Penes Curcanul
Romani de vita veche,
Plecat-am noua din Vaslui,
Si cu sergentul, zece,
Si nu-i era, zau, nimanui
In pept inima rece.
Voiosi ca soimul cel usor
Ce zboara de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
S-aveam si pene-n frunte.
Sarmana, scumpa tara.
Asa ne spuse-n graiul sau
Sergentul Matraguna,
Si noi ne-am dus cu Dumnezeu,
Ne-am dus cu voie buna.
Oricine-n cale ne-ntilnea
Cntnd n gura mare,
Statea pe loc, s-adimenea
Cuprins de admirare;
Apoi n treacat ne-ntreba
De mergem la vro nunta ?
Noi raspundeam n hohot: ,,Ba,
Zburam la lupta crunta !"
,,Cu zile mergeti, dragii mei,
Si s veniti cu zile !"
Ziceau atunci batrini, femei,
Si preoti, si copile;
Dar cel sergent far' de musteti
Racnea: ,,S n-aveti teama,
Romanul are septe vieti
In pieptu-i de arama !"
Ah ! cui ar fi trecut prin gnd
S-ar fi crezut vrodata
Ca multi lipsi-vor n curind
Din mindra noastra ceata !
Priviti ! Din noua cti cram,
Si cu sergentul, zece,
Ramas-am singur eu... si am
In piept inima rece !
Crud e cnd intra prin stejari
Naprasnica secure,
De-abate toti copacii mari
Din falnica padure !
Dar vai de-a lumei neagra stea
Cnd moartea nemiloasa
Ca-n codru viu patrunde-n ea
Si cnd securea-i coasa !
Copii ! aduceti un ulcior
De ape de sub stinca,
S sting pojarul meu de dor
Si jalea mea adinca.
Ah ! ochii-mi sint plini de scntei
Si mult cumplit m doare
Cnd m la fratii mei,
Cu toti periti n floare.
Toti dorobanti, toti cciulari,
Purtind opinci, suman, itari
Si cusma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
Un hitru bun de glume,
Noi am schimbat linga Balcani
Porecla n renume !
Din cimp, de-acasa, de la plug
Plecat-am asta-vara
Ca s scapam de turci, de jug
Cobuz ciobanu-n Calafat
Cinta voios din fluter,
Iar noi jucam hora din sat,
Rznd de-a boambei suier.
Deodat-o schija de obuz
Trasnind... minca-o-ar focul !
Reteaza capul lui Cobuz
S-astfel ne curma jocul.
Trei zile-n urma am razbit
Prin Dunarea umilata,
Si nu departe-am tabarit
De Plevna blestemata.
In fata noastra se-nalta
A Grivitei reduta,
Balaur crunt ce-ameninta
Cu gheara-i nevazuta.
Dar si noi inca o pindeam
Cum se pindeste-o fiara
Si tot chiteam si ne gindeam
Cum s ne cada-n gheara ?
Din ziori n ziori si turci si noi
Zvirleam n aer plumbii
Cum zvirli graunti de popusoi
Ca s hranesti porumbii.
Si tunuri sute bubuiau...
Se clatina pamintul !
Si mii de boambe vjiau
Trecnd n zbor ca vintul.
Sedea ascuns turcu-n ocol
Ca ursu-n vizunie.
Pe cnd trageam noi tot n gol,
El tot n carne vie
Tintes era dibaci tunar,
Cci toate-a lui ghiulele
Loveau turcescul furnicar,
Ducind moartea cu ele.
Dar intr-o zi veni din fort
Un glonte, numai unul,
Si bietul Tintes cazu mort,
Imbratisindu-si tunul.
Pe-o noapte oarba, Bran si Vlad
Erau n sentinele.
Ferbea vazduhul ca un iad
De boambe, de srapnele.
In ziori gasit-am pe-amindoi
Taiati de iatagane,
Alature c-un moviloi
De lesuri musulmane.
