Sunteți pe pagina 1din 1

Stimați părinți,

                                                            
Datorită interesului manifestat de către copii cu privire la păstrarea curățeniei și
          

curiozitatea sporită față de planeta noastră, ne-am propus ca pe parcursul a unei săptămâni
să desfășurăm subproiectul tematic – „Sărbătoarea Pământului”      
Împreună cu copiii vom călători prin teritoriile îndepărtate ale Pământului și îi vom
descoperi secretele, frumusețile și bogățiile, dar din păcate nu vom putea evita deșeurile care
se găsesc peste tot: în apă, aer și sol.
Deci am decis împreună cu copiii că e timpul să începem de la noi și am dori nespus de
mult să fiți receptivi și să confecționați cele mai interesante compoziții din materiale
reciclabile. Iar drept încurajare să vă servească următoarele cuvinte:
Noi copiii cei mai mici,
Suntem harnici şi voinici.
Sticle,resturi şi hârtii
Nu le aruncăm oriunde-ar fi.
Vrem oraşul să ne fie,
Curat şi plin de bucurie.
Haideţi ,toţi să-l îngrijim
Şi sănătoşi mereu vom fi !

Întotdeauna alături de voi educatorii și


copiii grupei „Buburuza”

S-ar putea să vă placă și