Pentru cine ?

Pe cararile razlete
dintre zimbet si suspine,
ti se pune o-ntrebare:
Pentru cine,
spune,
pentru cine oare
e atita frumusete,
e atita gingasie
intr-o floare ?
Pentru cine s-ar desprinde
din broaboada
de zapada
ghiocelul in april,
daca n-ar fi ochi sa-l vada ?
daca totu-i inutil ?
Pentru cine-n miez de roada,
sorb si string in ei culoare
pentru vara urmatoare
embrionii
din begonii,
daca totul e-o-ntimplare ?
Pentru cine-si tese-n casa
haina pala
de vestala
cu lumini de diamant
floarea alba de mireasa,
daca totul e neant ?
Pentru mintile obtuze
de bondari si buburuze ?
Pentru fluturii ce zboara
in zig-zaguri pe afara ?
Oare viespile ursuze
sunt initiate-n arta ?
oare barzaunii trupesti,
plini de miere pe musteti,
sunt sensibili,
sunt esteti ?
Oare-ar sta flamind bondarul
de n-ar fi subtil decorul
si nu si-ar abate zborul
in gradinile bogate,
daca florile de crin
n-ar fi ... proportionate ? ...
n-ar avea acea prestanta
ca de clopot florentin ?
n-ar avea varietate
de culoare si nuanta
de la alb pin' la carmin ?
Nu cumva pretind ... culbecii
sa dezvolte-atitea specii
rozele is liliecii ?
Nu.
In floare e-un mister !
Floarea e un mesager,
e un martor,
o solie,
e un inger din Eden,
care-aduce-n valea mortii
o inalta marturire
in culoare,
in proportii,
in mireasma
si-n desen.
Omule cu mintea plina,
du-te-o clipa in gradina,
treci prin vaile-inflorite
si te uita la sulfina,
la bujori, la margarite,
la conduri, la inimioare,
la gherghina din carare,
la naframa de matase
ce ne-o daruie ciclama !
Lasa-te sa te desfete
ochii-adinci de violete,
clopoteii cu trei cupe
si narcisele trompete !
Si ia seama !
Daca inima-ti ramine
ca un bulgar, ca o piatra,
ca un bolovan in vatra ...
leapad-o !
zdrobeste-o-n colburi !
Sparge-o pe ilau cu dalta !...
Si apleaca-te in ruga
sa ceri alta !

Dar de simti o-nseninare,

un suris si o blindete,
care vine
sa te-aline
de povara,
de tristete,
tu apleaca-te si spune:
"Surioara,
pentru cine,
spune, pentru cine oare
e atita frumusete,
e atita gingasie
 intr-o floare ?"
"Pentru cine ?...
Pentru om !
Pentru voi Fauritorul
si-a ascuns in floare dorul,
in petalele de aur
de fior si de lumina,
ca in opera divina
sa cunoasteti
AUTORUL ... "

