Carte Jocuri Traditionale LB Romana

Camelia Branet, Valeria Bălan, Ana Maria Mujea,
Carmen Grigoroiu, Teodora Wesselly,

Raluca Pelin, Iancu Răchită, Ernesto De la Cruz
Sánchez
Alfonso Valero-Valenzuela, Antonio Moreno Llamas,
David Manzano-Sánchez, Jesús García-Mayor, José
Francisco Jiménez-Parra
JOCURI SPORTIVE DE TIMP LIBER
2022
Sprijinul Comisiei Europene pentru producerea acestei publicații nu constituie o

aprobare a conținutului, care reflectă doar opiniile autorilor, iar Comisia nu poate
fi făcută responsabilă pentru nicio utilizare a informațiilor conținute în acest
material.
Descrierea Cip a Bibliotecii Naționale a României
978-606-798-168-1
Această carte este rezultatul proiectului „Uniți prin

sporturile tradiționale europene” (622885-EPP-1-2020-1-RO-SPO-
SSCP).
Materialul este publicat prin finanțare UE de către

Programul Erasmus+ Sport.
* Materialul reflectă doar punctul de vedere al autorilor;

Agenția Europeană și Comisia nu sunt responsabile pentru
informațiile conținute în acest material.
Autorul menționat la fiecare capitol este responsabil pentru

informațiile prezentate.
Textul cărții a fost verificat de Conf. univ. dr. Manon-Lavinia

Popescu, membru al echipei de proiect UNEFS.
2
Cuprins
I. PÉTANQUE - SPORTUL TRADIȚIONAL AL FRANȚEI---------------5

1.1. Originea și istoria jocului de pétanque----------------------------------5
1.2. Terenul și materialele de joc------------------------------------------------7
1.3. Aspecte privind tehnica jocului de pétanque--------------------------9
1.4. Prevederi ale regulamentului de joc------------------------------------14
1.5. Mijloace specifice pentru învățarea jocului de pétanque---------21
II. BOCCE - SPORTUL TRADIȚIONAL AL ITALIEI--------------------28
2.1. Originea și istoria jocului de bocce ------------------------------------ 28
2.2. Terenul și materialele de joc----------------------------------------------28
2.3. Aspecte privind tehnica jocului de bocce------------------------------32
2.5. Mijloace specifice pentru învățarea jocului de bocce---------------40
III. CATCHBALL - UN SPORT EXCLUSIV FEMININ-------------------49
3.1. Originea și istoria jocului de catchball---------------------------------49
3.3. Aspecte privind tehnica jocului de catchball-------------------------54
3.5. Mijloace specifice pentru învățarea jocului de catchball----------63
IV. ULTIMATE--------------------------------------------------------------69
4.1. Originea și istoria jocului Ultimate-------------------------------------69
4.3. Aspecte privind tehnica jocului Ultimate-----------------------------73
4.5. Mijloace specifice pentru învățarea jocului Ultimate--------------91
3
V. JOCUL DE OINĂ ÎN 6 (OINA ÎN SALĂ)-------------------------------97
5.1. Originea și istoria jocului de oină---------------------------------------97
5.2. Terenul și materialele de joc---------------------------------------------101
5.3. Prevederi ale regulamentului de joc-----------------------------------109
5.4. Aspecte privind tehnica jocului de oină și mijloace specifice de
învățare------------------------------------------------------------------------------124
VI. BOLOS CARTAGENEROS – SPORTUL TRADIȚIONAL AL
SPANIEI--------------------------------------------------------------------146
6.1. Originea și istoria jocului Bolos Cartageneros---------------------146
6.4. Aspecte privind tehnica jocului Bolos Cartageneros-------------152
6.5. Mijloace specifice (exerciții și jocuri) pentru învățarea jocului
Bolos Cartageneros---------------------------------------------------------------152
VII. MALHA – SPORTUL TRADIȚIONAL AL PORTUGALIEI-------154
7.1. Originea și istoria jocului Malha---------------------------------------154
7.4. Aspecte privind tehnica jocului Malha-------------------------------157
Malha--------------------------------------------------------------------------------157
VIII. ANALIZĂ COMPARATIVĂ A CELOR 7 SPORTURI ȘI
BENEFICII-----------------------------------------------------------------159
IX. RECOMANDĂRI------------------------------------------------------175
4
I. PÉTANQUE – SPORTUL TRADIȚIONAL AL FRANȚEI1
1.1. Originea și istoria jocului de pétanque
Geneza exactă a jocurilor cu bile nu se cunoaște, însă vestigii

istorice atestă popularitatea acestora încă din antichitate în Orient
și lumea greco-romană. Mai multe descoperiri arheologice au scos
la iveală existența unor sfere cilindrice din piatră datând chiar din
perioada preistorică, despre care se crede că ar fi putut fi utilizate
pentru anumite jocuri cu bile.
De-a lungul timpului, jocurile cu bile au evoluat sub diverse
forme, bilele fiind confecționate din diverse materiale: argilă,
piatră, lemn, metal. Astăzi, jocurile care constau în aruncarea
bilelor către o țintă sunt foarte populare în întreaga lume, sub
diverse variante: bowls, bocce, boccia, pétanque, bowling etc.
La începutul secolului al XIX-lea, jocul cu bile era cea mai
îndrăgită activitate de loisir în Franța, fiind practicat deopotrivă de
clasa aristocratică și de clasele sociale de jos.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au apărut primele
cluburi și federații ale acestor jocuri cu bile, care întruneau diferite
variante de joc în funcție de regiune; astfel, în anul 1850, a apărut
primul club oficial în regiunea lyoneză, denumit ,,Le Clos Jouve”,
iar în 1906, a luat naștere Federația Lyoneză și Regională.
În anul 1907, în orașul sudic La Ciotat, a apărut o nouă
versiune a jocului cu bile, Jeu Provençal, datorită lui Jules Hugues
(numit și Lenoir), un mare iubitor al acestui joc. Însă, din cauza
unui reumatism chinuitor, Lenoir a trebuit să renunțe să mai joace,
1
Capitol scris de Lector univ. dr. Camelia Braneț
5
privind nostalgic de pe margine desfășurarea jocului pe terenul
cafenelei „La Boule Étoilée”. În timpul partidei, pasiunea
suporterilor era atât de efervescentă încât a evoluat de la agitație
la intruziunea în joc prin oprirea bilelor cu picioarele, motiv pentru
care unul dintre managerii cafenelei, Ernest Pitiot, împreună cu
fratele său au decis să nu le mai închirieze scaune fanilor
turbulenți de pe margine.
Marcat de tristețea din ochii prietenului său Jules Hugues,
Ernest Pitiot i-a permis acestuia să-și păstreze scaunul,
propunându-i chiar să joace din așezat împreună cu cei de pe
margine care aveau probleme de locomoție, și astfel a fost creată o
nouă poziție, „pieds tanqués” („picioare împreunate și fixate”).
Bilele erau lansate dintr-un cerc trasat pe sol pe o distanță mai
scurtă față de jocul provensal, și așa a luat naștere un nou sport
numit pétanque.
Acest nou stil de aruncare a bilelor a devenit foarte popular,
prin urmare cei doi frați au decis să organizeze meciuri de dublu
pe distanțe scurte de 3-5 metri.
În 1910, s-a organizat prima competiție oficială de pétanque,
iar acest sport a devenit extrem de îndrăgit în timpul Primului
Război Mondial, fiind jucat cu frenezie de soldați pentru a se
elibera de stres.
Anul 1927 a marcat o nouă etapă în jocul de pétanque, fiind
creată prima bilă din oțel în Saint-Bonnet-le-Château, aceasta
dovedindu-se a fi mult mai practică în timpul jocului. Inovația a
aparținut unor prieteni, Louis Tarchier și Jean Blanc, care, afectați
de criza din 1929, au decis să se reprofileze și să-și unească forțele
și cunoștințele pentru a crea bile din oțel. Pentru crearea unei astfel
6
de bile au avut nevoie de 3 ore, însă pentru a crea două bile
identice ca dimensiune și greutate, a fost nevoie de mai multe luni.
Cei doi prieteni și-au depus brevetele, înființându-și mărci
proprii de producție a bilelor din oțel. În scurt timp, bilele
tradiționale din lemn au fost înlocuite cu cele din oțel, cu excepția
cochonnet-ului, care a continuat să fie fabricat din lemn. Odată cu
utilizarea pe scară largă a bilelor din oțel, în anul 1943, Ernest
Pitiot a încercat să crească notorietatea acestui sport prin
propunerea adresată organizatorilor Turneului de la Montpellier
de a introduce jocul de pétanque în cadrul competițiilor, însă
răspunsul primit de ei a fost unul negativ.
Perseverent din fire, Ernest a înființat Liga de Pétanque
Lanquedoc-Roussillon, care în scurt timp a depășit 1.000 de
jucători licențiați, iar 2 ani mai târziu, reprezentanții comitetelor
din Basse-Alpes, Bouches-du-Rhône, Gard, Var și Vaucluse s-au
reunit la Cafeneaua O’Central din Marsilia și au înființat Federația
Franceză a Jucătorilor de Pétanque și de Joc Provensal, devenită
ulterior (în 1958) Federația Franceză de Pétanque și de Joc
Provensal (FFPJP). Inițial, 45 de țări s-au afiliat acestei federații,
care numără astăzi peste 480.000 de membri.
Câteva deosebiri între pétanque și jocul provensal (numit și
„La Longue”) constau în lungimea terenului de joc (între 12-15 m -
pétanque și minimum 24 m - joc provensal), dar și în existența
elanului de 2-3 pași pentru lansarea bilelor în jocul provensal.
Tot în Franța, se organizează cea mai mare competiție
mondială, „Mondial la Marseillaise a pétanque”, la care participă
anual peste 10.000 de jucători din întreaga lume.
Actualmente, pétanque este practicat ca sport de loisir care
se bucură de o mare popularitate, dar și ca sport de performanță.
7
1.2. Terenul și materialele de joc
Pétanque se poate juca pe orice suprafață: iarbă, pământ,

pietriș etc., ceea ce îi conferă o mare accesibilitate.
Pentru competițiile naționale și internaționale, terenul are o
lungime de 15 m și o lățime de 4 m (12 m lungime și 3 m lățime
pentru competițiile locale), însă în jocul de pétanque practicat ca
activitate de loisir, terenul nu are dimensiuni standard.
Figura 1. Dimensiunea terenului de pétanque
Jucătorii lansează bilele dintr-un cerc cu diametrul de

minimum 35 cm și maximum 50 cm, din poziția stând sau din
ghemuit.
Bilele de pétanque
Bilele sunt metalice, având un diametru cuprins între
minimum 7,05 cm și maximum 8 cm și o greutate de 650-800 g.
În jocul competițional, pentru a se găsi bila potrivită, se
măsoară distanța dintre vârful degetului mare și vârful degetului
mijlociu, având palma întinsă. De exemplu, dacă distanța este de
16 cm, ar trebui să se opteze pentru o bilă de 71, creșterea distanței
cu 1 cm dintre cele două degete atrăgând necesitatea alegerii
următoarei mărimi de bile (17 cm - se va opta pentru o bila de 72,
8
18 cm - pentru bila de 73). Bilele din jocul de loisir au un diametru
unic, fiind potrivite majorității jucătorilor.
La vârste mai mici, este permisă folosirea bilelor cu o
greutate și dimensiune inferioare celor menționate mai sus.
Biluța țintă (numită cochonnet în franceză și jack în engleză)
este fabricată din lemn, având un diametru de 30 mm și o greutate
între 10 și 18 g.
Jucătorii dintr-o echipă trebuie să folosească bile cu modele
diferite de cele ale echipei adverse, pentru a le putea deosebi.
Figura 2. Bile de pétanque cu modele diferite
1.3. Aspecte privind tehnica jocului de pétanque
Priza (ținerea bilei)

Bila se poziționează în podul palmei având degetele strânse
pe bilă, cu degetul mare poziționat liber în lateral pe bilă sau pe
degetul arătător.
Figura 3**. Priza bilei
9
Este indicat ca, în momentul aruncării, brațul să fie dus
înapoi cu mâna în supinație (palma orientată în sus), având cotul
întins, iar în momentul eliberării bilei, mâna să fie în pronație
(palma orientată către sol), pentru a-i imprima bilei o rotație din
încheietura mâinii.
Figura 4**. Jucător care balansează brațul cu mâna în supinație
Figura 5**. Jucător care eliberează bila cu mâna în pronație
Trebuie menționat că regulamentul nu stipulează o anumită

modalitate de lansare a bilelor, însă tehnica aruncării specificată
mai sus este indicată pentru un mai bun control al bilei.
În momentul eliberării bilei de pétanque, palma brațului
aruncător trebuie să fie paralelă cu solul, pentru a nu-i imprima
bilei o rotație nedorită.
10
Figura 6**. Poziția corectă a palmei brațului aruncător în
momentul eliberării
Printre factorii importanți care determină lungimea unei

aruncări, se numără viteza inițială (viteza cu care bila părăsește
mâna jucătorului) și înălțimea la care se eliberează bila. Astfel,
printr-o bună viteză inițială și o eliberare înaltă a bilei, se poate
obține o aruncare lungă fără prea mult efort.
Utilizarea poziției ghemuit sau stând pentru lansarea bilelor
de pétanque se realizează în funcție de caracteristicile terenului și
de distanța la care se intenționează a fi lansate bilele. De obicei,
poziția ghemuit se folosește când se urmărește o aruncare mai
scurtă (6-8 m).
Figura 7**. Eliberarea bilei de pétanque din ghemuit
Poziția stând în momentul lansării bilelor se folosește când

se urmărește o aruncare de peste 8 metri.
11
Figura 8**. Eliberarea bilei de pétanque din stând
Tehnica de aruncare depinde foarte mult de caracteristicile

terenului (argilos, nisipos, calcaros, plat, denivelat etc.), pentru
fiecare tip de teren existând tehnici diferite de aruncare.
Pétanque este un sport care cere îndemânare, precizie și un
plan de joc, toate acestea fiind foarte importante pentru strategia
adoptată de jucători cu privire la bilele nejucate ale adversarului,
dar și la situația bilelor plasate în joc. Într-o situație necâștigătoare
a echipei, când echipa adversă nu mai are bile de aruncat, se poate
alege lovirea cochonnet-ului pentru a-l scoate în afara terenului și
a anula runda. Această alegere este și mai oportună dacă echipa
aflată într-o situație defavorabilă mai are bile de jucat, deoarece se
obține câte un punct pentru fiecare bilă rămasă nejucată.
În pétanque, există două feluri de aruncări:
Pointing/Pointage – prin care se urmărește plasarea bilei cât
mai aproape de cochonnet.
Shooting/Tirage – vizează lovirea bilei adversarului (sau chiar
a cochonnet-ului) care este poziționată cel mai aproape de
cochonnet.
Tehnicile de aruncare folosite în pointage sunt:
1. La roulette – este tehnica lansării bilei la 2-3 metri, astfel încât
aceasta să ruleze lin până în apropierea cochonnet-ului;
tehnica este eficientă pe teren plat, fără obstacole care ar
putea schimba cu ușurință direcția cochonnet-ului.
12
Figura 9**. Eliberarea bilei prin tehnica roulette
La demi-portée – este cea mai folosită tehnică pe numeroase

tipuri de teren și constă în aruncarea bilei la semiînălțime, astfel
încât bila să parcurgă în zbor jumătate din distanța până la
cochonnet, urmată de rostogolirea acesteia până în apropierea
cochonnet-ului. Trebuie menționat că, cu cât traiectoria bilei este
mai înaltă, cu atât ea va rula mai puțin la aterizare.
Figura 10**. Eliberarea bilei prin tehnica demi-portée
La portée – este tehnica cea mai dificilă, care constă într-o

aruncare lungă, așa încât bila să cadă direct în apropierea
cochonnet-ului.
Figura 11**. Eliberarea bilei prin tehnica portée
13
1.4. Prevederi ale regulamentului de joc
Jocul de pétanque este disputat între două echipe având în

componența lor 1, 2 sau 3 jucători.
Numărul bilelor per jucător diferă în funcție de numărul
jucătorilor dintr-o echipă, astfel încât pe terenul de joc trebuie să
fie maximum 12 bile de pétanque.
În formula de joc 1-1 sau 2-2, fiecare jucător are câte 3 bile.
Figura 12*. Număr de bile per jucător în jocul de 1-1
În formula de joc 3-3, fiecare jucător are câte două bile.
14
Scopul jocului de pétanque este de a arunca bilele cât mai
aproape de cochonnet (bila țintă).
Jocul începe cu tragerea la sorți prin aruncarea unei monede,
stabilindu-se astfel care echipă va arunca bila țintă; conform
regulamentului, aceasta trebuie lansată la o distanță cuprinsă între
6 și 10 metri de cercul din care a fost lansată.
Figura 15*. Teren de pétanque
Cercul din care se lansează bilele trebuie să fie poziționat la

maximum 1 metru de orice obstacol. În momentul aruncării bilelor
de pétanque, ambele picioare trebuie să fie pe sol în interiorul
cercului, jucătorul neavând voie „să calce în afara lui până când
cochonnet-ul sau bila aruncată nu atinge pământul” (Câmpeanu &
Rusu, 2008, pp. 82-83). Dacă această regulă este încălcată, se aplică
penalitățile prevăzute în articolul 35 din regulament.
Pentru jucătorii care lansează bila cu mâna dreaptă, este
recomandat ca piciorul drept să fie ușor avansat, obținându-se
astfel un echilibru mai bun (invers pentru aruncătorii stângaci).
15
Figura 16*. Poziționarea tălpilor în interiorul cercului
La călcarea cercului, se primește cartonaș galben, iar la a

doua abatere, se anulează bila care tocmai a fost lansată.
Cochonnet-ul trebuie aruncat la o distanță de 6-10 metri de
cercul din care a fost lansat, având cel puțin 1 metru de marginile
laterale ale terenului/ de orice obstacol.
Figura 17*. Teren de pétanque, prevederi regulamentare privind

lansarea cochonnet-ului
Dacă cochonnet-ul nu este lansat în condițiile prevăzute de

regulament, echipa adversă are dreptul să-l poziționeze oriunde
dorește pe zona regulamentară de 6-10 metri față de cerc. În orice
caz, jucătorul care a aruncat cochonnet-ul va lansa și prima bilă,
după care va arunca un jucător al echipei adverse.
16
Următoarea aruncare îi aparține echipei care are bila mai
departe de cochonnet. Jocul se continuă în aceeași manieră până
când jucătorii epuizează toate bilele. Dacă jucătorii dintr-o echipă
nu mai au bile de aruncat, atunci cealaltă echipă își va lansa toate
bilele disponibile.
În timpul partidei de pétanque, un jucător (numit trăgător)
își poate arunca propria bilă într-o bilă a adversarului pentru a o
îndepărta de cochonnnet sau își poate arunca propria bilă cu
scopul de a o apropia de cochonnet.
Când toate bilele jucătorilor au fost lansate, se încheie o
rundă și se înregistrează scorul. Se stabilește care echipă are bila
sau bilele cele mai apropiate de cochonnet. Se obține un punct
pentru fiecare bilă care se găsește mai aproape de cochonnet decât
cea mai apropiată bilă a adversarului.
În cazul de mai jos, echipa care a aruncat bilele albastre
obține un punct pentru că are o singură bilă mai aproape de
cochonnet.
Figura 18. Poziția bilelor de pétanque pentru obținerea unui punct
În figura următoare, echipa care a aruncat bilele albastre

obține două puncte pentru că are două bile albastre mai aproape
de cochonnet decât cea mai apropiată bilă roșie a echipei adverse.
17
Figura 19. Poziția bilelor de pétanque pentru obținerea a două
puncte
În figura de mai jos, echipa cu bile albastre obține 3 puncte.
Figura 20. Poziția bilelor de pétanque pentru obținerea a 3 puncte
Dacă nu este evident care bilă este mai aproape de

cochonnet, arbitrii sau o terță persoană vor măsura distanța dintre
bile și vor decide care bilă este mai aproape.
Figura 21. Măsurarea distanței dintre bile
18
Jucătorul sau echipa care câștigă runda (mène) va poziționa
cercul în jurul cochonet-ului și va începe o nouă rundă prin
aruncarea cochonet-ului.
Figura 22*. Poziționarea cercului în locul cochonnet-ului
Dead jack/ But nul – dacă, în timpul jocului, cochonnet-ul este

deplasat în afara terenului de joc, trei cazuri sunt posibile:
1. Ambele echipe mai au bile de jucat, caz în care runda este
nulă și trebuie rejucată.
2. Niciuna dintre echipe nu mai are bile de jucat, caz în care
runda este nulă și trebuie rejucată.
3. O echipă mai are bile de jucat, caz în care i se acordă câte un
punct pentru fiecare bilă rămasă.
19
Figura 23*. Dead jack – Cazuri posibile
Dead boule/ Boule nulle – este atunci când bila de pétanque
iese în afara spațiului de joc. O bilă care nu a depășit în totalitate
limita terenului autorizat se consideră a fi încă în teren.
Pe parcursul meciului, nu există penalizare pentru lovirea
sau mutarea cochonnet-ului, aceasta putând fi o tactică importantă,
mai ales dacă se reușește apropierea de bilele proprii.
Partida de pétanque se încheie atunci când un jucător sau o
echipă ajunge primul/prima la 13 puncte.
Figura 24*. Tabelă care indică victoria echipei albastre la 13 puncte
În mod tradițional, dacă o echipă pierde un meci fără a face

vreun punct, echipa este numită ,,funny”, trebuind să sărute
posteriorul unei fete ,,funny”, reprezentată în anumite picturi
(statui). Actualmente, echipa „funny” îi cumpăra câștigătorului o
rundă de băuturi.
Jocul de pétanque poate fi practicat deopotrivă de femei și
bărbați cu vârste cuprinse între 6 și 80 de ani.
20
1.5. Mijloace specifice pentru învățarea jocului de pétanque
 Pentru obișnuirea cu bila și învățarea prizei și a poziționării

corecte a picioarelor în interiorul cercului
 Exercițiul 1. Din stând depărtat în interiorul cercului,
trecerea bilei dintr-o mână în alta;
 Exercițiul 2. Idem exercițiul 1, din stând depărtat în plan
sagital;
 Exercițiul 3. Din stând, trecerea bilei în jurul corpului;
 Exercițiul 4. Din mers, trecerea bilei în jurul corpului;
trecerea bilei printre picioare;
 Exercițiul 6. Din deplasare, trecerea bilei printre picioare;
 Exercițiul 7. Rotări de brațe înainte/înapoi cu bila de
pétanque (se realizează în special cu brațul aruncător);
 Exercițiul 8. Din stând cu picioarele în interiorul cercului,
balansarea brațului aruncător întins în plan sagital;
 Exercițiul 9. Din stând cu picioarele în interiorul cercului,
balansarea brațului aruncător întins în plan sagital, cu
simularea lansării bilei;
 Exercițiul 10. Din ghemuit, balansarea brațului aruncător
întins în plan sagital, cu simularea lansării bilei.
 Pentru învățarea aruncării cochonnet-ului la țintă

 Exercițiul 1. Aruncarea cochonnet-ului în spațiul marcat
prin linii, aflat la distanța de 5-6 metri (la copii, distanță
mai mică) de cercul din care se aruncă biluța;
prin linii, aflat la distanța de 6-7 metri de cercul din care
21
se aruncă biluța;
prin linii, aflat la distanța de 7-8 metri de cercul din care
se aruncă biluța;
 Exercițiul 4. Aruncarea cochonnet-ului, aflat într-un cerc
poziționat în diverse locuri, la distanța regulamentară de
6 m;
7 m;
8 m;
 Exercițiul 7. Exercițiile 1-6 pe diferite suprafețe de joc
(pietriș, iarbă etc.);
 Exercițiul 8. Trei aruncări succesive ale cochonnet-ului,
cu scopul de a-l poziționa în oricare dintre cercurile aflate
la 6, 7 și 8 m; pentru fiecare aruncare reușită, se primește
un punct, iar pentru 3 aruncări succesive reușite, se
primesc suplimentar încă 3 puncte;
 Exercițiul 9. Același exercițiu, cu aruncarea cochonnet-
ului în cercurile succesive - țintă impusă, prima țintă
fiind cel mai apropiat cerc;
 Exercițiul 10. Același exercițiu, cu aruncarea cochonnet-
ului în cercurile succesive - țintă impusă, de la cel mai
depărtat cerc la cel mai apropiat cerc.
 Pentru învățarea aruncării bilelor la țintă
22
 Exercițiul 1. Lansarea bilei din ghemuit, cu poziționarea
acesteia într-un cerc cu diametrul de 100 cm, aflat la o
distanță de 6 metri (la copii, distanță mai mică);
distanță de 6 m;
distanță de 6 m;
 Exercițiul 4. Din stând cu picioarele lipite în interiorul
cercului, exercițiile 1-3;
exercițiile 1-3;
 Exercițiul 6. Idem exercițiile 1-3, cu mutarea cercului de
diferite dimensiuni spre extremitățile terenului;
 Exercițiul 7. Din ghemuit, lansarea bilei în cercuri țintă
poziționate pe teren;
 Exercițiul 8. Din stând, lansarea bilei în cercuri țintă
poziționate pe teren;
Figura 25***. Exercițiul 8
 Exercițiul 9. Din ghemuit, lansarea bilei în cercuri

poziționate pe teren, cu obiectivul de a plasa bila într-un
23
cerc care, prin rostogolire, să ajungă în al doilea cerc țintă
corespunzător primului;
 Exercițiul 10. Din stând, lansarea bilei în cercuri
poziționate pe teren, cu obiectivul de a plasa bila într-un
cerc care, prin rostogolire, să ajungă în al doilea cerc țintă
corespunzător primului;
Figura 26***. Exercițiul 10
 Exercițiul 11. Trei aruncări succesive cu bilele de

pétanque, cu scopul de a le poziționa în oricare dintre
cele 3 cercuri aflate pe linia de 6 m; pentru fiecare
aruncare reușită, se primește un punct, iar pentru 3
aruncări succesive reușite, se primesc suplimentar încă 3
puncte;
Figura 27. Exercițiul 11

pétanque, cu scopul de a le poziționa în cele 3 cercuri
24
țintă (aflate pe linia de 6 m) în ordinea precizată (de la
stânga la dreapta); pentru fiecare aruncare reușită, se
primește un punct, iar pentru 3 aruncări succesive
reușite, se primesc suplimentar încă 3 puncte;

pétanque, cu scopul de a le poziționa în cele 3 cercuri
țintă (aflate pe linia de 6 m) în ordinea precizată (de la
dreapta la stânga); pentru fiecare aruncare reușită, se
primește un punct, iar pentru 3 aruncări succesive
reușite, se primesc suplimentar încă 3 puncte;
 Exercițiul 14. Idem exercițiile 11-13, însă cu poziționarea

celor 3 cercuri la distanțe mai mari;
pétanque, cu scopul de a le poziționa în oricare dintre
25
cercurile aflate la 6, 7 și 8 m; pentru fiecare aruncare
reușită, se primește un punct, iar pentru 3 aruncări
succesive reușite, se primesc suplimentar încă 3 puncte;
 Exercițiul 16. Idem exercițiul 15, cu aruncarea bilelor și
poziționarea lor succesivă în cercurile aflate la 6, 7 și 8 m;
pentru 3 aruncări reușite, se primesc 5 puncte;
 Exercițiul 17. Idem exercițiul 16, cu aruncarea bilelor și

poziționarea lor succesivă, prima țintă fiind cercul mai
depărtat; pentru 3 aruncări reușite, se primesc 5 puncte;
 Exercițiul 18. Idem exercițiile 7-8 și 11, cu lovirea bilelor

aflate în cercuri.
Bibliografie
26
Casazza, C. (2011). La pétanque – la passion du jeu. Hugo et
Compagnie.
Câmpeanu, M., & Rusu, F. (2008). Sport pentru timp liber şi sănătate.
Napoca Star.
Conseil Sport Décathlon. (2021). 5 conseils pour progresser à la
pétanque. https://conseilsport.decathlon.fr/comment-
progresser-a-la-pétanque
Manuel pédagogique: 86 exercices de pétanque pour tous niveaux.
(2006). https://www.ciep-pétanque.com/attachment/1819059/
Pétanque Federation Australia. Player training manual. (2018).
https://cdn.revolutionise.com.au/cups/pétanqueaus/files/yer
vn1vwmkq2hwxc.pdf
Playing the game of pétanque: An introduction for beginners.
(n.d.).
https://pétanque.files.wordpress.com/2016/04/pétanque_ove
rview_pnz_introduction.pdf
Notă:
Pentru toate figurile marcate cu *, sursa este:
https://www.youtube.com/watch?v=eXc6b3R6T08
Pentru toate figurile marcate cu **, sursa este:
Pétanque Federation Australia. Player training manual. (2018).
https://cdn.revolutionise.com.au/cups/pétanqueaus/files/
yervn1vwmkq2hwxc.pdf
Pentru toate figurile marcate cu ***, sursa este:
Manuel pédagogique: 86 exercices de pétanque pour tous niveaux.
(2006). https://www.ciep-pétanque.com/attachment/1819059/
27
II. BOCCE – SPORTUL TRADIȚIONAL AL ITALIEI2
2.1. Originea și istoria jocului de bocce
Jocul de bocce își are originea în cea mai veche activitate

