Boros Ludovic, Execuţia partizanilor (Muzeul de Artă Braşov)

STnLINI5M IN BRTB
RDMnNEPIECn cei
DE COSMIN NĂSUI

Repartiţia şi regionalizarea artiştilor

c entralizarea puterii decizionale dar şi difuzarea ei în toate regiunile ţării au făcut ca artiştii să fie uniform repartizaţi
în oraşele şi localităţile Republicii Populare Române. Uniunea Artiştilor Plastici din R.P.R. creează filiale sau cenacluri
regionale în toate zonele ţării. Acest aspect face ca artiştii să fie distribuiţi şi prezenţi în oraşele mici de provincie
în multe dintre ele fiind organizate pentru prima oară activităţi artistice şi evenimente expoziţionale de anvergură. Artiştii
primesc repartiţii fie ca profesori de artă sau desen, fie în industria uşoară în ateliere de creaţie special înfiinţate în fabrici,
fie comenzi specifice pentru lucrări de artă publică regională. Aşa se face că un important număr de artişti devin activi,
răspândiţi pe orizontală în toată ţara, în uniuni artistice mai mici sau mai mari. Este cu atât mai interesant de semnalat
acest fenomen specific cu cât în Europa Occidentală ori SUA activităţile artistice sunt concentrate în câteva oraşe capitale
centre economice, centre universitare, cu o mică dispunere în teritoriul provincial.

ASTRA | 85
 Cik Damadian, Caricaturi antiimperialiste, 1959
Un al fenomen specific este acela al regionalizării artei.
Celor mai mulţi dintre artiştii activi în provincie le era suficient
să fie activi în colectivele şi comunităţile locale. De pildă artiştii
braşoveni, băimăreni sau gălăţeni cu câteva excepţii nu sunt
interesaţi să facă parte din viaţa culturală a Bucureştiului sau
a altor centre naţionale precum Iaşi, Cluj sau Timişoara. Acest
fapt face ca cea mai mare parte a artiştilor activi în oraşele
mici beneficiază de publicaţii monografice colective precum:
„Pictori din Braşov” de Mihai Nadin, la Editura Meridiane
1975 sau „Artişti Gălăţeni” de Maria-Magdalena Crişan, la
Editura Meridiane, 1986, însă rămân totuşi provinciali şi
necunoscuţi la nivel naţional. Acest fenomen artistic al „micilor
maeştri” rămâne încă nedescoperit şi nerecuperat şi cu atât mai
interesant prin specificul regional şi apartenenţa semnificativă
locală, provincială a artiştilor.
în acelaşi elan sunt organizate brigăzi de tineri artişti,
care să se documenteze şi să lucreze pe şantierele din
ţară, pentru a înţelege şi reprezenta mai bine realizările
socialismului. „Menţionăm că multe din aceste brigăzi au
organizat expoziţii locale cu lucrările realizate în regiune sau
în uzina respectivă, pentru a strânge legătura cu oamenii
muncii din şantierul cercetat.”1 Astfel de lucrări sunt „Pe aici
va trece Bistriţa” sau „Construcţia Sălii Palatului" de Anatolie
Cudinoff (1910-1978), care surprind şantiere de construcţie
ale marilor realizări ale epocii.
O altă obişnuinţă pentru a aduce arta în faţa maselor este
aceea de a organiza expoziţii cu lucrări de artă de propagandă,
în ediţii multiplicate, în sălile de mese, de congrese, pe holurile
instituţiilor, în fabrici şi uzine etc. „Comisiile regionale, raionale
şi orăşeneşti au sarcina de a îndruma şi controla agitaţia vizuală
din raza lor de activitate, din întreprinderi, instituţii, şcoli, săli,
localuri publice, străzi din raza lor de activitate. în sarcina
lor intră de asemenea îndrumarea şi controlul pavoazărilor
1 Dan Drăghia, Dumitru Lâcătuşu, Alina Popescu, Caterina Preda, Cristina
Stoencscu, Uniunea Artiştilor Plastici din România in documente de arhivă, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2016, p. 136.
86 | ASTRA
cu prilejul tuturor manifestărilor publice. Comisiile de
întreprindere au sarcina de a îndruma şi controla agitaţia vizuală
din întreprinderea respectivă.”2 Confederaţia Generală a Muncii
îşi dă concursul pentru organizarea şi realizarea de expoziţii
în marile centre de producţie, pentru achiziţii şi comenzi de
lucrări de artă pentru sediile şi cluburile sindicatelor respective,
Astfel de expoziţii au fost realizate de Secţia de
Propagandă şi Agitaţie în Uzinele „Steagu Roşu”, Şantierul
nr. 1 „Sovromconstrucţie", fabrica „Partizanul Roşu", Biblioteca
Sindicală „Sovrom Tractor” Fabrica de zahăr „Steagul Roşu”
cinematograful „Maxim Gorki” din Braşov. Avem exemplul
extraordinar al expoziţiei „Caricaturi Antiimperialiste” din
1959 a lui Cik Damadian care în afara lucrărilor de artă era
acompaniată de un prospect al ordinii de aranjare a lucrărilor cât
şi soluţiile de prindere în funcţie de tipul de suport al pereţilor
etc. De cele mai multe ori lucrările de artă aveau o puternică
legătură politică, cu personaje sau evenimente ale vremii
prezentate într-o perspectivă caricaturală, ironică, ideologică,
Alteori lucrările de artă deveneau planşe de propagandă precum
cele produse de colectivul de artişti DRALCO.
De asemenea, arta în organizaţiile de masă presupunea
şi fenomenul organizării de echipe artistice ale diferitelor
organizaţii de tineret din cadrul Federaţiei Naţionale a
Tineretului Democrat din România. „Din cele 16 sectoare de
tineret existente în Capitală, numai 6 au echipe artistice în
întreprinderi, echipele artistice formându-se în colaborare
cu echipele sindicale”3 Activitatea acestor echipe artistice se
duce în ateneele populare din Capitală, la ţară, în regimente,
Sunt formate cadre pregătite să îndrume şi să conducă aceste
echipe şi materiale artistice organizate pentru evenimente şi
cerinţe specifice care să răspundă la întrebarea „Noi oamenii
artei, ce-am făcut şi ce facem pentru educaţia artistică a celor
ce muncesc?"
2 Ibldem, p. 117.
3 H. Borş, Din activitatea echipelor artistice ale U.T.M, „Flacăra", an 1, nr. 42,
octombrie 1948, p 14.
 /
y
&
i

