http://www.coachcorner.

ro/invitati-si-raspunsuri/fracturile-psihologice/

Structura referatului : - ramura de sport aleasă

- Câteva paragrafe despre istoriculul ramurii de sport.
- Nivelul actual de practicare.
- Vârsta de iniţiere, perioada de iniţiere
- Tipul de efort
- Primele concursuri
- Modelul de selecţie iniţial din p.d.v. somatic ( înalţime,greutate,
etc.)
- Teste motrice generale pentru selecţia iniţială
- Teste motrice specifice ramurii de sport respective.
- Profilul psihomotric cu accent pe calităţile psihomotrice de bază

Scurt istoric
În perioada Evului Mediu – cavalerii care se întorceau în Franţa din
cruciade în urmă cu 800 de ani, au adus cu ei un joc cu mingea cunoscut în
prezent sub denumirea de tenis. Europenii îl jucau în interior într-o mănăstire
sau într-un palat şi era cunoscut sub denumirea de tenis regal sau tenis de curte.
La început mingea era lovită cu mîna goală. Apoi au fost folosite mănuşi, după
aceea o bâtă sau o paletă.
Introducerea în sec. al XVI, a unei plase de fibre a permis jucătorilor să
lovească mingea cu mai multă forţă. Regele Henric VIII al Angliei era atât de
pasionat de acest joc încât a construit un teren în curtea palatului Hampton.
Maiorul Walter Wingfield a introdus în Anglia în 1874, tenisul pe gazon,
inspirându-se din jocul grecilor antici numit sphairistike.
Însă tenisul modern a apărut în anul 1877 când s-a ţinut prima ediţie a
campionatului Angliei, turneul de la Wimblendon. În prezent turneele au loc pe
suprafeţe de joc cu zgură sau sintetice mai rar pe iarbă. Tenisul poate fi jucat la
simplu sau la dublu.
Din anul 1870, tenisul a început să-şi desăvârşească forma pe care o
cunoaştem şi noi în prezent, fiind denumit iniţial «lawn-tenis» (tenis de câmp, în
englezeşte) spre a-l deosebi de cel vechi numit «jeu de paume» (joc cu palma -
în franceză).
Etimologia cuvîntului «tenis», provine de la francezul «tenez» (ţine!) cu
care jucătorii îşi anunţau adversarii că aruncă mingea pentru serviciu şi pe care
englezii, preluând în secolul XV «jocul cu palma», l-au numit «tennis».
 Denumit multa vreme şi «sportul alb» (datorita echipamentului alb
obligatoriu al sportivilor), tenisul cunoaşte, după 1968, introducerea
echipamentului colorat, care a trebuit să fie acceptat şi de către organizatori, mai
ales datorită transmisiunilor televiziunii.
La noi în ţară tenisul a apărut concomitent la Bucureşti şi Galaţi, unde iau
fiinţă şi primele cluburi de tenis; după 1907, în capitală fiind organizate primele
competiţii inter-cluburi. În 1911 se desfăşoară primul campionat naţional. Prin
Nicolae Misu se participă la competiţii internaţionale în 1921 şi la Jocurile
Olimpice de la Paris (1924). În 1922 participăm pentru prima oară la «Cupa
Davis», iar prin marii jucători Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, ţara noastră va ajunge
de 3 ori în finala acestei prestigioase competiţii, numele României fiind înscris
pe «Salatiera» în 1969, 1971 şi 1972.

Nivelul actual de practicare.