sportivă cunoscută de omenire: aruncarea la țintă a unor pietre
șlefuite. Dovezi care atestă existența acestui joc străvechi au fost
descoperite în Egipt (Wilson, 2018) și sunt datate cu 5200 ani î.Hr.
Din Egipt, jocul a fost preluat de greci prin anul 800 î.Hr. (Mackey,
1987) și practicat de aceștia pentru efectele sale benefice asupra
corpului și minții, fiind recomandat chiar de Hipocrate (Fowler,
2019), care îl practica adesea. Mai târziu, romanii au învățat bocce
de la greci și au început să-l joace cu nuci de cocos aduse din
nordul Africii sau cu bile făcute din lemn de măslin (Four Lakes
Bocce Association, 2015).
Pe lângă beneficiile pe care Hipocrate le-a atribuit jocului,
romanii i-au mai acordat unul, acela de mijloc de relaxare. Astfel,
ei le recomandau soldaților să practice bocce (în echipe de 2, 4, 6
sau 8 jucători) în timpul Războaielor Punice (264 î.Hr.). Treptat,
jocul nu a mai putut fi practicat de oricine în Imperiul Roman,
fiind un privilegiu al oamenilor de stat și al conducătorilor
(Osterland, 2018). Jocul a fost aproape interzis în Evul Mediu,
deoarece le răpea mult timp soldaților, care își neglijau pregătirea
militară. De aceea, în secolul al XIV-lea, jocul a fost interzis în
întregul Imperiu Roman, în Spania, Franța și Anglia. Mult mai
târziu, restricția a fost ridicată în Franţa, deoarece medicii de la
Facultatea de Medicină din Montpellier au declarat că bocce ar fi
2
Capitol scris de Conf. univ. dr. Valeria Bălan și Lector univ. dr. Ana Maria Mujea.
Autorii au contribuit egal la realizarea capitolului și sunt considerați autori principali.
28
cel mai bun exerciţiu de prevenire a reumatismului (Bocce Builders
of America, 2019).
În Anglia, jocul cu bile (bowls) practicat pe iarbă s-a
dezvoltat foarte mult. Printre cei mai mari susținători, s-au
numărat Regina Elisabeta I, William Shakespeare și Sir Francis
Drake (Cox, 2016). Pentru a deosebi și mai mult jocul practicat pe
iarbă de cel exersat la Roma, englezii au modificat bilele. Astfel, ei
au înlocuit bilele sferice ale romanilor cu unele eliptice care
permiteau deplasarea pe traiectorii curbe (Zotte, 2019), ceea ce
creștea spectaculozitatea jocului. De-a lungul timpului, jocul le-a
fost interzis și oamenilor de rând din Anglia, care puteau să-l
practice doar în perioada Crăciunului și numai în casa stăpânului
lor, această lege fiind abrogată abia în 1845 (Schaper, 2018).
Astăzi, jocul străvechi este cunoscut în toată lumea, scopul
lui fiind acelaşi: lansarea unei bile cât mai aproape de o ţintă. În
jurul acestui scop, s-au creionat o serie de reguli care stau la baza
jocului actual.
2.2. Terenul și materialele de joc (CBI, 2022; USBF, 2020)
Terenul
Terenul are o lungime de 26,50 m (limitele terenului: 24,50-
27 m) și o lățime de 4-4,50 m. Suprafața este perfect plană, fiind
împrejmuită cu lemn sau orice alt material non-metalic cu o
înălțime de 25 cm (+/-2 cm). Se poate juca pe orice suprafață, dar
regulamentul recomandă suprafața naturală sau materialele
sintetice (Figura 1).
26,50 m
4-4,50 m
29
Figura 1. Terenul de joc
Marcaje pe teren
Pentru buna desfășurare a jocului, terenul este împărțit de
mai multe linii, fiecare cu un rol de sine-stătător, clar precizat în
regulament. Aceste linii sunt reprezentate grafic în Figura 2:
1 = linia de fund a terenului;
2, 8 = 4 m - linia de lansare pentru pallină, dar și pentru
aruncările de tip punto și raffa;
3, 7 = 7 m - linia care indică distanța maximă până la care un
jucător poate să execute aruncarea de tip volo;
4, 6 = 9 m - linia până la care poate merge un jucător după ce
a efectuat o aruncare de tip punto, precum și distanța minimă
unde trebuie să cadă aruncarea de tip raffa;
5 = linia de centru a terenului; indică linia pe care trebuie să
o depășească pallina după lansare, precum și distanța maximă
până la care poate merge un jucător după ce a folosit aruncarea de
tip raffa sau aruncarea de tip volo.
Marcajele trebuie să fie vizibile pe toată durata meciului.
Dacă acestea sunt făcute cu materiale care se șterg, trebuie să existe
pe marginea terenului semne care să indice aceste linii. La
începutul jocului, arbitrul trebuie să verifice terenul.
30
3 2
4
m m
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Figura 2. Liniile terenului de bocce
Materialele de joc
 Bilele și pallina
Sunt sferice, netede și confecționate din material plastic. Un
set de bile este alcătuit din pallină (care are o culoare diferită de
bile), 4 bile de o culoare și 4 de altă culoare (de obicei, bilele au
colorile roșu-verde sau roșu-albastru). Dar important este ca o
echipă să aibă bile de aceeași culoare, care să fie diferită de bilele
adversarilor.
Pallina are un diametru de 4 cm (+/-1 mm) și 90 g (+/-7 g).
Bilele au un diametru de 107 mm și 920 g. Se acceptă și bile
de 105-108 mm, cu o greutate de 890-930 g. În timpul unui joc, este
important ca bilele să aibă aceleași dimensiuni.
 Alte materiale utilizate pentru desfășurarea jocului
Unul dintre arbitri trebuie să aibă două fanioane în culorile
bilelor aflate în joc, cu ajutorul cărora indică cine urmează să
arunce. Arbitrii trebuie să mai aibă o ruletă pentru a stabili
distanța dintre pallină și bile, scotch sau orice alt material cu care
să marcheze poziția pallinei și a bilelor în timpul jocului, precum și
foaia de arbitraj pe care să consemneze scorul după fiecare rundă
de lansări.
31
2.3. Aspecte privind tehnica jocului de bocce
Jocul de bocce poate fi practicat de persoane de diferite

vârste, indiferent de nivelul de fitness, deoarece efortul este minim
spre moderat.
Tehnica specifică (Bălan et al., 2019) cuprinde patru
elemente simple:
1. preluarea bilei – se face cu mâna, ale cărei degete depărtate
„îmbracă” bila. Pentru mai multă siguranță, bila poate fi preluată
cu ambele mâini, căci are diametrul mare și este grea;
2. poziția fundamentală – este importantă, deoarece contribuie
la lansarea corectă a pallinei și bilelor. În timpul jocului, se poate
folosi:
- poziția stând – depărtat cu un picior înainte și unul înapoi
sau depărtat cu picioarele la nivelul umerilor, membrele inferioare
ușor îndoite, greutatea egal repartizată pe ambele picioare; poziția
trebuie să fie comodă, stabilă și să ofere siguranță în timpul
lansării; conform regulamentului, piciorul din față sau ambele
picioare pot călca linia de lansare, dar nu au voie să o depășească
(Figura 3);
1 2 1 2 1 2 1 2 1 2
Legendă: 1 = linia de fund a terenului; 2 = linia de lansare
Figura 3. Posibilități de menținere a tălpilor în poziția stând, în

relație cu linia de lansare și precizările regulamentare
32
- poziția cu pășire – se poate executa cu doi sau patru pași
(Figura 4).
1 2 1 2
a c
b
b d
4m 4
Legendă: 1 = linia de fund a terenului; 2 = linia de lansare m
a = pasul 1; b = pasul 2; c = pasul 3; d = pasul 4
Figura 4. Posibilități de executare a poziției cu pășire cu doi pași,

respectiv patru pași
Jucătorul poate opta pentru un procedeu de execuție sau

altul în funcție de tipul de lansare pe care dorește să o execute.
Brațul cu care se lansează pallina și bilele execută o mișcare de
balans înainte, înapoi și iar înainte, pentru a le imprima vitezele
dorite. Celălalt braț ajută la menținerea echilibrului corpului.
3. priza bilei – presupune contactul bilei cu mâna (Figura 5).
Mâna în supinație Mâna în pronație
Figura 5. Priza pe bilă (Szocs, 1971, p. 25)
33
4. lansarea/aruncarea bilei – bila este eliberată pentru a se
rostogoli pe sol sau a „zbura” prin aer, în cazul aruncărilor raffa și
volo.
În timpul jocului, aruncările folosite sunt:
- aruncarea punto – bila se rostogolește pe sol și se oprește cât
mai aproape de pallină; mâna este poziționată sub bilă;
- aruncarea raffa – bila se aruncă din poziția cu pășire; bila
„zboară”, ia contact cu solul după linia de 9 metri (Figura 1, liniile
marcate cu 4 și 6), apoi se rostogolește pe sol și trebuie să lovească
pallina sau bila adversarului care a fost anunțată anterior
arbitrului. În timpul lansării, mâna este poziționată deasupra bilei.
Dacă aruncarea raffa nu lovește ținta anunțată anterior, aruncarea
este anulată, iar jucătorul trebuie să arunce din nou până când
lovește ținta anunțată. În timpul jocului, există posibilitatea ca
sportivul să se răzgândească și să anuleze aruncarea de acest tip,
deși fusese anunțată anterior arbitrului. Această nouă decizie
trebuie anunțată arbitrului;
- aruncarea volo – bila este aruncată prin aer și trebuie să
lovească direct pallina sau bila adversarului care a fost anunțată
anterior arbitrului. Dacă aruncarea volo nu lovește ținta anunțată
anterior, aruncarea este anulată, iar jucătorul trebuie să arunce din
nou până când lovește ținta anunțată. În timpul jocului, există
posibilitatea ca sportivul să se răzgândească și să anuleze
aruncarea de acest tip, deși fusese anunțată anterior arbitrului.
Această nouă decizie trebuie anunțată arbitrului.
34
2.4. Prevederi ale regulamentului de joc (CBI, 2022; USBF, 2020)
Jocul de bocce se poate juca astfel:

- simplu – 1 jucător care joacă cu 4 bile;
- perechi – 2 jucători, fiecare joacă cu 2 bile;
- triplu – 3 jucători, fiecare joacă cu 2 bile (în acest caz, un
set de bile este alcătuit din 12 bucăți, câte 6 din fiecare
culoare).
La începutul jocului, fiecare echipă trebuie să dea ordinea în
care jucătorii vor realiza aruncările.
În unele competiții, există și proba de echipe alcătuită din 4
jucători (USBF, 2020). În acest caz, doi jucători lansează dintr-o
parte a terenului, iar ceilalți doi din partea opusă, în așa fel încât
fiecare jucător să lanseze două bile.
Începerea jocului
Cu o monedă, se trage la sorți. Jucătorul sau căpitanul
echipei care a câștigat tragerea la sorți poate alege din ce parte a
terenului începe jocul și are pallina. Jucătorul sau căpitanul care a
pierdut tragerea la sorți alege culoarea bilelor cu care dorește să
joace.
Pallina se lansează întotdeauna prima. Ea trebuie să ajungă
în zona delimitată de liniile 5 și 8 (linia de centru și linia de lansare
opusă) (Figura 2), dar fără a atinge marginile din spate ale
terenului (Figura 6).
Direcția de lansare
35
2 5 8
Figura 6. Zona de lansare a pallinei
Dacă sportivul sau echipa care a lansat pallina nu reușește să

o plaseze în zona corectă, celălalt jucător sau cealaltă pereche va
lansa pallina. Dacă nici acum nu este aruncată corect, cei care au
aruncat primii pallina o aruncă din nou. Se continuă așa până când
un jucător reușește să plaseze corect pallina. După ce pallina a fost
corect plasată, echipa care a câștigat tragerea la sorți lansează
prima bila de bocce.
Aruncarea pallinei este considerată greșită dacă:
 nu depășește linia de jumătate a terenului (linia notată cu 5
din Figura 6);
 depășește linia de lansare din partea cealaltă a terenului
(linia notată cu 8 din Figura 6);
 atinge sau se oprește la mai puțin de 13 cm de marginea
laterală a terenului. Dacă pallina lovește marginea terenului
și se reîntoarce în suprafața de lansare la 13 cm de margine,
este considerată aruncare bună și jocul poate continua.
Aceeași regulă se aplică și în cazul în care pallina se lovește
de arbitru.
În momentul în care pallina a fost corect plasată, poziția ei
este marcată pe suprafața de joc. Ori de câte ori pallina este mutată
36
prin atingerea ei de alte bile nearuncate corect, aceasta revine la
locul inițial.
În următorul joc, pallina este lansată din partea opusă a
terenului de către jucătorul sau echipa care a câștigat mai multe
puncte în jocul anterior.
Dacă pallina nu este plasată corect, celălalt jucător sau
cealaltă echipă are dreptul să o arunce. Dacă nici acum pallina nu
ajunge în zona corectă, ea este plasată de arbitru în mijlocul
suprafeței de lasare (zona delimitată de liniile 5 și 8 din Figura 6).
Lansarea bilelor
Bilele sunt aruncate de pe suprafața de lansare, care este
delimitată de liniile 1 și 2, respectiv 8 și 9 (Figura 1). Piciorul sau
picioarele jucătorului pot fi înainte de linie sau pe linie, dar nu pot
depăși linia de lansare. De asemenea, jucătorul poate fi cu un
picior în aer. Acesta poate fi așezat pe sol și după linia de lansare,
dar numai după ce bila părăsește mâna jucătorului. În caz contrar,
lansarea este nulă și aruncarea trebuie repetată de către același
jucător, dar cu o altă bilă.
Lansarea bilelor trebuie să se facă în 30 de secunde.
Prima aruncare este de tip punto. Bila trebuie să se oprească
în zona de lansare a pallinei. Dacă bila depășește zona și lovește
linia din spate a terenului fără a atinge pallina, aceasta este
considerată „minge moartă” și este scoasă din joc. Același jucător
ia o altă bilă a propriei echipe și o lansează. Se continuă în aceeași
manieră până când se realizează o aruncare validă. După această
lansare, celălalt jucător sau cealaltă echipă lansează o bilă utilizând
tot aruncarea de tip punto.
37
În cazul aruncării de tip punto, jucătorul trebuie să aștepte
să primească acordul arbitrului pentru lansare.
Când fiecare jucător sau echipă a lansat corect o bilă, arbitrii
măsoară distanța dintre bile și pallină. Cine are bila mai departe de
pallină urmează să arunce. Se continuă așa până când sunt lansate
toate bilele.
În timpul jocului, se pot utiliza și aruncările de tip raffa și
volo. Înainte de a fi utilizate, aceste aruncări trebuie anunțate
arbitrilor, indicându-se și bila care urmează să fie lovită. Prin
aceste aruncări, poate fi țintită și pallina. Dacă jucătorul a anunțat o
astfel de aruncare, dar ea nu-și atinge ținta, bila respectivă este
considerată „moartă” și este scoasă din joc. Sportivul este obligat
să continue executarea respectivei aruncări până când reușește să o
execute sau până când nu mai are bile pe care să le arunce. În
timpul jocului, sportivul are dreptul să se răzgândească, dar
trebuie să anunțe acest lucru. În caz contrar, aruncarea este nulă.
În timpul jocului, o aruncare este considerată bună când:
- s-a aruncat punto și bila s-a oprit;
- s-a aruncat raffa sau volo și aruncarea a lovit pallina sau
bila anunțată, depășind respectiva bilă.
În cazul în care un sportiv aruncă o bilă deși nu era rândul
lui, se aplică regula avantajului. În funcție de situația de joc,
această regulă spune că:
- aruncarea rămâne valabilă;
- bila i se restituie jucătorului care trebuia să o arunce;
- bila este considerată invalidă și este scoasă din teren; în
acest caz, pallina sau bila/bilele care au fost atinse de această bilă
revin pe poziția inițială.
38
Dacă bila aruncată este oprită intenționat, punctul îi este
atribuit adversarului.
În cazul în care există egalitate (distanță egală între bilele
echipelor față de pallină), echipa care a aruncat ultima continuă să
arunce până când reușește plasarea unei bile mai aproape de
pallină decât adversarul sau până când toate bilele au fost
aruncate.
Dacă ambele echipe și-au lansat toate bilele și este egalitate,
jocul respectiv este declarat nul. Acesta se reia din cealaltă parte a
terenului de către echipa care a marcat ultimele puncte.
Dacă pallina sau bila este lovită de arbitru, aceasta este
mutată în locul marcat sau în locul unde era cu aproximație.
În timpul partidei, jucătorii care nu lansează trebuie să stea
în afara terenului. Doar căpitanul are voie să depășească linia de
centru pentru a măsura, împreună cu arbitrul, distanța dintre bilă
și pallină. Dacă, în timpul măsurătorii, căpitanul mișcă o bilă,
punctul pentru respectiva aruncare i se acordă celuilalt jucător sau
celeilalte echipe, care primește câte un punct și pentru celalalte bile
care au rămas nejucate.
Durata jocului – la competițiile importante:

Simplu = 12 puncte sau 60 de minute
Perechi – Triplu = 12 puncte sau 45 de minute
Se acordă un punct pentru fiecare bilă de aceeași culoare
care este mai aproape de pallină decât bilele adversarilor.
Dacă meciul este întrerupt din cauza vremii sau a oricărei
alte situații, el se poate relua. Jocul care nu a fost terminat este
considerat nul, iar punctele obținute sunt anulate.
39
Dacă o echipă nu se prezintă sau părăsește meciul înaintea
terminării acestuia, cealaltă echipă este declarată câștigătoare.
2.5. Mijloace specifice pentru învățarea jocului de bocce
Mijloacele/jocurile prezentate sunt preluate dintr-o lucrare

anterioară a autorilor (Bălan et al., 2019) și valorifică experiența
acestora în predarea jocului de bocce la persoane cu și fără
dizabilități.
Grafica folosită pentru descrierea mijloacelor/jocurilor:
= jucătorul echipei care are bila
= deplasarea bilei
= deplasarea jucătorului
= bila de bocce
= jucătorul echipei care nu are bila
= pallina
= con, obiect
= zona în care trebuie să rămână bila
6
= poziția viitoare a jucătorului
Menționăm că există o multitudine de mijloace care pot fi

utilizate în învățarea, consolidarea și perfecționarea jocului.
Jocurile de mișcare prezentate în continuare vizează doar lansarea
bilei de bocce către o țintă care, în jocul propriu-zis, poate fi pallina
sau o altă bilă.
LA VÂNĂTOARE
Materiale: bile oficiale de bocce, cretă/bandă adezivă
40
Formații de lucru: două echipe cu număr egal de jucători
Descriere:
Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe egale ca număr,
aşezate pe şiruri înapoia liniei de lansare. Fiecare participant are
câte o bilă de bocce. Înaintea fiecărei echipe, la o anumită distanţă,
se află câte o ţintă desenată pe sol. La semnalul de începere, primii
executanţi lansează bila, care trebuie să se oprească în interiorul
ţintei. Când bila primului executant se opreşte, lansează cel de-al
doilea, şi tot aşa până când toţi executanţii îşi lansează bilele
(Figura 7). Câştigă echipa care a plasat mai multe bile în interiorul
ţintei. (Adaptat după Corneșanu, 1970, p. 65)
5 4 3 2 1
Figura 7. Reprezentarea grafică a jocului „La vânătoare”
CINE NIMEREŞTE ÎN PĂTRAT?
Materiale: bile oficiale de bocce, cretă/bandă adezivă, ruletă,

pallina
Descriere:
Jucătorii sunt împărțiți în echipe egale ca număr, așezate pe
șiruri înapoia liniei de start. La 5 metri de această linie, se
desenează câte un pătrat pentru fiecare echipă. La începerea
jocului, ultimul jucător din fiecare echipă se mută și stă dincolo de
pătrat. Primii din fiecare șir lansează bila în așa fel încât aceasta să
se oprească în pătrat. Dacă bila rămâne în pătrat, echipa primește
41
un punct. Jucătorul de lângă pătrat recuperează bila și o lansează
celui de-al doilea jucător din șir. Primul jucător care a lansat bila
pleacă în alergare și îl schimbă pe jucătorul care se află lângă
pătrat. Jucătorul care a fost lângă pătrat trece, tot în alergare, la
coada șirului. Jocul se încheie când toți jucătorii au lansat bila
(Figura 8). Câştigă echipa care a acumulat cele mai multe puncte.
(Adaptat după Barcan-Țicaliuc, 1979, p. 271)
5
4 3 2 1
Figura 8. Reprezentarea grafică a jocului „Cine nimerește în

pătrat?”
Indicaţii metodice:
 în locul pătratului, se poate așeza pallina;
 distanța la care se desenează pătratul sau se așază pallina
este stabilită în funcție de posibilitățile jucătorilor sau de
nivelul lor de abilități/de însuşire a deprinderilor specifice
jocului de bocce.
BILA ÎN COȘ
Materiale: coș/cutie din plastic, minge din plastic/cauciuc/

burete
42
Formații de lucru: două echipe cu număr egal de jucători, cerc
Descriere:
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe egale ca număr,
formând fiecare un cerc. În interiorul fiecărui cerc, se plasează un
coș. Fiecare copil are în mână câte o bilă din plastic sau o minge
din burete (bilele celor două echipe sunt de culori diferite). La
semnalul de începere, toți jucătorii aruncă bila în coș (Figura 9).
Câştigă echipa care a aruncat mai multe bile în coș. (Adaptat după
Barcan-Țicaliuc, 1979, p. 272)
7
8 6
5
1 5
4
2
3
Figura 9. Reprezentarea grafică a jocului „Bila în coș”
Indicaţie metodică:
 dacă sunt puțini jucători, toți pot alcătui un singur cerc. La
semnalul de începere, toți aruncă bila în același coș.
OCHEȘTE BILA
Materiale: bile oficiale de bocce, cretă/bandă adezivă, ruletă,

pallina, minge din cauciuc/plastic
43
Descriere:
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe egale ca număr.
Pallina este așezată într-un dreptunghi desenat pe sol. De la o linie
de start stabilită la cel puțin 5 metri depărtare de pallină, un
jucător lansează o bilă spre pallină, cu scopul de a o scoate din
dreptunghi. Dacă reușește, primește un punct. După ce a lansat,
jucătorul trece la coada şirului. Jocul continuă până când toți
jucătorii unei echipe au lansat bila (Figura 10). Câştigă echipa care
a atins de mai multe ori pallina, obținând astfel mai multe puncte.
(Adaptat după Corneșanu, 1970, p. 67)
5 4 3 2 1
Figura 10. Reprezentarea grafică a jocului „Ochește bila”
 în locul pallinei, se pot așeza mai multe bile mai mici din
cauciuc sau din burete;
 pe sol, se poate desena orice altă figură geometrică;
 se poate juca și pe terenul oficial de bocce, pallina putând fi
așezată oriunde pe suprafața de joc, dar după linia de
jumătate a terenului.
NIMEREŞTE DREPTUNGHIUL
Materiale: bile oficiale de bocce, cretă/bandă adezivă, ruletă

Formații de lucru: coloană de gimnastică
Descriere:
44
Jucătorii sunt dispuşi într-un şir. În fața lor, la o distanţă de 6
metri, se desenează patru dreptunghiuri. Primul jucător are patru
bile. La semnalul de începere, acesta lansează pe rând bilele, care
trebuie să se oprească în interiorul dreptunghiurilor (Figura 11).
Dacă bila se opreşte în dreptunghi, jucătorul primeşte un punct.
Câştigă cine are mai multe puncte.
4 3 2 1
Figura 11. Reprezentarea grafică a jocului „Nimerește

dreptunghiul”
 după ce au lansat cele patru bile, jucătorii se retrag la coada
şirului;
 dreptunghiurile pot fi la aceeaşi distanţă față de linia de
lansare sau la distanţe diferite;
 distanţa minimă este de 6 metri, deoarece se simulează şi
distanţa care este pe terenul oficial de bocce între linia de
lansare şi linia de jumătate a terenului peste care trebuie să
treacă pallina.
ATINGEREA PĂTRATULUI
Materiale: bile oficiale de bocce, cretă/bandă adezivă, ruletă

Formații de lucru: două echipe cu număr egal de jucători,
coloană de gimnastică
Descriere:
45
Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe egale ca număr,
aşezate în şir. Înaintea fiecărei echipe, se desenează câte patru
pătrate numerotate de la 1 la 4. Pătratul numărul 1 este desenat la
1 metru de linia de lansare, iar celelalte sunt la intervale de
jumătate de metru. Fiecare echipă are patru bile. La semnalul de
începere, primul jucător lansează o bilă. Dacă bila s-a oprit în
interiorul pătratului, acesta lansează şi a doua bilă, care trebuie să
se oprească în pătratul numărul 2. Dacă prima bilă lansată de
primul jucător depăşeşte laturile pătratului, acesta trece la coada
şirului, iar bila următoare este lansată de al doilea jucător (Figura
12). Pentru fiecare bilă care rămâne în interiorul pătratului,
jucătorul primeşte puncte în funcţie de pătratul lovit. Câştigă
echipa care are mai multe puncte.
Echipa A 1
4 3 2 1 4
Echipa B 1
4 3 2 1 4
Figura 12. Reprezentarea grafică a jocului „Atingerea pătratului”

 jocul este limitat în timp;
 se pot utiliza bile oficiale de bocce sau bile mai uşoare (din
plastic sau din burete);
 pătratele pot fi așezate în linie, în trepte sau aleatoriu;
46
 numerotarea pătratelor se poate face de la cel mai apropiat
de linia de lansare, de la cel mai depărtat de linia de sosire
sau aleatoriu;
 când jucătorii sunt mai avansați, pătratele pot fi așezate
diferit pentru cele două echipe.
Bibliografie
Barcan-Ţicaliuc, E. (1979). 1001 de jocuri pentru copii. Stadion.