~ ;..

1
Ut
P
■■■ Şl STALIN ÎN ORAŞ i

/
© i
Pentru a înţelege instaurarea comunismului, este necesară
o perspectivă mai amplă a subiectului, care să cuprindă I
atât formele artistice ale comunismului în „ilegalitate” cât
şi legitimarea lui iconografică, de după 1944, chiar de către v
f
l
monarhia din România. Regăsim în imagini documentare din i
Vasile Kazar, Autoportret, i
epocă, pe clădirile din Piaţa Palatului Regal din Bucureşti, acolo seria Pita de mălai, 1937 S
unde nu cu mult timp înainte fuseseră portretele lui Hitler şi -
Antonescu, portretul gigantic al Regelui Mihai I, alături de =
cel al lui Stalin. Desigur cele două portrete, pictate în pereche
de aceeaşi artişti, sunt folosite şi la manifestări şi evenimente
relatate apoi şi ilustrate cu generozitate de presă. FORME ALE COMUNISMULUI
„Deşi o perspectivă post-factum asupra evenimentelor de ÎN ARTA DINAINTE DE 1944
după 23 august 1944 ne duce cu gândul la un drum sigur către
comunizarea României, nu trebuie să pierdem din vedere faptul Comunismul nu a pătruns în arta din România odată
că percepţia asupra sovieticilor nu era una întru totul negativă, tancurile ruseşti cum greşit este exprimat de unii artişti saii
aşa cum am putea intui astăzi. în condiţiile în care nu putea fi chiar istorici de artă5. Dincolo de mişcarea ilegalistă, existau
anticipat cursul evenimentelor ce au dus la distrugerea vechii importanţi intelectuali simpatizanţi activi ai comunismului, sau
societăţi româneşti, presa vremii (nu neapărat cea comunistă) chiar radicali6, nu doar printre grupurile avangardiste, ci şi prin
publică din plin fotografii cu Regele şi Regina-mamă salutând şi cele conservatoriste. Artişti precum Vasile Kazar, Vida Gheza,
întâmpinându-i pe sovietici alături de liderii partidelor istorice Leon Alex, Aurel Mărculescu, Paul Erdos, Max Herman Maxy,
şi cei ai Partidului Comunist.”4 Nicolae Cristea, Vasile Dobrian, Aurel Popp impun subtil şi
4 Georgiana Leşu, Instituţionalizarea „prieteniei" intre România şi Uniunea
treptat stilistica, estetica ori tematica realismului socialist încă
Sovietica. Aspecte din Activitatea A.R.L.U.S. în Adrian Cioflâncă, Luciana M. Jinga
5 Artă pentru popor, MNAR, 2016, Călin Stegerean, „A fost sau n-a fost"
(coordonatori), „Represiune şi control în România comunistă” Anuarul Institutului
6 Institutul de istorie a Partidului de pe lingă C. C. al P. M. R.. Monarhia de
de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Volumele
Hohetizollern văzută de contemporani - antologie, Editura Politică, 196S.
V-VI, 2010-2011, Editura Polirom 2011, p. 315.

