TEMA nr.

1
STATUTUL PROFESIONAL AL SALARIAŢILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT
ŞI DIN ORGANIZAŢIILE DIN SFERA ŞTIINŢEI ŞI INOVĂRII

1.1. Noţiunea şi conţinutul statutului profesional al salariaţilor din învăţământ şi din

organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării
A fi cadru didactic înseamnă un risc asumat, întrucât pregătirea pentru a preda, pentru a-i
învăţa pe alţii cum să înveţe este o operă niciodată încheiată şi care implică multă răbdare, multe
momente de incertitudine, de descurajare şi multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot fi măsurate
nici cantitativ şi nici imediat. Totuşi, la capătul acestui drum te pot aştepta multe bucurii şi
satisfacţii.
Cadrele didactice au, în primul rând, rolul de a organiza şi conduce activitatea didactică.
Succesul în munca instructiv-educativă depinde în cea mai mare măsură de cadrele didactice, de
competenţa şi dragostea lor pentru profesie. Nici planurile de învăţământ, nici programele şco-
lare, nici manualele, nici baza materială de care dispune instituţia de învăţământ nu pot avea
asupra elevului sau studentului o influenţă care să se poată compara cu aceea a cadrelor didac-
tice. Educatorul creează condiţiile necesare de muncă, organizează şi conduce activitatea elevu-
lui sau studentului, prin care dispoziţiile lui se dezvoltă necontenit şi se transformă în calităţi.
Aşadar, misiunea cadrelor didactice este înaltă şi nobilă. Învăţătorii şi profesorii transmit
generaţiilor tinere, în mod organizat şi planificat, valorile culturale create de generaţiile trecute,
le îndrumă primii paşi în vastul domeniu al ştiinţelor, veghează asupra formării personalităţii lor,
asupra orientării lor şcolare şi profesionale.
Şi în viziunea dreptului muncii, cadrele didactice se prezintă ca o categorie importantă şi
distinctă a salariaţilor (legiuitorul moldovean consacrând, în acest sens, în textul Codul muncii al
Republicii Moldova (în continuare – CM al RM) 1 sintagma „salariaţii care îndeplinesc funcţii
educative”), această categorie având şi obligaţii suplimentare în sfera muncii, cum ar fi: a nu
comite fapte imorale incompatibile cu funcţia deţinută (art. 86 alin. (1) lit. m) din Codul muncii);
a nu aplica violenţa fizică sau psihică faţă de discipoli (art. 86 alin. (1) lit. n) din Codul muncii)
ş.a.
Ca dovadă în plus a faptului că acest grup profesional joacă un rol deosebit de important
în societatea moldovenească, ne serveşte faptul că legiuitorul nostru a rezervat Capitolul XI al
Titlului X din CM al RM pentru statuarea modalităţilor de exercitare a dreptului de a practica
activitate pedagogică (didactică), precum şi pentru relevarea modului de încheiere, executare şi
încetare a contractului individual de muncă încheiat cu cadrele didactice.

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 159-162 din 29.07.2003.
 Noţiunile de „cadru didactic”, „activitatea ştiinţifică” şi „activitatea de cercetare” au fost
bine conturate atât în instrumentele internaţionale, cât şi în legislaţia Republicii Moldova. Astfel,
Recomandarea UNESCO cu privire la Statutul cadrelor didactice din instituţiile de învăţământ
superior defineşte noţiunile invocate mai sus în felul următor2:
- „cadrele didactice din instituţii de învăţământ superior” marchează toate persoanele din
instituţiile sau programele universitare care sunt antrenate în predare şi/sau lucru ştiinţific şi/sau
cercetare şi/sau care oferă servicii educaţionale studenţilor sau comunităţii în general;
- „instituţiile de învăţământ superior” semnifică universităţile, alte instituţii educaţionale,
centre şi structuri universitare, precum şi centre de cercetare şi de cultură asociate cu oricare din
instituţiile amintite mai sus, de stat sau private, care sunt recunoscute drept asemenea, sau prin
intermediul sistemelor recunoscute de acreditare sau prin implicarea autorităţilor competente de
stat;
- „activitatea de cercetare” în contextul învăţământului superior semnifică cercetarea
originală în domeniul tehnologic, al ştiinţelor naturale, inginereşti, medicale, socio-umanistice, în
medicină, cultură sau educaţie care presupune investigaţii judicios organizate în temeiul
abordării critice prin aplicarea diferitelor metode şi procedee, în conformitate cu natura şi
circumstanţele problemelor abordate, care sunt orientate în precizarea şi/sau soluţionarea acestor
probleme şi care se întemeiază pe infrastructura respectivă în cazul în care este efectuată în
cadrul instituţional;
- „activitatea ştiinţifică” marchează procesele prin intermediul cărora cadrele didactice
din instituţiile de învăţământ superior îşi reînnoiesc în mod constant cunoştinţele în disciplinele
lor de predare sau elaborează publicaţii ştiinţifice, propagă lucrările sale şi îşi îmbunătăţesc
aptitudinile pedagogice în calitate de profesori ai disciplinelor sale şi îşi sporesc calificările lor
academice.
Pe plan naţional, noţiunea de „cadrul didactic titular” este definită, conform art. 3 din
Codul educaţiei al Republicii Moldova3, ca acea persoană care ocupă o funcţie didactică (în
învăţământul superior – didactică şi ştiinţifico-didactică), a cărei activitate de bază se desfăşoară
într-o singură instituţie de învăţământ şi care este înscrisă nominal în schema de încadrare a
instituţiei.
În art. 53 alin. (3)-(6), art. 71 alin. (2) şi art. 117 alin. (1) din Codul educaţiei al Repub-
licii Moldova sunt consacrate categoriile de persoane raportate la personalul didactic şi ştiinţi-
fico-didactic. De exemplu, în învăţământul general, funcţiile didactice sunt: a) în educaţia timpu-

2
Recomandarea UNESCO cu privire la Statutul cadrelor didactice din instituţiile de învăţământ superior. În: Alte
documente relevante pentru Învăţământul Superior din Europa, accesate la următorul link: http://www.upt.ro/pdf/
calitate/Alte_documente_relevante_pentru_Invatamantul_Superior.pdf (vizitat 14.01.2022).
3
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 319-324 din 24.10.2014.

