Actualul sistem educațional, ridicat în jurul școlilor, se va putea întări pe viitor, folosind avantajele

tehnologice? Sau oare tehnologia va forța o externalizare a școlarizării către alte structuri ale societății?
Vor fi școlile perturbate așa cum Uber, Airbnb și alte instrumente tehnologice au perturbat sectoare
întregi de activitate? Vor mai exista, măcar, structuri de școlarizare, sau toată învățarea se va face “din
mers”, pentru că tehnologia va face să dispară frontierele între educație formală și informală? Asemenea
întrebări pune Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa (OECD) într-o prognoză publicată
săptămâna aceasta. Documentul “Înapoi în viitorul educației” prezintă patru scenarii posibile privind
evoluția învățământului, cu un orizont de 20 de ani.

Analiza OECD se bazează pe tendințele actuale și pe situația reală din școlile lumii, dar care ia în
considerare și posibile evenimente neprevăzute majore care produc schimbări bruște în sistem – cum
este, cel mai recent, cazul pandemiei Covid-19. OECD propune aceste scenarii ca instrument de lucru
pentru cei care decid cum se dezvoltă educația pe termen lung, arătând că a elaborat scenarii de viitor și
în urmă cu 20 de ani, dintre care unele s-au adeverit, iar altele fac și azi obiectul discuțiilor.

Scenariul 1: Școlarizarea se extinde

“Participarea în educația formală continuă să se extindă. Colaborarea internațională și avansurile

tehnologice sprijină o învățare mai individualizată, dar structurile și procesele școlare rămân.”

În acest scenariu, se pleacă de la ideea că există o largă recunoaștere pentru rolul educației formale
pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor, dar și ca fundație pentru competitivitatea economică. Certificatele
de recunoaștere școlară și academică rămân un “pașaport” către succesul economic și social, chiar dacă
devin pe alocuri insuficiente.

OECD apreciază că, într-o astfel de evoluție a învățământului, birocrația se menține, atenția continuă să
se concentreze pe curriculum și se păstrează presiunea pentru uniformitate și standardizare.

Se estimează, însă, că elevilor li se vor oferi mai multe opțiuni privind conținutul necesar învățării, atât
timp cât sunt atinse competențele-cheie, cu accent pe cunoaștere și abilități, valori și atitudini.

În acest scenariu:

se întărește colaborarea public-privat la nivel internațional, care alimentează sistemele de digitale de

învățare. Astfel, guvernele rămân principala autoritate în domeniu, dar cu o influență diminuată în fața
furnizorilor internaționali.

organizarea proceselor de intruire în școală și relațiile elev-profesor rezistă schimbării, dar se

flexibilizează orarele pe măsură ce se extinde predarea mixtă și dispar elemente de separare a materiilor.
se face simțită o diversificare a profilelor profesionale în școli

accent mai puternic pe sprijinul acordat nevoilor emoționale și motivării elevilor pentru învățare.

Note pe marginea Scenariului 1 – Întrebări-cheie:

OECD arată că multe dintre trăsăturile actuale ale sistemelor de învățământ susțin acest scenariu, de la
faptul că școlile au grijă de copii și permit părinților să muncească, la rolul egalizator și de întărire a
normelor.

Ne putem imagina ca în următorii 20 de ani educația să fie mai puțin importantă?

Care sunt factorii care susțin actualul model de școlarizare și care sunt interesele ca acesta să continue?

Cât de mult vor continua angajatorii să se bazeze pe formele tradiționale de recunoaștere a educației și
cât de mult se pot schimba acestea?

Ținând cont că sistemele școlare se bazează pe modele și identități naționale, care va fi impactul
digitalizării tot mai mari, care șterge din diferențe? Va apărea un sistem școlar internațional?

În condițiile în care protecția cea mai eficientă împotriva riscurilor cibernetice vine din sectorul privat,
vor apărea parteneriate ale școlilor cu actori privați, în avantaj reciproc? Ce ar împiedica sau încuraja
acest proces?Scenariul al 2-lea: Externalizarea educației

“Sistemele tradiționale de școlarizare se prăbușesc pe măsură ce societatea se implică tot mai mult în
educarea cetățenilor săi. Învățarea are loc prin intermediul unor aranjamente mai diverse, privatizate și
flexibile, în care tehnologia joacă un rol-cheie.”

