EMISFERELE CEREBRALE

( Creierul mare)

1 . LOCALIZARE: ocupă cea mai mare parte a cutiei craniene, reprezintă cea mai mare
formaţiune a encefalului la om .

2. ALCĂTUIRE EXTERNĂ (MORFOLOGIE):

- două emisfere cerebrale – una stângă ( “se descurcă “ mai bine la rezolvarea de probleme şi la
lucrul cu cifrele şi cuvintele);
- una dreaptă (“se ocupă” de activităţile artistice);
- sunt separate de fisura interemisferică;
- sunt legate în partea bazală prin formaţiuni de substanţă albă: corpul calos, trigonul cerebral şi
comisura albă;
- cele două emisfere sunt uşor asimetrice: la dreptaci este mai dezvoltată emisfera stângă şi
invers;
- fiecare emisferă cerbrală are trei feţe: convexă(externă), medială (internă) şi bazală (inferioară);
- feţele emisferelor sunt brăzdate de şanţuri ce delimitează: a) LOBI –frontal , parietal, temporal,
occipital;
b) CIRCUMVOLUŢII – precentrală,
postcentrală;
c) ARII CORTICALE;

3.STRUCTURA INTERNĂ :
- substanţa cenuşie la exterior, formează SCOARŢA CEREBRALĂ;
- substanţa albă la interior;
- în profunzime se află nucleii bazali (nuclei de substanţă cenuşie) sau corpii striaţi ( rol –
atenţie şi coordonarea mişcărilor stereotipe).

SCOARŢA CEREBRALĂ

- segmentul cel mai dezvoltat la om;

- reprezintă segmentul superior de coordonare, control şi integrare a organismului în
mediul de viaţă;
Alcătuire : - ALOCORTEX
- NEOCORTEX

A. ALOCORTEXUL: partea cea mai veche, alcătuit din 2 straturi celulare.

- alcătuit din: arhicortex (creier primitiv, reprezentat de bulbii olfactivi) şi paleocortex (alcătuit
din structuri ale sistemululi limbic)
Sistemul limbic este dispus în jurul diencefalului, sub forma unui cerc. Are conexiuni cu
analizatorul olfactiv, mezencefal, hipotalamus şi cu unii nuclei talamici Este alcătuit din bulbii
olfactivi, corpul amigdalian şi hipocampul.
Funcţiile sistemului limbic:
- zona de proiecţie primară şi de integrare a informaţiilor olfactive;
- centru de reglare a activităţilor vegetative împreună cu hipotalamusul, contribuind la
menţinerea homeostaziei mediului intern;
- intervine în coordonarea comportamenului afectiv – emoţional şi instinctual (alimentar şi
sexual);
- intervine în funcţia de recompensă – pedeapsă manifestată prin controlul unor mişcări somatice
legate de actul alimentaţiei şi al comportamentelor.

1
B. NEOCORTEXUL: segmentul cel mai dezvoltat la om, aici se află centrii conştienţei;
alcătuit din 6 straturi celulare.
- este de trei tipuri: receptor, motor şi de asociaţie.

a) Neocortexul receptor sau senzitivo-senzorial reprezintă zona de proiecţie corticală a

diferitelor sensibilităţi specifice. Aici sosesc fibrele care conduc impulsurile sensibilităţilor:
- cutanată şi proprioceptivă conştientă în aria somestezică primară (din lobul parietal);această
arie este conectată funcţional cu aria motorie învecinată, cu care formează o unitate funcţională –
aria senzitivo-motorie;
-şi în aria somestezică secundară unde se proiectează probabil sensibilitatea protopatică;
- vizuală în lobul occipital;
- acustico-vestibulară în lobul temporal;
- gustativă în apropierea zonei somestezice de proiecţie a feţei;
- olfactivă pe faţa medială a emisferelor cerebrale.

