Odysseas Elytis Esenialul nu const n ntoarcerea n Ithaca, ci n rtcirea de pe drum, care nseamn cunoatere i aventur.

Aceast nevoie a omului de a descoperi, de a cunoate, de a se iniia n ceea ce l depete este infinit. Suntem, cu toii, captivi ai dorinei nestvilite de a descoperi miracolul." Odysseas Elytis poet Monograma" (1972) Motto: Cernit voi fi mereu M-auzi ? singur, dupa tine, in Paradis ! I. Brazdelor palmei calea va-nturna Ca un acar, intr-alta parte, soarta. O clipa Timpul are sa consimta, Cum altfel, daca oamenii se iubesc. II. Port doliu dupa soare si dupa anii care vin Fara de noi si-i cint pe cei care-au trecut. Daca-i aievea. Vorbite-s timpurile, barcile ce dulce s-au ciocnit, Guitarele ce s-au aprins si s-au stins pe sub ape, Acele crede-ma si-acele nu, O data-n aer si-nca o data-n cintec, Cele doua jivine mici, miinile noastre Tinjind pe-ascuns una pe alta sa se catere, Glastra cu flori in pragul portilor, Si tandarii de mare ce soseau dimpreuna Peste stincile seci, pe dupa pirleazuri, Anemona care mi-a sezut in palma

Iar movul tremura intreit trei zile deasupra cascadelor. La ceasul cind insereaza pe neatinsurile stincilor Port doliu dupa straiul ce-am atins si m-a imbracat lumea III. Astfel vorbesc de tine si de mine Pentru ca te iubesc si in iubire stiu sa intru Ca o luna plina de oriincotro Si pentru micul tau picior in nemasuratele cearceafuri Sa-mprastii flori de iasomie Si sint in putere adormita, sa suflu si sa mi te aduc Prin sclipitoare treceri si ascunse portice-ale marii Arbori hipnotizati cu paingi care se-arginteaza. Au auzit de tine valurile Cum mingii, cum saruti, Cum spui in soapta CE si HEI, In jurul gitului in rada Mereu noi doi lumina si cu umbra Mereu tu steluta si eu mereu intunecata corabie Mere tu limanul, iar eu in dreapta farul Si cheiul ud si sclipatul pe visle. Iar sus, in casa cu circei de vita, Cu trandafiri in buchet, cu apa care se raceste, Mereu tu statuia, mereu eu umbra care creste, Tu jaluzeaua coborita, vintul care-o deschide eu, Pentru ca te iubesc si te iubesc, MEREU, Tu esti moneda, eu religia ce-o schimba.

Atita noaptea, atita vuietul din vint, Atita roua din aer, atita tacerea, Marea jur imprejur imparatita Odaie a vazduhului cu stelele, Atita rasuflarea ta nespus de mica Incit nimica nu mi-a mai ramas Intre cei patru pereti, tavan, dusumea, Strigat sa-ti fiu, iar glasul meu sa ma loveasca, Sa-ti fiu mireasma, iara oamenii sa turbe, Caci nemaiincercatul si de-aiurea adusul Nu-l rabda oamenii, si-i inca devreme, m-auzi, Devreme e inca in lumea aceasta, iubito, Sa vorbesc de tine si de mine. IV. Devreme e inca in lumea aceasta, m-auzi, Nu-s imblinzite inca fiarele, m-auzi, Nici singele-mi varsat, nici ascutitul, m-auzi, cutit, Precum berbecul care-alearga pe cer salbaticit Si fringe ramurile stelelor, m-auzi, Astfel sint eu, m-auzi, Si te iubesc mereu, m-auzi,