2
rie – educator, cadru didactic de sprijin, conducător muzical, logoped, psiholog, psihopedagog,
metodist; b) în învăţământul primar – învăţător, profesor, cadru didactic de sprijin, asistent
didactic, logoped, psiholog, psihopedagog, conducător de cerc; c) în învăţământul gimnazial şi
liceal – profesor, psiholog, psihopedagog, pedagog social, cadru didactic de sprijin, conducător
de cerc; d) în învăţământul special – educator, învăţător, profesor, psiholog, logoped, maistru-
instructor, instructor, maistru, psihopedagog, conducător de cerc, metodist.
În conformitate cu pct. 9 din Regulamentul-cadru cu privire la normarea activităţii
ştiinţifico-didactice în învăţământul superior, aprobat prin Hotărârea Colegiului Ministerului
Educaţiei nr. 1-1 din 22.03.2016 şi Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 304 din 22.04.2016, în
raport cu relaţiile de muncă stabilite cu / în cadrul instituţiei de învăţământ superior, personalul
din învăţământul superior poate fi: titular sau cumulard.
Prin personal titular se înţelege persoana care ocupă o funcţie didactică / ştiinţifică /
ştiinţifico-didactică, a cărei activitate de bază se desfăşoară în instituţia respectivă de învăţământ
superior şi care este înscrisă nominal în schema de încadrare a instituţiei.
Prin personal cumulard se înţelege persoana cu activitatea de baza în altă organizaţie sau
instituţie, care desfăşoară, în afara orelor de program, activităţi didactice, ştiinţifice sau ştiinţifi-
co-didactice anunţate vacante în instituţia respectivă de învăţământ superior (cumulard extern);
sau persoana care nu ocupă o funcţie didactică/ ştiinţifică/ ştiinţifico-didactică de baza în insti-
tuţia de învăţământ superior respectivă, dar care desfăşoară suplimentar muncii de bază activităţi
didactice, ştiinţifice sau ştiinţifico-didactice în aceeaşi instituţie (cumulard intern).
Angajarea prin cumul a personalului didactic, ştiinţifico-didactic şi ştiinţific se realizează
în baza echivalării funcţiilor, după cum urmează: a) funcţia de cercetător ştiinţific se echivalează
cu funcţia de asistent universitar şi viceversa; b) funcţia de cercetător ştiinţific superior se
echivalează cu funcţia de lector universitar şi viceversa; c) funcţia de cercetător ştiinţific coor-
donator se echivalează cu funcţia de conferenţiar universitar şi viceversa; d) funcţia de cerce-
tător ştiinţific principal se echivalează cu funcţia de profesor universitar şi viceversa.
Termenul „statut” (statutum în latină, statut în franceză şi germană, statuto în italiană) are
mai multe sensuri, în funcţie de domeniul la care ne referim. De exemplu, statutul juridic este
definit ca „reprezentând ansamblul normelor de drept care reglementează drepturile şi obligaţiile
unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice şi care exprimă structura şi atributele specifice
acestora, raportate la un anumit element de referinţă avut în vedere” 4. În plus, în doctrina
dreptului muncii este discutată problema elementelor componente ale statutului juridic al subiec-

4
Emilian Frâncu, Consideraţii generale privind statutul profesional al jurnalistului. În: Revista română de dreptul
muncii, nr. 6/2015, p. 38.

3
ţilor dreptului muncii5. Astfel, majoritatea autorilor consideră că statutul juridic al subiecţilor
dreptului muncii include în sine următoarele elemente6: capacitatea juridică de muncă, drepturile
de muncă şi obligaţiile în sfera muncii, statuate în Constituţie şi în legislaţia muncii, garanţiile
juridice ale drepturilor din domeniul muncii, precum şi răspunderea juridică pentru neexecutarea
sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor. Un astfel de punct de vedere a fost supus unor
critici justificate7, întrucât garanţiile juridice ale drepturilor de muncă şi răspunderea juridică
pentru neexecutarea obligaţiilor sunt categorii juridice de sine stătătoare şi, deci, nu este
rezonabilă inserarea unei părţi însemnate a dreptului muncii în conţinutul statutului juridic al
subiectului dreptului muncii.
În opinia noastră, statutul profesional al salariaţilor din învăţământ şi din organizaţiile din
sfera ştiinţei şi inovării se caracterizează prin capacitatea juridică de muncă, drepturile subiective
şi obligaţiile corelative ale salariaţilor menţionaţi mai înainte.
Legiuitorul moldovean instituie restricţii sau incompatibilităţi la desfăşurarea activi-
tăţii pedagogice (didactice). În acest context, incompatibilităţile pot fi considerate „acele limi-
tări sau restrângeri ale capacităţii juridice, reglementate în mod expres şi restrictiv de lege, în
scopul ocrotirii persoanei sau al apărării unor interese generale ale societăţii” 8.
În conformitate cu art. 296 alin. (1) din Codul muncii al Republicii Moldova (în conti-
nuare – CM al RM)9, în activitatea pedagogică (didactică) se admit persoanele cu un nivel de
studii necesar, stabilit de legislaţia în vigoare, pentru activitatea în instituţiile de învăţământ
corespunzătoare şi în organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării. În legătură cu cele expuse, dispo-
ziţiile art. 54 din Codul educaţiei al RM precizează că în învăţământul general, posturile didac-
tice vacante se ocupă prin concurs, organizat la nivelul instituţiei de învăţământ, conform unei
metodologii aprobate de Ministerul Educaţiei al RM. La concursul pentru ocuparea unui post
didactic poate participa orice candidat care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute de
legislaţia în vigoare. Tinerii specialişti ocupă posturile vacante prin repartizare. Angajarea perso-
nalului didactic în instituţiile de învăţământ se face prin încheierea unui contract individual de
muncă cu directorul instituţiei, conform legislaţiei în vigoare.

5
Eduard Boişteanu, Nicolai Romandaş, Dreptul muncii. Partea generală. Manual, Chişinău, CEP USM, 2012, p. 86-
87.
6
Гусов К.Н., Толкунова В.Н. Трудовое право России. – Москва, 2003, p. 75; Трудовое право России / Под
ред. А.М. Куренного. – Москва, 2004, p. 96; Трудовое право / Под ред. О.В. Смирнова, И.О. Снегиревой. –
Москва, 2007, p. 76.
7
Сыроватская Л.А. Трудовое право. – Москва, 1998, p. 62-63; Лебедев В.М. Трудовое право: проблемы
общей части. Томск, 1998, p. 88.
8
Constantin Bratu, Capacitatea juridică a persoanelor la încheierea contractului de muncă. În: Revista română de
dreptul muncii, nr. 4/2008, p. 60.
9
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 159-162 din 29.07.2003.