În al doilea scenariu, forme diverse de inițiative comunitare și private apar ca alternativă la sistemul
școlar. Flexibilizarea condițiilor de muncă permit o mai mare implicare a părinților în educația copiilor și
crește presiunea pentru privatizarea sistemelor publice. În context, un rol cheie revine posibilității de a
alege – pentru cei care cumpără servicii educaționale, respectiv pentru angajatorii care alocă valoare de
piață diferențiat pentru diverse rute de învățare.

În acest scenariu, ar urma să aibă loc numeroase forme de experimentare în privința organizării învățării,
de la home-schooling, școală online, proiecte educaționale comunitare.

Birocrația educațională tradițională ar urma să scadă semnificativ, dar și resposabilizarea instituțiilor de

învățământ, pe măsură ce externalizarea educației crește. Apar noi indicatori de calitate și noi furnizori
pe “piața de învățare”, care oferă soluții private dependente de modul cum răspund nevoilor de pe piața
muncii.
Guvernele, pentru a proteja interesele copiilor, ar putea păstra puterea de a stabili repere și de a impune
evaluări.

În acest scenariu:

părinții copiilor mici se bazează pe servicii publice, pe rețele ale comunității sau pe servicii contractate
prin platforme digitale pentru a-i îngriji pe aceștia. Pe măsură ce copiii cresc și devin mai autonomi,
apelează la platforme specializate se învățare și consiliere, digitale sau față în față, publice sau private.
Angajatorii devin mai implicați în afacerile educaționale.

sunt abandonate structurile rigile ale școlii tradiționale (împărțirea pe ani, etape educaționale), iar
aceasta oferă copiilor mai multă flexibilitate să învețe după propriul ritm și să combine învățarea cu alte
activități.

soluțiile de învățare sunt mai adaptate nevoilor individale

există mai multă varietate în predare, acces la locuri de muncă, statut profesional și reputație

Note pe marginea Scenariului 2 – Întrebări-cheie:

OECD apreciază că în prezent există numeroase semnale care susțin un astfel de scenariu: noile forme de
muncă produse de schimbările în preferințele individuale, inovațiile în modelele de afaceri și în opțiunile
de politică publică încurajează experimentarea în câmpul muncii, iar digitalizarea continuă și, în paralel,
societățile alocă mai multă atenție bunăstării.

O educație on-demand ar continua să răspundă funcțiilor sociale de bază în maniera în care o fac în
prezent școlile?

Va juca educația un rol în stabilirea unor limite între activități sau ar putea fi joaca o parte esențială în
educația formală, într-o lume în care programul de lucru se reduce, iar adulții pot petrece mai mult timp
în educația copiilor, diminuând granițele între activități personale (joacă) și profesionale (muncă,
învățare)?

Se spune că educația te pregătește “pentru viață”. Dacă oamenii vor munci mai puțin, în condițiile
avansurilor tehnologice, ar trebui educația formală să includă instruire pentru petrecerea timpului liber?

Scenariul al 3-lea: Școlile ca hub-uri de învățare

“Școlile continuă să existe, dar diversitatea și experimentele sunt baza. Deschiderea ‘zidurilor școlii’ leagă
școlile de comunități, favorizând forme de învățare în perpetuă schimbare, angajare civică și inovare
socială”
În acest scenariu, școlile puternice mențin mare parte din funcțiile lor, continuă să aibă în grijă copii și să
desfășoare activități ce oferă structură copiilor, contribuind la dezvoltarea lor cognitivă, socială și
emoțională. În același timp, educația este eliberată cu ajutorul unor forme mai sofisticate și mai diverse
de recunoaștere a competențelor pentru piața muncii.

Colaborarea internațională este puternică, în acest scenariu, importantă, dar puterea se mută spre
elemente descentralizate din sistem. Actorii locali vin cu propriile inițiative pentru a sprijni valorile pe
care ei le consideră importante. Definiția unei școli puternice este cea a unei școli ce dezvoltă legături
intense cu serviciile și comunitatea locală.