Sarmanii ! bine s-au luptat
Cu litfa cea pagina
Si chiar murind ei n-au lasat
S cad-arma din mna.
Dar ce folos ! ceata scadea !
S-acuma ramasese
Cinci numai, cinci flacai din ea.
Si cu sergentul, sese !...
Veni si ziua de asalt,
Cea zi de snge uda !
Parea tot omul mai inalt
Fata cu moartea cruda.
Sergentul nostru, pui de zmeu,
Ne zis-aste cuvinte:
,,Cit n-om fi morti, voi cinci si eu
Copii, tot inainte !"
Facind trei cruci, noi am raspuns:
,,Amin ! si Doamne-ajuta !"
Apoi la fuga am impuns
Spre-a turcilor reduta.
Alelei ! Doamne, cum zburau
Voinicii toti cu mine !
Si cum la santuri alergau
Cu scari si cu fasine !
Iata-ne-ajunsi !... inca un pas
,,Ura !-nainte, ura !..."
Dar multi ramin fara de glas.
Le-nchide moartea gura !
Reduta-n noi rapede-un foc
Cit nu-1 incape gindul.
Un sir intreg s-abate-n loc,
Dar altul ii ia rindul.
Burcel n sant moare zdrobind
O tidva pagneasca.
Soimu-n redan cade racnind
,,Moldova s traiasca !"
Doi frati Calini, ciuntiti de vii,
Se zvircolesc n snge;
Nici unul insa, dragi copii,
Nici unul nu se plnge.
Atunci viteazul capitan
Cu-o larga brazda-n frunte,
Striga voios: ,,Cine-i Curcan,
Si fie soim de munte !"
Cu steagu-n mini, el sprintenel
Viu suie-o scara-nalta.
Eu cu sergentul dupa el
Sarim delaolalta.
Prin foc, prin spangi, prin glonti, prinfum,
Prin mii de baionete,
Urcam, luptam... iata-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
,,Allah ! Allah !" turcii racnesc,
Sarind pe noi o suta.
Noi punem steagul romanesc
Pe crincena reduta.
Ura ! maret se-nalta-n vint
Stindardul Romaniei !
Noi insa zacem la pmnt
Cazuti prada urgiei !
Sergentul moare suierind
Pe turci n risipire,
Iar capitanul admirind
Stindardu-n flfire !
Si eu, cnd ochii am inchis,
Cnd mi-am luat osinda:
,,Ah ! pot s mor de-acum, am zis,
A noastra e izbinda !"
Apoi, cnd iarasi m-am trezit
Din noaptea cea amara,
Colea pe rani eu am gasit
,,Virtutea militara !..."
Ah ! da-o-ar Domnul s-mi indrept
Aceasta mna rupta,
S-mi vindec ranile din pept,
Iar s m-ntorc la lupta,
Cci nu-i mai scamp nimica az
Pe lumea paminteasca
Decit un nume de viteaz
Si moartea vitejeasca !
Eroii de la Plevna
de Vasile Alecsandri
I.
Pe drumuri, prin orase, prin sate, prin zapada
Se vad sau singurateci trecind, sau in gramada
Sarmani in haine sparte prin care intra gerul
Si-n maduva patrunde mai crincen decit ferul.
Goi, searbezi, rupti de foame si obositi de trude,
Tristi, tremurind de friguri sub frigul iernei crude
Si intinzind la oameni o mina tremurinda...
Ce-i asta saracime si goala si flaminda?
Eroii de la Plevna! ... iata-i! Ah! cine-ar crede
Le plinge chiar de mila tot omul care-i vede,
Si eu pling de rusine... in tara ospetiei
Sa vad cerind pomana vitejii Romaniei!
Aceste brate care impins-au cu putere
Pe Tara la-naltime, pe dusman la cadere
Sint goale! ... Aste picioare ce urme glorioase
Lasat-au pe tarimul redutelor fioroase
Sint goale, degerate! ... Aceste frunti, ce-s demne
Sa poarte-ale marirei stralucitoare semne,
Sint goale, o! rusine! ... sint goale, o! cruzime!