Te tin si te port si te-nvestmint, m-auzi,

Unde ma lasi, unde te duci si cu cine, m-auzi,

Va tineti in potop de mina, uzi,

Enormele liane si lavele vulcanilor

Va veni ziua, m-auzi,

Sa ne ingroape, iara miile de ani ce vor trece pe urma, m-auzi,

In luminoase roci ne vor preface, ma auzi,

Asupra-le sticleasca nemila, ma auzi,

A oamenilor,

Si-n mii de tandari sa ne azvirle, in ape, una dupa alta, ma auzi,

Amarul meu pietris il prenumar, m-auzi,

Iar timpul e-o mare biserica, m-auzi,

Unde uneori, chipurile, m-auzi,

Ale sfintilor

Pling lacrima adevarata, m-auzi,

Clopotele croiesc in inaltimi, m-auzi,

Adinca trecatoare sa trec eu

Asteapta ingerii cu psalmi de moarte si cu luminari

Nu ma duc nicaieri, ma auzi,

Amindoi sau niciunul, m-auzi,

Aceasta floare a furtunii si, m-auzi,

A iubirii,

O data pentru totdeauna am cules-o, m-auzi,

Nu-i cu putinta altfel sa-nfloreasca, ma auzi,

Pe alt pamint, pe alta stea, m-auzi,

Nu mai este tarina, nu mai este vazduhul

De noi atins acelasi, ma auzi,

Si nici un gradinar n-a norocit intr-alte vremi

Dintru atita crivat si dintr-atitea ierni, m-auzi,

Sa scuture o floare, ci numai noi, m-auzi,

In mijlocul marii,

Din singura vointa iubirii, ma auzi,

Ivit-am o insula-ntreaga, m-auzi,

Cu pesteri si stinci submarine si ripi inflorite.

Asculta, asculta,

Cine vorbeste in ape, cine plinge auzi ?

Cine pe celalalt cauta, cine striga auzi ?

Eu sint cel care strig, tot eu cel care pling, ma auzi,

Te iubesc, te iubesc, ma auzi

Alta varianta, dar incompleta:

Cernit voi fi mereu, m-auzi, Singur, dup tine-n Paradis.

Astfel vorbesc de tine i de mine, Pentru c te iubesc i n iubire tiu s intru ca o lun plin, deorincontro.

i pentru micul tu picior, n nemsuratele cearafuri S-mprtii flori de iasomie. i sunt n putere, adormit, S suflu i s mi te duc Prin sclipitoare treceri i ascunse portice ale mrii.

Arbori hipnotizai cu painji care se-arginteaz.

Au auzit de tine valurile Cum mngi, cum srui, cum spui n oapt ce i hei, n jurul gtului, n rad, Mereu noi doi, lumina i cu umbra, Mereu tu stelua, iar eu mereu ntunecata corabie,

Mereu tu limanul, iar eu n dreapta farul i cheiul ud, i scliptul de vsle. Iar sus, n casa cu cercei de vi, Cu trandafiri n buchet, cu apa care se rcete, Mereu tu statuia de piatr, mereu eu umbra care crete. Tu jaluzeaua cobort, vntul care o deschide eu, Pentru c te iubesc i te iubesc mereu.

Tu esti moneda, eu religia ce-o schimb Atta noaptea, atta vuietul de vnt, Atta roua din cer, att tcerea, Marea jur mprejur mprit, Odaie a vzduhului cu stelele, Atta rsuflarea ta nespus de mic, nct nimica nu mi-a mai rmas ntre cei patru perei, tavan, duumea.

Strigt s fiu, iar glasul meu s m loveasc, S-i fiu mireasm, iar oamenii s turbe, Cci nemancercatul i de aiurea adusul Nu-l rabd oamenii.

i-i nc devreme, m-auzi, Devreme e nc n lumea aceasta, iubito, S vorbesc de mine i de tine.

Devreme e nc, n lumea aceasta, m-auzi, Nu-s mblnzite nc fiarele, m-auzi, Nici sngele-mi vrsat, nici ascuitul, m-auzi, cuit. Precum berbecele care alearg pe cer slbaticit i stinge ramurile stelelor, m-auzi, Astfel sunt eu, m-auzi, i te iubesc, m-auzi?

