Impresionismul în pictura

franceză
Impresionismul 
Mișcare artistică, manifestată la început în pictură, mai târziu și în muzică, mai ales în Franța, între anii 1867 și 1886.
Pictorii ce i-au aparținut se numără printre cei mai mari creatori din istoria artelor plastice. A reprezentat revoluția
artistică cea mai importantă a secolului al XIX-lea deoarece a determinat desprinderea artei moderne de academismul
tradițional.

Contribuția lui Gustave Courbet și a lui Edouard Manet la apariția Impresionismului:

dailymail.co.uk

Gustave Courbet arătase că arta adevărată nu are nimic în comun cu regulile în care o îngrădeau Academia și
juriul Salonului Oficial. Considera că subiectele pot fi luate din viața reală, din orice manifestare a ei, din ceea ce ii
este familiar artistului. Susținea că opera de artă trebuie să pună în lumină calitățile de sinceritate, onestitate,
convingere intimă ale artistului, adică să devină oglinda temperamentului său.

repro-tableaux.com
Edouard Manet introducea subiectele nou abordate - artistul picta numai ce îl atrăgea, de aici venind
“contemporaneitatea” și “modernitatea” lucrărilor sale. A introdus, de asemenea, un raport precis și contrastant între
lumină și culoare. Rupea tradiția coloristică franceză, considerând că un artist trebuie să își manifeste individualitatea.
Credea că scopul suprem în artă este să fii sincer. “Pictez ce văd”, spunea el, ceea ce era diferit de ceea ce “știa”.
Manet nu a fost plain-airist, dar punea culoarea așa cum o vedea la lumina zilei. El observa foarte bine variațiunile
suferite de un obiect în aer liber, variațiuni cauzate de lumină și depărtare.
 Marele val de la Kanagawa
Stampă japoneză de Hokusai
sursa: ro.wikipedia.org

Importanța descoperirii stampei japoneze

”Stampă se numește o imagine imprimată, de obicei pe hârtie sau mătase, după un desen gravat pe o placă
de metal moale, cupru  ori zinc (gravură), de piatră (litografie) sau de lemn (xilogravură), serigrafie.
În acest fel se obține un număr limitat de exemplare identice sau aproape identice, care sunt numerotate (tiraj)”
( ro.wikipedia.org)
În Europa, stampa a apărut prin 1860, în ceainăriile chinezești din Londra și Olanda și a avut o mare influență
asupra artiștilor de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Ce vedeau artiștii francezii în aceste stampe?
Subiectul era unul original, ilustrând cele mai felurite aspecte ale traiului zilnic;
Compoziția stampelor era, de asemenea, originală pentru perioada respectivă. Japonezii, în dorința de a da cât mai
mult impresia “vieții care trece”, fără să aibă aerul că se ocupă de o grupare armonică, așează oamenii și obiectele la
întâmplare, indiferent de situația personajelor unele față de celelalte, decupau la întâmplare din lumea
înconjurătoare, un pătrat, cu personajele și peisajul cuprins între laturile lui;
Coloritul era curios și surprinzător. Japonezii executau desenele în vederea reproducerii lor prin gravuri de lemn,
folosind doar din câteva tonuri plate, așezate unele lângă altele;
Detaliile inutile erau reduse, japonezii observând natura înconjurătoare și reducând totul la trăsăturile esențiale.
 Scurt istoric al Impresionismului