Bălan, V., Mujea, A.-M., & Gherghel, C. (2019). Bocce – practical
guide. Discobolul.
Bocce Builders of America. (2019). History of bocce.
http://www.boccebuildersofamerica.com/the-history-of-
bocce
CBI. (2022). Regolamento Tecnico Internazionale in vigore dal
01.01.1999. Bowls: Technical Rules of the Game.
https://cbiprv.org/files/Regolamenti/RT%20Gioco_versione
%20in%20lingua%20inglese_.pdf
Corneşanu, T. (1970). Exerciţii şi jocuri aplicative pentru şcolari.
Stadion.
Cox, R. (2016). History of bocce: A brief overview of the world’s oldest
sport. http://6riversbocce.org/content/history-bocce-0
Four Lakes Bocce Association. (2015). History of bocce.

https://www.fourlakesbocce.org/about-flba/history-of-
bocce/history-of-bocce/
Fowler, H. (2019). Bocce al fresca. https://bargames101.com/bocce-al-
fresca/
47
Mackey, R. T. (1987). Bowling (4th ed.). Mayfield.
Osterland, M. (2018). Cross country bocce: The evolution of a great
ancient game. https:/.com/@mkosterland/cross-country-bocce-
the-evolution-of-a-great-ancient-game-4e523abbf898
Schaper, J. (2018). The history of lawn bowling.
https://rlbc.net/history/
Szocs, L. (1971). Popice: Metodica învăţării şi perfecţionării. Stadion.
USBF. (2020). Open Bocce Regulations of the Italian American Club.
http://www.iacboise.org/images/bocce/Bocce_open_regs.pdf
Wilson, J. (2018). The history of bocce.
https://boazz.com/history-of-bocce/
Zotte, J. (2019). Bocce ball vs. lawn bowling – 4 main differences.
https://recreationinsider.com/bocce-ball/lawn-bowling-
bocce-ball-differences/
48
III. CATCHBALL – UN SPORT EXCLUSIV FEMININ3
Catchball este un sport de echipă, exclusiv feminin, care a

fost inventat pentru promovarea socializării și menținerea unui stil
de viață activ.
3.1. Originea și istoria jocului de catchball
Catchball-ul își are originile în Newcomb, un joc care a fost

inventat de Clara Gregory Baer, instructor de educație fizică la
Sophie Newcomb College, Universitatea Tulane din New Orleans
în data de 10 ianuarie 1895.
Ideea jocului a fost de a putea utiliza orice suprafață liberă
disponibilă și de a include orice număr de studenți, care l-ar fi
putut juca în orice moment.
În 1910, a fost publicat primul
manual care cuprindea regulamentul de
joc pentru Newcomb și care a fost
revizuit ulterior, în 1914 (Figura 1). La
momentul respectiv, Newcomb a
devenit al doilea sport de echipă jucat
de femei în Statele Unite, după baschet.
Cu timpul, acest joc a luat Figura 1. Primul Manual de
Newcomb apărut în seria
amploare și s-a răspândit la nivel global, Spalding's Red Cover (1914)
în Canada, Mexic, China, Argentina,
India, Spania, Australia, Israel etc.
3
Capitol scris de Lector univ. dr. Carmen Grigoroiu
49
În Israel, a devenit cel mai popular joc în rândul femeilor
adulte, fiind cunoscut sub numele de Kadureshet.
Dezvoltarea pe care a cunoscut-o acest joc a condus la
înființarea Asociației Israeliene de Catchball în 2008, iar în 2013,
aceasta era deja compusă din 12 echipe. Treptat, s-a ajuns la un
număr de peste 12.000 de membri, ceea ce a determinat apariția
mai multor ligi, precum „Mamanet” (nume compus din cuvintele
„Mama” și „net”), care este organizată în școli, în special pentru
mamele elevilor. În anul 2016, ligile din Israel, împreună cu
duferite organizații globale (The Corporate Games, JCC of
America, Maccabi, etc.) au format Federația Internațională de
Catchball.
În fiecare an, Federația Internațională de Catchball
organizează Turneul Internațional de Catchball în Israel, la Eilat,
unde participă mii de femei din întreaga lume.
Catchball a fost promovat cu succes și în România, fiind
înființată Asociația de Catchball din România.
Începând din 2012, România s-a alăturat organizației
internaționale Corporate Games, care desfășoară cel mai mare
eveniment sportiv din lume pentru amatori.
Terenul de catchball este identic cu cel de volei (Figura 2):

 are formă de dreptunghi și dimensiuni relativ reduse (18 m
lungime și 9 m lățime sau 2 x 9/9);
 cuprinde terenul de joc şi zona liberă dreptunghiulară de
minimum 3 m lăţime;
50
 fileul este amplasat vertical deasupra liniei de centru la o
înălțime de 2,24 m (pentru femei);
 spaţiul de joc liber aflat deasupra ariei de joc are
înălțimea de min. 7 m;
Figura 2. Dimensiunile terenului de catchball
Liniile terenului
 Delimitează terenul de joc având culoarea deschisă și
diferită față de cea a solului (l =5 cm).
 Se disting următoarele linii:
 pentru delimitarea terenului de joc: 2 linii de fund și 2
linii laterale;
 linia de centru divide terenul de joc în două părți egale
a câte 9 X 9 m fiecare;
 la 3 m față de linia de centru se află linia de atac, care
delimitează zona de atac.
 atac.
Zonele terenului
 zona de atac: este delimitată de axa liniei de centru și limita
exterioară dinspre linia de fund a liniei de atac;
51
 zona de serviciu: se află în ambele capete ale terenului, în
spatele liniei de fund;
 zona de înlocuiri: este delimitată de prelungirea ambelor
linii de atac până la masa scorerului;
 zona de schimbare a Libero-ului: se află în fața băncilor
pentru rezerve.
Mingea
- mingea are formă sferică, este
confecționată din piele naturală sau alt
material sintetic;
- circumferinţa mingii trebuie să fie
cuprinsă între 65-67 cm, iar greutatea, între
260-280 g;
- culoarea mingii este clară și
uniformă (poate exista o intercalare a culorii).
Echipamentul de joc
- echipamentul se compune dintr-un
tricou, un șort, șosete și pantofi de sport;
Toate componentele echipei trebuie
să prezinte același echipament, atât în ceea
ce privește culoarea cât și design-ul
acestora, excepție făcând Libero-ul.
Tricourile jucătoarelor trebuie să fie
imprimate vizibil cu numere diferite pe spate;
Căpitanul echipei va purta banderola pentru a se distinge de
restul jucătoarelor;
52
Este interzis ca jucătoarele să poarte în timpul jocului
bijuterii, ceasuri sau alte obiecte care ar periclita integritatea fizică
personală sau a celorlalte jucătoare.
Componența echipelor
 echipa poate fi compusă din 6 jucătoare, fiind permis un
număr de 6 rezerve;
 o jucătoare este căpitanul echipei, aspect specificat pe
foaia de arbitraj. În cazul în care jucătoarea căpitan nu
mai poate continua jocul, ea poate fi înlocuită de o altă
jucătoare, dar nu de către Libero.
 echipa care are în componență mai puțin de 6 jucătoare
nu poate lua parte la joc și va pierde meciul prin forfeit
atât în etapa preliminară cât și în cea superioară.
3.3. Aspecte privind tehnica jocului de catchball
Tehnica jocului de catchball este similară cu cea a jocului de

volei, cu diferența majoră că jucătorii trebuie să prindă mingea cu
una sau ambele mâini înainte de a o trece peste fileu sau de a face
punct. Practic, mingea nu se mai lovește, ci se prinde, după care
este trecută peste fileu.
Poziția fundamentală este preponderent medie în timpul jocului, cu
picioarele depărtate și îndoite la nivelul articulațiilor genunchilor,
un picior ușor dus spre înainte, trunchiul arcuit, brațele
poziționate în dreptul abdomenului. Poziția fundamentală de
deplasare este medie pentru a facilita trecerea ușoară la o altă
poziție de joc.
53
Priza mingii se realizează simetric cu două mâini, degetele
sunt răsfirate pe toată suprafața acesteia, iar palmele se vor găsi în
prelungirea antebrațelor îndoite din articulația
cotului (Figura 3).
Pasarea mingii se efectuează cu una sau două
mâini de la nivelul pieptului, de sus sau de jos.
Pasarea mingii joacă un rol primordial în
catchball, realizându-se prin intermediul
Figura 3. Priza mingii
următoarelor acțiuni: deplasare spre minge, oprire
într-o poziţie echilibrată sub traiectoria descendentă a mingii
simultan cu ducerea palmelor la nivelul pieptului sau al frunții,
realizarea unei extensii rapide a braţelor şi picioarelor. Prinderea și
aruncarea mingii se efectuează energic cu ajutorul degetelor
depărtate.
Prinderea mingii se realizează printr-o poziție cât mai relaxată
a corpului și are la bază o mișcare de cedare spre înapoi a
trunchiului și brațelor pentru amortizarea prinderii.
Accesul pe terenul de joc se face

cu cel puțin 30 de minute înainte
de debutul meciului.
Amplasarea celor 6
jucătoare în teren se va efectua
într-o ordine prestabilită, care va
fi aceeași pe întreaga durată a
setului și va indica ordinea la
rotație a acestora.
54
Desfășurarea jocului de catchball
Când începe meciul și mingea este lovită, fiecare echipă este
amplasată în interiorul propriului său teren de joc, conform ordinii
la rotație, cu excepția jucătoarei aflate la serviciu.
Ordinea la rotație se realizează în funcție de ordinea la
serviciu a jucătoarelor și a poziției acestora în teren pe parcursul
setului.
Figura 4. Rotația jucătoarelor pe teren
 Rotația se realizează în sensul acelor de ceasornic, atunci

când se câștigă serviciul de către una dintre echipe (Fig. Nr.
4).
 Obiectivul principal al jocului de catchball este de a
transmite corect mingea peste fileu în suprafața terenului
advers şi de a preîntâmpina atingerea suprafeței din terenul
propriu.
 Câștigarea punctelor are loc în următoarele situații:
 Dacă mingea cade în terenul advers sau pe tușă;
 În cazul unei greșeli din partea echipei adverse;
 În momentul în care echipa adversă primește o penalizare.
55
 Faza de joc debutează din momentul efectuării serviciului și
se finalizează atunci când mingea părăsește suprafața de joc.
 Echipa la serviciu care va câștiga faza de joc, primește
punctul și dreptul de a servi în continuare. De asemenea,
echipa la primire care va câștiga faza de joc și implicit
punctul va putea servi;
 Echipa care câștigă două din cele trei seturi, va câștiga
meciul;
 Setul este câștigat de echipa care obține prima 25 puncte, cu
un avans de minim 2 puncte față de cealaltă echipă;
 Dacă scorul este unul de egalitate (24 - 24), jocul se va
desfășura până când va exista o diferență de două puncte;
 Cel de-al treilea set se joacă până la 15 puncte;
 Durata pauzei între seturi este de trei minute, timp acordat
echipelor pentru schimbarea terenurilor de joc;
 Durata unui timeout este de 30 secunde și se acordă de două
ori pentru fiecare echipă.
Serviciul (punerea mingii în joc) cere respectarea

următoarelor reguli:
 mingea se va arunca peste fileu, cu una sau două mâini,
astfel încât să ajungă în terenul advers;
 aruncarea mingii la serviciu se va efectua în 5 sec. de la
fluierul arbitrul;
 pentru efectuarea serviciului, jucătoarea va fi amplasată în
zona 1 (spate, dreapta), fără să atingă linia de spate;
 dacă mingea atinge fileul și trece în terenul advers prin
intermediul serviciului se consideră că mingea este în joc.
56
Alternanţa la serviciu
 Câștigarea fazei de joc are ca finalitate obținerea unui punct
și a dreptului de a servi;
 Dacă faza de joc a fost câștigată de echipa care a servit,
meciul se continuă în poziția de joc anterioară, dreptul de a
servi revenindu-i aceleiași jucătoare;
 Dacă faza de joc a fost câștigată de echipa la primire, aceasta
primește un punct și serviciul pentru următoarea fază,
situație în care jucătoarele fac rotație în sensul acelor de
ceasornic, avansând câte o poziție în teren.
Disputarea fazelor
 Faza de joc începe cu serviciul și se continuă până arbitrul
semnalează prin gesturi specifice și fluier finalizarea acesteia
(ieșirea mingii din teren sau înscrierea unui punct);
 La maxim trei prinderi/pase mingea trebuie trimisă peste
fileu în terenul advers;
 Dacă mingea este atinsă în urma blocajului nu se consideră a
fi prindere/pasă, prin urmare nu se numără;
 Executarea atacului sau transmiterea mingii prin
pasă/prindere în terenul advers se poate realiza doar cu
una/două mâini în maxim o secundă de la atingerea ei.
Jucătoarea Libero
Rolul jucătoarei libero este de a prinde/pasa mingea în zona a
doua, numai în apărare, neputând lua parte la atac, blocaj sau
serviciu. Se distinge de restul jucătoarelor printr-un echipament
diferit (de ex. alt tricou).
Contacte simultane
57
În timpul jocului este permis ca două/trei jucătoare să
atingă/prindă mingea simultan. În acest caz se vor număra două,
respectiv trei lovituri, exceptând blocajul.
Dacă mingea aflată în joc este atinsă simultan la fileu de
două adversare, atunci echipa care interceptează mingea are
dreptul la trei pase/prinderi. În cazul în care mingea părăsește
terenul se consideră a fi greșeală pentru echipa amplasată de
partea opusă fileului.
Mingea ținută în contact de către două adversare se
consideră dublă greșeală, iar faza de reia.
Anularea sau întreruperea unui meci se poate face de către
arbitru din motive precum situații imprevizibile, defecțiuni
tehnice, condiții meteo nefavorabile, etc.
Forfait și echipă incompletă

Refuzul unei echipe de a juca reprezintă pierderea meciului
prin forfait, rezultatul fiind 0 - 3 la seturi, respectiv 0 - 25 pentru
fiecare set.
Greşeli specifice
Mingea este considerată afară din teren în următoarele
situaţii:
 sunt atinse instalațiile de susținere a fileului (antene, cablu,
sfori, etc), precum și fileul în partea benzilor laterale;
 intră în contact cu un obiect din afara terenului;
 traversează în afara spațiului de trecere în plan vertical sau
inferior.
În jocul cu mingea, sunt considerate greşeli:
 mai mult de trei prinderi/pase în cadrul aceleași echipe;
58
 prinderea/pasarea mingiei prin sprijin cu o coechipieră;
 depășirea timpului de ținere a mingii (o secundă) în
efectuarea pasei;
 trecerea jucătoarelor din linia 2 în linia 1 în timpul fazei de
atac sau blocaj;
 atingerea/prinderea succesivă a mingii de două sau mai
multe ori de către aceeași jucătoare.
Greşelile comise în apropierea fileului sunt:

 contactul cu adversarea sau cu mingea în timpul atacului
advers;
 incomodarea adversarei prin trecerea pe sub fileu în terenul
advers;
 contactul fileului cu orice parte a corpului în timpul jocului
cu mingea;
 depășirea numărului de doi pași în realizarea atacului.
 În timpul disputării unei faze de joc, jucătoarele poziţionate
în linia 2 nu au voie să intre în linia 1 pentru a executa atac
sau blocaj.
Regulamentul prezentat aparține Federației Internaționale
de Catchball, modificat şi adaptat de Organizația Corporate Games
România.
Reținem următoarele reguli de bază:
 Echipa este formată din maximum 12 jucătoare, un antrenor
principal și unul secund;
 Este permisă atingerea terenului echipei adverse dincolo de
linia centrală cu un picior sau o mână, cu condiția ca acestea
să rămână în contact cu linia centrală;
59
 Înainte de joc și de setul 3, arbitrii trag la sorți echipa care
servește prima și terenul de joc;
 După încheierea primului set, echipele vor schimba terenul,
iar serviciul va aparține echipei care nu a servit;
 Echipa învingătoare este cea care a câștigat două seturi din
cele trei;
 Primele două seturi se joacă până la 25 de puncte, în timp ce
setul al treilea (dacă există), se joacă până la 15 puncte. Setul
se va termina atunci când vor fi cel puțin două puncte
diferență între echipe. Nu există nicio limită de puncte, prin
urmare un set se va juca până când se obține o diferență de
două puncte;
 În momentul efectuării serviciului, celelalte jucătoare trebuie
să fie pe pozițiile lor;
 Servanta trebuie să arunce mingea din zona specială în 5
secunde după fluierul arbitrului;
 Mingea poate fi lovită cu orice parte a corpului;
 Catcher-ul are voie să țină mingea timp de o secundă înainte
de a o trece peste fileu;
 Mingea trebuie prinsă și aruncată; lovirea intenționată a
mingii nu este permisă;
 Jucătorii nu au voie să atingă fileul, cu excepția momentului
în care mingea este departe și acest lucru se produce
neintenționat;
 După efectuarea unui blocaj, o echipă are dreptul la trei
atingeri pentru a trimite mingea peste fileu; primul contact
poate fi executat de orice jucător, inclusiv de cel care a
executat blocajul;
60
 Fiecare echipă poate avea două time-outuri a câte 30 de
secunde;
 Un jucător nu poate atinge mingea de două ori la rând, cu
excepția următoarelor situații:
- - la primul contact al echipei, mingea poate ajunge
succesiv în diferite părți ale corpului, cu condiția ca
contactele să apară în timpul unei singure acțiuni;
- în blocaj, atingerile consecutive pot fi făcute de unul sau
mai mulți jucători, cu condiția ca aceste contacte să aibă
loc în timpul unei singure acțiuni;
 Fiecare echipă poate face 6 schimbări într-un set. O jucătoare
din linia de start poate fi înlocuită cu o jucătoare de pe
bancă, dar numai o singură dată într-un set, și reintră în
locul jucătoarei care a înlocuit-o;
 Dacă o jucătoare accidentată nu poate fi înlocuită legal, se
poate face o înlocuire excepțională (orice jucătoare care nu se
află pe teren în momentul accidentării o poate înlocui pe
jucătoarea accidentată);
 Fiecare echipă poate fi formată din maximum două jucătoare
Libero;
 Jucătoarele Libero au echipament diferit de celelalte
jucătoare din echipă;
 Libero poate juca pe teren numai în linia a doua și are voie
să înlocuiască orice jucătoare din poziția din spate. Intrarea
și ieșirea jucătoarei Libero nu este considerată ca înlocuire.
Libero nu are voie să atace, să blocheze sau să servească;
 Jucătorii trebuie să accepte deciziile arbitrilor cu
comportament sportiv, fără a protesta.
61
3.5. Mijloace specifice pentru învățarea jocului de catchball
 Mijloace de învățare a poziției fundamentale

 Din poziția stând: demonstrarea şi apoi exersarea poziţiei
fundamentale;
 De pe loc, se va executa luarea poziţiei fundamentale la
semnal vizual;
 Variante de mers și alergare pe diferite direcții de deplasare,
cu oprire în poziţie fundamentală;
 Variante de mers și alergare, cu oprire în poziţie
fundamentală la semnal auditiv.
Exerciții sub formă de joc

 Alergare ușoară pe suprafața terenului de volei; la semnal
sonor, se execută poziţia fundamentală;
 Deplasare în poziție fundamentală cu imitarea profesorului.
Se execută sub formă de joc;
 Din poziția stând cu fața spre linia de 9 metri jucătorii
efectuează deplasare până la linia de 3 metri cu oprire în
poziţia fundamentală; se continuă deplasarea până la fileu,
unde se efectuează oprire în poziţia fundamentală, apoi
deplasare cu spatele înapoi la linia de 9 metri, tot cu oprire
în poziţia fundamentală.
 Mijloace de învățare a deplasării pe teren

 Deplasare cu mers/pas adăugat înainte-înapoi, stânga-
dreapta la semnal sonor;
 Exerciții prin imitație, în care profesorul conduce echipa
alegând tipul deplasării;
62
 În perechi se execută deplasare pe diferite direcții (înainte,
înapoi, lateral stânga/dreapta).

Exerciții sub formă de joc
 „Leapşa” în care se execută atingerea genunchiului
partenerului de joc din deplasare în poziție medie sau cu
atingerea umerilor din deplasare în poziţie fundamentală
înaltă;
 Mijloace de învățare a prinderii și aruncării mingii cu una/două

mâini
 Din stând: aruncarea mingii în sus cu o mână, două bătăi din
palme și prinderea ei cu ambele mâini; aceeași mișcare,
atingând solul cu palmele cât timp mingea este în aer;
 Din stând: aruncarea mingii în sus cu ambele mâini, bătaia
palmelor în față și la spate și prinderea ei cu o mână;
 Din stând depărtat, brațele lateral: aruncarea mingii dintr-o
parte în cealaltă pe deasupra capului;
 Stând cu brațele înainte cu o minge în mână: aruncarea
mingii în sus pe sub brațul stâng și prinderea ei cu mâna
dreaptă;
 Stând: aruncarea mingii în sus, întoarcere 360 de grade și
prinderea ei;
 Individual: aruncarea mingii înainte 2-3 metri, alergare și
prinderea ei;
 Pe perechi, stând față în față: aruncarea mingii de la un
partener la altul, cu mărirea treptată a distanței de lucru;
63
 Pe perechi, din stând unul înapoia celuilalt la 3-4 metri
distanță: cel din față îi aruncă mingea printre picioare
partenerului și se întoarce cu fața către partener, care, după
prinderea mingii, se întoarce și el 180 de grade, aruncând
mingea din nou;
 Pe perechi, stând spate în spate la 3 metri distanță: răsucirea
trunchiului alternativ spre stânga și spre dreapta, aruncând
mingea de la unul la altul, întâi într-un sens, apoi în celălalt;
 Pe grupe de câte trei, în linie, doi dintre jucători au câte o
minge: cel din exterior îi aruncă mingea celui din centru,
care în același timp a aruncat mingea lui în sus; acesta
prinde mingea care i s-a aruncat, o transmite celui de-al
treilea, reprinde propria minge, exercițiul continuând invers,
în aceeași manieră. Executantul din centru se schimbă pe
rând;
 Ștafeta la perete: jucătorii sunt așezați pe mai multe șiruri, cu
fața la perete. Primul participant are mingea și o aruncă în
perete la semnal sonor, după care se deplasează la coada
propriului șir. Jucătorul următor prinde mingea ricoșată,
executând de asemenea aruncare în perete. Câștigă echipa
care termină mai repede execuțiile cu întreg șirul;
 Joc cu mai multe mingi: două echipe se dispun pe terenul de
volei. În afara terenului, lateral în partea fiecărei echipe, se
află câte un jucător aparținând aceleiași echipe, care are
patru mingi. Jocul începe prin servirea mingii de către una
dintre echipe, stabilită prin tragere la sorți. Mingea servită se
joacă până la prima greșeală, moment în care jucătorul din
partea echipei opuse care a greșit îi aruncă una dintre cele
patru mingi acestei echipe. Jocul continuă astfel până când
64
unul dintre cei doi jucători care aruncă mingi a folosit toate
cele patru mingi. Echipa care a pierdut este penalizată cu un
punct și jocul se reia, servind echipa care a câștigat. Jocul se
termină când o echipă acumulează 10 puncte.
 Mijloace de învățare a serviciului

 Din stând se execută aruncări premergătoare realizării
serviciului;
 Câte doi, din stând față în față, amplasați la o distanță de 9
metri, se execută aruncarea mingii cu brațul
îndemânatic/neîndemânatic printr-o mișcare de pendulare
dinspre înapoi spre înainte;
 Câte doi, din stând față în față, amplasați la o distanță de 9
metri, se execută rularea mingii pe marcajul în linie dreaptă
de pe sol;
 Din stând cu fața la perete, la o distanță de 4-5 metri se
execută serviciu la perete cu accent pe traiectoria mingii;
 Din stând cu fața la perete, la o distanță de 4-5 metri se
execută serviciu la perete la punct fix;
 Câte doi, cu distanță de 3-6 metri se efectuează serviciu către
partner;
 Exercițiul anterior se realizează peste fileu, mărindu-se
trepat distanța între parteneri;
 Exercițiul anterior cu executarea serviciului de la linia de
fund;
 Câte doi, efectuarea serviciului de la linia de fund cu
direcționarea mingii în terenul advers spre zona
dreaptă/stângă;
 Efectuarea serviciului în condiții similare de joc
65
 Mijloace de învățare a blocajului
 Din stând, față în față, la o distanță de 1-2 metri, se execută
sărituri pe verticală cu atingerea palmelor partenerului în
aer;
 Exercițiul anterior cu execuție la fileu cu/fără minge;
 Exerciții de simulare a blocajului cu trei jucători;
 Joc cu temă: realizarea blocajului în condiții de joc.
Bibliografie
Corporate Games. (2021). Catchball.

https://www.corporate-games.ro/ro/all-sports/Catchball
Federaţia Română de Volei. (2015). Regulamentul jocului de volei.
https://www.frvolei.ro/pagini/5_oficiali/resurse_arbitri/
2015/Regulamentul%20jocului%20de%20volei%202015.pdf
Filip, C., & Ciomag, R. V. (2018). Catchball versus volley. Marathon,
10(2), 51-55.
International Catchball Federation. (2020). About the Catchball
Federation.
https://www.icf-sport.com/aboutheCatchballassociation
Maryland Jewish Media. (2017). What in the world is ‘catchball’ and
why do Israelis love it?
https://jmoreliving.com/2017/02/28/what-in-the-world-is-
Catchball/
66
67
IV. ULTIMATE4
4.1. Originea și istoria jocului Ultimate
Ultimate, la fel ca în cazul tuturor sporturilor cu discuri nu

putea fi inventat fără apariția discului zburător sau a frisbee-ului,
denumire răspâdită în lumea întreagă. Prima lansare a unui
„disc”, în zilele noastre, a fost realizat de studenții Universității
Yale (SUA) la începutul secolului al XX-lea. Campusul din Yale era
situat în apropierea unei plăcintării din Conneticut, Frisbie Pie
Company, ale cărei plăcinte erau vândute în cutii metalice.
Studenții își aruncau plăcintele de la unul la celălalt în joacă pentru
că acele cutii zburau pe o distantă scurtă.
În 1948, Fred Morrison și Warren Franscioni au cercetat cum
pot face un obiect plat să își mențină zborul drept mai mult timp și
așa a luat naștere discul zburător, iar în jurul anului 1951 au fost
produse și vândute în masă discurile de jucărie care purtau
numele de Pluto Platter. După închiderea plăcintariei, în 1957,
studenții au poreclit cutiile Frisbies și de aici Wham-O Master a
schimbat numele jucăriei în Frisbee.
Jocului Ultimate Frisbee a fost inventat Ed Headrick în
1966, un an mai târziu de la brevetarea discului zburător mecanic.
În 1968, Joel Silver a prezentat jocul de Ultimate Frisbee în
cadrul întrunirii în cadrul consiliului elevilor de la Columbia High
School din Maplewood New Jersey, SUA. Prima partidă a fost
disputată între două echipe de elevi, un an mai târziu.
4
Capitol scris de Lector univ. dr. Teodora Wesselly
68
În 1969 ia naștere prima echipă școlară de frisbee care
dispută partidele în parcarea universității. Unicele marcaje
existente erau liniile de poartă, care erau formate de stâlpii de
telefon sau trasate cu ajutorul hainelor jucătorilor. În 1970 de Joel
Silver, Buzzy Hellring și Jon Hines au editat primele două seturi
de reguli. Pe 7 noiembrie, CHS a disputat prima partidă între
școli , câștigată de Millburn High School cu scorul de 43 la 10.
În 1972, 6 noiembrie, a avut loc prima finală între colegii,
disputată între Rutgers și Princeton, Rutgers câștigând meciul cu
29-27.
Primul turneu organizat, Campionatele Naționale Colegiale,
a fost disputat la Yale pe 25 aprilie 1975 și au fost înregistrate 8
echipe participante. Universitatea Rutgers a ieșit învingătoare cu
scorul de 28-24 împotriva Institutului Politehnic Rensselaer. În
1976, concursul de la Yale a luat amploare și a fost redenumit:
National Ultimate Frisbee Championship, unde Rutgers a ieșit din
nou învingătoare..
Ultimate a fost introdus în 1975 și la Campionatele Mondiale
de Frisbee. În 1983, primul Campionat Mondial adevărat s-a ținut
la Göteborg, Suedia. Două echipe de club, reprezentând SUA, au
câștigat diviziile Open și feminine.
În 2001, Ultimate a fost introdus ca sport cu medalii la
Jocurile Mondiale din Akita, Japonia, împreună cu Disc Golf. Șase
țări au fost selecționate să participe în urma rezultatelor lor în
Campionatul Mondial WFDF 2000 din Germania. Canada a cucerit
medalia de aur la Jocurile Mondiale cu o victorie în prelungiri în
fața Statelor Unite.
În 2009, Jocurile Mondiale de la Kaohsiung, China Taipei,
Ultimate înregistrat peste 50.000 de participanți plătiți, situându-se
69
pe primul loc ca număr de participanți între toate disciplinele
sportive. Ultimate, în zilele noastre este practicat de aproximativ
100.000 de jucători din peste 50 de țări, USA Ultimate având peste
31.000 de membri.
WUCC 2010 de la Praga, Republica Cehă a fost cea mai mare
întâlnire finală până în prezent, cu peste 2800 de jucători și 136 de
echipe din 36 de țări care au participat.
În prezent, Ultimate este practicat de peste 100,000 de oameni
în peste 30 de țări. Asociația Jucătorilor de Ultimate raportează un
număr de 13.000 + de membri cotizanți, număr care este în
continuă creștere. Majoritatea colegiilor au echipe de Ultimate, fie
că fac parte dintr-un club oficial sau joacă doar de plăcere, multe
dintre licee au început să-l introducă în programul de educație
fizică. Companiile afiliate sunt în creștere și încearcă să câștige cotă
rapidă pe piața de expansiune.
Terenul de joc are formă dreptunghiulară, 100 m lungime și

37 m lățime. Terenul este împărțit în 3 zone, 2 zone de final la
capetele ambelor terenului, de 18 m fiecare și o zonă centrală de 64
de m. Suprafața ar trebui să fie în plată, fără obstacole pentru a
oferi jucătorilor o siguranță.
Liniile de poartă sunt liniile care separă zona centrală de
zonele de final și fac parte din zona centrală.
Marcajele „brick mark” sunt intersecția a două 2 linii de un 1
metru încrucișate în zona centrală, situate la 18 m liniile de poartă,
la jumătatea distanței dintre liniile laterale.
70
Fiecare colț al zonei centrale și al zonelor de capăt este
marcat cu un con colorat.
Figura 1. Dimensiunile terenului
Discul zburător cântărește 175 g și poate fi aruncat în orice

direcție (Figura 2). Se poate juca cu orice disc zburător acceptat de
căpitanii ambelor echipe. WFDF prezintă o listă de discuri
aprobate, care sunt recomandate pentru utilizare.
Figura 2. Discul de Frisbee
Fiecare jucător trebuie să poarte un echipament care distinge

echipa lor. Niciun jucător nu poate purta articole de îmbrăcăminte
sau echipament care ar putea l-ar putea afecta pe el sau pe ceilalți
jucători sau ar putea împiedica capacitatea unui adversar de a juca.
71
Spiritul Jocului
Ultimate este un sport fără contact și arbitrat de jucători. Toți
jucătorii sunt responsabili să adere la reguli și să le aplice corect.
Ultimate se bazează pe Spiritul jocului care presupune fair-play
din partea fiecărui jucător.
Se pleacă de la premisa că niciun jucător nu va
încălca regulile intenționat, motiv pentru care nu exista penalități
majore pentru încălcări ale regulamentului, există doar o metodă
de a desfășura meciul într-o manieră care să simuleze ce s-ar fi
întâmplat (cel mai probabil) dacă nu s-ar fi încălcat regulile.
Jucătorii trebuie să țină cont de faptul că au rol de arbitru în
orice dispută între echipe, de aceea să cunoască foarte bine
regulile, să fie obiectivi, să-și exprime punctul de vedere clar și
succint, să le dea ocazia oponenților să vorbească, să fie respectuoș
4.3. Aspecte privind tehnica jocului Ultimate
Tehnica jocului Ultimate cuprinde modalitățile de prindere

și aruncare a discului zburător.
Aruncarea discului se face prin următoarele procedee:
backhand (de pe partea neîndemânatică), forehand și aruncarea de
tip hammer (de pe partea îndemânatică).
Procedeul backhand
Aruncarea de tip backhand este una dintre cele mai comune
aruncări din Ultimate Frisbee. În faza inițială a aruncării de tip
backhand, picioarele sunt depărtate în plan sagital, în flexie
greutatea fiind egal repartizată pe ambele picioare, bazinul
72
aruncătorului trebuie să fie perpendicular pe direcția aruncării.
(Nu toate aruncările necesită o întoarcere perpendiculară
completă, dar este o regulă generală bună).
În faza de retragere a discului dreptacii pivotează pe
piciorul stâng și fac un pas cu piciorul drept spre stânga,
răsucind umerii cu 90-180 de grade în sens invers acelor de
ceasornic de la locul aruncării. Când răsucirea trunchiului este
completă discul ajunge la nivelul zonei lombare a spatelui.
Aruncarea se realizează printr-o mișcare lină, prin rotarea
trunchiului în sensul acelor ceasornicului, cu cotul poziționat
înainte urmată de extinderea antebrațului, a încheieturii mâinii și
eliberarea discului pe direcția dorită. Extinderea brațului are loc
simultan cu transferul greutății de pe piciorul dinapoi pe piciorul
din față. (Figura 3)
Figura 3. Tehnica backhand
 Priza de backhand
În aruncarea de tip backhand utilizează priza „pumn”.
Discul este prins cu degetul mare pe partea sa superioară iar
celelalte 4 degete flexate prind discul pe marginea posterioară a
acestuia și pe partea internă laterală a discului. Degetele trebuie să
realizeze o priză fermă și confortabilă astfel încât degetele să aibă
control asupra discului. Controlul degetelor este esențial pentru
eliberarea relaxată și eficientă a discului.
73
Figura 4. Priza de backhand
Procedeul forehand
Cunoscut sub numele de un flick, forehandul este o
modalitate de aruncare frecvent utilizată în Ultimate Frisbee.
Aruncarea se realizează printr-o răsucire ușoară a trunchiului cu
retragerea brațului la spate cu cotul depărtat de corp și ușor îndoit
cu palma în supinație.
În momentul retragerii picioarele sunt depărtate în plan
sagital, greutatea fiind repartizată pe piciorul dinapoi. Declanșarea
aruncării se realizează prin ducerea brațului dinapoi prin lateral
înainte. Cotul se extinde cu palma în sus până când discul devine
paralel cu șoldul concomitent cu transferul greutății pe ambele
picioare.
Eliberarea discului se realizează din încheietura mâinii, cu
ajutorul indexului și degetului mijlociu care imprimă discului
efectul de rotație. Este realizat și transferul de greutății pe piciorul
din față. (Figura 5)
Figura 5. Tehnica forehand
74
 Priza de forehand
Pentru forehand cea mai utilizată este priza cu două degete.
Discul este prins cu degetul mare pe partea superioară a discului,
astfel încât marginea discului să între în contact cu plica formată
de degetul mare și degetul arătător. Pe partea internă a discului se
așază degetul mijlociu și degetul arătător. Degetul mijlociu este
așezat chiar pe marginea internă- laterală a discului iar indexul fie
pe mijlocul părții interne a discului, fie lipit de degetul mijlociu
pentru un control mai mare. (Figura 6)
Figura 6. Priza de forehand

