24 februarie 2022,Craiova

Dragă Andrei ,
Știu că nu am mai vorbit de ceva timp și că nu ți-am mai răspuns la scrisori așa cum o
făceam înainte.În ultima vreme s-au schimbat multe lucruri în viata mea de care sunt foarte
nerăbdătoare să ți le povestesc.Nu mă așteptam nicidecum,însă surpriezele vin atunci când te
aștepți mai puțin.
Acum câteva zile am participat la un eveniment sportiv ce avea un scop umanitar:strângerea
de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer,visul meu fiind să devin medic,chiar să studiez
oncologia.Era intitulat „Crosul Prieteniei”,la care mă înscrisesem alături de mulți colegi de-
ai mei în timpul săptămânii „Școala Altfel”
Ne adunaserăm toți la intrarea în parcul Nicolae Romanescu pentru a ne lua ecusoanele ca să
putem intra.Pregătiți pe locurile noastre,s-a auzit pistolul de start si , deodata, o mare de copii
și adolescenți , printre care eram și eu,s-a revărsat pe bulevardul străjuit de pomi
înverziți.Efortul alergării mă făcea să simt că zbor , purtată de șuvoaiele de tineri
etuziaști.Sunt o buna alergatoare si îmi propusesem să ies , dacă nu câștigătoare , măcar
printre primii zece finaliști.
Tot alergând cu forță ,m-am gasit la un moment dat pe o alee necunoscută , dar și
neînsemnată.Neștiind ce să fac, am continuat să alerg,deși aveam lacrimi în ochi. Cu inima
frântă că am să pierd cursa am simtit cum o mână caldă mă atinge pe spate, iar eu mă
liniștesc subit.Era un băiat de la liceu , cu un an mai mare , îl chema Robert , se pierduse și el
la fel ca mine.Ne-am oprit din alergat și am hotărât să continuăm împreună spre linia de
finish , reușind să găsim traseul stabilit.
Astfel, am ajuns amândoi la final , iar lumea a început să ne aplaude și să ne felicite.
Aparent,eu si Robert câștigaserăm cursa,iar aleea necunoscută era de fapt o mică scurtătură
către final.Eram foarte obosiți după o asemenea întâmplare,plina de emoții,așa că am stabilit
să ne vedem mai târziu,împreuna cu prietenii noștri,pentru a sărbători aceasta victorie .
Andrei,vreau să știi că niciodata nu m-am gândit la premiul de care și eu aveam parte în
urma acestui concurs.Tot timpul am avut în minte faptul că acei copii cu cancer au nevoi de
acești bani pentru tratamente.Mereu mi-am dorit să îi ajut pentru că ei sunt doar niște suflete
mici și nevinovate,ce merită toată iubirea și ajutorul din lume.Sper ca banii strânși să le fie
de folos pentru moment,iar atunci când voi fi mare promit că eu îi voi salva cu propriile mele
mâini si voi avea grijă să aibă tot ceea ce au nevoie !
Cam atât s-a întâmplat nou în viața mea.De abia aștept să aud ce ai mai făcut tu !Cum sunt
părinții tăi ?Ai reușit să iei nota dorită la testul de fizica ?Să-mi scrii cât de curând posibil !
Îmi este foarte dor de tine !Te pup și te îmbratișez!

Cu drag , Teodora !