În 1863, Edouard Manet pictează tabloul intitulat Olympia, care a provocat un scandal enorm,

reprezentând-o pe zeița Venus în chip de curtezană. Nu se vorbește încă de impresionism, dar se pot
întrevedea caracteristicile principale ale acestei mișcări, care îl vor duce în aer liber, să picteze faimoasele
sale peisaje.
Între 1860-1865 are loc trecerea de la Realism la Impresionism. Artiștii care vor urma grupării
impresioniste se găsesc in jurul Salonului Refuzaților, din cauza inovațiilor artistice care nu corespundeau
principiilor eterne ale artei.
Salonul din 1866 acceptă lucrările unora din pictorii aparținând noii orientări, ca Edgar Degas, Frederic
Bazille, Berthe Morisot, Claude Monet, Camille Pissaro, respinge însă pe Cezanne, Renoire, și din nou
pe Manet.
Războiul franco-german din 1870 îi risipește pe impresioniști: Cezanne se retrage în provincie,  Pissaro,
Monet, și Sisley se duc la Londra, ceea ce va marca o etapă importantă în dezvoltarea impresionismului,
descoperind acolo pictura lui WilliamTurner, care va exercita o puternică influență asupra picturii lor
ulterioare.
Termenul de “Impresionism” a fost folosit pentru prima dată de către Louis Leroy, critic de artă al
timpului, în articolul satiric, “Expoziția impresioniștilor”, publicat în Le Charivari pe 25 aprilie 1874.
Denumirea acestui curent artistic vine de la o pânza de Claude Monet, intitulată “Impression. Soleil
levant”, adică “Impresie. Răsărit de soare”, expusă în 1874, când reuniți din nou sub numele "Societatea
anonimă a pictorilor, sculptorilor și graficienilor”, compusă din Pissaro, Monet, Sisley, Degas, Renoir,
Cézanne și Berthe Morisot, organizează o expoziție colectivă în saloanele fotografului Felix Nadar. Epitetul
implica ceva brusc și trecător, legat de o opera de artă, care trebuie să exprime o emoție durabilă, prinsă
pentru eternitate.
Criticii au calificat în derâdere întreaga mișcare numită Impresionism. Focillon o considera o “întinerire a
picturii”, în ceea ce privește atitudinea artistului în fața vieții, a obiectelor ce îl inspira și a execuției.
 Între artiștii grupului de impresioniști (mai puțin Bazille, care a murit în Războiul Franco-Prusac în 1870) au
existat diverse tensiuni de-a lungul  timpului. Cezanne, urmat mai apoi de Renoir, Sisley și Monet, au renunțat la
expozițiile de grup în favoarea submiterii lucrărilor către Salon. S-au iscat dezacorduri și din cauza acceptării
unor pictori fapt ce l-a determinat pe Monet să declare, în anul 1880, că grupul impresioniștilor deschidea ușile
tuturor amatorilor. Pissarro a fost singurul artist care a expus în cadrul tuturor celor 8 expoziții impresioniste.
Artiștii impresioniști au avut parte de puține recomense bănești de pe urma expozițiilor, însă arta practicată de
ei a câstigat gradual acceptanța și susținerea  publicului.

artlas.ens.fr
dbnl.org

Un rol important în acest sens l-a jucat dealerul Durand Ruel care s-a preocupat în mod continuu pentru ca
opera impresionistă să ajungă în fața publicului, aranjând expoziții în Londra și New York.
Deși Sisley a murit în sărăcie în 1899, Renoir a cunoscut un mare success în cadrul Salonului în 1879.
Siguranța financiară a fost câștigată de către Monet la începutul anilor 1880 și de către Pissarro, la
începutul anilor 1890. În acei ani tehnica impresionistă devenise deja ceva comun în cadrul Salonului.
Importanța luminii pentru impresioniști