Aruncarea de tip (ciocan)
În cazul acestui tip de aruncare discul prezintă mai multă
instabilitate decât de obicei în timpul zborului, fiind lansat
perpendicular pe sol. Tendința în timpul zborului este să se
întoarcă rapid spre partea stângă, de aceea când aruncătorul
trebuie să ia în calcul cam cât de mult efect trebuie să imprime sau
care este poziția discului atunci când decide unghiul de eliberare.
Majoritatea acestor aruncări au un unghi vertical de eliberare dar
pot depăși ușor poziția verticală prin înclinarea părții superioare a
discului ușor spre stânga, astfel încât discul să își schimbe
inverseze poziția (cu partea superioară a discului orientată în jos)
în momentul eliberării.
75
Aruncarea de tip ciocan are o traiectorie medie și poate fi
efectuată peste apărarea adversă, discul ajungând direct la un
coechipier care are posibilitatea să se demarce. De asemenea, are
eficiență mare atunci când un jucător este marcat îndeaproape iar
finalul numărătorii se află spre final (stall counting).
În faza inițială a aruncării jucătorul este în poziția stând cu
picioarele depărtate în plan sagital cu greutatea repartizată egal pe
ambele picioare. Se așază în față piciorul din opus brațului de
aruncare care este ridicat deasupra capului. În faza de pregătire se
retrage spre înapoi cu cotul ușor îndoit până în punctul maxim al
extensiei simultan cu transferul greutății pe piciorul din spate. În
finalul aruncării brațul este dus spre înainte concomitent cu
transferul greutății pe piciorul din față și eliberarea discului. Priza
acestui tip de aruncare este același ca la aruncarea de tip forehand.
(Figura 7)
Figura 7. Tehnica aruncării de tip hammer
Modalități de prindere a discului

 Cu ambele mâini, o mână pe partea superioară și cealaltă pe
parte inferioară a discului. (Figura 8). Acest tip de prindere
este cel mai sigur și este cel mai eficient atunci când discul
este la nivelul trunchiului, între bărbie și zona taliei.
76
Figura 8. Prinderea discului cu o mână de sus și una de jos
 Cu ambele mâini, cu palmele în supinație. Acest tip de

prindere este cel mai eficient când discul este fie peste nivel
bărbiei, fie sub nivelul bazinului. Avantajul acestei prinderi
este că jucătorul se poate întinde iar discul poate fi prins la o
distanță mai mare față de corp. Nu este la fel de sigură ca
prinderea cu o mână deasupra și cealaltă sub disc, de aceea
utilizată în la un nivel mai avansat al jucătorilor;
Figura 9. Prinderea discului cu palmele în supinație
 Prinderea cu o mână, cu palma în pronație. Acest tip de

prindere ar trebui folosit atunci când discul nu poate fi
prins cu două mâini, adică la aruncările cu o înălțime foarte
înaltă, foarte joasă sau când se joacă la intercepție. (Figura
10).
77
Figura 10. Prinderea discului cu o mâna de sus
 Fiecare echipă este formată din maximum 7 jucători și

minimum 5 jucători pe parcursul fiecărui punct. Echipa este
mixtă, recomandarea fiind ca fiecare echipă să aibă doar un
jucător în plus de sex opus (adică 3 băieți și 4 fete sau 4 băieți
și 3 fete);
 Fiecare echipă va nominaliza un căpitan care să o reprezinte.
 O echipă poate efectua câte schimbări dorește, dar doar
după ce un gol este înscris și înainte de următoarea
repunerea frisbee-ului în teren („pull”);
 Se joacă până la 15 puncte, aproximativ 100 de minute.
Meciul este împărțit în două reprize, pauza luându-se în
momentul în care o echipă a marcat 8 goluri.
Începerea jocului/ tragerea la sorți

 Căpitanii celor două echipe au posibilitatea să aleagă: dacă
să primească sau să pună în joc discul (primul pull) sau care
teren de țintă vor apăra;
 Cealaltă echipă primește ce rămâne;
 La începutul reprizei secunde, alegerile inițiale vor fi
schimbate.
78
Punerea discului în joc
Meciul începe prin lansarea discului, denumită terminologic
“pull” aruncarea discului de către un jucător aflat în apărare, după
ce echipa aflată în atac semnalizează că este pregătită (un jucător
ridică o mână deasupra capului).
Jucătorii aflați în atac trebuie să pună talpa pe linia de
obiectiv a terenului țintă pe care îl apără, iar jucătorii defensivi
trebuie să stea în interiorul terenului țintă pe care îl apără până
când discul părăsește mâna celui care execută punerea discului în
joc prin pull.
De îndată ce frisbee-ul a fost lansat, toți jucătorii se pot
deplasa în oriunde în teren.
Niciun jucător din echipa defensivă nu poate atinge discul
după “pull”, până când acesta nu este atins de un jucător din atac
sau până când discul cade pe sol.
Dacă discul părăsește suprafața de joc fără să fi căzut în
teren sau să atingă un jucător ofensiv, aruncătorul poate repune
discului în locul de la căramida- „brick mark” cea mai apropiată de
terenul de țintă sau în imediata apropiere de locul unde discul a
părăsit spațiul de jocl. Opțiunea „cărămizii” trebuie semnalizată de
către aruncător înainte de a lua discul în mână, ridicănd o mână
deasupra capului și strigând „brick”.
Jucătorilor aflați în atac nu le este permisă deplasarea cu
discul, acesta trebuie pasat de pe loc.
Jucătorului căruia i s- a pasat discul poate să mai facă doar
pașii de care are nevoie pentru a se opri după care stă pe loc (poate
pivota) până reușește să paseze discul unui coechipier.
79
Jucătorul trebuie să paseze discul in maximum 10 secunde
(acestea sunt numărate de un adversar – marker).
Situația discului
 Un disc este „mort” și nu este posibil nici un turnover:
- după un pull sau după un turnover, când discul este
adus la punctul de la care meciul este reluat, până în
momentul în care s-a stabilit un pivot;
- după o decizie ce întrerupe meciul sau orice alte
întreruperi și până în momentul în care discul este
reintrodus în joc („checked in”).
 Aruncătorul nu-i poate transfera altui jucător posesia unui
disc „mort”;
 Orice jucător poate opri un disc de la a se rostogoli sau a
aluneca, după ce intrat în contact cu pământul;
 Dacă jucătorul modifică foarte mult poziția discului în
încercarea de a-l opri din a se rostogoli pe sol, oponenții pot
cere „violation” (obstructie) iar faza este reluată cu un
check din locul de contact al discului cu solul;
 După un turnover, echipa care a câștigat posesia trebuie să
repună cât mai repede posibil discul în joc;
 Cel care va lansa discul trebuie să se deplaseze în ritm de
mers sau mai rapid, pentru recuperarea discului și pentru
stabilirea locului de repunerea acestuia.
Numărătoarea („stall count”)

 Jucătorul defensiv care marchează jucătorul cu discul începe
numărătoarea de la 1 la 10 anunțând „stalling” (minim o
secundă/număr), astfel încât să fie clar auzit de aruncător;
80
 Marcatorul poate începe și menține numărătoarea când se
află la o distanță de maxim 3 metri de aruncător;
 Dacă cel care marchează se deplasează la o distanță mai
mare 3 metri față de aruncător sau un alt jucător devine
marcator, numărătoarea trebuie reîncepută de la 1;
 În timpul jocului nu este permis marcajul dublu al unui
jucător aflat în posesia discului.
The check
 Când partida este întreruptă în timpul unui punct
pentru time-out, fault, infracțiuni, turnover contestat,
întrerupere pentru siguranță sau întrerupere pentru
accidentare, jocul trebuie reluat cât de repede posibil cu un
check (cu excepția unui time-out).Toți jucătorii se întorc la
poziția pe care o aveau când a avut loc evenimentul care a
cauzat întreruperea. Dacă discul se afla în zbor când jocul a
fost întrerupt și dacă același aruncător are posesia discului
la reluarea fazei, toți jucătorii se vor întoarce la pozițiile
deținute în momentul eliberării discului de către de
aruncător. Toți jucătorii trebuie să staționeze în pozițiile
respective până când discul este checked in.
 Orice jucător are posibilitatea de a prelungi întreruperea
jocului pentru câteva secunde pentru a fixa un echipament
defect (ex. a se lega la șireturi, pentru a verifica dacă discul
și-a modificat forma și a încerca să-l îndrepte) însă meciul
nu poate fi întrerupt special pentru aceste motive.
 Jucătorul care reintroduce discul în joc trebuie să se asigure,
întrebând cel mai apropiat jucător advers dacă echipa sa este
pregătită.
81
 Pentru a relua jocul, se au în vedere următoarele situații:
- dacă discul este în apropierea apărătorului, vor atinge
discul și vor striga „disc in”;
- dacă discul nu este în apropierea apărătorului,
aruncătorul va atinge discul de pământ și va striga „disc
in”;
- dacă discul nu este în apropierea unui apărător și nu
există aruncător, apărătorul cel mai apropiat de disc va
striga „disc in”;
- dacă aruncătorul încearcă să paseze înainte de check sau
se invocă o violare a regulamentului, pasa nu se ia în
considerare, iar posesia se întoarce la aruncător.
Înscrierea punctelor/ scorul

 Punctul se obține în momentul în care un jucător aflat în atac
prinde discul în terenul țintă al echipei adverse;
 Echipa cu cele mai multe puncte marcate, câștigă meciul;
 După ce au marcat, echipele schimbă terenul, durata
schimbării trebuie să se realizeze în maxim 90 secunde;
 Jocul se reia imediat prin punerea discului în joc prin aceeași
manieră ca la începutul partidei de către echipa care a
marcat golul, echipa ofensivă devenind defensivă;
 Când discul iese în afara terenului, acesta trebuie repus în
joc din locul cel mai apropiat de locul pe unde a ieșit discul,
excluzând zona țintă.
În afara spațiului de joc
82
 Teren de joc este considerat „interiorul terenului”, tușele ce
delimitează terenul nu fac parte din terenul de joc și sunt
considerate în afara spațiului de joc;
 Un jucător care este în aer își păstrează statutul
de „in” sau în afara terenului de joc până când acel jucător
aterizează în teren sau în afara terenului ;
 Un atacant care are posesia discului ia contact cu terenul de
joc, după care atinge suprafața în afara terenului se
consideră a fi în teren;
 Dacă aruncătorul iese din teren se va stabili un pivot din
punctul terenului de unde unde a ieșit aruncătorul din
teren;
 Un disc este în teren odată ce este în joc sau sau când o fază
începe sau reîncepe;
 Un disc iese în afara terenului când ia contact cu suprafața
din afara terenului sau cu un jucător ofensiv care este în
afara terenului;
 Discul are același statut de: în teren/în afara terenului ca
jucătorul în a cărui posesie este;
 Dacă discul este simultan în posesia a mai multor jucători
ofensivi iar unul dintre aceștia este în afara perimetrului de
joc, discul este în afara terenului;
 Discului poate depăși spațiul de joc în faza de zbor dacă
acesta revine în teren , iar jucătorii se poate întoarce în teren,
iar jucătorilor le este permisă părăsirea terenului pentru a
încerca sa joace discul;
 Reluarea fazei de joc după un turnover cauzat de ieșirea
discului în afara spațiului de joc se realizează prin stabilirea
83
pivotului de către aruncător în punctul central al terenului
cel mai aproape de unde discul a ieșit din teren.
Prinderea discului și poziționarea

 Se consideră ca un jucător „prinde” discul dacă are control
susținut asupra lui și acesta nu se rotește;
 Dacă jucătorul pierde controlul discului ca urmare a căderii
acestuia pe pământ sau în urma contactului cu un jucător
din propria echipă sau cu un adversar poziționat
regulamentar, se consideră că prinderea nu s-a produs;
 Sunt considerate pierderi de posesie (turnovers)
următoarele:
 dacă un atacantul se află în afara spațiului de joc când
prinde discul;
 după intrarea în posesia discului, dacă atacantul face primul
pas sau aterizează în afara spațiului de joc având discul în
posesia sa;
 Dacă 2 jucători în ofensivă și în defensivă prind discul
simultan, ofensiva menține posesia;
 Un jucător stabilit într-o poziție are dreptul să rămână în
acea poziție și jucătorii adverși nu au dreptul să intre în
contact cu el;
 Când un jucător „joacă discul”, jucătorii adverși nu au voie
să se deplaseze astfel încât să împiedice intenționat mișcările
celui care joacă discul, mai puțin dacă și ei încearcă să joace
discul;
 Jucătorii se pot poziționa, oriunde pe teren, dacă acel loc nu
este deja ocupat de un jucător advers, condiția este să evite
orice contact pentru obținerea acelei poziții;
84
 Când discul este în zbor, toți jucătorii trebuie să evite
contactul cu ceilalți jucători;
 Contactul întâmplător, care nu afectează o fază de joc sau
siguranța jucătorilor, poate apărea când doi sau mai mulți
jucători se deplasează în același timp către același loc
(contactul întâmplător trebuie păstrat la minimum însă dar
nu este catalogat drept fault);
 Toți jucătorii dețin spațiul de deasupra lor, un jucător advers
nu are voie să obstrucționeze jucătorul de la a ocupa acest
spațiu;
 Niciun jucător nu poate sa asiste fizic deplasarea altui
jucător.
Pierderea posesiei discului

Pierderea posesiei discului se produce în următoarele
situații:
 Discul ia contact cu solul atunci când nu este în posesia unui
jucător din atac (un „down”), însă nu este considerat down
dacă jucătorul care primește pasa prinde discul înainte ca
acesta să atingă solul și îl menține în mână în timp ce atinge
pământul;
 Un jucător defensiv interceptează discul;
 Dacă discul iese în afara spațiului de joc;
 Dacă un jucător aflat în ataca a comis fault;
 Dacă jucătorul care e în posesia discului nu a pasat în timpul
regulamentar de 10 secunde (stall out);
 Dacă discul este dat din mână în mână (handover);
 Dacă aruncătorul deviază o pasă către echipa sa lovind
intenționat un alt jucător;
85
 Dacă aruncătorul prinde discul după eliberare înainte ca alt
coechipier;
 Dacă un atacant asistă intenționa/ dublează un coechipier
pentru a primi pasa;
 Dacă în timpul unui „pull”, echipa aflată la primire, atinge
discul si apoi acesta atinge solul, însă fără să prindă discul.
(“dropped pull”);
 În cazul unor neclarități cu privire la un turnover, jucătorul
sau jucătorii cu cea mai bună perspectivă iau rapid decizia;
dacă una dintre echipe nu este de acord, se poate cere
„contest”, caz în care discul este returnat aruncătorului, iar
numărătoarea începe de la maximum 9.
Faulturi, infracțiuni/abateri și încălcări ale regulamentului

 Încălcarea regulilor rezultate dintr-un contact fără ca acesta
să fie întâmplător între doi sau mai mulți jucători constituie
fault;
 Încălcarea regulamentului care au în vedere marcajul sau
regula travel (pașilor ) constituie infracțiune /abatere.
Infracțiunile/abaterile nu întrerup jocul;
 Orice alta neregularitate constituie încălcare a
regulamentului;
 Doar jucătorul faultat poate cere fault, strigând „fault”;
 Orice jucător advers poate solicita o infracțiune, strigând
numele specific al infracțiunii;
 Solicitările trebuie făcute imediat ce infracțiunile/ abaterile
sunt comise;
 Dacă un jucător din echipa împotriva căreia s-a revendicat
faultul, infracțiunea /abaterea sau încălcarea de regulament,
86
nu este de acord cu solicitarea, poate cere „contest”.
Faulturi
În Ultimate, faulturile se împart în următoarele categorii:
 Joc periculos - care reprezintă ignorarea siguranței celorlalți
jucători, chiar dacă apare contact sau când contactul este
comis, este catalogat joc periculos și considerat fault. Regula
aceasta are prioritate în fața oricărei alte reguli;
 Fault în apărare- are loc când un apărător inițiază contactul
cu un jucător advers care primește discul înainte, în timpul
sau după prinderea discului;
 Faulturi forțate: are loc când primitorul discului aflat în aer
prinde discul și este faultat de un jucător defensiv înainte de
a ateriza iar contactul îl forțează cel care primește să
aterizeze în afara terenului sau să nu aterizeze terenul de
țintă atacat;
 Fault în apărare la aruncare: are loc atunci când un apărător
este poziționat ilegal și are loc un contact fizic cu aruncătorul
și apărătorul inițiază contactul cu apărătorul înainte ca
acesta să elibereze discul;
 Fault cu deposedare apare atunci când un jucător din apărare
cauzează jucătorului care aruncă sau celui care urmează să
intre în posesie scăparea discului după ce au obținut posesia.
Dacă obținerea discului ar fi dus la înscrierea unui gol și
faultul nu este revendicat, se acordă gol;
 Fault în atac la primire are loc când un jucător care urmează
să primească discul inițiază contactul cu un jucător defensiv
înainte sau în timp cea asta încearcă să prindă discul;
87
 Fault în atac la aruncare are loc când aruncătorul inițiază
contact cu jucătorul din apărare aflat într-o poziție
regulamentară;
 Fault prin blocaj este comis atunci când un jucător adoptă o
poziție pe care un adversar în mișcare nu o poate evita și din
această acțiune se produce ciocnirea între jucători;
 Fault indirect are loc când există contact între un jucător care
primește pasa și un jucător în apărare fară a afecta încercare
de a prinde discul. Dacă nu este revendicat, jucătorul asupra
căruia s-a produs faultul poate redobândi orice dezavantaj
pozițional care s-ar fi produs în urma faultului;
 Faultul de compensare. Dacă sunt cerute faulturi atât de
jucătorii ofensivi cât și de cei din apărare la aceeași fază,
discul se întoarce la aruncător.
Infracțiuni
 Infracțiuni de marcaj
 atunci când jucătorul marcat nu este numărat corespunzător,
numărătoarea nu începe numaratoare cu cuvantul
“Stalling”, intervale de numărare mai rapide de o secundă
sau numărătoarea nu începe cu numărul corect;
 “Straddle” „încălecare” – când linia imaginară de o lungime
de diametru de disc este încălecată de apărător;
 “Spațiu de disc” – când un jucător marcator este poziționat
mai puțin de un diametru de disc de trunchiul sau de
pivotul aruncătorului;
 “Wrapping” – un jucător în apărare își folosește brațele cu
scopul de a împiedica pe aruncător să pivoteze în orice
direcție;
88
 “Dublaj” – mai mult de un apărător se află la mai puțin de
trei (3) metri de locul de pivot al aruncătorului și la mai
mult de trei (3) metri de toți ceilalți jucători din atac;
 “Vedere” – un apărător obstrucționează intenționat vederea
aruncătorului folosindu-se de orice parte a corpului;
 “Contact” – un apărător ia contact cu aruncătorul înainte ca
acesta să lanseze discul însă nu pe parcursul aruncării. În
cazul în care contactul se face doar din mișcarea
aruncătorului, atunci nu este considerată infracțiune.
 Infracțiunea de pași se produce dacă:

 atacantul se deplasează cu discul în mână sau cel care l-a
prins din alergare face mai mulți pași decât sunt necesari
pentru a se opri;
 aruncătorul fixează pivotul într-un punct incorect pe terenul
de joc;
 aruncătorul schimbă direcția înainte de a fixa un pivot sau
de a elibera discul;
 aruncătorul nu păstrează pivotul fix până când eliberează
discul;
 aruncătorul nu menține contactul cu terenul pe parcursul
mișcării de aruncare sau cel care primește discul îl scapă ori
întârzie prinderea lui intenționat pentru a se deplasa în orice
direcție.
 Încălcarea regulamentului prin „pick”
Dacă un jucător defensiv îl acoperă îndeaproape pe un
jucător ofensiv, dar este împiedicat să se deplaseze spre/cu acesta
de către un alt jucător, apărătorul poate solicita „pick”.
89
Odată ce faza de joc este sistată, jucătorul obstrucționat se
poate deplasa în poziția pe care consideră că ar fi putut s-o ocupe
în cazul în care nu ar fi fost obstrucționat. Discul este înapoiat
aruncătorului (dacă a fost lansat între timp) și numărătoarea
reîncepe de la maximum 9.
Time-out
 Jucătorul care solicită time-out trebuie să formeze un „T” cu
mâinile sau cu o mână și cu discul și să strige „time-out”;
 Fiecare echipă are două time-outuri a câte 75 de secunde pe
repriză;
 Un time-out poate fi luat oricând pe durata unei reprize;
 După începutul unui punct și înainte de pull, oricare dintre
căpitani poate să solicite time-out.
 Time-outul extinde cu două minute timpul dintre începutul
unui punct și pull.
4.5. Mijloace specifice pentru învățarea jocului Ultimate
Structuri pentru învățarea și consolidarea aruncărilor și a

procedeelor de prindere de bază
Învățarea aruncărilor și a procedeelor de prindere de bază
de pe loc, precedată de deplasare cu fața, cu spatele, laterală și
oprire în 2-3 pași, conform regulamentului, pe diferite distanțe
(scurtă: 3-5 m, medie: 10-15 m, 20-30 m), câte doi față în față, în
formație de cerc sau pătrat:
 Aruncarea discului prin procedeul backhand;
 Prinderea discului cu două mâini, cu o palmă deasupra și
cealaltă sub disc;
90
 Aruncarea discului prin procedeul forehand;
 Prinderea discului cu ambele mâini în supinație;
 Prinderea discului cu o mână în pronație;
 Aruncarea discului prin procedeul hammer.

Structură motrică pentru învățarea și consolidarea pivotării
Se face în grupuri de 4-6 jucători dispuși într-un pătrat cu
latura de 10-12 m; discurile trebuie să fie cu două mai puține decât
numărul de jucători. Jucătorul din centru primește discul dintr-un
colț al pătratului și pivotează până întâlnește un jucător fără disc,
apoi pasează discul. După aceea, pivotează spre alt jucător cu disc
pentru a primi pasa și pivotează din nou pentru a pasa discul.
(Figura 11)
Indicații:
- Menținerea contactului vizual;
- Accentul să cadă pe corectitudinea lucrului picioarelor și pe
o poziție stabilă a corpului la fiecare aruncare;
- Schimbarea direcției prin pivotare;
- Pivotarea să se realizeze cu viteză mică pe o distanță cât mai
mare și gradual să crească viteza de execuție. Fiecare jucător
stă timp de 3 minute în mijloc, apoi schimbă locul cu ceilalți.
Figura 11. Exercițiu pentru pivotare
91
Exercițiu pentru exersarea marcajului
Pe grupe de câte 3, un jucător la mijloc. Jucătorul cu discul
este marcat strâns, iar ceilalți trebuie să paseze de la unul
(aproximativ 10 m) și, prin fente și pivotare, să scape de marcaj.
Odată pasat discul, aruncătorul urmărește discul și îl marchează
pe primitor, apoi jucătorul cu discul trebuie să scape de marcaj și
să-i paseze discul celuilalt jucător.
Exercițiu pentru consolidarea și perfecționarea procedeelor de

prindere-pasare
Structura se realizează în 4-5 jucători, dispuși în formație
de semicerc cu rază de 3 metri. Doi jucători au discuri. Un jucător
trebuie să prindă și să paseze rapid mai multe discuri. O jucător stă
în centru cu fața la ceilalți 4. Un jucător în semicerc aruncă la
persoana din mijloc care prinde și aruncă imediat la o altă
persoană. În timp ce aruncă, celălalt disc este aruncat la el. Toate
aruncările merg la jucătorul din centru. Toți jucătorii trec pe rând
prin centru.
Cel care primește pasa poate lucra la prinderea și aruncarea cu
ambele mâini.
Structură motrică pentru consolidarea prinderii-pasării

- „Ștergătorul de parbrize”
Exercițiul se realizează în 3 jucători, un pasator, un prinzător
si un jucător care marchează, dispuși în formație de triunghi cu
latura de 3 m. Cel care recepționează discul este așezat lângă un
con de la baza triunghiului, iar aruncătorul și cel care îl
marchează sunt așezați în vârful triunghiului. Cel care prinde
discul se deplasează înainte și înapoi între cele două conuri.
92
Prinderea discului va fi realizată lângă unul din cele două conuri,
după care o pasează înapoi aruncătorului și se deplasează spre
celălalt con, prinzând și aruncând-o înapoi, repetând acest lucru
timp de 2 minute. Pentru o mai bună învățare, jucătorul care
marchează trebuie să fie pasiv sau semi-activ.
Cel care primește trebuie să se întindă pentru a prinde discul
rapid și cu mâna dreaptă și cu cea stângă. Aruncătorul trebuie să
arunce rapid atât înainte cât și înapoi. Toți jucătorii trec pe rând pe
fiecare post.
- „Cercul”
Această structură motrică este realizată în 8-10 jucători
dispuși în formație de cerc, iar 2-3 jucători se plasează în interiorul
cercului. Jucătorii dispuși în cerc pasează între ei, iar cei din
interior încearcă să îl marcheze pe aruncător sau să intercepteze
pasa. Marcatorul poate începe numărătoarea de la 6 pentru a-l
presa pe aruncător.
Structură motrică pentru exersarea jocului ofensiv în zona de final

(de marcare a golului)
Structura se realizează în 6 – 7 jucători, se adresează
exersării demarcării jucătorilor și a prinderii și pasării discului în
zona de final a terenului. Jucătorii sunt dispuși pe 2 linii de câte 3
jucători.
Linia A în centrul zonei de final și linia B în fața liniei de
final. Aruncătorul se află lângă marginea terenului, cam la 3 m în
afara zonei de final. Primul jucător din linia (A1) l se demarcă,
aruncătorul îi pasează prin exterior jucătorului A1 (și apoi
aleargă și se așază ultimul la linia B. Primul jucător din linia (B1)
face o schimbare de direcție și se demarcă, pe aceeași parte ca A1.
93
A1 îi pasează lui B1. B1 aruncă înapoi la A1 (și aleargă și se așază
la linia A . Următoarea persoană de pe linia frontală (A2) pătrunde
pe partea opusă a jucătorului A1. A1 pasează discul jucătorului
A2 (și se îndepărtează de partea din spate a liniei din spate).
Următorul jucător de pe linia din spate (B2) se demarcă într-un
colț al zonei finale. A2 aruncă la B2. B2 aruncă înapoi la A2 (și se
îndepărtează de linia din față). Modelul se repetă.
Fiecare jucător trebuie să treacă prin fiecare poziție: să
paseze în zona de final, să paseze în zona de final, să se demarce.
Pot fi introduși și doi apărători pe măsură ce jucătorii progresează.
Bibliografie
Cum să joci Ultimate Frisbee. (n.d.). https://ro.rgbsf.com/Play-

Ultimate-Frisbee-4887
Eisenhood, C. (n.d.). Ultimate fundamantalds: The backhand.

