Anul I, Nr.

1
“Nici-o ramură a industriei mass media nu pare a fi interesată de suporteri dar, fără vocea
şi agitaţia publicului, fotbalul ar fi egal cu zero. Totul se rezumă la pasiune şi istoria acesteia. A fost
şi mereu va fi aşa. Fără pasiune fotbalul ar fi mort... doar 22 oameni, mari şi tari, ce aleargă pe ga-
zonul verde, lovind o minge. Cu adevărat, o mare prostie. Suporterii sunt însă cei care transformă
fotbalul într-un spectacol de calitate, aducându-şi contribuţia de fiecare dată.”
John King - “Fideli tribului”

Cineee suntem... Cineee suntem???

Răspunsul nu este
cel la care vă aşteptaţi, din
celebra strigare a PCH-ului.
NU, nu suntem ei, suntem
doar un grup de suporteri.
Deja întrebarile încep să
curgă în mintea celui care
citeşte aceste rânduri.
Chiar aşa, cine
sunt şi ce caracteristici au
cetăţenii dinamovişti? Sunt
cei de la tribuna zero mai
îndreptăţiţi să înjure decât
ultraşii din peluză? La a I-a O mare parte a suporterilor dina-
se face mişto mai spumos decât lângă tunel? movişti a renunţat să mai vină la stadion şi,
Sămânţa pe stadion este mai gustoasă decât stând în faţa televizorului, cu o sticlă de bere
cea din faţa televizorului? mai bine bere fără în mână, aşteaptă vremuri mai bune. Si, pen-
alcool în timpul meciului decât cea cu băută tru a nu uita gustul, se adună cu mic şi mare la
în fotoliu acasă? meciurile cu adevărat importante (vezi 50.000
Merge suporterul dinamovist la sta- câini la meciul cu Manchester United).
dion să vadă cum pierdem derby-uri sau O altă parte, mai puţin numeroasă,
preferă să vină la spectacole serice? continuă să populeze gradenele obosite şi
Gustă suporterii „câinilor roşii” mai dezolante din Groapă, sperând cu o încăpă-
mult calitatea jocului sau îndârjirea câinească ţânare „naivă” demnă de o cauză mai bună, că
a unui meci pierdut? E primul la plăcinte sau „poate se întâmplă ceva!”. Aceştia suntem noi.
la război? La tribuna a 2-a. Frumoşi şi nebuni în ideea
Probabil că răspunsul e undeva la noastră că în Groapă poate fi spectacol şi fără
mijloc... Acesta este şi motivul pentru care violenţă verbală şi fizică. Că fotbalul este doar
apărem azi cu această „fanzină” („publicaţie un sport care se joacă în teren şi în tribune.
de amatori pe un subiect particular, editată Şi îi invităm pe toţi suporterii dina-
movişti să ni se alature pe stadion, pentru că
de fani pentru a împărtăşi ideile lor” - Oxford
simţim că la Dinamo chiar se întâmplă ceva!!!
Dictionary).
ceva frumos!!!! care merită văzut!!!
Pagina 2
TRĂIM ŞI IUBIM ÎN ALB-ROŞU
Când există atâtea grupări în tri-
bunele stadionului din Ştefan cel Mare, de
ce ar mai fi nevoie de una nouă? Această
întrebare am pus-o membrilor DOL-ului.
Răspunsul lui Sorin a fost cel care a sintetizat
perfect ceea ce toţi simţim: „Dacă mă gân-
desc bine, cele mai frumoase amintiri legate
de Dinamo le am de un an încoace, de când
s-a format grupul ăsta frumos cu un nume
extrem de urât: DOL. Până acum nu puteam
să mă bucur cu adevărat alături de Dinamo,
pentru că rar aveam pe cineva alături care
să-mi împărtăşească bucuria. Cred că ăsta
e cel mai bun lucru pe care l-a făcut Dinamo
pentru mine: prilejul să cunosc atâţia oame-
ni super, pe care nu
i-aş fi întâlnit proba-
bil niciodată dacă
n-ar fi fost iubirea
pentru alb şi roşu.”
Acesta a fost
scopul nostru, atunci
când, la începutul
lui 2005, ne întâl-
neam într-o berărie
bucureşteană. Ne
cunoşteam toţi de
pe net, unii dintre
noi şi de stadion.
