Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Direcția Învățământ, Tineret și Sport, mun. Bălți

Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”

„DOR
DE EMINESCU”
Revistă literar-artistică
A realizat
Învățătoarea Cibotari Natalia și elevii din clasa a III-a „D”
15.01.2024
 Cuprins:
1. Motto-ul zilei
2. Fila I „Suntem bogați cu Eminescu”
3. Fila II „Ce-ţi doresc eu ţie, țara mea
străbună”
4. Fila III „Eminescu şi natura”
5. Fila IV „Popas în lirica eminesciană”
6. Fila V „Dor de Eminescu”
7. Fila VI „Eminescu este ...”
 Motto-ul zilei
„Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel
mai ales între toți scriitorii acestui neam, apărut pe
neașteptate (…). În viața lui scurtă a dus arta poeziei la
înălțimi neîntrecute până astăzi , îmbogățind ritmul,
rima și expresia artistică; a dat cuvintelor simple valori
noi și armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime
unică, viziunilor orizont nemărginit …”
(M. Sadoveanu)
 FILA I

„Suntem bogați
cu Eminescu”
Despre Eminescu s-a spus
totul. Despre Eminescu nu
Cei care l-au citit şi cei care nu l-au
s-a spus nimic. Eminescu ne-a
citit deloc, au susţinut că Eminescu
este Mare. Pe când el e Unic. făcut bogaţi prin
naştere. Bogaţi prin
faptul că-i
aparţinem. Bogaţi
O literatură care are pe un prin faptul că ne
Haşdeu, pe un Creangă sau aparţine. Ce noroc
Cogălniceanu, nu poate să nu aibă de noi că suntem
şi pe un Eminescu atât de bogaţi: îl
avem pe Eminescu.

Un popor care îl are pe Eminescu nu

poate fi sărac
Într-o lume relativă
Ce-a făcut şi-a desfăcut,
Eminescu-i remuşcarea
Dorului de absolut.
Dacă unu şi cu unu
Nu mai vor să facă doi,
Eminescu este chipul
Infinitului din noi.
Fără el oricare lucru
Şi-ar urma cărarea sa,
Fără el chiar steaua noastră
Dintre stele ar cădea.
Pe pământul vechii Dacii
Când mai mare, când mai mic,
Dacă n-ar fi Eminescu
Poezia
Viaţa nu ne-ar fi nimic. Dor de
El Moldovei îi e fiul Eminescu
Şi Munteniei nepot, de Adrian Păunescu
L-a-nfiat întreg Ardealul,
Eminescu-i peste tot!
Într-o lume relativă
Mai avem un nume sfânt,
Eminescu-i România
Tăinuită în cuvânt.
 Vom poposi în
miraculoasa şi
minunata „Lume
Astăzi îl celebrăm
Eminescu”, fiindcă
pe luceafărului
„poetul şi-a muiat
literaturii noastre –
pana în eternitate
Mihai Eminescu.
pentru a aşterne
Vom răsfoi o
gânduri
revistă a timpului.
Tu, Luceafăr, peste vremuri îngemănate cu
Străluceşti fără de moarte! dumnezeirea”.
Din veac trecut, din strămoşeşti ţărâne,

Din zbor fulgerător de meteor,

Spre zi de aztăzi şi spre zi de mâine

Răzbate glas adânc, răscolitor.

Poetul cântă tânăr ca lumina,

Poetul cântă zbuciumat şi dulce,

În graiul meu, pentru poporul meu.

( D.Matcovschi)
 FILA II
„Ce-ţi doresc
eu ţie, țara
mea străbună”
 Ce-ţi doresc eu ţie, Dulce
Românie.
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
La trecutu-ți mare, mare viitor! Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Fiii tăi trăiască numai în frăție
Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc; Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Căci rămâne stânca, deși moare valul, Viață în vecie, glorii, bucurie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc. Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!
 https://www.youtube.com/watch?v=Fp
t2b26graM
Născut în zodia lui Hristos, şi-a trecut
destinul tot printr-o continuă săptămână a
patimilor, copiind involuntar destinul
Ţării.