Un vierme mic

E noapte. La o masa, plecat peste hartie,

cu-abecedaru-n fata, sta un copil si scrie.
Dar langa el, vicleana, din luciul filei roze,
zambeste o soparla din cartea lui cu poze.
Acum copilu-si pune creionul intre dinti.
"...Soparlele-s frumoase...si-s repezi...si-s cuminti."
Usor el da o foie. Si alta...Si-nca una.
Apare papagalul...paunul si pauna..
si un cocos cum scurma, hranind o gainusa,
si un...Dar stai...afara...cine-a scancit la usa?
Baiatul sta si-asculta. E-un glas sau o parere?
Se duce-n prag si striga: "E cineva?" Tacere.
Ba nu. E-un glas subtire. Auzi? -Mi-e frig...inghet...
Copilule, deschide pentr-un sarman drumet!
-Dar cine esti? Mi-e frica. -Sant mic... -Sa-ntreb pe tata!
-Nu-l intreba! Deschide ca ploua cu galeata!
-Dar cine esti? -Un vierme... -O, viermii nu prea-mi plac.
-Dar eu sunt mic...o scama...Si, cand ma fac covrig,
abia ma vezi. Hai trage zavorul ca mi-e frig!
Si i-a deschis baiatul: -Noroc si seara buna!
-Noroc...Dar unde-i ploaia? -A stat...Nu vezi ca-i luna?
Hi-hi!...A fost o gluma ca sa ma lasi pe prag...
Dar stai, nu-nchide usa, ca dupa mine trag
un vechi si bun prieten, un soricel din pod...
-Sant eu! Dar catea unde-i! Ia dami-o sa ti-o rod!
Apoi o sa dam fuga prin mese si prin blide
sa facem mii de pozne. Dar stai, ma rog, nu-nchide,
ca trag si eu cu coada o bufnita flamanda!
-O bufnita? Mi-e frica! -Dar bufnita e blanda...
-Sant bufnita! Priveste in ochii mei rotunzi.
De-acum sa umblii noaptea si ziua sa te-ascunzi!
Sa fii ascuns de mama, de tata...Stai putin.
Ia mai largeste usa sa intre si-alt vecin...
-Eu! Ma cunosti. Sant vulpea. Si cred ca ma iubesti...
-Eu stiu ca vulpea strica... -Ce? -Viile?... -Povesti!
D-aca asculti de mine am sa te-nvat sa furi!
-Dar e pacat... -N-ai teama! Nu spune in Scripturi
 ca apele furate mai dulci sant, mai placute?...
Si-acum...deschide-n laturi, ca vine...vine iute...
o zana fara seaman! Zambind sa-i iesi in cale
slavitei caracatiti!...incolacimii sale!
-Nu, n-o primesc! Mi-e frica! Afara!...Prea tarziu...
Caci bufnita si vulpea si soarecul suriu
dau usa de perete. Si umede ventuze
se prind in rotocoale pe umeri, peste buze...
Ce rece-nbratisare! Cum i se frange trupul!...
-Asa! Sunt desnadejdea! Acum apare lupul!
Vai! in chenarul usii doi ochi de foc se-arata...
E lupul ce ranjeste...si vine...vine..."Tata!"
Ca traznetul loveste o flacara pe lup.
Iar umedele brate de pe copil se rup.
-Tu dormi? ii spune tata. Si lectia n-ai scris!
Ce bine-i langa tata! Ce bine c-a fost...vis...

"Minciuna nu-i o crima", se spune cateodata.

"E-un vierme mic, ce trece. Si floarea-i tot curata..."
Nu floarea nu-i curata! Un vierme nu-i ca roua.
Intaia ta minciuna aduce pe a doua.
Intai e o veriga, apoi un lant: robia.
Visarea trage lenea,si lenea lacomia.
Apare bautura, desfraul, furtisagul.
Si-apoi cand desnadesdea, trecand in graba pragul,
te face sa-ti curmi viata sau sa te-mbete crima,
cine-a deschis zavorul? Doar o minciuna...Prima.
Minciuna e o crima! E-o crima orice pata!
Cand vine micul vierme, tu striga-n graba: "Tata!"
Prin sangele salvarii loveste-l pe dusman!
Alunga primul oaspe, caci ultimu-i Satan!

Cât de maret e Dumnezeu!

Cat de maret e Dumnezeu!

Vad marea cu talazuri grele,
ma-nalt pe muntii de bazalt
si-mi zboara gandul printre stele,
tot mai inalt!

Ce-imparat isi duce-ostirea

spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus in goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea,
mai mult decat nemarginirea
e Tatal meu!

Cat de temut e Dumnezeu!

Vuiau de pe Sinai ecouri
cand glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
si tremura...

La tronul alb se strang sfielnic

voievozi de foc din Empireu,
Si heruvimii vin cucernic,
slavind Eternul Vistiernic.
Si-acest Stapan Atotputernic
e Tatal meu!

Si cat de bun e Dumnezeu!

Chiar daca stelele batrane
tot au o vreme cand se-astern,
dar cine in Isus ramane
e-un fiu etern!

