Povestea fabuloasă de viaţă a lui Cătălin Geru, cel mai mare

hocheist al României: „După 29 de ani de hochei, am vrut să fac şi

altceva. M-am angajat la Carrefour“

9 aprilie 2016, 19:26

deValentin Trufasu

Numele lui Că tă lin Geru (46 de ani) este sinonim cu performanţa în hochei, avâ nd la activ, în cei
29 de ani de carieră , peste 150 de selecţii la echipa naţională , 15 titluri de campion cu Steaua şi
unul cu Dună rea Galaţi şi 900 de puncte marcate în campionat Că tă lin Geru, cel mai titrat
hocheist din istoria Româ niei, a dat de nenumă rate ori nota valorii sale deopotrivă ca sportiv şi
ca om.

La încheierea unei cariere de 29 de ani, am vorbit cu Că tă lin Geru despre perioada comunistă ,
câ nd hocheiştii aveau condiţii demne de NHL, cel mai puternic şi cunoscut campionat de hochei
din lume, despre momentul despă rţirii de Dună rea Galaţi, clubul unde a luat pentru prima dată
contact cu pucul şi crosa, despre perioadele de glorie, dar şi despre momentele mai puţin
fericite din viaţa sa.

Nu a regretat niciodată că a jucat hochei, iar dacă astă zi ar avea şansa să o ia de la capă t, ar
face-o fă ră regrete. Chiar dacă nu întotdeauna s-a simţit apreciat la Galaţi, unde s-a întors de
fiecare dată pentru a ajuta clubul Dună rea să se bată cu greii din campionat, Steaua şi
Miercurea Ciuc, pentru un loc pe podium.

Că tă lin Geru a jucat hochei pâ nă la 45 de ani, un record în sine. Nemulţumit de modul în care a
fost gestionată retragerea sa de că tre clubul la care a început să joace hochei, s-a autoexilat la
Bră ila, unde şi-a început cariera de antrenor şi a pornit un proiect ambiţios pentru copiii care
vor să înveţe să folosească crosa şi pucul, fă ră riscul de accidentă ri.

„Weekend Adevărul“: Care este prima ta amintire din copilărie legată de hochei?

Că tă lin Geru: A venit primul meu antrenor la şcoală , Radu Şerban, şi a întrebat cine vrea să
meargă la hochei. Eu cred ca am avut emoţii, eram timid. Nu am spus nimic. M-a întrebat dacă
vreau să fac hochei, eu am zâ mbit şi i-am spus că vin cu pă rinţii. Am pus patinele în picioare
pentru prima dată la patinoarul din Galaţi. Aveam 7 ani, mă duceau mama şi tata la patinoar.
Nu am să uit niciodată acele momente.

Ai avut un mentor în acest sport?

Antrenorul Stelian Rusu şi-a pus amprenta pe mine şi ca jucă tor, şi ca om. El a fost responsabil,
de fapt, pentru toată generaţia mea. Într-un singur an nu am ieşit campion la copii câ t a fost el
antrenor, ca să vă faceţi o idee despre valoarea lui. Era un antrenor sever câ nd venea vorba de
hochei, dar şi în societate. Nu cerea ceva ieşit din comun, dar a fă cut educaţie cu noi. El avea o
vorbă : „dacă nu eşti valoros, mă car frumos să fii“. Ţinea mult la aspectul ă sta: să nu ne facem de
ruşine. Câ nd ieşeam undeva, trebuia să fim impecabili, nu se putea altfel. Din generaţia mea a
format 10-12 jucă tori şi toţi am fă cut lucruri importante în echipele de club unde am jucat şi la
naţională .

Hocheiul este un sport destul de dur. De ce ai ales să mergi pe acest drum?

Echipamentul îţi oferă o protecţie aproape totală şi nu mi-am fă cut niciodată probleme legat de
asta. În plus, m-a ferit Dumnezeu de accidentă ri grave, dar au fost cazuri câ nd am fost lovit
intenţionat. Să vă povestesc. Într-un meci dă dusem două goluri şi un jucă tor de la echipa
adversă m-a lovit serios fiindcă a vrut să mă scoată din competiţie. Mi-am oprit sâ ngerarea şi
am continuat. Nu aş fi renunţat niciodată pentru aşa ceva. Cei mai tineri sunt mai mă moşi, dacă
îi loveşti puţin, nu mai joacă . Oricum, sunt generaţii total diferite. Copiii mei mă întreabă dacă
mă jucam pe Playstation, dar pe vremea mea, noi jucam „Câ te ouă are baba“ şi „Castelul 1,2,3“.

