Numai poetul

Lumea toată-i trecătoare,

Oamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde,
Ca un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.

Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpurilui:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.

Arta poetica

Mi-am urzit din sunet şi coloare,

Din cuvinte dure, zi de zi,
Turnul versului înalt în care
Îmi adorm durerea de-a trăi.

Zi de zi şi lună după lună,

Izvoresc din mine ca din mări
Insule de gânduri, ce adună
Cânturi fremătând peste uitări.

Ani de ani şi clipă după clipă,

Vierme de mătase m-am făcut,
Fluturul simţindu-l, ce-n aripă
O să-mi schimbe braţele de lut...

Dar cum stau cu lampa după mine

Şi cum scriu: un singur ţipăt greu
Din odaia de bolnavă vine -
Şi ce mic, ce gol e visul meu.
Cina

In frig si noroi
Trec hotii-n convoi, cate doi,
Cu lanturi taras de picioare,
Muncindu-se parca-n mocirli de sudoare.
Fiertura e gata.
E seara. E ploaie.
O lingura grea, cat lopata,
Da ciorba din doua hardaie.
Cativa au ucis,
Cativa ispasesc ori un furt, ori un vis.
Totuna-i ce faci:
Sau culci pe bogati, sau scoli pe saraci.
Livizi ca strigoii si sui,
Strambati de la umeri, din sold si picior
in blidul fierbinte, cu aburi galbui.
isi duc parca sangele lor.

A cânta dintr-un arc

de Marin Sorescu

E clar,
Nu pot fi vânător.
N-am stofă.
Plec la vânătoare, țanțoș,
Încordez arcul cel ager
Și observ mirat că seamănă cu o liră.
Încep să cânt din arc.

Nu-mi pot reprima acest răsfăț

Al sufletului,
Marea bucurie a degetelor,
Mângâind struna.

Animalele ciulind urechea,

Se țin după mine, cârduri supuse,
Și înaintez murmurând din arc,
Lăsând în urmă o dâră cuminte
De împăcare în natură.

Soldatul necunoscut
de Astrid Tollefsen

Cei care l-au mințit mai trăiesc.

El însă nu poate cere nimănui socoteală,
de ce zac azi în pământ, răsucite, atâtea cadavre
și tigve holbându-și orbitele goale spre cer.
Din adânc vor să-l tragă
niște gheare de fier.
Peste el, cartilagii de pomi
cern sura otravă a ploii.
Cei care l-au mințit se ascund,
râzând ca la bal, costumați în propria piele;
nimeni nu îi silește să-l privească în față,
nimeni nu îi silește să-l privească în față,
pe el, pe cel veșnic înveșmântat
în țărână și adevăr.