Te in i te port i te-nvemnt n straiul alb al Ofeliei, m-auzi, Unde m lai, unde te duci i cu cine, m-auzi? V inei n potop de mn, uzi.

Enormele liane i apele vulcanilor, Va veni ziua, m-auzi, s ne-ngroape, Iar miile de ani ce vor trece pe urm, n sclipitoarele roci ce ne vor preface, Asupra-le sticleasc nemila, m-auzi, a oamenilor i-n mii de ndri s ne zvrle, n ape una dup alta. Amarul meu pietri n prenumr, m-auzi?

Iar timpul Nu m mai duc nicieri, m-auzi, Amndoi sau niciunul, m-auzi? Aceast floare a furtunii i, m-auzi, a iubirii

Odat pentru totdeauna am cules-o. Nu-i cu putin astfel s nfloreasca Pe alt pmnt, pe alt stea, Nu mai este rna, nu mai este vzduhul de noi atins acelai.

i nici un grdinar n-a norocit ntr-acele vremi, Dintru atta criv i dintre-attea ierni S scuture o floare, Ci numai noi doi, n mijlocul mrii, Din nsi voina iubirii, Ivit-am o insul ntreag, Plin cu peteri i stnci submarine i rpi nflorite.

Ascult, ascult, Cine vorbete n ape, cine plnge, auzi? Cine pe cellalt caut, cine strig, auzi? Eu sunt cel care plnge, tot eu cel care strig, m-auzi? Te iubesc, te iubesc, M-auzi?

Clima absentei Iar ca sentiment, un cristal...

I. Toi norii spoveditu-s-au pmntului: Locul lor un alean al meu l-a luat.

Iar cnd prul meu a-nceput s duc dorul Unei mini fr preri de ru M-am strns ntr-un nod de durere. II Clipa e dus pe gnduri nsernd Fr amintiri Cu copacul ei mut Catre mare E dus pe gnduri nsernd Fr-o btaie de aripi Cu chipul neclintit Catre mare nsernd Fr dragoste Cu gura nenduplecat Ctre mare Iar eu n linitea ce-am prins-o n nvod. III. Dup amiaza Si imperiala lui nsingurare i tandreea vnturilor sale i aura sa cuteztoare Nimic s nu vin Nimic S nu plece Toate frunile libere Iar ca sentiment un cristal.

ADUNATORUL DE NORI

Ah ce frumos e sa fii adunator de nori sa scrii ca Homer epopei pe talpa-ncaltarilor vechi sa nu-ti pese daca placi sau nu citusi de putin [...] La ceasul cind in birouri deznadajduite spinzurati de telefoane se razboiesc pentr-un nimic burduhanosii tu urci in Iubire minjit peste tot dar sprinten ca un cosar [...] te dezbraci cum se dezbraca toti citi rivnesc la stele si voiniceste-notind iesi in larg sa poti plinge in voie... E bigamie sa iubesti si sa visezi. Nisipul din clepsidra Si acela care n adevr eram Cel cu veacuri mai nainte Cel nc verde n flacr Cel Nefcut-de-Omeneasc Mn cu degetul trase lungile linii cnd n nalt ptrunztor suind iar alteori mai jos cu molcome curbe una ntr-alta mari trmuri ce-am simtit amirosind a pmnt ca si cugetul Att era de-adevrat nct pmntul m-a urmat cu credint se fcu n cotloane ascunse mai rosu si-ntr-alte prti asternut cu ace mici de pin Apoi mai agale coline coborsuri altdat mna lenes adstnd ntru odihn cmpiile luncile pe neasteptate iarsi stnci slbatece si goale nestpnite izbucniri Cndva cnd se opri s cuprind cu mintea ceva anevoios, ceva nalt: Olimpul, Taygetul Ceva care s-ti stea ntr-ajutor si dup moarte spuse i ate nsil n pietre si din pntecul gliei fcu s rsar sisturile jur-mprejur pe tot plaiul temeinic zidi mari trepte Singur acolo asez albe cismele de marmor mori de vnt mici turle trandafirii si-nalte porumbare bortelite Virtutea cea cu patru unghiuri drepte i fiindc a vzut c e bine unul pre altul s mbrtiseze