9 Mai 1945, Ziua Victoriei

 dinainte de 1944 . Câteva nume de artişti şi de serii de lucrări
sunt necesare a fi amintite aici: „Pita de mălai” a lui Vasile
Kazar (1937), Alexandru Phoebus, „Oamenii muncii” (1928);
Aurel jiquidi: „Internaţionala” (1932), „Ucenicii” (1934), „Vrem
pace” (1935), „Lectura" (1936); Ion Anestin: „Periferie” (1933),
„1 Mai” (1934), „Scena socială” (1935); Aurel Ciupe: „Fabrica
nu lucrează”, „Trei şomeri" (1932); Gheorghe Labin: „Pacifismul
Germaniei” (1935), „Mizerie” (1935), „Muncitori constructori"
(1935); Gy. Szabo Bela: „Deţinuţi” (1934), „La lucru” (1935),
„Oameni săraci” (1940); Zoltan Andrasy: „Vremuri grele” (1933),
„Umeri obosiţi" (1933); Aurel Mărculescu: „Front popular”
(1935), „Cartier sărac” (1935), „Periferie” (1935); Mihail Gion,
„Pregătiri de război" (1936); Vasile Dobrian: „Toţi paşii aceştia
trebuie întorşi spre pace” (1936), „Glasul nostru e glasul
istoriei” (1936), „Democraţie proletară" (1936), „Pensionat”
(1937); Leon Alex: „Bucătăria săracilor” (1935), „Procurorul”
-lămândul” (1935); Nicolae Cristea: „Proletari din toate
ţările” (1935), „Hamali” (1932), „De la lucru” (1932), „Greva”
(1933), „Marşul foamei” (1933); Gheorghe Ceglocoff: ciclul
„Lagărul din Târgu Jiu” (1941), „Miner” (1941); Jules Perahim:
„Braţe de muncă” (1934), „Clasă în sine, clasă pentru sine”
(1934) sau Vida Gheza: „Sirena” (1933), „A murit un tovarăş”
(1939), reprezentând reuşite exemplare în acest sens. Partidul
Comunist, deşi în ilegalitate, îşi face simţită prezenţa în artă şi
cultură, fapt revendicat istoric în albumele, studiile, publicaţiile
periodice şi muzeele destinate acestei recunoaşteri, alcătuite mai
cu seamă post 1944. Până şi Nicolae Tonitza este revendicat de
critica de artă ca „pictor realist - care în momentul culminant
al creaţiei sale se apropiase de mişcarea muncitorească. (...)
Tonitza devine în numeroase opere, acuzatorul plin de mânie
al societăţii capitaliste, «artist-cetăţean» în sensul dat acestui
titlu de Gherea.”3 Nicolae Tonitza îl considera la rândul său pe
pictorul Aurel Popp un „activ propagandist al marxismului'!9
Şi lista artiştilor poate continua cu Iosif Iser, Cornel Medrea,
Constantin Baraschi.
Cei mai importanţi artişti, nume precum Nicolae
Tonitza (1886-1940), Octav Băncilă (1872-1944), Iosif Iser
(1881-1958), Camil Ressu (1880-1962) sunt, unii chiar post-
mortem, recuperaţi ideologic10 pentru legitimarea realismului
socialist: Iosif Iser prin interpretarea socială a temei tătarilor
şi tătăroaicelor dar şi prin grafica satirică, Nicolae Tonitza şi
Octav Băncilă mai ales prin grafica satirică dar şi prin scenele
de viaţă de la periferia societăţii ale muncitorilor şi ţăranilor,
Camil Ressu atât prin tematică cât şi prin stilistică realistă dar
şi activitatea pedagogică şi convingerile sale socialiste. Şcoala
stilistică a realismului lui Ressu pregătea artiştii realismului
socialist, cea mai mare parte a elevilor săi evoluând în această
direcţie şi recomandându-se ca atare. Tot ca o certificare şi
legitimare a adeziunii lui Camil Ressu la mişcarea artistică
oficială, în 1955 i-a fost acordat titlul de Artist al Poporului, iar
un an mai târziu a fost numit membru al Academiei Române.
7 Grafica militantă românească, Editura Meridiane, 1963.
8 Nicolae Tonitza, Scrieri despre artă, Editura Meridiane, 1964.
9 Mihai Pelin, Deceniul prăbuşirilor (1940-J9S0): vieţile pictorilor, sculptorilor şi
arhitecţilor români intre legionari şi slalinişti, Editura Compania, Bucureşti, 2005.
10 Cronica ilustrată a unei lumi apuse, Editura Politică, 1959.
88 I ASTRA
Iată cum era prezentată oficial, de la nivelul Academiei
Republicii Populare Române, istoria artelor plastice româneşti:
„Apariţia către sfârşitul secolului trecut a primelor cercuri
muncitoreşti, a primelor reviste de îndrumare ideologică a
proletariatului în creştere imprimă, la începutul secolului
nostru, operei artiştilor apropiaţi de aceste cercuri sau
influenţaţi de ideile lor progresiste o orientare socială mai
accentuată, un caracter militant şi mai hotărât. Interesul şi
dragostea pentru oamenii simpli apăsaţi de exploatare se
manifestă puternic, căpătând adesea o notă deschis proletară,
în opera unor artişti ca Luchian, Băncilă, Ressu, Iser, Tonitza.
Această orientare devine şi mai fermă şi mai programatică,
în perioada dintre cele două războaie în rândurile artiştilor
grupaţi în jurul revistelor de stânga care se aflau sub îndrumarea
şi influenţa directă a Partidului Comunist Român. Nicolae
Cristea, Jules Perahim, Aurel Mărculescu, Nina Arbore,
V. Kazar, Leon Alex, V. Dobrian etc. luptă, prin temele lucrărilor
lor, împotriva exploatării capitaliste, militarismului fascist,
rasismului, naţionalismului şovin, demagogiei politicianiste
burghezo-moşiereşti, slăvind în acelaşi timp spiritul de jertfă
al clasei muncitoare, angajată în lupta împotriva asupririi.”11
ORIENTĂRILE SI TEMELE STALINISTE
CA PARTE A RĂZBOIUL RECE CULTURAL
DIN ROMÂNIA
încă de la începuturile sale, planificarea şi centralizarea
marchează societatea comunistă. în arta şi cultura românească
stalinismul se instaurează rapid încă din 1947 şi cu efecte târzii
până în 1964. Unul dintre cei mai înverşunaţi ideologi este
Leonte Răutu, Jdanovul culturii româneşti, arhitectul Secţiei de
Propagandă. „Prin aparatul său de propagandă, prin locotenenţi
de-ai săi precum Sorin Toma, Ion Vitner, Mihai Roller ş.a.,
Leonte Răutu a vegheat şi a dirijat procesul de sovietizare/
rusificare culturală, campaniile de demascare, numirile în noua
Academie (radical transformată), epurările din învăţământ, mai
ales din cel superior.”12
Dezbaterile sunt înlocuite cu ideologia de clasă. Problemele
cuprinse în studiul criticului sovietic Vladimir Simionovici
Kamenov „Decadenţa artei burgheze" sunt dezbătute pe puncte
în relaţie cu arta românească: „Manifestările aşa-zişilor artişti
de avangardă din perioada cuprinsă intre cele două războaie
mondiale, constituie de fapt o revoltă în genunchi”; „Arta
formalistă, rezultat direct al decadenţei şi intrării în putrefacţie
a societăţii burgheze”; „Caracterul antirealist, promisticizant,
antiumanist şi dezagregant al artei decadente din Apus";
„Formalismul, armă ideologică in slujba imperialismului”;
„Caracterul nefast al imperialismului”; „Ce înseamnă o artă cu
adevărat liberă pusă în slujba poporului” Au rămas mărturie în
arhiva ideologului Radu Bogdan notiţele pe care criticul de artă
le pregătea pe marginea acestor texte, în vederea dezbaterilor.
11 Artele Plastice in România după 23 August 1944, Editura Academiei RPR, 1959, p. 10.
12 Vladimir Tismăneanu, Cristian Vasile, Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile
răului, Editura Humanitas 2008, p. 45.
stivEz le guide •••
Atelierul lui Jules Perahim
(„La Roumanie d'aujourd'hui", nr. 2,1962)

