Tenisul de câmp

INTRODUCERE

Agrementul este o parte a produsului turistic, definit ca fiind ansamblul mijloacelor,

echipamentelor, evenimentelor şi formelor oferite de unităţi, staţiuni şi zone turistice, capabile să
asigure individului sau unei grupări sociale o stare de bună dispoziţie, de plăcere, să dea senzaţia
unei satisfacţii, unei împliniri, să lase o impresie şi o amintire favorabilă .
Oferta de agrement turistic reprezintă o componentă indispensabilă a sectorului turistic.
Astfel, se impune ca un domeniu necesar de analizat, în lipsa căruia, percepţia fenomenului de
turism contemporan, ar fi nu numai incompletă, dar şi deformată.
Rolul agrementului este de a satisface nevoia oamenilor de a-şi petrece timpul liber într-un
mod cât mai plăcut. Agrementul presupune existenţa unor echipamente: puncte de închiriere,
mijloace de transport pe cablu, piscine, centre de echitaţie, săli şi terenuri de sport; programe:
concursuri, expoziţii, festivaluri, excursii,etc. Prin rolul său de a aduce bună dispoziţie şi relaxare
atât localnicilor, cât şi turiştilor, agrementul este o componentă importantă a produsului turistic.
De aceea, s-au depus eforturi pentru a îmbunătăţi şi diversifica permanent baza de agrement în
vederea atragerii unui număr important de turişti şi reducerii sezonalităţii turismului.
Serviciile de agrement reprezintă o componenta importanta a produsului turistic indiferent
daca sunt oferite ca servicii de baza sau suplimentare. Ele sunt alcătuite dintr-o paleta larga de
activităţi cu caracter: recreativ-distractiv, sportiv, cultural-artistic şi educativ.
In categoria serviciilor cu caracter recreativ-distractiv se includ: cele oferite de cazinouri,
discoteci, restaurante şi baruri cu program artistic etc.
Activităţile sportive presupun punerea la dispoziţie a unor săli de sport, gimnastica
aerobica, fitness, tenis, terenuri amenajate pentru schi, echitaţie, minigolf etc.
Activităţile cu caracter cultural-artistic şi educativ vizează: participarea în calitate de
spectator la diverse spectacole; vizite la case memoriale, muzee, galerii de arta, expoziţii;
vizitarea unor obiecte istorice, culturale, ştiinţifice; întâlniri cu personalităţi din domeniul
culturii, artei, ştiinţei.
Instalaţiile de agrement se caracterizează prin faptul că existenţa lor într-o anumită zonă
motivează deplasarea turiştilor, respectiv: terenuri de golf, plaje omologate, „Blue Flag”,
instalaţii de agrement nautic, parcuri de distracţii, herghelii.
Agrementul menţine produsul turistic pe o coordonată optimă satisfăcând o multitudine de
motivaţii umane. Acesta se constituie într-un factor cantitativ şi calitativ al fenomenului turistic
paralel cu calitatea sa de factor de dezvoltare al turismului. Poate fi inclus în diverse categorii în

1
funcţie de mai multe criterii cum ar fi: spaţiile de desfăşurare închise (hotel, teatru, discotecă), în
are liber (parcuri de distracţii, stadioane, grădini publice) şi sezonul ( agrement de vară, agrement
de iarnă şi agrement permanent).
De regulă agrementul îndeplineşte mai multe funcţii între care: destinderea şi reconfortarea
fizică, se constituie ca mijloc principal de individualizare a ofertei turistice, se constituie într-o
sursă importantă de încasări şi de creştere a eficienţei economice a activităţii turistice.
Serviciile de agrement, acceptate ca prestaţii de bază numai de către o parte a specialiştilor,
sunt concepute să asigure petrecerea plăcută, agreabilă a timpului de vacanţă. Ele sunt alcătuite
dintr-o paletă largă de activităţi având caracter distractiv-recreati, în concordanţă cu specificul
fiecărei forme de turism sau formă de sejur. Serviciile de agrement reprezintă elementul
fundamental în satisfacerea nevoilor turiştilor modalitatea de concretizare a motivaţiilor
deplasării şi capătă un rol tot mai important în structura consumurilor turistice.