Iubirea de Patrie era pentru Eminescu un

sentiment de cea mai înaltă probă pentru
fiecare om. Adevărata dragoste de patrie
nu se declară prin cuvinte, ci se adevereşte
prin fapte.
 FILA III
„Eminescu şi
natura”
 Eminescu a avut deosebita
sensibilitate de a citi în stele
destinul Luceafărului, a citi în
inima frunzei soarta codrilor de
aramă şi a pădurii de argint.

Inegalabile pagini din cartea

sublimă a naturii realizează poetul
în versurile sale.
 FILA IV
„Popas în
lirica
eminesciană”
 Eminescu este poetul care le-a
dorit oamenilor din toată inima o
mare fericire şi a încercat să le-o
ofere în spaţiul operelor sale. De
aceia, în orice poezie lirică
întâlnim o lume mică ce reflectă
întreaga poveste a vieţii umane,
care este, în primul rând, o
poveste a marii iubiri.
Iubirea lui o împarte mamei,
iubitei, naturei. Lirica lui e acel
buchet de poezii pururea
proaspete, clătite în roua
diamantină a lunii, în răcoarea
izvoarelor potopită de ninsoarea
bălaie, armonitoare a florilor de
tei. Deci, să poposim în lirica
emenesciană.
Poetul Poetul

Tu eşti o undă, eu sânt o zare, Tu eşti o frunte, eu sânt o stemă,

Eu sânt un ţărmur, tu eşti o mare, Eu sânt un geniu, tu o problemă,
Tu eşti o noapte, eu sânt o stea – Privesc în ochii-ţi să te ghicesc –
Iubita mea. Şi te iubesc!

Iubita Iubita

Tu eşti o ziuă, eu sânt un soare, Îţi par o noapte, îţi par o taină
Eu sânt un flutur, tu eşti o floare, Muiată-n pala a umbrei haină,
Eu sânt un templu, tu eşti un zeu Îţi par un cântec sublim încet –
Iubitul meu. Iubit poet?

Tu eşti un rege, eu sânt regină, O, tot ce-i mistic, iubite barde,

Eu sânt un haos, tu o lumină, În acest suflet ce ţie-ţi arde,
Eu sânt o arpă muiată-n vânt – Nimic nu e, nimic al meu –
Tu eşti un cânt. E tot al tău.
 „Îngerul blond” al lui
Eminescu a fost Veronica
Micle, o doamnă
frumoasă, cu părul lung
şi bălai şi ochii albaştri.
Zăpăcit de-a dreptul de
imaginea Veronicăi,
Eminescu compune
multe poeme de amor
influenţate de chipul
frumoasei doamne.
Iubirea este una din cele mai dorite şi mai
nobile idealuri ale omului. Iubirea este tema
marelui poem al poetului „Luceafărul”
„Luceafărul”
A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.

Şi era una la părinţi

Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.

Din umbra falnicelor bolţi

Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n
colţ
Luceafărul aşteaptă.
- O, dulce-al nopţii mele domn, - O, eşti frumos, cum numa-n vis
De ce nu vii tu? Vină! Un înger se arată,
- Din sfera mea venii cu greu
Dară pe calea ce-ai deschis
Ca să-ţi urmez chemarea,
Cobori în jos, luceafăr blând, N-oi merge niciodată;
Iar cerul este tatăl meu
Alunecând pe-o rază,
Şi mumă-mea e marea.
Pătrunde-n casă şi în gând Străin la vorbă şi la port,
Ca în cămara ta să vin,
Şi viaţa-mi luminează! Luceşti fără de viaţă,
Să te privesc de-aproape,
Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Am coborât cu-al meu senin
Şi ochiul tău mă-ngheaţă.
Şi m-am născut din ape.
O, vin'! odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
Colo-n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Şi toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte.
FILA V

„Dor de
Eminescu”
 FILA VI
„Eminescu
este ...”
Eminescu – vers de dor
Pururea răscolitor.
Eminescu – codru des,
Plin de freamăt şi-nţeles.
Eminescu e un om
Eminescu e un pom.
Eminescu e un dor.
Eminescu-i un izvor!
Eminescu e o stea!
Eminescu-i Ţara mea.
Eminescu e un neam.
Eminescu-i tot ce am!