<►

7, > •
’
:

. ••
. I
*•
.
:
* . •«
. .t
■;

‘.ţ>;

■>

. V
,•

mm

i •
;*>* •
<, «£r
.. «. - ■-< ry)
ir-'.
E
.■
i
j
f *fc , •V /
p -r- . v. -

i
[ V ' . V-'
A>. :/■

>
#
...DANS L’ATELIER
£ •» de JULES PERAHIM
sr-~?— - -x I
ăi^K^B •' * - -’X >'■■

?T*j aii iluiSeL . -u

SS— -
h
• REINTRE • CBAPHU1EN » SCENOGRAPBt • CERAMISTE • I

.Sk_ ■ _•—•j-f" • m M—WW————— —


De asemenea, în arhivele UAP (Uniunii Artiştilor Plastici)
se regăsesc documente privind „Prelucrări ideologice avute
cu artiştii plastici pe linie de partid, minister şi sindicat în
perioada 1947-1950" „Comisiile de îndrumare", cum este cea
din cadrul secţiei pictură din 21 martie 195213, aveau tipicul
analizei lucrărilor artiştilor în care tovarăşii artişti remarcau
critic conţinutul cât şi realizarea tabloului cu sugestii de tipul
„trebuie mai multă viaţă şi mişcare în acţiune” care conduceau
către concluzia că tovarăşul artist trebuie să fie ajutat de Fondul
Plastic printr-un ajutor (sau împrumut) de creaţie pentru a
putea continua să „adâncească tema şi mijloacele de exprimare”
Pe scurt, critica semnala abaterile şi lipsurile pentru a justifica
apoi ajutoarele băneşti prin remuneraţii generoase.
Câteva alte semnale de început sunt date de George Matei
Cantacuzino care publica în 1945 „Realismul în artă şi subiectul
în pictură", in revista „Viaţa Românească” anul XXXVII,
nr. 3-4, iar la data de 9 mai 1948 Max Hermann Maxy pregătea
conferinţa de la la Ateneul Român despre „Realismul în artă”
Sistemul artistic se centralizează iar in martie 1948 este
luată decizia ca nicio expoziţie, indiferent de locaţie, să nu
poată funcţiona fără aprobarea prealabilă a Ministerul Artelor.
Contextul creat a urmat faza de implementare. Activismele
planificate şi urmărite au fost: denunţurile artei formaliste, ale
artei de salon burgheze, antirealismul militant, antiumanismul,
iraţionalismul, individualismul, pesimismul, Calea Culturii
Sovietice - Calea înfrângerii formalismului14.
13 Dan Drâghia, Dumitru Lăcătuşu, Alina Popescu, Caterina Preda, Cristina
Stoenescu. Uniunea Artiştilor Plastici din România in documente de arhivă, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2016, p. 128.
14 V. Kemenov, Decadenţa artei burgheze, Editura Ziarului „Scânteia”,
1947 http.7Avww.fundatiaradubogdan.org/index.php/arhiva/critica-de-arta/
texte-critice-altii/v-kemenov-caracteristiciJe.
1
Temele politice au fost transferate şi reprezentate în
zona artelor şi a culturii. Colectivizarea, industrializarea,
naţionalizarea, planul cincinal, antiimperialismul, antifascismul,
lupta de clasă, lupta pentru pace sunt dezvoltate în lucrări şi
expoziţii tematice de artă dedicate.
Ghidajele propagandistice afirmau că „Arta sovietică -
arta cea mai avansată din lume - atrage privirile milioanelor
de mase populare şi ale oamenilor de cultură progresişti din
ţările străine. Arta realismului socialist, care reflectă forţa şi
invincibilitatea noului sistem social superior întruchipează în
figuri artistice ideile cele mai înaintate şi mai avansate ale epocii
noastre - ideile partidului lui Lenin-Stalin.”15
O serie de subiecte se impun cu succes ca urmare a
amintirii obligatorii şi raportării la cel de-al Doilea Război
Mondial. După sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
iconografia ostaşului sovietic eliberator şi apoi a ostaşului
român în războiul antihitlerist16 este transpusă în importante
monumente publice, comisionate către cei mai importanţi
artişti ai vremii, pe tot teritoriul României. Câteva exemple
de acest fel sunt Constantin Baraschi, „Eliberarea” 1954, Iulia
Oniţă, „Ostaş român", 1953, Andrei Ostap, „Monumentul
Ostaşului Român” Baia Mare, 1960. Arta grafică este şi ea
angajată în aceste subiecte militare care se disting ca gen specific
sub titulatura de „grafică militanta! Lupta antifascismului17 şi
antimonarhiei18 sunt celebrate propagandistic în artă, expoziţii,
cataloage şi albume, retrograd, până târziu în 1989.
15 Plenara Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Populară Română, 15 mai, 1952,
Editura de Stat pentru Literatură şi Artă.
16 Studioul de arte plastice al armatei, Ostaşul român in războiul antihitlerist,
catalog expoziţie pictură grafică, 1975.
17 Tuca Florian, Itinerar eroic pe drumul victoriei antifasciste - 23 august 1944 -
12 mai 194S, Editura Sport-Turism, 1989.
18 Din Grafica Satirică Antimonarhică, Editura Meridiane, 1972.
 Războiul Rece cultural impune în artă noile teme ale
progresului planificat: electrificarea, transformarea socialistă
a agriculturii, industrializarea, baraje, canale, lupta pentru
pace, lupta împotriva fascismului, elanul revoluţionar al
clasei muncitoare, antimonarhia, antiburghezia, campania
de alfabetizare, femeia eroină etc. Câteva reuşite artistice din
această perioadă se impun prin exemplificarea lor în plenare şi