2
 ISTORIC

Tenisul este un joc sportiv care se impune prin frumuseţea şi spectaculozitatea sa.
Mişcările sportivilor au graţie şi ritm, sunt armonioase şi precise în ciuda marelui efort la care
sunt supuşi.
Marea sa atractivitate constă în faptul că este accesibil la orice vârstă, partenerii de joc se
pot alege între ei în funcţie de preferinţe sau nivel de pregătire. El presupune calităţi ca:
perspicacitate, curaj, îndemânare, reflex, viteza, forţă etc.
Primele menţiuni despre începuturile acestui sport atestă existenţa sa în secolul al Xll-lea.
Se presupune că tenisul s-a jucat mai întâi în mediul de la curţile regilor Franţei şi Angliei.
Răspândirea sa în rândul populaţiei s-a datorat invenţiei cauciucului, care a permis ca mingea
elastică să fie jucată pe orice teren şi nu nurnai în săli unde se juca cu mingi de piele umplute cu
câlţi şi păr.
Din anul 1870, tenisul a început să-şi desăvârşească forma pe care o cunoaştem şi noi în
prezent (fig.1.1), fiind denumit iniţial “lawn-
tenis” (tenis de câmp, în englezeşte) spre a-l
deosebi de cel vechi numit “jeu de paume” (joc
cu palma - în franceză). În 1884, se precizează
dimensiunile terenului şi fixarea regulilor de
joc, reguli ce sunt modificate pe parcursul
timpului. În 1887 are loc primul campionat de la
Wimbledon, iar în 1900 se înfiinţează Cupa
Davis. Fig.1.1. Tenisul în 1870
Etimologia cuvântului «tenis», provine de la francezul «tenez» cu care jucatorii îşi anunţau
adversarii că aruncă mingea pentru serviciu şi pe care
englezii, preluând în secolul XV “jocul cu palma”, l-au
numit “tennis”. Denumit multă vreme şi “sportul alb”
datorită echipamentului alb obligatoriu al sportivilor
(fig.1.2, b), tenisul cunoaşte, după 1968, introducerea
echipamentului colorat (fig.1.2, a), care a trebuit să fie
acceptat şi de către organizatori, mai ales datorită
transmisiunilor televiziunii. Fig.1.2. Echipamentele sportivilor

3
 În ţara noastră tenisul era practicat la început de studenţii români reveniţi în ţară de la
studiile efectuate în străinatate.
Începuturile datează din anul 1885, an în care sunt organizate primele cluburi în Bucureşti,
Cluj, Braşov, Ploieşti, etc. Dupa 1907, in capitala au fost organizate primele competitii inter-
cluburi, iar la 8 mai 1910 se înfiinţează la Bucureşti “Tenis Club Roman”. In 1911 se desfasoara
primul campionat national urmand apoi ca prin Nicolae Misu sa se participe la competitiile
internationale din 1921 si la Jocurile Olimpice de la Paris. La 12 martie 1929 ia fiinţă “Federaţia
Societăţilor Române de Tenis” care se afiliază la F.I.T, iar in 1922 participam pentru prima oara
la “Cupa Davis”, iar prin marii jucatori Ilie Nastase si Ion Tiriac, tara noastra a ajuns de 3 ori in
finala acestei prestigioase competitii, numele Romaniei fiind inscris pe “Salatiera” in 1969, 1971
si 1972.
Câtă deosebire ca valoare a spectacolului sportiv între ceea ce vedem acum pe terenurile de
tenis şi afirmaţia, de acum câteva zeci de ani a lui Jean Giraudoux: “Tenisul este un dans trist în
aşteptarea ceaiului”. De altfel, datorită dezvoltării , a creşterii spectaculozităţii şi popularităţii
sale, tenisul a fost inclus în programul J.O. începând cu anul 1984.
În prezent, acest joc sportiv este extrem de răspândit în ţara noastră, Federaţia Română de
Tenis organizând numeroase secţii şi având jucători legitimaţi, la care se adaugă zecile de mii de
copii, tineri şi adulţi care joacă de plăcere. Acest interes
deosebit pentru tenis se datorează transmisiunilor prin
televiziune a marilor competiţii internaţionale dar, mai
ales, foştilor mari campioni Ion Ţiriac şi Ilie Nastase
(fig.1.3) care, aşa cum afirma publicistul francez
Christian Quidet: “au marcat cu amprenta lor viitorul
tenisului modern”. În România, ca şi în alte ţări, ei au
facut ca tenisul sa coboare în stradă, acest sport, pe care
uneori l-au dramatizat, iar alteori l-au înveselit peste
măsură. Fig.1.3.Primii campioni ai României

