Școala

-După socializarea primară, care revine familiei, școala realizează atât socializarea secundară cât
și socializarea continuă, prin pregătirea indivizilor pentru piața muncii și pentru viața de adult.

-Finalitatea școlii este dată de reproducerea socială a culturii, de integrarea absolvenților pe piața
muncii și de menținerea controlului social. Reproducerea socială a culturii înseamnă faptul că
întreaga moștenire a generațiilor trecute este transmisă generațiilor următoare.

- Când intră în școală copiii se lovesc pentru prima dată de impersonalitatea lumii. Ei învață noi
roluri diferite de cele exersate în cadrul familiei: cooperarea, spiritul de competiție, rezolvarea
micilor conflicte.

-Școala modelează personalitatea în formare a copiilor și adolescenților cărora le insuflă valori

morale și civice având astfel un rol de control social.

-Școala și mobilitatea socială. Școala reprezintă un ascensor social și șansa oricărei persoane de
a-și depăși condiția socială și economică. Dacă în societățile tradiționale selecția se făcea anterior
școlii, pe bază de privilegii și mai puțin de merite personale, în societatea modernă selecția se
face în timpul școlii pe baza unei ierarhii generate de meritele personale și eforturile individului.

- Școala înseamnă însușirea unui set de valori din toate domeniile cunoașterii umane dar nu se
poate rezuma la simpla predare de conținuturi. Fiecare elev trebuie să-și atingă potențialul și să
înregistreze progres în ritmul lui.

- Școala ar trebui să transforme jovialitatea timpurie a copiilor și adolescenților în persoane

iubitoare de viață și de semeni. Unul dintre rolurile școlii este pregătirea unor oameni care să
acționeze și să gândească independent. Ea are rolul de a consolida dorința de cunoaștere a
copilului și de a-i oferi acele abilități de învățare continuă.

-Puncte tari ale sistemului educațional din România: existența unei tradiții în învățământ și a unei
rețele naționale de școli și universități. Accesul la învățământ este universal, gratuit și se bazează
pe egalitatea de șanse a educabililor. Școlile și universitățile propun programe de studiu avansate
care oferă oportunități de învățare despre diverse domenii de interes Există o deschidere către
diversitate care oferă oportunitatea de a învăța despre alte culturi și tradiții.
-Opinia că educația este un proces care conduce inevitabil către schimbare socială este împărtășit
de tot mai puțini sociologie ai educației. Conform unor teorii, școala este departe de un ideal
meritocratic pentru că școala dezvoltă în primul rând abilități care țin de inteligența socială și
emoțională și abia în plan secund inteligența colectivă. Alte teorii evidențiază faptul că școala are
rolul de a impune un model cultural și o ordine socială acceptată ca firească. Evoluția economică
a cerut o dezvoltare educațională pe măsură iar mobilitatea socială conducea la o competiție
pentru ocuparea unor posturi care presupuneau un nivel de educație și status social ridicat.

-Școala și inegalitățile sociale. Școala are rolul de a impune un model cultural și o ordine socială
acceptată ca firească. Ea justifică și reproduce inegalitățile sociale pretinse ca fiind necesare și
neutre. În spatele sistemului de educație stă o viziune despre societate care conservă trecutul și
ratează viitorul.

-Există o corespondență între mediul de provenință al elevilor și rezultatele lor școlare: elevii
care provin din familii cu un statut socio-economic ridicat și care valorizează educația vor avea
rezultate școlare mai bune decât elevii care provin din familii cu o condiție economică precară.

-Neinvestiția în educație accentuează cercul vicios al sărăciei și inegalităților sociale: elevii care
nu-și pot permite un laptop, un telefon performant, meditații sau activități extra-curriculare fiind
condamnați la sărăcie, marginalizare, excludere.

-Elevii din mediul rural sau din urbanul mic, elevii cu dizabilități sau cei proveniți din familii
numeroase și romii sunt categoriile cele mai vulnerabile la marginalizare și excludere socială.
Acești copii din medii defavorizate sunt afectați în mod direct de fenomenul inegalității de șanse.

-Câteva posibile soluții de reducere a acestor inegalități sunt: o masă caldă la școală, săli de clasă
curate și încălzite, toalete în fiecare școală, reducerea abandonului școlar, apropierea ofertei
școlare de nevoile elevilor și ale comunității locale. În școala românească fiecare elev trebuie să
învețe să se descurce într-un viitor ce pare conjugat la trecut.

-Programa școlară învechită, prost structurată, cu informații nerelevante pentru tânăra generație,
profesori excedați de numeroasele hârtii pe care trebuie să le completeze, dezamăgiți de un
sistem tot mai neatractiv și prost plătiți completează acest tablou sumbru al școlii. Rezultatul îl
cunoaștem: abandon școlar ridicat și analfabetism funcțional în creștere.
-Abandonul școlar se referă la încetarea frecventării școlii de către elevi. Cauzele abandonului
școlar sunt multiple: de la sărăcie extremă (copiii sunt nevoiți să muncească pentru a-și ajuta
părinții, părinții nu au bani pentru hainele și rechizitele elevilor) la lipsa implicării părinților, de
la desciplină severă la relații toxice în cadrul familiei, de la presiunea familiei la lipsa de valoare
a școlii în ochii părinților și de la supraîncărcarea școlară la teama de evaluare.

-Abandonul școlar întreține sărăcia și este o cale sigură spre delincvență pentru că nu poți avea
un viitor fără o formă de educație.

-Este nevoie să privim școala ca un sistem de învățare pe tot parcursul vieții, ca un mijloc de
dezvoltare profesională și personală și nu ca un mijloc de ierarhizare între elevi sau studenți sau
ca o simplă acumulare de diplome.

-Apropierea ofertei școlare mai mult de nevoile elevilor poate așeza școala în centrul comunității
locale. Digitalizarea curriculumului și crearea de softuri educaționale pot face educația mai
atractivă și în același timp mai apropiată de universul digital în care trăiesc deja elevii.

-Subfinanțarea este o problemă majoră cu care se confruntă educația dar creșterea salariilor nu
este suficientă dacă nu este urmată de investiția în resursa umană. Formarea inițială și continuă a
profesorilor dublate de programe de mentoring și tutoriat, proiecte educaționale și activități
interactive pot crește rolul și importanța școlii în societate.

-Devalorizarea diplomelor este determinată de dinamica economiei, de cererea pentru anumite

calificări care presupun în primul rând abilități antreprenoriale și de relaționare socială și mai
puțin performanțe academice.

-Nevoia de validare socială nu mai este dată de achiziția unei diplome ci de câștigul financiar și
de capitalul social pe care acesta îl presupune. Școala nu mai este valorizată ca un ascensor
social și ca șansa unică a unei persoane de a-și depăși condiția economică și socială.

-Putem concluziona că școala te educă într-un mod fantomă pentru a fi piesa perfectă în tiparul
societății. În acest vals amnezic elevii ar trebui să danseze pe notele cântate peren de profesori.