Si-n fata slavei sclipitoare

in ceasul lumii cel mai greu,
acei ce-au dat pe sfinti la fiare
vedea-vor Forta Creatoare,
eu voi soptii cu adorare:
"E Tatal meu..."

Chiar dacă...

Chiar daca vantua-a vrut in zbor

in turme sa ne-mparta,
dar tot o cale, tot un dor
si tot un Duh ne poarta.

Chiar daca azi pe orice plai

sunt oi imprastiate,
dar tot un staul sus in Rai
si un Pastor au toate.

Chiar daca n-am pastrat macar

un singur dulce nume,
dar tot o jerfa, tot un har
ne-a smuls pe toti din lume.

Chiar daca azi oftam stinger

ca ne-a-mpartit furtuna,
dar tot vom fi odata-n cer.
Si-acolo vom fi una!

Eu nu sunt mai mult ...

Eu nu sunt mai mult decat fulgul de nea.

Un joc de cristale e trecerea mea.
Se scutura clipa din timpul deplin,
Surade si cade si altele vin.

Eu nu sunt mai mult ca un fir de parang.

ce coasa il taie si furcile-l strang.
Tarana ramane si uita de el,
si alt fir se-nalta si moare la fel.

Eu nu sunt mai mult ca o umbra-n abis.

Dar drumul spre stele oricand mi-e deschis.
Eu nu sunt luceafar cu chip marmoreu,
Pe fruntea mea insa e scris Dumnezeu!

Puiul de lebădă

Se revarsa din cranguri intaia zi cu soare,

loveau ciocanitoare in rugi de trandafiri,
de parca primavara cea vesnic zambitoare
batea la usa lumii cu degete subtiri.
Si Iata gospodina s-a inaltat pe scara
sa puna sus in cosuri, un asternut balan.
Si pasarile mame pe cuiburi adastara
sa scoata pui de aur, cu ciocuri de margean.
Iar dupa legea vietii si-a mortii, la soroace,
din fiecare coaja iesi un pui frumos.
Dar s-a-ntamplat sa iasa atunci dintr-o gaoace
un pui cum nici o closca pe-acolo n-a mai scos.
In loc de praf de aur si aripi smaltuite,
avea un strai ca fumul si ochii mari si tristi.
Iar pasarile toate priveau spre el uimite
si-l ciocanau toti puii pe camp si-n porumbisti.
Pe gatul ca o coarba curgea adesea sange
si nu-si gasea prieteni de doruri nicaieri.
Iar pe-nserat, la vremea cand orice pui se strange,
dorit de aripi calde si blande mangaieri,
venea si el sfielnic, cu ceilalti sa se culce,
ca sa-si aline trupul si sufletul beteag.
Dar nu gasea nici pace, nici mangaiere dulce,
ci lovituri taioase, ce-l izgoneau pribeag.
atunci, ascuns in umbra, privea cu lungi suspine
spre cuib ca spre-o cetate din plaiuri de povesti.
Si atipea pe scara, cu teama de jivine,
soptind usor: Mamic-o, de ce nu ma iubesti?...
Insa pe lac cand puii cu gheare rasfirate,
priveau uimiti spre apa, din umbra de rachiti,
el, puiul fara fala, plutea c-o maiestate,
de care cei cu gheare se minunau smeriti.
Dar el trecea departe in zarea diafana,
prin papura fosnita de vant leganator,
sa-si vindece in larguri a sufletului rana,
in freamatul de unde si de ceresc fior.
Iar sera, cateodata...intarziind pe ape,
acolo printre stele...parca sburau lumini...
Atunci, un svon de glasuri venea tot mai mai aproape...
si disparea deodata, in zarea de rubini...
Ah, glasurile-acelea care pareau ca-l cheama...
cum se-auzeau de dulce! Si-adeseori, stinger,
in graiul lui de taina, striga deodata: Mama!...
Si ramanea cu ochii cautatori spre cer...
Asa trecura zile si nopti de-nsingurare,
si puii cei de aur crescura ca feciori,
starnind prin colturi lupte si lafaind in soare
siraguri de margele si sclipet de culori.
Iar puiul fara slava si fara de prieteni,
tot mai urat, mai vanat si mai stinger crescu.
Dar toamna, cand pe coasta coboara vant prin cetini,
o tainica minune cu el se petrecu.
Caci vinetele pene i se facura albe,
si gatul ca o harfa taiata din omat.
Pareau ca-i sar pe umeri toti nuferii in salbe,
Iar el, pornind pe ape, fara-a privi-ndarat,
porni pe lac departe, in pacea leganata
si toata vremea noptii plutii in departari.
Dar catre zorii zilei se arata deodata
un palid nor de stele calatorind in zari.
Atunci, c-un strigat, puiul, sfarmand un strop in ploape,
aripile de nuferi le desfacu usor,
si, mangaind vazduhul, se ridica din ape
spre lebedele albe care-l chemau in zbor.