https://ultiworld.com/feature/how-to-throw-a-backhand-in-
ultimate-frisbee/
Ultimate: Fundamentals, skills & techniques. (n.d.).
https://open.online.uga.edu/ultimate/chapter/
skillsandtechnique/
Ultimate Frisbee: Teacher resource package. (2014).
https://acephysed.files.wordpress.com/2014/05/ultimate-
teaching-guide.pdf
Ultimate Frisbee drills. (n.d.).
94
https://www.catchthespirit.co.uk/ultimate/ultimate-frisbee-
drills
Ultimate Frisbee HQ. (2022). All Ultimate Frisbee throws.
https://ultimatefrisbeehq.com/ultimate-frisbee-throws/
USA Ultimate. (2020). Basic skills, strategy, and drills.
https://usaultimate.org/wp-content/uploads/2020/11/
USAU_SkillsDrills.pdf
95
V. JOCUL DE OINĂ ÎN 6 (OINA ÎN SALĂ)5
5.1. Originea și istoria jocului de oină
Jocul de oină își are originea în România, acesta fiind

considerat sportul tradițional românesc. Acest joc se practica în
toată țara, existând diverse denumiri ale acestuia și de asemenea,
diverse variante de joc. „Astfel, în zona Banatului, jocul de oină se
numea lopta mică sau pila, în Transilvania, avea denumirea de-a
lunga sau lopta lungă, în Muntenia și în Moldova s-a numit hoina
și apoi oina, în Maramureș ojerul sau oirul, în zona Sibiului fuga,
etc”. Au fost zone în România în care jocul de oină se practica și de
fete și de băieți, jocul fiind denumit „oiniță”.
Jocul de oină se aseamănă cu alte jocuri, din alte țări, și
anume cu „Schlagball-ul german, pesäpallo-ul finlandez, jocul
paume din Franța, sau Cluiche Corr-ul irlandez”.
În cadrul jocului de oină sunt solicitate o serie de calități
motrice (viteză bună necesară în alergare, rapiditate în execuție
pentru efectuarea mișcărilor de autoapărare împotriva loviturilor
mingii, precizie în efectuarea aruncării și a lovirii mingii cu
bastonul).
Începând cu secolul al XIV-lea, jocul de oină a fost practicat
mereu, prima mențiune privind acest fapt, datând din anul 1364.
În secolul al XVI-lea a apărut o altă menționare privind jocul
de oină, în anul 1596. Astfel, în „lucrarea Sistemul Universal al
Lumii”, jocul de oină este menționat de italianul Gian Lorenzo d
´Anania, în cadrul capitolului ce descrie Valahia Superioară.
5
Capitol scris de Prof. univ. dr. Raluca Pelin
96
De asemenea, menționări ale jocului de oină se regăsesc și a
în „Diaetetica” scrisă de Stefan Matyus, în anul 1762, lucrare
apărută la Cluj, iar în anul 1763, sunt descriși anii trăiți în
Timișoara, de către preotul Nicolae Stoica, originar din Hațeg, ani
în care, în curtea bisericii, juca „lopta mică” împreună cu copiii.
„Sub denumirea de hoină, acest joc este pomenit de către
Alexandru Davila, în piesa Vlaicu Vodă, domnul muntean de la
1364-1377, Vladislav I, cel care a cunoscut prima incursiune a
turcilor otomani. Voievodul Mircea cel Bătrân, în anii adolescenţei,
era un bun jucător de oină, căci jocul era răspândit nu numai în
popor, ci şi la curte”. (https://oina.md/istoricul-jocului/)
Tot sub denumirea de ”hoină”, mai este întâlnită și
pomenită oina, şi în înscrisurile unor călugări, în anul 1852, când
la Piatra Neamţ, a fost începută construcția Școlii domnești. La
festivitatea organizată în cinstea acestui eveniment au avut loc și
întreceri de oină, jucătorii fiind elevi ai corului ce trebuia să cânte
cu această ocazie. Printre elevii prezenți la acest eveniment se afla
și Ion Creangă (1837-1889), care a aflat de jocul de oină de la oierii
din sat.
Jocul de oina a avut mai multe descrieri, una dintre primele
apărând în anul 1875. Aceasta este realizată de filologul Alexandru
Lambrior (1846-1883), care descrie jocurile „Hoina, Ticul şi
Poarca”. În ceea ce privește jocul „Hoina”, acesta precizează:
”Hoina se joacă între mai mulţi băieţi. Mai întâi se aleg doi care
joacă mai bine şi se numesc baci, apoi ceilalţi se prind în ceata
unuia sau a altuia. Una din cete se orânduieşte prin sorţi la bătaie
şi alta la pasare”.
(https://www.agerpres.ro/sport/2017/02/28/istoria-jocului-de-oina-
10-19-34)
97
Părintele jocului de oină este considerat Spiru Haret, cel care
a adus transformări radicale ale acestui joc, dându-i un caracter de
joc sportiv. În anul 1898, cadrul „Reformei învățământului” și prin
diverse decizii la nivel de minister, Spiru Haret a făcut în așa fel,
încât jocul de oină să fie practicat obligatoriu în toate școlile. «Oina
poate aduce o viață nouă în școala română, fiind un admirabil
mijloc de educație fizică, adevăratul tip de joc sportiv românesc»,
preciza Spiru Haret.
Primul Campionat Național de Oină a avut loc în data de 9
mai 1899 la București, unde echipa liceului „Nicolae Bălcescu” din
Brăila a ieșit învingătoare (Fotografia 1).
Fotografia 1. Echipa Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila
Și Calistrat Hogaş (1847-1917) a contribuit la dezvoltarea

educaţiei fizice şi a oinei în ţinuturile nemţene. În luna aprilie a
anului 1907, a fost emis de către Ministerul Cultelor şi
Instrucţiunii Publice, un ordin ce cuprindea propuneri privind
imbunătățirea învăţământului secundar. Atunci, Calistrat Hogaş a
solicitat excluderea cricketul-ui, a tenisului de câmp, etc. şi a cerut
sa fie promovate jocurile: „ticul”, „horul”, „oina” și jocurile cu
mingea. De asemenea, Calistrat Hogaş, a propus înfiinţarea şi
98
reglementarea competițiilor, dar nu doar pentru oină, ci şi pentru
alte jocuri ce se desfășurau la vârsta copilăriei pe plan naţional.
În anul 1912, în ziua de 3 iunie, este publicat, în Monitorul
Oficial din România, regulamentul jocului de oină și astfel este
recunoscut oficial acest joc, iar în același an, la începutul iernii, în
București, se înființează „Federația Societăților Sportive din
România” (FSSR), ce cuprinde și „Comisia de Oină”.
În anul 1932, în luna iunie, este fondată Federația Română
de Oină. După terminarea celui de-al doilea război mondial, încep
să se organizează o serie de competiții ale jocului de oină - „Cupa
Speranțelor”, „Cupa Regiunilor”, „Cupa României”,
„Campionatul național de seniori și juniori”, „Cupa Orașelor”,
„Cupa Satelor”, „Cupa Liceelor Agroindustriale”, „Campionatul
Universitar”, „Dinamoviada”, „Spartachiada”, „Cupa Federației”,
„Campionatul Școlar” și altele. Aceste competiții, organizate atât
pe plan local cât și pe plan național, au contribuit la recâștigarea
popularității acestui sport. În anul 1949, îla sfârșitul lunii iunie,
este înființată „Comisia Centrală de oină”. Această comisie a
început să dezvolte în școli, formarea de antrenori, arbitri și
instructori și a modificat regulamentul jocului de oină, toate
acestea conducând către o perioadă în care jocul de oină să
cunoască un drum ascendent și să devină foarte popular în
întreaga țară.
De la începutul anilor 90 jocul de oină cunoaște un mare
regres, fapt ce a făcut ca acest sport să fie din ce în ce mai puțin
practicat. În ultimul timp, Federația Română de Oină a început o
acțiune de revitalizare a jocului de oină.
De asemenea, au fost incluse noi localități în care să se
practice jocul de oină, ceea ce făcut ca acesta să fie vizibil astăzi în
99
peste 30 de județe din România.
Terenul
Pentru oina în sală, suprafața terenului de joc are
următoarele dimensiuni:
a. seniori și juniori I - 45 m lungime și 15 m lățime;
Figura 1. Teren de oină pentru seniori și juniori I
b. juniori II și juniori III - 41,5 m lungime și 13,5 m lățime;
100
Figura 2. Teren de oină pentru juniori II și juniori III
c. juniori IV și minioină - 34 m lungime și 11 m lățime;
Figura 3. Teren de oină pentru juniori IV și minioină
Aceste dimensiuni ale suprafeței de joc sunt măsurate de la

marginea exterioară a liniilor și cuprind zonele de bătaie și de fund
și câmpul de joc.
Marcajul
Câmpul de joc este dreptunghiular și conține un singur
culoar (folosit pentru ducere și întoarcere), precum și următoarele
linii (Figura 4):
Linia de bătaie - este linia din spatele căreia se realizează
bătaia mingii cu bastonul. Această linie este împărțită în două
segmente egale: linia de plecare (partea pe care se face ducerea) și
linia de scăpare (partea pe care se face întoarcerea).
Linia de fund - este linia spre care se realizează bătaia mingii cu
bastonul. Și această linie este împărțită în doua segmente egale - linia de sosire
este segmentul liniei de fund pe partea pe care se face ducerea și linia de
întoarcere este segmentul liniei pe partea pe care se face întoarcerea.
101
Liniile de margine sunt liniile care delimitează, pe lateral, câmpul de
joc și fac parte din acesta.
Linia de treisferturi - este trasată în opoziție și paralel cu linia
de bătaie, astfel:
 la 36 m pentru jocul de seniori și juniori I;
 la 34,5 m pentru jocul de juniori II și juniori III;
 la 27 m pentru minioină.
Zona de treisferturi - este inclusă în câmpul de joc, fiind
delimitată de liniile de margine, linia de treisferturi și linia de
fund.
Figura 4. Marcajul terenului de oină
Zonele
Zonele sunt spații care se află în afara câmpului de joc.
Acestea sunt în număr de două și sunt situate în spatele liniilor de
bătaie și de fund (Figura 5).
102
Figura 5. Marcajul terenului de oină - zonele de bătaie și de fund
Zona de bătaie - este delimitată de cele două linii de margine,

linia de bătaie și linia exterioară a zonei de bătaie (lățimea
terenului). Această zonă cuprinde:
 Zona de protecție. În interiorul zonei de bătaie, se trasează
un semicerc cu raza de 1,5 m. Centrul semicercului trebuie
să fie la mijlocul liniei de bătaie. În interiorul câmpului de
joc se mai trasează două linii perpendiculare, pe linia de
bătaie. Acestea trebuie sa aibă lungimea de 1 m şi să fie
tangente în punctul de intersecţie cu semicercul de 1,5 metri;
 Cercul. La mijlocul liniei de bătaie se fixează punctul de
tangență al unui cerc cu diametrul de 1m. Acesta se va trasa
numai în interiorul zonei de bătaie şi va delimita suprafaţa
de protecţie a jucătorului care bate mingea.
 Linia de așteptare. În zona de bătaie, la 1 m în spatele liniei
de scăpare și paralel cu aceasta, se va trasa o linie continua
de 6 m lungime numită linia de aşteptare. Aceasta linie
reprezintă locul unde jucătorii echipei care se află la bătaie
își aşteaptă rândul pentru a bate mingea cu bastonul.
103
Zona de fund - este delimitată de cele doua linii de margine,
linia de fund și linia exterioară zonei de fund (lățimea terenului).
În interiorul zonei de fund, la mijlocul liniei de fund, se fixează
punctul de tangență al unui cerc cu diametrul de 1 metru.
Cele patru colțuri ale zonei de bătaie și ale zonei de fund se
marchează cu fanioane, al căror băț este înalt de 1 metru, iar
steagul este de minimum 30 x 40 cm.
Toate liniile câmpului de joc trebuie sa aibă o lățime de 8-10
cm și trebuie să facă parte integrantă din spaţiile pe care le
delimitează, astfel:
● liniile de margine, de bătaie și de fund fac parte din câmpul
de joc;
● liniile exterioare fac parte din zone;
● liniile de trei sferturi și de fund fac parte din zona de trei
sferturi;
● liniile cercurilor și semicercurilor fac parte din suprafața
acestora.
Cercurile
La 13,5 metri față de linia de fund și la fel față de linia de
bătaie, pe liniile de margine, se stabilesc și se fixează punctele de
tangență ale unor cercuri cu diametrul de 1 metru.
Se trasează patru cercuri pentru a marca posturile
mărginașilor pe ducere și întoarcere. Diametrul paralel cu linia de
bătaie și cu linia de trei sferturi a acestor cercuri se va prelungi şi
marca cu linie întreruptă între cercuri pentru a delimita careul si
triunghiurile (Figura 6).
Careul este spațiul interior dintre cele patru cercuri.
Pe câmpul de joc, se formează două triunghiuri de pasare:
104
a) Spațiul dintre fruntaș, mărginaș 1 la ducere și mărginaș 2
la întoarcere reprezintă primul triunghi;
b) Spațiul dintre fundaș, mărginaș 2 la ducere și mărginaș 1
la întoarcere reprezintă al doilea triunghi.
Figura 6. Teren de oină - formarea spațiilor de joc
Materialele
Bastonul are lungimea de 80 cm și diametrul de 5 cm la un
capăt și 2,5 cm la celălalt capăt, având forma unui trunchi de con
(Figura 7). Acesta trebuie să fie rotund pe întreaga lungime si
trebuie să fie confecţionat dintr-un lemn de esenţă tare. De
asemenea, bastonul trebuie să fie prevăzut cu opritor. Pentru ca
jucătorii să aibă o priză cât mai bună se poate înfăşura pe mânerul
bastonului o panglică adezivă sau cauciucată.
Bastonul este utilizat de către cei doi căpitani de echipă,
atunci când se fac alegerile și de către jucătorii echipei care se afla
la bătaie, atunci când lovesc mingea, în timpul jocului, în
încercarea acestora de a obține puncte suplimentare.
105
Figura 7. Dimensiunile bastonului pentru jocul de oină în 6
Mingea are formă sferică, fiind confecționată din piele

naturală și umplută cu păr natural de cal, bovine, ovine sau porc.
Aceasta trebuie să fie făcută din 8 bucăți de piele de aceeași
culoare, tăiate în formă de triunghiuri echilaterale curbe și cusute
între ele.
În funcție de categoria de joc, diametrul mingii este aceleași,
dar greutatea diferă. Astfel:
- seniori și juniori I - diametrul 8 cm, circumferința 24 cm,
greutatea 140 g (Figura 8);
- senioare, junioare I, juniori II și juniori III - diametrul 8 cm,
circumferința 24 cm, greutatea 120 g (Figura 9);
- junioare II și junioare III - diametrul 8 cm, circumferința 24
cm, greutatea 100 g (Figura 10);
- juniori IV și minioină - diametrul 8 cm, circumferința 24
cm, greutatea 80 g.
106
Figura 8. Dimensiunea mingii de oină la seniori și juniori I
Figura 9. Dimensiunea mingii de oină la senioare, junioare I,

juniori II și juniori III
Figura 10. Dimensiunea mingii de oină la junioare II și junioare III
Componența echipei
Echipa de oină este compusa din 6 jucători titulari şi 2
rezerve, astfel ca pe foaia de arbitraj pot fi trecuți maximum 8
107
jucători. Toți jucătorii trebuie să fie disciplinați si respectuoși si sa
manifeste integritate in timpul jocului și în toate celelalte
împrejurări în care au relații cu oficialii și publicul spectator, atât
înainte cat si după terminarea jocului. De asemenea, toți jucătorii
trebuie să accepte deciziile arbitrilor, fără a-şi manifesta
nemulţumirea.
Căpitanul de echipă este cel care conduce jocul echipei sale
atât la prindere, cât şi la bătaie. Acesta este singurul jucător care
poate să se adreseze arbitrului, iar acest lucru poate fi făcut numai
cu acceptul acestuia. Căpitanul de echipa răspunde de disciplina
echipei sale în timpul jocului si este singurul jucător care poate să
părăsească linia de așteptare în timpul jocului.
Prezentarea echipelor la joc

Echipele intră pe suprafața de joc numai la fluierul arbitrului
și se poziționează pentru salut.
Înainte de începerea jocului, fiecare echipă trebuie să
prezinte un baston şi o minge de joc, regulamentare. Arbitrul este
cel care va alege mingea cu care se va juca, iar fiecare echipă va
folosi la bătaie, propriul baston. În timpul jocului, bastonul şi
mingea nu pot fi schimbate, decât dacă căpitanul de echipa face o
sesizare, iar arbitrul constată că nu mai pot fi folosite (mingea udă
sau ruptă și bastonul fisurat sau rupt).
La alegeri este folosit bastonul echipei care este trecută a
doua pe foaia de arbitraj. Arbitrul va arunca bastonul, iar acesta va
fi prins cu o mână, de treimea inferioară, de căpitanul echipei
adverse (bastonul va fi prins cu degete pe circumferinţa
bastonului, fără degetul mare). Apoi, căpitanul echipei adverse va
prinde bastonul deasupra mâinii acestuia şi tot așa, până se ajunge
108
la capătul bastonului. Căpitanul care ajunge la capătul bastonului
este cel care are dreptul să aleagă cum va juca propria echipă în
prima repriză: la bătaie (în apărare) sau la prindere (în atac).
(Figura 11)
Figura 11. Efectuarea alegerilor
După alegeri, echipa de la bătaie se îndreaptă în coloană câte

unul și se poziționează pe linia de bătaie, unde se aliniază în
ordinea de bătaie, iar echipa de la prindere se îndreaptă în coloană
câte unul în pas alergător, spre linia de fund se poziționează în
formula 1, 2, 2, 1 pentru a intra în teren și a se așeza pe cercuri. La
fluierul arbitrului, intră în pas alergător, oprindu-se fiecare în
cercurile pe care le ocupă - mărginaşii, fundașul și fruntașul. După
ce jucătorii se așează pe suprafața de joc, arbitrul acordă echipei de
la prindere 3 minute, necesare pentru acomodarea cu mingea și cu
terenul. După aceste trei minute, arbitrul îi invită pe primii doi
apărători în zona de protecție pentru prima bătaie a mingii care
marchează începerea jocului.
109
Figura 12. Poziționarea echipelor pe teren
Terminarea primei reprize este semnalizată de fluierul

arbitrului. Jucătorii echipei care a fost la prindere se grupează în
formaţie 1-2 -2-1 iar jucătorii echipei care a fost la bătaie se
grupează în coloană, iar la următorul fluier echipele își schimbă
locurile și rolurile.
La finalul jocului, acesta este închis iar jucătorii ambelor
echipe se poziționează ca la începutul partidei, în linie. Se
comunică rezultatul jocului, de către arbitrii, după care echipele
salută publicul, echipa adversă si părăsesc, încolonate, suprafața
de joc
Timpul
Jocul de oină se dispută în două reprize. Durata unei reprize
este nelimitată, iar cele două reprize sunt separate de o pauză de 5
minute. Fiecare echipă joacă o repriză la bătaie și una la prindere.
Repriza de joc începe la fluierul arbitrului prin prin lovirea sau
încercarea acestuia de a o lovi cu bastonul. După ce toți cei 6 jucători din
echipa care se află la bătaie, au lovit mingea cu bastonul și au
parcurs o ducere și o întoarcere, se termina repriza de joc.
110
Arbitrii
În jocul de oină, există doi arbitri principali, delegați de
Comisia Centrală de Arbitri sau de Comisia Județeană de Arbitri și
aprobați de Biroul Federal sau de asociațiile județene de oină.
Arbitrii trebuie sa urmărească aplicarea regulilor jocului şi
sa hotărască dacă există cazuri în care nu a fost respectat acesta.
Toate deciziile pe care arbitrul le ia timpul jocului, nu pot fi
contestate. Arbitrii au dreptul de a penaliza şi infracţiunile comise
în timpul unei suspendări temporare a unui jucător sau când jocul
este oprit.
Arbitrii se pot consulta între ei numai când aceștia apreciaza
că este nevoie și doar atunci când cere arbitrul care a luat decizia
primul. Acest lucru se poate face pentru eventuala corectare a unei
decizii greșite, iar decizia eronată poate fi anulată doar de arbitrul
care a luat-o. Fiecare arbitru are două cartonaşe, unul galben şi
unul roşu. Acestea se folosesc pentru sancţionarea abaterilor.
Pentru a fi întărite deciziile luate, oficialii meciului vor folosi
următoarea gestică:
- ridicarea unui braț: acordarea unui punct suplimentar;
- ridicarea ambelor brațe: acordarea a două puncte
suplimentare sau lovirea valabilă a unui jucător cu mingea;
- ridicarea fanionului: comiterea unei nereguli.
Marcarea punctelor
A. Echipa care este la prindere acumulează puncte din
lovirea adversarului cu mingea. O lovitură valabilă aduce două
puncte. Atunci când atacatorul aruncă mingea spre un apărător,
trebuie să aibă cel puțin un picior în cerc (mărginașii), în zona de
bătaie (fruntașul) sau în zona de fund (fundașul).
111
Lovirea unui jucător care se afla la bătaie este valabilă, doar
atunci când jucătorul care a aruncat, are piciorul în cerc sau a
călcat marginea cercului. Piciorul trebuie sa rămână în contact cu
solul până mingea lovește adversarul.
Pentru ca lovitura fundaşului sau a fruntaşului să fie
valabilă, aceștia trebuie să aibă măcar un picior în propria zonă.
Daca lovirea adversarului cu mingea aruncată este realizata
din afara postului, aceasta nu se ia în considerare.
Se consideră lovit un jucător care se afla la bătaie, atunci
când mingea îi lovește corpul, excepţie făcând palmele. De
asemenea, se mai consideră lovit atunci când mingea ricoșează din
propriile palme și îl atinge, sau atunci când mingea ricoșează din
palmele unui coleg de echipă, și îl loveşte, în afară de palme.
Jucătorii echipei care se află la bătaie sunt considerați loviţi
şi atunci când ating solul, în momentul în care se află în exteriorul
câmpului de joc (peste liniile de margine).
Nu este considerată valabilă, lovirea unui adversar, atunci
când mingea a atins întâi pământul sau a atins în acelaşi timp și
pământul şi jucătorul.
Un jucător poate fi lovit și la ducere și poate fi lovit și la
întoarcere.
B. Echipa care se află la bătaie acumulează puncte
suplimentare în urma loviturilor de baston. Pot fi acumulate două
puncte sau un punct. Pentru acordarea punctelor suplimentare
trebuie sa se ţina cont de poziţia și de traiectoria mingii, în urma
loviturii de baston.
Se pot acorda două puncte suplimentare în următoarele
situații:
112
▪ mingea bătută trece peste linia exterioară a zonei de fund
fără să atingă solul;
▪ mingea bătută cade în zona de fund;
▪ mingea bătută ajunge deasupra zonei de fund și nu este
prinsă, aceasta fiind respinsă în orice direcție (indiferent de
intenție);
▪ mingea bătută este împiedicată să treacă deasupra zonei
de fund, fiind lovită de către un jucător de la prindere;
▪ mingea bătută ricoșează din corpul jucătorului din echipa
ce este la prindere, aflat în zona de trei sferturi și care cade în
interiorul zonei de fund.
Se poate acorda un punct suplimentar în următoarele
situații:
▪ mingea bătută, depăşeşte în timpul zborului, linia de fund,
după care trece peste liniile de margine ale zonei de fund;
▪ mingea lovită, în timpul zborului, trece de linia de fund, şi
este prinsă în zona de fund de un jucător ce se află la prindere;
▪ mingea, după ce a fost lovită, aterizează în zona de trei
sferturi, atingând inclusiv linia de trei sferturi sau linia de fund;
▪ mingea bătută ajunge deasupra zonei de trei sferturi, dar
nu este prinsă si aterizează în câmpul de joc sau peste marginile
acestuia;
▪ mingea bătută este împiedicată să treacă deasupra zonei
de trei sferturi fiind lovită de unul din jucătorii de la prindere.
La finalul jocului, se cumulează scorurile celor două reprize
pentru fiecare echipă, realizându-se scorul final, apoi este declarată
învingătoare echipa care obține cel mai mare scor final.
Jocul echipei la bătaie (în apărare)
113
O echipă este la bătaie atunci când jucătorii săi lovesc
mingea cu bastonul și apoi realizează o ducere și o întoarcere,
apărându-se spre a nu fi loviți de jucătorii echipei care se află la
prindere și care țintesc în ei.
Apărătorul poate intra pe câmpul de joc dacă mingea este în
joc, doar atunci când mingea nu se mai află în palma jucătorului
care efectuează serviciul. Această situație poate fi întâlnită atunci
când jocul fusese oprit și în acel moment nu mai exista alt apărător
pe câmpul de joc sau oricând după fluierul arbitrului, în situația în
care jocul fusese oprit și mai exista apărător pe câmpul de joc.
Bătaia mingii cu bastonul

1. Apărătorii se așează înapoia liniei de aşteptare, aceștia
neavând voie să își părăsească locul până când trebuie să
servească sau să execute bătaia mingii cu bastonul. Poate fi
exceptat doar pentru căpitanul echipei;
2. În timpul unui joc, jucătorii care se află la linia de aşteptare
vor trece la bătaia mingii doar o dată. Căpitanul de joc sau
antrenorul sunt cei care indică ordinea de intrare pe câmpul
de joc, ținând cont de situația tactică din acel moment al
jocului/meciului;
3. Bătaia mingii se efectuează de către un jucător după ce un
coleg de echipă a servit, înaintea lui (este exceptat jucătorul
care bate primul). Al doilea jucător este cel care servește
primului jucător, al treilea jucător servește celui de-al doilea
jucător, ş.a.m.d.;
4. Din momentul în care arbitrul fluieră, timpul maxim
realizarea bătăii mingiei este de 2 minute. Daca jucătorul nu
bate mingea în acest interval de timp, acesta nu mai are
114
dreptul de a bate și trebuie să treacă în spatele liniei de
plecare;
5. Cel care va servi mingea ultimului coechipier din echipă, va
fi primul jucător care a bătut mingea şi a părăsit terenul.
Dacă jucătorul nu a reușit să părăsească terenul, atunci
primul jucător care a ieşit din teren va servi ultimul jucător.
În situația în care jucătorul a fost eliminat din joc servirea se
va face de către următorul jucător;
6. Există posibilitatea ca un jucător aflat la bătaia să refuze
bătaia. Acesta trebuie să ridice un braţ, și astfel este anunțat
cel mai apropiat arbitru;
7. Mingea trebuie aruncată vertical din palma jucătorului care
face servirea. Jucătorul care bate este cel care indică
înălţimea aruncării Aceasta se face cu mâna sau bastonul.
Înălţimea la care se poate face servirea este de maxim 2 m.
Jucătorul care bate poate să refuze prima minge servită, dar
la cea de a doua minge are obligația să execute bătaia, altfel
nu va mai avea dreptul să bată şi va fi obligat să treacă în
spatele liniei de plecare;
8. După ce un jucător efectuează bătaia trebuie să meargă spre
linia de plecare. Atunci când jocul se reia, jucătorul care a
servit mingea, este obligat să se așeze pe linia de așteptare,
iar în cazul în care jocul este oprit trebuie să se așeze pe locul
pentru efectuarea bătăii mingiei;
9. Bătaia mingii se efectuează cu bastonul. Acesta se ține cu
amândouă mâinile, în funcție de tehnica jucătorului de la
bătaie. După ce se execută bătăia, bastonul se aşează în zona
de protecție;
115
10. Bătaia este valabilă, atunci când mingea este bătută spre
linia de fund, dar fără a depăși liniile de margine. Pentru a fi
regulamentară bătaia, jucătorii care efectuează servirea și
bătaia mingii, trebuie să fie cu ambele picioare în zona de
protecție, altfel, jucătorul va trece în spatele liniei de plecare
iar coechipierii intraţi pe câmpul de joc readuşi în zone;
11. În situația în care jucătorul nu loveşte mingea cu bastonul, se
consideră bătaia ca fiind executată şi jocul se reia;
12. După ce jucătorul efectuează bătaia, trebuie să treacă în
spatele liniei de plecare și va putea să intre în joc.
Intrarea în joc
Se consideră că jucătorii sunt intrați în momentul în care
intră în contact cu câmpul de joc, cât timp jocul este reluat. Jocul
este reluat atunci când mingea a părăsit palma jucătorului care o
servește pentru bătaie sau când fluieră arbitrul, dacă mingea este
în posesia celor din atac.
1. Jucătorii sunt obligaţi să parcurgă în întregime și ducerea și
întoarcerea, chiar dacă sunt sau nu ţintiţi. În timpul ducerii
și întoarcerii, jucătorii pot fi loviți cu mingea de către
jucătorii care se află la prindere;
2. Jucătorii din echipa aflată la bătaie nu pot fi loviți în
interiorul zonei de bătaie și a zonei de fund;
3. Jucătorii care se află la bătaie se pot apăra de loviturile
mingii, prin utilizarea palmelor. Aceștia pot să prindă
mingea care este jucată de echipa care se afla la prindere
după care o pot așeza pe sol, sau să-i schimbe direcţia prin
respingere. Jucătorii care se află la bătaie se pot feri de minge
116
prin eschive, sărituri, ghemuiri sau plasament înapoia
coechipierilor;
4. În zonele de bătaie și de fund pot fi cel mult doi apărător, în
momentul în care jocul este oprit, iar pe câmpul de joc nu
tau voie să mai fie alți apărători. Dacă există un al treilea
apărător într-o zonă, atunci măcar trebuie să intre în
triunghi, acest lucru realizâdu-se la indicația căpitanului;
5. Doar 2 jucători pot fi în terenul de joc, cel care vine de la
linia de plecare, și cel care vine de la linia de întoarcere.
Există excepţie pentru ultimul jucător la bătaie, care poate să
facă grupă cu ultimii doi jucători, deci, in acel moment, pe
câmpul de joc se pot afla 3 jucători;
6. Jucătorii echipei care se află la bătaie intraţi în joc, pot opri
cu palma orice minge, care vine din ţintire, pasă ori ricoşeu.
Aceștia pot să oprească, cu mâna sau cu piciorul, mingile
venite pe pământ, exceptând cele două zone. După ce a fost
oprită, mingea nu trebuie să mai fie în mișcare, ci trebuie
lăsată pe loc. Daca nu se respectă această regulă este anulat
avantajului obţinut;
7. Dacă jucătorul spre care se țintește, prinde mingea, trebuie
să o pună pe sol, neavând voie să o arunce sau să o
înapoieze jucătorilor care se află la prindere și nici să alerge
cu ea. În cazul în care nu respectă această regulă, jucătorul
este readus în triunghi;
8. Sportivii care se află la bătaie, așezați în spatele liniei de
întoarcere, au dreptul să intre în teren pentru a prinde în aer
mingea lovită cu bastonul, și astfel eventualele puncte
suplimentare se anulează;
117
9. Jucătorii care se află la bătaie, în momentul în care au intrat
în joc, pot să intercepteze mingea pasată de către jucătorii
care se află în atac. Astfel, aceștia se pot așeza ori în faţă, ori
în lateral;
10. Sportivii din echipa care se află la bătaie, care sunt așezați pe
linia de aşteptare, ori care au ieșit din joc, nu au dreptul să
împiedice fruntaşul din echipa adversă în acţiunile sale.
Pentru nerespectarea acestei reguli, jucătorul va fi sancționat
prin arătarea cartonaşului galben, iar jocul se va relua de la
faza anterioară comiterii greşelii;
11. Dacă cei din echipa de la bătaie, așezați în faţa liniei de
bătaie sau de fund, îl împiedică, sau îl ţin, pe jucătorul
fruntaş sau jucătorul fundaş din echipa adversă, care se află
în atac, în acţiunile sale, vor primi cartonaş galben. În acest
caz avantajul echipei care se află la bătaie, se anulează, iar
jocul se reia din situaţia anterioară comiterii greşelii;
12. Jocul de la bătaie se consideră terminat pentru sportivii care
au trecut peste linia de scăpare, aceștia nemaiputând reintra
în joc. În această situație, aceștia vor trebui să se așeze pe
banca jucătorilor de rezervă, unde vor rămâne până se
termină repriza de joc;
13. În situația în care jocul a fost terminat de către jucătorul
eliminat, echipa ce se află la bătaie va trebui să-l înlocuiasca
cu o rezervă. Acest nou jucător va fi considerat jucător
neintrat în joc și va fi trecut ultimul la bătaia mingii. În
situația în care jucătorul eliminat a obținut puncte
suplimentare, acestea se menţin, iar dacă jucătorul nou intrat
în joc realizează puncte din bătaia mingii, acesteanu se
socotesc.
118
Oprirea și reluarea jocului în urma acțiunilor jucătorilor care se
află la bătaie
Oprirea și reluarea jocului în urma acțiunilor jucătorilor care
se află la bătaie au loc în următoarele situații:
a. când există un serviciu imprecis, jucătorul care se află la
bătaie refuză primul serviciu, iar jocul se reia prin al doilea
serviciu;
b. când există o bătaie greşită și se ajunge la căderea mingiei
direct în afara liniilor de margine, bătaia se anulează iar jocul se
reia prin serviciu pentru următorul jucător la bătaie;
În aceste două situații, sportivii care sunt în spatele liniilor
de plecare și de întoarcere nu pot intra în joc. În situația în care au
intrat, vor trebui să fie reîntorși în spatele acestor linii.
c. când prin bătaia mingiei, aceasta este trimisă peste linia
exterioară a zonei de fund, jocul se reia din situația unde jucătorii
erau în momentul opririi jocului;
d. când mingea bătută cade în câmpul de joc, după care iese
peste liniile de margine sau peste linia exterioară a zonei de fund,
jocul se reia din spațiul unde apărătorii se aflau atunci când
mingea a depășit planul marginii;
e. când apărătorii rămân în zone după executarea unei
lovituri de baston, în funcție de tactica echipei, jocul se reia prin
serviciu pentru următorul jucător la bătaie;
f. când apărătorii rămași în zone, după executarea tuturor
loviturilor de baston, aleg să nu intre pe câmpul de joc, jocul se
reia prin introducerea unui apărător în câmpul de joc;
g. când jucătorii apărători pătrund în teren înainte ca
mingea să părăsească palma jucătorului care serveşte, se anulează
119
bătaia, iar jocul se reia prin serviciu pentru următorul jucător la
bătaie;
h. când lovirea mingii cu bastonul a fost efectuată din afara
zonei de bătaie, aceasta se anulează, iar jocul se reia prin serviciu
pentru următorul sportiv aflat la bătaie.
Jocul echipei de la prindere