Cum ai împăcat şcoala cu hocheiul?

Eu la şcoală am fost destul de bun, deşi poate mulţi nu ar crede. Pâ nă în clasa a opta, am luat
premiu sau menţiune. Diriginta chiar îi spunea mamei să nu mă mai lase la hochei, pentru că
eram bun la învă ţă tură şi se gâ ndea că aş putea face şi altceva în viaţă . Nu-mi pare ră u. Dacă m-
aş mai naşte o dată , tot hochei aş alege să fac. Câ nd se dă dea Bacalaureatul, eu eram în Japonia,
la campionatul mondial. Cu toate astea, la proba de limba româ nă am luat printre cele mai mari
note din clasa mea, deşi eu voiam doar o notă de trecere. Nu că nu aş fi ştiut, dar nu aveam timp
să învă ţ. Aveam la un moment dat şi 400 de absenţe. Unii profesori mă înţelegeau, le mai
duceam o pungă de cafea şi aşa se rezolva treaba. Culmea, la sport am avut media 7. Profesorul
mi-a spus să vin să dau nişte norme de control. I-am spus că nu mai vin, aşa că mi-a pus un 10
şi un 4, iar media a fost 7.

Veneau fetele să te vadă la meciuri?

Veneau colegele de la şcoală . Câ nd ai rezultate, şi lumea te vede altfel. Atunci oricum venea mai
multă lume la competiţii decâ t acum. Eu am avut o prietenă şi nu mă mai uitam după altele. Aşa
eram eu atunci. Poate alţii ar spune că am greşit, dar eu cred că asta este o gâ ndire să nă toasă .

Care e cea mai plăcută amintire din perioada adolescenţei legată de hochei?

Câ nd am câ ştigat Cupa Româ niei la Galaţi a fost un moment deosebit. A fost competiţia care mi-
a deschis drumul că tre Steaua. Am fost declarat cel mai bun jucă tor al turneului. I-am bă tut în
finală pe cei de la Dinamo şi eu am dat trei goluri la 18 ani. Cei din generaţia mea erau foarte
dornici de afirmare. Vorbesc în special de cei care am fost în Japonia. Pă i atunci nu se punea
problema să nu fie gheaţă la patinoar, chiar dacă era luna aprilie. Şi ă sta este un singur exemplu
despre ce condiţii aveam în perioada comunistă . Acum este interes scă zut faţă de acest sport şi
e mare pă cat. Nu s-a mai investit aproape deloc în patinoare.
Adevărul Să rămânem, deocamdată, în zona copilăriei şi adolescenţei. Ai câştigat
numeroase trofee când erai junior...

Câ ştigasem la pas cu toate celelalte echipe. Îi bă team pe toţi la diferenţe de cinci-şase goluri. De
cele mai multe ori câ ştigam la pas, lejer. Vorbim de campionate ale Româ niei, nu de o
competiţie în curtea şcolii. Noi, de câ nd eram copii, aveam ambiţia să dă m câ t mai mult, să fim
câ t mai buni. Era acel spirit de competiţie, care te impulsionează să faci tot ce ţine de tine
pentru a fi cel mai bun.

De ce antrenor te-ai legat sufleteşte cel mai mult?

Cum am mai spus, Stelian Rusu a fost cel mai apropiat de noi la juniori. La seniori, pot să spun
că Ion Ioniţă a fost cel mai apropiat sufleteşte şi pentru echipă , şi pentru noi. Punea bă ieţii pe
primul plan. Câ nd aveam nevoie de ceva, fă cea pe naiba în patru şi rezolva. Şi el a fost jucă tor şi
înţelegea bine prin ce treceam. Este foarte important să fi fost în pielea celui pe care îl
antrenezi, pentru că doar aşa poţi ajuta cel mai mult. Campion cu Steaua, petrecere de două zile

Ai participat în acea perioadă şi la un campionat european, şi la unul mondial. Succesul

nu a fost copleşitor pentru tine?

