Clement Alexandrinul, personalitate creștină cu o vastă cultură

filosofică, trasează cu blândețe, dar și fermitate în operele sale criterii

pedagogice fundamentale pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu,
arătând că Mântuitorul Hristos, Pedagogul desăvârșit, ne îndrumă,
educă și sădește în inimă dragostea cea adevărată. În trilogia
„Pedagogul”, „Protrepticul” și „Stromatele”, dascălul alexandrin
fixează anumite principii didactice prin oferirea de sfaturi de conduită,
etichetă și ținută morală, valabile și astăzi, precum și sfaturi pentru
tinerii care se căsătoresc și vor avea, mai târziu, rol de pedagogi
pentru copiii lor.

Pedagogia creștină reprezintă pentru Clement Alexandrinul

„conducerea pe calea cea dreaptă a adevărului, pentru contemplarea
lui Dumnezeu și înfățișarea modelelor de fapte sfinte, menite să
dăinuie veșnic”. În „Pedagogul” se fixează anumite principii didactice
prin oferirea de sfaturi de conduită, de etichetă și bune maniere,
inclusiv de vestimentație și ținută morală, care sunt valabile și astăzi,
precum și sfaturi pentru tinerii care se căsătoresc și vor avea, mai
târziu, rol de pedagogi pentru pruncii lor. Astfel, prin acest manual se
conturează și se trasează anumite norme de conduită, limite sociale,
ideologice și morale, ceea ce arată că omul este educat în întregul său,
primind sfaturi de îngrijire atât pentru suflet, cât și pentru trup. 

Odată ca globalizarea, caracterizată printr-o extraordinară

dezvoltare a informațiilor, a omenirii și a bunurilor, atât materiale, cât
și spirituale, întregul univers personal continuă, de câțiva ani, să se
transforme cu o viteză de neimaginat.

În acest context, devine util, examinarea unui domeniu

prioritar al activității educaționale, și anume acel al educației
permanente și al formării continue a cadrelor didactice, ca element
component al acesteia, deoarece învățarea pe parcursul vieții este o
necesitate prioritară a activității umane. Învățarea permanentă nu este
doar unul din aspectele formării și educației, ci devine un principiu de
bază în participarea de-a lungul vieții într-un context de învățare,
resursele umane fiind o valoare de primă importanță a unei societăți a
cunoașterii.

Participarea la educația și formarea continuă devine importantă

absolut pentru toți cei angajați în câmpul muncii, iar îmbunătățirea
tehnologiilor și contextelor educaționale reclamă o investiție
semnificativă pentru modelarea competențelor. Profesionalizarea
cadrelor didactice, adică necesitatea de a spori competențele și de a
trece la un statut superior al acestora,este un imperatival timpului.
Acest lucru oferă posibilitatea reabilitării laturii explicite și raționale a
acțiunilor educative, pe care termenul de profesionalizare o presupune
în mod explicit.

Profesionalizarea cadrelor didactice devine un mod prin care

aceștia sunt obligați să interiorizeze obiectivele de performanță
stabilite și să ia decizii care le revin în concordanță cu politica
generală a domeniului în care se integrează. Formarea continuă este un
permanent proces de dezvoltare și invenție, o folosire rațională a
mijloacelor disponibile, limitele formării, în principiu, fiind
metodologice: prin tehnologii convenabile orice cadru didactic poate
învăța la orice vârstă, important devine faptul cum poate fi organizat
mediul pentru a se ajunge la rezultatele scontate.Formarea continuă
are ca sarcină să rezolve și una din problemele cele mai actuale în
învățământ, cea a incluziunii. Prin incluziune se înțelege, în temei,
asimilarea unui elev în educația de masă, unde acesta se adaptează
(sau nu)practicilor și curriculumului existent. Incluziuneapune accent
pe faptul că sistemul educațional și școlile să se schimbe și să se
adapteze pentru a răspunde nevoilor elevilor.

Asadar, formarea continua a dascalilor este foarta importanta.

Acestia studiaza si sunt la curent cu noile metode de predare invatare.
Acest lucru se poate observa si prin succesul scolar al elevilor.