Ne-am strâns prima
oară cca. 20, la a 2-a întâlnire am fost vreo 30.
Şi tot aşa ne întâlnim cu ocazia fiecărui meci,
ori înainte ori după joc.
Majoritatea dintre cei prezenţi la acea
prima întâlnire am hotărât sa mergem îm-
preună pe stadion. Toţi eram cu ştate vechi în
Groapă, unii chiar i-au prins pe Dinu, Lucescu
şi Dumitrache făcând spectacol pe acest sta-
dion. Alţii doar din vremea când Cătălin Hîl-
dan făcea legea pe gazon. Veneam din peluza
nord, din peluza sud, de la a II-a sau de la tri-
buna 0. Unii au preferat sa rămână la locurile
lor, dar mereu ne sunt aproape. Noi, ceilalţi,
trebuia să hotărâm unde să ne stabilim ca
grup.
Am ales sa stăm la tribuna a II-a din
TRIBUNA
doua motive: ca să fim la egală distanţă de
grupările din cele 2 peluze şi ca să încercăm
sa creem o emulaţie în mijlocul simplilor
spectatori care „rup” seminţele în aceea parte
a stadionului. Ca denumire, nu puteam alege
altceva decât DOL, fiind „legaţi” de site-ul
www.dinamo-online.net.
Motto-ul nostru este „Nu suntem
ultraşi, ci doar suporteri”. Şi ţelul nostru
este acela de a ne demonstra iubirea faţă
de culorile alb-roşii. Multă lume ne-a privit
cu neîncredere: „Domne, sunt ultraşi de in-
ternet. Doar pierd timpul la tastatură” Dar
timpul a dovedit ca nu au avut dreptate. Am
fost prezenţi la fiecare meci, într-un număr
mai mare (acasă)
sau mai mic (in
deplasare). Am
avut coregrafii, am
afişat bannere. Am
fost AICI!
Am consi-
derat că, în aceste
momente de
cumpănă, când
tribunele, care
gemeau de su-
porteri pe vremea
când Dinamo re-
prezenta un nume
greu în Europa fotbalistică, sunt din ce în ce
mai golaşe şi părăsite, apariţia noastră pe
stadion se va înscrie într-o încercare de a
(re)demonstra ca suporterii dinamovişti sunt
alături de echipa si din altă parte decât din
faţa televizorului sau monitorului.
Stadionul este, aşa cum se prezintă
fotbalul la aceasta ora, o îngemănare dintre
o arenă romană (în care luptau gladiatorii) şi
o sală de teatru. Cu excepţia peluzelor popu-
late de admirabilii ultraşi, lumea vine pe sta-
dion ca la teatru sau ca la circ. Foarte puţini
găsesc de cuviinţă să pună si puţin suflet
pentru UN NUME SI DOUA CULORI! Noi vrem
să fim EXCEPŢIA! Pentru că noi TRĂIM ŞI IU-
BIM ÎN ALB-ROŞU!!!
TRIBUNA
DE CE AŞA PUŢINI?
De ce avem o medie de 3000-4000
de oameni pe meci? Suntem o echipă cu
un buget mare, trofee destule în ultimii ani,
jucători în naţionala României (şi Belarusu-
lui), şi totuşi... De ce?
Un motiv ar fi stadionul, tribuna a II-a
neasigurând o vizibilitate prea bună. Sau pre-
ţul biletelor. Nu oricine îşi permite să dea
100.000 pe bilet la tribună (poate nu vrea să
cânte la peluză), nu îi place la a II-a şi vrea viza-
vi, e greu sa dea 150.000 sau 200.000 + banii
de taxi, deoarece la întoarcere cu RATB-ul,
sâmbătă sau duminică seară e criminal de-a
dreptul. Aceste motive nu le găsesc întemeiate,
reprezintă sacrificii minore pentru echipa iubită.
Însă nu toţi suntem dispuşi să le facem.