În acest scenariu:

școlile în acest sistem pun accentul pe personalizare și sunt abandonate practicile de “triere” a elevilor,
cum ar fi notele. Se pune accent pe colaborare, autoevaluare și responsabilizarea individului în fața
colegilor.

sunt esențiali profesorii care pot concepe activități de învățare în continuă schimbare și care au
cunoștințe pedagogice solide și legături strânse cu multiple rețele. Acest scenariu pune accent pe
pregătirea profesorilor și pe dezvoltarea profesională.

școlile sunt deschise participării profesioniștilor din alte domenii în actul de predare și este de așteptat
un rol mai puternic pentru actori comunitari sau părinți.

Note pe marginea Scenariului 3 – Întrebări-cheie:

Acest scenariu este susținut de eroziunea – simțită deja – diplomelor și certificatelor de absolvire ca
semne ale competenței, unele corporații globale preferând să angajeze indivizi cu experiență sau abilități
relevante, dar fără astfel de calificări.

Cât este de probabil să dispară diplomele și certificatele de absolvire în următorii 20 de ani, la nivel de
facultate? Dar la nivel de liceu?

Externalizarea certificării ar elibera oare școlile, care n-ar mai fi obligate să pregătească elevii pentru
piața muncii? Sau ar fi doar un pas pentru dezafectarea sistemului școlar, dacă alte surse de învățare
devin la fel de “legitime”?

O astfel de evoluție în privința certificărilor ar aduce cu sine și opțiuni de învățare mai flexibilă pentru
elevi?
Ce forme de colaborare ar apărea în ecosistemele de învățare locale și globale? Scenariul al 4-lea:
Învățarea din mers

“Educația se petrece oriunde și oricum. Diferențele dintre învățarea formală și informală nu mai sunt
valide, pe măsură ce societatea se întoarce către puterea mașinăriilor”

Acest scenariu ia în considerare un avans rapid în domeniile inteligenței artificiale, realității virtuale și
realității augmentate și a Internetului Lucrurilor. Conectivitatea și avansurile tehnologice, dar și
abundența de date schimbă percepția asupra educației și învățării. Oportunitățile de învățare sunt
disponibile “la liber”, ceea ce duce la declinul structurilor standard de curriculum și la dezafectarea
sistemului școlar.

Digitalizarea ar duce la posibilitatea de evaluare și certificare a cunoștințelor, abilităților și atitudinilor în

manieră profundă și instantanee, făcând inutil rolul intermediar al părților terțe (instituțiile de
învățământ, furnizorii privați de educație). Dispariția granițelor între învățare formală și informală ar
elibera resursele publice masive dedicate în prezent infrastructurii școlare, acestea putând fi folosite în
alte scopuri sau pentru educație pe alte căi.

În acest scenariu:

toate resursele de învățare ar deveni “legitime”, iar educația persoanelor avansează prin apelul la
informațiile colective, pentru a rezolva probleme din viața reală. Asistenți personali bazați pe inteligență
artificială s-ar conecta la mediu și între ei, pentru a obține soluții de învățare personalizate, ce răspund
nevoilor și curiozităților individului și care îl ajută pe acesta să acopere golurile de cunoștințe sau de
abilități.

nu ar exista barieră de limbă

se tulbură diferențele între educație, muncă și petrecerea timpului liber. Întreprinderile apelează la
aplicații de inteligență artificială pentru recrutare

o parte din infrastructura vechiului sistem școlar ar putea rămâne, dar cu funcții mai deschise și mai
flexibile.

ca în scenariul al 2-lea, ar fi nevoie de aranjamente alternative pentru îngrijirea copiilor, pe măsură ce

dispar școlile fizice.

este dificil de propus un rol al guvernelor față de interesele private, pe piață și în societatea civilă.

cadrele didactice ar dispărea într-o astfel de societate, unde oportunitățile de învățare sunt disponibile
oriunde, oricând.