4
 Absolvenţii programelor de învăţământ superior de alt profil decât cel pedagogic au
dreptul de a profesa în învăţământ numai după ce au urmat programul unui modul psiho-
pedagogic.
Ocuparea tuturor funcţiilor ştiinţifice şi didactice în instituţiile de învăţământ superior se
efectuează în temeiul unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat conform
rezultatelor concursului (art. 55 lit. g) şi art. 297 alin. (1) din CM al RM).
Pe de altă parte, legiuitorul, prin intermediul art. 296 alin. (2) din CM al RM, stipulează
că nu se admit în activitatea pedagogică (didactică) persoanele private de acest drept prin hotă-
rârea instanţei de judecată sau în baza certificatului medical corespunzător, precum şi persoa-
nele cu antecedente penale pentru anumite infracţiuni. Listele contraindicaţiilor medicale şi a
infracţiunilor care nu permit practicarea activităţii pedagogice (didactice) se stabilesc prin lege.
Din conţinutul normei în cauză rezultă că în activitatea pedagogică (didactică) nu se admit trei
grupuri de persoane, şi anume 10: 1) care sunt private de acest drept prin hotărârea instanţei de
judecată sau 2) în baza certificatului medical corespunzător ori 3) persoanele cu antecedente
penale pentru anumite infracţiuni. Neadmiterea persoanei care face parte din primul grup la
activitate pedagogică/didactică este posibilă doar în cazul în care angajatorul a primit hotărârea
judecătorească definitivă privind tragerea lucrătorului pedagogic la răspundere penală cu priva-
rea dreptului de a ocupa posturi didactice sau de a se angaja în activităţi pedagogice potrivit
art. 65 din Codul penal al RM 11, cu care instituţia de învăţământ încetează contractul individual
de muncă în temeiul art. 82 lit. e) din CM al RM, în legătură cu aplicarea pedepsei penale
salariatului prin hotărârea instanţei de judecată care exclude posibilitatea de a continua munca
la unitate.
În acelaşi timp, angajatorul este în drept, potrivit art. 47 din CM al RM, să refuze înte-
meiat angajarea persoanei (pretendentului) la muncă pedagogică (didactică) dacă îi este cunos-
cut faptul şi el dispune de hotărârea judecătorească definitivă privind tragerea anterioară la răs-
pundere penală a pretendentului la angajare cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii
(pedagogice) sau de a se antrena în anumite activităţi (didactice) conform art. 65 din Codul
penal al RM. Referitor la neadmiterea persoanei la activitate pedagogică/didactică în baza
certificatului medical (cel de-al doilea grup), ori a persoanei cu antecedente penale pentru anu-
mite infracţiuni (cel de-al treilea grup), angajatorul necesită să ia în considerare că un astfel de
refuz este posibil numai cu condiţia dacă în certificatul medical al persoanei se conţin contrain-
dicaţii medicale prevăzute în Lista contraindicaţiilor medicale la existenţa cărora persoana nu
este admisă pentru a practica activitate pedagogică (didactică) sau în cazul când reieşind din

10
Tudor Capşa, Comentariu ştiinţifico-practic la Codul muncii al Republicii Moldova (cu toate modificările şi com-
pletările operate la 01.09.2015), Chişinău, 2015, p. 468-469.
11
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 128-129 din 13.09.2002.

5
hotărârea judecătorească definitivă se constată antecedentele penale ale persoanei pentru
anumite infracţiuni, prevăzute în Lista infracţiunilor la comiterea uneia dintre care persoanei
nu i se admite practicarea activităţii pedagogice (didactice), ambele liste fiind aprobate prin
lege.
Trebuie să concluzionăm că, din păcate, până în prezent aceste liste nu au fost apro-
bate (adoptate) prin lege în legătură cu ce în prezent lipseşte cadrul juridic necesar pentru
neadmiterea la activitate pedagogică/didactică în temeiul contraindicaţiilor menţionate în
certificatul medical al pretendentului sau din cauza existenţei la acesta a antecedentelor
penale pentru unele sa alte infracţiuni.

1.2. Drepturile şi obligaţiile salariaţilor din învăţământ şi din organizaţiile din sfera
ştiinţei şi inovării
În conformitate cu pct. 24 din Recomandarea UNESCO cu privire la Statutul cadrelor
didactice din instituţiile de învăţământ superior, accesul la activitatea profesională din sfera
învăţământului superior trebuie să fie bazat exclusiv pe calificările academice corespunzătoare,
competenţă şi experienţă şi trebuie să fie egal pentru toţi membrii societăţii fără vreo discrimi-
nare.
Potrivit instrumentului internaţional menţionat, cadrele didactice din învăţământul supe-
rior, ca şi alte grupuri şi indivizi, trebuie să se bucure de drepturile civile, politice, sociale şi cul-
turale, recunoscute pe plan internaţional în raport cu toţi cetăţenii. Prin urmare, toate cadrele
didactice din instituţiile de învăţământ superior trebuie să se bucure de dreptul la libera cugetare,
de libertatea conştiinţei, religiei, cuvântului, adunării şi asocierii, precum şi de dreptul la liberta-
tea şi securitatea personală, libertatea deplasării.
Ca cetăţeni, ele nu trebuie să se confrunte cu vreun obstacol sau limitare la realizarea
drepturilor sale civile, inclusiv dreptul de a contribui la schimbările sociale pe calea liberei
exprimări a opiniei referitoare la politica de stat şi politică ce vizează învăţământul superior. Ele
nu vor fi penalizate în nici un mod ca urmare a exercitării acestor drepturi. Cadrele didactice din
instituţiile de învăţământ superior nu vor fi supuse arestării sau detenţiei arbitrare, nici torturii
sau tratării crude, inumane sau degradante. În cazul unei violări violente a drepturilor sale,
cadrele didactice universitare trebuie să aibă dreptul la apel în organele naţionale, regionale sau
internaţionale respective, cum ar fi agenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar organizaţiile care
reprezintă cadrele didactice din instituţiile de învăţământ superior trebuie să le acorde suport
deplin în asemenea cazuri.