Niciodată un tablou nu fusese lucrat în întregime în mijlocul naturii. Impresioniștii cred că un peisaj trebuie
să fie executat acolo unde a fost văzut, altfel, realitatea este falsificată. Lumina atelierului e rece, tristă și foarte
egală, de aceea impresioniștii preferă lumina naturală, pictura "pe teren" fiind în căutarea de efectele de lumină și
culoare.
Lumina este agentul principal care dă viață, însuflețește și modifică personajele mereu, deși elementele
componente rămân aceleași. Când e prezentă lumina, natura este colorată, veselă, vibrează, iar când e absentă,
totul e mohorât, trist, nuanțele tinzând spre cenușiu.
O temă din natură nu e ceva invariabil, nu rămâne mereu așa cum a fost văzută de un artist într-un anumit
moment, cum credeau peisagiștii secolelor trecute. Natura, în diversele ei aspecte, în continua ei schimbare, este
privită de impresioniști cu admirație entuziastă, iar această schimbare depinde în primul rând de lumina, care la
rândul ei variază cu anotimpul, cu ora zilei, cu condițiile atmosferice. De regulă, pictorii preferă să picteze, în aer
liber, (en plein air), în timpul serii pentru a captura efectele luminii la apus; Ei sunt preocupați de redarea
efectelor luminiii asupra motivelor, de surprinderea efectelor trecătoare ale luminii, și acordă o atenție
sporită reflecției culorilor de la obiect la obiect;
Lumina nu cade așa de brutal pe obiecte ca în operele înaintașilor. Raza de soare e ceva imaterial, fluid,
viu, ea se insinuează și se răsfrânge oriunde, ea face să vibreze atmosfera și să strălucească nuanțele. Ea
individualizează tonul chiar și în umbra, care nu mai e lipsită de culoare ci redată prin nuanțe ale culorilor, în
general de nuanță slab albăstrie sau violet. Umbrele conțin reflecții ale cerului pe suprafețe, dând un aer de
prospețime și deschidere ce nu caracteriză picturile anterioare.
Pictorii impresioniști resping temele oficiale (istorice, anecdotice, mitologice); astfel, paleta subiectelor de
pictat se lărgește aproape infinit cu teme noi, inspirate de noile aspecte ale vieții moderne, orice putând să
servească drept punct de plecare pentru o opera de artă, cu condiția ca tratarea și execuția să fie sincere și
ireproșabile.
Ei adoptă o viziune originală asupra lumii neacordând atenție însușirilor fizice, concrete și permanente, ci mai
degrabă aparenței realității. De asemenea, acordă atenție redării esenței subiectului și nu detaliilor, renunță la
precizia formei, la contururi și la clarobscur. Astfel dezvoltă un mod nou de a vedea și de a reprezenta prin
intermediul picturii.
 Paleta artiștilor se luminează. Tonurile nesigure dispar. Ei folosesc câteva tonuri simple, vii, aproape
pure, armonizate pentru a da impresia unui buchet proaspăt de flori. Tonurile compuse, “les tons rompus”, mai
șterse, lipsite de franchețe sunt înlocuite de impresioniști cu juxtapunerea de tonuri simple, astfel că verdele
provine din galben și albastru, amestecate chiar pe pânză.
Impresioniștii pictează în culori luminoase, folosesc o tehnică nouă ce constă în transpunerea pe suport a
senzațiilor vizuale fugitive pe care le au în fața motivului, cu ajutorul divizării tușei în culorile componente ale
spectrului. Culorile sunt aplicate una lângă alta, cu minimum de amestec posibil,
amestecul culorilor producându-se prin efectul optic din ochiul  privitorilor. Utilizează o cromatică pură și tușe
fine de penel aplicată prin mișcări scurte, pentru a simula lumina reală, rezultând astfel o imagine care se
topește în atmosferă. Culoarea este adesea aplicată prin tehnica impasto (este aplicată nediluată, într-
un strat gros, fiind adesea amestecată cu alte culori direct pe pânză, în scopul obținerii nuanțelor dorite),
Impresioniștii nu vor întinde o pasta omogenă, ci vor trage linii și virgule albastre lângă linii și virgule galbene,