Am fost întotdeauna o persoană echilibrată şi pe teren, dar şi în viaţă . În 1987, am câ ştigat

grupa B la Campionatul European. Am bă tut echipe cu tradiţie în hochei, cum ar fi Danemarca,
Elveţia. Acum nu te mai poţi atinge de ele, îţi scot hocheiul din cap. Pă i ce bază de selecţie a
jucă torilor au ei şi ce bază avem noi? Atunci ni se creau toate condiţiile. Asta nu se înţelege
acum. Nu sunt vreun nostalgic după perioada comunistă , dar uitaţi-vă ce performanţe a avut
Steaua în acea perioadă la fotbal. Pentru că pe teren nu intra Valentin Ceauşescu, ci intrau
jucă torii. Aşa a fost şi la hochei. Egal cu ruşii, rezultat extraordinar

Junior fiind, ai ajutat România să obţină un loc în prima divizie la Campionatul

European. A fost greu?

Într-un an am ieşit campion cu Steaua, şi am petrecut două zile. Am bă ut cu cei de la Miercurea

Ciuc şi dimineaţa am plecat în cantonament cu naţionala. Nu a zis nimeni nimic. Rivalitatea cu
cei de la Miercurea Ciuc era doar pe gheaţă . Pe gheaţă eram adversari, dar în afara ei, ne
înţelegeam excelent. Ă sta este un alt aspect pe care mulţi nu îl înţeleg. Poţi să dai totul pe
gheaţă , iar apoi să stai de vorbă cu adversarul. Dacă eşti integru, nu trebuie să -ţi faci probleme
că lumea ar putea interpreta altfel.

Ai fost unul dintrei cei mai precoce hocheişti din istoria României. Care a fost meciul
care te-a marcat în perioada junioratului?

A fost un meci în 1986, la Campionatul European de juniori în Germania. Aveam 16 ani şi am

jucat cu Finlanda şi cu Suedia şi ne-au bă tut cu 22-1, respectiv cu 18-1, iar pentru noi a fost un
şoc mare. Nu ne-a venit să credem. Diferenţa de valoare era uriaşă . Aveau o bază de selecţie
mult mai mare decâ t noi. Pe de altă parte, în 1987, la turneul prieteniei, a venit naţionala
Rusiei, cu jucă torii de 16 ani, iar noi am jucat cu jucă torii de 18 ani, şi am fă cut 1-1. A fost un
rezultat extraordinar pentru noi, pentru moral, pentru că ruşii aveau o valoare foarte mare,
chiar şi la acea categorie de vâ rstă . ;

Oricum, sunt generaţii total diferite. Copiii mei mă întreabă dacă mă jucam pe Playstation, dar pe
vremea mea, noi jucam «Câte ouă are baba» şi «Castelul 1,2,3».

„Trăiam din premieri, salariul era bacşiş“

La 18 ani, cu tine pe teren, Dunărea Galaţi învingea Dinamo, iar tu marcai trei puncte.
Putem spune că acela a fost începutul carierei tale ca hocheist la seniori?

Pot spune că a fost competiţia care mi-a schimbat cariera ca hocheist. Datorită acelei
competiţii am plecat la Steaua. Mi s-a fă cut o ofertă şi am plecat pur şi simplu. Nu regret
alegerea fă cută , am avut nişte condiţii excepţionale. Nu am luat salariul şase luni şi jumă tate,
tră iam din premieri, iar salariul era bacşiş.

Steaua era o echipă de tradiţie, Dună rea era o echipă de locul trei, patru. Am plecat trei-patru
jucă tori la Steaua, trei-patru – la Dinamo şi aşa s-a dus echipa de la Dună rea Galaţi.

Că tă lin Geru şi-a câ ştigat notorietatea la Steaua Foto: Adevă rul

Câte campionate ai câştigat ca jucător de hochei şi cu ce echipe?

Cu Steaua am câ ştigat 15 titluri de campion şi unul cu Dună rea Galaţi.

Dar cupe ale României?

Am câ ştigat 16 cupe ale Româ niei cu Steaua şi una cu Dună rea Galaţi.

Ca jucător, erai nervos pe teren? Îţi înjurai adversarii sau te băteai cu ei?

În toată cariera mea de jucă tor nu m-am bă tut niciodată . Într-un sezon hocheistic nu ştiu dacă
aveam patru-cinci elimină ri, iar alţi jucă tori au patru-cinci elimină ri într-un meci. Asta ca să
faci o comparaţie. Mă enervam că nu reuşeam să fac ce voiam pe teren, dar nu îi loveam. Alţii
mă mai provocau, dar eu nu le dă deam importanţă , îmi vedeam de jocul meu.

