Cafeneaua interbelică

În perioada interbelică cafeneaua servea drept birou pentru mulți dintre artiștii vremii.
Scriitori, oameni de artă sau pasionați ai acestora se strângeau în cafenele pentru a discuta
direcțiile vremii, scrieri, muzică, pictură sau pur și simplu destindere. Poetul și
matematicianul Dan Barbillian (Ion Barbu) declara în condica de sugestii și reclamații a
cafenelei Capșa următoarele: “Nu vin la cafenea nici să fac afaceri, nici să stau de vorbă. Vin
să-mi fac munca mea de matematician, care are, din păcate, nevoie de excitantul cafelei.
Filtrul care se serveşte uneori e contrafacere. Desigur, apa dulceagă şi neagră, ce se ascunde
sub acest nume, nu face 200 de lei! Declar că această neregulă aplicată mie, pentru care
cafeneaua e un cabinet de lucru, înseamnă, pur şi simplu, sabotaj.”

Iar dacă am început cu cea mai cunoscută dintre cafenelele Bucureștiului interbelic, este de
notat opinia domnului Arghezi, poet și prozator, în legătură cu aceasta: „parlament universal”.
Se pare că în multe din cafenele, discuțiile întreținute prindeau repede culoarea cea mai
aprinsă, iar omul cu argumentele cele mai bune avea câștig de cauză. Se pare că demonstrarea
inteligenței era un necesar pentru rezistența în cafenea printre creatori. Capșa reprezenta
epicentrul criticii tuturor creațiilor, iar tot Arghezi afirmă: ”Capşistul e un individ inteligent şi
primejdios şi critica reală se face la Capşa, nu în presa literară. Dacă eşti prost la Capşa, este
imposibil - zice capşistul - să fii inteligent altundeva, măcar în scris”.

Bogdan Amaru (http://www.napocanews.ro/2012/04/aniversare-bogdan-amaru-105-ani-de-la-

nasterea-dramaturgului.html) a lăsat și el o impresie despre ce se întâmpla la cafeneaua Capșa,
notând într-un articol din cotidianul Vremea, în anul 1935, următoarele: “La colţul Capşei
răsar geniile ca ciupercile. Tot aici, la colţ, se aprind şi toate revoluţiile literare. E o fierbere
veşnică, o frământare nemaipomenită. Fiecare geniu se agită, parlamentează ceasuri întregi
pentru o idee, un chiştoc de mahorcă sau doi lei jumate, ca să-şi cumpere pâine. Tinerii
aceştia, cu stelele şi primăverile căzute cocoloş pe spinarea lor, sunt entuziaşti, plini pe la gură
de tot felul de iluzii, însă toţi, absolut toţi, au o specialitate în a răbda de foame şi croi la
planuri fantastice de te cruceşti. Sunt în felul lor cu adevărat geniali.” Așadar, nu doar geniile
își făceau loc la Capșa, ci și începătorii, cu toate că planurile mărețe, revoluțiile în arte și
iluziile erau la mare purtare.

O împărțire mai vehementă pe cafenele o face Victor Eftimiu: “Dacă la Fialkowski se ducea
generaţia din înaintea noastră: I.L. Caragiale, Barbu Delavrancea, fraţii Hodoş, Grigore
Ventura, Gh. Raette şi Ion Brezeanu; dacă la Boulevard şi mai târziu la High-Life tronau
Alexandru Macedonski, Mircea Demetriad şi D. Karnabatt, dacă la Imperial şi Kübler veneau
Ilarie Chendi, Şt.O. Iosif, D. Anghel, Octavian Goga, P. Cerna, Ion Minulescu, sculptorii
Stork şi Spathe şi atâţia alţii, dacă la Terasa Oteteleşanu îşi petreceau vremea Emil Gârleanu,
Ion Dragoslav, D. Nanu, Liviu Rebreanu, Mihail Săulescu, George Gregorian şi majoritatea
scriitorilor care au intrat în al şaselea deceniu, cofetăria-cafenea Capşa era interzisă boemei
literare, fiindcă acolo mergea protipendada bucureşteană, ultimii boieri, oamenii politici şi
ziariştii”. Se pare că marea cafenea Capșa nu era pentru oricine.
Mai trebuie spus că șvarțul era consumația cea mai preferată de oamenii care treceau pragul
cafenelei Capșa după cum Vlaicu Bârna notează: „Consumația cea mai obișnuită, a
scriitorilor și a ziariștilor, la cafeneaua Capșa era șvarțul, un preparat de cafea importat din
Europa Centrală, de la nemți și austrieci. (…) Termenul indică un sort de cafea
neagră (adică fără lapte) curățată de zaț prin strecurare“.