prin reproducerea şi reluarea lor în „heavy rotation” în diferite
albume tematice până târziu în 1989.
Prietenia sovietică dă ritmul producţiilor şi evenimentelor
artistice. „Orientarea spre temele zise «sociale», de esenţă
jdanovistă, de creare a unui cult al personalităţii, era aproape
inevitabilă, dacă avem în vedere procesul de disoluţie a
burgheziei, sărăcirea vechilor colecţionari de artă care înainte
făceau comenzi artiştilor plastici."19
Un rol important este acordat luptelor date sub conducerea
Partidului în anii ilegalităţii. Acestea au fost consacrate prin
iconografia grevelor minereşti şi muncitoreşti celebrate prin
expoziţii tematice aniversare ale luptei de clasă. „In centrul
artei noastre stă astăzi, ca o problemă de căpetenie, crearea
eroilor pozitivi, a făuritorilor socialismului”20
19 Cristian Vasile, Câteva reflecţii privind evoluţia artelor plastice în primul deceniu
comunist, 1945-1953, http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/serban/
RA%201%202008/20_vasile, _cristian.pdf.
20 Plenara Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Populară Română, 15 mai 1952,
Editura de Stat pentru Literatură şi Artă.
Iconografia ţăranului, dar mai ales a minerului, a
muncitorului ceferist sau a oţelarului este impusă uneori
protocronist prin teme precum Răscoala din 1907, Lupeni
1929, Griviţa 1933. Eroii grevişti sau luptători precum Vasile
Roaită, Spiridon Vrînceanu, IliePintilie, Ecaterina Varga devin
preferaţi ai reprezentărilor artistice. Lucrările cu această temă
sunt răsplătite cu Premiul de Stat, aşa cum este cazul grupurilor
statuare Lupeni 1929 şi Griviţa 33 ale lui Ion Irimescu. Mărturie
pentru actualitatea târzie a acestui subiect stă Monumentul
„1907” a lui Naum Corcescu, realizat în 1971 şi amplasat în
1972 în zona Parcului Obor din Bucureşti.
în memoria eroilor militanţi pentru cauza muncitorilor,
pentru socialism s-a construit o necropolă intitulată
„Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a
patriei, pentru socialism" care a fost realizată în Parcul Libertăţii
din Bucureşti (acum numit Parcul Carol) în anii 1959-1963,
după planurile arhitecţilor Horia Maieu şi Nicolae Cucu. Acest
monument reprezintă simbolic noul panteon dedicat noilor
mitologii, consacrate prin ceremonii fastuoase. „Cu toate
acestea, Partidul Muncitoresc Român nu a urmat la început
modelul Uniunii Sovietice şi al Bulgariei, în ceea ce priveşte
construcţia unui monument dedicat liderilor şi militanţilor săi.
Abia după ce Partidul a pierdut primul său lider important -
prin moartea lui Petru Groza în 1958 - s-a luat în considerare
ridicarea unui astfel de monument (...) Statul i-a organizat o
ASTRA | 91
 ceremonie funerară elaborată, dar nu exista un loc special
unde l-ar fi putut înmormânta, aşa câ fostul prim-ministru a
fost înmormântat în sectorul militar al cimitirului Ghencea,
in partea de sud a capitalei. Se pare că acest eveniment i-a
făcut pe conducătorii de Partid şi de stat să realizeze nevoia
de a avea un monument - un mausoleu - creat special pentru
înmormântarea elitelor şi activiştilor de partid.”21
„Noi trebuie să ţinem toţi bine minte cuvintele rostite de
Stalin la primul congres al colhoznicilor udarnici: Muncitorii
şi ţăranii, care construiescfără tămbălău şifără zarvă fabrici
şi uzine, mine şi drumuri de fier, colhozuri şi sovhozuri, care
produc toate bunurile vieţii, care hrănesc şi îmbracă pe toată
lumea - iată cine sunt adevăraţii eroi şi făuritori ai vieţii
celei noi..."22
De asemenea, eroul muncii stahanoviste este consistent
reprezentat şi recunoscut ca atare până târziu în arta
românească23. Planurile cincinale fixează ciclicitatea temelor
şi mai ales a celebrărilor momentelor istorice în artă şi cultură,
Aceste subiecte sunt regăsite şi în spectacolele cu public,
manifestaţii de masă impresionante în spiritul vremii, in care
noua iconografie stalinistă capătă dimensiuni grandioase.
Ca parte a ştergerii memoriei individuale şi colective
are loc procesul de epurare a cărţilor.24 Acesta a avut mai
multe componente: confiscare, control, cenzură, tabele cu
autori interzişi de-a lungul anilor, distrugere. Mai întâi, între
1946-1948, s-a făcut în cadrul Ministerului Propagandei,
redenumit după 1948 Ministerul Informaţiilor, care fuzionează
cu Ministerul Artelor devenind astfel Ministerul Artelor şi
Informaţiilor. „Cu o lipsă totală de profesionalism şi chiar de
patriotism, funcţionari culturali improvizaţi hotărau soarta
patrimoniului cultural."25
Apar antologii precum cele îngrijite de academicianul
George Oprescu, Artele plastice în Romînia după 23 August
J94426, Teatrul în România după 23 August 194427 oriP. Brîcuş
şi N. Călinoiu, Muzica în România după 23 August 194428.
ARTIŞTII, „INGINERII SUFLETULUI”
Astfel artiştii reuşesc să pună în operă expresia lui
Maxim Gorki „să vadă trecutul cu ochii viitorului”. Lucrările