Ai avut accidentări severe?

La un moment dat, nu mai puteam nici să merg pe stradă din cauza herniei de disc, dară mite să
mai joc. Am jucat o perioadă cu o centură , ca o chestie suplimentară de protecţie, pe lâ ngă
echipament.

Jucând la Steaua, ai fost încadrat în armată. Te şicanau superiorii pentru că erai plecat
mai mereu în cantonamente?

Nu am avut probleme la Bucureşti, pentru că toţi sportivii de la Steaua erau încadraţi şi în

armată . Câ nd am revenit la Dună rea Galaţi, a fost un episod amuzant. Comandantul unită ţii
militare unde eram încadrat mi-a spus că nu vrea să audă de hochei în timpul serviciului, dar
după ce a venit la patinoar la un meci de-al meu, a lă sat-o mai moale. Mi-a spus că pot să joc
hochei fă ră probleme.

Duminicile mondene ale hocheiştilor

Trăgeaţi nişte chefuri de pomină pe oriunde vă duceaţi. Povesteşte-mi despre ele.

Câ nd ieşeam campioni cu Steaua, le aduceam pe Andreea Bă nică , Ana Lesko. Am fost invitaţi la
„Duminica în familie“, la Mihaela Ră dulescu. Fă ceam meciuri demonstrative cu Dan Negru,
Ovidiu Concea, Simona Gherghe, Liviu Vâ rciu, Simona Pă truleasa, Roxana Ionescu. O fă ceam
pentru spectacol, pentru oameni. Închiriam un club în Bucureşti şi ne distram toată noaptea.
Nu mai aveam niciun meci, ne puteam face de cap. Nu puteai totuşi să te faci de bă că nie, dar
mai era câ te un coleg care mai să rea calul. Ca să rezişti la bă utură , trebuie să ai ceva „activitate“
zilnică .

Petrecerile nu vă afectau prestaţia din teren?

În timpul sezonului, nu ne bă gam la aşa ceva. Mergeam la o bere, dar eram profesionişti, pentru
că dacă ne-am fi fă cut de cap tot timpul, nu am fi avut rezultatele pe care le-am avut cu echipa.
Dacă era ceva de să rbă torit, nu mă dă deam în lă turi, dar fă ceam totul cu mă sură , pentru că aşa
sunt eu. Nu pierdeam nopţile aiurea.
Cum s-a împăcat viaţa personală cu cea de hocheist?

Au fost şi sacrificii, au fost şi lucruri bune şi altele mai puţin bune. Eu nu am să regret niciodată
că am stat 20 de ani la Steaua. Acum iau pensie de la armată , e un venit pe care îl primesc lunar,
dar patru luni stă team acasă . Fă ceam antrenamente singur, ca să îmi menţin forma. Era
convenabil să stau la Galaţi, să mă antrenez şi să iau bani.

Ai fost căsătorit de mai multe ori. Cât a contat cariera de hocheist în aceste momente din
viaţa ta?

Poate şi cariera de sportiv a contat la acest aspect, dar sunt oameni care pleacă pe apă 10-11
luni şi îşi pă strează relaţiile. Nu consider că o relaţie s-a terminat doar pentru că eşti sportiv.
Eu am fă cut tot ce a ţinut de mine pentru a pă stra relaţiile. Sunt oameni care şi-au pus capă t
zilelor, nu e cazul meu, pentru că nu sunt genul care să gâ ndească la extreme. Acum am o
relaţie, dar vreau să spun ceva. O hâ rtie dovedeşte că doi oameni sunt că să toriţi şi cam atâ t.
Ceea ce contează este legă tura sufletească .

Ai doi copii. Doreşte vreunul dintre ei să îţi calce pe urme?

Am un bă iat de 9 ani, Gabriel, şi o fată de 20 de ani, Simona. Bă iatul vrea să facă hochei, dar
mamei lui îi e teamă că o să ră cească , o să se îmbolnă vească . A fost cam mă moasă cu el, dovadă
că acum bă iatul chiar ră ceşte cam des. L-am dus pe gheaţă , îi place, dar să vedem ce urmează .
Dacă mă ocup de el, poate să iasă un hocheist valoros. O să vedem. Bă tă ios este. Mama lui nu
are încotro, trebuie să îl lase. Şi fiica mea are să mâ nţă de sportiv în ea, a obţinut locul 2 la un
concurs de dans sportiv.

