Școala viitorului

În perioada contemporană, problema educației reprezintă un subiect care stârnește din

ce în ce mai mult interesul cercetătorilor din toate colțurile lumii. În contextul inovațiilor
apărute într-un ritm accelerat în societate, adaptarea sistemelor educaționale la noile
tehnologii constituie marea schimbare care se pregătește pentru viitor. Azi, tehnologia ne
însoțește pretutindeni, prezența ei în școli fiind totuși destul de redusă. Metodele tradiționale
de învățare pot fi interpretate deci drept principala cauză care determină lipsa interesului pe
care majoritatea elevilor îl manifestă față de școală. De asemenea, foarte mulți elevi afirmă că
școala nu îi pregătește pentru viitor, vârsta majoratului găsindu-i într-o stare de confuzie, de
incertitudine și nesiguranță, privind drumul profesional pe care doresc să îl parcurgă în viața.
Criza cu care ne confruntăm în prezent a generat numeroase piedici și în plan
educațional, procesul învățării fiind îngreunat de lipsa elementelor care compun sfera digitală
(acces redus la tehnologie, imposibilitatea conectării la internet, lipsa resurselor performante
de învățare). Raportul realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa
(OECD) poate fi definit drept o încercare de a corecta problemele care există în plan
educațional, în vederea construirii unui sistem adaptat la cerințele viitorului. Astfel, cele patru
scenarii cuprinse în raport, aduc în atenție schimbările care vor defini școala viitorului,
întregul proces realizându-se pe o perioadă de 20 de ani. Înainte de a stabili care sunt
avantajele și dezavantajele scenariilor propuse de OECD, este important să precizăm faptul că
fiecare plan aduce în discuție concepte orientate către domeniile inteligenței artificiale,
distingându-se termeni precum: platforme digitale, home-schooling, școală online, digitalizare
etc. De asemenea, se invocă ideea de colaborare și cooperare internațională, dar și ideea
motivării elevilor. Un alt aspect abordat în toate cele patru scenarii se referă la pregătirea
elevilor pentru cerințele angajatorilor, accentul fiind pus pe dezvoltarea competențelor care au
o importanță deosebită în momentul recrutării.
În primul scenariu (Școlarizarea se extinde), se încearcă o ușoară îndepărtare de
modelul tradițional, fiind o schimbare care se realizează treptat. Astfel, apare ideea învățării
individualizate, atenția fiind centrată pe nevoile elevului. Relația elev-profesor va fi
consolidată prin organizarea unor procese de instruire, în acest fel, adaptarea la noul context
devenind mai ușoară pentru ambele părți. Simplificarea orarelor și deschiderea către resursele
tehnologice sunt alte avantaje pe care le putem identifica în acest scenariu. Dezavantajele se
desprind din sfera metodelor tradiționale de învățare, anume: menținerea birocrației, atenția
concentrată pe curriculum și afirmarea presiunii pentru uniformitate și standardizare.
Ideea eliminării acestor elemente cu caracter tradițional este susținută în scenariul
următor (Externalizarea educației), fiind vorba despre un plan care are la bază conceptul de
home-schooling. În acest sens, avantajele unui astfel de program educațional sunt: renunțarea
la birocrație, părinții vor avea posibilitatea de a petrece mai mult timp cu copiii, implicarea
angajatorilor în procesul educațional, accesul la platformele specializate de învățare, varietate
în predare și soluții de învățare adaptate la nevoile individuale. Cu toate acestea, riscurile
școlii online sunt foarte mari, iar dezavantajele sunt mai vizibile decât beneficiile: lipsa
contactului dintre elevi și profesori, suplimentarea orelor petrecute în mediul virtual, pierderea
obiceiului de a căuta informația în minte (ex. preferința de a apela la smartphone pentru
realizarea calculelor).
