Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Marcel Coraș (63 de ani), fotbalistul cu aproape 150 de goluri marcate în prima ligă, a
vorbit în direct la GSP Live despre marile performanțe ale carierei, despre regrete și
despre culisele întunecate care au marcat fotbalul românesc în Epoca de Aur, sub regimul
Ceaușescu.
I s-a spus „Dulapul” pentru tendința veșnică de îngrășare, dar porecla i-a fost dată din greșeală de
scriitorul Eugen Barbu care a încurcat borcanele și i-a atribuit supranumele colegului de la UTA,
Helmut Duckadam.
Un mijlocaș ofensiv născut la Arad și consacrat la Sportul, Marcel Coraș a fost cel mai bun
fotbalist român de la Euro ’84, unde naționala condusă de Mircea Lucescu obținuse calificarea
dintr-o grupă cu campioana mondială Italia.
Golgeterul Diviziei A în 1984, coleg cu Hagi în Regie și coautor la multe dintre golurile celui
care avea să scoată România în stradă în 1994, arădeanul s-a mulțumit în carieră cu mai puțin.
Totuși, în 1989, la 31 de ani, ieșea al doilea cel mai bun golgeter din Europa, adică Gheată de
Argint, după Mateuț de la Dinamo.
Elegant, admite acum că aproape o treime din goluri au fost marcate în blaturi. Poveștile lui
Coraș, spuse în direct la GSP Live, sunt condimentate de un simț al umorului ambalat într-o mină
de aparentă seriozitate.
- În loc să fiți poate referent zonal al FRF, să descoperiți talente în zona Aradului…
- N-am fost solicitat și nu știu dacă interesează pe cineva să descopere talente în zona Aradului.
Orice club și orice antrenor încearcă să aducă jucători din afara orașului ca să se obțină rezultate
imediate și performanțe. Altfel, antrenorul e pasibil de schimbare.
- Cei de la FCSB l-au transferat tocmai pentru că e văzut ca un băiat cuminte. Spre
deosebire de Ișfan. Există, însă, și un curent în fotbal care susține că un jucător căruia îi
place șprițul e mai de nădejde decât unul prea serios…
- Asta era valabilă acum 30-40 de ani, nu mai e valabilă în fotbalul actual. Acum, dacă nu ești
serios nu reușești. Noi, la Sportul, am avut o echipă boemă rău de tot. Dar eram 22 de jucători
dintre care 20 eram fotbaliști de națională sau de lot olimpic. Majoritatea aveau facultatea
terminată la zi. Aveam niște lideri în Mircea Sandu și Gino Iorgulescu care știau să ne țină în
frâu și să ne conducă din teren, dovadă că i-am bătut în perioada aia pe Steaua și pe Dinamo.
- Marcel Coraș ar fi făcut față în fotbalul actual, dacă s-ar fi pregătit cot la cot cu jucătorii
de acum?
- Ritmul de joc e mult mai ridicat decât în perioada în care am jucat eu, dar sunt convins că
făceam față. Să nu uităm că echipele românești de atunci făceau față în fotbalul internațional,
jucau semifinale, finale. Naționala s-a calificat la Euro 84 unde au participat doar opt echipe, nu
24 ca acum.
- Ați jucat pentru UTA când echipa își pierduse strălucirea și urma să retrogradeze…
- Din nefericire, am prins retrogradarea. A fost o dezamăgire fantastică a orașului. Eu am plecat
la Iași să-mi fac stagiul militar și am jucat pentru Politehnica. Am fost luat în armată la grăniceri,
la UM 32980. Din 16 luni de armată, vreo nouă luni am stat în cazarmă. Îmi dădeau voie să merg
la meciuri.
- Mă mir că n-ați intrat pe radarul Stelei. Erau mereu cu ochii pe recruți.
- Deși făceau o selecție fantastică în perioada aia, probabil n-au avut scouterul potrivit. Am stat
un an jumătate la Iași, dar am revenit la Arad și am ajutat UTA să promoveze. Din nefericire, am
mai retrogradat o dată cu ei.
