Conflictul

Definiţii ale conflictului

Conflictul:- este o caracteristică inevitabilă a tuturor relaţiilor sociale. Este o parte naturală a
vieţii,
o relaţie în care fiecare parte percepe scopurile. J. Burton (1988)
-„O luptă între valori şi revendicări de statusuri, putere şi resurse în care scopurile oponenţilor
sunt de a neutraliza, leza sau elimina rivalii”. L.A. Coser (1967)
-„Combinaţii de procese competitive şi de cooperare, iar cursul pe care-l ia conflictul va fi
determinat de natura acestei combinaţii”. M. Deutsch (1998, p.21),
Conflictul poate lua un:- → Orice conflict porneşte de la o problemă, o stare de disconfort,
tensiune, între două sau mai multe persoane, care au valori, scopuri, nevoi şi interese diferite,
incompatibile.
2. Cele două cursuri ale conflictului.
• Curs distructiv
Majoritatea dintre noi avem o percepţie negativă asupra conflictului,
vedem doar partea lui distructivă, lezarea psihică, spirituală şi chiar
fizică, a persoanelor implicate în conflict.
• Curs constructiv
Conflictul poate fi o forţă care ne împinge pe calea dezvoltării
personale, poate creşte motivaţia pentru schimbare, creşte coeziunea
grupului după soluţionarea comună a conflictelor. Conflictele pot fi şi o
forţă motrice esenţială pentru evoluţia socială.;.Etimologic, termenul
Tipologia conflictelor
Conflictele pot fi clasificate după mai multe criterii:
localizare, nivel, grad de intensitate, aparenţă, durată şi evoluţie.
După nivelul la care se manifestă, conflictele pot fi:
-Conflicte intrapersonale
-Conflicte interpersonale
-Conflicte intergrupale
-Conflicte între organizaţii;
-Conflicte internaţionale
4. Sursele conflictelor
• Alegerea modului de rezolvare a unui conflict trebuie să înceapă cu identificarea originilor acestuia. Majoritatea conflictelor au ca
sursă divergenţele şi incompatibilităţile dintre persoane precum şi nesatisfacerea unor nevoi şi trebuinţe de bază precum afilierea,
puterea, libertatea.

• Divergenţe la nivelul obiectivelor.

• 1.Divergenţe la nivelul intereselor.
• 2.Divergenţe la nivelul valorilor.
• 3.Divergenţe la nivelul percepţiei asupra problemei.
• 4.Divergenţe de stil comunicativ.
• 5.Divergenţe de putere, statut sau rivalitate.
• 6.Nesiguranţă.
• 7.Rezistenţă ___________la schimbare.
• 8.Neclaritate în ceea ce priveşte rolurile.
• 9.Căutarea identităţii de sine.
• 10.Nevoile personale.
Etapele conflictului
• Conflictele sunt deseori percepute ca o luptă care trebuie câştigată. Ele dezvoltă o
dinamică internă care îngreunează o reglementare paşnică, constructivă şi
nonviolentă.Conflictele sunt construite în faze specifice.
• Etapa premergătoare
• când sunt sesizate conflictele latente sau deja manifeste fără însă să fie evaluate
ca fiind negative.
• Etapa de escaladare când se pune în mişcare o dinamică specifică care acutizează
conflictul.