s-au umplut de iubire marile adptoare blnd s-au plecat dobitoacele vitei si juncane de parc-n lume n-ar fi fost ispit de parc nc nu s-ar fi aflat cutite Putere cere pacea s-o nduri gri si rotindu-se-n loc cu palmele deschise semn lumnrele sofran campanule fel si chip de stele ale gliei c-o frunz gurit n semn de stirpe si de mrire si putere ACEASTA e lumea cea mic, cea mare!

Cel Nefcut-de-Omeneasc Mn, de care aminteam la nceput, pare o sintagm religioas cunoscut; de fapt, ea este re-creat si exprimat aparent printr-o locutiune. O interesant piruet la nivel morfologic, superioar, poate, jongleriilor sintactice efectuate la noi de ctre Arghezi, Barbu, Stnescu, este situarea ntr-un fel de rscruce a dou forme verbale diferite: i-ACELA care n adevr eram (s.n.).../ cu degetul trase (s.n.)/ lungile/ linii... n a doua etap a creatiei, la Elytis iau nastere formele de relief, corespunznd unei geometrii si geografii nemaintlnite: cu degetul trase lungile/ linii/ cnd n nalt ptrunztor suind/ iar alteori mai jos cu molcome curbe/ una ntr-alta. Elytis este provocator prin sublinierea unor versuri pe care le consider revelatorii: mari trmuri ce-am simtit/ amirosind a pmnt ca si cugetul. Din nou, se insinueaz cu precdere, un simt oarecum primitiv, mirosul, n logica vorbirii despre creatie, dar, n acelasi timp, este legat de capacittile subtile ale omului, de ratiune, de vreme ce cugetul este metonimic cu pmntul. Viziunea genezic (!) si palingenezic aduce pe aceeasi ax timpul lui Dumnezeu cu timpul hristic, cum, de altfel, este si normal. Deseori se face apel la cuvinte dintr-o anumit serie derivativ adevr, (de-) adevrat, ca la o instant suprem. Avem apoi imaginea neotestamentar a urmririi apostolice, ns n locul ucenicilor personaj este pmntul nsusi: nct pmntul m-a urmat cu credint. Putem vorbi, n acest caz, de o epic poetic la Elytis (asa cum vorbim la Stnescu de Epica magna). Ere geologice si vrste geografice snt redate cu deosebit poeticitate: se fcu n cotloane ascunse mai rosu/ si-ntr-alte prti asternut cu ace mici de pin. Cum remarcam pentru cuprinsul primei prti, autorul are mare apetent pentru ritmurile ample, largi, domoale; nu mai este aceeasi ritmicitate intrinsec a versetelor din Biblie apoi mai agale/ coline coborsuri/ altdat mna lenes adstnd ntru odihn/ cmpiile luncile. Este, deci, ori o vrst a copilriei creatiei, fr de griji, cnd munca nu nseamn blestem, ci binecuvntare, ori exist o tain, chiar o not de voluptate a creatiei n firescul ei. Ca, mai trziu, ritmul spunerii s se modifice: pe neasteptate iarsi stnci slbatece si goale/ nestpnite izbucniri. Procesul creatiei este mai putin controlat de divinitatea care creeaz, ceea ce ntreste ideea c, n subtext, este vorba de omul-creator, de Poet.