O echipă este la prindere (în atac) atunci când încearcă să-i
lovească cu mingea pe jucătorii care se află în echipa de la bătaie,
cu scopul de a obține puncte.
Jucătorii care se află la prindere, după ce se așază pe
suprafața de joc, poartă următoarele denumiri:
 Fruntaș - acționează în zona de bătaie și poate lovi (ținti)
valabil numai din cerc;
 Fundaș - acționează în zona de fund și poate lovi (ținti)
valabil numai din cerc;
 Mărginași 1 și 2 de la ducere - acționează din cercurile aflate pe
marginea stângă a câmpului de joc;
 Mărginași 1 și 2 de la întoarcere - acționează din cercurile de
pe marginea dreaptă a câmpului de joc.
Echipa aflată la prindere trebuie să respecte următoarele
reguli:
1. Sportivii care se află la prindere pot ocupa orice post,
neavând importanță numărul de pe tricou. Antrenorul sau
căpitanul echipei este cel care repartizează locurile la
prindere. Jucătorii, după ce intră pe suprafața de joc, iar
arbitrul fluieră, nu mai au posibilitatea să își schimbe
locurile până când repriza de joc nu se la termină;
2. Atunci când mingea se serveşte, sportivii din echipa ce se
află la prindere trebuie să aibă ambele picioare în cerc sau să
120
fie în zonele respective. Pentru a prinde mingea, jucătorii
care se află la prindere, au voie să-şi părăsească locurile,
doar în momentul în care mingea a intrat în joc. Dacă aceste
reguli nu sunt respectate, se consideră că mingea nu a fost
prinsă, și după caz se pot acorda puncte suplimentare;
3. Jucătorii care se află la prindere, pot pasa mingea ori prin
aer, ori pe pământ, aflâdu-se în orice loc al terenului. Este
interzisă pasarea mingii cu piciorul;
4. Jucătorii care se află la prindere, pot recupera pasele
nereușite ale colegilor, așezându-se în spatele primitorilor;
5. Jucătorii care se află la prindere, pot să dubleze aruncarea
spre un apărător. Pentru aceasta jucătorul, trebuie să se
așeze în spatele celui care se află la prindere, pentru a
recupera mingea în urma țintirii nereușite;
6. Mingile trimise în afara terenului, de jucătorii aflați la
prindere sunt considerate recuperabile (caz în care nu se
oprește jocul), în limita a maximum 5 metri de la linia de
margine. Jucătorii care se află la prindere pot să se deplaseze
în afara câmpului de joc, pentru a recupera mingea, dar doar
până la axul cercurilor vecine zonei lor de acțiune;
7. Sportivii care se află la prindere, nu trebuie să oprească sau
să încurce deplasarea sportivilor care se află la bătaie. De
asemenea, nu au voie să se aşeze în faţa lor, trebuind să țină
o distanță de 2 m lateral, în momentul în care se apără în
careu sau în triunghi. Dacă nu este respectată această regulă
se consideră obstrucţie;
8. Jucătorii care se află la prindere pot intra în careul sau
triunghiul străin doar pentru a recupera o minge ce a fost
respinsă de jucătorii aflați în apărare, mingea aflându-se în
121
direcţia lor şi căzută pe pământ. Apoi aceștia pot pasa
mingea, doar după ce se întorc în spaţiul lor de joc.
Oprirea și reluarea jocului în urma acțiunilor jucătorilor de la

prindere
Atunci când s-a aruncat asupra unui apărător și a fost lovit,
jocul va fi oprit; apărătorul care a fost lovit va părăsi câmpul de
joc, iar ceilalți jucători apărători, care se află în câmpul de joc
trebuie să se oprească în locul în care erau la momentul lovirii
colegului lor, după care jocul este reluat atunci când fluieră
arbitrul.
Când mingea a fost aruncată spre un apărător şi nu a fost
atins, și mingea a părăsit terenul, apărătorul poate să parcurgă tot
spațiu în care se găsește, iar ceilalţi sportivi care se află la bătaie,
aflaţi pe câmpul de joc au voie să depăşească careul sau triunghiul
faţă de locul în care se aflau.
Atunci când mingea părăsește terenul, din cauza unei greşeli
a echipei care se află la prindere, apărătorii care se află pe câmpul
de joc vor avansa un spațiu faţă de locul în care se aflau, după care
jocul este reluat la fluierul arbitrului - prin pasare, țintire sau
deplasare a jucătorului cu mingea. Se aplică avansarea cu un
spațiu a apărătorilor pe câmpul de joc, atunci când jucătorii care se
află la prindere, fac următoarele greșeli:
- pasare greșită în afara terenului;
- scăparea mingii la recepție în afara terenului;
- devierea unei pase a jucătorilor din atac în afara terenului.
Atunci când are loc o depășire, jucătorii care se află la bătaie
avansează un spaţiu, iar jocul se reia la fluierul arbitrului.
122
5.4. Aspecte privind tehnica jocului de oină și mijloace specifice
de învățare
Ţinerea mingii
Mingea se ţine în echilibru în podul palmei, cu degetele
răsfirate în jurul ei, astfel încât să fie cuprinsă mai mult de jumatate
din suprafaţa acesteia. Durata ținerii echilibrate a mingii poate
dura atâta timp cât îi este necesar braţului pentru pregătirea
aruncării şi pentru aruncarea propriu-zisă.
Există diferite procedee de ținere a mingii, pe care jucătorul
de oină le poate utiliza, care prin corectitudinea lor pot să-i dea
posibilitatea acestuia să execute toate acţiunile specifice - pase,
procedee de lovire a adversarului, servirea mingii pentru
executartea bătaii cu bastonul, dar fără a fi întârziate acţiunile de
joc. Important este ca ţinerea mingii să nu dureze mai mult decât
este necesar.
Mingea de oină se ţine cu segmentul îndemânatic cu ajutorul
degetelor, care trebuie să fie cât mai răsfirate și să cuprindă o
porţiune cât mai mare din suprafaţa ei. De asemenea, mingea de
oină poate fi ţinută cu o mână sau cu două mâini.
Priza mingii cu o mâna poate fi atunci când vine dintr-o pasă
laterală, pasă mai înaltă, sau din bătaie, deasupra capului şi lateral,
când se pasează şi se ţinteşte asupra unui adversar, sau când
mingea este servită pentru bătaia cu bastonul.
Mingea poate fi ținută cu ambele mâini când aceasta vine
dintr-o pasă înaltă, deasupra capului, când pasa vine la nivelul
umerilor, pieptului sau a şoldurilor, sau când aparătorul prinde
sau interceptează mingea.
123
Pentru perfecționarea ținerii mingii de oină, se pot realiza
următoarele exerciții:
- exersare individuală cu adaptarea tipului de ţinere a mingii
de oină în funcţie de particularităţile individuale de dezvoltare;
- aruncarea mingii de oină în plan vertical şi prinderea
acesteia deasupra capului, cu o mână sau cu două mâini, de pe loc,
din mers şi din alergare;
- trecerea mingii dintr-o mână în alta în jurul trunchiului și
apoi în jurul genunchilor.
Prinderea mingii
Prinderea mingii reprezintă un alt element foarte important
în jocul de oină, prin care un sportiv ajunge în posesia mingii, care
a fost pasată de un coechipier, sau pe care a interceptat-o de la un
adversar. Prinderea mingii de oină se bazează pe două acţiuni -
organizarea din timp a poziţiei de aşteptare a mingii și prinderea
propriu-zisă a acesteia.
În cadrul poziţiei de aşteptare a mingii organizată din timp,
jucătorul va executa mai puţine mişcări de trunchi, braţe sau
picioare şi astfel îşi va putea surprinde adversarul cu apărarea
neorganizată. Pentrua exista o eficienţă maximă a acţiunii viitoare,
spre exemplu ţintirea adversarului, trunchiul trebuie să fie
apleacat uşor către înainte, palmele trebuie duse în întâmpinarea
mingii, cu degetele în formă de căuş, asigurând prinderea şi
amortizarea mingii. Astfel, jucătorul care se află în interiorul
cercului, va fi astfel pregătit pentru o ţintire cât mai rapidă. În
momentul prinderii mingii, piciorul opus braţului de aruncare
trebuie să se deplaseze către înainte concomitent cu ridicarea
124
braţului de aruncare, asigurând astfel o mişcare continuă, cursivă
şi rapidă.
Prinderea propriu-zisă a mingii implică trei etape:
1. oprirea mingii (care se realizează cu mâna îndemânatică,
ea fiind întotdeauna în faţa celeilalte mâini);
2. acoperirea mingii şi amortizarea (după ce mâna
îndemânatică a oprit mingea, cealaltă mână o va acoperi, fără ca
mingea să ricoşeze din palme);
3. pregătirea pentru acţiunea viitoare (pasă sau ţintire).
Există mai multe procedee de prindere a mingii, în funcţie
de traiectoria acesteia, adică fie venită dintr-o pasă, fie din bătaia ei
cu bastonul. Altfel spus, tipul de pasă (înaltă, medie sau joasă) va
determina procedeul de prindere. Astfel, procedeele de prindere a
mingii sunt următoarele:
- prinderea mingii deasupra capului - se poate face de pe loc,
din săritură, din mers sau din alergare, în funcţie de situaţia tactică
din timpul jocului;
- prinderea mingii la nivelul umărului corespunzător braţului
îndemânatic - se utilizează în combinaţiile de pase din triunghiuri
sau din careu, atunci când jucătorul se află în cerc. Acesta trebuie
să aibă o poziţie de aşteptare bine organizată, așa încât să le poată
imprima fazelor următoare maximă economicitate, rapiditate şi
eficienţă;
- prinderea mingii în dreptul pieptului - se realizează prin
întinderea mâinilor înainte cu palmele faţă în faţă, una înaintea
celeilalte şi cu degetele răsfirate. Palmele trebuie să aibă forma
unui căuş în care poată intra mingea şi se vor închide în momentul
în care mingea atinge podul palmelor. La prinderea mingii, pentru
amortizarea şocului, mâinile se trag către piept, iar coatele se
125
îndoaie apropiate de trunchi, pentru ca, în cazul în care mingea
scapă din mâini, să fie reţinută de trunchi;
- prinderea mingii în dreptul şoldurilor - în general, este
întâlnită la jucătorii cu experiență, deoarece această prindere se
realizează după o pasă destul de incomodă. La acest procedeu,
palmele trebuie să fie orientate în jos, iar coatele trebuie sprijinite
pe corp. Este de preferat ca această prindere să nu fie folosită de
jucătorii care evoluează în apărare, întrucât ea poate ricoşa sau
sparge blocajul, atingând corpul și oferindu-i astfel cu uşurinţă
puncte echipei care evoluează la prindere;
- prinderea mingilor joase în dreptul genunchilor, sub genunchi
sau în dreptul labei piciorului - se folosește în cazul paselor inexacte
sau atunci când mingea este recuperată după o ţintire cu pământul
nereuşită;
- prinderea mingii cu o mână - este întâlnită atunci când
mingea a fost pasată deasupra capului şi lateral sau când este
prinsă dintr-o pasă laterală, jucătorul neavând posibilitatea să o
prindă cu ambele mâini.
Pasarea mingii
Pasarea mingii presupune transmiterea acesteia către un
coechipier mai bine plasat pe teren. Pasele sunt principalele
mijloace de pregătire a atacului și, dacă sunt executate corect, îl pot
deruta sau surprinde pe adversar. Important este ca, la început, să
se lucreze mai mult la direcţie (pentru o precizie cât mai bună) și
apoi la rapiditatea execuţiei. Atenţia profesorului trebuie să se
îndrepte spre corectarea greşelilor de execuţie pentru o însuşire
corectă a procedeului. O pasă greşită va duce la scăderea eficienţei
jocului, întrucât jucătorul va pierde timp preţios, trebuind să
126
părăsească cercul pentru a prinde mingea și apoi să revină în
poziţia iniţială, ceea ce îi va conferi un avantaj echipei adverse.
Există următoarele tipuri de pase:
- pasa lungă din umăr – se poate executa de pe loc sau din
alergare și poate fi utilizată de către jucătorii ce evoluează la
prindere, atunci când aceştia trebuie să efectueze o pasă lungă sau
trebuie să repună mingea în joc atunci când aceasta este
recuperabilă (se află în zona de protecţie);
- pasa scurtă din cot - se folosește de către echipa aflată la
prindere, deoarece aceasta se poate efectua cu rapiditate, atât de pe
loc cât şi din alergare, surprinzând adversarul. Când se efectuează
din alergare, braţul trebuie dus înapoi în unghi de 90 de grade,
răsucirea trunchiului trebuind să fie mult mai mică;
- pasa laterală - acest tip de pasă poate fi lungă sau scurtă,
fiind realizată de către jucătorii din careu şi triunghi, atunci când
mingea este prinsă la nivelul pieptului şi abdomenului, caz în care
jucătorul poate ţinti sau pasa rapid;
- pasa de deasupra umărului - caracteristica acestei pase este că
asigură o mare precizie, atât atunci când se transmite mingea
coechipierului, cât și atunci când se ţintește adversarul. Este
folosită în special când mingea este prinsă deasupra capului,
pentru că se elimină orice întarziere, dar şi când se ţinteşte asupra
unui adversar aflat în poziţie joasă sau ghemuit. Această pasă se
poate realiza şi cu avânt, adică din alergare pe direcţia de pasare;
- pasa din balans (de jos) - se execută prin forţa braţului, fără a
folosi alte segmente ale corpului. Prin acest tip de pasă se încearcă
să se ţintească adversarul, mingea trebuind să aibă o traiectorie de
jos în sus. Jucătorul, din poziţia obişnuită de aruncare, trebuie să
coboare braţul de aruncare prin înaite jos şi să îndoaie mai mult
genunchii;
127
- pasa din vole - prin acest tip de pasă se împiedică
adversarul să obţină puncte din bătaia la baston. Dacă mingea
intră în zona de trei sferturi, sau în zona de fund, cei doi marginaşi
sau fundaşul, pot respinge mingea prin voleibalare, către unul
dintre coechipieri, care prinzând-o poate împiedica realizarea
punctelor de către echipa adversă;
- pasa cu pământul – este utilizată ca mijloc premergător, în
situaţiile tactice pentru ţintire, dar şi pentru punerea într-o situaţie
dificilă a jucătorului care face marcajul. Acest tip de pase se fac în
viteză şi prin surprindere.
Se pot realiza următoarele exerciții pentru perfecționarea
diferitelor tipuri de pase:
- realizarea de pase între doi sportivi ce stau faţă în faţă, la
început, distanța între ei fiind de 5-6 m, după care se măreşte
treptat distanţa pâna la 15 m. Se vor corecta greșelile permanent,
urmărind ca pasarea să se facă în dreptul umărului şi încet, pentru
a fi sporită precizia;
- se execută acelaşi exerciţiu folosindu-se diferite tipuri de
pase;
- se execută acelaşi exerciţiu, dar cu 3 și apoi cu 4 jucători (se
face astfel o trecere mai uşoară spre pasarea în triunghi, sau careu);
- din formaţia de semicerc sau cerc, la o distanţă de 5 m între
jucători, se vor primi pase de la antrenor. Acesta trebuie să se afle
la 10-15 m față de fiecare jucător, care vor fi în diferite poziţii de
prindere, întorcând pasa către antrenor la nivelul umărului.
Fiecare jucător va fi trecut în centru, pentru a exersa pase joase,
înalte, deasupra capului sau la nivelul pieptului;
- în formaţie de cerc, la o distanţa de 10 m între jucători, se
vor face pase la început spre dreapta, apoi spre stânga,
128
îmbunătăţind precizia pasei;
- pase din mers și din alergare, între doi jucători, aşezaţi la o
distanţă de 5-6 m între ei;
- acelaşi exerciţiu se repetă cu creşterea distanţei dintre cei
doi jucători;
- pase în suveică: se împart jucătorii în două grupe egale
numeric, şi vor forma două şiruri, situate faţă în faţă. Jucătorul care
are mingea, va pasa către primul jucător din grupa cealaltă și apoi
se deplasează la coada şirului;
- acelaşi exerciţiu, dar împarţirea jucătorilor se face în trei
sau patru şiruri;
- jucătorii se împart în două echipe, şi vor fi aşezaţi în două
şiruri, situate faţă în faţă.
Ţintirea (lovirea) adversarului

O lovitură reuşită îi aduce puncte echipei, deci lovirea este
un element tehnic foarte important. În jocul de oină, toate
elementele tehnice sunt într-o strânsă intercondiţionare, acestea
conducând la scopul final al jocului, acela de a aduna puncte.
Atunci când pasele sunt precise şi în viteză, adversarul poate fi
derutat, prins nepregătit şi lovit. Ţintirea/lovirea se realizează când
adversarul se află în triunghi sau în pătrat, pe loc sau în alergare.
Jucătorul aflat în apărare va ţinti utilizând unul dintre procedele
de pasare.
Se pot deosebi următoarele tipuri de ţintire:
- țintirea de sus în jos - se folosește aruncarea de deasupra
umărului, care este utilizată când adversarul se află ghemuit sau în
genunchi, apărătorul urmărind să ţintească în zona pieptului;
Se pot deosebi următoarele tipuri de ţintire:
129
- țintirea de sus în jos - se folosește aruncarea de deasupra
umărului și este utilizată de obicei când adversarul, se află
ghemuit sau în genunchi, apărătorul urmărind să ţintească în zona
pieptului;
- țintirea de jos în sus - se face pe sub mâna, printr-o aruncare
din balans, astfel încât, adversarul aflat ghemuit sau în genunchi,
să fie derutat;
- țintirea din săritură - acest tip de țintire se foloseşte atunci
când mingea vine mai sus, jucătorul fiind nevoit să sară pentru a
prinde mingea și apoi să va ţintească în cădere;
- țintirea din săritură prin foarfecă - se folosește atunci când
jucătorul este nevoit să execute o săritură înainte pentru a prinde
mingea, iar în momentul în care este în aer, pentru a creşte
eficienţa ţintirii, va efectua o foarfecă în acelaşi timp cu ţintirea;
- țintirea normală - este cea mai eficientă. Se realizează atunci
când jucătorul şi-a organizat din timp poziţia de ţintire,
nemaiavând de făcut nici o mişcare în plus și astfel putând să
ţintească puternic şi rapid;
- țintirea cu întoarcere - se folosește rar și se recomandă atunci
când apărătorul primeşte mingea din lateral şi din dreapta, dacă
apărătorul este dreptaci, sau din stânga, dacă apărătorul este
stângaci, pentru a imprima mingii o viteză mai mare. Jucătorul va
face o întoarcere de 360 grade, pe doi paşi, prin încrucişare, apoi
aruncă mingea cu toată forţa spre adversar. Este mai puţin
eficientă, deoarece necesită mişcări suplimentare înainte de ţintire,
ceea ce îi poate oferi adversarului timpul necesar pentru a-şi
organiza apărarea.
Indicaţii metodice
130
- pe un perete se desenează două cercuri cu diametrul de 1
metru, în interiorul cărora se vor desena alte două cercuri cu
diametrul mai mic, și în interiorul acestora altele şi mai mici.
Jucătorii se vor aşeza pe două şiruri, la o distanţă de 10 m, în faţa
celor două cercuri. Primul jucător din fiecare șir va lua poziţia
corectă de ţintire, după care va ţinti spre cercul mare desenat pe
perete, apoi va ceda locul următorului jucător. După ce antrenorul
constată că ţintirea se execută destul de bine, se trece la ţintirea
cercului mijlociu și apoi la ţintirea cercului mic. Se poate mări
gradul de dificultate al exerciţiului, prin alternarea modurilor de
ţintire învăţate, sau aşezând un alt jucător oblic faţă de şir care va
pasa mingea jucătorilor aşezaţi în şir;
- același exercițiu realizat sub formă de concurs, între cele
două șiruri;
- jucătorii, aşezaţi în aceeaşi formaţie, vor arunca către ţinte
fixe - jucători din carton, în diferite poziţii de apărare, din faţă şi
din profil. Distanţa de aruncare va fi, la început, de 10 m, după
care se va mări treptat;
- din aceleaşi formaţii, jucătorii vor arunca către ţinte în
mişcare. Acestea vor fi legate cu două sârme, acţionate de alţi doi
jucători;
- acelaşi exerciţiu, doar că ţintele fixe vor fi jucători, iar
antrenorul va indica partea corpului ce trebuie lovită;
- după ce şi apărarea a fost învaţată, se vor efectua ţintirea şi
apărarea pe teren, în condiţii de joc.
Servirea mingii pentru bătaie

Jocul de oină începe prin servirea mingii, care influenţează
eficienţa bătăii, deci obţinerea punctelor suplimentare.
131
Servirea mingii se realizează de către jucătorii echipei aflate
la bătaie, în ordinea stabilită de antrenor, sau de căpitanul de
echipă. Jucătorul care se află la servă poate alege poziţia din care
serveşte. El poate servi din picioare, aplecat, sau în genunchi, în
funcţie de poziţia iniţială a bastonului (cu punct de sprijin, pe
umăr, pe pamânt, sau fară sprijin). Jucătorul aflat la servă, trebuie
să ţină mingea în podul palmei, cu degetele întinse şi apropiate şi
printr-o zvâcnire, să arunce mingea vertical în sus, la înălţimea
indicată de jucătorul aflat la bătaie. Se pare că este eficient ca
mingea să se sprijine pe degete și nu pe podul palmei. Pentru ca
servirea să fie regulamentară, cei doi jucători trebuie să se
poziţioneze în zona de bătaie, în spatele liniei de bătaie. După ce a
servit, jucătorul trebuie să se retragă un pas, pentru a nu fi lovit de
baston, sau pentru a-i da posibilitatea fruntaşului să recupereze
mingea în cazul în care aceasta nu a fost lovită.
Lovirea mingii cu bastonul

Mingea este pusă în joc prin bătaia la baston. Pentru a fi
regulamentară, bătaia nu trebuie să trimită mingea peste liniile de
margine (laterale). Bătaia se realizează cu două mâini, forţa de
lovire fiind mai mare, iar mingea putând parcurge o distanţă de
peste 85 de m. De asemenea, bătaia se face fără sprijin,
amplitudinea mişcării fiind mai mare, având şi ea efecte pozitive
asupra forţei de lovire. Pentru realizarea bătaii cu două mâini, fără
sprijin, picioarele trebuie să fie depărtate la nivelul umerilor, cu
piciorul stâng poziționat uşor înainte, astfel încât, vârful piciorului
drept să se afle în scobitura celui stâng, iar genunchii să fie uşor
flexaţi. „Jucătorul, aflat cu umărul opus braţului îndemânatic pe
direcţia de lovire, răsuceşte trunchiul spre înapoi şi duce braţele
132
lateral, astfel încât, cotul stâng să formeze un unghi de 90 de grade,
şi să fie aşezat pe direcţia de lovire. Centrul de greutate este
distribuit pe piciorul drept, genunchii sunt în continuare flexaţi,
dar odată cu răsucirea trunchiului spre înainte, genunchii se
îndreaptă, poziţia picioarelor se modifică, executându-se o
întoarcere de 90 de grade pe vârfurile picioarelor, în urma căreia
centrul de greutate trece pe piciorul stângul concomitent cu
îndreptarea braţelor şi ducerea lor prin lateral înainte (de jos în
sus). Mişcarea trebuie să fie relaxată. Sincronizarea dintre cei doi
coechipieri este foarte importantă, pentru ca mingea ce ia contact
cu bastonul să parcurgă o distanţă cât mai mare (atât în lungime
cât şi în înălţime). Mingea trebuie lovită pe traiectoria ei
descendentă, acest stil de lovire oferind o mai mare flexibilitate
jucătorului ce se află la baston, prin mărirea intervalului de timp
de la servire, până când mingea poate fi lovită. Astfel, se pot
atinge obiectivele urmărite prin bătaia mingii: de a obţine puncte
suplimentare pe de o parte şi de a oferi jucătorilor posibilitatea de
a parcurge ducerea și întoarcerea, fără a fi loviţi. Bătaia la baston
este un element tehnic, ce poate influenţa tactica de joc.
Există mai multe tipuri de bătaie:
 lungă (peste 40 m), care aduce puncte suplimentare;
 înaltă şi „surpriză” (pentru jocul în aer liber), care îi oferă
jucătorului ce intră la apărare posibilitatea de a parcurge o
anumită distanţă fără a fi lovit;
 „surpriză”, care înlesnește trecerea mai multor jucători prin
culoare fără a fi loviţi.
Pentru perfecționarea loviturii de bătaie, se pot realiza
133
- un jucător aruncă mingea vertical şi tot el încearcă să o
lovească;
- se suspendă o minge la 1-2 m de pământ, iar jucătorul
trebuie să încerce să o lovească. Acest exercițiu se face pentru ca
jucătorul să ajungă să aproximeze corect momentul în care trebuie
lovită mingea, să sincronizeze lovirea cu mişcarea mingii;
- se va executa același exercițiu, dar cu imprimarea unei
mişcări de balansare a mingii;
- mingea se va așeza pe un suport, şi se vor executa mai
multe lovituri. Acest exercițiu se executa pentru a se forma
deprinderea de a lovi mingea într-un anumit punct, şi de jos în sus;
- mingea va fi servită de un coleg, iar antrenorul va da
explicaţii, şi va corecta greşelile tipice, ajutând astfel la stabilirea
înălţimii optime pe care trebuie să o atingă mingea;
- se realizează două grupe de jucători, care se plasează
fiecare la câte un capăt al terenului de unde vor realiza bătăile;
- acelaşi exerciţiu se va realiza şi sub formă de concurs.
Atunci când o grupă se află la bătaie, cealaltă se va afla în zona de
trei sferturi, astfel încercând să prindă mingile și împiedicând
realizarea punctelor.
Oprirea mingii
Oprirea mingii presupune reţinerea acesteia prin orice
mijloace de către jucătorul aflat la prindere, astfel încât să nu iasă
din terenul de joc. Mingea poate proveni dintr-o ţintire, pasă sau
intercepţie ori poate fi scăpată de un coechipier. În tot acest timp,
jucătorii din teren, care se află la bătaie, trebuie să încerce să-i
împiedice pe cei de la prindere să oprească mingea, având tot
interesul ca aceasta să iasă din teren.
134
După traiectoria mingii, se poate vorbi despre:
- mingi care vin rostogolindu-se pe sol şi se opresc cu
palmele;
- mingi care vin din lateral dreapta sau stânga la
semiînălţime. Aceste mingi pot fi oprite printr-un plonjon. Acesta
presupune aruncarea trunchiului pe direcţia migii, cu braţele
întinse către aceasta pentru a o reţine sau a o respinge, astfel încât
să ajungă cât mai aproape de un coechipier ce o poate prinde.
Cea mai eficientă oprire a mingii este cea cu palmele, dar
dacă acest lucru nu este posibil, mingea poate fi oprită şi cu
piciorul, sau cu trunchiul.
Pentru învățarea și perfecționarea opririi mingii se pot face
- se așează doi jucătorii faţă în faţă, la o distanţă de 10-15 m
unul de celălalt, unul dintre ei având o minge. Jucătorul cu
mingea, o pasează astfel încât să-l oblige pe cel de la prindere, să
oprească mingea printr-un plonjon, sau cu piciorul, apoi care se
schimbă rolurile. După 10-20 de repetări se schimbă traiectoria
mingii, astfel încât mingea să fie pasată la nivelul genunchilor, a
pieptului, deasupra capului, sau în faţa jucătorului la 1 metru,
printr-o ţintire de sus în jos, obligându-l pe jucător să facă mişcări
suplimentare în vederea opririi mingii;
- se împart jucătorii în două grupe de câte doi, fiecare grupă
primind o minge. Sportivii se așează faţă în faţă, având o distanţă
de 10-15 m unul față de celălalt. La un semnal sonor se va începe
pasarea, importantă fiind poziţionarea corectă a celor aflaţi la
prindere. Accentul trebuie pus pe deplasarea celui de-al doilea
jucător, care trebuie să fie în mişcare în permanentă. Acesta trebuie
să se poziţioneze cât mai corect pe traiectoria mingii, urmărind
135
recuperarea acesteia, în eventualitatea în care aceasta este pasată
greşit sau nu este prinsă de către colegul de grupă;
- jucătorul situat pe linia de plecare va executa o pasă către
un mărginaş, (pe ducere sau pe întoarcere), după care va continua
alergarea. În momentul în care intră în careu, mărginaşul care a
primit pasa, trebuie să găsească un moment prielnic pentru a-l
ţinti, iar ceilalţi patru coechipieri, trebuie să se poziţioneze astfel
încât să poată recupera sau bloca mingea, pentru a o repune cât
mai repede în joc;
- pase executate la o distanţă de 10-25 m. Pasele vor fi înalte,
la semiînălţime, laterale, către fundaş, sau fruntaş, urmând ca
acesta s-o prindă, sau să o oprească cu palmele;
- executarea de aruncări înalte, care vor ateriza în faţa
fundaşului, lateral, la 3-5 m, sau în spate la 1-2 m, pentru a-l face
pe acesta să sară, să se deplaseze în întâmpinarea mingii, sau să
plonjeze lateral către ea;
- acelaşi exerciţiu, dar cu lovituri la baston, mai lungi, sau
mai scurte, mai înalte, sau joase, scopul fiind același, de a-l pune pe
fundaş în situaţii diverse de recuperare sau blocare a mingii;
- se poate face acest exerciţiu și în condiţii cât mai apropiate
de joc, și apoi în condiţii regulamentare de joc.
Alergarea de ducere şi de întoarcere