• Etapa de rezolvare când se încearcă găsirea unei soluţii, negocierea unui

compromis, facilitarea convieţuirii.
• Un alt model de analiză a conflictelor, cu referire directă la mediul organizațional,
descrie cinci etape relativ distincte ale acestuia:
5. Tipuri de răspunsuri la conflict
• Reacţia de evitare
Această strategie de management a conflictelor orientată spre evitare
sau ocolire se caracterizează prin faptul că, deşi parţile aflate în conflict
recunosc existenţa conflictului, acestea nu doresc sa se confrunte.
Prin urmare, în concepţia unor specialişti, această abordare priveşte
conflictul ca pe o situaţie ce trebuie evitată cu orice preţ, conflictul
putând fi ţinut sub control prin ignorare. Acest tip de management
bazat pe evitarea conflictului este caracterizat prin capacitatea redusă a
părţilor aflate în conflict de a-şi impune propriile interese şi prin
cooperarea redusă sau slabă a oponenţilor, ceea ce duce inevitabil la un
grad sporit de frustrare pentru parţile implicate.
1.Evitarea agresivă presupune intimidarea partenerului pentru a-l împiedica să
continue. Mesajul transmis, verbal sau nonverbal, seamănă mai degrabă cu o
ameninţare de genul „vei regreta”.
2.Evitarea pasivă realizată prin întreruperea sau evitarea contactului, tăcerea,
schimbarea sau evitarea subiectului sau părăsirea locului în care se află partenerul
are la bază refuzul clar, explicit de a accepta conflictul.
3.Evitarea pasiv-agresivă este folosită de cei care provoacă, apoi abandonează
lupta. Îi vom vedea răspunzând la provocare printr-o afirmaţie cu o încărcătură
emoţională puternică, dar nu par dispuşi să primească un răspuns. Ana Stoica-
Constantin (2004) îi include în această categorie şi pe cei care fac o plângere, dar
refuză să participe la rezolvarea problemei.
4.Evitarea prin renunţare apare atunci când individul nu vede nicio ieşire din
situaţia respectivă.
5.Evitarea prin surogat se întâmplă atunci când îi împingem pe alţii în conflict, iar
noi rămânem spectatori sau atunci când conflictul nu se poartă cu persoana-obiect,
ci cu o alta mai puţin intimidantă. De exemplu, voi evita să mă cert cu şeful meu,
care este autoritar şi voi prefera, mai degrabă, să am un conflict cu secretara lui
pentru că simt mai puţină tensiune în relaţia cu ea.
6.Evitarea prin negare este o strategie prin care nu recunoaştem conflictul,
sperând că în felul acesta va dispărea, şi minimalizăm scopul şi dimensiunea
lui.
7.Evitarea prin rezolvarea prematură a problemei vizează faza iniţială şi
uneori poate duce la rezolvarea totală a conflictului. Alteori bulversează
partenerul prin confuzia pe care o creează şi permite evitarea adevăratei
probleme.
8.Evitarea prin capitulare se face prin acceptarea unui grad mai mare de
responsabilitate decât considerăm că ne revine sau capitulăm la toate
«capetele de acuzare». O variantă a acestui tip, spune autoarea, poate fi
prezentarea prematură şi artificială a scuzelor pentru a evita ce urmează.
• -Reacţia de confruntare.
este potrivită pentru următoarele situaţii:• situaţia conflictuală implică
valori sau politici şi există motivaţia necesară pentru apărarea acestora
(apărarea poziţiei care are dreptate);• este implicată relaţia dintre
superior şi subordonat;
menţinerea unei relaţii distante nu este criticabilă;
atunci când este necesară adoptarea unor decizii urgente şi rapide
-Reacţia bazată pe comunicare.
• Este nevoie de doi pentru a comunica.

• Tendinta generala in orice discutie este ca, persoana care ia prima cuvantul sa tina un
monolog nesfarsit, iar interlocutorul nu va avea astfel ocazia sa isi exprime punctul de
vedere.

• Pentru evitarea situatiilor neplacute, in care nu poti afla parerea celuilalt pentru ca nu l-ai
lasat sa ti-o spuna, propune-ti inca de la inceput sa afli si punctul lui de vedere legat de
conflictul avut.
• Persoanele care încearcă să înţeleagă punctul de vedere al celuilalt şi să ajungă la o
soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi, fără ca cineva să piardă, adoptă tactica de tip
• victorie-victorie.
6. Factori de escaladare şi de diminuare a conflictului.
Un conflict va fi accentuat dacă:
1. Cealaltă parte este considerată din start un inamic.
2. Se implică-direct sau indirect-alte persoane (imixtiuni inoportune).
3. Una sau ambele persoane se simt ameninţate de cealaltă parte
(neîncredere reciprocă)
4. Părţile nu sunt interesate să menţină o relaţie. Sunt preocupate doar de
propriul interes (dezinteres pentru relaţie).
5. Problemele implicate în conflict sunt în mod exagerat definite ca extrem
de importante (percepţie falsă, incorectă a realităţii)
6. Lipsa unor abilităţi de rezolvare a conflictului.
Un conflict va fi diminuat dacă:
1. Persoanele implicate sunt de bună credinţă, imparţiale şi capabile să
asculte active.
2. Părţile se concentrează exclusiv asupra problemelor aflate în discuţie şi nu
procedează la etichetări.
3. Se renunţă la ameninţări sau, dacă au fost deja avansate, sunt retrase la
timp.
4. Persoanele implicate au cooperat în trecut şi vor să continue relaţia.
5. Interesele, deşi diferite, sunt văzute ca posibil de negociat în mod amiabil
6. Persoanele implicate acceptă ajutor extern pentru rezolvarea conflictului.
• 7. Soluţionarea constructivă a conflictelor
Oamenii încearcă, de cele mai multe ori, să soluţioneze conflictele prin strategii de constrângere, de
intimidare şi ameninţare.Premise pentru o soluţionare constructivă a conflictelor:
-Modificarea perspectivei fundamentale asupra soluţionării conflictelor.
-Renunţarea la ameninţări şi la uzul de forţă.
-Propriile percepţii nu trebuie interpretate ca fiind singurele corecte.
-Implicarea unei terţe părţi.
-Discuţii comune în loc de fapte deja făcute.
• Exercitii:
• Câștig- câștig soluții care permit ambelor părți să câștige.
• Câștig- pierdere. Soluții in care câștigă numai o parte pe cheltuiala celeilalte
• Pirdere- pierdere. Soluții în care nici o parte nu are de câștigat.
.