“Morometii” (Vol.

I)

-roman postbelic, realist, psihologic, obiectiv, roman modern-

de Marin Preda

Reprezentant al “obsedantului deceniu”, Marin Preda realizeaza prin romanul

“Morometii” o opera memorabilia ce imbina tematica rurala cu tehnicile prozei moderne.
Romanul este alcatuit din doua volume si dezvolta nuclee epice ale unor scrieri
anterioare precum si elemente autobiografice. Creatia ilustreaza realismul obiectiv sau
“realismul psihologic”, dupa cum aprecia Eugen Simion.

Naratiunea la persoana a III-a se realizeaza din perspectiva unui narator obiectiv.

Omniscienta si obiectivitatea acestuia sunt limitate si completate de perspectiva
personajului reflector Ilie Moromete. Nota polemica a romanului este asigurata prin
viziunea noua asupra unuiversului rural descris, viziunea diferita de cea a altor scriitori.

Romanul impune in proza romaneasca o noua tipologie, cea a taranului reflexiv, ce

contrazice opinia lui Camil Petrescu care afirmase “taranul nu poate fi un personaj
literar modern din cauza simplitatii vietii lui afective”.

Titlul este sugestiv si simbolic, realizeaza trecerea de la individ la familia acestuia.

Evolutia si criza familiei Moromete sugereaza imaginea satului patriarhal surprins in
procesul disolutiei sub influenta schimarilor istorice si politice.

Romanul unei familii devine “un roman al deruralizarii satului”, o fresca a universului
rural de dinaintea si dupa cel de-al Doilea Raboi Mondial. Tematica sociala este
completata de tema timpului viclean, nerabdator si de relatia individului cu istoria.

Raportul dintre incipit si final asigura simetria primului volum, fiind construite pe
baza metaforei timpului. La inceput “timpul era foarte rabdator cu oameniii, viata se
scurgea fara conflicte mari”, pentru ca in finalul volumului “timpul nu mai avea rabdare”.
Conflictele se amplifica si duc la destramarea familiei si a satului traditional.

Cele 28 de capitole sunt structurate in 3 parti, actiunea se defasoara pe parcursul

verii cu trei ani inaintea izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial.
 Prima parte descrie evenimentele de sambata seara pana duminica noaptea si
surprinde aspectele monografice ale lumii satului: cina familiei Moromete, taierea
salcamului, intalnirea din Poiana lui Iocan, jocul calusarilor si fuga Polinei, fiica lui Tudor
Balosu cu Birica. In familia Moromete domneste un echilibru aparent, asezarea fratilor
mai mari la masa tradeaza insa conflicte mocnite.

A doua parte debuteaza cu plecarea lui Achim la Bucuresti. In familie se acumuleaza

nemultumiri ce izbucnesc uneori. Acestea sunt amplificate de sora lui Moromete, Guica,
aceasta ii indeamna pe Nila si Paraschiv sa fuga la Bucuresti luand si caii familiei.

Partea a treia urmareste evenimentele de la seceris si pana la sfarsitul verii,

culmineaza cu fuga fiilor mai mari la Bucuresti. Plecarea acestora duce la prabusirea
morala a protagonistului si la retragerea lui din viata comunitatii.

Actiunea complexa a romanului se desfasoara pe mai multe planuri natarive, opera e o

adevarata fresca a lumii satului. In centru se afla familia taranului mijlocas Ilie
Moromete, alcatuita din copii proveniti din casatorii diferite. Moromete incearca sa
pastreze intreg pamantul in care vede echilibrul familiei sale. Fii din prima casatorie isi
doresc independenta economica, ii reproseaza tatalui lipsa spiritului practic si il
dispretuieste pentru ca nu obtine profit de pe urma pamantului, asa cum face vecinul
lor, Tudor Balosu.

Un alt conflict din familia Moromete este cel dintre protagonist si Catrina, a doua
nevasta. Aceasta se simte amenintata de fii mai mari si ii reproseaza lui Iliei ca nu a
trecut casa si pe numele ei, asa cum promisese.

