Analiza scenariilor OECD

-eseu reflexiv-

Răsfoind cartea domnului profesor Ion Albulescu, Doctrine pedagogice, și revenind la

tema de reflectat, scenariile OECD (2020), referitoare la viitorul școlii ca instituție, mă gîndesc,
că fiecare epocă a umanității, a generat scenarii educaționale, începând cu antichitatea și oprindu-
se azi, cu această dilemă: Școala viitorului sau viitorul școlii? (Păun, E., 2022).
Studiind istoria doctrinelor pedagogice, putem delimita cu ușurință schimbările de paradigmă ale
educației, căci se confundă cu epocile istorice, respectiv, antichitatea, evul mediu, epoca modernă
cu revoluția sa indrustrială, epocă care este pe sfârșite și care lasă loc epocii inteligenței
artificiale.
Așadar, din această perspectivă, scenariile identificate de OECD (2020) pun în discuție
atât viitorul educației cît și viitorul școlii ca instituție prestatoare de educație. Această chestiune,
este recurentă, am putea spune, în literatura de specialitate, OECD, furnizând acum 20 de ani, un
alt studiu care propunea disoluția școlii și transformarea acesteia intr-un hub. Și megând mai
departe cu reflexia, acum 50 de ani, o astfel de idee făcea furori în America Latina, idee
promovată de Ivan Illich (Illich, 1971) cu teoria privitoare la deșcolarizarea societății.
Astăzi școala este supusă unor frământări, atât din “interiorul reflecției pedagogice” (Ungureanu,
E., în Păun, E., 2022), cât și din exterior, enumerăm aici câțiva factori, criza sanitara mondială,
apoi schimbările climatice, migrația crescută, de la 221 de persoane în 2010 la 281 de milioane în
2020 (World Economic Forum, 2022) și cel mai recent, războiul.
Multitudinea de fenomene reliefează criza care bate la ușa educației școlare, cu toate
neajunsurile ei: lipsa accesului la educație a mai multor comunități ale lumii, astfel că scenariile
propuse de OECD vin ca un semnal de alarmă a ceea ce decidenții de politici educaționale au de
întreprins pentru a mai putea vorbi de scoală, de educație, de cariere didactice în viitorul apropiat.
Acum, pandemia a arătat cât de fragilă este școala ca instituție de învățământ, limitele ei în
momentul în care și-a închis porțile; deși principiile pedagogice au rămas valabile pe perioada
pandemiei, profesorii s-au văzut nevoiți, dintr-o dată, să le trasnmită și intr-o altă modalitate,
decât cea cum este organizată de școală, prin cărți. Educația online a însemnat mai multă răbdare,
mai multă grijă, o apropiere de copii, starea de bine a elevilor a devansat transmiterea de
cunoștințe.
În scenariul 1, școlarizarea se extinde, acest lucru însemnănd că educația formală va juca în
continuare un rol importand, ajutată de tehnoligii avansate, astfel că societatea, mai ales cea
economică, va recunoște certificările acesteia. Însă vor trebui alocate multe resurse, biocrația nu
va fi diminuată, la fel nici programele școlare. În acest scenariu, profesorii vor urma aproape
același sistem de formare ca cel de azi, la care se vor adăuga module de perfecționare digitală,
pentru a ține pasul cu noile tehnologii utilizate în actul educațional. Cariera didactică nu va fi
atractivă pentru tineri, sistemul de salarizare rămâne subfinanțat de autoritățile locale.
În opinia mea, acest scenariu nu este decât o continuare a organizării școlare actuale, “în care
monopolurile educaționale își păstrează funcțiile tradiționale” (OECD, 2022), bineînțeles într-o
versiune îmbunătățită, respectul pentru profesor nu va crește, va fi privit ca anacronic.

Scenariul 2 preconizează externalizarea educației, în sensul că educația nu se mai desfățoară

între zidurile școlii, predată de profesori formați tradițional, ci vorbim de o educație non-formală,
“fragmentare ]ntre multiple formule de organizare” (OECD,2022), realizată în spații private, de
către persoane care nu au neapărat un background pedagogic tradițional, certificați de autoritățile
statului, ci de formatori, contra cost. În fapt, statul se degrevează parțial de finanțarea sistemului
de învățământ, lasând loc comunității, părinților – home schooling.
Educația devine un serviciu contra cost, sunt căutate programele care certifică noi profesii, se va
realiza intr-un cadru, durată la alegerea consumatorului. Profesia didactică, în opinia mea, mai
ales dacă va fi slab plătită, nu va mai reprezenta atractivitate, iar corpul profesoral academic se va
diminua constant.

Scenariul 3, ne propune școala ca hub de învățare, “în care funcțiile curente sunt îndeplinite prin
variate configurații de resurse locale/globale” (OECD,2022). Școlile în acest sistem vor pune
accent pe personalizare și sunt abandonate practicile de “triere” a elevilor, cum ar fi notele.
Prezența profesorilor va fi esențială în conceperea activitățior de învățare în continuă
schimbare și care au cunoștințe pedagogice solide și legături strânse cu multiple rețele. Acest
scenariu pune accent pe pregătirea profesorilor și pe dezvoltarea profesională. Școlile sunt
deschise participării profesioniștilor din alte domenii în actul de predare și este de așteptat un rol
mai puternic pentru actori comunitari sau părinți.

Scenariul 4, “learn as you go” este în opinia mea, unul înfricoșator, ca în filmele în care roboții
pun stăpânire pe oameni. Școlile dispar ca instituții de învățământ, învățarea se amestecă cu
petrecerea timpului liber,

În opinia mea, scenariul 3 este cel mai viabil scenariu propus, este cel mai echilibrat, școala se
păstraeză ca instiuție de educație, se va renunța la ….., iar profesorii prin programele de formare
vor fi necesari și capabili de a coagula toate forțele comunității în slujba educației copiilor.