MANIFESTUL UNUI STELIST...

trist

„Eram copil pe-<<atuncea>> și nu știam de ce, când

vedeam roș-albastru, zburam cu stelele (…)”

4 Aprilie 1998, primul meci de fotbal la care participasem până atunci: Steaua vs. Dinamo, scor 5-
0. Peste mulţi ani, aproape 20, am aflat că la câteva zile distanţă, pe 7 Aprilie 1998, lua fiinţă Asociaţia
Fotbal Club Steaua București, împrejurare care, iată, a schimbat cursul istoriei steliste...
Am trăit de atunci până prin decembrie 2014 un vis frumos în care „zburam cu stelele” cel puţin o
dată pe săptămână. La fel ca toţi suporterii steliști, nu mi-am pus niciodată vreo problemă sau întrebare
legată de identitatea echipei din Divizia A/Liga I. Am sărbătorit – la propriu – succesele echipei (și, har
Domnului, au fost destule) și am agonizat în vecinătate cu boala la eșecuri. Am trăit atmosfera de pe stadion,
dar și emoţiile din faţa televizorului. Am fost și acasă, și-n deplasare. Am făcut gesturi sau am adoptat
conduite pe care un om normal le-ar numi „sacrificii” ori, chiar, nebunie. M-am îndrăgostit de cântecele
peluzelor și mi-am creat în propria minte un sanctuar, un templu, din Complexul Sportiv Steaua, din
Ghencea.
Ce să mai?! Eram sub influenţa unui „drog ciudat” „roș-albastru fermecat” numit STEAUA
BUCUREȘTI.
Bineînţeles că într-un asemenea context nu mi-am putut limita apetitul doar la fotbal, deși
amploarea pe care o avea și o are fenomenul aproape că te obliga să pierzi din vedere alte discipline sportive.
Prin urmare, am înţeles că Steaua înseamnă și handbal, și hochei, și rugby, și, chiar, sporturi individuale.
Culmea (sau nu), Steaua excela la toate sporturile.
Foamea după tot ceea ce însemna „stelism” m-a condus pe drumuri nebănuite și m-a afundat într-
o lume proprie, în care totul se raporta la echipa de suflet și la tot ce ţinea de ea. Pot spune că am avut
privilegiul de a cunoaște o istorie impresionantă, obiectivizată în plan material, la vremea ei, de oameni
curajoși și demni care au creat premisele celui mai performant club al Europei de Est. Aș invita toţi steliștii
să facă un periplu prin istorie și să-i descopere pe Mihail Lascăr, pe Ilie Savu, pe Ion Voinescu, pe Emerich
Jenei, pe Vasile Zavoda, pe Viorel Năstase, pe Vasile Iordache, (chiar) pe Valentin Ceaușescu, pe Marius
Lăcătuș, pe Mirel Rădoi, pe Cristian Gaţu, pe Cornel Oţelea, pe Radu Durbac, pe Florică Murariu, pe Ioan
Timaru, pe Viorel Mazilu.
În toată perioada expusă n-am fost străin nici de asocierile diferitelor discipline sportive (pe echipe)
cu entităţi private. Cu toţii am știut și am susţinut Steaua Suki, Steaua Turabo, Steaua Rangers, CSM Steaua
București EximBank, Steaua Alexandrion sau F.C. Steaua București S.A. Îmi aduc aminte că în perioada
„UEFAntastică” sportivii de la F.C. Steaua frecventau meciurile Stelei la handbal și invers. Îmi aduc aminte
cum, în aceeași perioadă, comandantul Clubului Sportiv al Armatei felicita public fotbaliștii de la Steaua
pentru performanţele reușite în Europa și cum echipa de fotbal aclama reușitele europene ale echipei de
handbal. Popularitatea fotbalului însă a centrat atenţia, voluntar sau involuntar, mai mult asupra acestui
sport, iar Steaua, ca brand și expunere, a crescut tocmai prin fotbal.
Asta a făcut ca în fotbal să fie și bani. Mulţi.
Și de aici au început problemele.
3 Decembrie 2014, ziua în care s-a pronunţat o decizie surprinzătoare. Înalta Curte de Casaţie și
Justiţie anulează marca „Steaua”, înregistrată la OSIM de F.C. Steaua București S.A. în 2003. Am spus
surprinzătoare pentru că însuși unul dintre contestatarii echipei din Liga I, dl George Ogăraru, a folosit
atunci aceste cuvinte: „E surprinzător! Îmi pare rău, ştiu cît de mult s-a implicat Gigi aici. El a ţinut vie
această echipă”1.