Si nimenea pe vale n-a cunoscut minunea,

cand puiul fara mama si fara mangaieri,
spre stolul de lumina a strabatut genunea
si-a disparut in zarea eternei primaveri...

Vine Isus

Iata vine Isus spre Cetatea sfanta.

Cu El vin pescarii din tara de sus.
cu El vine gloata de sfiinti care canta.
Vine Isus.

Ramuri si haine acopera drumul.

Magarusul calca prudent si supus.
Templul spre cer isi clatina fumul.
Vine Isus.

"Baruh Aba!" canta coloana.

"Binecuvantat fie harul adus!
Glorie Celui ce vine! Osana!"
Vine Isus!

"Cine-i acesta?" se-ntreaba vecinii.

"E profetul din Nazret, decat toti mai presus."
In sinedriu grabnic se-aduna rabinii.
Vine Isus.

Tresare Pialat, iesind sub arcade.

Mana streasina peste ochi si-a pus.
"Hei, capitani, trimite-ti iscoade!
Vine Isus..."

Orbii pornesc bajbaind prin multime.

"Pe unde vine?" "Unde s-a dus?"
Chöntec si chiot! Clipe sublime!
Vine Isus!

...Trec zile...trec ani. Isus si pescarii

din Cetatea Sfanta pornesc spre apus.
Popoarele canta. Se-ncrunta cezarii.
Vine Isus.

Vin la iertare munti de pacate.

Tiberiu, Nero, Diocletian s-au dus!
Constantin cel Mare da libertate...
Vine Isus.

Dau marturie albigenzii, lolarzii...

Pe rug in flacari, se mistuie Hus.
Luther si Calvin se-nalta ca brazii.
Vine Isus.

Iata Sfanta Scriptura, in vremea din urma,

are un cuvant puternic de spus.
Un cuvant ce-n milioane de inimi scurma:
Vine Isus!

Trece Evanghelia inconjurand planeta.

Popoarele Africii, poporul hindus
tresar auzind cum rasuna trompeta.
Vine Isus.

Veniti, prieteni! Veniti, torente!

Vine Mesia, dupa cum ne-a spus.
Aplaudati, paduri! Cantati, continente!
Vine Isus! Vine Isus!

Vreau să iubesc pe fratii mei

Vreau sa iubesc pe fratii mei,

cu tot ca am in piept mai sfant.
Vreau sa doresc tot ceru-n ei,
dar sa-i iubesc asa cum sant.

Vreau sa iubesc pe dragii mei,

cu care vesnic voi fi sus.
Vazandu-L pe Isus in ei,
sa-L simt in mine pe Isus.

Vreau de-opotriva sa adun,

si rodu-ntreg si spicul frant.
Caci si Isus ma vrea mai bun,
dar ma iubeste-asa cum sunt.

Cand fratii mei au rani ce dor,

sa-mi fie bratul mai sfios,
sa nu apas in rana lor,
caci nu eu vindec, ci Hristos.