Jocul de tenis, încă de la apariţie şi până în zilele noastre, s-a răspândit pe
toate continentele, fiind practicat ca sport de performanţă şi ca divertisment de
către milioane de oameni, bucurându-se de o popularitate fără precedent.
Jocul actual de tenis de înaltă performanţă, se caracterizează prin mare
dinamism, jucătorul fiind pus în situaţia de a gândi şi acţiona rapid pentru
aplicarea eficientă a arsenalului tehnico-tactic, în diversitatea situaţiilor de
adversitate.
Plecând de la aceste considerente, tehnicienii şi specialiştii domeniului
afirmă tot mai mult că tenismenul de performanţă este necesar să întrunească
cerinţele mai multor sporturi şi anume: picioare de sprinter, braţ de aruncător
cu suliţa, subtilitatea şi prospeţimea unui scrimer, atenţia şi puterea de
anticipare a boxerului, supleţea gimnastului, inteligenţa jucătorului de şah,
rezistenţa unui maratonist şi viteza de reacţie şi de execuţie a taleristului.
În prezent, acest joc sportiv este extrem de răspândit în ţara noastră,
Federaţia Română de Tenis organizând numeroase secţii şi având jucători
legitimaţi, la care se adaugă zecile de mii de copii, tineri şi adulţi care joacă de
placere. Acest interes deosebit pentru tenis se datorează transmisiunilor prin
televiziune a marilor competiţii internaţionale dar, mai ales, foştilor mari
campioni Ion Ţiriac şi Ilie Năstase care, aşa cum afirma publicistul francez
Christian Quidet: «au marcat cu amprenta lor viitorul tenisului modern. În
România, ca şi în alte ţări, ei au făcut ca tenisul să coboare în stradă, acest
sport, pe care uneori l-au dramatizat, iar alteori l-au înveselit peste măsură».
 Câtă deosebire ca valoare a spectacolului sportiv între ceea ce vedem
acum pe terenurile de tenis şi afirmaţia, de acum cîteva zeci de ani a lui Jean
Giraudoux: «Tenisul este un dans trist în aşteptarea ceaiului.». De altfel,
datorită dezvoltării, a creşterii spectaculozităţii şi popularităţii sale, tenisul a fost
inclus în programul Jocurile Olimpice începând cu anul 1984.