Pe de altă parte, ce l-ar mai atrage în
zilele noastre pe un tânăr să aleagă Dinamo
ca echipă favorită? Deşi poate părea stupid
acum, eu am fost prima oară atras într-adevăr
de galeria dinamovistă după 10 Mai 1997, şi
abia apoi de echipa/clubul Dinamo. Acum,
îimi vine greu a crede că se mai poate realiza
ceva asemănător, nici macar 50% din ce a fost
atunci. Timpurile s-au schimbat şi, odată cu
ele, şi oamenii din peluză. Tinerii din ‘95-’96,
„studenţii“ acelor vremuri, au devenit, proba-
bil, oameni aşezaţi, cu familii, poate şi copii, şi
au lasat deoparte fanatismul, retrăgându-se
din peluză. Nu se mai lipesc flyere de mobili-
zare a câinilor înainte de derbyuri, nu se mai
pleacă organizat în coloană spre ghenă sau
ţigănie, au dispărut atmosfere unice. Rezul-
tatul? Media jenantă de spectatori, împărţiţi
la 2 peluze, 200 într-o parte şi 1500 în cealaltă,
despărţiţi de conflicte şi diferite interese. De
asemenea, aici aş menţiona şi cea mai de
impact realizare a unei galerii din România:
coregrafia din Ghencea, peste toata peluza
lor: „ochii voştri nu merită să vadă decât...
m**e steaua!” Aşa ceva nu se va mai întampla
vreodată. Deşi sunt interesante, coregrafiile
„astra bets” sau din tema desenelor animate
nu se vor compara niciodată cu cele 2 eveni-
mente menţionate anterior. Deci, la nivel de
suporteri actuali, neinteresanţi.
Pagina 3
Conducerea nu poate atrage decât
injurii, deoarece doar asta poate transmite.
Personaje precum Borcea Cristian (“Shakira”,
declaraţii belicoase, contracte falsificate, con-
flictul cu ZEL), Neţoiu Gheorghe (transferarea a
două echipe de la craiova prin inginerii finan-
ciare, suspiciunile de blat de la Rocar, şi nu nu-
mai), Dănilescu Tică (sufletul roş-albastru din
clubul alb-roşu) formează un grup de oameni
asupra cărora planează neîncrederea, aflaţi
în fruntea unui club de tradiţie printr-o tristă
conjunctură. Ei îşi văd interesul, storcând bani
de la Dinamo, investind 1000 de euro pentru
a scoate de zece ori mai mult. Sau, cel puţin,
asta au făcut până acum. Mă îndoiesc că se
va schimba ceva, şi sper din tot sufletul să mă
înşel. Verdict: total respingători.
Echipa, prin jocul prestat deseori,
poate da suporterilor orice, dureri de cap,
de inimă, preinfarcturi. Se mai nimeresc, din
când în când, şi meciuri de pomină, precum
scele cu Şahtior Doneţk sau Everton. Nu acuz
o lipsă de valoare, ci lipsa implicării sufleteşti,
dispariţia ideii „la Dinamo vrem dinamovişti”...
Azi, 90% sunt mercenari. Nu mai vezi pe ni-
meni plângând ca un copil dupa o înfrân-
gere, precum era Cătălin Hîldan, sau căţărat
pe garduri după o victorie, plângând de bu-
curie, tot Cătălin Hîldan. Odată cu moartea
lui, şi cu posibila plecare a lui Florentin Petre,
vom rămâne pe mâna unor jucători. Nişte
fotbalişti. Le vom uita numele la 2 săptămâni
după ce se vor transfera în Coreea sau Ucraina.
Mi-aş dori chiar să avem iar o perioadă de 5-
6-7 ani negri, fără nimic, decât trofee mânjite
de acuzaţii de blat, doar pentru a trai din nou
acea nebună bucurie de nedescris, când echi-
pa începe să joace, să lupte şi sa moară doar
din orgoliul de a fi „câine roşu”. Aşa, ne minţim
pe noi înşine şi trăim într-o reconstrucţie
permanentă. Cum e echipa pentru eventualii
suporteri? Neatractivă.
Ce rămâne de făcut?
Sperăm că meciul de astăzi va
schimba ceva!
Pagina 4
DIN CERURI EL JOACĂ
Deasupra nostră Cătălin veghează
mereu, aşa cum a vegheat pentru noi în teren
cât timp viaţa sa a bătut în alb-roşu. Sufletul
său trăieşte în inima noastră, dar aceasta este
prea mică pentru el. Dragostea lui se prelinge
în sarea lacrimilor care curg pe feţele noastre
încremenite în disperare, dar acestea nu sunt
suficiente să arate durerea noastră.