artiştilor rescriu astfel istoria mişcării comuniste din trecut,
prezentând evenimentele istorice de tip răscoale, greve,
haiducii drept precursoarele sau mişcările legitime ale maselor
21 Duncan Light, Monumente abandonate şi rămăşiţe ale peisajului socialist
mMausoleul Comunist’din Bucureşti, in lucrarea Anca Benera, Alina Şerban, Bucureşti.
Materie şi istorie / BucharesL Matter & History, Monumentul public şi distopiile lui
/ The public monument and its discontents, Institutul Cultural Român, 2011, p. 275.
22 Plenara Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Populară Română, 15 mai 1952,
Editura de Stat pentru Literatură şi Artă.
23 Călin Dan, Imaginea Muncitorului în Grafica Românească, Editura Meridiane,
1982.
24 Cosmin Budeancâ, Florentin Olteanu, Stat şi viaţă privată in regimurile
comuniste, Editura Polirom, 2009, p. 66.
25 Ibidem, p. 68.
26 George Oprescu, Artele plastice in România după 23 August 1944, Editura
Academiei, 1959.
27 George Oprescu, Teatrul in România după 23 August 1944, Academia Republicii
Populare Romine, Institutul de Istoria Artei, 1959.
28 P. Brîcuş şi N. Călinoiu, Muzica in România după 23 August 1944, Editura
Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă Romînia, 1965.
92 | ASTRA
populare socialiste împotriva burgheziei, imperialismului şi
capitalismului,
Stalin afirma că „nu trebuie să cumperi o naţiune, e suficient
să ai ingineri de suflete. Guvernul are nevoie de legitimitate şi
aceasta îi este asigurată de intelectuali, de aşa-zisa intelighenţie
creatoare, în special de scriitori’!29 Sau cum spunea Karl Marx:
„Când ideile pătrund în mase ele devin forţe materiale".30
Se formează nuclee de artişti care să asigure necesarul
acestor reprezentări ideologice. Modelul este dat de colectivul
format din trei artişti din URSS care semnează cu pseudonimul
Kukrîniksî. Aceştia satisfac o plajă largă de genuri de manifestare
artistică, de la pictura portretelor oficiale ale scriitorilor,
politicienilor, oamenilor de cultură, la compoziţii cu teme
politice şi istorice, la afişe, ilustraţii de carte şi grafică satirică şi
caricatură. Pentru activitatea lor patriotică au fost recompensaţi
cu Premiul Stalin, clasa îşi cu Ordine ale Războiului de Apărare
a Patriei, clasa I. Artiştii colectivului Kukrîniksî se documentau
prin vizite în satele de colhoznici unde au fost omorâţi eroi
ai antifascismului, au realizat schiţe în adăpostul subteran al
cancelariei hitleriste a Reich-ului, pentru ca apoi să-l refacă în
atelier pentru a „picta ca după natură” şi au luat parte la seria
de şedinţe a procesului de la Niirnberg, unde au realizat schiţe
în sală. „De regulă, tema şi rezolvarea ei plastică este aleasă de
toţi trei. După discutarea în colectiv, a ideilor propuse, fiecare
artist îşi realizează schiţa. Cea mai bună variantă este luată
colectiv ca bază de lucru, fiind adesea îmbogăţită cu ceea ce este
găsit pozitiv în celelalte schiţe. Lucrul la original se desfăşoară
în felul următor: începe unul din artişti, continuă al doilea,
pe urma al treilea; trecând dintr-o mână într-alta, desenul se
desăvârşeşte. Alteori, se întâmplă însă ca desenul să fie executat
de la început până la sfârşit de unul din membrii colectivului, iar
ceilalţi să facă numai corecturile şi să aducă precizări. Uneori,
când e necesar să se dea o figură într-o poză complicată sau
un raccourci, iar „model" din natură nu există, unul din cei
trei artişti pozează, iar ceilalţi doi desenează. Secretul muncii
colective a Kukrînikşîlor nu constă în diviziunea muncii, cum
cred unii, ci în deplina posibilitate de înlocuire reciprocă.”31
Colectivul Kukrîniksî a fost expus la Bucureşti în 1959, ocazie
cu care au fost publicate anterior albumul Kukrîniksî la Editura
de Stat pentru Literatură şi Artă în 1951, la editura Cartea Rusă
*n ^58 şi catalogul „Expoziţia de Pictură, Ilustraţii, Caricatură
şi Afiş" în 1959.
Cel mai cunoscut grup artistic colectiv românesc (constituit
pe modelul colectivului Kukrîniksî) este cel identificat prin
acronjmul DR ALCO (Drugă Ion, Almam Lipa, CosteSCU Ilie).
,
Cel mai proeminent membru din âCeSt Colectiv, Ion Drugă
(n. 1912), a studiat cu M. H. Maxy şi Iosif Ross şi a debutat în
paginile revistei „Curentul pentru copii şi tineret” în 1939, cu
„romanul în imagini pentru tineret" „S.O.S. A dispărut avionul
stratOsferic" Ion Drugă a fost Considerat de Unii Specialişti primul
29 Vladimir Tismâneanu, Reinventareapoliticului. Europa Răsăriteană de la Stalin
la Havel, Editura Polirom, 1997, p. 59.
30 Dan Cătănuş, Mioara Anton, Ana-Maria Catanus, Alexandru-Murad Mironov,
Nicoleta Raluca Spiridon, Intelectuali români in arhivele comunismului, Editura
Nemira, 2006, p. 111.
31 B. Erimov, M. Ioffe, Kukrîniksî, Cartea Rusă, 1958, p. 53.
 • *
; •• .*
>
t • * •
V , i* *
7 - • *.v »* .» i
>»» •

