BOIERUL ROSU

Lavinia Betea

In literatura numita azi "proletcultista", nuvela scriitorului Francisc Munteanu, cu titlul

"Ajutorul rosu", poate fi socotita reprezentativa ilustrarii genului. Eroii ei sunt
comunisti ilegalisti aradeni in anii razboiului. Din cauza unei tipografii clandestine,
unul e arestat. La sotia sa, vor veni cu bani de la "ajutorul rosu" tovarasii sai,
explicandu-i ca acestia provin din cotizatiile numerosilor comunisti locali, date solidar
pentru asemenea si alte nevoi.
Comparata cu realitatea arhivelor, epica nuvelei te obliga sa observi ca nu degeaba
scriitorii si artistii "angajati" au fost socotiti (si retribuiti) ca oameni de mare valoare.
In indoctrinarea multimilor, eficienta lor era net superioara propagandistilor si
agitatorilor produsi in scoli de partid.
In realitate, la Arad nu a functionat nici o tipografie ilegala. In acea perioada, doar
comunistii din Bucuresti au dispus de doua rudimentare masini de imprimat. In anii
razboiului, PCdR nu a avut subventii nici de la sovietici dar nici de la "clasa
muncitoare". Banii din care sunt platite gazdele conspirative, mituiti avocatii si
temnicierii, din care se cumpara alimentele si imbracamintea pentru cei din inchisori
si sunt subventionate manifestarile propagandistice, au provenit de la cativa oameni
bogati din Romania. Evrei instariti (bancherul Max Auschnitt a fost unul dintre ei),
industriasi romani casatoriti cu evreice (precum inginerul Dragos Popp) ori legati prin
afaceri de tarile in razboi cu Germania (cazul lui Alexandru Stefanescu, reprezentantul
capitalului englez in Romania) au fost finantatorii PCdR in anii 1941-1944. Fusesera
"prelucrati" pentru aceasta de catre inginerul Emil Calmanovici. Lui ii dadeau banii,
Calmanovici predandu-i mai departe lui Remus Koffler, legatura sa superioara de
partid. Nascut in 1896, intr-o familie de comercianti evrei din Piatra-Neamt, Emil
Calmanovici devenise bogat datorita unei remarcabile priceperi in afacerile din
domeniul constructiilor. Probabil ca tocmai aceasta reusita, prin propriile eforturi, l-a
determinat sa se simta infratit cu proletariatul mondial descris de Marx si Engels,
lecturati in bibliotecile din Berlin si Mnchen.
Revenit dupa studii in tara, a inceput sa lucreze pe mari santiere din Moldova. S-a
casatorit cu Cecilia Mendelsohn, fiica presedintelui comunitatii evreiesti din Iasi. Dupa
ce si-a deschis propria firma de constructii, s-a mutat la Bucuresti. In actiunile de
finantare a partidului si-a implicat sotia, prietenii si pe unii dintre clientii sai. Pentru
ca relatiile sale cu lucratorii din santier distonau de stilul celorlalti proprietari sau
specialisti, muncitorii il poreclisera "boierul rosu".
Din declaratiile date in fata anchetatorilor Securitatii in perioada 1951-1954, rezulta
ca Emil Calmanovici a fost principalul finantator al PCdR. "In 1937 scrie el intr-un
asemenea document cand Partidul a cerut ca sa-i dau 50.000 lei pentru o tipografie
cu litere mici, daca eu nu dadeam aceasta suma, tipografia se pierdea, activitatea de
propaganda suferea. Nu exista o alta sursa pentru obtinerea acestei sume. (...) In anul
1939, dau Partidului suma de 2 milioane lei si un apartament vandut in 1942 cu lei
5.500.000. In total am trecut Partidului in timpul de la toamna 1939 23 august 1944 o
suma de peste 30 milioane lei, socotiti in valoarea banilor de la inceputul anului 1942.
Aceasta inseamna ca am trecut Partidului 75-80% din acumulari banesti in mod
succesiv. (...) In acest timp am pastrat rezerva de bani a Partidului in aur si dolari pe
care am predat-o la 23 august CC. Nu stiu ce suma era in lei. Poate sa fi fost 50 de

milioane, poate si 100 sau peste. Nu eram preocupat sa-mi strang titluri de merit
pentru a-mi revendica ceva. Imi faceam datoria."
Dupa razboi, Emil Calmanovici a continuat sa fie filantropul partidului. "Dupa 23
august 1944 declara el Securitatii am refacut sediul Partidului Stefan Gheorghiu 16,
Caminul Copiilor Aleea Alexandru 42, lucrarea conspirativa - Post Radio pentru
alegeri. Am cheltuit 7 milioane lei din fonduri proprii. In 1946 am predat 6
apartamente din Bulevardul Dimitrov 44 unde s-au mutat activisti de partid. Precum
am aratat mai sus, am predat in iarna 19461947 intreprinderea cu averea imobila si
mobila Partidului cu suma de 1 miliard lei numerar. Pana la nationalizare s-au mai scos
sume pe care nu le stiu."
In 1951, din functia de director in Ministerul Constructiilor si profesor universitar, dupa
ce-si donase intreaga avere partidului, sub pretextul scrierii unei istorii a comunistilor
in ilegalitate, Calmanovici a fost "retinut". N-a mai revenit niciodata in libertate. A
fost condamnat la munca silnica pe viata in 1954 in "procesul Patrascanu" si ucis in
inchisoarea Aiud in 1956. In acelasi proces, Alexandru Stefanescu a fost condamnat la
munca silnica pe viata iar inginerul Jac Berman (alt sponsor al partidului) la 12 ani
inchisoare. Cu o mai buna intuitie asupra viitorului, Auschnitt fugise in strainatate.
Intre timp, numele si faptele finantatorilor PCdR in ilegalitate au fost inlocuite cu
fictiuni literare iar autorii omagiati ca talentati scriitori.