Spre sfârşitul carierei tale au venit momente mai dificile. Ai ajuns chiar să lucrezi într-
un supermarket. Cum s-a întâmplat asta?

Nu voiam să mai stau acasă . Aşa că m-am dus să lucrez la Carrefour. Nu a fost vorba că nu
aveam ce pune pe masă , aşa cum greşit s-a tot vorbit, ci a fost o ambiţie a mea, de a face şi
altceva, după 29 de ani de hochei. Eu aş fi vrut să fiu antrenor, dar dacă nu s-a putut, asta e.

Ştiu că lumea te recunoştea şi se oprea să te salute. Nu a fost umilitor pentru tine?

Nu a fost cazul. Nu a fost nicio problemă , m-am pozat cu oamenii, mulţi cereau şi un autograf.
Nu a fost nimic umilitor. Munceam, nu dă deam în cap. Câ nd a auzit directorul de la Carrefour că
lucrez acolo, a venit să vorbească cu mine. Mi-a spus că pot să îmi iau liber pentru a juca hochei
în weekend. A fost un gest frumos, pentru că putea la fel de bine să nu facă asta şi nu aş fi mai fi
putut intra pe gheaţă . Am plecat de la magazin pentru că s-au fă cut investiţii la Dună rea şi s-a
putut pleca atunci în cantonament o lună . ;

„Avem cinci patinoare în toată ţara. E trist“

„Weekend Adevărul“: Ai jucat neîntrerupt la Steaua timp de 15 ani, iar apoi ai revenit la
Dunărea Galaţi, pentru a pleca din nou la clubul din Bucureşti. Ce s-a întâmplat?

Că tă lin Geru: Am încercat să facem ceva la Galaţi şi, din pă cate, nu s-a putut. Primul meu
antrenor, Stelian Rusu, mi-a propus să ridică m hocheiul gă lă ţean şi am fost de acord. Nu s-au
gă sit însă bani pentru a mai aduce şi alţi jucă tori de valoare, pentru că doar aşa te puteai bate
cu Steaua şi Miercurea Ciuc. În 2000, aveam 30 de ani, iar cei de la Steaua mi-au propus să mă
întorc, iar pentru că nu puteam să ajut Dună rea Galaţi în condiţiile de atunci, am plecat din nou
şi am mai luat încă cinci titluri de campion.

De ce club te simţi mai apropiat sufleteşte?

Dacă e să judec prin prisma performanţelor, la Steaua am cunoscut recunoaşterea ca jucă tor.
De multe ori ai vrea ca acasă să fii recunoscut ca un jucă tor valoros. Nu pot spune că nu sunt cu
sufletul şi ală turi de Dună rea Galaţi. Mai ieşeam noi, veteranii, de pe gheaţă , ca să îi lă să m şi pe
cei tineri să joace. La Dună rea Galaţi noi nu aveam nici mă car 17 jucă tori să intre pe gheaţă , iar
bă ieţii se plâ ngeau că nu erau plă tiţi. Asta ca să vorbim iar despre ce condiţii se ofereau.

„Am bătut Miercurea Ciuc după 22 de ani“

De multe ori ai jucat accidentat. Ai făcut-o pentru că nu puteai sta departe de hochei sau
pentru a ajuta echipa?

Întotdeauna pentru a ajuta echipa. Simţeam că mergea, pentru că nu intram să fac figuraţie pe
gheaţă . Aşa e cel mai corect. Eram câ ţiva bă ieţi care au ridicat echipa şi de la noi se aştepta să
ieşim în faţă .

Ai devenit golgheter în Liga Naţională de Hochei la 42 de ani, în 2011. Te-ai gândit

vreodată că vei ajunge unul dintre cei mai longevivi hocheişti din Liga Naţională?

La 30 de ani poate nu m-am gâ ndit, la 38 de ani, m-am întors acasă şi nu îmi doream să mă
retrag, voiam să mai joc. Un coleg care a jucat în Austria mi-a spus la 39 de ani că prin valoarea
mea, pot ridica hocheiul de la Galaţi. A adus jucă tori din Slovacia, iar anul urmă tor am ieşit pe
locul trei, bă tâ nd Steaua în finala mică . Jucă torii slovaci erau valoroşi. În 2012, am bă tut
Miercurea Ciuc după 22 de ani. Oricum, acolo au de unde să facă selecţie. Toţi cei care se nasc la
Miercurea Ciuc numai hochei au în cap.