Asemenea multor autori care au vzut n Grecia - centrul lumii (Kazantzakis a identificat chiar, aproape eretic, Grecia cu Hristos), la fel si O. Elytis introduce n geografia genezei, cum era de asteptat, muntii Eladei, n urmtoarele nduri: Cndva cnd se opri s cuprind cu mintea/ ceva anevoios, ceva nalt:/ Olimpul, Taygetul. Textul este usor ironic sau tine de o metafizic superioar, cci Olimpul, dup cum prea bine stim, este slasul zeilor, si Dumnezeu se pare c a plsmuit, tolerant, ideea de zeu pentru muritori. n ceea ce priveste Taygetul, se stie, si acest simbol ascunde ideea de perfectiune, deoarece de pe vrful acestui munte din Sparta erau dati mortii copiii care aveau vreun handicap oarecare. Ajungem la o voce liric mai greu descifrabil, ale crei temelii poetice se dezvluie n versurile Ceva care s-ti stea ntr-ajutor si dup moarte spuse. Acest spuse cu rol narativ n decursul poematic-liric preia rolul initial al cuvntului demiurgic, pe care l ntlnisem cu precdere n prima parte a Imnului celui mare, si l perpetueaz... Dintre toate elementele pmntului, piatra este aleas s slujeasc unei liturghii, si n sens etimologic , care reprezint un aspect auxiliar al vietii de dup moarte. Multiplele ei reprezentri si ate nsil n pietre, si din pntecul gliei fcu s rsar sisturile folosesc zidirii unui peisaj geologic primordial, tablou care corespunde, n variant vechiotestamentar, facerii pmntului. Piatra ne mai evoc acea piatr unghiular care nu este alta dect Iisus. O alt etap, n economia facerii pmntului, Geei, o reprezint cea oferit de versul jur-mprejur pe tot plaiul temeinic zidi mari trepte. Aici, cosmogonia se combin ntructva cu procesul pe care l vom numi geogonie, cci sensul zidirii este ascensional, pmntul alunecnd, usor, spre cer. Finalitatea partial a acestui lucru este descoperirea unui trm simbolic care prezint semnele unui spatiu comun, reperabil ntr-un model peninsular, mediteraneean, posibil balcano-italic: albe cismele de marmor, mori de vnt, mici turle trandafirii, si-nalte porumbare bortelite. La nivel micropoetic, cismelele, morile de vnt, turlele, porumbarele individualizeaz peisajul, care altfel era prea general, extins, transform cu gingsie imaginea Duhului Sfnt, puternic, ce se purta pe deasupra apelor, n aceste mici, dar profunde manifestri si aduce n memorie un timp bizantin din care nu lipseste spiritul venetian. ns, deodat, concretul se loveste dur de abstract: Virtutea cea cu patru unghiuri drepte imagine sever, criptic a Geei, care posed patru puncte cardinale (asa cum exist virtuti cardinale). n acest punct, trebuie s apelm la Dictionarul de simboluri, ca s decriptm, pe deplin, simbolistica cifrei patru. Simbolurile acestei cifre snt multiple, dar vom selecta pe cele mai importante Semnificatiile simbolice ale numrului patru snt legate de cele ale ptratului si ale crucii. Din vremurile apropiate de perioada preistoric, numrul 4 a fost folosit pentru a semnifica solidul, tangibilul, sensibilul... Pe toate continentele, conductori si regi snt numiti: Stpni ai celor patru mri, ai celor patru sori... ai celor patru vnturi, patru stlpi ai Universului, patru faze ale lunii, patru