Născut pe 3 februarie 1976 în Vitan,
la 10 ani, în vara lui 1986, Cătălin păşeşte în
curtea lui Dinamo, după o selecţie a micilor
fotbalişti. Pentru început ajunge în grupa lui
Ionuţ Chirilă alături de Florentin Petre, Mihai Ta-
rarache, Cezar Dinu şi Laurenţiu Lică. După 8 ani
debutează în Divizia A, la un meci cu... Steaua
(nici nu se putea altfel), iar în sezonul 1999-
2000 primeşte, în calitate de căpitan al câinilor
roşii, tricoul de campion şi Cupa României.
Dur pe terenul de joc, dar sensibil şi chiar
timid în afara lui, Cătălin şi-a dat într-adevăr viaţa
pentru culorile alb-roşii. Aflat în vara anului 2000
în cantonament în Belgia cu naţionala, Hîldan
se prăbuşeşte la un antrenament şi îşi pierde
cunoştinţa. S-a pus problema să se lase de
fotbal. Chiar şi familia şi prietena sa Roxana îl
îndeamnă să se gândească la asta. Dar Cătălin
îi declară fratelui său Cristi (rugbyst la Dinamo)
că „mai bine moare pe teren decât să se lase de
fotbal“. Şi, din păcate, aşa a şi fost.
Pe 5 octombrie 2000, în timpul unui
meci amical disputat la Olteniţa, Cătălin Hîl-
dan s-a prăbuşit din nou pe teren şi, în ciuda
eforturilor doctorilor de a-l resuscita, în urma
unui atac de cord, s-a stins din viaţă. Şi Cătălin
s-a transferat din teren în ceruri. Cătălin s-a
transformat din „unicul căpitan“ al câinilor
roşii în „îngerul păzitor“ al trupei din Ştefan cel
Mare. Şi astfel, indiferent de ceea ce s-a petre-
cut la club, Dinamo a câştigat în fiecare an cel
puţin câte un trofeu. Pentru că de acolo de sus
ne veghează el!
La înmormântare 5000 de câini au
ţinut să-l însoţească pe ultimul drum. Îşi
înnăbuşeau durerea şi lacrimile cu fularele alb-
roşii şi cântau: „Lăsaţi-mă acum să mor/să mor
pe un stadion/că aşa am fost mereu/alături de
clubul meu“.
TRIBUNA
S-au împlinit zilele trecute 5 ani de la
acest tragic accident. 5 ani de când durerea nu
ne-a părăsit trupul şi lacrimile nu au încetat să
curgă pe obraji şi în sufletele noastre. 5 ani de
când nu ne trezim din acest coşmar şi fiecare
minut jucat de Dinamo reprezintă o perpetuă
amintire a lui Cătălin.
Dragostea noastră este o răsplată mă-
runtă pentru durerea, dragostea şi fericirea cu
care ne-a înconjurat în viaţă. De undeva, de
acolo de sus, dintre nori şi astre, mai presus de
lacrimi si suferinţă se aude fâşâitul bătăilor de
aripi ale unui înger.
Într-un efort comun, jucători-suporteri
de a încerca să îndeplinim visul lui Cătălin Hîl-
dan, fiecare victorie, fiecare trofeu, fiecare cali-
ficare este şi în memoria lui. A celui care este în
fiecare clipă alături de noi, statuia lui veghind
intrarea pe stadion. Iar calificarea în grupele
UEFA din acest an curge pe acelaşi făgaş.
Mulţi s-au întrebat ce s-a întâmplat la
pauza meciului tur cu Everton. Sau la cea cu
Steaua. Sau în prima cu Rapidul. Explicaţia este
simplă şi la îndemâna oricui. Îngerul a coborât
în teren şi s-a prins în joc Cătălin Hîldan s-a
furişat în sufletele jucătorilor, a intrat în trupul
lor, aşa că pe teren se găseau 11 Hîldani. Cine
le putea rezista? NIMENI! Pentru că el era şi
este UNIC!
Soarta darâmă zei...
Nu, zeii sunt veşnici, avem nevoie de
ei şi nu pot fi doborâţi. Credeam în nemurirea
lui, visam să fie mereu al nostru, speram să-şi
strige împlinirile şi să-şi plângă nereuşitele
numai alături de noi. Era duritatea şi sensibili-
tatea, era cauza şi efectul, era sufletul şi trupul.