De câte ori ai îmbrăcat tricoul naţionalei?

Am fost la 14 campionate mondiale şi cred că am peste 150 de selecţii la naţională . Noi eram la
graniţa dintre grupele valorice la nivel mondial. Româ nia promova sau retrograda într-o grupă
valorică . Aveam acea dorinţă interioară de a ne autodepă şi câ nd jucam pentru naţională . Era
sentimentul acela special, pe care îl ai în inimă câ nd joci pentru ţara ta, pentru că nu jucam
pentru bani. Că tă lin Geru a îmbră cat de fiecare dată cu mâ ndrie tricoul naţionalei
Foto: Adevă rul

De ce crezi că duce lipsă în prezent hocheiul românesc?

De baze sportive, de patinoare. Dacă aveam 20 de patinoare în ţară , aveam 20 de baze de

selecţie. În realitate, noi avem cinci în toată ţara: Gheorghieni, o comună care are patinoar
acoperit, Câ rţa, şi care este o poveste în sine, Miercurea Ciuc, Bucureşti, Galaţi, Braşov. Sunt
oameni care spun că la Câ rţa se va face un centru mare pentru copii care vor să facă hochei.
Este cumva şi trist pentru că într-o comună se gă sesc oameni interesaţi şi bani pentru hochei,
iar în oraşe mari din Româ nia, acest sport este aproape uitat.

Poate continua actuala generaţie de hocheişti la nivelul la care voi, cei din vechea gardă,
aţi adus hocheiul şi l-aţi menţinut atâţia ani?

Nu ai cum să te menţii la un nivel mare fă ră investiţii. Se organizează seminarii, la care aduc

antrenori canadieni, pentru a ne învă ţa să realiză m ce fac ei în campionatul din Canada. Faci,
dar dacă nu ai cu cine să pui în aplicare ce înveţi... Noi nu avem patinoare, nu avem baze
sportive. Ungurii au construit 16 patinoare după Revoluţie şi au jucat în grupa A la
Campionatul Mondial. Asta e diferenţa. Acum 25 de ani, noi îi bă team la pas pe unguri.

Cunoşti toate patinoarele din ţară. Se poate menţine şi chiar îmbunătăţi infrastructura
pentru a atrage copii talentaţi către acest sport?

Poţi să faci o investiţie mai mică , dar să gă seşti oamenii potriviţi. Poţi aduce câ ţiva jucă tori mai
valoroşi şi în jurul lor să clă deşti o echipă . Logic ar fi ca statul să se implice, dar uită -te ce se
întâ mplă . Campionatul naţional de patinaj viteză al Româ niei se desfă şoară în Germania pentru
că nu avem pistă de viteză omologată . E de admirat că au continuat, deşi nu au baza materială .
Cam aşa stau lucrurile.

Ai jucat hochei până la 45 de ani. Te-ai retras pentru că nu mai puteai sau pentru că nu
te mai voiau cei de la echipă?

Am considerat că nu mai are rost. A fost lipsă de respect. În vara lui 2015 s-a reunit echipa, eu
mă pregă team singur, pentru că aveam 45 de ani. Nu te mai poţi antrena ală turi de cei tineri,
dar nu a fost asta o problemă pentru mine. Am simţit că oamenii ă ştia nu dau doi bani pe mine,
mă refer la conducerea clubului. M-au sunat şi mi-au spus că nu îmi pot da indemnizaţia,
pentru că eram plecat din ţară . Am hotă râ t să nu mă mai duc la echipă pâ nă câ nd nu vine
preşedintele de la Dună rea Galaţi, Mihai Brandabur, să discute cu noi. Atunci am luat şi decizia
de a mă retrage de la echipă . Îmi amintesc ce i s-a întâ mplat unui alt coleg, care s-a retras. La
meciul de retragere, i s-a dat un plic cu bani şi i s-a spus că este un gest de apreciere din partea
clubului. Ulterior, colegul a aflat că i s-au reţinut banii din indemnizaţia de joc. Cum poţi să faci
aşa ceva?

Meciul de retragere a fost unul dintre cele mai emoţionante momente pentru Că tă lin Geru

Foto: Adevă rul

Nu ţi s-a organizat un meci de retragere la Dunărea Galaţi şi ştiu că eşti supărat din acest
motiv.

