Amintiri despre Alexandru Paleologu

Dan CIACHIR

In 1970 a fost infiintata Cartea Romaneasca, editura Uniunii Scriitorilor, condusa de Marin Preda. Spre
deosebire de celelalte doua edituri existente pana atunci in Bucuresti, care tipareau literatura romana
contemporana, aceasta nu avea decat patru redactori in afara de director si de redactorul sef. Sediul ei se
afla intr-o cladire interbelica masiva cu subsol-adanc si etaj de la intersectia strazilor Luigi Cazzavilan si
Nuferilor, rebotezata astfel din General Berthelot. Biroul lui Alexandru Paleologu se afla la etaj, langa
secretariatul Ioanei Lungescu. Odata, pe cand ma aflam acolo, a patruns o doamna in varsta cu parul alb si
foarte semeata, pe care Alexandru Paleologu s-a ridicat s-o intampine si sa-i sarute mana. Aceasta i s-a
adresat in frantuzeste. Ma ridicasem si eu. Pe cand ma prezenta, am auzit-o spunandu-i ca vrea sa discute
ceva "entre quatre les yeux", asa incat m-am scuzat si am iesit din incapere.

A refuzat sa ramana in Franta

Altadata, tot in biroul acela si tot la inceputul anilor '70, a patruns fara sa bata la usa un cincuagenar cu
alura de chefliu jovial si bine hranit. "Ce mai faci, bai Alecule?" Am inlemnit. Pentru prima oara auzeam pe
cineva adresandu-se astfel domnului Paleologu. Dupa plecarea musafirului, am primit lamuriri precedate
de o ridicare din umeri: era tatal poetului A.P. Statusera impreuna in puscarie.
De la domnul Paleologu am aflat - o stia de la bunul sau prieten Ioan D. Gherea - ca in ultimii ani ai vietii
C. Dobrogeanu-Gherea isi renegase convingerile socialiste. Manuscrisul retractarii sale se gasea la
Biblioteca Academiei, inaccesibil cercetatorilor si cu atat mai mult publicului.
Alexandru Paleologu fusese in 1968 in Franta. Cioran, care isi evalua compatriotii dupa nivelul francezei pe
care o vorbeau, incercase sa-l convinga sa ramana la Paris, unde l-ar fi ajutat sa gaseasca un post la o
editura. Ii refuzase propunerea intrucat stia ca a doua sa sotie, care avea sa se prapadeasca in 1970,
suferea de o boala incurabila. Voia sa fie alaturi de ea pana la sfarsit.
Prietenul Nicu Steinhardt

In ianuarie sau februarie 1971 m-a intrebat daca vreau sa intocmesc o bibliografie cu articolele publicate
de un bun prieten al sau, Nicu Steinhardt, intr-o revista de analiza economica a fostului prim-ministru Ion
Gigurtu, inainte de razboi, respectiv in "Revista Fundatiilor Regale", intre anii 1945-1947. Cu un permis
eliberat pe baza unei recomandari luate de la "Luceafarul", am mers in sala de lectura III de la Biblioteca
Academiei, zisa si Fondul Special. Pana sa mi se aduca cele doua publicatii, am luat de pe raft sa rasfoiesc
o antologie franceza de citate celebre.
Doua dintre ele m-au marcat pe viata. Primul era din Seneca: "Se numeste profesie aceea care te
hraneste", si l-am regasit ulterior in "Scrisori catre luciliu". Al doilea, extras dintr-o culegere de texte
indiene, te indemna sa-ti pastrezi propria credinta (foi), intrucat: "Credinta altuia este periculoasa. Mori in
tara ta!"
Bibliografierea articolelor lui Steinhardt din cele doua reviste mi-a luat o jumatate de zi. Cand i-am adus
lista lor, batuta la masina in doua exemplare, desi nu imi ceruse lucrul acesta, Alexandru Paleologu mi-a
spus ca ii era necesara prietenului sau pentru dosarul de primire in Uniunea Scriitorilor si mi-a pus in
mana un plic in care am gasit 350 de lei, adica aproape jumatate din valoarea unui salariu minim de pe
vremea aceea.
Ambasador in garsoniera

In ianuarie 1990 reintram dupa multi ani in casa de pe Strada Armeneasca a dlui Paleologu, unde in anii
'70 ocupa doar o garsoniera. Era dimineata devreme, abia se luminase, telefonul suna des in locuinta
proaspat numitului ambasador roman la Paris, intrerupandu-ne discutia care nu putea fi foarte lunga. In
cursul uneia dintre aceste pauze am observat, asezate pe o noptiera sau masuta, doua mici fotografii
inramate. De la distanta am crezut ca sunt ale lui Paul Zarifopol, sugestie indusa, prin lumina nelimpezita a
diminetii de iarna, de imbracamintea sobra, butonata, rigida, "parvaniana" a barbatului din cele doua
clisee. Ridicandu-ma de pe scaun si apropiindu-ma de fotografii am deslusit insa un chip smead si supt,
un fel de "Sfant trup si hrana siesi hagi rupea din el" in port monahal. Am inteles imediat ca nu putea fi
decat Steinhardt, a carui imagine nu o mai vazusem pana atunci.
"Doamnelor si domnilor", in 1971