Era Cătălin Hîldan.
Nu m-am gândit niciodată că poate
pleca la o altă echipă, până am citit unul din
primele interviuri ale lui Mutu în Italia. În-
trebat fiind care crede el c-ar fi un alt jucător
român care poate evolua la o mare echipă în
Italia, acesta a răspus scurt şi sigur pe el.... „Hîl-
dan”. Până atunci am crezut că doar eu îi văd
valoarea, doar eu îl apreciez, că pentru alţii nu
contează. Că era doar al meu.
TRIBUNA
NUMAI PENTRU DINAMO
Am înţeles imediat că zeii se nasc din
speranţele şi dorinţele cumulate şi urlate de
mulţime. Am zis... bine, fie... e şi al vostru.
Doamne, mi-era atât de greu să-l ştiu iubit şi
de alţii, să-l împart cu unii care poate îl meri-
tau totuşi mai mult decât mine. Fără să-mi mai
pese de altceva sau altcineva, în nemernicia
mea, a încolţit un gând blestemat care mi s-a
înfipt adânc în suflet. Vroiam să rămâna aşa...
doar al nostru... unicul căpitan. Nu m-am gân-
dit nici o clipă că cineva poate ştii ce-mi doresc
şi că poate aranja lucrurile după cum vreau eu.
Dar nu, nu era cazul acum! Nu acum aş fi vrut
să mi se îndeplinească dorinţele. Nu m-am
gândit la familia lui, la prieteni, la fanii care-l
idolatizau. M-am gândit doar la mine, aveam
nevoie de un erou, iar eroii nu sunt recunoscuţi
decât dupa moarte. Îmi închipuiam stadi-
onul plin, ţinând momente de reculegere,
îmi închipuiam suporteri altădată duri, acum
plângând, vedeam peste tot numărul 11, ca
într-un celebru film american cu De Niro. Dar
nu credeam că asta chiar va fi realitate, că voi
mai plânge vreodată-n viaţă.
Pagina 5
Aţi trăit, sunt sigur, sentimentul ăla
de zi inutilă, plictisitoare, zi banală şi tristă de
toamnă. Mergând în seara unei asemenea zile
pe stradă, cu mâinile în buzunarele blugilor
şi cu gulerul de la geacă ridicat, mă opreşte
un cunoscut şi-mi spune, compătimindu-
mă parcă. „Ai auzit ce s-a întâmplat?”. „Ce?”, îi
răspund nepăsător. „Cum, nu ştii? A murit Hîl-
dan... pe teren a murit!” N-am scos nici un su-
net, am plecat mai departe trăgându-mi şapca
mai pe ochi. Un zâmbet sinistru am simţit pe
faţă, în colţul buzelor. Dar nu era al meu, nu
ştiu ce dracu era cu zâmbetul ăla, dar nu era
al meu. E... aiurea, cum să moară Cătălin?
Tocmai el? N-are cum... După câţiva paşi
devin confuz, m-apucă o stare de nelinişte,
de vinovăţie... gânduri negre, speranţe şi su-
dori reci pe frunte... totul amestecat cu râ-
sete de puştoaice, claxoane şi înjurături de
colţul străzii. Oare e din cauza mea? Chiar am
primit ce-mi doream? Nu, nu, nu-mi doream...
a fost o prostie! Şi zâmbetul tâmpit începe să
mă părăsească. Intru în bar, şi văd surprins că
toate privirile se îndreaptă spre mine, toţi ştiau
şi vroiau să-mi vadă reacţia. Nu se poate, chiar
a murit! Soarta chiar dărâmă zeii...
Aha... soarta e de vină... cum să poată
influenţa viaţa unui om, a unei mulţimi, un
neînsemnat ca mine?!?
Nu mai ştiu cum a trecut noaptea aia,
dar dimineaţa, văzând titlul mare pe prima
pagina în ziar, „Sufletul lui Dinamo s-a ridicat la
cer”, am înţeles că era pentru toţi ceea ce cre-
deam că e doar pentru mine... sufletul lui Din-
amo. La Brăneşti, pe un frig de-ţi crăpau şi cele
mai amare gânduri, când l-au scos din curte,
am auzit un strigăt înfiorător... „Ridică-te bă,
Cătă!!!” Pentru o clipă mi-a îngheţat mintea
confuză... poate mai era o speranţă... Dar nu,
nimic... ce-ai omorât, omorât rămane.