Conflictele secundare vizeaza si relatia dintre Ilie si sora lui care sperase sa ramana
in casa fratelui dupa moartea primei sotii ai acetuia, precum si atitudinea lui Moromete
fata de dorinta lui Niculae, fiul mai mic, de a merge la scoala. Moromete considera ca
invatatura nu aduce nici un beneficiu si il ironizeaza pe fiul cel mic “Alta treaba n-avem
noi acuma! Ne apucam sa studiem”.

Planurile secundare ale romanului urmaresc destinele altor familii: Tugulan, Tudor
Balosu, Botoghina, precum si discutiile din Poiana lui Iocan, rolul autoritatilor in satul
traditional. Cateva secvente au valoare simbolica: cina familiei, taierea salcamului,
secerisul. Ele confera romanului caracter monografic.

Indicii spatiali: Campia Dunarii, Silistea, Gumesti, plaseaza actiunea intr-un anumit
cadru, ofera verosimilitate si veridicitate. Timpul in schimb are o tripla valenta.
Moromete pare sa traiasca intr-un timp interior, individual, static ce ofera
echilibru si linistea necesara contemplarii vietii. Timpul mitic se regaseste in descrierea
obiceiurilor ancestrale: secerisul, jocul calusarilor. Timpul istoric, exterior este cel care
provoaca destramarea universului patriarhal.

Modernitatea operei lui Marin Preda se reflecta in construirea protagonistului, al

carui model l-a reprezentat chiar tatal autorului, Tudor Calarasu. Ilie Moromete
contrazice imaginea traditional a taranului intalnit la alti autori. El e un spirit reflexiv,
contemplativ si ironic, fiind considerat “taranul filozof”.

Este un personaj exponential, destinul sau simbolizeaza “moartea unei lumi”. Ilie
Moromete este si personaj reflector, punctul sau de vedere completeaza observatiile
naratorului omniscient. Personaj complex, se individualizeaza intre celelalte personaje
prin spiritul comunicativ si sociabil, prin inteligenta si ironie, prin disimulare si
refleivitate. Evolutia sa este influentata de mai multe conflicte, portretul personajului
fiind realizat prin mijloacele caracterizarii directe si mai ales prin caracterizarea
indirecta.

Naratorul il caracterizeaza direct “era cu 10 ani mai mare decat Catrina si acum avea
acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot
schimba firea cuiva”. Autocaracterizarea este prezenta in finalul celui de-al doilea
volum si subliniaza dorinta personajului de a-si manifesta libertatea “Domnule […] eu
totdeauna am dus o viata independenta”.

Caracterizarea indirecta completeaza portretul moral al protagonsitului. La inceput e

o figura autoritara care incearca sa-si patreze familia unita si sa respecte traditia.
Pentru Ilie Moromete pamantul nu e un scop in sine ci factorul de stabilitate.
Autoritatea personajului este recunoascuta nu doar in familie ci si in viata colectivitatii,
discutiile despre politica nu incep decat in prezenta acestuia.

Ironia si simtul umorului sunt alte trasaturi ale personajului. El amendeaza lacomia si
prostia celorlalti prin raspunsurile pe care le da. Lui Nila care il intrebase de taierea
salcamului ii raspunde “Ca sa se mire prostii!”. Disimularea e una din trasaturile
definitorii, evindentiata mai ales in scena intalnirii cu Jupuitu, care venise sa incaseze
fonciirea.

Tatal isi cenzureaza orice manifestare de dragoste fata de copii pentru a nu-si
stirbi autoritatea, de aceea atunci cand Niculae va primi premiul I, Moromete isi
manifesta cu stangacie afectiunea. Reactia protagonistului in fata problemelor care il
complesesc este de amanare, in speranta ca lucrurile se vor rezolva de la sine. Atunci
cand cursul istoriei ii spulbera familia si linistea interioasa personajul isi pierde
locvacitatea si ironia, se izoleaza de familiei si de viata satului.

Moartea acestuia in finalul celui de-al doilea volum subliniaza stingerea satului
traditional “cel din urma taran”, simbolizand destinul tragic al unei lumi surprinse in
procesul disolutiei.

Limbajul operei se remarca prin naturaletea si prezeta stilului, prin oralitate si

imbinarea stilului direct cu stilul indirect. “Din romanul unui destin, “Morometii” devine
romanul unei colectivitati si al unei civilizatii sanctionate de istorie”.