In aprilie 1971 am publicat in revista "Cronica" de la Iasi un interviu cu Alexandru Paleologu. Ma adresam
cu "Domnule" in textul tiparit. Era cu cateva luni inainte de "Tezele din iulie" prin care Ceausescu vroia sa
puna capat pretioasei perioade de "dezghet" din cultura, care durase cativa ani. In ajunul consemnarii
interviului fusesem de fata la prezentarea cartii unui scriitor facuta de Alexandru Paleologu in spatioasa
(pe atunci) librarie "Mihai Eminescu "din Bucuresti. Cand s-a adresat asistentei - imbracat intr-un costum
gris fer croit impecabil, cu o batista subtire la buzunar - cu "Doamnelor si domnilor" - mi s-a parut ca
niciodata cuvintele acelea n-au fost rostite mai frumos; de-a dreptul muzical.
Pe vremea aceea Alexandru Paleologu mai purta doliu dupa cea de a doua sotie, cu care se casatorise
dupa iesirea din inchisoare. Doliul sau era insa invaluit in discretie si pudoare. Am ramas consternat sa
aflu, dupa doua decenii, ca pierderea aceea il marcase intr-atat incat gandise sa se calugareasca. In
garsoniera pe care o ocupa atunci la parterul inalt al casei din Strada Armeneasca se afla asezata pe o
masuta joasa carcasa unei masini de scris - neagra, cum erau toate masinile de scris interbelice - iar
alaturi, fotografia unei femei cu par bogat si buclat, care iradia prin toti porii bucuria de viata. Instantaneul
o surprinsese razand. Nu faceam nici o legatura intre fotografie si masina de scris. Aducand chestionarul
interviului, dupa ce l-a citit, i-am propus sa-mi dicteze raspunsurile pe care le-as fi putut bate la masina
aceea. Atunci mi-a spus raspicat ca intrucat masina ii apartinuse sotiei sale nu ar fi ingaduit nimanui sa o
foloseasca. Pe de alta parte, un scrupul stilistic il impiedica sa dicteze; nu o mai facuse. I-am propus o
incercare, urmand sa-mi aduc propria masina de acasa si am reusit sa-l conving. Raspunsurile la un al
doilea interviu, aparut tot atunci, in 1971, sau poate in 1972, in revista "Tomis" din Constanta, mi le-a
dictat in biroul sau de la Cartea Romaneasca.
Ce inseamna "snob"
Alexandru Paleologu mi-a talmacit etimologia cuvantului "snob": in colegiile engleze, care acceptau foarte
greu tineri din afara aristocratiei, numele acestora era precedat in foaia matricola de un "sn", prescurtare a
sintagmei "sine nobilitas". Cat il priveste pe el, nu afecta nici un fel de boierie - ostentativa sau explicita. Isi
evoca mama cu multa caldura, pe tatal vitreg, avocat cu dare de mana si activitate politica interbelica,
ramura moldoveana a familiei, fara nici un fel de emfaza, iar lumea i se adresa cu "domnule Paleologu",
apelativul "coane Alecule" aparand mai tarziu, in anii '80. De altfel, "coane', prescurtat din "cucoane', nu-i
decat sinonimul mai vechi pentru "domnule".