Note pe marginea Scenariului 4 – Întrebări-cheie:

Interesul și investițiile masive alocate în prezent digitalizării și inteligenței artificiale și dorința de a invăța
de la sectorul înaltelor tehnologii sprijină argumentele favorabile unui astfel de scenariu, în următoarele
două decenii, apreciază OECD.

Pe măsură ce cresc resursele de date și inteligența artificală, mai au oamenii nevoie să învețe fapte? Care
ar fi consecințele, dacă nu o vor mai face?

Cine auditează algoritmii? Ne putem imagina o vreme în care auditarea algoritmilor ar fi o sarcină civilă
de bază?

Absența unui curriculum ar extinde, oare, autonomia și libertatea celui care învață? Ce se poate spune
despre valorile comune, obiceiurile sociale, zonele comune ale cunoașterii și înțelegerii?

Eliminarea unor elemente externe puternice de motivare, precum obligativitatea școlii sau
lauda/disciplinarea, ar impune oare noi forme alternative de motivare, precum includerea învățării în
platforme de divertisment sau asocierea programelor de dezvoltare a abilităților cu anumite drepturi
sociale? Lecția Covid-19: Viitorul imprevizibil

OECD argumentează că astfel de scenarii ajută decidenții și profesioniștii din mediul educațional să se
pregătească pentru diverse evoluții ale sistemelor de învățământ. Pregătirea trebuie să țină cont atât de
circumstanțele actuale și tendințele care se fac simțite în școli, societate, economie sau lumea
tehnologică, dar și de elemente de risc sau situații care pot schimba radical și rapid situația – așa cum s-a
întâmplat în cazul pandemiei Covid-19.

Printre riscurile și situațiile plauzibile și cu impact potențial foarte ridicat identificate de OECD:

dezastrele naturale

șocurile sau crizele economice, tot mai posibile într-o lume interconectată

războiul cibernetic

întreruperea comunicațiilor/conexiunilor de Internet la scară largă (mai puțin plauzibilă, dar de impact
enorm mai ales dacă e asociată altor șocuri)

interfata om-mașină / inteligența artificială (nu se știe cât de plauzibile ar fi astfel riscurile asociate sau ce
impact ar avea)

Într-un articol publicat pe platforma online a Departamentului pentru Educație al OECD, șeful acestuia,
Andreas Schleicher, arată că “viitorul nu este un tărâm magic unde dispar toate problemele”. Dar, dacă
ne gândim la viitor, putem să “ne supunem presupunerile și planurile unui test de stres”, iar scenariile de
mai sus pot fi folosite pentru a inspira, transforma sistemele școlare, pentru a le asigura în fața unor
șocuri neașteptate și “ne împing să trecem de complezență și de soluțiile ușoare”.
Iar o întrebare-cheie este, potrivit lui Schleicher: “în ce măsură structurile noastre actuale ne ajută sau
blochează viziunea? Dacă azi ne-am întâlni cu un marțian proaspăt sosit pe Pământ, în căutarea unor
soluții pentru a-și dezvolta propriul sistem de educație, ce i-am sugera? I-am sugera să înceapă cu școli și
cu predare așa cum știm noi (…) sau i-am recomanda ceva complet diferit pentru a folosi oamenii,
spațiul, timpul și tehnologia?”

OECD face trimitere, cu titlu de exemplu, la scenariile pe care le punea în discuție în 2001, cu orizont
2020:

Scenariile de menținere a stării de fapt – 1. Păstrarea sistemului birocratic robust; 2. Extinderea

modelului de piață

Scenariile școlii în schimbare – 3. Școala ca centru social esențial; 4. Școlile ca organizații de învățare
specializată

Scenariile “de-școlarizării”: 5. Rețelele de învățare și societatea-rețea; 6. Scenariul exodului profesorilor

Aceste scenarii sunt menționate sumar și în raportul de acum, dar cu titlu de exemplu “umoristic” este
citat, în prim-plan, un studiu din 1968 al RAND Corporation:

“În 2020 am putea avea animale foarte bine dresate ca angajați, inclusiv maimuțe-șoferi.”

Spre deosebire de speculațiile de acum jumătate de secol, raportul OECD păstrează o bază factuală și se
raportează la situația de fapt din sistemele de învățământ ale lumii.