Proiecţia corticală senzitivă se află în aria somestezică I şi are aspectul unui omuleţ deformat –
homunculus senzitiv – deoarece suprafaţa de reprezentare a fiecărei regiuni a corpului este
proporţională cu densitatea receptorilor şi nu cu mărimea ei (cele mai întinse reprezentări având
buzele, limba şi mâna).

b) Neocortexul motor: de aici pornesc axonii căilor motorii ce coordonează motilitatea

voluntară, rapidă, precisă a musculaturii scheletice din partea opusă a corpului.
- Aria motorie primară( principală) este localizată în lobul frontal şi cuprinde reprezentarea
tuturor segmentelor corpului extinse în concordanţă cu complexitatea mişcărilor acestora, iar
lezarea acesteia determină paralizia muşchilor striaţi ( sunt afectate mişcările voluntare);
- ariile piramidale;
- ariile extrapiramidale;
- centrul motor al vorbirii

Reprezentarea corticală - HOMUNCULUS MOTOR – este situată în aria motorie principală şi

este similară celei senzitive, având o suprafaţă mult mai mare pentru mână (implicată în
realizarea a numeroase mişcări fine şi grosiere comparativ cu alte regiuni ale corpului).

c) Neocortexul de asociaţie îndeplineşte funcţii psihice; comunică cu ariile motorii şi senzitive,

analizează informaţiile primite de la acestea, integrându-le şi comparându-le cu experienţele
anterioare. Excitarea acestor zone nu are nici efecte senzitive, nici motorii.Este extins în toată
scoarţa cerebrală, fiind compus din 3 zone funcţionale :
- aria de asociaţie (cortexul) prefrontală cu rol în determinarea personalităţii + funcţie
vegetativă
- aria de asociaţie temporală cu rol în memoria vizuală, reacţiile emoţionale şi în activitatea
sexuală;
- aria de asociaţie parietooccipială ce realizează integrarea superioară a sensibiltăţii somatice.

SUBSTANŢA ALBĂ

- este situată la interior şi este formată din trei tipuri de fibre mielinizate:
- de proiecţie, care leagă scoarţa cu etajele inferioare ale nevraxului; sunt senzoriale şi motorii;
- comisurale, care leagă între ele cele două emisfere cerebrale. Acestea formează corpul calos ,
trigonul cerebral şi comisura albă anterioară;
- de asociaţie care fac legătura între diferite zone ale aceleiaşi emisfere.
2
 4. FUNCŢIILE SCOARŢEI CEREBRALE

I. FUNCTIA reflexă

I.P.PAVLOV susţine că la baza activităţii corticale stau reflexele condiţionate .

Reflexele sunt de două tipuri:necondiţionate (înnăscute) şi condiţionate (dobândite prin învăţare).

REFLEXUL NECONDIŢIONAT REFLEXUL CONDIŢIONAT

Este înnăscut (se moşteneşte)
Este constant (intervine acelaşi mecanism)
Se închide la nivelul etajelor inferioare are SN
Este caracteristic pentru întreaga specie ( ex.
reflexul alimentar,respiraţia, tusea, strănutul
reflexul de apărare)
Este dobândit(se învaţă în anumite condiţii)
Este temporar(dispare după un anumit timp)
Se închide la nivelul scoarţei cerebrale
Este individual ( ex. reflexul auditivo-salivar
sau vizual-salivar )

PROCESE CORTICALE FUNDAMENTALE

Activitatea scoarţei cerebrale este expresia a două procese nervoase active, esenţiale: excitaţia şi
inhibiţia.
Excitaţia este procesul prin care activitatea efectorilor este provocată, menţinută sau
intensificată.
Inhibiţia este un proces cortical opus excitaţiei şi este urmată de diminuarea, întârzierea sau
încetarea temporară a activităţii efectorului.
Există două forme de inhibiţie:necondiţionată şi condiţionată.
Excitaţia şi inhibiţia sunt procese dinamice.Mobilitatea continuă celor două procese constituie
dinamica corticală.