1 https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/decizie-soc-luata-de-inalta-curte-de-casatie-si-justitie-gigi-becali-a-
pierdut-marca-steaua-ar-mai-putea-aparea-o-echipa-cu-acelasi-nume-439822.html
 Moment de cotitură pentru TOŢI steliștii. Peluzele și-au anunţat absenţa de pe stadion, iar părţile
efectiv implicate excelau în zgârcenia de a oferi informaţii cu privire la situaţia creată.
Noi, ceilalţi, „trăgeam nădejde ca spânul de barbă” că, cel târziu, până la începerea returului
sezonului competiţional 2014-2015 nu vom mai vedea menţiunea „Gazde” și de pe piept va fi dezlipit
leucoplastul.
Nu a fost așa... iar pentru mine, personal, ultimul meci la care am participat în perioada când o
singură echipă se recunoștea unanim și era STEAUA, a fost în 31 Octombrie 2014: Steaua – Dinamo, scor
3-0.
Ce ironie! Primul meci pe stadion pentru echipa favorită și ultimul în care exista o singură echipă
(favorită) să fie chiar cu Dinamo, cu un golaveraj de 8-0.
A fost o perioadă în care, ca mulţi alţii, am încercat să stau departe de tot ce însemna fotbal.
Surprinzător, mi-a reușit. Până când s-a anunţat că abţibildurile inscripţionate cu „Vrem echipă” se pot
concretiza în plan obiectiv: Armata își reactivează echipa de fotbal.
Zburam din nou cu stelele.
Doar că de data asta zborul nu mai era la fel de lin. Decolarea a început din Liga a IV-a, iar arena,
atmosfera și performanţa de altădată erau înlocuite cu terenul 5 și derbyuri cu Carmen sau o oarecare
academie.
Mi-am pus mereu întrebarea de ce s-a pornit din Liga a IV-a? De ce echipa nu și-a reluat locul în
„A”?
Răspunsul l-am aflat chiar de la o persoană importantă din cadrul C.S.A.: „Nu se poate pentru că
echipa veche a fost cedată”.
Am „aterizat” din nou cu picioarele pe pământ.
Încercând o cercetare pe cont propriu, am constatat că, într-adevăr, în 1998 echipa „s-a desprins
de clubul <<mamă>>”, așa cum se arată într-un comunicat de pe siteul Clubului Sportiv al Armatei Steaua.
Am mai descoperit și Monitorul Oficial din 17 Aprilie 2017, în care se anunţa Decizia C.S.A. Steaua de
înfiinţare a unei echipe de fotbal începând cu sezonul competiţional 2017-2018.
Într-un atare context am judecat că greșisem atunci când am abandonat echipa din prima ligă. Am
realizat că soluţiile instanţelor cu privire la marcă – anularea mărcii și interzicerea folosirii denumirii
„Steaua” – vizează strict acest aspect și că sub nicio formă nu are legătură cu palmaresul. În această privinţă
nu m-am înșelat. Palmaresul nu urmează marca, ci, potrivit instanţelor (de la Tribunal până la Instanţa
Supremă) este o instituţie autonomă.
Totuși, în Iulie 2019 am constatat surprins că prin Sentinţa Tribunalului București în materia
palmaresului s-a statuat că acesta este un bun patrimonial care aparţine Clubului Sportiv al Armatei Steaua
pentru perioada 1947-2003. De ce 2003, din moment ce echipa nu mai activa în cadrul clubului din 1998?
Teza propusă a fost aceea că armata ar fi agreat varianta asociaţiei fără scop patrimonial, dar nu a agreat
varianta societăţii comerciale. Altfel a spune, nu a agreat varianta George Becali. Drept dovadă, a existat o
