RC

Leonida Lari

Nastere: 26 octombrie 1949, Bursuceni,

judetul Balti

Deces: 11 decembrie 2011, Chișinau,

Republica Moldova

S-a nascut in satul Bursuceni, judetul Balti,

intr-o familie de invatatori, la 26 octombrie
1949. intre 1956-1965 este eleva la scoala
medie de 10 ani, iar intre anii 1965-1971
urmeaza Facultatea de Filologie la
Universitatea de Stat din Chisinau.

Dupa absolvirea facultatii, un timp (197l-

1973) este colaboratoare la Muzeul de
literatura. Lucreaza apoi la Editura Cartea
Moldoveneasca, mai intai la sectia traduceri,
pe urma ca redactor. intre 1973 si 1975 este
angajata la saptamanalul „Literatura si arta" din Chisinau.

Scrie versuri inca de la varsta de doisprezece ani, iar la cincisprezece ani debuteaza in „
Tineretul Moldovei". Pseudonimul Leonida Lari (numele de familie este Tuchilatu) si-l
insuseste la optsprezece ani, dupa denumirea zeului indian al cuvantului. Volumul de
debut al poetei, mult timp amanat (nu depoeta),Piata Diolei, apareabiain 1974 la
Editura Cartea Moldoveneasca. Este deopotriva autoare de (putina) proza fantastica,
eseista si publicista, cu o opera poetica raspandita, prin traduceri sau prezente in
antologii, pe multe meridiane ale globului.

Leonida Lari este o poeta multicorda. Evoluand de la o viziune romantica (niciodata

abandonata) strabatuta de viziuni fantastice si imagini-simbol tutelare catre o poezie radicalizata
in care verbul capata chiar forme polemice si vaticinare, imbratisand deopotriva o poezie a
iubirii (de om, de oameni, de limba) ca si una a viziunilor de tip metafizic, dovedind largi
deschideri catre temele si motivele poetice romanesti sau universale, mai vechi sau mai noi,
poeta vede si pune in Logos puterea tamaduitoare. intr-o valoroasa prefatare a creatiei poetice
a Leonidei Lari, criticul literar Doina Uricariu conchidea ca „Cele cinci vorbe calauzitoare alese
din Holderlin si puse de Heidegger la inceputul studiului sau despre Holderlin si esenta poeziei
sunt si vorbele calauzitoare ale poetei": „activitatea poetica", cea care la Leonida Lari
„demonstreaza puterea poeziei de a rasturna falsele legi si adevaruri"; „cel mai periculos dintre
bunuri, limba" (subl. criticului literar); poezia ca „aflare", „cunoastere", „dialog", capabila „sa-i
restituie cuvantului sensul primar de comuniune si intruchipare intr-o adunare de oameni";
poezia ca ctitorie; poezia ca expresie a existentei Omului pe pamant.

Volume de versuri (selectiv):

Piata Diolei, Chisinau, 1974;

Marele Vant, Chisinau, Editura Literatura artistica, 1979;
Mitul trandafirului, Chisinau, Editura Cartea Moldoveneasca, 1981;
Scoica solara, Chisinau, 1987;
Dulcele foc, Chisinau, 1989;
Dulcele foc, editie ingrijita de Doina Uricariu si Victor Negara, cu o Prefata de Doina Uricariu,
Bucuresti, Editura Univers, 1991;
Lira si paianjenul, Chisinau, Editura Hyperion, 1992;

Al noualea val, Chisinau, Editura Glasul, 1993.

La sat a aparut in volumul Marele Vant, Chisinau, 1979.

Ruga de seara a aparut in volumul Dulcele foc, Chisinau, 1989-
Sacrificiul pastorului mioritic a aparut in volumul Dulcele foc, Chisinau, 1989.