6
 Respectarea normelor internaţionale enumerate trebuie să fie asigurată în interesul învăţă-
mântului superior la scară internaţională şi naţională. În legătură cu aceasta, principiul libertăţii
academice trebuie să fie respectat minuţios.
Cadrele didactice universitare au dreptul la libertatea academică, adică dreptul, fără a fi
limitat de nici o doctrină, la libertatea predării şi discuţiei, libertatea desfăşurării cercetării şi
răspândirii şi publicării rezultatelor acesteia, libertatea de a se exprima liber în ceea ce priveşte
instituţia sau sistemul în care activează, libertatea faţă de cenzura instituţională şi libertatea de a
participa în organe profesionale sau cele academice reprezentative. Toate cadrele didactice
universitare trebuie să aibă dreptul de a-şi îndeplini obligaţiile fără nici o discriminare şi fără
teama de represiune din partea statului sau din altă sursă.
Cadrele didactice universitare pot, în deplină măsură, să se conducă de acest principiu în
cazul în care mediul în care activează este favorabil, fapt ce solicită o atmosferă democratică; de
aici rezultă că dezvoltarea unei societăţi democratice este o sarcină generală.
În conformitate cu pct. 27 din Recomandarea UNESCO cu privire la Statutul cadrelor
didactice din instituţiile de învăţământ superior, cadrele didactice din instituţiile de învăţământ
superior au dreptul de a preda fără nici o implicare, cu condiţia respectării principiilor profesio-
nale recunoscute, inclusiv responsabilitatea profesională şi exigenţa intelectuală cu privire la
standardele şi metodele de predare. Cadrele didactice din instituţiile de învăţământ superior nu
vor fi forţate să predea contrar cunoştinţelor şi conştiinţei lor sau să aplice curricula şi metodele
care să contravină standardelor naţionale şi internaţionale ale drepturilor omului. Mai mult, ele
trebuie să joace un rol semnificativ în elaborarea programelor şi planurilor de învăţământ.
Cadrele didactice din instituţiile de învăţământ superior au dreptul de a desfăşura activi-
tate ştiinţifică fără limitări sau imixtiuni, în conformitate cu responsabilitatea lor profesională şi
cu condiţia respectării principiilor profesionale recunoscute la nivel naţional şi internaţional ale
exigenţei intelectuale, căutării adevărului ştiinţific şi eticii de cercetare. Ele, de asemenea, vor
avea dreptul de a transmite neîngrădit altor persoane şi de a publica rezultatele cercetării, autori
sau co-autori ai cărora sunt ele.
De asemenea, cadrele didactice din instituţiile de învăţământ superior au dreptul de a des-
făşura activităţi profesionale în afara lucrului, în particular activităţi care sporesc nivelul abilită-
ţilor lor profesionale sau care permit aplicarea cunoştinţelor în soluţionarea problemelor comu-
nităţii, cu condiţia ca asemenea activităţi să nu contravină angajamentelor primare faţă de insti-
tuţia de bază, în conformitate cu politicile şi regulamentele instituţionale sau legile şi practicile
naţionale, în cazul în care acestea există.
Un loc special în textul Recomandării UNESCO cu privire la Statutul cadrelor didactice
din instituţiile de învăţământ superior, a fost rezervat problemelor autoguvernării şi colegialităţii.

7
Astfel, potrivit pct. 30 din Recomandare, cadrele didactice din instituţiile de învăţământ superior
trebuie să aibă dreptul şi posibilitatea, fără nici o discriminare şi în conformitate cu abilităţile
sale, de a participa la activităţile organelor de conducere şi de a critica funcţionarea instituţiilor
universitare, inclusiv acelea în care activează, respectând totodată dreptul altor grupuri ale comu-
nităţii academice de a lua parte la aceste activităţi; ele trebuie, de asemenea, să dispună de drep-
tul de a alege majoritatea reprezentanţilor în organele academice din cadrul instituţiei univer-
sitare.
Principiile colegialităţii includ libertatea academică, responsabilitatea comună, politica
participării tuturor persoanelor interesate în structurile interne care asigură adoptarea şi execu-
tarea deciziilor, precum şi dezvoltarea mecanismelor consultative. Procesul adoptării colegiale
ale deciziilor trebuie să cuprindă guvernarea şi definirea politicii în domeniul învăţământului, a
programelor şi planurilor de studii, a activităţii de cercetare, de lector şi consultanţă, de distri-
buire a resurselor şi al altor acţiuni, orientate spre sporirea nivelului de calitate a activităţii aca-
demice spre binele societăţii în general.
În conformitate cu pct. 32 din Recomandarea UNESCO cu privire la Statutul cadrelor
didactice din instituţiile de învăţământ superior, cadrele didactice din instituţiile de învăţământ
superior trebuie să recunoască faptul, că exercitarea drepturilor lor comportă obligaţii şi respon-
sabilităţi speciale, inclusiv obligaţia de a respecta libertatea academică a altor membri ai comu-
nităţii academice şi de a asigura o examinare corectă a viziunilor contrare.
Libertăţii academice îi corespunde obligaţia de a utiliza libertatea respectivă în conformi-
tate cu datoria omului de ştiinţă, care constă în desfăşurarea cercetării în baza unei investigaţii
oneste a adevărului. Este necesar ca activitatea didactică, de cercetare şi cea ştiinţifică să fie des-
făşurată în deplină conformitate cu standardele etice şi profesionale şi trebuie, în măsura posibili-
tăţilor, să fie focalizată asupra soluţionării problemelor contemporane cu care se confruntă socie-
tatea, precum şi să ocrotească moştenirea istorică şi culturală din lumea întreagă.
Obligaţiile individuale ale cadrelor didactice din instituţiile de învăţământ superior, strâns
legate cu libertatea lor academică, rezidă, în particular, în următoarele:
a) a efectua o instruire efectivă, în limitele mijloacelor oferite de instituţie şi stat, a fi
corect şi echitabil în raport cu studenţii bărbaţi şi femei şi de a trata în mod egal studenţii de toate
rasele şi religiile, precum şi pe cei invalizi, a încuraja schimbul liber de idei între profesorii înşişi
şi studenţi şi de a fi la dispoziţia ultimilor în scopul ghidării instruirii studenţilor. Cadrele
didactice din instituţiile de învăţământ superior trebuie să asigure, când este necesar, însuşirea
minimului de material la fiecare disciplină, prevăzut în programul de studii;
b) a desfăşura cercetări ştiinţifice şi a răspândi rezultatele ei sau, în cazul în care cerce-
tarea originală nu este necesară, a-şi menţine şi a-şi dezvolta cunoştinţele în domeniul concret cu