cercetare penală desfășurată împotriva sa și a celorlalte persoane implicate. Însă, această cercetare s-a
concretizat într-o soluţie de neîncepere a urmăririi penale. Adică, în 2003, echipa nu a fost preluată prin
abuz în serviciu, nu „a fost furată”. Realitatea este că judecătorul de la Tribunal nici nu a știut de momentul
1998.
Mergând mai departe, la începutul anului 2020 liderul de galerie, Mustaţă Gheorghe, anunţă public
susţinerea Peluzei Nord pentru echipa din Liga I. Acesta a fost prilejul prin care, luând legătura cu acesta,
explicându-i concluziile mele și spunându-i istoricul meu (inclusiv susţinerea proiectului armatei) am ajuns
amândoi la constituirea unei asociaţii care să sprijine aceste idei în procesul privind palmaresul. Credeam
că o implicare activă a unei părţi a suporterilor steliști va putea aduce lămuririle necesare instanţelor pentru
a se pronunţa judicios și în cunoștinţă de cauză.
Apare Asociaţia Salvaţi Steaua.
Primul demers a fost acela de a solicita informaţii publice cu privire la desprinderea din 1998, la
regulamentul Clubului Sportiv al Armatei din perioada de după 1998 și la Decizia anunţată în Monitorul
Oficial din Aprilie 2017 cu privire la „înfiinţarea” unei echipe. C.S.A. a refuzat să ne furnizeze aceste
informaţii. Iniţial s-a invocat că e nevoie de mai mult timp. După trecerea „timpului” s-a invocat că nu sunt
informaţii de interes public. Așa fiind, instanţa, Tribunalul București, a obligat instituţia statului să ne
comunice aceste informaţii.
Deși este o sentinţă definitivă, încă nu ni s-a comunicat nimic! Asta în condiţiile în care cu toţii
trebuie să respectăm hotărârile instanţei...
Începe apelul în procesul privind palmaresul Stelei. După câteva termene de cercetare
judecătorească în apel, completul întreabă părţile ce înţeleg prin „palmares”. Avocaţii echipei din Liga I
explică sensul din DEX, eu mă refer și la tradiţiile glorioase, iar reprezentantul C.S.A. denunţă aceste
explicaţii, limitându-se la a spune că tradiţiile glorioase vizează mersul cu capra sau cu ursul...
Curtea de Apel pronunţă o decizie cel puţin neclară. Dispune în sensul că palmaresul nu este un
bun patrimonial, ci nepatrimonial, că acesta presupune „exclusiv, includerea rezultatului sportiv obținut
în clasamentul de specialitate (dreptul la recunoașterea publică a acestui rezultat cu obligația corelativă
a terțelor persoane de a nu aduce atingere acestei recunoașteri publice a poziției în clasament)”. În
continuare, mai notează că „deși însuși reclamantul a susținut că dreptul la palmares este inclus în marcă,
această susținere este lipsită de interes și contrară propriilor interese procesuale, deoarece pentru
protecția juridică a mărcii există, într-adevăr, alte căi de realizare a drepturilor”. Totuși, neclaritatea
acestei soluţii vine când instanţa stabilește că „Nu există niciun motiv pentru lărgirea conținutului
dreptului la palmares (prin includerea, spre exemplu, a dreptului de participare la sezonul sportiv
următor sau a dreptului asupra trofeelor, cupelor, diplomelor !!! CARE NU AU FOST REVENDICATE !!!
potrivit cererii de chemare în judecată, limitată doar la pozițiile de clasament enumerate în cuprinsul
