Chisoaia

Tudor Arghezi

Baruţu a cerut să bage scrisoarea el, în plic. Bine.

- Baruţule, uite plicul şi uite scrisoarea. Ia seama, însă, nu cumva să o cocoloşeşti.
După ce i-am dat voie, stă un timp şi se gândeşte ; plicul e colea şi scrisoarea lângă plic. I-ar fi
plăcut, probabil, să mă opui, el să insiste, eu să refuz, el să facă scandal şi eu să-l împac. Din atare
întâlnire de adversari iese de obicei, la urmă, o banană. Nu se ştie de unde iese ; el spionează încăperile,
prefăcându-se că ar căuta altceva, însă preocupat stăruitor de banane şi de gândul să le mănânce odată pe
toate. Adică pe toate într-o zi, pentru ca a doua zi iar să le găsescă pe toate şi iar să le mănânce pe toate.
Baruţu a bănuit că bananele sînt ascunse în dulapul cu albituri, în rufărie, şi dă târcoale, întorcând
câte o privire ticăloasă, urmată de un ton languros şi corupător. Din senin şi uitându-se la broasca
dulapului, îmi spune : ,,Pe tine te iubec”.
,,Şi ce dacă mă iubeşti ?” îl întreb eu. El imi spune că mă iubeşte în faţa dulapului, unde nu ne
aude nimeni altul în afară de mine. ,,Poţi să mă iubeşti – şi eu te iubesc pe tine”, îi mai spui eu ; dar nu
mai am banane”.
Răspunsul meu, care nimereşte drept în ţintă, îl fac să se mire ca de un dar al meu de a citi
gândurile şi, după expresia ce-o ia figura lui, se înţelge că el dezbate o problemă : s-a trădat prin vreun
cuvânt, pe care l-ar fi uitat, că vrea toate bananele, sau, într-adevăr, am eu darul profeţiei ?
,,Bine !” zice Baruţu, cugetător. Şi iar vrea să puie ,,chisoaia”, cu gândul la banană, pe care le
iubeşte – el spune exact – ca un pui de elefant. Totuşi, dacă parvine să bage scrisoarea în plic, simte că,
deşi eu nu i-am propus acest amestec în corespondenţa mea, o banană tot o să iasă pentru meritul lui
imaginar. Dar şi dacă strică scrisoarea, parcă se gândeşte el, indirect, tot la acest rezultat ajunge, deşi
trecând printr-un scandal. În ambele cazuri, Baruţu pare asigurat ; aşa încât el ar renunţa la scrisoare, dacă
ar şti cum să ajungă la banană fără scrisoare.
Baruţu nu ştie încă înţelesul cuvântului ,,ieri” şi zice ,,mâine”. ,,Mâine, îmi spune el, am mâncat o
banană…” vrând să aducă vorba despre banane. ,,Să fii sănătos, Baruţule, dacă ai mâncat-o”, îi răspund eu
fără angajament, retezându-i gândul. El se uită la mine, ca peste ochelari, şi nu se ştie ce gândeşte afară de
banană. Dar trebuie făcut ceva. Se hotărăşte. Ia scrisoarea într-o mână şi plicul într-alta, de câte un colţ, şi
vrând să le împreune, le ciocneşte. S-a obosit. Schimbă plicul în mâna în care ţinea scrisoarea şi scrisoarea
în mâna în care ţinea plicul. Iar le împreună, iar greşeşte. Mâna cu scrisoarea trece dincolo de mâna cu
plicul. Depărtează mâinile, le apropie, le mai depărtează o dată. În sfârşit, pune pe masă plicul şi
scrisoarea. Îl privesc cu sensul : ,,Ce ţi-am spus eu ?”. Dar cum şi-a făcut el socotelile, că o ia de-a
dreptul:
- Vreau o banană ! zice Baruţu gâfâind.

Scrie o compunere de 80-100 de cuvinte, în care să-ţi exprimi opinia privind semnificaţia
întâmplării povestite de Tudor Arghezi în textul dat.