8
ajutorul cursurilor şi a cercetării, precum şi prin intermediul elaborării unei metodologii de
predare orientate spre îmbunătăţirea abilităţilor pedagogice;
c) a efectua activitatea de cercetare şi ştiinţifică în baza căutării oneste de cunoştinţe,
asigurând în modul cuvenit judecăţile argumentate şi imparţiale şi corectitudinea în prezentarea
rezultatelor;
d) a respecta etica cercetării ştiinţifice, care vizează omul, animalele, moştenirea sau me-
diul înconjurător;
e) a respecta şi a recunoaşte lucrul ştiinţific efectuat de colegi şi studenţi şi, în particular,
a garanta faptul că în numărul autorilor ale lucrărilor publicate vor intra toţi cei care au adus o
contribuţie reală şi care împart responsabilitatea pentru conţinutul lor;
f) a se abţine de la utilizarea informaţiei noi, a concepţiilor şi datelor care au fost din start
obţinute în rezultatul accesului la manuscrisele confidenţiale, precum şi de la demersurile privind
alocarea de mijloace pentru cercetare sau instruire, în cazurile când acestea au devenit cunoscute
în rezultatul unei asemenea activităţi, ca, de exemplu, expertiza externă, exceptând situaţiile în
care a fost obţinută autorizaţia autorului;
g) a garanta că cercetarea este desfăşurată în conformitate cu legislaţia şi regulamentele
acelui stat în care este realizată astfel încât să nu violeze codurile internaţionale ale drepturilor
omului şi că rezultatele şi informaţia pe care se bazează să fie accesibile oamenilor de ştiinţă şi
cercetătorilor din instituţia gazdă, excepţie fiind cazurile când informaţia poate să cauzeze daune
respondenţilor sau când anonimatul a fost garantat;
h) a evita conflictul de interese şi a soluţiona chestiunile discutabile în temeiul deschiderii
şi consultaţiilor multilaterale cu instituţiile universitare ai cărora angajaţi sunt pentru a obţine
agrementul instituţiei date;
i) a utiliza în mod conştiincios toate resursele financiare puse la dispoziţia lor în interesul
instituţiilor universitare, de cercetare şi altor organe profesionale sau ştiinţifice;
j) a fi onest şi imparţial în evaluarea profesională a colegilor săi academici şi a studen-
ţilor;
k) a conştientiza responsabilitatea personală pentru discursurile sau publicaţiile în altă
materie decât cunoştinţele profesionale care sunt efectuate în afara canalelor ştiinţifice, precum şi
a nu induce în eroare opinia publică în ceea ce priveşte caracterul cunoştinţelor lor profesionale;
l) a îndeplini obligaţiunile corespunzătoare, necesare pentru conducerea colegială a insti-
tuţiilor universitare şi a organelor profesionale.
Cadrele didactice din instituţiile de învăţământ superior trebuie să tindă spre atingerea
unor standarde cât mai înalte în activitatea lor profesională, deoarece statutul lor depinde în mare
măsură de ei înşişi şi de calitatea muncii lor.

9
 Cadrele didactice din instituţiile de învăţământ superior trebuie să contribuie la răspunde-
rea instituţiilor universitare în faţa organelor de stat, fără a sacrifica, totuşi, gradul autonomiei
instituţionale necesar pentru activitatea lor, pentru libertatea lor profesională şi pentru promo-
varea cunoştinţelor.
Drepturile şi obligaţiile cadrelor didactice sunt consacrate şi concretizate în legislaţia
Republicii Moldova. Astfel, potrivit art. 134 alin. (2) din Codul educaţiei al Republicii Moldova,
personalul didactic, ştiinţifico-didactic şi ştiinţific are dreptul: a) să aleagă şi să fie ales în
organele de conducere, administrative şi consultative ale instituţiei de învăţământ; b) să i se
includă în vechimea de muncă didactică activitatea didactică şi de cercetare desfăşurată anterior
în cazul transferului la o instituţie de învăţământ care oferă programe de studii de alt nivel; c) să
se asocieze în organizaţii sindicale şi profesionale; d) să solicite, din proprie iniţiativă, acordarea
de grade didactice şi titluri ştiinţifice.
Totodată, personalul didactic, ştiinţifico-didactic şi ştiinţific are dreptul la concediu de
odihnă anual în condiţiile prevăzute de art. 299 din CM al RM.
În continuare, legiuitorul, în art. 134 alin. (4) din Codul educaţiei al Republicii Moldova,
statuează că personalul didactic din învăţământul general beneficiază, în condiţiile legislaţiei în
vigoare, de următoarele drepturi şi garanţii sociale: a) dreptul la reducerea duratei zilei de muncă
în primii trei ani de activitate didactică după absolvirea instituţiei de învăţământ; b) dreptul,
garantat de stat, la stagii de formare profesională în domeniul activităţii didactice, cel puţin o
dată la 3 ani; c) dreptul la compensaţii băneşti anuale pentru procurarea de suporturi didactice,
tehnică de calcul, produse software pentru utilizare în activităţi de instruire on-line, pentru
dezvoltare profesională, în limita şi în condiţiile stabilite de Guvernul RM.
De asemenea, legiuitorul moldovean a consfinţit expres, prin stipulaţiile art. 135 din
Codul educaţiei al Republicii Moldova, obligaţiile statutare ale personalului didactic, ştiinţifico-
didactic, ştiinţific şi de conducere. În acest context, aceste categorii de personal din sfera învă-
ţământului şi ştiinţei au următoarele obligaţii: a) să asigure calitatea procesului de învăţământ
prin respectarea standardelor educaţionale de stat şi a Curriculumului naţional; b) să respecte
deontologia profesională; c) să respecte drepturile copiilor, elevilor şi studenţilor; d) să creeze
condiţii optime pentru dezvoltarea potenţialului individual al copilului, elevului şi studentului; e)
să promoveze valorile morale de dreptate, echitate, umanism, patriotism şi alte valori; f) să
colaboreze cu familia şi comunitatea; g) să îndeplinească obligaţiile prevăzute în contractul
individual de muncă şi în fişa postului şi să respecte statutul şi regulamentele instituţionale şi
prevederile Codului educaţiei; h) să asigure securitatea vieţii şi ocrotirea sănătăţii copiilor,
elevilor şi studenţilor în procesul de învăţământ; i) să nu admită tratamente şi pedepse degra-
dante, discriminarea sub orice formă şi aplicarea nici unei forme de violenţă fizică sau psihică; j)

