Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
N. P E T R A Ş C U
M arin G elea
ROMAN
BCU Cluj-Napoca
396
BUCU REŞT!
I.
Pe d ru m . — D in trecut.
II
B in e s t iî. — La ţ a r ă
Gelea refuză.
— E creştin adevărat, maii, ca şi noi, zise
Binu cu aerul lui glumeţ.
— Creştin adevărat, eî, mai aşa !?... repetă
Coana Ana, scoţând dintr-un borcan felii de
sfeclă presărată cu hrean.
— V-aţî mai adus aminte, întrebă Elena pe
Gelea, de drumul ce l-am făcut împreună ?...
Noî de multe oii stând seara la masă cu tata,
ne aminteam şi vorbîam de el cu plăcere...
Apoi, fără a-1 lăsa să răspundă :
— Cum aţi găsit Bucureştii, cum vi s-au părut
oamenii, ţara noastră, după atâta timp de des
părţire şi după atâtea alte ţărî frumoase ?
— Bucureştii sunt încă un oraş pe jumătate
oriental, un oraş în prefacere, într-un moment
rău din viaţa luî, răspunse Gelea ; nu e nici
ceea ce a fost, nici ceea ce va fi, deşi e ceva
din amândouă ; deci nu poţi să zici nimic de
el. Ţara însă, pe care o cunoşteam bine şi
înainte de plecare, mî-a părut acum încă mai
frumoasă şi mai caracteristică....
In ochii Elenei licări, poate, nu atât curio
zitatea de a afla în ce stă această frumuseţe
şi această caracteristică, cât dragostea de a-l/o’'
52 MARIN GELEA
— Tuse, haï ?
— Tuse cu năduf.. . . Mai alaltăerî am a-
fumat-o cu brâu de om mort . . . . şi tot de
geaba. . . . N-ai ce-î face ! . . . Acum, Doamne
iartă-mă, de s-ar alege la un fel !... Ce să-î
faci ? ! . . .
Gelea privi pe fereastră şi văzu un bătrân
voinic şi aspru, cu barba albă şi cu sprin-
cenile ţepoase şi lungi stând drept, cu sucmanul
pe umeri şi cu mâinile pe un capăt de ciomag.
El venise să ceară doctorii Cocoanei Ana.
«Ce să-î faci . . . n'ai ce-î face !» , . . repetă
dânsul cuvintele bătrânului care îi păreau de
o adâncă filosofie a vieţii.
In salon se auzi un şir de arpegii şi apoi în
ceputul unui valţ de Chopin. Notele răsunau
clare şi frumoase in pacea dinăuntrul casei şi,
în aerul dimineţii, frazele triste ale bucăţii
aveau ceva jînduitor în ele ; păreau ca glasul
iubit al unui om suferind.
El se îmbrăcă repede şi trecu încet pe
pragul salonului. Elena nu-1 simţi. Lumina albă
de afară acoperise cu un văl subţire de argint
toate cele dinăuntru, le înecase într-o coloare
de basm.
70 MARIN GELEA
Şi el are pe-oarecine.
Că mîerliţa gălbioară
El o are surioară
Şi pe sturzul gălbior
El îl are frăţior!....
La fiecare început de vers, oarba avea in
obraz o mişcare îndurerată, ca şi cum sim
ţea tristeţa fiecărei fraze din cântec ; când
sfârşia, râdea încet, ca şi cum şî-ar fi uşurat
sufletul de o greutate.
— Tu nu ştii, Ancuţo, că noi nu suntem
singuri, suntem cu alţi boerî.
— Cele bune să s’adune.... cele rele să se
spele..... zise ea râzând din nou. Atunci să va
cânt un cântec de lume....
Şi trăgându-şî pulpana hainei dinainte, îşi
drese iar glasul şl începu să cânte :
Scumpă dragă copiliţă....
Eü te las, mă depărtez....
— Bravo ! bravo ! strigară cei de faţă şi cu
toţii îî dădură câte ceva. Oarba le mulţămi.
— De ce cânţi tu numai cântece triste ?
— Păi, dacă-ţî merg la inimă, Coniţă....
Eu aşi asculta cântece de jale şi-aşî plânge şi
moartă....
92 MARIN GELEA
O P R I M IR E LA F A M IL IA S lM I C I — DOAM NA L À R I.
ii
162 M ARIN GELEA
- — Dacă nu seamănă?!
— Asemănarea de-a firul părului nu-i o în
suşire de căpetenie la un portret... Ea a fost
imputată tuturor portretiştilor. A face să se
mene un portret prea mult, este a face mal
puţin artă ; căci asemănarea stă în copierea
•amănuţită a tuturor trăsăturilor fizice ale mo
delului; iar arta stă mai cu seamă în reprodu
cerea tipului de frumuseţe şi în interpretarea
sufletului aceluia care stă dinaintea artistului.
■ Cu cât un portret seamănă mal mult, cu atât
•el e mal puţin artă. Asemănarea exagerată
•aduce portretul spre pământ, îl îngustează la
•o persoană ; arta îl înalţă, îl duce spre tipul
acelei persoane...
.. — E o teorie, atunci, care neagă natura.
:— Nu o neagă, ci o ridică spre esenţa el
de frumuseţe, reproducând-o în condiţiile cele
mai priincioase eî, atât fizice cât şi morale ; şi
cam aşa v-a făcut pe d-v. artistul nostru. E în
portretul de acolo, pe lângă sinteza trăsături
lor d-v., expresia sufletului d-v., e o preocu
pare în întoarcerea capului, în ţinerea mânii,
în privire, de a vă da caracterul d-v.
166 M ARIN GELEA
IV
16
242 M AR IN G E L E A
V
LA SINAIA. — UN INEL DE LOGODNA
VI
SALONUL D-NEÎ SECALY. — UN CÂNTEC DE LEBĂDĂ
VII
PLANUL M IT R O P O L IE I. — T R IS T E D E S A M Ă G IR I
i
PLANUL MITROPOLIEI
VIII
UN PAS GREŞIT.— CĂSĂTORIA.
Candida, fulgida
Sorge la luna
Dalia laguna.
E Paria inondasi
D’argehteo fuoco
A pocco, a pocco.
UN PAS G REŞIT 437
Mentre sospirano
Dalle vetrate
Le innamorate....
IX
E P I L O G
Trecuse mai mulţi ani la mijloc. In curtea
casei albe din colţul Schitului Măgureanu, mai
mărită şi mai înfrumuseţată în stilul caselor
noastre vechi, se juca, pe un asfinţit de soare,
în nisipul burat de curând, un copil de vre-o
zece-unsprezece ani, c ’o fetiţă maî mică de
cât el care alerga după un cerc.
La o fereastră a casei, stetea Pllena, cu ca
pul răzimat pe coatele-ï goale, privind c-o
dulce încântare la cei doi copii aï săi. Din
făptura gingaşă şi plăpândă de odinioară, la
căsătoria căreia se opusese atâtea lucruri, dra
gostea fericită şi vremea făcuseră acum o fiinţă
sănătoasă, în toată strălucirea eî de fem ee şi
în toată mişcătoarea-î nobleţe de mamă.
La câţiva paşi de ea, în grădiniţă, aşezat
la o masă rătundă, era Gelea, în tâmplele că
ruia luciaü câteva fire argintii. El petrecuse, în
ziua aceea, pe prietenul său Despin la mor
mânt şi se gândea acum la viaţa şi la sfârşitul
lui trist.
468 MARIN G ELEA