Tendinţe manifestate în evoluţia tenisului

Pe plan metodico-ştiinţific, se constată apariţia unor şcoli de tenis care-şi
bazează originalitatea pe organizarea şi desfăşurarea procesului de pregătire a
sportivilor pe criterii ştiinţifice, cu sportivi bine selecţionaţi şi dotaţi biologic,
pregătiţi de mari specialişti, sportivi care se consacră în totalitate ideii de a
deveni mari jucători de tenis, activitate ce necesită regimuri de pregătire dintre
cele mai severe.
Apariţia în diverse perioade ale evoluţiei tenisului a unor mari campioni
de talia lui: B.Tildent, H.Cochet, F.Perry, R.Laver, M.Santana, J.Newcombe,
St.Smith, I.Nastase, J.Connors, B.Borg, I.Lendl, J.McEnroe, B.Becker,
St.Edberg, A.Agassi, P.Sampras, J.Courier, M.Chang, Federer, Nadal şi mulţi
alţii care prin nota personală imprimată acţiunilor tehnico-tactice şi prin creaţiile
în fazele de joc, au adus îmbunătăţiri tehnice şi tactice de joc, precum şi laturi
spectaculoase în marile competiţii de tenis;
Industria materialelor sintetice a determinat apariţia unor noi suprafeţe de
joc, a contribuit la fabricarea de rachete, mingi, cordaje şi o serie de materiale
ajutătoare. La acestea se pot adăuga diversitatea şi coloritul echipamentului
pentru joc.
Structura mecanismului de execuţie a unor procedee tehnice s-a modificat
ca urmare a creşterii vitezei de circulaţie a mingii, a lovirii acesteia pe traectorie
ascendentă, a săriturilor ei de pe sol, precum şi a măririi preciziei şi forţei la
lovirea mingii.
Readaptarea şi specializarea unor procedee tehnice la particularităţile
suprafeţelor de joc, a tipologiei jucătorului şi a specificului adversităţii, au
generat soluţii tehnice pentru lovirea mingii cu două mâini, de pe partea stangă
şi chiar de pe partea dreaptă.
Tendinţa de realizare în toate fazele de joc, a unor momente de ofensivă
permanentă (în mod deosebit la serviciu, retur şi atacul la fileu).
Creşterea permanentă a popularităţii jocului, cu implicarea televiziunii şi a
altor mijloace de sponsorizare a competiţiilor de tenis, atrag tot mai mult
tineretul la practicarea acestui minunat sport.
Vârsta de iniţiere, perioada de iniţiere
Deprinderea procedeelor de lovire a mingii şi a regulilor tactice specifice
tenisului,necesită o muncă sistematică şi individuală din partea elevului cât şi a
antrenorului sau a profesorului. Având în vedere ca tenisul este un sport foarte
complex, învăţarea trebuie să înceapă la o vârstă foarte timpurie (recomandată
fiind 6-7 ani) (şi să se desfăşoare sistematic urmărind însuşirea corectă şi
eficientă a deprinderilor tehnico-tactice.
Procesul învăţării se eşalonează pe mai mulţi ani, constituind o activitate
îndelungată.
Volumul însuşirii deprinderilor şi cunoşiinţelor se eşalonează pe perioade
mai mari (6 -8 ani), ulterior în funcţie de progrese şi diferenţierile dintre copii,
planificarea pregătirii acestora se individualizează.
Astfel se impune ca în anii de pregătire să se deprindă mijloacele cu ajutorul
cărora să se poată îndeplini sarcinile fazelor disputării punctului în joc şi anume:
1.Începerea disputării punctului:
- serviciul
- returul de serviciu
2. Schimbul pregătitor de lovituri:
- lovitura de dreapta şi de stânga
3. Declanşarea atacului la plasă:
- lovitura de atac de dreapta şi de stânga
4. Finalizarea punctului :
- voleul decisiv de dreapta şi de stânga, smeci
- lovitura de dreapta şi de stânga decisive
5. Trecerea din atac în apărare şi invers:
- passing (lovituri de trecere dreapta, rever)
- lob
În procesul învaţării, loviturile se abordează într-o anumită succesiune.
Astfel recomandată este învăţarea loviturii de dreapta liftată, lovitura de stânga
liftată, serviciul, voleul, smeciul.
Având în vedere faptul că fiecare lovitură constă din o seamă de
acţiuni ale segmentelor corpului, în învăţare aceste acţiuni se abordează într-o
anumită ordine.
Pornind de la caracterul complex al loviturilor, de la necesitatea învăţării
execuţiei corecte şi eficiente a acestora, procesul învăţării, consolidării şi
perfecţionării, se realizează în mai multe etape şi anume:
1. învăţarea mecanismului de lovire
2.consolidarea şi perfecţionarea loviturilor în condiţii izolate de joc
3.consolidarea şi perfecţionarea loviturilor în acţiuni de joc
4.joc scoala si de verificare
Învăţarea mecanismului de lovire are ca sarcină deprinderea corectă a
mişcării de lovire. Recomandându-se utilizarea următoarelor succesiuni de
exerciţii:
1. exerciţii pregătitoare cu mingea şi racheta
2. exerciţii de imitaţie
3. exerciţii la minge oferită
4. exerciţii la minge aruncată şi lansată de antrenor
Din acel moment începe lucrul în condiţii izolate de joc care are ca sarcini
capacitatea de:
- a dirija loviturile
- a lovi din mişcare
- a lovi în ritm şi în traiectorii diferite
Astfel se deprind calităţile care conferă execuţiei loviturilor conţinutul
tactic, calităţi care reprezintă aşa numiţii factori de eficienţă a unei lovituri
(direcţie, lungime,traiectorie, efect, viteză).

Selecţia în tenisul de performanţă se face natural, se confirmă greu şi după multă

muncă şi perseverenţă. Toţi jucătorii sunt buni dar nu toţi confirmă în tenisul de
performanţă. Performanţa în tenisul de câmp presupune seriozitate, antrenament
foarte mult, efort fizic şi psihic deosebit, perseverenţă.
Din dorinţa de a cunoaşte personalitatea şi caracteristicile sportivilor,
antrenorii sunt uneori tentaţi să folosească teste psihologice. Este bine ca
specialiştii să înţeleagă limitele testelor şi uzul şi abuzul testării astfel încât să
ştie ce trebuie şi ce nu trebuie să facă. Întrebări importante care trebuie luate în
considerare în ceea ce priveşte testarea psihologică:
 Ar trebui ca testele psihologice să ne ajute să selectăm sportivii dintr-o echipă?
 Ce calificare trebuie să aibă cineva pentru a administra teste psihologice?
 Ar trebui antrenorii să le dea teste psihologice sportivilor?
 Ce fel de teste psihologice ar trebui utilizate pentru sportivi?
 Cum ar trebui să fie administrate testele psihologice sportivilor?