său)”. Aceste aspecte nu au fost desfiinţate, iar azi au autoritate de lucru judecat.
În pofida discuţiilor asupra acestei hotărâri s-a formulat recurs, care s-a și admis, dispunându-se
rejudecarea de către Curtea de Apel.
În rejudecare se are în vedere doar cererea conexă.
Soluţia din rejudecare consfinţește o autoritate de lucru judecat asupra recunoașterii dreptului de
palmares pentru perioada 1947-1998 în favoarea Clubului Sportiv al Armatei Steaua și că echipa din prima
ligă nu a putut folosi acest palmares în perioada 2003-2017.
Am spus mereu și susţin în continuare că palmaresul este cel mai important element de identitate
al unei discipline sportive pe echipe. Înţelesul lui însă este propriu accepţiunii conferite de fiecare, se pare.
Eu am apreciat că nu contează forma juridică sau contabilă de organizare ori entitatea propriu-zisă care
asigură continuitatea sportivă a aceleiași echipe și că palmaresul se continuă. Dacă echipa e nouă, nu poate
porni decât din ligi inferioare și cu restricţii în accesarea cupelor europene. În 1998, respectiv 2003, aceeași
echipă a fost cedată succesiv unor entităţi diferite. Nu și-a pus nimeni problema că nu s-a preluat și
palmaresul. În lipsa preluării palmaresului nu văd sau nu înţeleg cum s-a putut întâmpla ca doar lotul de
jucători să fie cedat, dar, totuși, să se continue în aceleași eșaloane sportive.
Se pare că am greșit. Că am gândit greșit sau că am interpretat greșit. Profesia mă obligă să respect
raţionamentele juridice intrate în puterea lucrului judecat.
Am observat multe comentarii legate de soluţia instanţei. De la „nu contează, noi suntem
continuatori” până la „FCSB trebuie retrogradată”.
Chiar dacă îmbracă forma clișeului, eu cred că adevărul e undeva la mijloc. Contează palmaresul,
bineînţeles, dar de ce în 1998 și 2003 nimeni nu și-a pus problema asta? Cum s-a cedat „fosta echipă de
fotbal profesionist” din cadrul C.S.A.? Ce s-a întâmplat cu ea? A continuat aceeași activitate, în același
eșalon sportiv și cu aceeași recunoaștere la nivel continental.
Sper ca această soluţie să fie și un prilej pentru a clarifica lucrurile. Mă îndoiesc însă că va fi așa.
Până atunci asistăm doar la adâncirea prăpastiei dintre cele două tabere de suporteri, divizaţi
precum polii – Nord și Sud – fiecare etalând vehement argumente mai mult sau mai puţin convingătoare.
Unii reclamă legitimitatea dată de numărul spectatorilor, alţii reclamă legitimitatea dată de instanţe. Și
unii, și ceilalţi au dreptate. Precum la rabin. Dar nici unii, nici ceilalţi nu observă că de la „zborul cu stelele”,
astăzi alergăm cu toţii desculţi prin ciulini...
De-a lungul vieţii am pierdut multe, am rămas chiar fără un părinte și fără alte persoane dragi, dar
nu am putut să accept că pot să o pierd pe STEAUA...
Am fost acuzat că aș fi „fecesebist”, ba chiar de unii care nu văd cu ochi buni eventualele critici ale
mele îndreptate către persoane din arealul lor de simpatie, că aș fi „ceseaist” sub acoperire. Nu sunt nici
una, nici alta.
Sunt STELIST! Asta în condiţiile în care cred că STEAUA nu e FCSB și nu e C.S.A.
STEAUA suntem noi!
Cine suntem noi?!

„(...) Dar, uite, cum trec anii (...)” și n-am înţeles nimic...

Virgil Boglea,
Un Stelist... trist