într-o anume proporție, care de la o anumită distanță ne vor da exact tonul dorit. Tușa este vizibilă și devine
astfel foarte importantă.
Folosirea vopeselei negre este evitată (în cadrul Impresionismului pur); tonurile de gri și
culorile închise sunt obținute  prin amestecul  culorilor complementare;
Pictura impresionistă nu exploatează  transparența  straturilor  subțiri  de culoare, pe care artiștii
predecesori le construiau cu migală pentru producerea efectelor, straturile successive de culoare diluată sunt
aplicate fără a aștepta uscarea lor, producând un efect de difuzare a culorilor.
Suprafața unei lucrări impresioniste este de obicei opacă.
Artiștii impresioniști au beneficiat de introducerea culorilor pre-amestecate și ambalate în tuburi,
ceea ce le permitea să lucreze într-un  mod  spontan, atât în studio cât și în aer liber. Anterior,
pictorii își fabricau singuri vopselele, amestecând și pulverizând pigmenți uscați cu ulei de in și care 
erau depozitate în vezici de animale.
 Pictori impresioniști în Franța:
Claude MONET (1840-1922) (cel mai prolific impresionist și care întruchipează în modul cel
mai clar estetica acestui curent)
Frederic BAZILLE (1841-1870)
Camille PISSARO (1830-1903)
Alfred SISLEY (1839-1899)
Berthe MORISOT (1841-1895)
Auguste RENOIR (1841-1919)
Edgar DEGAS (1834-1917)
Claude Monet, Alfred Sisley, Berthe Morisot și Camille Pissarro pot fi considerați cei mai “puri” impresioniști,
în încercarea de a reda o artă spontană, plină de lumină și culoare.
Degas a respins această concepție, deoarece  considera  mai  importantă  forma asupra culorii și nu
simpatiza practica de a picta în afara studioului.
Pierre-Auguste Renoir (1841–1919) a întors și el spatele impresionismului în anul 1884 și nu a revenit 
niciodată cu aceleași devotament asupra ideilor acestuia, ”afirmând o exigență a desenului” - figurile realizate de el
fiind definite prin contururi precise, uneori chiar subliniate (Albert Chatelet).
Camille Pissarro, adoptăîn 1886 tehnica pointilistă a lui Seurat și Signac.
Edouard  Manet (1832–1883), în ciuda rolului său de lider al grupului, nu s-a caracterizat ca fiind un
impresionist, dar este considerat ca fiind unul, nu a abandonat  niciodată folosirea negrului în picturile sale și nu a
participat  niciodată la expozițiile impresioniștilor. Considera Salonul ca fiind “adevăratul câmp de bătălie” și un loc
în care se  putea construi o reputație.
Paul Cezanne (1839-1906), considerat de unii postimpresionist, de alții - impresionist, a parcurs alături de
aceștia don irmă o lungă perioadă, participând la două expoziții ale acestora (1874,1877). Se pare că pentru el
impresionismul nu a fost altceva decât un ”drum de trecere” (Albert Chatelet).

Impresionismul a fost punctul de plecare pentru Georges Seurat și Paul Signac, maeștri

ai neoimpresionismului, pentru Paul Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec, Vincent van Gogh și pentru mulți alți
"postimpresioniști" din Franța și alte țări.
paintingdarkness.blogspot.com – Claude Monet
artwallpaper.eu - Claude Monet
www.telegraph.co.uk - Edouard Manet
andrewgrahamdixon.com - Edouard Manet
nl.wikipedia.org - Auguste Renoir
lostpastremembered.blogspot.com - Auguste Renoir
arthistory.about.com – Berthe Morisot
www.wikiart.org – Berthe Morisot
totallyhistory.com –Frederic Bazille
wikiart.org - Camille Pissarro
wikiart.org - Camille Pissarro
fabulousmasterpieces.co.uk – Alfred Sisley
pool.bz – Edgar Degas
pixels.com- Edgar Degas
Bibliografie: 

-LAROUSE , ”Istoria Artei”, Impresionismul - Chatelet Albert, Univers enciclopedic, București, 2006
-ro.wikipedia.org
-istoria-artei.blogspot.ro -”Impresionismul” publicat de Anca  
-artyourself.wordpress.com -”Impresionismul (1870-1890)”, 1 octombrie 2010