4
 I. DATE GENERALE

Tenisul de câmp este un sport jucat fie între doi jucători (simplu), fie între două echipe a
câte doi jucători (dublu). Jucătorii folosesc o rachetă pe bază de racordaj pentru a lovi o minge
de cauciuc acoperită cu pâslă peste fileu, mingea trebuind să ajungă în terenul adversarului. Ilie
Năstase spune că “tenisul este un joc foarte complicat, iar dacă într-un joc lucrurile sunt mai
complicate, castigă cel care ştie să improvizeze”.
În acest joc nu ai contact fizic direct cu adversarul, iar faptul că nu te ciocnesti la tot pasul
de acesta nu este o lipsa de bărbăţie, căci tenisul pune multe probleme legate de puterea de
concentrare şi de starea mentală astfel încât, în multe momente, căderile psihice pot fi mai dure
decât durerea fizică. Pentru a greşi în tenis nu înseamna neapărat a pierde; poti pierde un punct
dar ai şansa punctului următor. Nu în ultimul rând, acest jos este şi foarte practicat în societate
iar pe terenurile de tenis se pot lega prietenii dar se şi pot pune bazele unor afaceri.
Tenisul este acum un sport olimpic şi este jucat indiferent de bani, de vârstă, în multe ţări
de pe glob. În mod remarcabil, în afara adoptării sistemului "tie-break", regulile sale au rămas
neschimbate din 1890.
Regulamentul elaborat de către Federaţia
Internaţională de Tenis (F.I.T.) este respectat şi
aplicat în ţară de către Federaţia Română de Tenis.
Terenul de joc este foarte diferit ca suprafaţă de joc.
Astfel se joacă pe iarbă (fig.1.4, a), pe zgură (fig.1.4,
b), pe bitum, pe suprafeţe acoperite cu materiale
sintetice: plastic, în aer liber sau în sală. Fig.1.4.Teren de tenis din iarba şi
zgură
Mingile sunt de dimensiuni standardizate, fabricându-se şi tipuri speciale, diferite ca
greutate, săritură şi culoare (fig.1.5).

5
 Fig.1.5. Mingi de tenis de culoare galbenă şi verde

Rachetele pot fi alese în funcţie de preferinţele jucătorilor, dar lungimea lor se menţine
între 63,5 cm si 69 cm, iar greutatea în jurul a 400 g (fig.1.6).

Fig.1.6. Rachete de tenis

Fileul este confecţionat din nylon sau sfoară împletită, având ochiurile foarte mici, o bandă
albă care-l delimitează lateral şi deasupra (fig.1.7), fiind fixat la o înălţime la centru de 0,91 m
(verificarea se face printr-o rachetă aşezată vertical şi o alta orizontală pusa deasupra primei).