Noi prin Isus am fost iertati,

ca sa iertam si noi oricui.
Dar daca nu iubim pe frati,
n-avem in noi iertarea Lui.

Cu Tine-n gând

Cu Tine-n gand, Te chem sa vii

sa-mi aperi viata de-orice cuget rau.
Te chem din zori de flori si simfonii,
cu ingeri albi plutind in jurul Tau.

Cu Tine-n gand, Te chem sfios,

privind sub pleoape cerul instelat.
Cu Tine orice gand e-un vis frumos
si orice vis frumos e-adevarat.

Cu Tine-n gand, doar eu si Tu,

un psalm de Har sa fie viata mea.
Doar "nu" sa spun atunci cand Tu spui "nu",
si "da" sa spun la orice spui Tu "da".

Cu Tine-n gand, c-an Paradis,

de-acum si pana-n cer ma voi trezi.
Cu Tine-n gand sa fiu pe cai de vis
si iar cu Tine-n gand in zori de zi...

Isuse, ce ti-am dat?...

Tu ne-ai adus iertarea,

Ne-ai dat Salvarea-n dar.
Ne-ai scos din închisoarea
pacatului murdar.

Ne-ai dat o noua fire

si un vesmânt curat.
Dar noi, ca multumire,
Isuse, ce Ti-am dat?

Tu ne-ai adus putere,

scântei din focul Tau,
o sfânta-nvapaiere
ce mistuie ce-i rau.

Spre vesnica cetate

o cale ne-ai taiat.
Dar pentru-acestea toate,
Isuse, ce Ti-am dat?

Tu tot ce-aveai în lume

si-n cer ne-ai daruit:
si inima, si nume,
si Duh nemarginit.

Si-n zarea albastruie

Tu ce-ai luat si cât?
...Doar patru rani de cuie
si-o rana-n piept. Atât...

Asa ai vrut Tu...

Daca-ntr-o tainica vreme

din lut Cineva ma facu
si daca sant om si nu vierme,
o, Doamne, asa ai vrut Tu...

Daca am grai si nu muget

sa spun ce iubesc si ce nu,
si daca am harul sa cuget,
o, Doamne, asa ai vrut Tu.

Daca intaia zidire

deplin in pacat se pierdu,
cand totusi mi-ai dat izbavire,
o, Doamne, asa ia vrut Tu.

Daca m-ai scos din neghina,

nu viata-mi urata-Ti placu.
Nu eu am vrut iarasi lumina,
o, Doamne, asa ai vrut Tu.
Iar daca voi merge odata
la Cel ce din Duh ma nascu,
voi spune de-apururea Tata
Te laud c-asa ai vrut Tu!

Oricine iubeste o floare

Oricine iubeste o floare

e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreste-n carare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer ...

Oricine iubeste seninul,

cind soarele urca-n eter,
oricine-si inalta suspinul,
cind licare-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer ...

Oricine pe muntii albastri

priveste granitul sever,
oricine pe cai de sihastri,
strabate paduri de jugastri,
e-aproape,
aproape de cer ...

Dar cine-a primit indurarea

din ranile blindului Miel,
acela e frate cu floare,
cu riul, cu muntii, cu marea,
si-orunde il duce cararea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.

Cum trece roua

Cum trece roua,

sorbita-n crin,
cum sboara norii
si altii vin,
cum piere-un sunet
pe-aripi de vint,
asa trec toate
pe-acest pamint.

Cu cit in lume
aduni comori,
cu cit vrei slava
si stringi splendori,
cu cit in viata
ai tot ce-ai vrea,
cu-atit plecarea
e si mai grea.