Jucătorii echipei de la bătaie, şi care se află în spatele liniilor
de plecare şi de întoarcere, pot intra în teren în anumite condiţii:
- atunci când mingea este servită unui jucător, și a părăsit
palma acestuia, jocul este considerat deschis;
- când unul sau doi jucători sunt în teren, iar mingea se află
în joc;
- după ce a lovit el însuşi la baston;
136
- atunci când mingea, în urma unei bătăi, aterizează şi
rămâne în zona de fund.
De asemenea, jucătorii de la bătaie, nu pot intra în teren în
următoarele situații (intrare neregulamentară):
- atunci când jucătorul care serveşte sau cel care efectuează
bătaia, din neatenţie calcă linia de bătaie;
- în cazul în care nu s-a efectuat bătaia la baston;
- atunci când jucătorul de la bătaie refuză serviciul;
- atunci când mingea venită din bătaia la baston, părăseşte
terenul, atinge o persoană sau un obiect, aflate întâmplător în zona
de protecţie;
- atunci când mingea depăşeşte zona de protecţie sau de
fund, dintr-o eroare a echipei aflate la prindere.
Dacă un jucător intră neregulamentar în teren (jucătorul
intră în teren, fără să aştepte să vadă ce se întamplă cu mingea),
este întors la linia de plecare sau de întoarcere.
Mai eficientă, este o ieşire în teren, atunci când se realizează
simultan pe ambele părți (culoare), la o bătaie înaltă (pentru jocul
în aer liber), lungă sau surpriză. Jucătorii trebuie să se aşeze
înapoia liniei de plecare sau întoarcere, cu trunchiul uşor înclinat
în faţă, picioarele uşor depărtate, genunchii îndoiţi și cu piciorul
opus părţii îndemantice dus spre înainte. Când au loc acest tip de
lovituri, jucătorii vor intra simultan în teren, în viteza maximă,
urmărind să ajungă în careu. Acolo jucătorul cel mai bun apărător,
va rămâne la apărare, pentru a fi jucat, astfel, dând posibilitatea
jucătorului mai puţin experimentat în apărare, să părăsească
terenul.
Alergarea în teren durează până când jucătorii de la
prindere intră în posesia mingii, moment în care jucătorii echipei
137
adverse trebuie să se oprească și să își organizeze apărarea. Dacă
mingea a fost recuperată în apropierea lor, sau dacă au depăşit
locul în care a fost oprită mingea, jucătorii vor continua alergarea,
dacă consideră că pericolul a trecut.
În ambele situații, echipa de la bătaie poate reuşi să treacă
un jucător nejucat pe o parte a terenului, iar celălalt jucător poate
înainta cât mai mult. Ieşirile simultane, pe ambele părți ale
terenului (ducere sau întoarcere) se stabilesc de către antrenor, şi
se sincronizează în timpul antrementelor, în ideea de a deruta
adversarul.
Un jucător se poate deplasa pe teren, pe una dintre părți
(ducere sau întoarcere), folosind unul din următoarele procedee de
alergare:
- alergarea înainte, sau alergarea atletică - se foloseşte pentru
a parcurge o distanţă cât mai mare din terenul de joc, pentru a
reuși trecerea din triunghi în careu, sau invers, sau pentru a trece
cât mai rapid liniile de sosire sau scăpare, fără să fie lovit;
- alergarea cu spatele - este folosită atunci când adversarul,
derutat, nu reușește să intre în posesia mingii. Jucătorii din
apărare, pot continua să alerge, cu condiţia ca aceasta să se facă cu
spatele, astfel încât să poată privi în permanenţă spre minge, iar
când aceasta este recuperată să se opreasacă şi să-şi organizeze
apărarea;
- alergarea laterală - este folosită de jucătorul din apărare,
atunci când doreşte să se îndeparteze de adversar, sau să se
ferească de mingile ţintite, prin schimbarea direcţiei. Jucătorul aflat
în spatele liniei de plecare poate intra în teren, folosind alergarea
laterală, atunci când mingea a părăsit palma coechipierului ce
serveşte, jocul fiind astfel deschis, fără a mai aştepta să vadă dacă
138
mingea a fost lovită cu bastonul. Acest tip de alergare îi permite
jucătorului să vadă mingea şi să fie pregătit să-şi organizeze
poziţia de apărare în cazul în care coechipierul său nu a lovit
mingea şi a fost recuperată de fruntaş, evitând astfel să fie ţintit.
Alergarea laterală poate fi folosită şi în triunghi în funcţie de
situaţiile de joc, sau când doi apărători aflaţi în careu, vor să evite
să se aşeze pe linia diagonalei.
Oprirea jucătorului
Un jucător care se află în apărare este nevoit să se oprească
din alergare pentru a se orienta asupra unei situaţii de joc.
În jocul de oină, există trei feluri de opriri:
- oprirea obişnuită - se foloseşte de către jucători, atunci când
trec liniile de sosire atât pe ducere cât şi pe întoarcere;
- oprirea impusă - se folosește în cazul unei pase lungi pe
diagonală, sau laterală, ce surprinde apărătorul. Jucătorul trebuie
să se oprească cât mai repede şi să-şi organizeze poziţia de
apărare, altfel spus este vorba despre frânarea alergării şi trecerea
imediată în poziţie de apărare;
- oprirea obligatorie - se folosește atunci când este încălcat
regulamentul, mai exact la fluierul arbitrului.
Exerciții ce se pot face pentru învăţarea alergării şi opririi în
teren:
- alergare în zig zag pe o distanţă de 15-25 de m;
- alergare și oprire la semnal sonor, apoi continuarea
alergării până la următorul semnal;
- acelaşi exerciţiu dar cu întoarcere 90 sau 180 de grade;
- alergare, iar la semnal sonor executarea unei sărituri cu
depărtatea picioarelor în aer, după care se continuă alergarea, și la
următorul semnal sonor jucătorul trecere în culcat facial;
139
- alergare înainte pe o distanţă de 5-7 m, la primul semnal
sonor trecere în alergare cu spatele pe aceeaşi distanţă, iar la al
doilea semnal sonor trecere în alergare laterală, pe o distanţa de 3-
5 m;
- jucătorii se împart în grupe de câte 4. La semnal sonor,
primii 4 vor intra în teren pe partea de ducere şi vor alerga în
viteză până la următorul semnal sonor, când se vor opri şi-şi vor
organiza cât mai repede poziţia de apărare. Acţiunile se repetă
până când aceştia trec linia de sosire, şi înapoi pe culoarul de
întorcere;
- acelaşi exerciţiu, dar cu schimbarea sarcinilor la semnalul
sonor. Din alergare în viteză, la semnalul sonor, jucătorii vor
executa o întoarcere de 180 de grade. Se repetă acţiunile până ce
jucătorii au parcurs cele două părți ale terenului (ducere și
întoarcere);
- acelaşi exerciţiu, dar din alergare, la semnalul sonor,
jucătorii se întorc cu faţa spre antrenor şi alergă cu spatele spre
linia de sosire;
- în cadrul terenului de joc, vor fi trasate linii. Jucătorii vor fi
aşezaţi în dreptul zonei de bătaie şi vor intra în teren la semnal
sonor. Când ajung în dreptul liniilor, jucătorii vor executa sarcinile
descrise la cele 3 exercițiile anterioare, respectând ordinea stabilită,
atât pe partea de ducere cât şi pe partea de întorcere. Acest
exerciţiu este bun pentru dezvoltarea orientării în teren şi pentru
concentrarea atenţiei, întrucât în acelaşi spaţiu sunt distribuiţi mai
mulţi jucători, aceştia fiind obligaţi să-şi efectueze sarcinile fără a
se lovi de alt jucător;
- exersarea de către jucători a elementelor tehnice în condiţii
cât mai apropiate de joc și apoi exersarea elementelor tehnice
140
învăţate, în condiţii concrete de joc;
- alergare în viteză maximă de-a lungul terenului de joc, ce
va fi cronometrată de antrenor pentru fiecare jucător.
Toate aceste exerciţii se efectuază cu scopul de a obişnui
jucătorii cu intrările în teren, cu alergarea pe culoare, cu opririle
bruşte, cu alergarea cu spatele, sau laterală, sau cu alte acţiuni ce
pot apărea în timpul jocului de oină.
Apărarea
Apărarea este cea mai importantă, deoarece un jucător care
oprește mingea cu palmele împiedică echipa adversă să acumuleze
puncte și astfel le creează un avantaj colegilor care sunt pe teren
sau lui însuşi. Respingerea sau pasarea mingii cu ajutorul palmelor
se face cu braţele întinse.
Apărarea implică:
 mişcarea continuă a jucătorului aflat pe teren;
 orientare cât mai bună pe terenul de joc;
 calităţi motrice bine dezvoltate, în special viteza de reacţie şi
de deplasare, rezistenţa, detenta;
 priza corectă la prinderea mingilor;
 mobilitate, echilibru, gândire creativă, curaj, intuiţie etc.
În timpul unui joc, există situaţii în care un singur jucător se
apără împotriva întregii echipe. Un jucător îşi poate desăvârşi
apărarea dacă deţine şi cunoştinţele teoretice corespunzătoare.
Antrenorul trebuie să urmărească formarea unor deprinderi
corecte de apărare, care nu trebuie să intre în contradicţie cu
regulamentul de joc.
Apărarea se poate face:
 prin prinderea mingii - acest tip de apărare este cel mai
dificil. O minge ţintită cu putere poate sparge blocajul
141
realizat de palme şi astfel poate atinge corpul sau poate
provoca accidentări ale degetelor din cauza unei prinderi
defectuase. Avantajul creat de acest tip de apărare nu este
unul semnificativ. Jucătorul care a prins mingea este obligat
să o pună jos fără să o arunce într-o parte, moment în care
jucătorii care se află la prindere o pot recupera și astfel
apăratorul nu are timp să avanseze mai mult de un spaţiu
sau chiar deloc;
 - prin respingerea mingii cu palmele - procedeeu cel mai des
întâlnit. În cadrul acestui procedeu mingea poate fi respinsă,
în sol, în lateral sau înainte, iar jucătorul caută să trimită
mingea către zona în care echipa de la prindere are o apărare
deficitară datorită poziţionării în teren. Acest fapt îi permite
apărătorului să avanseze cât mai mult.
 - prin interceptarea mingilor trimise pe diagonală şi nu numai.
Astfel, mingea poate fi prinsă şi pusă jos sau respinsă cu
palmele în lateral sau înainte, în funcţie de poziţia
apărătorului în teren;
 - prin mişcări de eschivă şi derutare a adversarului, adică prin
efectuarea de fente de corp sau de picioare, sărituri,
ghemuiri, deplasări laterale;
 - prin folosirea bătăilor înalte, lungi, scurte. Astfel, jucătorii
crează un avantaj, în sensul că un apărarator vulnerabil,
poate parcurge o distanţă cât mai mare din teren, poate chiar
tot terenul, fară a fi ţintit.
Interceptarea mingii presupune prinderea, respingerea, sau
culegerea acesteia şi are ca scop dezorganizarea atacului. În
jocul de oină în şase, intercepţia este mai greu de realizat,
deoarece există doar un pătrat şi două triunghiuri, ritmul de
142
joc fiind mai alert. Interceptarea mingii trebuie făcută în special
de jucătorii cu o bună viteză şi mobilitate.
Când un jucător a fost prins aproape de atacant şi nu mai are
timp să-şi organizeze apărarea cu mâinile, poate folosi apărarea
prin fente de corp, el putând să se culce la pământ sau să facă o
fentă în aer. Fenta este o mişcare bruscă, neaştepată folosită pentru
a deruta și pacăli adversarul.
Apărarea poate fi realizată atât individual cât şi colectiv.
Apărarea individuală este folosită de primul jucător care intră în
teren, pentru a parcurge terenul pe partea de ducere, el
parcurgând singur această parte bazându-se doar pe forţele
proprii. Acest lucru se mai poate întâmpla când ultimul jucător la
bătaie, trebuie să parcurgă partea de întoarcere a terenului, toţi
ceilalţi coechipieri, încheind jocul, sau în urma unei greşeli tactice,
când unul dintre jucători nu intră la timp în teren. Apărarea
colectivă se face cu doi-trei jucători. Aceştia se ajută reciproc, și
încercă să destabilizeze şi să pună în dificultate echipa aflată la
prindere.
Exerciții care pot ajuta la însuşirea apărării:
- din stând, la semnal sonor, trecere în poziţie de apărare şi
revenire până când antrenorul nu mai trebuie să facă corectări;
- un șir de jucători cu câte o minge în mână, aflați înapoia
unei linii trasate pe sol, execută, la început lent, apoi în forţă, ţintiri
în diferite puncte ale corpului unui alt jucător aflat la o distanţă de
12-15 metri în față. Punctele corpului care trebuie lovite vor fi
indicate de antrenor. Se va pune accent pe ţinerea corectă a
palmelor pentru a nu le sparge blocajul;
- pase în doi cu un jucător aflat la mijloc. Cei care pasează se
află la o distanţă de 12-15 metri între ei și încearcă să-l surprindă şi
143
să-l ţintească pe jucătorul din mijloc;
- apărare în triunghi, în condiţii asemănătoare de joc;
- apărare în pătrat, în condiţii asemănătoare de joc;
- 5-7 jucători sunt aşezaţi pe circumferinţa unui cerc cu
diametrul de 25-30 m. În mijloc va fi aşezat un alt jucător, care
trebuie să se apere. Jucătorii din atac trebuie să-l pună în dificultate
pe cel din mijloc, prin recuperarea cât mai rapidă a mingii, ce va
duce la o ţintire ”fulger”. După ce a fost ţintit, jucătorul din mijloc
schimbă locul cu jucătorul care l-a lovit;
- acelaşi exerciţiu, cu diferența că jucătorii vor „plimba”
mingea cu rapiditate în cerc, căutând astfel să-l surprindă pe
apărător într-o poziţie dezorganizată;
- acelaşi exerciţiu, dar cu introducerea în mijloc a mai multor
jucători;
- apărare în condiţii regulamentare de joc.
Bibliografie
Federaţia de Oină din Republica Moldova. (n.d.). Istoria jocului de

oină. https://oina.md/istoricul-jocului/
Federaţia Română de Oină. (2020). Oina - Sportul naţional al
României: Regulamente de joc. https://froina.ro/regulamente-
de-joc/
Sofronie, M. (2015). Totul despre istoria oinei. Sportul tradiţional al
românilor, inspirat din tradiţiile dacilor și jucat de mari
personalităţi ale culturii naţionale.
https://adevarul.ro/locale/slobozia/totul-despre-istoria-oinei-
sportul-traditional-romanilor-inspirat-traditiile-dacilor-
144
jucat-mari-personalitati-culturii-nationale-
1_552b7ad2448e03c0fd8d1abf/indexercițiulhtml
Văduva, C., & Gheorghiu, G. E. (2019). Oina în 6. Maya.
145
VI. BOLOS CARTAGENEROS – SPORTUL
TRADIȚIONAL AL SPANIEI6
6.1. Originea și istoria jocului Bolos Cartageneros
Bowling-ul, în diferitele sale variante, este un joc foarte

popular în Spania. Până în prezent, au fost descrise 31 de variante
cu propriile lor caracteristici unice, care sunt distribuite pe întreaga
arie geografică spaniolă.
În Regiunea Murcia, situată în sud-estul Spaniei, se practică
astăzi două tipuri de bowling: Bolos Huertanos și Bolos
Cartageneros.
Jocul Bolos Cartageneros este o variantă de bowling
specifică orașului Cartagena și regiunii înconjurătoare (Campo de
Cartagena), fiind cunoscut încă din secolul al XVI-lea ca o
modalitate de distracție a muncitorilor manuali, a fermierilor și
minerilor din zonă.
Originea acestei variante de joc este necunoscută, deși este
posibil să fie o adaptare locală a altor jocuri de bowling. Totuși, ea
se deosebește de celelalte variante practicate pe teritoriul țării nu
doar prin regulile și dinamica jocului, ci și prin materialul folosit
pentru a confecționa bila de Bolos Cartageneros, care este făcută
din lemn aparținând unui pom fructifer tipic acestei regiuni,
jinjolero (Ziziphus jujuba), dar și popicele (pini), care sunt fabricate
66
Capitol scris de Conf. univ. dr. Ernesto De la Cruz-Sánchez, Conf. univ. dr. Alfonso
Valero-Valenzuela, PhD, Antonio Moreno Llamas, David Manzano-Sánchez, Jesús
García-Mayor, José Francisco Jiménez-Parra
146
din ramurile unui arbust local denumit bolaga (Thymelaea hirsuta).
Pinii, foarte subțiri și instabili, sunt fixați pe pământ în timpul
jocului cu un amestec de lut denumit láguena, care era folosit
pentru a impermeabiliza acoperișurile caselor și a căptuși
cuptoarele de pâine.
Jocul Bolos Cartageneros este în prezent un sport
competițional, a cărui federație sportivă a fost recunoscută de
Consiliul Superior al Sporturilor din Spania în anul 2017.
Primul meci de ligă a avut loc în 1966 și s-a jucat între nouă
echipe, astfel de competiții desfășurându-se până în zilele noastre.
La finalul ligii, are loc un turneu cunoscut sub numele de Cupă, iar
sporadic se desfășoară întâlniri și turnee organizate de fanii acestui
joc.
Terenul de joc este un dreptunghi denumit lane, alcătuit din

pământ compactat, fără denivelări sau obstacole, cu o lățime de 8-
11 m și o lungime de 72-90 m (Figura 1).
Figura 1. Teren de Bolos Cartageneros
147
Terenul are trei zone delimitate de două linii, câte una la fiecare
capăt, numite linii chamba. Zona de bowling este în partea centrală,
iar în spatele fiecărei linii chamba, se află birlaero, din care jucătorii
aruncă. (Figura 2)
Figura 2. Marcajele terenului de Bolos Cartageneros
Terenul de joc este ușor concav (în formă de U). La fiecare

capăt al benzii, există un element de oprire a bilelor, care poate fi
un trunchi de palmier sau o pânză de cauciuc. Elementele jocului
sunt 9 pini și o bilă pentru fiecare jucător.
Bila are un diametru de 10-12 cm și o greutate cuprinsă între
750-1.050 g, cu cercuri concentrice sculptate pentru a înlesni
prinderea (Figura 3).
Figura 3. Bilă de Bolos Cartageneros
148
Pinii sunt subțiri, cilindrici, având aproximativ 30-35 cm
înălțime și un diametru de 1-1,5 cm la bază și 0,5 cm la vârf.
Aceștia sunt instabili, fiind fixați pe pământ cu lut (láguena)
la competițiile oficiale și (opțional) cu un magnet în timpul
antrenamentelor sau al competițiilor mai puțin formale (Figura 4).
Figura 4*. Pin de Bolos Cartageneros
Echipele sunt formate din 9-12 jucători. Fiecare echipă va

desemna un căpitan (numit manilla) care să reprezinte echipa și un
delegat (de obicei, dintre cei aflați în rezervă) care să țină evidența
pinilor doborâți de echipa sa.
În fiecare joc, sunt 7 jucători pe echipă, iar restul rămân în
rezervă. Nu există arbitri. O partidă se joacă între două echipe și
constă în două seturi/runde a câte 11 jocuri. Un joc este câștigat de
echipa care doboară cei mai mulți pini cu bilele ei, iar a câștiga un
set necesită câștigarea a 6 jocuri. Fiecare joc câștigat marchează
două puncte, iar egalitatea se notează cu un punct.
Jocul este alcătuit din două părți. O primă parte în care
jucătorul aruncă din zona de lansare și, atâta timp cât mingea
149
depășește linia chamba, jucătorul are posibilitatea de a finaliza a
doua parte (a doua aruncare), cunoscută sub numele de birlar (se
lansează bilele în sens opus), adică aruncarea din birlaero.
Fiecare jucător își câștigă dreptul de a efectua a doua parte a
aruncării dacă, în prima parte a aruncării, bila sa depășește linia
chamba. După aceea, este rândul jucătorilor echipei adverse să
realizeze aruncările corespunzătoare. Când toți jucătorii din cele
două echipe și-au efectuat aruncările, jocul se termină și se începe
unul nou.
Echipa care a pierdut jocul anterior alege un nou semn
(mande) de unde se lansează bilele. Acest semn poate fi situat în
zona de lansare, la o distanță cuprinsă între 4 și 20 de metri de la
primul pin, fiind denumit mande largo, sau în apropierea liniei
chamba, fiind denumit mande a moros.
Tipurile de jocuri care pot fi efectuate în timpul unei partide
(fiecare cunoscut sub numele de mande) sunt următoarele:
Mande a Copas: este obligatoriu pentru începerea jocului
Bolos Cartageneros; această aruncare se execută la câțiva
centimetri de primul pin. Echipa oaspete este însărcinată cu
realizarea acestei mande (un semn de la care toți jucătorii își vor
efectua aruncările) și astfel se începe jocul. După aceea, locul de
aruncare va fi marcat de manila care a pierdut jocul anterior.
Mande del Birlaero: este cercul care se face în zona birlaero
pentru a efectua cea de-a doua aruncare (se execută doar de către
jucătorii a căror bilă a depășit linia chamba la prima aruncare),
adică pentru a face ceea ce se numește birlar (Figura 5).
Particularitatea acestui tip de joc este că bila trebuie să depășească
linia de 4 metri, marcată la celălalt capăt al terenului. Această
mande se va menține pe tot parcursul jocului.
150
Figura 5. Cerc în zona birlaero
Mande Largo: această mande poate fi executată după sfârșitul

primului joc. Căpitanii decid locul de unde se aruncă bilele. Mande
largo poate fi plasat oriunde în zona de lansare, la o distanță care
poate varia de la 4 metri până la 20 de metri față de primul pin.
Mande a Moros: acest tip de joc poate fi stabilit de căpitanul
echipei care a pierdut jocul anterior și semnalează mande pe linia
chamba. Apoi, echipa care a fost câștigătoarea ultimului joc va
arunca. Această mande are o particularitate, în sensul că, la
aruncarea bilei, nu trebuie să depășească linia de 20 de metri de la
celălalt capăt al terenului. Dacă linia este depășită, jocul nu poate fi
finalizat.
6.4. Aspecte privind tehnica jocului Bolos Cartageneros
Lansările bilelor se pot efectua fără niciun fel de efect, ceea

ce este denumit yemas, sau prin imprimarea unui efect asupra bilei
prin rotația încheieturii mâinii când se lansează.
151
Aruncarea Margarite - când mingii i se imprimă un efect de
rotație cu degetul mic prin rotația încheieturii mâinii de la dreapta
la stânga, pe măsură ce mingea este eliberată. Această aruncare
este folosită atunci când pinii sunt plasați în partea dreaptă a
jucătorului.
Aruncarea Gordo - când mingii i se imprimă un efect de
rotație cu degetul mare prin rotația încheieturii mâinii de la stânga
la dreapta, pe măsură ce mingea este eliberată. Această aruncare
este folosită atunci când pinii sunt plasați în partea stângă a
jucătorului.

Bolos Cartageneros
Învățarea jocului Bolos Cartageneros este facilă, dar sunt

necesare materialele potrivite. Pinii pot fi făcuți din lemn,
putându-se folosi o minge de pétanque ca alternativă la bila de joc
originală.
Curse cu bilele: de la un capăt al terenului de joc, participanții
aruncă bilele la semnal sonor. Câștigă jucătorul a cărui bilă ajunge
cel mai repede la capătul terenului.
Bowling uriaș: pentru familiarizarea cu jocul și îmbunătățirea
șanselor de succes, se pot utiliza sticle de plastic în loc de pini, care
sunt mai ușor de doborât.
Bibliografie
Talavera, P. (2011). Colección de juegos tradicionales: Bolos

Cartageneros. Museo del Juego.
https://www.youtube.com/watch?v=DWyI1ItEBoQ
152
http://boloscartageneros2010.blogspot.com
153
VII. MALHA – SPORTUL TRADIȚIONAL AL
PORTUGALIEI7
7.1. Originea și istoria jocului Malha
Malha este un joc de aruncare foarte popular în Portugalia și

Brazilia, al cărui nume provine din latinescul metalla (metale).
Jocul reclamă precizia aruncării, iar acest tip de activitate
recreativă este des întâlnit în toată Peninsula Iberică, unde există și
alte jocuri asemănătoare, cum ar fi tuta sau caliche.
Jocul Malha se practică în aer liber, necesitând precizie și
coordonare. Este larg răspândit în Portugalia, mai ales în zona
Distrito da Guarda, dar și în alte regiuni ale țării, precum și în
Brazilia, unde a ajuns odată cu primii coloniști portughezi. Este un
joc popular în mediul rural, fiind considerat unul dintre cele mai
importante sporturi tradiționale din Portugalia și, grație simplității
sale, permite participarea întregii populații, indiferent de vârstă și
condiție fizică.
În ultimii ani, s-a încercat standardizarea regulilor și a
dinamicii jocului, existând astăzi campionate populare în multe
localități portugheze, dar micile diferențe încă supraviețuiesc în
moștenirea populară, în funcție de localitatea în care se practică.
Și în Brazilia, jocul a devenit extrem de popular, ceea ce este
dovedit de existența a sute de cluburi care participă la competiții
într-o ligă oficială, toate afiliate unei federații denumite Federaçao
7
Capitol scris de Conf. univ. dr. Ernesto De la Cruz-Sánchez, Conf. univ. dr. Alfonso
Valero-Valenzuela, PhD, Antonio Moreno Llamas, David Manzano-Sánchez, Jesús
García-Mayor, José Francisco Jiménez-Parra
154
Paulista de Malha. Jocul se practică pe terenuri special concepute
pentru acest sport. Deși este similar cu jocul original portughez,
acesta prezintă unele diferențe pe care le vom comenta în
continuare.
Scopul jocului este de a doborî pinii din lemn (belhos), care

au 15-20 cm înălțime și 5-6 cm diametru, cu ajutorul unui disc de
metal (denumit malha) având o greutate de 600-800 g, un diametru
de 9-11 cm și o grosime de 1,5 cm (Figura 1).
Figura 1. Set pentru jocul Malha
Jocul poate fi practicat pe diferite suprafețe, dar se preferă

solul. În general, se poate juca pe orice spațiu neobstrucționat, plat
și neted. În zonele rurale, întinderile de drumuri din apropierea
tavernelor sau a locurilor de divertisment comunitare erau
frecvent utilizate pentru o partidă de Malha.
Astfel, se poate selecta un teren de joc cu o lungime de 20-25
m și o lățime de 2,5 m, pe care se trasează o linie de bază, iar belhos
se plasează la capătul pistei (la cel puțin 3 metri distanță de linia
de bază).
155
Malha se poate juca individual, la dublu, în cvartete sau în
grup. În modalitatea individuală, fiecare jucător este situat la
fiecare capăt al terenului de joc. Dacă meciul se joacă 2 x 2,
partenerii se plasează la cele două capete ale terenului, față în față,
pentru a fi alături de adversar. Dacă modalitatea este un cvartet
sau un grup, jucătorii sunt așezați în perechi la fiecare capăt al
terenului de joc, împreună cu perechea adversă.
În Portugalia, cea mai populară modalitate este jocul în
perechi, iar în Brazilia, jocul individual.
În meciurile individuale, se desfășoară 6 jocuri complete, cu
aruncarea a două malha de către ambii jucători. La dublu și în
cvartet, meciurile includ 12 jocuri complete a câte 24 de malha per
jucător.
Jucătorii încearcă alternativ să răstoarne belho cu propriile
malha, aruncându-le de la linia de bază. Când belho este răsturnat,
jucătorul câștigă 3 sau 6 puncte (în funcție de regulile locale). Dacă
nu este răsturnat, jucătorul care și-a aruncat malha cel mai aproape
de belho câștigă 1 sau 3 puncte (tot în funcție de regulile locale).
Jocul durează până la 30 sau 60 de puncte, conform regulilor
aplicate în localitatea în care se practică.
7.4. Aspecte privind tehnica jocului Malha
156
Malha se lansează cu mâna dominantă (îndemânatică). Toate
degetele sunt folosite la prindere: degetul mic, inelarul și cel
mijlociu sunt poziționate dedesubt, în timp ce degetul mare ține
malha pe partea opusă, deasupra, iar degetul arătător ține
marginea discului. O alta variantă, mai simplă dar mai puțin
folosită, este cea în care malha se ține cu degetul mare deasupra și
celelalte patru degete dedesubt.
Malha poate fi aruncată cu balansarea brațului (din stând
depărtat, cu genunchii îndoiți și tălpile paralele) sau fără
pendularea brațului (cu piciorul opus brațului aruncător ușor spre
înainte).