Fig.1.7. Fileul terenului de tenis

1.1. Prevenirea accidentărilor

Solicitările repetate la care este suspusă încheietura jucătorilor de elită duc în mod frecvent
la accidentări. Eforturile şi tensiunea aplicată încheieturii mâinii rezultă în tendiniţe la tendoanele
musculare care se încrucişează peste încheietură şi asigură stabilitatea şi mobilitatea antebraţului
şi mâinii. În plus, fracturile provocate de stress, întinderile de ligamente şi rupturile de cartilaje
la capătul osului antebraţului (ulna) pot apărea destul de frecvent şi pot limita performanţele.
Mai mulţi factori importanţi pot coroborâ pentru a preveni accidentările încheieturii mâinii.
Primul şi cel mai important este utilizarea unor tehnici de joc potrivite. Jucătorii care ţin racheta
foarte strâns îşi ţin încheietura mâinii şi antebraţul în poziţii care aplica un efort suplimentar

6
asupra muşchilor, tendoanelor şi ligamentelor şi le predispun accidentărilor. În plus, utilizarea
încheieturii şi mâinii ca generatoare principale de forţă pot duce, de asemenea, la accidentări.
Încheietura şi mâna trebuie privite la legături în lanţul kinetic prin care sunt transferate
forţe mari generate de partea de jos a corpului şi trunchiului. Tendoanele delicate care se
încrucişează peste încheietură, nu pot fi solicitate pentru a genera forţa necesară loviturilor
puternice din tenis fără a suferi accidentări. Alţi factori care previn accidentările sunt reprezentaţi
de mărirea forţei şi mobilităţii prin exerciţii specifice care vor forma baza acestui material.
Muşchii care controlează antebraţul, încheietura şi mâna îşi au originea în apropierea
cotului. Prin urmare, întărirea încheieturii mâinii implică folosirea exerciţiilor considerate a fi
utile pentru mărirea rezistenţei cotului. Aceste exerciţii cuprind deviaţia laterală a încheieturii şi
deviaţia de ulnă şi flexiile şi extensiile de încheietură. Utilizarea acestor patru exerciţii va stimula
dezvoltarea virtuala tuturor muşchilor care susţin încheietura mâinii. Totuşi,este de preferat a se
evita aceste exerciţii imediat după ce s-a jucat tenis deoarece nu sunt recomandate pentru muşchi
deja obosiţi de efort.
Un alt exerciţiu care poate îmbunătăţi forţa şi rezistenţa încheieturii este driblingul cu
mingea de baschet. Driblingul se va face mai întâi în podea şi apoi în perete la nivelul ochilor.
Fiecare serie de dribling-uri va dura 30 de secunde. Executarea acestor exerciţii ar trebui să facă
parte din antrenamentul de zi cu zi al jucătorilor de tenis.

1.2. Regimul alimentar

Tensiul a evoluat către un sport de forţă. Jucătorii au nevoie să susţină mişcările anaerobe
rapide solicitate de sportul în care meciurile pot dura mai multe ore. Sezonul tenisului competitiv
se desfăşoară în timpul lunilor călduroase, în care temperatura ridicată şi terenul încins sunt
medii obişnuite. Aceste condiţii îi fac pe jucătorii de tenis ţinte pentru deshidratare şi boli
provocate de căldură ridicată.
Regimul alimentar al jucătorului de tenis ar trebui să fie orientat spre hrana energizantă şi
hidratarea adecvată, administrate la momentul potrivit înainte şi după un număr de competiţii.
Următoarele indicaţii sunt utile pentru a ajuta la adoptarea unor practici nutriţioniste şi de
hidratare de succes.
Înainte de meci este necesar ca jucătorii de tenis să acorde o atenţie deosebită meselor şi
băuturilor, deoarece acestea trebuie să le fie suficiente ore în şir în timpul meciului. Ei trebuie să
fie învăţaţi să aleagă mese şi gustări care le sunt cunoscute şi se ştie că sunt sănătoase, care
conţin mulţi carbohidraţi ce aduc aport de energie muşchilor, sunt moderate în proteine şi care cu
o cantitate scăzută de grăsimi se digerează repede (nu conţin multe fibre şi grăsimi).