Ce reprezenta cu adevărat Capșa era redacția de știri ce, lejer, putea să-i poarte numele. Foarte
mulți reporteri își făceau veacul la Capșa, iar asta mai ales pentru politicienii care împărțeau
cafeaua cu aceștia. Cele mai importante știri de la Capșa porneau în toată țara: „În mijlocul
veacului al patrulea, multe puteau fi auzite, în afara celor literare stând la un șvarț la
cafeneaua Capșa. Clienții obișnuiți ai localului, între scriitori, pictori și oameni de teatru,
erau și gazetarii, în special reporterii care asiugurau informarea politică a principalelor
gazete. De multe ori, aici se formulau și de aici plecau știrile privitoare la formarea și
căderea guvernelor, remanierile ministeriale și darea în vileag a marilor sacndaluri, cum a
fost afacerea Skoda, escrocheria Gross-Cagero și multe altele. Acești reporteri deveneau
oamenii de casă ai demnitarilor și liderilor politici.“

O altă cafenea la mare căutare era Corso, care de asemenea era foarte frecventată de artiști și
scriitori. Luxosul local de pe Calea Victoriei, cu mesele încadrate în lojii de catifea, sub o
revărsare de lumini, era peste drum de palat şi în vecinătatea grădinii Ateneului, la doi paşi
de căminul studenţesc Vasiliu-Bolnavu, unde locuia Cioran. Lângă zidul din fundul localului,
o masă lungă era rezervată presei şi scriitorilor, artiştilor. Treceau pe aici regulat Ion
Vinea, Cocea, Zaharia Stancu, Cioculescu, Streinu, dr. Lieblich, Ştefan Antim, Vianu şi
lista poate continua.

Ce este cel mai interesant la această cafenea este împărțirea pe mese în local, astfel: În sala de
jos o masă a presei, a artiştilor şi scriitorilor, plasată în fund, la stânga, făcea pandant cu o
alta, situată la cealaltă parte a localului, care era masa ardelenilor. Aici, la această masă
trăgea totdeauna Petre Ţuţea, şi intrarea lui Cioran la Corso prin el s-a făcut. Se arăta mai
rar şi grupul de la cercul şi revista „Criterion“. Vulcănescu, Eliade, Comarnescu, Dan
Botta, Tell, dar se aşezau totdeauna lângă ferestrele ce dădeau spre Calea Victoriei. La masa
ardelenilor lumea era în păr. Ţuţea, mântuit de idolatria pentru comunism, teoretiza acum pe
tema spengleriană a decadenţei Occidentului şi lângă el Cioran cu obiecţii şi completări.

În cartea lui Vlaicu Bârna, „Între Capșa și Corso” regăsim aceleași nume în descrierea
cafenelei, cu adăugare a câtorva nume de artiști de atunci, pe lângă scriitori: „La mesele de la
Corso i-am văzut pe artsta Leni Caler, pe Manole Stroici și Jean Moscopol, pe cântăreața
Lili Socec și pe surorile Anghel, ale căror glasuri marcaseră un debut răsunător la radio. Își
făcuse vad aici și grupul de la asociația și revista Criterion, mai ales Mircea Vulcănescu,
Paul Sterian și Dan Botta, foarte harnicii și muncitorii Eliade și Comarnescu detestând
cafeneaua.“
Webliografie

Scriitorii români şi cafenelele literare din Bucureştiul interbelic din Ziarul Lumina -
http://ziarullumina.ro/scriitorii-romani-si-cafenelele-literare-din-bucurestiul-interbelic-
85928.html

Corso – cafeneaua literară în viaţa interbelică -

https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/10/23/corso-cafeneaua-literara-in-viata-interbelica/
**citatele sunt preluate, de fapt, din Vlaicu Bârna, Între Capşa şi Corso, Editura Albatros,
Bucureşti, 1998

Între Capșa și Corso sau interbelicul de cafenea - http://www.bookaholic.ro/intre-capsa-si-

corso-sau-interbelicul-de-cafenea.html (cu citate din Vlaicu Bârna – Între Capșa și Corso,

editura Polirom)

OTHER INFO

http://www.bookaholic.ro/intre-capsa-si-corso-sau-interbelicul-de-cafenea.html

Cine e, mai întâi, Vlaicu Bârna? Notorietatea lui, atâta câtă e (și în special printre șoarecii de
bibliotecă avizi de culisele literaturii române), e legată de cartea asta de memorii, chiar dacă a
fost autorul mai multor volume de poezii, gazetar alert și membru al cenaclului Sburătorul,
condus de Lovinescu. În memorialistica pe care a lăsat-o a îndosariat un material foarte variat,
extins și inedit: de la scene din redacțiile foarte multor reviste prin care a trecut, pînă la
dialoguri de cafenea, polemici din epocă, portrete ( ați putea fi interesați de cel al lui Camil
Petrescu, de exemplu, că tot e anul lui), intrigi, anecdote, insight-uri în politica vremii, în fine,
bârfe.