Malha
Învățarea jocului Malha este foarte simplă, deși abilitățile

motrice implicate sunt complexe: percepția greutății discului
(malha) și calculul forței care trebuie aplicată în lansare pentru a
ajunge la țintă (aflată la o anumită distanță) necesită exersare
îndelungată.
Materialul este ușor de construit și poate fi improvizat
folosind pietre de dimensiune și greutate similare cu ale discului
malha, dar se pot folosi și sticle mici din plastic (0,5 l) ca belhos.
Competiția la distanță: ajută la îmbunătățirea dinamicii
aruncării, fără a se ține cont de precizie, și constă în aruncarea
discului la cea mai mare distanță posibilă.
Mutarea Belhos: constă în a ajunge la belhos, dar, în loc să le
lase în poziția lor, rivalul le plasează într-o altă poziție, aruncându-
le înainte ca jucătorul să lanseze.
157
Blind Malha: constă în observarea terenului de joc timp de
30 de secunde din poziția de aruncare; apoi, aruncătorul va fi legat
la ochi și va trebui să lovească ținta din memorie.
Bibliografie
Cameira, S., & Pires, V. (1978). A Malha desporto tradicional

português. Veritas.
https://portaldojogodeMalha.webnode.com/competicoes/
classificacao/
https://www.degolados.pt/jregras-do-jogo-da-Malha/
https://fy-nl.facebook.com/CaxinasTv/videos/jogo-da-Malha-
nas-festas-do-senhor-dos-navegantes-o-jogo-da-Malha-
chinquilho-ou-/2328592027189787/
158
VIII. ANALIZĂ COMPARATIVĂ A CELOR 7 SPORTURI
ȘI BENEFICII8
Calitatea vieții este un concept și totodată una dintre

preocupările de bază ale tuturor sistemelor de management ale
societății moderne.
Se știe că activitatea fizică îmbunătățește condiția fizică și
implicit starea de sănătate fizică și psihică a unui individ, acestea
constituind elemente esențiale în evaluarea calității vieții omului
modern, deci precondiții ale bunăstării fizice, psihologice,
spirituale și sociale.
Jocul sportiv tradițional este înrădăcinat într-o tradiție
culturală îndelungată (Jaquen et al., 2009), fiind o parte
constitutivă a spiritualității unui popor, o formă de exprimare a
istoriei și identității naționale, o componentă reprezentativă a
Inventarului elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial al
unei națiuni.
Jocul sportiv tradițional se bucură de o înaltă recunoaștere
instituțională la nivel local, dar nu a atins un statut internațional
incontestabil (Jaquen et al., 2009), fiind practicat de obicei cu ocazia
evenimentelor festive locale.
Aportul jocurilor tradiționale la creșterea calității vieții se
traduce în ameliorarea fitness-ului fizic și menținerea unei stări de
sănătate psihice optime, coroborate cu bunăstarea pe toate
planurile.
8
Capitol scris de Lector univ. dr. Camelia Braneț și Conf. univ. dr. Valeria Bălan, conf.
univ. dr. Iancu Răchită. Autorii au contribuit egal la acest capitol și sunt considerați
autori principali.
159
Se știe că stresul, sedentarismul și obezitatea sunt fenomene
alarmante ale secolului 21, fiind strâns legate de apariția
prematură a bolilor cardiovasculare (și nu numai), care pot fi
combătute și printr-o diversitate de activități motrice de timp liber,
cum ar fi sporturile tradiționale.
Jocurile tradiționale presupun depunerea unui efort fizic de
diferite intensități, în funcție de caracteristicile fiecăruia, iar
practicarea regulată a unor astfel de activități conduce mai ales la
îmbunătățirea funcționalității sistemului musculo-scheletal și,
evident, la creșterea capacităților funcționale ale celorlalte aparate
și sisteme ale organismului.
Rolul sporturilor tradiționale în combaterea obezității a fost
subliniat și de studiul realizat de Vizcaino și Lopez (citați de
Jaquen et al., 2009) pe un eșantion de peste 1.000 de copii care au
participat, timp de 2 ani, la un program extrașcolar bazat pe jocuri
sportive tradiționale, autorii constatând o diminuare a obezității de
la 33,16% la 27,08%.
Relațiile interumane sunt un aspect important al bunăstării
sociale a individului, iar jocurile sportive tradiționale pot constitui
un instrument excelent de socializare, în special pentru vârstnici.
Jocurile tradiționale, practicate adeseori în cadrul unor
evenimente locale, reunesc oameni de genuri și etnii diferite din
comunitate, care fac parte din diverse clase sociale, iar un astfel de
cadru asigură o mai bună convivialitate, armonie și un mix
intercultural. Toate sporturile tradiționale constituie un liant social
cu potențial de dezvoltare a unor noi legături și prietenii.
Activitatea în colectiv este specifică jocului, care presupune
cooperare, colaborare cu partenerii de joc, echilibru între
motivațiile acțiunilor și eforturilor personale și cele ale colectivului
160
din care face parte persoana, precum și încadrarea în colectiv,
atitudine critică și autocritică (Lupu, 2008).
Fazele favorabile sau nefavorabile din timpul jocului
constituie un mozaic de situații, uneori imprevizibile, care necesită
interacțiunea cu partenerii sau cu adversarii, ceea ce conține doze
puternice de implicații și semnificații emoționale a căror finalitate
este conturarea personalității umane.
Așa cum personalitatea umană este autentică, și răspunsul
fiecărui individ la stimulul-efort în timpul jocurilor/sporturilor este
unic, iar monitorizarea frecvenței cardiace (FC) pe durata
activităților fizice de loisir devine, în acest context, crucială, jucând
un rol esențial în evitarea apariției accidentărilor.
Pentru a vedea maniera de răspuns la efortul solicitat de
jocurile prezentate în capitolele anterioare, am inițiat câteva studii
de monitorizare a frecvenței cardiace timp de 20 minute pe doi
tineri de aceeași vârstă (20 de ani), dar de genuri diferite, utilizând
centuri toracice Polar H10, studii care ne-au permis obținerea unor
repere reale asupra FC din timpul efortului solicitat de jocurile
practicate în proiectul implementat.
FCmax a unui individ se calculează scăzând vârsta (ani) din
220; astfel, în cazul unui tânăr de 20 de ani, FCmax = 220-20 = 200
bătăi pe minut (bpm).
Pentru un participant cu vârsta de 20 de ani, un efort cu
intensitatea de 50-60% indică un efort foarte ușor (zona 1 - 100-120
bpm), o intensitate de 60-70%, un efort ușor (zona 2 - 121-139
bpm), o intensitate de 70-80%, un efort moderat (zona 3 - 140-159
bpm), o intensitate de 80-90%, un efort intens (zona 4 - 160-179
bpm), iar o intensitate de 90-100% indică un efort maxim (zona 5 -
180-200 bpm).
161
Primele trei zone indică un efort aerob, zona 3 de efort fiind
recomandată pentru îmbunătățirea circulației sanguine (conform
Manualului-suport Polar), pe când zonele 4 și 5 de efort sunt de
natură anaerobă, fiind deci indicate pentru sportivii
experimentați/persoanele cu o bună pregătire fizică.
În continuare, prezentăm comparativ rezultatele obținute,
care ne-au ajutat să scoatem în evidență caracteristicile jocurilor
sportive descrise anterior.
Pétanque
 sport tradițional european, specific Franței;
 se adresează ambelor sexe, inclusiv persoanelor cu
dizabilități;
 se practică atât în aer liber, cât și în sală, putând fi jucat pe
orice suprafață;
 după segmentul cu care se joacă*, presupune folosirea directă
a mâinii (Colibaba-Evuleţ & Bota, 1998);
 face parte din categoria* Jocuri de conducere a mingii la țintă
prin loviri (percutări) și împingeri;
 se joacă 1 x 1 (individual), 2 x 2 (dublu), 3 x 3 (triplu);
 este un sport accesibil din punct de vedere financiar, care
presupune achiziționarea unui set de bile neprofesionale la
un preț de aproximativ 18 euro;
 după mărimea efortului implicat de joc: efort ușor spre
moderat;
 este un sport accesibil tuturor categoriilor de vârstă.
Valorile FC ale celor doi tineri în urma monitorizării cu
centura toracică Polar H10 în timpul unei partide de pétanque sunt
redate în Figura 1 și Figura 2:
162
Figura 1. Evoluția FC în timpul jocului de pétanque la o persoană
de gen masculin
Figura 2. Evoluția FC în timpul jocului de pétanque la o persoană

de gen feminin
Bocce
 sport tradițional european, specific Italiei;
 se adresează ambelor sexe, inclusiv persoanelor cu
dizabilități;
orice suprafață;
 după segmentul cu care se joacă*, presupune folosirea
directă a mâinii pentru a arunca bila, în coordonare cu
celelalte segmente ale corpului;
163
 se joacă 1 x 1 (individual), 2 x 2 (dublu), 3 x 3 (triplu) și, în
anumite competiții, pe echipe alcătuite din mai mulți
jucători (formații): 4 x 4;
 este un joc mai puțin accesibil din punct de vedere financiar,
costul unui set de bile profesionale fiind de aproximativ 100
euro (seturile de bile neprofesionale sunt mai puțin
răspândite în magazinele de specialitate);
moderat;
centura toracică Polar H10 în timpul unei partide de bocce sunt
redate în Figura 3 și Figura 4:
Figura 3. Evoluția FC în timpul jocului de bocce la o persoană de

gen masculin
Figura 4. Evoluția FC în timpul jocului de bocce la o persoană de

gen feminin
164
Bolos Cartageneros
 sport tradițional european, specific Spaniei;
 presupune existența unui teren specific, dar caracteristicile
sportului permit instruirea inițială în condiții improvizate;
directă a mâinii, forța și precizia fiind foarte importante;
 se joacă pe echipe alcătuite din mai mulți jucători (formații):
7 x 7;
 este un joc mai puțin accesibil, nefiind disponibilă
achiziționarea online a echipamentului; bilele se procură
doar de la meșteșugarii locali (totuși, în instruirea inițială, se
pot folosi și echipamente improvizate);
moderat;
centura toracică Polar H10 în timpul unei partide de Bolos
Cartageneros sunt redate în Figura 5 și Figura 6:
Figura 5. Evoluția FC în timpul jocului Bolos Cartageneros la o

persoană de gen masculin
165
Figura 6. Evoluția FC în timpul jocului Bolos Cartageneros la o
persoană de gen feminin
Malha
 sport tradițional european, specific Portugaliei;
 se adresează ambelor sexe;
orice suprafață;
directă a mâinii;
 se joacă 1 x 1, 2 x 2, uneori chiar și în formații;
 este un joc accesibil din punct de vedere financiar, costul
echipamentului fiind de aproximativ 30 euro, iar
achiziționarea online este de asemenea disponibilă;
moderat;
centura toracică Polar H10 în timpul unei partide de Malha sunt
redate în Figura 7 și Figura 8.
166
Figura 7. Evoluția FC în timpul jocului Malha la o persoană de gen
masculin
Figura 8. Evoluția FC în timpul jocului Malha la o persoană de gen

feminin
Oina
 sport tradițional european, specific României;
 se adresează ambelor sexe, putând fi practicat atât în aer
liber (gazon sau plajă), cât și în sală;
directă a mâinii;
 face parte din categoria* Jocuri cu lovirea (percutarea)
mingii, implicând uneori și prinderea mingii după lovire;
6 x 6 (sală), 11 x 11 (gazon), 8 x 8 (plajă);
167
 este un sport accesibil din punct de vedere financiar, costul
echipamentului fiind de aproximativ 50 euro, iar
achiziționarea online este de asemenea disponibilă;
 după mărimea efortului implicat de joc: efort de intensitate
medie spre mare;
 este un sport accesibil participanților cu un nivel cel puțin
mediu al fitness-ului.
centura toracică Polar H10 în timpul unei partide de oină sunt
Figura 9. Evoluția FC în timpul jocului de oină la o persoană de

gen masculin
Figura 10. Evoluția FC în timpul jocului de oină la o persoană de

gen feminin
Catchball
 sport popular în Israel;
168
 se adresează persoanelor de gen feminin, putând fi practicat
atât în aer liber, cât și în sală, pe un teren de volei;
directă a mâinii, dar și a membrelor inferioare;
 face parte din categoria* Jocuri cu retur - care impun
disputarea mingii peste fileu;
6 x 6;
 este un sport accesibil din punct de vedere financiar,
necesitând o minge și un teren de volei;
ridicată;
 este un sport accesibil participanților cu un nivel cel puțin
mediu al fitness-ului.
centura toracică Polar H10 în timpul unei partide de catchball sunt
Figura 11. Evoluția FC în timpul jocului de catchball la o persoană

de gen masculin
169
Figura 12. Evoluția FC în timpul jocului de catchball la o persoană
de gen feminin
Ultimate
 sport popular în America;
 se adresează ambelor sexe, putând fi practicat atât în aer
liber, cât și în sală;
directă a mâinii;
 face parte din categoria* Jocuri sportive cu tragere la ţintă;
7 x 7, însă se poate juca și în echipe mai restrânse;
 este un sport accesibil din punct de vedere financiar, costul
unui disc Ultimate începând de la 4 euro;
ridicată;
 este un sport care necesită o bună condiție fizică.
centura toracică Polar H10 în timpul unei partide de Ultimate sunt
170
Figura 13. Evoluția FC în timpul jocului Ultimate la o persoană de
gen masculin
Figura 14. Evoluția FC în timpul jocului Ultimate la o persoană de

gen feminin
Practicarea unor sporturi ca Ultimate sau oina determină

dezvoltarea unor calități motrice, cum ar fi: viteză de reacție, viteză
de accelerare și de deplasare, viteză în regim de rezistență, viteză
în regimul capacităților coordinative, detentă, forță generală,
rezistență generală, dar și însușirea/consolidarea unor deprinderi
motrice specifice fiecărui sport.
În societatea contemporană, cererea socială restrânsă pentru
jocurile sportive tradiționale este evidentă, în condițiile unei
promovări aproape inexistente, însă ele pot deveni o alternativă la
sportul modern prin conștientizarea globală a importanței lor
pentru ființa umană, reprezentând o moștenire culturală autentică.
171
172
173
Beneficii comune ale sporturilor tradiționale sus-menționate
- convivialitate - îmbunătățirea
- coordonarea (vârste, sexe, origini concentrării și
mișcărilor mână- - autodisciplină memoriei
Achiziții psiho- sociale și profesionale
Abilități
ochi motorii Abilități senzoriale
- manipularea - spirit de echipă Abilități sociale
etc.) Abilități mentale
- antrenament
obiectelor emoționale mental
- echilibru dinamic - autocontrol - socializare
- mobilitate - viziune - creșterea stimei de - eliminarea stresului - strategie
- precizie - observație sine - creativitate
- fair-play
- formarea și - simțul psihologiei - noțiuni de succes - analiza situației și
- cooperare
consolidarea unor și eșec luarea deciziilor
- lucru în echipă
deprinderi motrice - calculul
- respectarea regulilor probabilităților
174
Bibliografie
Colibaba-Evuleţ, D., & Bota, I. (1998). Jocuri sportive: Teorie şi

metodică. Aldin.
Jaquen, G., Burgues, P. L., Parlebas, P., Nicolas, J. C. M., Eichberg,
H., Gomaratut, C., & Ribas, J. F. M. (2009). Traditional games
and social health. Asociacion Cultural La Tanguilla.
Lupu, G.-S. (2008). Jocuri sportive (elemente folosite în kinetoterapie).
Universitatea din Bacău.
Notă:
Pentru sintagmele marcate cu*, sursa este:
Colibaba-Evuleţ, D., & Bota, I. (1998). Jocuri sportive: Teorie şi
metodică. Aldin.
175
IX. RECOMANDĂRI9
Jocurile sportive au devenit o componentă importantă a

programelor de activități de timp liber. O mare parte dintre jocurile
prezentate anterior pot fi practicate de orice persoană, indiferent de
gen, vârstă sau condiție fizică, în timp ce altele solicită o bună
condiție fizică și un nivel tehnic ridicat, fiind adesea practicate de
foști sportivi de performanță sau de persoane foarte bine antrenate.
Important este că acestea urmăresc relaxarea, destinderea și
divertismentul, oferindu-le celor interesați clipe de neuitat alături
de prieteni, dar și numeroase posibilități de comunicare și
socializare.
Înainte de a începe practicarea unui joc sportiv, se
recomandă un control medical pe baza căruia participanții
începători pot primi sfaturi despre tipul de efort spre care să se
îndrepte și activitățile motrice în care ar putea să se implice. Și
persoanele care practică frecvent activități motrice de timp liber,
dar mai ales practicanții de jocuri sportive, sunt sfătuiți să facă un
control medical o dată pe an. Ar fi bine ca medicul să aibă
competențe legate de efortul fizic și de particularitățile acestuia la
diferite vârste (Dumitru, 1997), pentru a putea face recomandări în
funcție de starea de sănătate a persoanei respective.
Controlul medical efectuat anual poate preveni apariția unor
accidente (Ivan, 2010), a traumatismelor sau a altor probleme
medicale care se pot ivi în timpul practicării diferitelor jocuri
sportive.
9
Capitol scris de Conf. univ. dr. Valeria Bălan și Lector univ. dr. Camelia Braneț.
Autorii au contribuit egal la acest capitol și sunt considerați autori principali.
176
În cazul începătorilor sau al celor care nu au mai practicat
jocuri sportive anterior, se recomandă discuții cu specialiștii
(profesori de educație fizică sau antrenori), care să-i ajute să-și
aleagă un joc sportiv potrivit gusturilor și preferințelor fiecăruia.
După aceea, ar fi bine ca începătorii să se informeze din cărți sau
din articole despre jocul respectiv sau să vizioneze filme realizate
de profesioniști (Dumitru, 1997), pentru a-și completa bagajul de
cunoștințe legate de jocul sportiv ales spre practicare. În același
timp, începătorilor li se recomandă să desfășoare primele lecții sub
îndrumarea unui specialist care să-i învețe corect tehnica jocului, să
le supravegheze execuțiile și să le alcătuiască programe
individualizate de instruire.
Jocurile prezentate în capitolele anterioare completează
paleta de jocuri sportive de timp liber cunoscute și practicate de
mult timp, oferindu-le tuturor persoanelor interesate noi modalități
de mișcare, deoarece, intensitatea efortului fiind diferită, fiecare își
poate adapta efortul la posibilitățile individuale. Se va avea în
vedere că intensitatea efortului trebuie să se situeze în zona
efortului aerob - 45-85% din consumul maxim de oxigen, la
începători, intensitatea efortului fiind spre limita inferioară, iar la
avansați, spre limita superioară. De-a lungul programului,
intensitatea efortului va crește progresiv: pentru avansați,
maximum 10% după cel puțin 3-5 săptămâni, iar pentru începători,
creșterea intensității efortului este de maximum 5% după 2-3
săptămâni (Ivan, 2010). Dar, când se discută despre intensitatea
efortului, ar fi bine să se aibă în vedere atât posibilitățile persoanei
respective, cât și obiectivele urmărite de aceasta (Tabel 1):
177
Tabel 1. Intensitatea programului de bază legat de descrierea
participantului și a obiectivelor programului (Predescu, 2007)
Intensitate Obiectivele
Descrierea participantului
(FC%) programului
sedentar, bătrân, condiție fizică
40-60% optimă, simptomatic, fără condiție fizică
antrenament
sănătos, activ, nivel de condiție fizică, creșterea
55-75%
antrenament optim rezistenței la efort
creșterea performanței
75-85% activ, peste nivelul de antrenament
sportive
Trebuie să se acorde o foarte mare importanță și duratei

alocate practicării jocurilor sportive. Pentru atingerea obiectivelor
urmărite în cadrul activităților motrice de timp liber, jocurile
trebuie practicate minimum 30 de minute, de cel puțin trei ori pe
săptămână (Predescu, 2007). Se va avea în vedere că efortul
efectuat doar o dată sau de două ori pe săptămână vizează doar
„îmbunătățirea generală a condiției fizice” fără a se obține
„rezultate notabile” la nivelul aparatului cardiovascular, al scăderii
în greutate ori al „diminuării stresului psihic sau emoțional”
(Predescu, 2007, p. 170). Un număr mai mare de lecții pe
săptămână „accelerează pierderea în greutate, dar beneficiul
ședinței a patra este mult mai mic decât cel din lecția a treia”
(Predescu, 2007, p. 171).
De menționat că programul trebuie să cuprindă și mijloace
de forță - 25-30% (Bota, 2006) și stretching (Grigore, 2007), care nu
ar trebui să lipsească dintr-un program echilibrat. Pentru aceasta,
ar fi indicat ca practicanții jocurilor sportive de timp liber să
includă în programul lor mijloace variate din alte sporturi, care să
178
solicite tipuri diferite de efort, grupe de mușchi puțin solicitate în
timpul jocurilor sportive etc., contribuind astfel la dezvoltarea
tuturor componentelor fitness-ului.
Un mare avantaj al jocurilor prezentate în capitolele
anterioare este dat de lipsa contactului direct cu adversarul, ceea ce
le recomandă a fi practicate în echipe mixte. Astfel, aceste echipe
permit, pe de o parte, integrarea femeilor în diferitele meciuri
desfășurate, iar pe de altă parte, practicarea jocurilor sportive de
către persoane care nu agreează contactul fizic cu adversarul. Mai
mult, jocurile prezentate permit alcătuirea de echipe unificate
(concept creat și promovat de Special Olympics International, care
presupune alcătuirea unor echipe incluzive din care fac parte
persoane cu dizabilități intelectuale și persoane fără dizabilități),
ceea ce facilitează integrarea socială a persoanelor cu dizabilități,
oferindu-i acestei categorii sociale șansa de a le arăta celorlalți
abilitățile sportive pe care le au.
Un alt aspect deloc de neglijat este promovarea fair-play-
ului, a întrecerii sportive fără agresivitate, conflict sau violență. O
parte dintre jocuri se desfășoară fără prezența arbitrului, al cărui
rol este preluat de jucători (vezi Ultimate Frisbee). Dacă se optează
pentru practicarea jocurilor sportive care presupun prezența unui
arbitru, se recomandă respectarea deciziilor acestuia, acceptarea
rolului în echipă și a responsabilităților care-i revin fiecărui jucător,
respectarea modului de rezolvare a problemelor etc.
Practicate timp îndelungat, în spații sportive situate în
interior sau în aer liber, într-un cadru formal, informal sau
spontan/familial, jocurile sportive pot contribui la recreerea pe
parcursul întregii vieți, reducând stresul, sedentarismul și
supragreutatea.
179
Bibliografie
Bota, A. (2006). Exerciţii fizice pentru viaţă activă – Activităţi motrice

de timp liber. Cartea Universitară.
Dumitru, Gh. (1997). Sănătate prin sport pe înţelesul fiecăruia.
Federaţia Română Sportul pentru Toţi.
Grigore, V. (Coord.). (2007). Exerciţiul fizic, factor activ pentru
prevenirea îmbătrânirii şi instalării bolilor degenerative. Editura
Didactică şi Pedagogică.
Ivan, C. (2013). Atletism – Educaţie fizică şi activităţi de timp liber
(Curs pentru Master). UNEFS Bucharest.
Predescu, C. (2007). Metode alternative de calcul şi obţinere a
greutăţii corporale optime. In V. Grigore (Coord.), Exerciţiul
fizic, factor activ pentru prevenirea îmbătrânirii şi instalării bolilor
degenerative (pp. 169-174). Editura Didactică şi Pedagogică.
180

Carte Jocuri Traditionale LB Romana

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Jocuri Traditionale LB Romana

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Camelia Branet, Valeria Bălan, Ana Maria Mujea,

Carmen Grigoroiu, Teodora Wesselly,

JOCURI SPORTIVE DE TIMP LIBER

Sprijinul Comisiei Europene pentru producerea acestei publicații nu constituie o

Această carte este rezultatul proiectului „Uniți prin

Materialul este publicat prin finanțare UE de către

* Materialul reflectă doar punctul de vedere al autorilor;

Autorul menționat la fiecare capitol este responsabil pentru

Textul cărții a fost verificat de Conf. univ. dr. Manon-Lavinia

I. PÉTANQUE - SPORTUL TRADIȚIONAL AL FRANȚEI---------------5

1.1. Originea și istoria jocului de pétanque

Geneza exactă a jocurilor cu bile nu se cunoaște, însă vestigii

Pétanque se poate juca pe orice suprafață: iarbă, pământ,

Figura 1. Dimensiunea terenului de pétanque

Jucătorii lansează bilele dintr-un cerc cu diametrul de

Figura 2. Bile de pétanque cu modele diferite

1.3. Aspecte privind tehnica jocului de pétanque

Priza (ținerea bilei)

Figura 3**. Priza bilei

Figura 4**. Jucător care balansează brațul cu mâna în supinație

Figura 5**. Jucător care eliberează bila cu mâna în pronație

Trebuie menționat că regulamentul nu stipulează o anumită

Printre factorii importanți care determină lungimea unei

Figura 7**. Eliberarea bilei de pétanque din ghemuit

Poziția stând în momentul lansării bilelor se folosește când

Tehnica de aruncare depinde foarte mult de caracteristicile

La demi-portée – este cea mai folosită tehnică pe numeroase

Figura 10**. Eliberarea bilei prin tehnica demi-portée

La portée – este tehnica cea mai dificilă, care constă într-o

Figura 11**. Eliberarea bilei prin tehnica portée

Jocul de pétanque este disputat între două echipe având în

Figura 12*. Număr de bile per jucător în jocul de 1-1

Figura 13*. Număr de bile per jucător în jocul de 2-2

În formula de joc 3-3, fiecare jucător are câte două bile.

Figura 14*. Număr de bile per jucător în jocul de 3-3

Figura 15*. Teren de pétanque

Cercul din care se lansează bilele trebuie să fie poziționat la

La călcarea cercului, se primește cartonaș galben, iar la a

Figura 17*. Teren de pétanque, prevederi regulamentare privind

Dacă cochonnet-ul nu este lansat în condițiile prevăzute de

Figura 18. Poziția bilelor de pétanque pentru obținerea unui punct

În figura următoare, echipa care a aruncat bilele albastre

În figura de mai jos, echipa cu bile albastre obține 3 puncte.

Figura 20. Poziția bilelor de pétanque pentru obținerea a 3 puncte

Dacă nu este evident care bilă este mai aproape de

Figura 21. Măsurarea distanței dintre bile

Figura 22*. Poziționarea cercului în locul cochonnet-ului

Dead jack/ But nul – dacă, în timpul jocului, cochonnet-ul este

Figura 24*. Tabelă care indică victoria echipei albastre la 13 puncte

În mod tradițional, dacă o echipă pierde un meci fără a face

 Pentru obișnuirea cu bila și învățarea prizei și a poziționării

 Pentru învățarea aruncării cochonnet-ului la țintă

 Pentru învățarea aruncării bilelor la țintă

Figura 25***. Exercițiul 8

 Exercițiul 9. Din ghemuit, lansarea bilei în cercuri

Figura 26***. Exercițiul 10

 Exercițiul 11. Trei aruncări succesive cu bilele de

Figura 27. Exercițiul 11

Figura 28. Exercițiul 12

 Exercițiul 13. Trei aruncări succesive cu bilele de

Figura 29. Exercițiul 13

 Exercițiul 14. Idem exercițiile 11-13, însă cu poziționarea

Figura 30. Exercițiul 16