10
să informeze elevii despre toate formele de violenţă şi manifestările comportamentale ale aces-
tora, despre persoanele şi instituţiile la care se pot adresa atunci când sunt supuşi unui act de
abuz; k) să discute cu copiii şi elevii, individual şi în grup, despre siguranţa/ bunăstarea lor
emoţională şi fizică acasă/în familie şi în instituţie, precum şi în alte locuri frecventate de ei; l) să
intervină pentru a stopa cazurile de abuz şi neglijare a copilului şi/sau să solicite ajutor în cazul
în care nu poate interveni de sine stătător; m) să comunice imediat despre orice caz suspect sau
confirmat de abuz, neglijare, exploatare sau trafic al copilului din partea semenilor sau a
adulţilor; n) să nu facă şi să nu admită propagandă şovină, naţionalistă, politică, religioasă,
militaristă în procesul educaţional; o) să nu implice elevii şi studenţii în acţiuni politice
(mitinguri, demonstraţii, pichetări); p) să asigure confidenţialitatea şi securitatea informaţiei care
conţine date cu caracter personal, în conformitate cu legislaţia în domeniul protecţiei datelor cu
caracter personal; q) să îşi perfecţioneze continuu calificarea profesională.
Personalul didactic, ştiinţifico-didactic şi ştiinţific nu poate presta servicii cu plată copii-
lor, elevilor, studenţilor cu care interacţionează direct la clasă sau în grupa academică în
activitatea didactică. Mai mult, personalului didactic, ştiinţifico-didactic, ştiinţific şi de condu-
cere din învăţământ îi este interzisă primirea de bani sau de alte foloase sub orice formă din
partea elevilor, studenţilor, familiilor acestora, precum şi din partea organizaţiilor obşteşti ale
părinţilor.
Totodată, personalul didactic, ştiinţifico-didactic, ştiinţific şi de conducere are obligaţia
de a raporta Ministerului Educaţiei şi organelor abilitate despre cazurile de abuz asupra copiilor,
elevilor şi studenţilor de care au cunoştinţă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Trebuie subliniat faptul că nerespectarea prevederilor art. 135 alin. (1)-(4) din Codul edu-
caţiei al RM constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.
Drepturile şi obligaţiile, precum şi atribuţiile funcţiei, specifice cadrelor didactice trebuie
concretizate în conţinutul contractului individual de muncă. Dacă în conţinutul contractului
individual de muncă au fost inserate clauze care, într-un mod minuţios, relevă atribuţiile funcţiei,
precum şi drepturile şi obligaţiile cadrului didactic, atunci dispare necesitatea de a mai elabora o
fişă de post pentru salariatul în cauză. Cu toate acestea, precizăm că, în unele acte normative,
fişele de post sunt privite ca documente obligatorii ce ţin de resursele umane 12. De exemplu,
conform pct. 3 din Cerinţele profesionale faţă de personalul angajat în unităţile de alimentaţie
publică (expuse în Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1209 „Cu privire
la prestarea serviciilor de alimentaţie publică” din 8 noiembrie 2007 13), funcţiile, obligaţiile,
drepturile şi responsabilitatea personalului angajat în unităţile de alimentaţie publică trebuie să

12
Eduard Boişteanu, Nicolai Romandaş, Ghidul specialistului în sfera resurselor umane, Chişinău, Reclama, 2009,
p. 37-38.
13
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 180-183 din 23.11.2007.

11
fie expuse în fişa postului şi aprobate de către conducătorul unităţii. Totodată, subliniem că fişa
postului se elaborează, de asemenea, pentru fiecare funcţie publică, poartă un caracter nonperso-
nal şi se aduce la cunoştinţa titularului funcţiei publice la data numirii în funcţia publică. Astfel,
Structura-tip a fişei postului pentru funcţionarii publici şi Metodologia cu privire la elaborarea,
coordonarea şi aprobarea fişei postului au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului RM nr. 201
„Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la
funcţia publică şi statutul funcţionarului public” din 11.03.200914.

1.3. Garanţiile sociale ale salariaţilor din învăţământ şi din organizaţiile din sfera
ştiinţei şi inovării
Din lecturarea textelor normative ale Codului educaţiei al RM putem observa că legiuito-
rul moldovean pune un accent deosebit pe protecţia socială a personalului didactic din învăţă-
mântul general. În acest sens, legiuitorul dispune, la art. 134 alin. (4) din Codul educaţiei al RM,
că personalul didactic din învăţământul general beneficiază, în condiţiile legislaţiei în vigoare, de
următoarele drepturi şi garanţii sociale: a) dreptul la reducerea duratei zilei de muncă în primii
trei ani de activitate didactică după absolvirea instituţiei de învăţământ; b) dreptul, garantat de
stat, la stagii de formare profesională în domeniul activităţii didactice, cel puţin o dată la 3 ani; c)
dreptul la compensaţii băneşti anuale pentru procurarea de suporturi didactice, tehnică de calcul,
produse software pentru utilizare în activităţi de instruire on-line, pentru dezvoltare profesională,
în limita şi în condiţiile stabilite de Guvernul RM.
Absolvenții instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic din țară, beneficiari
ai programelor acreditate în domeniul general de studiu Științe ale educației sau într-un domeniu
echivalent, care și-au făcut studiile pe locuri cu finanțare de la bugetul de stat sau cu taxă de
studii, indiferent de forma de învățământ, absolvenții programelor corespunzătoare ai instituțiilor
de învățământ din străinătate, acreditate în condițiile legii, inclusiv absolvenții care au cumulat
studiile cu activitatea pedagogică, ulterior angajați în instituții de învățământ prin repartizare de
către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, beneficiază, în primii trei ani de activitate
didactică de la repartizare, de indemnizații din mijloacele bugetului de stat în modul stabilit de
Guvern, achitate prin intermediul bugetelor unităților administrativ-teritoriale de nivelul al doilea
și bugetului UTA Găgăuzia.
La debutul în carieră, personalul didactic angajat în instituţiile de învăţământ publice din
mediul rural şi centrele raionale beneficiază, în primii trei ani de activitate, de compensarea
cheltuielilor pentru închirierea spaţiului locativ, consumul de energie termică şi electrică, din

14
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 55-56 din 17.03.2009.

