În vaduri ape repezi curg ...O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești!
Și vuiet dau în cale, La geam tu sari deodată,
Iar plopi în umedul amurg Prin noapte-afară lung privești Doinesc eterna jale. Ce vezi? întreab-o fată. Pe malul apei se-mpletesc Nimic... Mi s-a părut așa! Cărări ce duc la moară Și jalea te răpune, Acolo mamă te zăresc, Și fiecare vorbă-a ta Pe tine-ntr-o căscioară! E plâns de-ngropăciune.
Tu torci. Pe vatra veche ard, Într-un târziu, neridicând
Pocnind din vreme-n vreme, De jos a ta privire: Trei vreascuri rupte dintr-un gard. Eu simt că voi muri-n curând, Iar flacăra lor geme: Că nu-mi mai sunt în fire... Clipește-abia din când în când Mai știu și eu la ce gândeam? Cu stingerea-n bătaie, Aveți și voi un frate... Lumini cu umbre-amestecând Mi s-a părut c-aud la geam Prin colțuri de odaie. Cu degetul cum bate. Dar n-a fost el!... Să-l văd venind, Cu tine două fete stau Aș mai trăi o viață. Și torc în rând cu tine; E dus, și voi muri dorind Sunt încă mici și tată n-au Să-l văd o dată-n față. Și George nu mai vine. Așa vrea poate Dumnezeu, Un basm cu pajuri și cu zmei Așa mi-e datul sorții, Începe-acum o fată, Să n-am eu pe băiatul meu Tu taci ș-asculți povestea ei La cap, în ceasul morții! Și stai îngândurată. Afară-i vânt și e-nnorat, Și firul tău se rupe des, Și noaptea e târzie; Căci gânduri te frământă. Copilele ți s-au culcat Spui șoapte fără de-nțeles, Tu, inimă pustie, Și ochii tăi stau țântă. Stai tot la vatră-ncet plângând: Scapi fusul jos; nimic nu zici E dus și nu mai vine! Când fusul se desfiră... Ș-adormi târziu cu mine-n gând Te uiți la el și nu-l ridici, Ca să visezi de mine! Și fetele se miră.