DE CULTURI ORGANIZAȚIONALE

Cultura organizațiilor este definită ca ,,ansamblu integrat de valori, credințe, norme și

comportamente sociale ale indivizilor și ale grupurilor, ca sistem de consensuri culturale

(moduride a gândi și a fi) pe care se articulează o diversitate de manifestări particulare.

Fiecare organizație își exprimă într-o formă proprie elementele comune: convingerile,

credințele, valorile, normele sau regulile, atitudinile și comportamentele membrilor. După

cum urmează:

- Convingerile, credințele și valorile sunt interpretări subiective ale membrilor organizației;

- Regulile și normele sunt respectate de toți membrii organizației;

- Atitudinile și comportamentele membrilor asigură funcționarea organizației.

Cultura organizațională este rezultat al activităților practice de management, din

interacțiunea relațiilor dintre membrii organizației și ca un răspuns la problemele ce apar în

mediul intern și în cel extern. Un rol major în formarea sau transformarea culturii

organizaționale îl au conducătorii organizației, care acceptă anumite valori și le promovează

în colectiv.

Nu există organizație care să nu-și structureze propria cultură. Cu certitudine, acolo unde
există resurse umane există și riscul apariției unor paradoxuri comportamentale. Stă în
puterea managerului organizației de a le corecta, dar și în puterea indivizilor înșiși, să-și
calibreze comportamentul funcție de propriul referențial axiologic și nu după avantajele de
imagine ale momentului. O organizație devine cu atât mai credibilă, cu cât cultura sa este mai
coerent structurată și mai orientată valoric.

La nivelul organizației școlare, nu poate fi vorba de o cultură pură, ci de o cultură dominantă

căreia i se subordonează alte culturi, putându-se ajunge chiar la un mozaic cultural. De
asemenea, un tip de cultură poate caracteriza anumite componente care definesc organizația,
de la o componentă la alta existând asemănări sau diferențieri demne de luat în seamă.

,,Una dintre descrierile cele mai importante ale tipurilor de culturi organizaționale din
perspectiva culturilor multiple și diferențiate, este cea a lui Ch. Handy, care stabilește patru

tipuri de culturi organizaționale dominante.”

1. Cultura puterii (,,pânza de păianjen”) - este specifică micilor organizații de tip

antreprenorial, companii comerciale, organizații politice.

Are următoarele caracteristici:

- Conducerea și controlul se realizează centralizat de către persoane alese;

- Organizațiile de acest tip sunt ușor adaptabile la noile situații;

- Atmosfera este dură, severă, moralul este scăzut și fluctuația forței de muncă este foarte
mare;

- Sunt dificile elementele de climat, dar eficiente organizațiile;

- Managerul este competitiv și orientat spre putere, capabil și pregătit să-și asume riscuri,

tolerând și stimulând un climat aspru;

- Valorile promovate în acest tip de organizație este integrarea membrilor.

2. Cultura rolului (,,templu”) - este caracteristică la marile organizații de tip birocratico-

formal, cu o structură bine definită, bazată pe sectoare specializate.

Caracteristici:

- Grad înalt de formalizare și standardizare;

- Posturile și atribuțiile sunt definite clar, controlul realizându-se prin reguli și proceduri

precise;

- Fișa postului este mai importantă decât cine ocupă postul;

- Sunt preferați oamenii care au nevoie de securitate profesională și personală, care se simt
bine într-o astfel de organizație;

- Eficiența este dată mai ales de aspectele manageriale;

- Valorile promovate sunt stabilitatea, predictibilitatea, disciplina și respectarea regulilor.

3. Cultura sarcinii (,,rețea”) - Este centrată pe exercitarea sarcinii și orientată spre persoană.
Caracteristici:

- Sarcinile sunt distribute în raport cu potențialul indivizilor;

- Este o cultură de echipă în care calitățile și competențele profesionale contează mai mult
decât statutul conferit de poziția ierarhică.

- Această cultură constituie un amestec între valorile colective și valorile individuale;

- Activitatea se organizează pe proiecte, axate pe sarcini precise;

- Managerul este flexibil și stimulativ, bazat pe valori că încrederea în om, în capacitățile sale

creative și de autocontrol, deleagă atribuții și responsabilități echipelor de proiect;

- Încurajează un grad înalt de expertiză profesională;

- Nu există un centru unic de decizie;

- Acest tip de cultură este cel mai aproape de specificul activității școlare, care valorizează
într-un grad înalt sarcina profesională în corelație cu persoana cea mai capabilă de a o realiza.

4. Cultura personală (,,roi”) - este relativ rar întâlnit.

Caracteristici:

- Individul reprezintă punctul central, organizația fiind subordonată intereselor individuale;

- Valorile de bază țin de individualism și înalt professionalism;

- Nu există structuri ierarhice și manageriale stricte;

- Atașamentul individual față de organizație este foarte scăzut;

- Activitatea desfășurată este una de expert și de consultanță;

- Este organizație greu de condus;

- Nu există strategii acreditate ca fiind optime și eficiente.