7
 Exemple de mese şi gustări dinaintea meciului bogate în carbohidraţi sunt pastele, pâinea,
fructele proaspete, batoanele energizante (fig.1.8) şi băuturile pentru sportivi.

Fig.1.8.Alimente care conţin carbohidraţi

Prânzul (cu 3-4 ore înaintea competiţiei) este format din: sandvich de pui sau curcan la
grătar cu muştar; sărăţele; măr; 1 ceaşcă de lapte degresat; 25 cl de băutură pentru sportivi.
Gustarea dinaintea meciului (cu 1-2 ore înaintea competiţiei) conţine : iaurt cu fructe sau o
banană; 1 pahar de apă; 1 baton energizant; 25 cl de băutură pentru sportivi.
Se recomandă a se evita sau limita băuturile cu cafeină (ceai la gheaţă, cafea, cola) în
special imediat înainte sau după meci. Acestea pot produce o pierdere suplimentară de lichide
prin urină. Cu o noapte înainte de meci este bine a se umple şi a se ţine la rece sticlele cu lichide
şi apoi, a se aduce la fiecare meci sau antrenament. Fiecare jucător ar trebui să aibă la dispoziţie
cel puţin 2 litri de lichide pe teren. Trebuie să se consume suficiente lichide în timpul zilei,
aproximativ 15-25 de fluide cu 2 ore înaintea meciului.
Setea nu este un indicator bun al nivelului de hidratare. Consumul adecvat de lichide este
cel mai mare aliat al jucătorului în combaterea deshidratării. Pentru că jucătorii să concureze la
potenţial maxim, trebuie încurajat consumul de fluide la fiecare 15 minute, în special în pauze.
Jucătorii ar trebui să consume 5-10 cl de fluide (băuturile pentru sportivi, care conţin
carbohidraţi şi electroliţi sunt ideale) la fiecare 15-20 de minute pentru o hidratare optimă.
Alegeţi băuturile pentru sportivi pentru a mări rehidratarea. Aceste băuturi conţin carbohidraţi şi
electroliţi precum sodiul. Consumul de carbohidraţi în timpul meciului s-a dovedit a fi de ajutor
în menţinerea forţei şi acurateţei la serviciu şi lovituri de la pământ în timpul meciurilor
prelungite. Înlocuirea sodiului consumat este de asemenea importantă, deoarece o cantitate
semnificativă de sodiu se pierde prin transpiraţie.
Jucătorii trebuie să consume alimente şi să bea fluide care refac energia muşchilor şi
electroliţii consumaţi în timpul meciului ca de exemplu:

8
 - să bea fluide bogate în carbohidraţi cât de curând posibil, preferabil în primele 30 de
minute după meci, iar apoi să înceapă a consuma o băutură pentru sportivi în momentul în care
au părăsit terenul;
- să înlocuiască 150% din fluidele pierdute în timpul meciului sau cel puţin 20 de cl per
kilogram în primele 2 ore de după meci şi să consume un meniu bogat în carbohidraţi care
conţine de asemenea o cantitate redusă de proteine la două ore după meci pentru a maximiza
recuparearea glicogenului muscular şi a susţine sinteza proteinelor în muşchi.
Exemplu de masă după meci:
- o farfurie mică cu paste cu sos marinara (conţine cantităţi reduse de carne şi grăsimi), 2-3
felii de pâine cu usuturoi (cu puţină margarină), salată cu sos vinaigrette sau alt sos slab, 2-3
ceşti de lapte degresat sau altă băutură energizantă;
- o farfurie mică de orez gătit la aburi cu legume şi pui înăbuşit, 2-3 ceşti de lapte degresat
sau altă băutură energizantă.
Întrucât jucătorii de tenis joacă în condiţii de temperatură ridicată şi meciuri prelungite,
este important ca ei să fie bine hrăniţi şi hidrataţi. Dacă sunt respectate cele descrise mai sus,
jucătorii vor face faţă cu succes celui mai dificil meci.