12
contul bugetului de stat, prin intermediul bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul
al doilea şi ale UTA Găgăuzia, în condiţiile stabilite de Guvernul RM.
În conformitate cu art. 134 alin. (7) din Codul educaţiei al RM, în primii trei ani de
activitate pedagogică, cadrele didactice din instituţiile de învăţământ general publice beneficiază
de sprijin pentru inserţie profesională, inclusiv de reducerea la 75% a normei didactice pentru un
salariu de funcţie, precum şi de asistenţă din partea cadrului didactic mentor.
Pentru atragerea absolvenţilor în activitatea didactică şi pentru promovarea profesiei de
cadru didactic, autorităţile administraţiei publice locale şi centrale care au instituţii de învăţământ
în subordine pot prevedea garanţii sociale suplimentare pentru cadrele didactice.
Cu titlu comparativ, personalul didactic din România se bucură, de asemenea, de o pro-
tecţie socială sporită în corespundere cu legislaţia română. Astfel, potrivit art. 276 din Legea
educaţiei naţionale nr. 1/201115, personalului didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar
conexe, care nu dispune de locuinţă în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de
transport, conform legii. Totodată, personalului didactic din unităţile de învăţământ de stat pre-
universitar, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi o locuinţă corespunzătoare în
localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din
localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă.
În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reşedinţă şi
sediul unităţii de învăţământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la
100 km parcurşi, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care
există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul
proprietate personală, urmează a i se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul
mijloc de transport în comun.
Prin urmare, pentru a se acorda beneficiul dreptului pretins este necesară îndeplinirea
cumulativă a următoarelor condiţii16:
 solicitantul să facă parte din categoria personalului didactic din unităţile de învăţă-
mânt de stat;
 să nu dispună de locuinţă proprie în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea;
 în lipsa unei locuinţe proprietate personală să nu i se poată oferi o locuinţă corespun-
zătoare în localitatea unde are postul. În privinţa acestei condiţii, în doctrina română s-a apreciat
că revine unităţii de învăţământ obligaţia de informare a cadrelor didactice cu privire la posibi-
litatea solicitării unei locuinţe. Totodată, în cazul în care locuinţa aparţine unităţii administrativ-

15
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011.
16
Gabriela Cristina Frenţiu, Discuţii în legătură cu dreptul personalului didactic din învăţământul preuniversitar la
decontarea contravalorii transportului cu autoturismul proprietate personală, precum şi cu privire la dreptul la
ajutorul de deces al urmaşilor cadrului didactic preuniversitar sau universitar decedat. În: Dreptul, nr. 6/2015, p. 133.

13
teritoriale, aceasta este obligată să aducă la cunoştinţa unităţii de învăţământ din raza sa de com-
petenţă faptul că dispune de locuinţe corespunzătoare pentru cazarea cadrelor didactice care
locuiesc în alte localităţi. Apoi, revine în sarcina unităţii de învăţământ obligaţia de informare a
cadrelor didactice cu privire la posibilitatea solicitării unei locuinţe.
Ca o sinteză la cele menţionate mai sus17, în condiţiile legislative actuale cadrul didactic
din învăţământul preuniversitar, care efectuează naveta la şi de la locul de muncă, este îndreptăţit
la decontarea contravalorii acesteia, pe bază de acte justificative şi la cererea sa, atunci când nu
are locuinţă proprietate personală în localitatea unde se află locul său de muncă ori atunci când
nu i se oferă o locuinţă corespunzătoare în acea localitate. Ca regulă generală, decontul vizează
transportul efectuat cu mijloace de transport în comun. Numai excepţional, decontul poate viza
transportul cu autoturismul proprietate personală atunci când se dovedeşte lipsa oricăror mijloace
de transport în comun ori ineficienţa celor existente, în sensul că acestea nu pot asigura prezenţa
cadrului didactic la locul de muncă, conform orarului stabilit, şi nici nu conferă acestuia posibi-
litatea de a pleca de la locul de muncă la scurt timp de la terminarea activităţii, obligând benefi-
ciarul fie să vină la locul de muncă cu mult timp înainte de începerea programului, fie să îl pără-
sească cu mult timp după terminarea activităţii.
În ceea ce priveşte ajutorul de deces (special) acordat în situaţia morţii unui cadru didac-
tic din învăţământul preuniversitar sau universitar, acesta poate fi solicitat în prezent numai în
temeiul prevederilor de drept comun în materie, aşadar, art. 121 lit. c) din Legea nr. 263/2010, al
cărui cuantum se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat 18.

1.4. Dreptul cadrelor didactice la demnitate în muncă

Administraţiei instituţiei de învăţământ îi revine obligaţia de a asigura respectarea demni-
tăţii în muncă a cadrelor didactice. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din CM al RM,
salariatului îi revine obligaţia de a manifesta un comportament nediscriminatoriu în raport cu cei-
lalţi salariaţi şi cu angajatorul, precum şi de a respecta dreptul la demnitate în muncă al celorlalţi
salariaţi. În acest context, în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova se atestă, uneori,
fenomenul hărţuirii morale la locul de muncă.
Hărţuirea morală (sau mobbingul) este una dintre cele mai frecvente tensiuni ce privesc
raporturile juridice de muncă, afectând peste 12 milioane de lucrători comunitari în mod anual.
Noţiunea juridică de hărţuire morală a fost preluată din limba franceză „harcelement morale” şi a
fost cunoscută iniţial sub denumirea de „mobbing” (în special în Germania, Italia), „victimiza-