•-
p*•
»>
>* t

i
- j
-*
: ♦<
t

r
■

*.
;. 'i
►
* **
• •pf/#.î
* % ’!

; /:
*
'"I
** .2 : s
*
*<•
f *• - • •
t : 2 :•
|f *»•>„!
• * b , * . . 0
» «■ * « ■ > *
»» »
L % ţ
I

» desenator SF român. „Ion Drugă a fost un artist prolific, printre cele mai reuşite caricaturi cu teme interne, h. Un pliant de cca •i I
b primii şi puţinii care au abordat grafismul realist în perioada 10-15 afişe - cele mai semnificative realizări, din arta afişului ■ :•:• *
- t
t „ interbelică. De asemenea, a fost unul dintre puţinii care au din cele mai importante campanii ale Partidului”.^ ■•••:

reuşit să se adapteze celor două regimuri politice antagonice de Caricaturiştii devin o armă de luptă pentru pace, unealtă
la noi şi e foarte probabil ca pasiunea sa pentru science-fiction, a Comitetului Permanent de Luptă pentru Apărarea Păcii.35 W-
m
i

pentru ştiinţă în general, să fi avut un rol determinant în această Artişti precum Eugen Taru, Cik Damadian, Nell Cobar,
9 k
••V adaptare."32 Artiştii DRALCO sunt cunoscuţi pentru afişele de Iosif Ross, Mihail Gion reuşesc să impună genul specific al -
. >
T

.*
propagandă, machetele de timbre şi coperri de carte. Grupul
participă cu grafică militantă la expoziţii de grup organizate in
URSS, Ungaria sau Bulgaria.
caricaturii in expoziţii şi albume ca un gen major alături de
pictură, sculptură şi grafică. în această perioadă, caricaturiştii
beneficiază de un interes şi un statut special datorită faptului
a x.

că arta Ier se adresa cu uşurinţă maselor. „Satira şi umorul (...) - !

Există desigur şi artişti individuali, fidel abocad arestrr
*
rt tipuri de comenzi precum IosifCova (machetator de cârd rc 2jf ~_iasru --î :
lupta cu tot ce stă in calea progresului
şi timbre), Pavlin Nazarie (afişe, ilustraţii de propagării . ieare ars: z** sar exrczrâde ce caricatură fac masele să vibreze,
i

I *' ’
Grant, Vicenţiu Grigorescu. Se pot remarca, post istoric ; dupi 2 rec: r.f 1^39 arare Urzica, bilunar de satiră şi umor.
*■:

u căderea comunismului), declaraţii de separare a conţinutului Din Ceva air.te: ... sâ râdem altfel decât s-a râs înainte»
artei de meşteşugul ei de tipul: „Dacă nu ar fi avut încotro, Pavlin (...). In rad ari Urzica a participat la campania virulentă
c Nazarie ar fi lucrat şi pentru marţieni”33 sau cea a Irinei Bitzan, pentru «demascarea» ţărănimii înstărite, a «chiaburimii»,
i fiica lui Ion Bitzan, care afirma că tatăl său îşi făcea meseria, acuzată de toate păcatele regimului democrat-popular.
* că, dacă ar fi fost doctor, artistul nu ar fi fefuzat să-şi trateze în primele numere semnează scriitori din linia întâi a regimului: 1
pacienţii pentru că erau comunişti. Regăsim consemnarea unui Maria Banuş, Aurel Baranga, Horia Limanu, Nina Cassian, »* *
r Ti „Plan de acţiune în cinstea celui de-al II-lea Congres al PMR din Marcel Breslaşu, Ion Pribeagu, Nicolae Tăutu. Partea grafică | N