Eu cit eroi in giuru-mi, si vad numai victime!

Ce crima le atrage pe cap asa osinda?
Ce crima?... Lupta mare pe cimpul de izbinda!
Ce crima?... Eroismul, sublima devotare
Pentru-apararea Tarii s-a ei neatirnare!...
II.
Alature cu dinsii se vede-o alta turma
Sub crivatul naprasnic ce inima le curma.
Turma de robi, goi, vineti, de boale girboviti,
La trista exilare de soarta osinditi.
Ei merg timpiti sub biciul restristei nemiloase,
Patrunsi de ghiata iernei si-a mortei pai' la oase,
Si astfel suferinta mult oarba si nedreapta
Au pus copiii nostri cu ei pe-aceeasi treapta,
Cit nu poti a distruge din toti suferitorii
Nici care sint invinsii, nici care-nvingatorii.
Ei, bine, -n asta tara ce sintem noi?... si cine
Au indraznit s-arunce in noi cu-asa rusine
Ca sa videm Marirea cazuta-n inglosire
Si Eroismul sacru platit cu umilire?
Cum? dupa-atitia secoli de oarba-ntunecime
Ostatii Romaniei cu suflete sublime
Aprins-au luminosul al renvierii soare
Ca el sa ni-l arate in zdrenti umilitoare?
Cum? Domnul si osteanul, cum? Tara si taranul
Infrunta greul, moartea, pun in genunchi dusmanul
Ca-n ziua renturnarei armata-nvingatoare
Sa para-o pata neagra pe-a tarii sarbatoare?
Ah! daca sint nemernici ce vad cu nepasare
Romana demnitate lovita-asa de tare,
Eu n-oi comite crima de-a zice prin tacere:
"Dispret pentru bravura, dispret pentru durere!"
Eu, ce-am cintat eroii, eu, care niciodata
Pe fruntea Romaniei n-am suferit o pata,
Nu pot cind vad eroul ca mina si-o intinde
Sa stapinesc revolta ce-n sufletu-mi s-aprinde,
Nu pot sa stau in pace cind vad cu oterire
Batgiocora infama pe biata omenire!
III.
O, tara mea, o! muma de noi si mari strabuni,
Tu, ce-ai respins viteaza, atitea mari furtuni!
Ce soarta nempacata urzeste pentru tine
Rusinea-n loc de fala si rau-n loc de bine,
Ce mina far' de lege, ce brat cumplit de fer
Loveste a ta frunte cind ea se-nalta-n cer?
Ce geniu orb de ura in ghearele-i te fringe
Si-ntinde pe-al sau soare un doliu, ros de singe?
Cerutu-ti-au copiii in zile de urgie?
I-ai dat cu abnegare, i-ai dat chiar cu mindrie;
I-ai dat vioi si tineri, voinici cu flori in fata,
Plini de curaj cu totii, cu totii plini de viata,
S-ai zis: "Va duceti, mergeti cu-avint de bucurie
La moarte chiar, cind moartea e sacra datorie;
Si cind mi veti intoarce, sa-mi reveniti ferice
Toti instelati pe furnte cu mindre cicatrice,
Mai juni, mai tari, mai veseli, mai falnici, mai vioi...
Sa mi se prinda ochiul de dragii mei eroi!"
S-au dus feciorii oastei pe calea stramoseasca,
S-au prins cu moartea cruda la lupta voiniceasca,
Si au iesit din lupta viteji, invingatori,
Scaldati in al lor singe puternici feciori!
Ei bine! oameni vitregi cu inimile sterpe,
Legati de cirma tarii cu-ncolaciri de serpe,
Voi care-ati stat departe de foc si de dureri,
Cum ati rentors copiii la sinul bietei tari?
Priviti-i ... Goi si scarbezi, ca robi traiti in lanturi!
Tristi, faramati, sarmanii! de ger, pe cimpi, prin santuri,
Ologi, ciuntiti, o! Doamne, redusi la nimicie
Prin chinuri plasmuite de-a voastra miselie!