ÎNVĂŢAREA ŞI MEMORIA

-caracteristici fundamentale ale SN;

- reprezintă un ansamblu de procese şi mecanisme prin care organismele se adaptează
comportamental şi se integrează în mediul de viaţă.

1. Învăţarea are loc numai dacă informaţiile primite se deosebesc de cele stocate sau de
experienţa anterioară a subiectului. Este în strânsă dependenţă cu atenţia şi starea de activitate
corticală.
Mecanismele învăţării sunt de două tipuri:
- nervoase:
o condiţionarea clasică pavlovistă, care se bazează pe elaborarea reflexelor condiţionate;
o condiţionarea operantă, care se bazează pe obţinerea unei recompense sau pe evitarea
unei pedepse;
- umorale: constau în sineza de mediatori chimici.

2. Memoria este capacitatea SN de fixare, conservare, recunoaştere şi evocare a experienţei

umane.Stă la baza procesului învăţării.

3
 Din punct de vedere fiziologic, memoria se bazează pe modificarea capacităţii de transmitere
sinaptică, ce urmează după o activitate neuronală anterioară.Această modificare determină
stabilirea unor căi de memorie ce po fi activate pentru a evoca evenimenele memorate.
Există trei tipuri de memorie :
- de reţinere momentană(câteva secunde)
- de scurtă durată (câteva minute sau ore)
- de lungă durată ( uneori toată viaţa)
Se consideră că molecula memoriei ar fi ARN.
Un rol imporant în memorarea, repetarea şi stocarea datelor îl are motivaţia = toalitatea
cauzelor care duc la o decizie comporamentală.

SOMNUL este necesar pentru funcţionarea normală a SN. Este o stare fiziologică periodică,
reversibilă, cu durata de 7-8 ore. Alternează cu starea de veghe.

II. FUNCŢIA de analiză şi sinteză

Funcţia de analiză constă în capacitatea cortexului cerebral de a face analiza fină şi a

diferenţia stimulii asemănători după caracteristicile lor: intensitate, durată, succesiune. În acest
mod, scoarţa alege din multitudinea excitanţilor primiţi numai pe cei importanţi pentru organism
şi le oferă răspunsuri corespunzătoare.Se realizează astfel adaptarea fină la condiţiile mediului.

Funcţia de sinteză constă în capacitatea cortexului cerebral de a grupa, sistematiza şi

sintetiza excitanţii ce acţionează simultan sau succesiv asupra ei. Rolul esenţial în această funcţie
revine neocortexului de asociaţie.
Cele două funcţii se intercondiţionează şi asigură integrarea organismului în mediul de viaţă.

III. FUNCŢIA de semnalizare

- este capacitatea scoarţei cerebrale de a face un excitant indiferent, care nu acţionează direct
asupra organismului, să poată semnaliza fenomenele favorabile sau defavorabile cu
importanţa biologică asupra organismului.
- Se desfăşoară paralel cu cea de analiză;
După Pavlov, există două sisteme de semnalizare:
 Primul sistem de semnalizare, prezent la om şi la animale, semnalizează lumea
înconjurătoare cu ajutorul excianţilor exerni, care ajung la cortexul cerebral prin intermediul
analizatorilor. Ei semnalizează diferitele însuşiri(culoare, miros, formă, poziţie în spaţiu) ale
corpurilor din natură.
 Al doilea sistem de semnalizare, propriu omului, este limbajul (cuvintele scrise sau
vorbite). Cuvântul poate înlocui orice excitant din primul sistem de semnalizare , devenind
semnal al semnalelor ( prin sensul său).Cuvântul stă la baza abstractizării, generalizării şi
gândirii.Rezultatul existenţei şi funcţionării celui de-al doilea sistem de semnalizare este
conştiinţa umană, forma superioară de reflectare a realităţii obiective.

Al doilea sistem de semnalizare, realizează relaţiile cu mediul prin intremediul primului sistem
de semnalizare.