Unei trecătoare (I)

Asurzitoare strada urla jur-împrejur...

Înaltă și cernită, durere maiestuoasă...
O tânără femeie trecu și, fastuoasă,
Își legăna în voie al mânecii ajur.

Aleasă și vioaie, ținută statuară...

Sorbeam crispat, cu sete tirană și nebună,
Din ochii, o boltă cu semne de furtună,
Dulceața ce vrăjește, plăcerea ce omoară.

Un fulger... apoi noaptea! - Frumoasa fără nume,

N-or să mai vadă ochi-mi decât în altă lume
Privirea-ți vie care m-a renăscut deodată?

E prea târziu! Să mergem! E poate niciodată!

Nu-mi cunoșteai cărarea, nu știu ce drum aveai,
Te-aș fi iubit, străino! O, tu, care știai!

Unei trecătoare (II)

Asurzitoare strada urla jur-împrejur..
Înaltă și în doliu, de-o amplă maiestate,
Zărit-am o femeie... Cu brațele bogate,
Își legăna în voie al mânecii ajur.

Noblețe, vioiciune și gleznă statuară...

Sorbitu-i-am cu sete, crispat extravagant,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragan gigant,
Dulceața ce vrăjește, plăcerea ce omoară.

Un fulger apoi noaptea! - Frumoasă care treci,

Făcând cu o privire să mă mai nasc o dată,
Vedea-ne-vom, vai, numai în lumea cea de veci?

E prea târziu! Departe! Ori poate, niciodată!

Nu-mi cunoșteai cărarea, nu știu ce drum aveai,
Tu, ce-ai fi fost iubită, o, tu, care-o știai!

(Charles Baudelaire, A une passante)

Traducere C.D. Zeletin