Scenariul al III-lea ilustrează, în mare parte, trăsăturile unui sistem educațional ideal,
în care primează dezvoltarea cognitivă, socială și emoțională a elevilor. Astfel, șoala joacă un
rol esențial în procesul formării elevului, menținându-se contactul cu instituțiile
internaționale, dar și cu comunitatea locală, în vederea sprijinirii valorilor. Notele sunt
eliminate, fiind instaurată noțiunea de autoevaluare, dar și intenția de responsabilizare a
individului. O schimbare majoră, care ar putea să aducă numeroase beneficii, este reprezentată
de integrarea profesioniștilor din alte domenii în actul de învățare. În acest fel, elevii vor avea
posibilitatea de a descoperi meseriile care există pe piața muncii și care li se potrivesc,
orientarea către un anumit domeniu devenind mult mai simplă. Totodată, lipsa diplomelor
poate constitui un dezavantaj, calitățile profesionale ale individului fiind trecute în plan
general, eliminându-se deci ideea de calificare și pregătire teoretică.
Ultimul scenariu, Învățarea din mers, plasează educația în plan digital, condutrându-se
numeroase dezavantaje: desființarea cadrului didactic, interacțiunea umană este limitată,
dispariția școlilor fizice, individul este îndreptat către o lume paralelă, separată de realitate.
Avantajele acestui sistem de învățare privesc sfera informațiilor obținute rapid, oricând și
oriunde. De asemenea, nu ar mai exista o barieră în ceea ce privește limba, iar individul va
putea primi soluții de învățare personalizate, realizate în funcție de curiozitățile și nevoile
acestuia.
În opinia mea, digitalizarea acută a educației nu este o soluție benefică pentru viitor.
Aceast scop poate avea urmări grave în ceea ce privește sănătatea psihică a oamenilor care
compun societate, forțându-i să-și conducă viața de la cârma calculatorului. Adulții educați
astfel nu vor fi capabili de a acționa în situații de urgență (ex: tehnici de prim-ajutor),
vulnerabilitatea și incapacitatea de a recunoaște realitatea fiind principalele trăsături care vor
alcătui personalitatea acestora. „Digitalizarea educației” nu ar trebui să conducă la eliminarea
metodelor tradiționale, ci la înlocuirea resurselor care nu mai corespund cerințelor actuale. De
pildă, fiecare școală ar trebui să fie dotată cu un laborator de informatică performant, dar și cu
table digitale care să ajute la economisirea timpului petrecut de profesor pentru a nota
informațiile. De asemenea, fiecare clasă ar trebui să aibă un videoproiector, o imprimantă și
un laptop. Învățarea trebuie să se realizeze în școală, iar informația trebuie să fie transmisă de
o persoană, nu de aplicații sau roboți purtători de inteligență artificială. Resursele digitale pot
avea un rol important în școală, atât timp cât nu conduc la desființarea ei, utilizarea acestora
fiind benefică numai în sensul transmiterii rapide a informațiilor și a exemplificării noțiunilor
predate (prin imagini, filmulețe). Totodată, societatea ar trebui să se concentreze pe
conceperea unor metode capabile de a-i face pe cei mici să petreacă cât mai puțin timp în fața
calculatorului, conceptul de digitalizare conducându-ne în direcția opusă.
Dintre toate planurile discutate mai sus, cel mai potrivit mi se pare scenariul al III-lea,
păstrându-se noțiunea de școală, așa cum o cunoaștem azi. De asemenea, accentul este pus pe
angajarea civică a elevilor și pe dezvoltarea lor cognitivă, socială și emoțională. Eliminarea
notelor și înființarea unor programe de pregătire a profesorilor sunt alte obiective cu rol
esențial în dezvoltarea educației. Consider că acest scenariu va ajuta la corectarea problemelor
pe care le avem azi, fiind lipsit de riscuri și schimbări care ar putea să afecteze societatea în
care trăim.
Prin urmare, școala viitorului poate fi un proiect capabil să îmbunătățească și să
corecteze erorile cu care ne confruntăm azi, singura condiție fiind aceea de a evita
implementarea unor sisteme care să conducă la transformarea radicală a educației și la
digitalizarea excesivă a acesteia.