Am citit cu mare plăcere primul număr, al revistei noastre, „Catarge la orizont” și

am fost cuprins de emoție datorită amintirilor care m-au învăluit plăcut atunci când am
revăzut imagini cu „cei din linia întâi”, promoția 1977 a Liceului Militar de Marină
„Alexandru Ioan Cuza”, dar și lăcașurile unde a funcționat această instituție școlară și
militară de elită, în care ne-am pregătit, format și am împărtășit aceiași soartă în lupta
pentru a ne deschide un drum în lume.
Acum pentru că am fost ales în comitetul de redacție al revistei am să scriu ceva
despre a doua promoție a LMM-ului, promoția 1973 – 1978 din care am făcut și eu
parte.
Am luat decizia de a mă înscrie la examenul de admitere la Liceului Militar de
Marină „Alexandru Ioan Cuza”, cu doar câteva zile înainte ca să expire termenul limită
pentru depunerea dosarelor.
După toate formalitățile și acceptarea dosarului pentru a susține examenul de
admitere, am ajuns la Constanța împreună cu încă doi colegi de clasă din școala
generală, care aveau și ei același vis. Când toți candidați, au fost „încolonați” în curtea
neîncăpătoarea a Școlii generale nr. 26 din strada Unirii nr. 22 A din Constanța și de
acolo repartizați la dormitoarele care se aflau peste drum, în clădirea căminului
studențesc al Institutului Pedagogic de pe bulevardul Lenin din Constanța, după o mică
altercație cu alți candidați datorată, pretențiilor mele de relocare în alt dormitor, am fost
luat în evidență de unul din elevii gradați care erau desemnați să ne sprijine în...
menținerea ordinii și disciplinei. În urma discuțiilor aprinse am fost luat în vizor și de alți
elevi îmbrăcați în frumoasa uniformă de elev militar marinar.
Examenul a început cu probele sportive pe care le-am trecut cu motoarele pornite
doar pe „dead slow ahead”. Eram component al lotului național de juniori la fotbal așa că
pregătirea mea fizică era de excepție. Atunci l-am întâlnit prima dată pe profesorul de
sport domnul Cojocaru. Acesta făcuse lupte însă acum era antrenorul echipei de fotbal a
liceului. Acesta m-a întrebat dacă am făcut sport de performanță și după ce i-am
confirmat, m-a sfătuit să mă strădui să trec examenul pentru că echipa de fotbal a
liceului are mare nevoie de mine. Din acel moment, m-am concentrat și nu am mai
continuat cu glumele și altercațiile cu ceilalți candidați și am intrat pe un loc fruntaș.
Eram foarte mulți candidați pe un loc, de aceea examenele se susțineau înaintea
celorlalte licee din toată țara. Se dorea o selecție a celor mai buni dintre cei buni.
Am primit primele foi de drum de la Centrul Militar pentru a mă prezenta la
Unitatea Militară numărul ... Așa a început toată fermecătoarea aventura a tinereții
elevului militar marinar. După încolonarea din curtea aceleași școli, am primit uniformele
militare de oraș și de instrucție, ne-am echipat și am fost repartizați la dormitoarele din
aceiași clădire, unde surpriză.. aceiași elevi militari marinari, acum gradații noștri, ne-au
preluat pentru temeinica instruire. Zi de zi, de la deșteptare până la intrarea la cursuri,
unde eram în grija dascălilor și după cursuri, la masă, la studiu și la dormitor sub atenta
lor îndrumare. Erau colegii noștri „cei din linia întâi”. Ne mai certam, ne împăcam, îi mai
băteam, ... la fotbal, șah sau ne băteau ei. După caz.
 Ei, „cei din linia întâi”, nu au avut gradați așa că nu au avut modele de urmat. Au
procedat după cum au crezut ei că este mai bine, mai logic și mai conciliant pentru a
stăpâni în sensul de ai îndruma pe cei mai buni dintre cei buni.
Eram într-adevăr cei mai buni. Așa a demonstrat viața și faptele noastre care s-au
derulat cam prea repede.
Aveam cele mai bune echipe de handbal, baschet și volei la categoria juniori din
județ. Cu echipa de fotbal era ceva mai greu deoarece jucam cu o echipă de juniori în
divizia județeană unde jucau mulți „pensionari” ai cluburilor consacrate. Îmi aduc aminte
că antrenorul nostru era bun și la box. Cele mai crâncene meciuri de fotbal le-am avut
Cernavodă, Poarta Albă și Ovidiu. Nu am plecat niciodată fruntea chiar dacă am pierdut
de cele mai multe ori din cauza arbitrajului.
Toți membrii echipelor sportive trebuie bine precizat, că aveau rezultate școlare
bune și foarte bune. Era o regulă clară, ai note proaste, stai și înveți pentru a recupera,
pe primul loc era întodeauna cartea. Îmi aduc aminte că unul din cei mai valoroși
jucători din echipa de handbal, Liviu Constantin, a fost șeful promoției 1977, de la
electro-mecanici.
LMM-ul așa cum îl alintam și noi, a fost casa noastră de care am avut grijă toată
perioada stagiului petrecut în această cazarmă. Nu aveam cum să ne plictisim din cauza
multiplelor activități zilnice obligatorii. De la corvoada zilnică privind curățenia pe
sectoare la pregătirea pentru revista de front când aduceam/ împrumutam ghivece de
flori ca să dea bine la inspecție. La paza obiectivului asigurată de plantoanele de pe
timpul nopții, la sergentul de serviciu pe companie dar și la ajutorul acordat pentru
pregătirea celor trei mese pe zi, curățat cartofi, strâns gunoi și ce mai învârteam noi prin
cantină.
Într-un manuscris intitulat Jurnal de bord, Jean Bart scria că, „visele mi se
împlineau... acele vise care îmi mângâiaseră viața tristă de școală... o viață de copil
chinuit, îngropat între zidurile scolelor militare, unde vremea se târa așa de greu între
orele de instrucție, când îmi îngheța mâna pe patul armei, și între orele de meditație,
seara, când capul cădea încet pe cartea deschisă pe pupitrul vechiul și ros de coatele
atâtor generații”.
Nu au trecu ușor cei patru ani însă amintirile și prieteniile legate în această
perioadă sunt plăcute iar prietenii, care mai trăiesc, sunt ca și frați buni (sau veri ...)
care nu te lasă niciodată la greu.
Vreau să le mulțumesc pe această cale, profesorilor, comandanților dar și
gradaților noștri pentru dăruirea cu care au muncit și ne-au format ca oamenii ai mărilor,
învățați cu suișurile și coborâșurile pe valurile vieții.

CLC Mihai COSTACHE