Olimpismul intre arta si sacrificiu

Jocurile olimpice, care au fost reluate dupa 1500 de ani de intrerupere in anul 1896, la Atena,
reprezinta un eveniment multisportiv international care se desfasoara o data la 4 ani. Aceasta este
asa-zisa definitie pentru majoritatea oamenilor, dar nu insa si pentru mine.
Ma aflu intr-unul din vestiarele arenei din regiunea Barra a orasului Rio de Janeiro, anul acesta
desfasurandu-se a XXXI-a editie a Jocurilor Olimpice de vara. Mai am 20-30 de minute pana sa
trebuiasca sa imi prezint programul de gimnastica pregatit cu atata sarguinta.
Practic acest sport de la varsta de 6 ani, dedicandu-mi zilnic odata cu trecerea anilor mai mult
si mai mult timp antrenamentelor si pregatirilor. Nu a fost greu sa-mi dau seama ca asta este ceea
ce vreau sa fac in viata, ca asta este ceea ce vreau sa ma defineasca, sa poate fi numita o
adevarata performanta. Antrenoarea mea m-a indrumat intotdeauna spre concursuri, spunand ca
am un potential extraordinar, si intr-adevar am avut success. Am castigat multe medalii la
competitii importante, recunoscute in lume, dar bineinteles ca nu a fost usor. Ceea ce vad juriul
si mai ales spectatorii este strict rezultatul final pentru care trebuie depusa o munca enorma. Au
fost facute sacrificii, atata timp acordat carierei, ore in sir petrecute in sala de antrenament,
timp in care colegii mei de scoala se distrau prin oras sau prin parc. Foarte putini stiu ce implica
acest sport.
Ma trezesc precum dintr-un vis, pe aceeasi banca, in acelasi vestiar, luandu-ma cu mainile de
cap, deoarece nu stiu ce e cu mine. Toata lumea se bazeaza pe mine, doar particip la Rio 2016.
Din punct de vedere fizic n-am absolut nimic, programul a iesit pana acum fara cusur, dar alta
este problema, si anume psihicul. Sunt pur si simplu ravasita, tremur din cap pana in picioare si
parca mi s-ar fi sters totul din minte, parca n-as fi facut gimnastica in viata mea. Ma ridic in
picioare nemaistiind cum sa ma calmez, si atunci imi amintesc de ceea ce ne spunea antrenoarea ,
de echilibrul dintre corp si minte. Imi revin una dupa alta cele mai frumoase amintiri, pe podium,
plina de medalii, reprezentandu-mi tara, bucuria aflata in efortul depus ma loveste puternic si-mi
da incredere, speranta.
Am realizat ca m-a inspaimantat esecul, umilinta, dar mai exista si o parte ingropata adanc in
sufletul meu care stia ca trebuie sa-si revina ca sa triumfe.
Am reusit sa transform, in final, acest moment intr-o victorie, dar nu voi putea uita acele clipe
ce au parut o eternitate, cand parca ma afundam cu pasi atat de repezi intr- un gol infinit.
Pot concluziona spunand ca in olimpism intrii asumandu-ti niste mari riscuri, atat fizice, cat si
psihice, fiind nevoit sa iti stabilesti un echilibru intre corp si minte, sustinut de pasiunea
ingropata in munca.