S4-Fundamentele psihopedagogiei speciale

Nume........................

Filială........................

Data…………………

FIȘA DE LUCRU 4

1. Explicați elementele esențiale ale procesului de dezvoltare la copiii cu handicap.

Termenul central utilizat in legislatia si practica romaneasca curenta este cel de

"handicap". Pe locul secund, ca sfera de frecventa si utilizare este termenul
"deficienta". Ambii termeni sunt acoperiti prin definitii in texte legale si au circulatie
in toate ariile relevante: protectia copilului, educatie si sanatate. Conceptele de cerinte
sau nevoi (educationale) speciale circula fara o definitie legala certa si au acoperire pe
arii mai restranse dupa caz, protectia copilului sau educatie.

In literatura de specialitate, in diverse rapoarte si studii a inceput sa fie utilizat si

promovat termenul "dizabilitate" ca substitut, de regula, pentru handicap, termen care
tinde a fi inlocuit in terminologia internationala, de exemplu in Regulile standard din
1993 si Clasificarea Internationala a Functionarii, Dizabilitatii si Sanatatii, adoptata
de Adunarea Mondiala a Sanatatii din 2001.

In literatura de specialitate, in diverse rapoarte si studii a inceput sa fie utilizat si

promovat termenul "dizabilitate" ca substitut, de regula, pentru handicap, termen care
tinde a fi inlocuit in terminologia internationala, de exemplu in Regulile standard din
1993 siClasificarea Internationala a Functionarii, Dizabilitatii si Sanatatii, adoptata
de Adunarea Mondiala a Sanatatii din 2001.

Handicapul este o defavorizare a adaptării individului la cerinţele mediului fizic şi

social ca urmare a deficienţei sale şi a incapacităţii rezultate din aceasta. Exemple:
handicap de orientare, de independență, autonomie economică, integrare socială. Cea
mai cunoscută definiție a hanidcapului este cea a „Handicapul este o funcţie a
raporturilor persoanelor deficiente cu mediul lor. El survine atunci cand aceste
persoane întâlnesc obstacole culturale, materiale, sociale, care le împiedică să acceadă
la diversele sisteme ale societăţii, disponibile pentru ceilalţi cetăţeni. Astfel, handicapul
rezultă din pierderea sau limitarea posibilităţilor de participare pe picior de egalitate, cu
ceilalţi indivizi, la viaţa comunităţii” (Ph. Wood, 1982).
 Handicapurile sunt clasificate astfel:
• de orientare: de la alterări ale capacităţii de orientare, până la stări de
dezorientare şi inconştienţă;
• de independenţă fizică: de la independenţă asistată (protetic, tehnic,
uman), până la dependenţă de îngrijiri intensive şi permanente;
• de mobilitate: de la limitări variabile ale acesteia, până la pierderea ei
totală (imobilizare la pat);
• privind ocupaţia: de la indisponibilităţi pasagere ce afectează activitatea,
până la incapacitatea angajării într-o ocupaţie cu sens;
• de integrare socială: de la participare anxioasă, la alienare şi izolare
socială;
• de independenţă economică: de la inabilitate în asigurarea unor resurse
suficiente, până la incompetenţă totală (resursele fiind evaluate în funcţie de nevoi
specifice);
• de altă natură: minore (fără efecte negative notabile); nespecifice (ce conduc
la un dezavantaj general); specifice (alterare a calităţii vieţii generate de un handicap
specific, dar neîncadrat taxonomic în vreo altă secţiune); neprecizate.

2. Care este raportul dintre deficiențele primare și derivate (secundare și

terțiare)?
 Dați un exemplu:

3. Ce este compensarea și care sunt principalele forme de compensare?

Dezvoltarea compensatorie sau compensarea este o “legea dezvoltării personalităţii,

mecanism biologic de menţinere şiredresare a funcţiilor vitale ale organismului…
Disponibilitatea de areacţiona compensator este o trăsătură comună a
tuturororganismelor, adică nu numai a deficienţilor, ci a oricărui individ aflat - la un
moment dat sau permanent – în dificultate”

Referindu-se la copiii cu deficienţe, M. I. Zemţova (1965)defineşte compensaţia ca

fiind “un proces aparte de dezvoltare, încondiţiile căruia se formează noi sisteme
dinamice de legăturicondiţionate, au loc diferite substituiri, se produc corectări şi
refaceri ale unor funcţii distruse sau nedezvoltate, se formează modalităţi de acţiune şi
însuşire a experienţei sociale, se e dezvoltă capacităţi fizice şi mentale şi personalitatea
copilului în ansamblul său.”

Formele compensării::
 regenerarea organică (nesemnificativă la om);
 -vicarierea - suplinirea unei funcţii pierdute (de exempluafectarea funcţiei unui
analizator) prin activitatea altora. Această formă este implicată masiv în
dezvoltarea compensatorie a copiilor cu deficienţe senzoriale (compensare
intersistemică);
 Restructurarea funcţională sau dinamică a activităţii vitale a oricărui organism
lezat în condiţiile specifice, neobişnuite pe care o ceează prezenţa oricărei
deficienţe sau incapacităţi în vederea readaptării la condiţiile de mediu
(compensare intrasistemică).
4. Enumerați legitățile dezvoltării compensatorii, explicați una dintre aceste legități.

Legităţi ale dezvoltării compensatorii

 Restructurarea compensatorie a procesului dezvoltării are
loc pe baza formării conexiunilor reflex-condiţionate, în
conformitate cu legile neurodinamicii, referitoare la forţa,
mobilitatea, echilibrul şi interacţiunea proceselor nervoase
fundamentale, excitaţia şi inhibiţia. În felul acesta se dezvoltă
treptat diferite funcţii psihice, au loc diferite restructurări
funcţionale şi substituiri, trasarea şi consolidarea unor căi ocolite

 Restructurarea compensatorie a procesului dezvoltării se

declanşează automat, imediat după ce s-a produs leziunea organică
sau dereglarea funcţională
 O activitate de terapie complexă iniţiată de timpuriu
determină obţinerea unor rezultate compensatorii optime.
 In procesul adaptării compensatorii, organismul lezat face
apel la o serie de funcţii, care în mod obişnuit nu joacă un rol
aparte, dar care se intensifică, treptat prin exerciţiu.