Femeia
Paleologu pretuia femeia intr-un mod complex si nuantat. Intr-o tara in care femeia era si mai este
socotita "rasa inferioara", el proiecta asupra ei o lumina mozartiana. Nu intamplator, pe bratele etajate ale
pick-up-ului sau adus din strainatate - o noutate pe vremea aceea - am vazut stivuite cele cinci discuri cu
inregistrare integrala a operei "Don Giovanni". Despre Mozart si Proust vorbea captivant. In 1985, in
preajma centenarului nasterii lui Mateiu. I. Caragiale, a publicat in "Romania literara" un articol superb, "De
la Mateiu citire", in care spunea ca un prozator se cuvine evaluat dupa capacitatea de a crea nu personaje
feminine, ci pur si simplu - femei. Femei de care cititorul sa se poata indragosti. Si adauga ca Mateiu I.
Caragiale izbutise lucrul acesta plasmuind o femeie in doar cateva randuri: "tiganca de la zid" - o zidarita -
cu care Pantazi, personajul din "Craii..." gustase intaia oara deliciile iubirii; tanara care "purta garoafa la
ureche si umbla dantand".
Spre deosebire de plicticosii profesori pe care i-am avut la Facultatea de Filologie din Bucuresti la
inceputul anilor '70 si de majoritatea criticilor literari de atunci, ahtiati dupa Noul roman francez, expirat
deja la el acasa, Paleologu vorbea despre Tolstoi, Stendhal si Proust. Perspectivei structuraliste,
contabilicesti, asupra lui Balzac ii opunea exegeza lui Ernst robert Curtius. Ceea ce nu-l impiedica sa
admire entuziast regia lui Radu Penciulescu, care montase la Teatrul National un "Regele Lear" jucat de
actori imbracati in haine nemtesti, intr-un decor simplificat. Era si acesta - in 1970 - unul din ultimele
regaluri ale "dezghetului", intrucat peste doi ani "Revizorul" lui Gogol, pus in scena de Lucian Pintilie la
Teatrul Bulandra, avea sa fie suspendat indata dupa premiera, cu tam-tam si comunicat de presa.
Batista in buzunarul zeghei
Atacat intr-o revista care se intitula "Era socialista", Alexandru Paleologu nu si-a pierdut cumpatul.
Imbracat ca pentru receptie, inclusiv batista la buzunar, a suit treptele Casei Scanteii si i-a facut o vizita
redactorului-sef, un anume Stefan Voicu, fost ilegalist, "teoretician" din generatia lui Rautu-Kisinevski.
Peste o luna i-a publicat raspunsul, formulat in stilul si in spiritul sau. Multa lume s-a amuzat dupa ce l-a
citit: autorul strecurase cativa paduchi ideologici in cojocul Ocarmuirii.
Seducatoarea forta a lui Alexandru Paleologu decurgea din refuzul adaptarii; unul nelipsit de umor, dar
aproape organic. Fronda l-a dus pana acolo incat si-a pus batista, la proces, la buzunarul zeghei de
puscarias. Marturisirea normelor, a codului interbelic nu suferise discontinuitate la el: "Dupa ce ai retezat
cu un cutitas capatul inferior al havanei - iti explica - si ai aprins-o, o inmoi in paharul de whisky sau in
bolul de coniac pentru ca alcoolul fragezeste tutunul si ii aromeaza parfumul."
Prima grija, spunea, cand probezi un sacou sau haina unui costum, este sa ridici bratul in sus ca sa vezi
daca nu face cute in jurul gulerului... "Nu se bea sampanie inainte de masa deoarece produce iritatii,
arsuri; pentru inceput e potrivit vermutul."
"Hai sa vorbim ca oamenii!"
Paleologu iubea viata si tocmai aceasta il deosebea de majoritatea intelectualilor, sterilizati de ifose si
savantlacuri desarte. Exprimarea lui fireasca si franca imi amintea invitatia adreasta de Nae Ionescu unui
tanar care isi descarcase traista de citate docte: "Hai sa vorbim ca oamenii!"
Pe Nae Ionescu tatal sau vitreg i l-a prezentat la mijlocul anilor '30 intr-o drogherie aflata la parterul unei
cladiri din apropierea restaurantului "Cina", demolata din ordinul Regelui carol al II-lea deoarece alaturi se
gasea o cafenea in care se faceau glume veninoase pe seama monarhului.
Nae Ionescu intrase in magazin sa cumpere spuma de baie si pe foarte tanarul Paleologu l-a intrigat
cantitatea neobisnuita targuita de filosof: "Ar fi ajuns pentru o strada intreaga." Circa 70 de ani mai tarziu,
in ultimul sau interviu, aparut cu doua saptamani inainte sa moara, il socotea pe Nae Ionescu "unul dintre
cei mai inteligenti oameni de pe planeta asta".
Fondator la 2 Mai
Incercand sa evoc 2 Mai-ul si amintindu-mi ca l-am intalnit acolo pe Alexandru Paleologu, l-am intrebat
cand si cum a devenit loc de vacanta la mare micul sat din apropierea granitei cu Bulgaria si astfel am aflat
ca fusese unul dintre fondatori. In 1948, cand a inceput etatizarea litoralului, 2 Mai-ul a reprezentat o
alternativa pentru cativa tineri care frecventasera pana atunci Costinestiul. In afara de el si de prima sa
sotie, intre intemeietorii 2 Mai-ului ca statiune maritima s-au prenumarat actorul Dorin Dron, Nicu
Steinhardt, medicul si indianistul Sergiu Al. George... Intrucat in partea dinspre Vama Veche a plajei se
facea nudism, a aparut acolo intr-una din zile - in vara lui 1949 sau 1950 - un tovaras imbracat in costum,
cu mapa la subtioara, trimis de autoritatile locale sa-i lamureasca pe nudisti sa renunte la practica lor
contrara moravurilor si moralei proletare. Dupa ce acela si-a sfarsit monologul, Alexandru Paleologu s-a
ridicat de pe nisip si, in costumul lui Adam, l-a combatut cu argumente sanitare si - am spune azi -
"naturiste", asezonate cu citate din Aristotel. Activistul a batut in retragere si de atunci nimeni nu i-a mai
conturbat pe nudistii de la 2 Mai.