Priviti-i si printr-insii priviti in departare
Funebra hcatomba lasata-n lepadare,
Alature cu Plevna, pe cimpul de bataie!
IV.
Acolo-n miezul noptei a lupilor potaie
Cind vine sa dezgroape mortii, urlind a moarte,
Multimea degerata si prada crudei soarte
Se scoala, se aduna, lasind a ei morminte.
Armata de scheleturi, sirag de oseminte
Prin care vintul iernei patrunde suierind,
Ea se aseaza-n rinduri, se misca tremurind,
Pe Grivita se urca si sta ca sa rivneasca
Pe-acei ce-au avut parte de moarte vitejeasca,
Apoi, deodata, crincen cu bratele uscate
Ea face-un gest, un singur, dar cel mai crunt din toate,
Caci va denunta lumei cu gestui ei suprem!
Amar de cine-atrage al mortilor blastem!

Balcanul si Carpatul
Balcanul si Carpatul, la Dunarea mareata,
Ca doi giganti naprasnici stau astazi fata-n fata
S-aprinsi de dor de lupta, cu ochii se masoara,
Cu glasul s-ameninta, cu gandul se doboara,
Zicand: Nu pot sa-ncapa doi palosi intr-o teaca!
E scris din noi doi unul in pulbere sa treaca!
Balcanul cel fanatic, muncit de aspra ura,
Nu stie sa-ngradeasca salbatica lui gura
Si zice cu trufie: Carpatule vecine,
De nu pleca-vei fruntea, amar va fi de tine,
Caci repezi-voi grabnic din plaiurile-mi nalte
Torente-necatoare deprinse ca sa salte
Din maluri peste maluri, din munte peste munte,
Sa bata-a tale coaste, s-acopere-a ta frunte,
Sa faca intr-o clipa ca sa dispari din lume
Cu-a tale stanci si codri, cu-ai tai copii si mume!
Carpatul scoate-un freamat teribil de urgie,
Miscand coama-i de codri, ca leul in manie,
Si-n clocot lung raspunde: Balcane, -a ta trufie
Arata ca tu astazi cazut esti in pruncie.
Nevoie ai de-o carja ruina-ti s-o supoarte,
Caci esti, acum, sarmane, ajuns la prag de moarte.
Ai fost odinioara gigant prin inaltime,
Amar prin fanatismu-ti, puternic prin cruzime!
Ai revarsat pe lume si groaza si rusine
Si te-ai scaldat in sange pan ce-ai dat piept cu mine.
De-atunci au trecut secoli! Strivita omenire
S-a desteptat, si numai tu stai in adormire,
Ademenit de visuri nebune si trufase,
Far-a patrunde norii care te tin in fase!
Orb urias! cu carja tu genele-ti ridica
Si vezi l-a tale poale cat umbra-ti e de mica!
Esti sters din cartea lumii, tu, care din vechime
Stai rezemat in somnu-ti de-o putreda marime!
Si vrei sa tii in lanturi popoarele crestine?
Si vrei, Balcane garbov, eu sa ma-nchin la tine?
Dar n-auzi cum te rade si Dunarea, si Marea?
Deviza ta-i sclavia, s-a mea neatarnarea!
Cum zic, doi vulturi ageri, zburand din varf de munte,
Se-nalta pana-n ceruri si scot tipete crunte.
De pe Balcani e unul si din Carpati e altul
Mult repede li-i zborul, mult crancen li-i asaltul,
Caci se izbesc ca fulgeri la lupta-ucigatoare!
Intinsele lor aripi se bat lucind la soare,
S-a lor cumplite gheare si pliscuri otelite
Isi dau loviri de moarte si rani isi fac cumplite.
Deodata cade unul din vulturii dusmani:
E vulturul pradalnic din barbarii Balcani,
Si-n patru parti a lumii zbor smulsele lui pene!
..............
Si canta libertatea pe maluri dunarene.