1953” în care, „alături de o expoziţie omagială şi un număr festiv este asigurată de Ligia Macovei, Nell Cobar, Cik Damadian, Jules
p al Revistei Arta Plastică, sunt prevăzute tipărituri, cărţi poştale Perahim, Florica Cordescu, A. Jiquidi, I. Popescu-Gopo, Iser.”37 :■i >1
’ •’ *
m»
â >f•
• m •
cu teme care vor fi realizate de către artiştii plastici: a. Marx, Iată cum suna Statutul de organizare al UAP din RPR adoptat
Engels, Lenin, Stalin, b. Alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea la Conferinţa Naţională din 1950: „Regimul de democraţie -
■ ’
muncitoare, c. Trăiască al II-lea Congres al P.M.R. d. O mapă populară şi succesele clasei muncitoare condusă de Partidul
(cca. 10 foi volante) desene reprezentând construcţii în cadrul Muncitoresc Romîn pe drumul construirii socialismului în ■ .

t* • primului plan cincinal, e. Realizarea unor obiecte de ceramică, 34 Dan Drâghia, Dumitru Lăcâtuşu, Alina Popescu, Caterina Preda, Cristina
în cinstea celui de-al II-lea Congres al P.M.R., f. Pliant cu cca. Stoenescu, Uniunea Artiştilor Plastici din România in documente de arhivă, Editura
•1 15-20 de lucrări din lupta Partidului în ilegalitate, g. Pliant cu
Universităţii din Bucureşti, 2016, p. 117.
•-J
*!'1
32 Dodo Niţă, Ion Drugă - primul desenator SF român, Revista „Nautilus ,01.07.2013.
33 Daniel Nicolescu, Dacă nu arfi avut încotro, Pavlin Nazarie arfi lucrat şi pentru p. 5.
nia, Editura Curtea Veche,
■ i
• 0 • ‘
,1 marţieni, „Ziarul Financiar" 21 oct. 2010.
-/ * :
• »
f *.
.* '.-0 t < - * r. .,: . • *; r,. y - - H '* ,•
*• Â X $ 4* p •
< ... 1IV‘ .
« ►

t ’•
m
5* t*
* * f * tSpftTAT *
• ► >
>.■' ^ r ~'... r *
p ■.,

L?: * 9 w . ..,
IC
 „Supraalimentare sau politica occidentală de înteţire a războiului rece",
desen de Nell Cobar în „Urzica" anul IX, nr. 21 (192), 20 noiembrie 1957
Republica noastră creează condiţiile cele mai favorabile pentru
dezvoltarea culturii şi artei puse în slujba poporului. Artiştii
plastici sunt hotărîţi să facă din arta lor o armă puternică a
poporului muncitor în lupta pentru construirea socialismului
în Republica Populară Romînă şi pentru apărarea păcii.
Urmând exemplul artei sovietice, artiştii plastici din
Republica Populară Romînă înţeleg că mergînd pe acelaş
drum, să întărească activitatea creatoare, punându-şi forţele
într-o organizaţie unică denumită: UNIUNEA ARTIŞTILOR
PLASTICI DIN REPUBLICA POPULARĂ ROMÎNĂ.”38
Ion Bitzan, artist care a apucat integrarea Ia locul său de
muncă ca „inginer al sufletului" îşi amintea în 1991: „Eu fiind
mai în vîrstă, eu am apucat perioada stalinistă din plin, unde
nici în atelier nu puteai să faci altceva, pentru că era cineva care
venea, vedea. Nici nu existau cărţi atunci, adică nu exista nici
un fel de carte de artă, doar o singura revistă care se chema
„Uniunea Sovietică” („URSS azi" - n.n.), asta a fost până prin
60 şi ceva, până după moartea lui Stalin a mai continuat vreo 2
ani. Că atunci se făceau nişte expoziţii mari, de stat se chemau,
38 Dan Drăghia, Dumitru Lâcâtuşu, Alina Popescu, Caterina Preda, Cristina
Stoenescu, Uniunea Artiştilor Plastici din România in documente de arhivă, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2016, p. 30
toată producţia artistică pe toată ţara, şi se făceau şedinţe foarte
mari, la care venea un delegat sovietic, critic şi delegat... şi dau
numai un exemplu, la care toată lumea asista... şi după o plenară
din asta se trasau nişte coordonate cum să se dezvolte pictura
românească, ceea ce spun eu e foarte scurt sunt nişte pastile,
unul din ei zice... nici nu mai ştiu cum îl chema... zicea, uite
băiatul meu a făcut un aparat de radio, i-a pus butoane, o sticlă
unde e scala, dar nu cântă, zice, şi m-a întrebat, tata de ce nu
cântă, ei aşa e pictura voastră românească, are mâini, picioare
dar trebuie să vă uitaţi în ochii muncitorului să vedeţi viitorul şi
noi când pictăm încercăm să ne uităm să vedem ceva... (râde)"39
Domeniul artei intră şi el în 1950 în nomenclatură: „Se
instituie următoarele titluri ce se pot acorda oamenilor de
ştiinţă, tehnicienilor şi artiştilor: Om de Ştiinţă Emerit, Artist
al Poporului, Artist Emerit, Maestru emerit al artei, Profesor
Emerit, învăţător Emerit”.40 Desigur aceste titluri odată
acordate veneau cu premii în bani, „acordarea în folosinţă
veşnică” de proprietăţi în cartierul Primăverii din Bucureşti
şi alte facilităţi extraordinare.
39 conversaţie înregistrată şi transcrisă între Richard Demarco şi Ion Bitzan din
decembrie 1991, courtesy Ion Bitzan Foundation şi Giles Sutherland
40 Ioan Lăcustă, 1948-1952, Republica Populară şi România, Editura Curtea Veche,
2005, p. 150