Fiori si patimi
si trai slavit,
au toate-o cale
si un sfirsit.
Caci toti pleca-vom,
lasind ce-am strins;
dar unii-n pace
iar altii-n plins

Există Dumnezeu

Nu, nu suntem un vis, o intimplare,

un lut de sine insusi framintat.
Ci ne-a zidit o Forta creatoare,
o-Ntelepciune fara de hotare.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
gonite de un bici ne 'nduplecat.
Ci noi avem un duh si-o libertate
Si-o inima ce pentru ceruri bate.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
N-ar fi simtit in veci de veci tarina
Surisul unui crin imaculat,
de n-ar fi-ntins Atotstapinul mina
sa umple-n noi de simtamint fintina-
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Avem cu noi Scriptura ca dovada,
avem minuni si semne ne 'ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu sa-L vada
sa stea In fata Lui pe baricada!
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu-i calea noastra vesnic insorita,
nu-i viata totdeauna un palat.
Dar o traim, caci merita traiti,
cind, peste lumea asta marginita,
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevar s-a revelat.
Isus e-n noi, lumini si iubire.
Iar moartea e un sbor spre nemurire.
Exista Dumnezeu! Ce minunat!

Sunt străin si călător

"Sunt strain si calator,
n-am aici palate.
Dar in tara fara nor
ale mele-s toate.

Toate stelele de sus,

tot ce n-are-n veci apus,
prin iubirea lui Isus,
ale mele-s toate.

Domnul meu in infnit

multe ceruri tine.
Pentru cine le-a zidit,
decit pentru mine?

Din neant cind le-a chemat,

Domnul mult s-a bucurat,
insa viata nu si-a dat
decit pentru mine...

Dar nici eu nu-s al oricui;

Lui Ii sunt cununa.
Casa mea si cerul Lui
tot ce-avem e una!

Si la bine si la greu
eu al Lui sunt, El, e-al meu;
eu, nimic -- El, Dumnezeu,
dar ce-avem, e una!"

De ce nu vii?

"De ce nu vii de pe carari straine

sa-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, cind numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.

Mai mult de-atit, ce jertfa de iubire?

Si cui i-ar da mai mult de-atit prin gind:
Un fiu pierdut sa rida in nestire
si-un Dumnezeu sa cheme lacrimind?...

De ce nu vii cit inca sunt aproape?

De ce te-ascunzi cit inca te mai chem?
De ce nu simti lumina Mea pe pleoape
si Harul Meu, in ceasul tau suprem?

De ce nu vrei si fii cu Mine-n slava,

sa colindam alaturi ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din vesnica dumbrava,
cu mina Mea cununa sa-ti aleg!

De ce nu vii tu, sufet nehotarnic,

cit inca pot Mintuitor sa-ti fiu?
Cind vei striga, va fi atunci zadarnic,
vei plinge-amar, dar poate prea tirziu!

Mai mult de-atit, ce jertfa de iubire?

si cui i-ar da mai mult de-atit prin gind:
Un fiu pierdut sa rida in nestire
si-un Dumnezeu sa cheme lacrimind?"

Sapte usi

La o usa cu pacate
(cum sunt toate...)
A batut încetisor
mâna cea cu sfânt izvor.
A batut cu bunatate.
Însa omul cu zavor
era prins de Asmodeu
Într-un somn adânc si greu.

Si-a batut din nou la usa

bratul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate?
-Eu sunt, Leul care vine;
astazi Mielul blând si mut,
dat la moarte pentru tine.
-Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crima am facut?
Eu nu mint, nu fac trafic,
casa nimanui nu stric,
nu ma-mbat, nu trag tutun,
nu ma cert, nu ma razbun...
Eu sunt omul cel mai bun.
La biserica ma duc...
si la Pasti si al Craciun...
Biblia ...am rasfoit-o...
hat, pe când eram un tânc...
Si zicând acestea, gazda
adormi si mai adânc.

Si-a batut în alta parte

Calatorul milenar
coborât de pe Calvar.
-Este cineva la usa?
zice-o voce cu tepusa.
-Eu, Cuvântul ce da Har.
-Cum? Aici? La mine-n casa?
Eu sunt foarte ocupat.
Treburile nu ma lasa.
nici macar sa stau la masa.
Ma iertati, dar nu descui.
Cine are timp de sfaturi,
treaba lui!