Tipul de efort
Efortul din jocul de tenis este un efort de tip mixt, adică un efort aerob
presărat cu faze de efort anaerob, în care se realizează o stare stabilă aparentă
(ergostază). Trebuie să subliniem însă că acest aspect îl întâlnim în tenisul de
performanţă, unde realizarea lui se datorează nu diminuării eforturilor
maximale, ci scăderii numărului de faze cu efort în stare stabilă adevărată. În
întâlnirile dintre jucătorii mediocri, jocul se desfăşoară mai mult de pe fundul
terenului, ceea ce determină:
- creşterea intervalului de timp dintre două lovituri;
- un număr mai mare de respiraţii pe unitatea de timp.
Aceasta face ca frecvenţa cardiacă să nu depăşească decât rareori
valoarea de 130 pulsaţii/min.
În comparaţie cu acestea, meciurile profesioniştilor au cu totul alt aspect.
După fiecare serviciu se vine la fileu, ceea ce înseamnă sprinturi de
aproximativ 10 min timp de 5 seturi. Frecvenţa cardiacă atinge valori de 150-
160 pulsaţii/min, în game-urile în care jucătorul a servit şi între 138-150
pulsaţii/min în cele în care a fost primitor. Acest efort are la bază un volum
ridicat, o intensitate maximală- submaximală şi o mare complexitate.
După părerea specialiştilor, din punct de vedere biologic, intensitatea
efortului din cadrul jocului de tenis se caracterizează prin alternări fazice ale
eforturilor maximale cu cele submaximale.
Motivul pentru care un tenisman suportă aceste niveluri ridicate de efort
se datorează pauzelor destul de des ivite pe parcursul jocului. Din cercetările
efectuate rezultă că, în medie, pentru 1 minut de joc efectiv revin 3-5 minute de
pauză, timp suficient pentru recuperarea parţială a datoriei de oxigen.
Nivelul intensităţii efortului depus de un jucător în timpul unui meci
depinde şi de alţi factori:
- valoarea individuală şi echilibrul valoric dintre jucători;
- tipul suprafeţei de joc;
- specificul probei;
- aportul copiilor de mingi.
 În sfera noţiunii de volum se includ totalul elementelor şi procedeelor
tehnice proprii fiecărei ramuri sau joc sportiv, numărul lor mediu de execuţie în
desfăşurarea lor regulamentară (în timpul cronometrat stabilit sau prin limită de
puncte acumulate, de asemenea prestabilit). Totodată, în volum intră totalitatea
deplasării (în m, km, kg) efectuate într-un concurs, într-o repriză, într-o probă,
într-o încercare.
Interrelaţia dintre volum-intensitate-complexitate, dozarea fiecărui
element în parte definesc priceperea şi cunoştinţele de specialitate ale fiecărui
antrenor în parte.
În principiu, cele trei trebuie să aibă o creştere continuă, odată cu ridicarea
nivelului rezultatelor sportive. În funcţie de vârsta sportivului şi de posibilităţile
individuale, propunem următoarele procentaje:
- copii 13-15 ani: volum 60-70%, intensitate 20-40%, complexitate
10-25%;
- juniori 15-18 ani: volum 70-80%, intensitate 40-70%, complexitate
20-25%.
Analizând aceste procentaje observăm că până la vârsta junioratului,
elementul principal de progresie îl reprezintă volumul. Între 15-18 ani remarcăm
o creştere importantă a intensităţii şi complexităţii, care nu depăşesc însă
nivelul volumului. După 18 ani, nivelul celor trei componente se situează la
limitele lor superioare, urmând ca, în funcţie de valoarea individuală,
capacitatea de adaptare la efort, precum şi de perioada de pregătire în care se
află jucătorul, să se stabilească elementul principal de progresie. Astfel, în
perioada pregătitoare accentul va fi pus pe volum, în perioada
precompetiţională – în ordine – pe volum, intensitate şi complexitate, iar în
perioada competiţională – în ordine – pe intensitate, complexitate şi volum,
intensitatea fiind aceea care determină în ultima instanţă intrarea în forma
sportivă.
Numărul concursurilor într-un anumit ciclu (cotidian, săptămânal, lunar,
anual, într-o întreagă carieră) şi cel al victoriilor, al înfrângerilor sau egalităţilor
(acolo unde se estimează) intră în alcătuirea unui clasament ce reprezintă o
însumare, o cantitate, inclus tot în sfera acestei noţiuni, interpretate din punct de
vedere sportiv.
„Evidenţa” – care constituie o premisă reală şi indispensabilă a
„planificării”, oriunde s-ar impune ca o regulă reclamată de nevoia imperativă a
eficienţei, consemnează acest inventar, care la rândul său „ascunde” o imensă
cantitate de repetare pe care observaţia şi cercetarea ştiinţifică o înscrie în mod
riguros.
Din datele noastre, cantitatea de repetare (volumul) a procedeelor tehnice
este impresionantă. Numărul lor de repetări în tenisul actual este de mii de ori:
serviciul, reverul, forhand-ul, backhand-ul, smech-ul, voleul, slice-ul, scurta şi
lobul, executate cu o mână şi cu două, trimise în direcţii diferite, cu o viteză
variată în lungul terenului, în cros sau în apropierea fileului. Volumul lor poate
fi evidenţiat pe ciclu anual, pe ciclu săptămânal şi pe fiecare lecţie în parte, la
care se adaugă şi repetările din antrenamentele care preced jocul fiecărei zile
din timpul turneului, socotind media lor în economia concursurilor pe care le
efectuează până la eliminare. Evidenţa noastră arată că într-o lecţie de
antrenament se execută 100-200 lovituri în regimuri diferite de viteză şi de
plasare în spaţiul de joc.