Azi rămân doar lacrimile în iarbă şi ra-
rele sclipiri din ochii noştri goi. Sunt singurul
care poate vrea să-l uite, fără să reuşesc, nor-
mal. Mă simt vinovat pentru lipsa lui, pentru
durerea voastră, pentru durerea noastră.
NE E DOR DE TINE CĂTĂLINEEEEE!!!!!!
Pagina 6 TRIBUNA

Cine sare este... ULTRAS!?

„Fie vreme bună, fie vreme rea / Câini până la moarte şi dincolo de ea...”. Crezul de
căpătâi al oricărui DINAMOVIST. Cu majuscule. DINAMOVIST cu majuscule. Aşa cum ne place
tuturor să ne credem. PCH, DOL, SUD... Toţi DINAMOVIŞTI. Şi aici vine întrebarea care dezbină:
toţi ultraşi? Iar răspunsul e numai unul. Şi fără dubii. Nu. Toţi suporteri, dar nu toţi ultraşi.
Nu săriţi ca arşi! Toţi iubim DINAMO. Şi fiecare înţelegem să ne arătăm iubirea cât mai
intens. Modul de exprimare diferă. Nu trebuie să ne batem mereu cu toată lumea ca să fim
DINAMOVIŞTI. Nu trebuie să rupem, sau mai bine zis să ardem, totul în cale -în special stadio-
anele „duşmanilor”- ca să fim DINAMOVIŞTI. Nu trebuie neapărat să semănăm teroare pe unde
trecem ca să fim DINAMOVIŞTI. Nu trebuie să ne impunem superioritatea evidentă cu pumnul
ca să fim DINAMOVIŞTI. Trebuie doar să iubim DINAMO! Şi asta facem, după puterile noastre,
cu forţele noastre.
Îi roade de mult timp pe aurolaci şi gunoieri prăpastia care îi desparte de adevărata
PELUZĂ, de adevăratele COREGRAFII, de adevăratul spirit al Ultraşilor. Iar acestea sunt caracter-
istice numai CÂINILOR! Numai ei pot însoţi echipa cântând neîntrerupt, numai ei pot „anima”
tribunele în ţară, numai ei pot impresiona prin ţinută, număr, forţă, devotament.
Dar alături de ei, suntem şi noi, ceilalţi suporteri. Mergem împreună, cântăm împreună,
„ardem” vocal şi optic tribunele din toate colţurile ţării şi de pe toate meridianele globului,
strigându-ne dragostea faţă de aceste culori neasemuite, alb şi roşu, îngemănate într-un sin-
gur nume DINAMO.
Cântând la sud, la nord, în tribuna a II-a sau la „zero”, scandând din toţi rărunchii „cine
sare este câine, hei, hei!” suntem mai DINAMOVIŞTI decât spărgând geamuri, vitrine, tribune
sau feţe de jandarmi (deşi uneori o merită din plin!) cum o fac suporterii altor echipe. Asta
credem noi.
Putem fi SUPORTERI fără a fi ULTRAŞI. TOŢI avem un singur crez: DI-NA-MO! Toţi trăim
în ritmuri alb-roşii! PCH, DOL, SUD... câini până la moarte şi dincolo de ea!
TRIBUNA
Asta-i mândria de a fi câine!!!
Toate adjectivele sunt
insuficiente pentru a putea
descrie ceea ce s-a întâmplat
în noaptea de 15 septembrie
în Ştefan cel Mare. Pe teren şi
în tribune.
O noapte magnifică, care
mi-a adus aminte de noaptea de
19 octombrie 1983. Atunci,
Dinamo umilea cu 3-0 pe Ham-
burger SV, deţinătoarea Cupei
Campionilor Europeni. Şi acum
Dinamo a umilit cu 5-1 pe Ever-
ton, echipa clasată pe locul 4
în cel mai puternic campionat
din lume (după părerea mul-
tor specialişti), chiar înaintea
rivalilor din acelaşi oraş, FC
Liverpool care sunt deţinătorii
Ligii Campionilor.