Cultura este creată de membrii organizației, ea se schimbă o dată cu ei. Emil Păun afirmă că
între cultura organizației și structură există interdependență. Cultura poate afectată indirect,
dar structura poate fi schimbată.

În școală poate fi o cultură dominantă și diferite subculturi, care reprezintă mai multe

grupuri, fiecare cu propriile norme, au o anumită autonomie și se manifestă în afirmarea unor

valori proprii.

În raport cu criteriul grupului de referință, întâlnim trei mari tipuri în cadrul culturii

școlii:

* Cultura managerială

* Cultura cadrelor didactice

* Cultura elevilor

Cultura managerială despre care se poate spune că nu s-a structurat o cultură

managerială autentică la nivelul școlii, ea se află în stadiul de constituire, întrucât directorul

mai mult execută decât ia decizii. Decizia fie aparține unor niveluri mai înalte, fie este
încredințată echipei manageriale. Ea va deveni tot mai vizibilă o dată cu profesionalizarea
managementului educațional, iar directorul își va asuma noi responsabilități la nivelul școlii.

Cultura cadrelor didactice este cea mai puternică în organizația școlară, dar și

divergentă. În interiorul acestei culturi se dezvoltă subculturi care se manifestă diferit. Aceste

subculturi se structurează și se diferențiază după mai multe criterii:

• După criteriul sexului, din totalul de 24 de cadre didactice ale Școlii Gimnaziale Buda, 21
sunt femei, deci predomină subcultura feminină, care se asociază cu o mai mare prețuire a

dimensiunii afective în relațiile cu colegii și elevii, dar și manifestări de invidie, bârfă, unele

conflicte pe temă de promovare;

• După criteriul statutului profesional, întâlnim:

 Subcultura educatoarelor - orientată spre comunicare, în care sociabilitatea și

solidaritatea sunt la cote maxime;

  Subcultura învățătorilor - este caracterizată printr-un etos profesional foarte puternic.

Valori precum cooperarea, muncă în echipă, respectul reciproc, dragostea pentru copii și
atașamentul pentru profesie sunt dominante. Anumite ritualuri și ceremonii constituie baza pe
care se edifica acest spirit comunitar specific subculturii învățătorilor.

 Subcultura profesorilor este centrată în mod dominant pe specializarea curriculară,

fapt care determină un anumit elitism profesional. Totodată întâlnim valori cu o frecvență
semnificativă precum individualismul, competiția, complexul de superioritate dar și valori
cum ar fi: cooperarea, integrarea, atașamentul profesional etc. doar că ele nu au aceeași
pondere că în cultura învățătorilor.

• După criteriul vechimii în învățământ, se conturează două subculturi:

 Subcultura cadrelor didactice cu vechime - caracterizată prin conservatorism,

nostalgie;

 Subcultura cadrelor didactice fără vechime - în care dominante sunt: creativitatea,

dorința de afirmare, orgoliul, spirit critic.

Cultura elevilor este predominant informală și implicită constituită de ansamblul

normelor de tip instituțional care reglementează activitatea elevilor în școală. Aceste norme
sunt de natură organizațională (regulamente) și de natură pedagogică, constituind baza
comună, care unește cultura elevilor cu cultura școlii în ansamblu.

Școala reprezintă pentru elevi un nou univers cu multe elemente necunoscute. Ansamblul
acestor elemente configurează cultura școlii care este constituită dintr-un set de valori, norme
și reguli care reglementează și ordonează viața școlară.

În ceea ce privește cultura elevilor se pot delimita anumite subculturi:

 Subcultura elevilor buni la învățătură, capabili de efort intelectual susținut;

 Subcultura elevilor mediocri și slabi, orientați spre absenteism și atitudini

nonconformiste.

Cultura părinților, care operează un determinism cultural la nivelul elevilor, generând o

subcultură proșcoală, care acordă prioritate valorilor educației și o subcultură antișcoală care
valorizează experiența de viață, lipsa de respect.

Cultura organizațională se află într-o dinamică permanentă, ea reflectă și se reflectă în

performanțele organizației. Cultura școlii a experimentat numeroase modalități de prevenire
și diminuare a divergențelor, conflictelor apărute între aceste subculturi. Un bun manager este
cel care reușește să echilibreze, să armonizeze relațiile dintre aceste subculturi.

BIBLIOGRAFIE

1. Boboc, L., 2002, Psihosociologia organizaţiilor şcolare şi managementul educaţional,

Bucureşti: EDPRA.

2. Cristea, S., 2004, Managementul organizaţiei şcolare, Bucureşti: Editura Didactică şi

Pedagogică.

3. Iosifescu, Ş., 2001, Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ, Bucureşti:

ISEMEC.

4. Năstase, M., Cultura organizaţională şi managerială,

https://www.scribd.com/document/153342648/Cultura-Organizationala-Si-Manageriala-
Marian-Nastase