Modelul de selecţie
Problema selecţiei a fost şi rămâne una din direcţiile principale pentru
fiecare ramură de sport. Realizarea cu succes a selecţiei la etapa contemporană
contribuie esenţial la dezvoltarea ramurii de sport respective şi la creşterea
performanţelor sportive. Totodată, pentru obţinerea unor succese considerabile
pe arena mondială, în ultimii ani de la sportivi se cere o pregătire intensivă şi
multianuală, care necesită mari cheltuieli financiare. În acest context, putem
menţiona că soluţionarea corectă a problemelor ce ţin de selecţie va contribui
esenţial la diminuarea cheltuielilor financiare privind pregătirea multianuală a
sportivilor fără perspectivă, evitarea irosirii timpului de către sportivii
începători, a nerealizării speranţelor.
Dat fiind faptul că selecţia se face din populaţia tânără, doritori de a
practica o probă sportivă, este necesar a exclude momentele nefavorabile, pentru
ca aceştia să nu piardă interesul pentru activităţile motrice.
Actualmente, selecţia presupune acţiuni ample cu caracter conceptual şi
organizatoric de evaluare a diferitelor colectivităţi de copii şi tineri. Aspectul
organizatoric al selecţiei este constituit dintr-un ansamblu de criterii şi
indicatori, ce formează un model, cu care se operează în practică pentru
descoperirea sportivilor talentaţi care pot face faţă efortului, criteriile aplicate,
structura şi succesiunea aplicării lor, procedeele de măsurare şi interpretare
utilizate, constituind un sistem integru.
Analiza tradiţiilor de pregătire a tenismenilor permite să constatăm că în
sistemul de selecţie acţionează 5 tipuri de criterii: medico-sportive,
 somatofiziologice, biochimice, psihologice şi motrice (A.Nicu, 1993).
A.Dragnea (1996) precizează că elementele de structură ale modelelor de
selecţie sunt: indicii morfologici ai subiecţilor, indicii fiziologici şi biochimici,
indicii capacităţii motrice, criteriile pedagogice şi psihologice de selecţie.
Pentru ilustrarea modului în care este concepută componenţa somatică a
modelului de selecţie în tenis, se recurge la următorii indicatori:
• înălţimea,
• greutatea,
• indicele de proporţionalitate Sheldon (I/G),
• indicele de proporţionalitate Adrian Ionescu (I.A.I.),
• indicele de robusteţe (I.G.),
• anvergura,
• bustul,
• perimetrul toracic normal (P.T.N.),
• diametrul biacromial (D.B.)
• numărul labei piciorului (Nr.P/C).