- A avut Lucescu vreo influență în transferul dumneavoastră la Sportul? Era prieten atunci cu Nicu
Ceaușescu, protectorul Sportului Studențesc…
- Da, mi s-a transmis voalat că dacă nu semnez cu Sportul nu mai pot fi convocat la echipa națională din
liga a doua. Dar n-a fost un șantaj, am vrut să plec la Sportul. Am semnat cu ei în același timp cu Hagi.
Președintele Mac Popescu a știut cum să pună problema. Eram cu lotul național la baza 23 August. Eu cu
Hagi am fost chemați la tribuna oficială, Mac Popescu a discutat cinci minute cu mine și cinci minute cu
Hagi. A fost fantastic de simplu.
- Cum a fost să jucați cu Hagi? Citeam că pasele dumneavoastră au dus la multe dintre
golurile lui.
- Era o plăcere să joci cu Gică Hagi având viteza de reacție și sprintul lui. Nu știu dacă ați văzut
pasa marelui Dobrin cu spatele pentru Doru Nicolae, în meciul de acasă cu Valencia. Așa era și
la mine cu Gică. Îmi dădea mie mingea și i-o pasam pe poziție viitoare. Știa ce să facă, era gol
dacă avea mingea pe piciorul stâng și avea față la poartă.
- Am văzut golul de la Euro 84, ați dat un gol cu sânge rece cu Germania. Ce vă mai
amintiți de la acel turneu final?
- M-a impresionat organizarea, începând de la sosirea la aeroport, la cazare, la condițiile de
masă, antrenamente. Erau și români care ne simpatizau, care trăiau la la Paris și care veneau
după noi. Ilie Năstase era unul dintre ei. Era după după noi nonstop, venea la antrenamente, la
meciuri.
- Am înțeles că ați fost în pericol să vă dopați cu Coca-Cola? Conținea cafeină.
- Înainte de primul meci, cu Spania, la Saint-Etienne, da. Am băut cola. Mi-a fost frică, m-am dus la baie
să elimin ce am băut. Veneam din lagărul socialist, nu aveam experiența unui turneu final, eram român
și am băut cola la masă. Nu trebuia.
Nicu Ceaușescu zice: «Așteaptă afară!». După vreo oră mă cheamă înăuntru. Lucescu, un mare
domn și mare antrenor, spune: «Fotbalul românesc și naționala au nevoie de Coraș aici». În
momentul ăla, Ceaușescu zice: «Mace, să ii dai ce îi dau și ăia de la Arad! Ai înțeles?! Ești
liber!». N-am mai plecat. Mi-au dat și aprobare pentru mașină atunci.
- Cum se descărca influența lui Nicu Ceaușescu asupra Sportului? Se implica direct?
- Nu. Doar la un meci cu Dinamo a venit Student Parc, unde eram în cantonament, și am avut o
ședință cu tot staff-ul. A spus: «Aveți 5.000 de lei dacă câștigați meciul! Ați înțeles?!».
- Simt că avea un ton dominator, expeditiv. Era amabil, dar nu foarte prietenos.
- Bineînțeles. Era totuși primul secretar al Comitetului Central și fiul președintelui. Valentin,
celălalt băiat, era mai maleabil. Apropo de el. Jucam cu Steaua și am făcut o alunecare la
mijlocul terenul la Tudorel Stoica, am intrat mai serios. După meci, am trecut pe lângă Valentin
care vorbea cu Gino și mi-a zis: «Vezi că l-ai lovit cam tare pe Tudorel!». I-am spus să mă scuze.
Era un reproș blând, nu amenințător.
- Înțeleg totuși că într-un meci cu Steaua jucat înainte de finala de la Sevilia a trebuit să
stați un pic la cutie, să nu produceți daune jucătorilor lor…
- (Pe un ton serios, dar mucalit) Lumea vorbește, sunt zvonuri. Dacă aș spune că e adevărat, ar
sări steliștii pe mine. Sunt zvonuri care….s-au confirmat. Da, ne-au bătut cu 2-1, frumos,
elegant. Au fost 12.000 de spectatori în Regie, toată lumea a fost mulțumită. Nu s-a accidentat
niciun stelist. Practic, am fost și noi părtași la succesul lor.