Si-a batut Isus la usa

unui om la fel de rau.
-Cine-i?
Salvatorul tau.
-Salvator?! Eu n-am nevoie!
Daca-n cer, în tot înaltul,
la Iehova sau la Joe.
E un Rai mai sus de stele,
nu ma duc purtat de altul,
ci cu aripile mele!

Si-a batut Isus la alta usa

mâna marelui proscris.
Usa s-a ...întredeschis.
-Cine-i si cu ce dorinta?
-Sunt de Tatal Meu trimis
ca sa va aduc salvare
prin credinta,
cum profetii au prezis.
-Da, credinta nu e rea...
Dar, de-i vorba de cainta,
eu nu las credinta mea!
Datina cea batrâneasca!
Pastele cu miel, cu pasca,
anul nou cu baclava,
peste la Buna Vestire.
Uite, asta-i mântuire!
Sa ma las ca ratacitii
de atatea vechi traditii,
de petreceri bunaoara,
de minciuna... necesara...
de o gluma... de-o tigara
si... de tot ce se iveste?...
Sa se lase cine-o vrea!
Îl priveste.
Eu nu las credinta mea!

Si, din nou, Acel ce-imbie

a batut la alt camin.
-O, Stapânul meu divin,
ce înalta bucurie!
Ai venit din Empireu
ca sa vizitezi în treacat
pe-un nevrednic cum sunt eu.
Uite, Îti sarut sandala
ca Maria din Magdala,
dupa cum Ti se cuvine.
Si-acum...du-Te si imparte
Vestea buna mai departe.
Si...mai vino pe la mine...

Si Isus S-a dus sa bata,

cu acelasi dor in piept,

la o usa departata.
-Domnul meu, de când Te-astept!
Vino, caci Ti-am pregatit

o odaie-nmiresmata,
cea mai buna încapere,
cu fotolii si laicere,
ca sa stam mai mult, mai mult...
Tu sa-mi tâlcuiesti mistere,
eu sa stau sa Te ascult.
intra dar, Lumina vie,
fagure de mângâiere!
Însa...n-atinti prin casa
ochii Tai din alte sfere,
caci...e-atâta murdarie
prin unghere...

Iar la urma Calatorul a batut la un pridvor.

Prin paienjenisuri sumbre si prin fum ametitor,
Se stârni un joc de umbre
si se auzi un geamat:
"Ajutor! Ajutor!"
Si deodata
se cutremura pridvorul
de o lupta-nversunata.
Ca naluci în vai desarte,
umbrele loveau de moarte.
Zanganira geamuri sparte.
Apoi usa a fost data
la o parte.

-Doamne, hotii ma sugruma.

Uite-ma cum ma legara.
Casa mea...era un templu,
un Eden, odinioara.
Dar prietenii cu masca
au stiut sa ma-mbrânceasca
în orgie si inviciu-
si din templul meu facura
o taverna si-un ospiciu.
Vino, Doamne, da-i afara!

Si Isus, luând în mâna

bici de funii si curele,
iata-L...face-un pas cu ele.
sare usa din tâtâna.
Cade lantul pe podele.
Fug ca serpii prin tarâna
toti prietenii de rele.
Fuge pofta si minciuna,
furtisagul si betia,
îmbuibarea si trufia;
fug...fug pe totdeauna.
-Doamne, sunt salvat! Sunt liber!
Casa mea a Ta e toata!
Nu mai pleci de-aici Isuse,
niciodata!
Intra ca Stapân pe veci.
schimba totul cum Îti place,
fa ce vrei, dar nu mai pleci!...

Fericit si plin de pace,

Domnul iute Isi sumete
mânecile Lui de in.
zboara sticlele de vin,
vestejitele buchete,
scrumiere si brichete,
toata spuma de venin.

Da. A fost învins dusmanul!

Se înalta-n soare schele...
Cu luciri de baionete,
bate, bate târnacopul
în perete.

Lumea plina de mirare,

trecatori, prieteni, rude,
toti se-ntreaba: Ce-o fi oare?
Iar Zidarul le raspunde:

"deocamdata, demolare!"