“In vreme de razboi”-caracterizare

de Ion Luca Caragiale

Personajul literar este instanta narativa specifica operei epice, o creatie a autorului menita
a exprima vizunea acestuia asupra unei teme literare, transmitand-o lectorului prin fapte,
comportamente, vorbe si relatii specific naturii sale finctionale.
Publicata in anul 1898, in revista “Gazeta sateanului”, nuvela psihologica de factura
naturalista “In vreme de razboi” scrisa de marele clasic Ion Luca Caragiale dezvaluie efectele
nefaste ale setei de imbogatire, care dezumanizeaza. Stavrache, personajul principal al nuvelei
pshilogice, intruchipeaza tipul avarului, obsedat de avutie, un personaj rotund, ce trece printr-un
process de decadere morala. Hangiul este surprins intr-un necontenit zbucium interior, fiind
surprinsa prabusirea sa launtrica, de la obsesie la nebunie.
Protagonistul este caracterizat in mod direct de catre autor, celelalte personaje si prin
procedeul de autocaracterizare si in mod indirect prin fapte, comportament, limbaj si relatia cu
celelalte personaje.
Firul narativ al nuvele contureaza cu veridicitate obsesia lui Stavrache pentru avere si
evolutia ei grduala spre nebunie. In opera lui Caragiale, accentual cade pe conflictual interior al
personajului si pe portretul sau moral. Inca din incipit, protagonistul este caracterizat in mod
direct de catre autor, acesta conturand inca de la inceput lacomia personajului” om cu dare de
mână, cu han în drum”. Om respectat in sat, hangiul este extrem de dezamagit de vestea data de
fratele sau, gandindu-se ca a patat imaginea familie.
Portretul etic al protagonistului reiese indirect din faptele sale si zbuciumul sufletesc,
conflictual anterior luand amploare pe intreg parcursul nuvelei. Aviditatea personajului este
creionata inca din pirmul capitol. In ciuda insitentelor fratelui sau ce il implora sa nu deschida
usa pentru a nu il pune in pericol, Stavrache nu doreste sa piarda nici un banut si pofteste in han
grupul. Totodata, hangiul da dovada de inteligenta, ascultand cu atentie harmalaia produsa de
grupul de de tineri, acesta isi da seama ca fratele sau este in siguranta, un grup de talhari nefiind
atat de galagiosi si entuziasti. Lovit de inspiratie, protagonistul creeaza un plan diabolic prin care
isi condamna fratele la moarte, pentru a se asigura ca ii va primi intreaga avere uriasa. In
aparenta parand ca il ajuta pe parintele Iancu pentru a scapa de pedeapsa, Stavrache cu vine cu
sclipitoarea idee de a ii schimba acestuia identitatea si a-l inrola in armata. In spatele acestei
intentii in aparenta nobile, dainuie setea de imbogatire a personajului. La primirea primei
scrisori, stavrache este dezamagit cand afla ca fratele sau este inca in viata. Lipsit de scrupule si
domninat de egoism, hangiul nu arata nici cea mai vaga urma de mandrie fata de fratele sau ce a
supravietuit razboiului.
Caragiale apeleaza la tehnica introspectiei prin care este dezvaluit zbuciumul launtric al
personajului. Stavrache este chinuit de gandul potrivit careia fratele sau se va reintoarce acasa si
isi va revendica averea: “..O venit? N- o veni?”. Protagonistul se intereseaza de soarta talharilor
condamnati si afla ca acestia nu si-au tradat capetenia, chiar pe fratele sau. Revoltat din cauza
sistemului judiciar ce nu a putut s ail gaeasca vinovat pe fratele sau, Stavrache isi arata adevarata
fata, fiind capabil de orice, chiar de denuntarea unicului sau frate pentru a intra in posesia
impresionantei averi:”aoleu! Ce mai judecatori!”. Dupa scurt timp, acesta priveste o a doua
scrisoare prin care este informat ca preaiubitul sau frate a decedat. De o inteligenta captivanta,
hangiul isi da seama ca fratele sau nu este cu adevarat mort si totul este o inscenare. Dup ace
intra in posesia impresionante averi, hangiul este chinuit de gandul ca fratele sau s-ar putea
reintoarce sa isi recupereze averea. Obsesia sa pentru bani se transforma in nebunie, incepand sa
aiba halucinatii si numeroase cosmaruri. Nereusind sa mai diferentieze visul de realitate,
Stavrache este terorizat de imaginea fratelui sau care vrea sa-l ucida si de replica acestuia
“Gandeai c-am murit, neica?”.
Stavrache devine suspicios si irascibil, un individ arrogant si un negustor necinstit si
nemilos. Un episode semnficativ in aceasta privinta reprezinta secventa in care fetita sarmana ii
atrage atentia si ii spune ca ar trebui sa fie mai atenta cand masoara tuica si gazul. Lihnita de
foame, copila sustrage un covrig de pe tejghea, insa lipsit de simpatie, hangiul o loveste si tipa la
ea. Punctul culminant al operei este reprezentat de intalnirea celor doi frati, moment in care
Iancu vine si ii cere fratelui sau o suma de bani pentru a acoperii bani pe care ii delapidase din
banii regimentului. Ajuns in punctul degenerarii psihice supreme, Stavrache este dominat de
teama si obsesie. Replica lui Iancu:”ma credeai mort, nu-I asa?” vine ca o lovitura dureroasa
pentru mintea bolnava. In maniera naturalista, naratorul analizeaza reactiile organice, atitudinea
si vomportamentul protagonistului:” ochii clipiră de câteva ori foarte iute și apoi rămaseră mari,
privind țintă, peste înfățișarea aceea, în depărtări neînchipuite ; mâinile voiră să se ridice, dar
căzură țepene de-a lungul trupului, care se-ntinse-n sus, nălțându-și gâtul afară din umeri, ca și
cum o putere nevăzută l-ar fi tras de păr vrând să-l desprindă de la pământ, unde parcă era
înșurupat...”. Lipsit de ratiune, Stavrache reactioneaza violent si isi doboara fratele, razand in
hohote. Finalul moralizator dezvaluie destinul tragic al unui negustor avar si nemilos, un caz
pathologic o fisa cliniva ce are ca motiv patima inavaturii.
In concluzie, tipologia avarului, raspandita in intreaga literatura realista, pornind de la
faimosul Harpagon, avarul lui Moliere si culminand cu Costache Giurgiuveanu, eroul lui George
Calinescu, a fost incununata de aparitia lui Stavrache, protagonistul nuvelei psihologice de
inspiratie naturalista”In vreme de razboi”. Caragiale a creat un personaj cu un destin tragic, al
carui final tragic dezvaluie urmarile nefaste ale setei de imbogatire.