“Testament”

-arta poetica modernista-

de Tudor Arghezi

Volumul de debut “Cuvinte potrivite” contureaza principalele teme ale liricii

argheziene. Poezia “Testament” deschide acest volum si reprezinta una dintre cele mai
remarcabile arte poetice ale liricii romanesti.

“Ars poetica” este acel text care sintetizeaza conceptia autorului despre arta si
rolul ei, despre locul si menirea poetului in lume prin utilizarea mijloacelor specifice
limbajului artistic.

Opera “Testament” este o poezie programatica deoarece autorul sintetizeaza intr-o

confesiune lirica viziunea sa asupra artistului poet, asupra legaturii lui cu strabunii si
urmasii, asupra poeziei si procesului creatiei poeziei.

Titlul capata semnificatie conotativa si ilustreaza atat sensul laic cat si pe cel
religios al termenului “testament”. Opera literara are in viuziunea argheziana atributele
unei mosteniri spirituale pe care autorul o transmite urmasilor cititori sau viitorilor
confrati in procesul creatiei artistice.

Poezia este organizata in sase strofe inegale ce alcatuiesc cinci secvente poetice. Se
remarca lirismul subiectiv realizat prin substantivul in vocative “fiule”, prin verbele si
pronumele la persoana I, singular “voi lasa”, “am facut” sau verbele si pronumele la
persoana a II-a “sa urci”, “te asteapta”.

Discursul liric ia forma unui monolog adresat, a unui dialog imaginar dintre tata si fiu,
dintre rob si domn, ipostaze ale eului liric.

Primele doua strofe alcatuiesc o secventa poetica organizata in jurul cuvantului cheie
“carte”. In viziunea lui Arghezi opera artistica este singura valoare durabila demna de a
fi lasata mostenire urmasilor “Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte/ Decat un nume
adunat pe o carte”.

Creatia este rodul experientei de viata a inaintasilor, un martor al trecutului

zbuciumat al neamului, idei sugerate prin metaforele “rapi si gropi adanci”, “seara
razvratita”. Din acest motiv opera artistica devine o treapta in evolutia spirituala a
urmasilor “cartea mea-i, fiule, o treapta”.

Poetul isi asuma rolul de mentor si-i indeamna pe urmasi sa continue eforturile
inaintasilor dar si sa aprecieze cum se cuvine munca si suferintele lor “Aseaz-o cu
credinta capatai/ Ea e hrisovul vostru cel dintai”. Eul liric se percepe drept un pastor al
experientei inaintasilor, o veriga de legatura intre trecut si viitor “Al robilor cu saricile,
pline/ De osemintele varsate-n mine”.

Strofa a treia ilustreaza procesul creatiei inteles ca alchimie, ca transformare

simbolica a uneltelor si al materialelor “Sapa-n condei si brazda-n calimara” si “graiul”
cu-ndemuri pentru vite vor devein “cuvinte potrivite”. Procesul creatiei, al transformarii
uneltelor este unul indelung si presupune cizelare “sudoarea muncii sutelor de ani”,
“framantate mii de saptamani”.

Metafora “cuvinte potrivite” care da si titlul volumului sugereaza conceptia

argheziana originala asupra poeziei. Aceasta este rezultatul unui poet mestesugar si nu
doar de inspiratie.

Secventa a doua valorifica si elemente ale esteticii uratului, astfel “graiul cu-
ndemnuri pentru vite”, “zdrente”, “veninul” devin metafore pentru realitatea urata,
sordida pe care efortul poetului o transforma in arta “versuri si-n icoane”, “muguri si
coroane”.

A treia secventa defineste rolul artei. Poezia, in viziunea argheziana poate sa

exprime imagini sensibile, frumosul “sa-mbie” dar poate sa-si pedepseasca si sa
deconspire raul “sa-njure”. Rolul artistului este acela de a promova cultul trecutului
“cenusa mortilor din vatra”, de a-l transforma intr-o noua religie “Dumnezeu de piatra”.

Strofa a cincea dezvolta idea transformarii socialului in estetic. Metafora simbol

“vioara” sugereaza poezia care concentreaza in sine durerea si revolta sociala “durerea
noastra surda si amara”, razbuna suferintele inaintasilor “Biciul rabdat se-ntoarce in
cuvinte/ si izbaveste-ncet pedepsitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor”. Strofa reia ideea
alchimiei poetice dezvoltand si estetica uratului. Metaforele “bube, mucegaiuri si noroi”
sunt reprezentari ale realitatii imunde care prin efortul poetului devin manifestari ale
frumosului “frumuseti si preturi noi”.

Secventa finala defineste relatia creatorului cu opera sa si cu beneficiarii,

receptorii trudei sale. Metafora “domnita sufera-n cartea mea” ambiguizeaza limbajul
arghezian deoarece poate sugera atat cititorul cat si universul creatiei.
 Arghezi considera ca poezia imbina deopotriva si harul, insipratia divina “slova de
foc” dar si truda, mestesugul artistului “slova faurita”. Comparatia “ca fierul cald
imbratisat in cleste” dezvaluie legatura indestructibila dintre cele doua componente ale
actului creatiei.

Versurile finale releva raportul dintre poet si cititor. Eul liric arghezian se percepe
in postura unui rob, iar cititorul este domnul singur care poate valida conditia de artist
a poetului.

Mesajul poeziei ramane de multe ori ascuns sau neinteles de cititor “far-a cunoaste
ca-n adancul ei zace mania bunilor mei”.

Asadar, poezia “Testament” poate fi considearata o arta poetica modernista prin

viziunea originala asupra poetului si asupra poeziei, dar si prin elemente de natura
formala precum: folosirea ingambamentului, organizarea textului in strofe inegale sau
masura variabila a versurilor.