Suntem o familie

Mă numesc Paula și pot spune că sportul mi-a plăcut de cand eram mică. Din păcate, nu am reuşit să
practic sport de la o vârstă fragedă, deoarece îmi era teamă de reacţia bunicilor mei, când vor afla
care este dorinţa mea. Mereu am crezut că o sa îmi supăr foarte rău bunicii . Cu toate acestea,
consider că decizia mea de a mă apuca de sport a fost o decizie foarte bună. Auzeam pe toată lumea
că în sport te poţi accidenta grav . M-am apucat de handbal în anul 2015 şi de atunci am avut doar
patru accidentări .Din sport, am învăţat cum să respect oamenii şi cum să îmi ajut echipa. Pentru
mine, sportul este foarte important. De la doamna antrenoare am învăţat foarte multe lucruri bune,
este una dintre cele mai minunate antrenoare. În toți anii de handbal, mi-a dat nişte sfaturi foarte
folositoare. Chiar dacă noi, echipa, greşim la antrenament sau într-un meci, doamna ne corectează
şi ne explică ce trebuie să facem.

Sportul a făcut mereu parte din viaţa mea şi nu o să renunț, pentru că iubesc ceea ce fac. Atunci când
m-am accidentat, m-a durut foarte tare să stau pe margine. Ştiam foarte bine că trebuie să fac
repaus, dar în acelaşi timp voiam să intru în teren, să alerg şi să joc handbal împreună cu fetele din
echipă. Am luat o pauză de aproape patru luni, pentru că a trebuit sa mă operez. Ziua în care a
trebuit să intru în operaţie, a fost una dintre cele mai urâte din viaţa mea. Cel puțin, ştiam că pot să
îmi revin şi să mă întorc pe teren. După perioada de recuperare, am reintrat în teren. Deși încă mă
durea piciorul, am jucat handbal alături de colegele mele. Ziua in care am revenit pe teren a fost cea
mai frumoasă zi din viaţa mea şi aveam lacrimi de fericire în ochi. Am avut alături de mine persoane
care m-au ajutat şi mi-au fost alături.Aceste persoane sunt foarte importante pentru mine. Bunica
mea nu a fost de acord la început să practic handbalu, dar după ce a văzut cât de fericită sunt pe
teren alături de colege, mi-a fost alături. Bunicii mei mă sprijină de când eram mică şi pentru asta le
mulțumesc

Am avut şi momente frumoase în handbal. Un moment amuzant a fost atunci când am fost cu echipa
în primul nostru cantonament şi acolo ne-am dus cu antrenoarea într-o poieniţă, unde au venit nişte
cai. Noi eram foarte speriate şi am luat-o la fugă. Tot în acel cantonament era o casă pe care era
afișat numărul celui care vindea acea casă. Doamna antrenoare a făcut o glumă şi ne-a spus să
învățăm acel număr .Eu şi încă o fata chiar am ţinut minte numărul şi când am ajuns la hotel, l- am
notat pe o foaie.

În al doilea cantonament, am vrut să mă duc până la toaletă, dar m-am împiedicat şi am căzut. În
acel moment, nu mi-am dat seama ca îmi spărsesem de fapt dintele, deoarece eu eram foarte
amuzată, considerându-mă “o împiedicată”. Alături de mine a fost echipa şi doamna antrenoare,
cărora le mulțumesc din tot sufletul. Mulțumesc echipei ACSO Viitorul Pantelimon pentru toată
susținerea pe care mi-a oferit-o în toţi acești ani. Noi nu suntem doar o echipă, suntem o familie şi ne
susținem în toate momentele şi de aceea iubesc această echipă.

Niculescu Paula, 11G