Juramant vietii Emil Cioran

Niciodata nu te voi trada de tot; desi te-am tradat si te voi trada la fiecare pas; Cand te-am urat, nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca sa te suport; Te-am refuzat, ca sa te schimbi; Te-am chemat si n-ai venit; am urlat si nu mi-ai zambit; am fost trist si nu m-ai mangaiat. Am plans si nu mi-ai indulcit lacrimile. Desert ai fost rugamintilor mele, mormant glasului meu. Tacere fost-ai chinurilor si pustiu singuratatilor mele. Ucis-am in gand intaia clipa a vietii si fulgrat-am inceputurile tale. Vrut-am otrava radacinilor tale, seceta in fructe, uscaciune in flori si secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscator iti este sufletul meu pentru zambetul ce l-a avut doar el si nimeni altul; recunoscator pentru acea intalnire, de nimeni aflata; acea intalnire nu se uita, ci cu credinta ascunsa in tine rasuna in tacere, inverzeste pustiuri, indulceste lacrimi si insenineaza singuratati. Iti jur ca niciodata nu vei cunoaste marea mea tradare. Jur pe tot ce poate fi mai sfant: pe zambetul tau, ca nu ma voi desparti de tine. - N-ati simtit niciodata cu timpul se aduna in voi, creste si va inunda, cand tot ce a devenit si s-a scurs pana acum se concentreaza deodata intr-o fluiditate abstracta si se ridica in voi, spre un pisc necunoscut? Nu v-a durut niciodata aceasta crestere a timpului, nu v-a inclestat niciodata aceasta exasperare a temporalitatii? Nu v-ati incovoiat nicicand pe spirala interna a timpului, cu sinuozitatile si evolutiile ei arzatoare? Devenirea se razbuna in contra clipelor noaste absolute? Sa nu avem dreptul nici macar la un cotact discontinuu cu absolutul? Se pare ca timpul ar vrea sa ne aminteasca de uitarile noasre in lumina, c-ar vrea sa distruga unde-am vrea sa ne pierdem. -Timpul a ros bazele paradisului. Sarpele n-a fost numai instrumentul cuoasterii, ci si al timpului. -Viitorul este o concesie pe care eternitatea o face timpului.