Sunteți pe pagina 1din 1

Mama

de George Coșbuc

În vaduri ape repezi curg ...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!


Şi vuiet dau în cale, La geam tu sari deodată,
Iar plopi în umedul amurg Prin noapte-afară lung priveşti -
Doinesc eterna jale. - "Ce vezi? întreab-o fată.
Pe malul apei se-mpletesc - "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Cărări ce duc la moară - Şi jalea te răpune,
Acolo, mamă, te zăresc Şi fiecare vorbă-a ta
Pe tine-ntr-o căscioară. E plâns de-ngropăciune.

Tu torci. Pe vatra veche ard, Într-un târziu, neridicând


Pocnind din vreme-n vreme, De jos a ta privire:
Trei vreascuri rupte dintr-un gard. - "Eu simt că voi muri-n curând,
Iar flacăra lor geme: Că nu-mi mai sunt în fire...
Clipeşte-abia din când în când Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Cu stingerea-n bătaie, Aveţi şi voi un frate...
Lumini cu umbre-amestecând Mi s-a părut c-aud la geam
Prin colţuri de odaie. Cu degetul cum bate.

Cu tine două fete stau Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Şi torc în rând cu tine; Aş mai trăi o viaţă.
Sunt încă mici şi tată n-au E dus, şi voi muri dorind
Şi George nu mai vine. Să-l văd o dată-n faţă.
Un basm cu pajuri şi cu zmei Aşa vrea poate Dumnezeu,
Începe-acum o fată, Aşa mi-e datul sorţii,
Tu taci ş-asculţi povestea ei Să n-am eu pe băiatul meu
Şi stai îngândurată. La cap, în ceasul morţii!

Şi firul tău se rupe des, Afară-i vânt şi e-nnorat,


Căci gânduri te frământă. Şi noaptea e târzie;
Spui şoapte fără de-nţeles, Copilele ţi s-au culcat -
Şi ochii tăi stau ţântă. Tu, inimă pustie,
Scapi fusul jos; nimic nu zici Stai tot la vatră-ncet plângând:
Când fusul se desfiră... E dus şi nu mai vine!
Te uiţi la el şi nu-l ridici, Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Şi fetele se miră. Ca să visezi de mine!