- Fotbaliștii din acea perioadă aveau șansa să facă speculă cu produse aduse din
străinătate. Ați fost un om bogat de pe urma speculei?
- Nu am fost bogat. Părinții mei au fost amărâți, tata era lăcătuș, iar maică-mea controloare de
calitate la Uzinele Textile. Am vrut doar să depășesc nivelul lor de trai. Am vrut să duc o viață
mai bună ca a lor, duc o viață mai bună ca a lor. Nu sunt bogat. Bogăția mea sunt prietenii cu
care pot vorbi și cu care mă pot sfătui.
- Mai povestiți-ne un gol din cele date ușor în cursa pentru Gheata de Argint…
- Nu știa toată echipa ce se întâmplă, știau doar 2 sau 3. La un meci, nu dau numele, am scăpat cu un
fundaș. Vă dați seama?! La viteza mea scăpasem singur… Fundașul s-a împiedicat și a căzut pe spate. Am
reușit să intru în careu și să dau gol pe lângă portar.
- Fusese o regie frumoasă a lui Mircea Lucescu, el era creierul Ghetei lui Cămătaru.
- De aia îl admir și îl respect nonstop.
- Spuneați la un moment dat că ați avut peste 100 de kilograme, dar Dumitru Dragomir v-a
pus să slăbiți.
- Eram în Turcia, ne întorceam în țară și pe drum vine profesorul Halagian, Dumnezeu să-l ierte:
„Bă, Cori, ești gras rău! Câte kile ai?”. I-am zis că am o sută. Vine Dragomir și spune: „Facem
un pariu. Dacă slăbești, îți dau 1.000 de lei de kilogram. Și în două săptămâni am slăbit 10
kilograme. La ultimul cântar înainte de meciul cu Dinamo Minsk, am făcut antrenament la
Săftica. M-am suit pe cântar, aveam 89,7 kilograme. Am strigat la masor, am chemat stafful.
Dragomir zice: „M-ai învins, maistre!”. Am luat 10.000 de lei. Mi-a prins bine că am slăbit.
- Era perioada Caritas, jocul de întrajutorare la care mulți români și-au pierdut toate
economiile. Ați băgat bani?
- Am băgat și nu i-am scos. Am băgat puțini la început, dar s-au făcut mulți. Eu, cum e românul
hrăpăreț, am zis să-i mai las o tură și la tura următoare a decedat Caritasul. Luam 6,4 milioane de
lei. Erau bani. Dar n-am avut noroc.
Am avut o chestie la Brașov. Eram foarte nervos că ne-au bătut cu arbitrul și l-am
alergat pe Marin Barbu până la ei în vestiar. El era băiat de București, se dăduse rotund,
ne înjura. Venise cu un polonic de ceai la mine, cică ne bate pe toți cu polonicul.
- Marcel Coraș
147 de goluria marcat Marcel Coraș în prima ligă în 413 meciuri jucate pentru UTA, Poli
Iași, Sportul, Victoria și Universitatea Cluj
Nu eram un muncitor, un travailleur dreapta-stânga. Nu am fost un alergător, un
sprinter. Eram mijlocaș în spatele vârfului sau vârf împins. Când primeam mingea,
încercam să dau pasă unui coleg sau să dau gol. Știam ce să fac cu mingea.
- Marcel Coraș
Din cele peste 150 de goluri date în Liga 1, doar vreo cinci au fost cu șuturi din afara
careului. Restul au fost din careu, din fața porții, de pe linia porții.
- Marcel Coraș
M-a dezamăgit faptul că noi, în România, jucam un meci la șapte zile, iar la Euro am
jucat la trei zile cu Spania, Germania și Portugalia. Dacă eram mai proaspeți, puteam să
ne calificăm în turul următor. Eram foarte, foarte obosiți. Lucescu a schimbat echipa cu
Portugalia, dar am pierdut cu un gol norocos.
- Marcel Coraș
Lucescu ne-a învățat să ne relaxăm în cameră. Să stăm cu picioarele ridicate pe pereți
câte o jumătate de oră, să se relaxeze mușchii. Stăteam cu Gino în cameră cu picioarele
pe pereți.
- Marcel Coraș