La sat

Caderea surda-a ploii si chipul tau in gand,

Un rau de libertate sub luna delirand
Si dura nostalgie ce-aproape m-a invins
in casa parinteasca, langa un foc aprins.
Asa de simple toate si minunate-asa,
incat iti pare traiul un vis pe-aceasta stea.
Nu plange, mama
Uite, suvoaiele-au pornit.
Ca timpul care-n nimeni nicicand nu s-a oprit,
E sesul plin cu apa si toarna ne-ncetat
Si drumul ca un peste inoata catre sat.
Nu plange, mama
Cate-s - isi au un ceas al lor.
Te uita, peste ape paseste-un calator,
Ba il zaresc pe creasta, ba iarasi parca nu-i,
Cu cat mai grea povara, - cu-atat numai a lui.
Privindu-l cum se zbate, imi amintesc durut
Ca dorul razbunarii pe-atatia i-a pierdut,

De la o vreme, insa, cum inima-mi ascult,

O ploaie ciobaneasca m-ar razbuna mai mult.
Miros de nuc patrunde prin larg deschisul geam,
Nu port cuiva vreo pica si mahne mici nu am,
Iar chipul tau, iubite, ce-n gand atat l-am dus,
Cum cumpana saltase, cum se-abatuse-n sus.
Pesemne-asa e datul, nu zece intelepti,
Ci greutatea noastra, doar ea ne tine drepti.
Dar si durerea ceea se spulbera incet,
De-acu-i o amintire duioasa de poet.
Da focul tare, mama, si n-ar mai fi sa plangi,
Nimic mai sfant ca mana cu care ne atingi,
Nimic mai drag ca locul in care cantu-mi zic,
Nimic etern ca duhul, cu-adevarat nimic.

Ruga de seara

Cand seara pe vai se asterne un abur subtire,

O clipa doar,
Doamne, mai daruie-mi de fericire.
Mai lasa pe fruntea-mi plecata, pe ziua fugara
Sa-ntarzie inca oleaca lumina de seara
Lumina aceasta tacuta, si moale, si calda,
in care-al meu suflet ca pruncul de veacuri se scalda
Lumina aceasta sonora si fara cuvinte,
Care de o tara astrala mi-aduce aminte.
Mai lasa, o,
Doamne, sa-ntarzie lina si sfanta
Pe tot ce in juru-mi cuvanta si ce nu cuvanta,
Pe casa, pe masa, pe sare, pe coltul de pita,
Pe fata poporului nostru de griji inasprita.
Pe munte, pe mare, pe pietre cazute din salba:
Hotinul,
Cozminul,
Chilia,
Cetatea cea
Alba!
Pe vrere, pe stare, pe unda, pe dorul de tine,

Pe versul poetului care mereu si-apartine,

Pe cinste, credinta, speranta, pe singuratate,
Pe file din care adie a eternitate.
Cand seara un abur subtire pe vai se pogoara,
Mai lasa-ne,
Doamne, o clipa lumina de seara,
Mai lasa sa-ntarzie-oleaca aceasta minune
Pe temple inalte, pe socluri, pe cripte strabune,
Pe vatra-mi de-acasa, pe lutul cu oase dragi mie,
Pe viata in care gustat-am prea rar bucurie.
Pe locu-mi sub soare, in care cad corbii in smocuri,
Pe haina-mi trupeasca, carpita de-acum pe alocuri,

Pe plinul iubirii de oameni si groapa din cale,

Pe marile daruri si blandele maini ale tale,
Pe ora in care, sfarsita, alunec in transa,
Pe gandul ca inca si dupa mai este o sansa.

Sacrificiul pastorului mioritic

Se aude talanca sunand

Si in sufletul meu se raspunde,
De s-ar sti ce putere ascunde
Gandul care-i ca mielul de bland.
De pe bolta coboara o stea,
Steaua mea neuitata de mire,
Prevestind maine zi de jertfire,
Tu, mioara, nu te intrista.
Caci de cad pe-acest camp de mohor,
E-n cadere o luare aminte
Si veni-va pastor de cuvinte
Dupa cel ce de oi e pastor.

Bate vantul in floarea de tei

Si mirozna-mi izbeste in tample,
Si-naintea a ce-o sa se intample
Stam la masa de vorba in trei.
Scapateaza.
A grea presimtire
Urla cainii.
Curand amandoi imparti-veti ce piere-nde voi
Si scapa-veti ce n-are pieire.
Scapateaza.
Acum veti lovi,
Dar si-n pierderi ma sprijina cerul,
Intru ziua cand va rasari
Din al soartei hatis adevarul.