anotimpuri, patru elemente, patru stri de spirit, patru fluvii ale Paradisului, patru litere n numele lui Dumnezeu (YHVH), patru litere n numele primului brbat (Adam), patru brate ale crucii, patru Evanghelisti etc. (...) tetraktys-ul pitagoreic se realizeaz prin adunarea primelor patru numere (1+2+3+4)... Numrul patru simbolizeaz terestrul, totalitatea celor create si a celor revelate (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionar de simboluri, volumul 3, Editura Artemis, Bucuresti, 1995, p.28-20). De aici ncolo, vom asista, adesea, la conjugarea unui tip de sintax care apartine mesajului biblic, cu functii poetice noi, cum ar spune Jakobson, relevate de Elytis n manier personal. Asadar, analiznd versul i fiindc a vzut c e bine unul pre altul s mbrtiseze, acesta trimite n primul emistih (i fiindc a vzut c e bine) la sentinta biblic toate erau bune foarte, n continuarea cruia exist cellalt emistih unul pre altul s mbrtiseze , n care aspectul reflexiv al verbului este eliminat, pentru a scoate n evident varietatea elementelor nou create, ntre care se instituie legea ordonatoare a iubirii, ordo amoris de care vorbeste Max Scheller. Rezultatul firesc este s-au umplut de iubire marile adptoare, unde ultimul cuvnt din vers contine deja, n germenii si poetici, ideea crerii tuturor vietuitoarelor, s-o numim biogonie; este, de fapt, a treia etap biblic. Ceea ce caracterizeaz tabloul cosmogonic la Elytis este impresia de prospetime, imaculare a nceputului, a arheului lumii, nct expresii precum nealbit borangicul eterului, Cel verde n flacr, neruptul din cer care snt risipite icicolo, n diverse imnuri, se articuleaz cu usurint la versul din imnul de fat blnd s-au plecat (dobitoacele). Un alt aspect care unicizeaz intentia poetic la Odysseas Elytis este, n alt ordine de idei, faptul c dintr-un punct focal construieste o ax de imagini, constelatii de semnificatii. n acest sens, n substantivul adptoare fuzioneaz mai multe coduri poetice si culturale referitoare la ieslea din Bethleem, la Cain si Abel si la aparitia pe lume a diferitelor animale blnd s-au plecat dobitoacele vitei si juncane/ de parc-n lume n-ar fi fost ispitit. Este unic aceast punere una lng alta a dou idei care se refer la axa semantic atingere ne-atingere, sesizate n semnificatia actiunii de a se adpa (atingerea usoar a apei) si semnificatia cuvntului ispit, partial sinonim cu tentatie (fr s uitm si sensurile din francez). Supradimensionate la nivelul concretului, aceste semnificatii se convertesc sublim n stihul de parc nc nu s-ar fi aflat cutite. De aceea, senzatia de nou nastere, frgezime, se afl pe acelasi prag cu puterea, cu lumina izvort din energia creatiei. Putere cere pacea s-o nduri gri este un alt vers care arat c cele dou forte trebuie s fie compatibile. Gesturile imediat ulterioare care deriv din aceast atitudine snt: si rotindu-se-n loc cu palmele deschise semn/ lumnrele sofran campanule/ fel si chip de stele ale gliei etc. Cu aceste plante, vzute ca niste particule ale pmntului (datorit oximoronului total stele ale gliei), sntem martorii unei oglindiri a universului de sus n cel de jos.

Pe lng simbolurile cunoscute, frunza capt noi semnificatii, cele ale fertilittii (c-o frunz gurit): Frunza particip la simbolismul general al regnului vegetal. n Extremul Orient este unul din simbolurile fericirii si ale prosperittii (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionar de simboluri, volumul 2, Editura Artemis, Bucuresti, 1995). La sfrsitul acestei prti a poemului se afl versurile sintetizatoare, refrenul ACEASTA/ e lumea cea mic, cea mare, ilustrnd cvasiegalitatea dintre microcosmos si macrocosmos. Subordonarea omului fat de cosmogonie tine de ceea ce aprecia Andreas Rados si anume c monologul luntric conserv si resuscit cu intensitate o amintire ideal, consolatoare, iar poetul posed stiinta de a tri n prezent, ntr-un prezent pe care memoria nu-l poate trece sub tcere (Andreas Rados, Echivalente culturale. De la Odysseas Elytis la Nichita Stnescu, Editura Cronica, Iasi, 2001, p.184). Re-constructia imaginii paradisiace dispune, la acest poet, de necesarul omenesc. ntr-un final, revenim la motivul luminii, lumin care si va etala strlucirea si n celelalte fragmente ale poemului, ca de altfel n toat creatia lui Elytis.