17
Gabriela Cristina Frenţiu, op. cit., p. 142.
18
Idem.

14
tion” (în Suedia), „workplace bullying” (în Statele Unite ale Americii şi în Marea Britanie), cât şi
drept „teroare psihologică” sau „harassment” (în Uniunea Europeană) 19.
Termenul uzitat la nivel comunitar de „mobbing” este un termen folosit în domeniul
psihologiei, încă din anul 1984, preluat de Dr. Heinz Leymann psiholog suedez din domeniul
psihologiei comportamentale a elevilor în cadrul şcolilor, în studiile de specialitate, noţiunea de
mobbing se extinde şi în celelalte ţări europene. Astfel, în 1998, psihologul francez Marie-France
Hirigoyen publica lucrarea „Le harcelement morale, la violence perverse au quotidien”, prin care
noţiunea de hărţuire morală este introdusă în literatura de specialitate, inclusiv în literatura
juridică.
Comisia Europeană a introdus măsuri care să asigure securitatea şi sănătatea angajaţilor
la locurile de muncă. Din 1998, Directiva-cadru (nr. 89/391/CEE) prevede reglementări funda-
mentale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi responsabilitatea angajatorilor de
a preveni vătămările, inclusiv cele care rezultate din hărţuirea morală.
Cercetătorii români au identificat unele modalităţi de manifestare a mobbingului, şi
anume: mutarea intenţionată a salariatului într-un birou impropriu, limitarea (excluderea) acce-
sului la Internet, ascunderea unor documente de „salariatul-ţintă”, necomunicarea cu el, toate
punându-l pe salariatul în cauză în imposibilitatea de a-şi exercita obligaţiile de muncă 20.
Doctrina autohtonă a definit noţiunea de mobbing ca o aplicare sistematică şi de durată de
tratamente inadecvate şi dăunătoare în privinţa unui salariat (subordonat sau superior), care poate
cauza acestuia grave probleme sociale şi psihologice21.
Potrivit literaturii de specialitate, în practica managementului resurselor umane au fost
identificate cinci forme de mobbing, care caracterizează comportamentul angajatorilor22: a) cea
mai uşoară formă de mobbing este aceea prin care se urmăreşte izolarea psihică a salariatului
(conducătorul nemijlocit al acestuia şi colegii de lucru nu vor vorbi cu el); b) cea de-a doua
formă de mobbing are drept scop izolarea fizică a salariatului supus presiunii (de exemplu, el
poate fi permutat în cel mai îndepărtat birou, astfel încât să nu poată comunica cu alte persoane);
c) cea de-a treia formă de mobbing este aceea prin care salariatul nu primeşte nici o sarcină nouă,
în aşa fel încât el se simte inutil şi, în consecinţă, va decide să părăsească unitatea dată; d) în al
patrulea rând, conducătorul nemijlocit sau colegul salariatului poate să depună multe eforturi
pentru a-l ridiculiza pe acesta, chiar şi în ceea ce priveşte aspectul şi înfăţişarea acestuia; e) cel
mai periculos tip de violenţă la locul de muncă este considerat atacul fizic direct.
19
Cristian Bogaru, Andra Jegan, Evoluţia noţiunii de mobbing în legislaţia şi practica statelor europene şi a spaţiului
comunitar. În: Revista română de dreptul muncii, nr. 5/2013, p. 73.
20
Alexandra Gheondea, Simona Ilie, Mihaela Lambru ş.a., Fenomene specifice de discriminare la locul de muncă:
mobbing-ul. În: Revista „Calitatea vieţii”, XXI, nr. 1-2, 2010, p. 114.
21
Eduard Boişteanu, Nicolai Romandaş, Dreptul muncii. Manual, Chişinău, Tipografia Centrală, 2015, p. 153.
22
Camelia Bogdan, Consideraţii privind oportunitatea adoptării unei strategii europene pentru prevenirea şi
combaterea mobbingului. În: Revista română de dreptul muncii nr. 6/2007, p. 38-39.

15
 Termenul de bullying, consacrat de Olweus în 1993, desemnează un tip specific de agre-
siune în care comportamentul este destinat spre a face rău, spre a provoca o daună, se repetă în
timp, iar între agresor şi victimă există un dezechilibru de putere fizică sau psihologică 23. Poate fi
o formă simplă de neglijare sau se poate extinde la forme complexe de abuz fizic, emoţional şi
sexual. Unii specialişti consideră că fenomenul bullyingului rezidă în comportamentul sau atitu-
dinea de „intimidare” promovată în mod repetat şi intenţionat cu scopul de a obţine supremaţia
asupra altei persoane.
Deşi mobbingul şi bullyingul sunt fenomene cu un conţinut aproape asemănător, totuşi
ele nu pot fi considerate noţiuni identice. Astfel, conform lui Bultena şi Whatcott, în timp ce
mobbingul are ca ţinte persoane calificate peste medie, în cadrul unui proces de bullying este
testat mai întâi terenul, în special în cazul angajaţilor noi, pentru a-l identifica pe cel mai slab din
grup24. Putem face, de asemenea, distincţia dintre cele două noţiuni şi prin faptul că fenomenul
de mobbing presupune, de regulă, o agresiune subtilă (latentă, indirectă), pe când agresiunea
directă (uneori de natură fizică) este caracteristică pentru fenomenul de bullying. În consecinţă,
savantul Leymann foloseşte conceptul de mobbing pentru mediul organizaţional, iar pe cel de
bullying pentru a defini un proces asemănător, dar între copii25. Ne raliem şi noi la această
accepţiune.
Alt criteriu de diferenţiere a celor două fenomene puse în discuţie este durata de mani-
festare a acestora. Dacă pentru mobbing este specifică durata de cel puţin 6 luni, potrivit lui
Leymann, atunci starea de bullying are durate variabile.
Elucidând natura juridică a mobbingului, apreciem, totuşi, că fenomenul de mobbing
poate fi prevenit şi combătut, în mare parte, prin intervenţii nonlegislative de tipul codurilor de
bună practică, ilustrarea conceptului de mobbing prin campanii mass-media, dialog social cu
diverşi parteneri, schimb de experienţă cu experţi din ţările cu experienţă în domeniu ş.a. 26

23
Lia Bologa, Principalele dificultăţi în diminuarea violenţei în organizaţiile şcolare din România. În:
http://mpra.ub.unimuenchen.de/21073/1/MPRA_paper_21073.pdf (vizitat la 16.01.2022).
24
Alexandra Gheondea, Simona Ilie, Mihaela Lambru ş.a., op. cit., p. 121.
25
Peter Kovacs, Hărţuirea la locul de muncă. În: http://www.mobbing.ro/wp-content/uploads/2010/04/hartuirea-la-
locul-de-munca.pdf (vizitat la 16.01.2022).
26
Eduard Boişteanu, Nicolai Romandaş, Dreptul muncii. Manual, Chişinău, Tipografia Centrală, 2015, p. 156.

16