Atunci erau 70.000
de spectatori pe Stadionul 23
August, acum doar 10.000 în
Ştefan cel Mare, dar care au
făcut gălăgie şi şi-au încurajat
favoriţii cât pentru 50.000.
Atunci au intrat pe te-
ren pentru a apăra culorile alb-
roşii: Moraru - Rednic, Andone,
Nicolae, Ion Marin - Mulţescu,
Augustin, Custov - Ţălnar, Drag-
nea, Orac.
Acum titularii dinamo-
vişti au fost: Gaev - Goian,
Tamaş, Moţi, Pulhac - Grigorie,
Pleşan, Mărgăritescu, Petre -
Zicu - Niculescu.
Factorul comun: AN-
DONE! Atunci jucător, acum
antrenor. Un alt factor comun:
dăruirea, sacrificiul, ambiţia,
talentul jucătorilor.
Şi ambele nopţi au fost
udate de lacrimile de fericire
ale comunităţii câinilor roşii
din toată lumea. Fericirea de
pe feţele celor care erau în ju-
rul meu nu se poate exprima în
cuvinte. Ochii erau înlăcrimaţi
de bucurie iar glasurile tremu-
rau în strigătele de încurajare
şi de solidaritate cu fraţii noştri
din teren.
Scorul de la pauză
era frustrant. Dădeam iar cu
piciorul şansei de a scoate
capul în fotbalul European.
Descătuşarea a venit cu golul
de 2-1, iar Petre, acest suflet
de aur al câinilor roşii a fost cel
care a declanşat isteria. Petrică
a pus în şutul de 3-1 toate ghi-
nioanele pe care le-a îndurat în
ultimii ani, toate acuzele celor
care nu mai credeau în el. S-a
uitat la balon, apoi la poartă,
a ridicat ochii spre cer pentru
a privi la Cătălin şi, ÎMPREUNĂ,
au şutat. Celor care nu cre-
deau că mai poate trage atât
de puternic, le dau în continu-
are parţial dreptate. Nu a tras
doar Petre, ci Cătălin+Petre, de
aceea NIMENI nu putea împie-
dica golul.
Şi atunci, toată dure-
rea acumulată în atâţia ani de
neîmpliniri europene a răbuf-
nit în teren şi mai ales în tri-
bune. Lumea cânta, striga, urla,
în timp ce alţii pur şi simplu
stăteau şi se uitau de jur-îm-
prejur şi se îmbătau cu fiecare
zâmbet de bucurie al celor care
îi înconjurau.
Cerul s-a rupt deasu-
pra stadionului şi bucuria a
curs sublimă peste capetele
înfierbântate de nebunia ferici-
rii. Nu am mai văzut nimic din
meci în ultimele minute. Adică
mă uitam spre teren dar nu
mai vedeam nimic. Tot stadi-
Pagina 7
onul cânta şi încuraja echipa.
Golurile lui Bratu se datorează
în mare parte acestui public
SENZAŢIONAL care a purtat
pe aripile nebuniei aceşti 14
gladiatori care au îngenunchiat
teutonul din Liverpool.
“Cine sare este câine”
a fost refrenul care a coagu-
lat bucuria. Întreg stadionul
scârţâia din toate încheieturi-
le sub povara săriturilor celor
9000 de câini. Şi, deşi vechi şi
neatrăgător din punct de ve-
dere estetic, el arăta MAGNIFIC,
aşa cum nu l-am mai văzut de
la eliminarea Inter-urului din
noiembrie 1981.
Îmi dau lacrimile în
timp ce scriu aceste rânduri,
mâinile îmi tremură din nou,
aşa că mă opresc aici. Totul în
viaţă are un preţ, dar fericirea
din această seară nu poate fi
CUMPĂRATĂ sau COMPARATĂ
cu nimic.
Ando, Mateo, Iulică VĂ
MULŢUMESC!
Gaev, Goian, Tamaş,
Moţi, Pulhac, Grigorie, Pleşan,
Mărgăritescu, Petre, Zicu, Ni-
culescu, Bratu, Munteanu, Ga-
lamaz şi tuturor câinilor din lot
VĂ MULŢUMESC!