A fost chiar un episod incredibil legat de asta. Mi s-a spus că mi s-a organizat un meci de
retragere, deşi nu s-a întâ mplat asta. Chiar stai să te gâ ndeşti: Domle, mi-am ratat propriul
meci de retragere? Mi-au organizat colegii de la echipă pâ nă la urmă un meci de retragere. În
ianuarie 2016 s-a întâ mplat asta, nu am ştiut absolut nimic. Jos pă lă ria pentru ce au fă cut. Mi-
au fă cut o plachetă omagială , un tricou de joc cu semnă turile lor. Eram în tribună şi se spunea
că este o festivitate de omagiere, iar eu nu ştiam că era vorba de mine. A fost chiar emoţionant.

Ţi s-a oferit un post de antrenor la Dunărea Galaţi, iar apoi ai rămas fără el. Cum s-a
ajuns aici?

M-a sunat directorul clubului şi mi-a spus că era un post de antrenor la echipă şi că eu aş fi cel
mai potrivit. Asta era în 2014, înainte de a mă retrage din hochei, iar eu am acceptat. La câ teva
zile, am auzit că se fă cuseră că rţile pentru altcineva. Adusese pe altcineva şi el mi-a spus că s-a
amâ nat examenul pentru postul de antrenor pe vară , deşi eu ştiam că examenul era în ianuarie.
Mi-am vă zut de ale mele. Am fost prea scâ rbit. ;

CV

Numele: Că tă lin Geru

Data şi locul naşterii: 17 decembrie 1969, Galaţi

Starea civilă : necă să torit. Are doi copii.

Studiile şi cariera: A studiat la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, între 2005
şi 2008.

A avut 150 de selecţii în echipa naţională .

A marcat 900 de puncte în campionate naţionale şi în Cupa Româ niei.

A fost golgheter la două campionate mondiale în grupe valorice inferioare: în 2006 şi în 2008.

A marcat 21 de puncte la Campionatul Mondial din 2006 din Sofia, Bulgaria, şi 20 de puncte în
2008, la campionatul mondial de la Miercurea Ciuc, unde a ieşit şi cel mai bun golgheter şi cel
mai bun atacant.

În ediţia 2011-2012, a marcat 80 de puncte în campionat.

Locuieşte în: Galaţi

16 titluri de campion naţional are în palmares Că tă lin Geru.

Este cel mai titrat sportiv româ n în sporturile de echipă .

“ Logic ar fi ca statul să se implice, dar uită-te ce se întâmplă. Campionatul naţional de patinaj

viteză al României se desfăşoară în Germania pentru că nu avem pistă de viteză omologată.“
Dorinţa ta este să rămâi în hochei ca antrenor?

Fă ră discuţie! La Bră ila vreau să fac un nou centru de hochei pentru copii între 5 şi 7 ani, cu
sprijin de la autorită ţile locale. Eu zic că va avea priză la public şi numele meu va conta aici.
Câ nd vor vedea numele Geru, eu spun că pă rinţii vor fi stimulaţi să îşi dea copiii la hochei. Am
vorbit cu autorită ţile locale, hocheiul e un sport totuşi costisitor. Am avut acţiuni de
promovare, am împă rţit 500 de flyere, am mers prin şcoli.

Performanţele tale în hochei sunt comparabile cu cele ale lui Hagi la fotbal. Cu toate
acestea, tu nu ai banii şi nici notorietatea regelui. Te-a deranjat vreodată faptul că eşti
mai puţin cunoscut decât fotbalişti cu performanţe mai puţin notabile decât a ta?

Nu am avut niciodată vreo problemă legată de bani sau notoritate. Nu m-am gâ ndit niciodată
din perspectiva asta, pentru că eu am jucat hochei din pasiune. Eu zic că dacă eram în altă ţară ,
poate lucrurile ar fi stat altfel. Dacă era să joc pentru bani, mă lă sam de demult.

Dacă ar fi să o ia de la capă t, Că tă lin Geru ar alege tot hocheiul Foto: Adevă rul

Ţi s-a oferit vreodată posibilitatea să joci în afară?

Nu am primit oferte, nu pot spune altceva, acesta este adevă rul. Hocheiul din Româ nia este la
un nivel scă zut, trebuie să recunoaştem. Doru Tureanu, idolul meu în hochei, a avut oferte să
joace în NHL în 1980. Nu pot spune de ce nu a plecat, probabil s-a gâ ndit la familie, la faptul că
ar fi putut avea probleme cu Securitatea.