Toate aceste criterii de selecţie acţionează, cu o pondere diferită, în raport

cu etapele selecţiei şi sunt prezentate în Tab.1, adaptate la jocul de tenis de
G.D.Moise (2002).
Tab.1
TIPOLOGIE DE JUCATOR „DEFENSIV’’ ”DEFENSIV” „COMBINATIV”

Statura 1,78 – 1,85 m 1,84 – 1,90 m 1,88 – 1,94 m

Anvergura 1,84 – 1,90 m 1,90 – 1,95 m 1,93 – 1,99 m
Greutate 75 – 80 kg 78 – 84 kg 79 – 85 kg
Somatic Forme dominante ale De acceleraţie, De reacţie şi de Combinate cu
vitezei de execuţie, de accent pe viteza
deplasare deplasare înainte de reacţie şi de
laterală şi de şi acceleraţie execuţie
repetiţie
Localizarea Membrele Membrele Membrele
preponderentă a inferioare şi superioare şi superioare,
forţei trunchi trunchi inferioare şi
trunchi
Motrice Dominanţa Plasament la Replasament Plasament la
coordonării minge şi zona S2 minge
replasament în şi replasament în
zona S1 zonele S1 – S2
Procedeele de Poziţie, Poziţie, Accent pe
 preparaţie deplasare deplasare replasament
laterală şi înainte şi
plasament la replasament în
minge zona S2
Procedee de lovire a Dreapta, stânga, Voleul Lovirea mingii
mingii lobul din
lateral lateral şi de sus
Procedee de lovire a Serviciul Serviciul, voleul Serviciul
mingii smeciul
de sus
Tehnic Factori de eficienţă Direcţie, viteza, Direcţie, viteza, Variante de
(D.V.L.T.E.) lungime efect combinare
Faza de joc fix şi Eficienţa medie Eficienţa Eficienţa maximă
momente maximă
componente
Faza de joc alternativă Eficienţa Eficienţa medie Eficienţa maximă
şi maximă
momente componente
Faza de joc decisivă şi Eficienţa Eficienţa Eficienţa maximă
momente componente maximă maximă în ambele zone a
Tactic pe linia de fund în zona fileului terenului
a terenului

Faza de joc de trecere Inexistenţa Eficienţa medie Eficienţa maximă

şi
momente componente
Capacitate de F.B. pe tot F.B. pe tot F.B. pe tot terenul
anticipare şi terenul terenul de joc de joc
reacţie de joc
Psihic Capacitate de refacere Foarte crescută Medie Foarte crescută
psihică
Echilibru afectiv Foarte bun Bun Foarte bun

Astfel, putem menţiona că cunoaşterea de către antrenori a

particularităţilor metodice ale procesului de pregătire şi concurs în tenisul de
câmp, la diverse etape de selecţie a tenismenilor, va asigura optimizarea
procesului de antrenament şi obţinerea unor performanţe superioare.
Pe baza studierii şi corelării parametrilor celor mai buni jucători de tenis
din străinătate şi din ţara noastră (vizând în special aspectele de natură
morfologică, motrică, tehnico-tactică şi psihică), diverşi specialişti din domeniu
propun un bloc-model conceptual al marelui campion în tenis, care poate fi
prezentat astfel:
 TALENT STARE DE TIP SOMATIC:TALIE,
SANATATE GREUTATE,
PERFECTĂ ANVERGURA

COMBATIVITATE Bloc-model conceptual de CAPACITATE

selecţie al performerului de MOTRICĂ
valoare mondială

PREGATIRE PREGĂTIRE PREGĂTIRE

PSIHOLOGICA TACTICĂ TEHNICĂ

Analiza rezultatelor ce ţin de dinamica indicilor somatici ne permite totuşi

să constatăm că nu în toate cazurile jucătorii cu dezvoltare morfologică
superioară (G.Ivanisevici, B.Beker, T.Enguist, M.Rosset, M.Iujnîi, A.Dîrzu,
V.Hănescu ş.a.) sunt mai buni, faţă de cei cu indici somatici inferiori (I.Năstase,
T.Muster, A.Agassi, M.Chang, M.Rios, R.Nadal, L.Hewit ş.a.).

• Moise G. - Antonescu D.- Teoria tenisului modem, Vol. 1, Ed. Bucuresti,

2002.
• Moise G. - Teoria tenisului modern, Vol. 2, Ed. Bucuresti, 2002.
• Segărceanu A. - Tenis pentru copii, Bucureşti, Ed. Sport-Turism, 1989.