Tuturor câinilor roşii
prezenţi în acea noapte pe
stadionul nostru drag, VĂ
MULŢUMESC!
SUNT MÂNDRU CĂ
SUNT CÂINE ROŞU!
Pagina 8 TRIBUNA

Alţii despre noi

„Iniţiative bune, bannere, încercarea
de a schimba ceva la tribuna a 2-a, în general
lucruri bune! Ce adept eu? Să aveţi grijă să
nu pierdeţi steagul, pt ca fiind non-ultraşi aţi
putea fi vizaţi pt o captură considerată mai
uşoară! Să faceţi mai multe mesaje! La meciu-
rile importante să încercaţi cu o minicore-
grafie ca în genă! Să prezentaţi echidistant
cum vedeţi voi duelurile ultra la care asistaţi!”
„Ce-mi place mie, e pasiunea din
fiecare dintre voi pentru DINAMO şi modul în
care susţineţi echipa. Am văzut asta încă de
la prima întâlnire şi până în ziua de azi n-am
observat vreo schimbare. Apariţia voastră în-
cepe să se simtă din ce în ce mai puternic, v-
aţi făcut cunoscuţi şi poate într-o bună zi vom
auzi tribuna a II-a cântând împreună cu pelu- gândeşte lumea despre voi. Opinia mea?
za. Ce e bine şi ce e rău nu sunt eu cel care Sunteţi exact tipul de suporter ce ne lip-
trebuie să judece, mie mi se pare FRUMOS. sea: loiali, prezenţi, care ar face orice pentru
Ce e bine şi ce e rău la grupul vostru e treaba binele echipei. Despre părţile rele nu prea
cârcotaşilor. Aştept un nou site, multe core- sunt multe de spus, decât că poate era mai
grafii, mesaje şi cântece proprii. Mă bucură bine să staţi în altă zona a stadionului. A sta în
înfiinţarea acestui grup şi sper să nu vă „auto- PCH nu este neapărat echivalent cu a fi mem-
desfiinţaţi“ niciodată. Ţineţi-o tot aşa!” bru PCH, deşi ştiu ca multi dintre voi aveţi
„Nişte oameni care susţin Dinamo legitimaţii PCH. Şi in plus, la tribuna a doua
fără să ţină cont de sud, nord, est, vest. Nişte este pericol de insolaţie vara!
dinamovişti adevaraţi, … băieţi inteligenţi Ce aştept de la voi? Să îmi dovediţi că
….oameni care ştiu ce vor” am greşit, ducându-va treaba până la capăt şi
„şi mă uit io la TV, juca Dinamo cu ţinând-o tot aşa”
sportu` intelectual, sau studenţesc, în Regie Voi ce părere aveţi?
fără regie, afară vreo 2 grade şi pe gard hop
banner. DOL, mijesc ochii, scrie ceva cu litere Această „fanzină” vrea să se constituie
mici, Dinamo online. Hai că e culmea zic, şi- într-o tribună a suporterilor dinamovişti.
au făcut aia de pe net brigadă. Ia, cum arata? Fiecare număr va fi construit în jurul
Ptiuuu bah! Vă văd nevestele că umblaţi prin unei teme principale. Astfel, în numerele vi-
coclauri bah! Restul e istorie. Ideea înfiinţării itoare veţi găsi opinii despre „Jandarmii pe
unei brigăzi ,,semi“ ultra, la trib a-II-a pt a stadioane”, „PCH, Sud, DOL, peste tot Dina-
atrage sprijinul vocal al suporterilor de acolo mo”, „Veniţi pe stadion, e nevoie de voi”.
este de apreciat. Oricum, multă baftă, şi peste Puteţi şi voi să contribuiţi la
vreo 5 ani poate mă primiţi şi pe mine” realizarea acestei „fanzine”
„un grup de oameni inteligenţi care
exprimându-vă opiniile prin e-mail la
se distinge din mulţimea microbiştilor tipici
tribuna@dinamo-online.net, în forumul
români, şi care ar trebui cel puţin ascultat,
site-ului www.dinamo-online.net, sau
pentru ca se bazează în convingerile lor
direct la „sediul” grupului,
pe dorinţa de a ajuta clubul. Asta nu este
la tribuna a II-a lângă tunel.
neapărat opinia mea, ci ceea ce cred eu că