Culcat pe-aste ruine, sub care ad�ncita

E gloria strabuna si umbra de eroi,

�n liniste, tacere, vad lumea adormita
Ce uita-n timpul nop?ii necazuri si nevoi.
Dar cine se aude si ce este asteptat sunet?
Ce oameni sau ce armii si ce repede pas?
Pam�ntul �l clateste razboinicescul tunet,
Zgomot de taberi, soapte, trece, v�j�ie-un glas...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost parere.
Caci armele, vitejii si toate au tacut.
Asa orice marire nemicnicita piere!
A noastra, a Palmirei si-a Romei a trecut.
Si pe tar�na-aceea, de care-odinioara
Se spaim�ntau tiranii, de frica tremur�nd,
Al nop?ii t�lhar vine si pasari cobe zboara,
Pe monumente trece pastorul suier�nd.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ma scol, ma mut de-aicea; duc pasurile mele,

Ce pipaiesc cararea, �n fundul unui cr�ng.
Si las aste morminte cu suvenire grele,
Pe care nu am lacrimi destule ca sa pl�ng.
Aicea am speran?a sa aflu mul?umire;
Eu voi sa aud unda si cerul sa-l privesc,
Sa vad a aurorii mult vesela z�mbire,
Razele dimine?ii ce norii auresc;
Aci stejari cu fala se-nal?, se �ndrepteaza,
Urc�nd ale lor ramuri spre-azurele c�mpii;
Aci plopii cu frunza o vale-ncoroneaza;
Acolo se vad dealuri, s-aici salbatici vii.
Din coasta-acestor st�nce, din v�rful astui munte,
De unde �si apuca vulturul al sau zbor,
A nop?ii stea revarsa lumina pe-a mea frunte
Si raza-i se reflecta pe limpede izvor.
Aci zefirul vesel prin frunze-ncet suspina;
Aicea orizontul e dulce, luminos;
Aici aceste r�uri... Dar unda lor e lina,
Iar sufletu-mi e-n valuri, n-am soare seninos.
Din s�nul maicii mele, nascut �n griji, necazuri,
Restristea mi-a fost leagan, cu lacrimi m-am hranit,
Ca ale marii repezi si groaznice talazuri,
De v�ntul relei soarte spre st�nci am fost gonit.
Acuma pretutindeni �ntorc a mea vedere,
Dar ochii-mi mul?umire deloc nu �nt�lnesc,
Caci nimenea nu simte cumplita mea durere,
Si oamenii pe mine trec�nd ma ocolesc.
Asa! asa! iubite, s-a dus scumpul meu bine;
Vaz�nd ca nu-mi ram�ne placere pe pam�nt,
Vaz�nd ca pentru mine s-au dus zilele line,
Pui m�na pe-a mea frunte si caut un morm�nt.
Din zilele trecute, din vechea fericire,
Din v�rsta mea de aur, din sf�ntul lor amor,
Idei au ramas numai, precum o nalucire
Ram�ne diminea?a din visuri care zbor;
Asa, fara-ndoiala, amara mea via?a
De-acum e pentru mine nisip neroditor,
Ce vara �l usuca si iarna �l �nghea?a
Si nici o floare n-afla sarmanul calator.
Dar �nsa suvenirul fii?elor iubite
Va fi la al meu suflet etern �nfa?isat
Ca frunzele aduse de vijelii pornite
La vechea lor tulpina ce-odata le-a purtat.
De visurile voastre, speran?e-amagitoare,
Acum peste masura ma vad �ndestulat;
Fugi�i, zadarnici zile, ce griji omor�toare
Pe t�nara mea v�rsta cur�nd a?i adunat.
C�nd toamna se arata al iernii rece soare,
Copacii plini de jale pierd frunza, se usuc:
Asa nenorocirea usc�nd a v�rstei-mi floare,
Zic lumii un adio: iau lira si ma duc.