Sunteți pe pagina 1din 15

Economia de piaţă este o economie de schimb în care

proprietatea privată este dominantă, raportul dintre cerere şi


ofertă determină principiile de stabilire a priorităţilor economice
şi a metodelor de organizare şi produce, iar preţul este cel mai
important instrument de reglare a accesului la bunurile
economice.

Cauzele apariţiei economiei de schimb sunt:


 Diviziunea muncii;
 Specializarea producătorilor. Aceasta presupune orientarea
producătorilor spre un anumit domeniu.
 specializarea: se referă la separarea agenților economici pe activităti,
produse, etc;
 schimbul: este corolarul logic și practic al specializării, presupunând
schimbul de activități între agenții economici, într-un anumit raport de
schimb astfel încât nevoile economice să poată fi satisfăcute în cât mai
bune condiții pentru toți;
 moneda: este mijlocul cel mai bun de intermediere a schimbului
economic, datorită faptului că are cea mai mare lichiditate;
 proprietatea privată: constă în exercitarea liberă a ansamblului
atributelor proprietății (posesie, folosința, dispoziție, uzufruct). Este
asociată deseori cu libertatea economică.
Economia naturală (economia dinaintea schimbului)
este acea formă de economie în care produsele obţinute
sunt consumate de producători înşişi împreună cu familiile
lor.

Cele două forme de economie au două faze distincte:


1. Economia naturală
2. Economia marfară: - economia monetară;
- economia de credit.
 diviziunea socială a muncii a permis crearea unei varietăți mari de bunuri
și a pus bazele schimbului.
 producătorii erau separați, pentru că după apariția diviziunii sociale a
muncii, producția nu putea să ia naștere dacă producătorii nu erau separați.
La baza acestei separații se afla o anumită formă de proprietate asupra
mijloacelor de producție.
 economia de schimb a căpătat diferite forme de dezvoltare în decursul
timpului și trăsăturile sale s-au completat, adică: activitatea economică a
gravitat tot mai mult în jurul pieței. Piața devine instituția centrală în jurul
căreia gravitează întreaga viață economică; ea mediază între producători și
consumatori. Tot piața oferă informații necesare pentru a decide ce, cum,
cât, pentru cine să se producă.
 monetarizarea (producție pentru vânzare): toate tranzacțiile de vânzare-
cumpărare se fac acum prin bani.
1. Primul tip în succesiunea istorică este cel al economiei de
piaţa al concurenţei perfecte.
2. Economia de piaţă a concurenţei imperfecte a apărut în
ţările industrial dezvoltate.
3. Un nou tip al economiei de piaţă orientată şi controlată
într-o oarecare măsură de stat a apărut în timp şi s-a dezvoltat
după criza mondială din 1929-1933.
4. Economia socială de piaţă.
Dezvoltarea economică a unei ţări are loc în două etape, în
funcţie de motivaţia acestei dezvoltări, şi anume:
 într-o primă etapă este necesară trecerea de la sărăcie la un nivel
de trai decent generalizat;
 într-o a doua etapă este necesară trecerea la o completare
calitativă a nivelului de trai asigurat în prima etapă, şi prin
satisfacerea altor trebuinţe.

Având în vedere cele de mai sus, putem afirma că primul


obiectiv al dezvoltării economice a României este organizarea
unei producţii de masă a bunurilor de larg consum şi a
infrastructurii, care să asigure ridicarea nivelului de trai al
tuturor locuitorilor ţării.
Economia României este o economie de piață,
conform Constituției din 1991.
Conform acesteia, statul este obligat să asigure
libertatea comerțului și protecția concurenței loiale. În
economia României acționează așadar legea cererii și a
ofertei. La baza acesteia se află proprietatea privată
care trebuie protejată și garantată.
Constituirea statului naţional unitar român a marcat
începutul unei noi etape în evoluția economică a României,
etapă caracterizată prin creşterea mai rapidă a forţelor de
producţie și a celor din industrie.

Unirea a dus la:


 întărirea potenţialului economic al ţării;
 a creat condiţiile necesare fructificării la scală naţională a
bogaţiilor solului și subsolului;
 a accentuat rolul industriei în ansamblul economiei, potenţialul
industrial crescând mai mult decât dublu.
Starea actuală a economiei româneşti este cea mai slabă din Europa
Centrală şi de Est, consideră majoritatea celor 74 de experţi financiari.
România stă însă bine: 50% dintre analişti consideră că economia o va
duce mai bine în următoarele şase luni, în timp ce o treime nu se
aşteaptă la nici o schimbare din acest punct de vedere. Ungaria este
singura ţară din regiune cu perspective mai bune decât România.
Pe de altă parte, aproape jumătate dintre experţi nu se aşteaptă la
nici o schimbare a raportul euro/leu în următoarele şase luni.
Începutul lui 2011 este similar cu sfârșitul lui 2010 și nu s-a
observat o îmbunătățire a situației economice, iar revenirea ar putea avea
loc spre finalul lui 2011, a subliniat Guy Poupet, președintele și
directorul general al BRD SocGen.
Economia Romaniei va continua să crească și în 2012,
consumul se va redresa ajutat de salarii, piața auto își va reveni după
3 ani de cădere, iar statul va fi principalul investitor în construcții.
Principalele industrii ale României sunt cea textilă și de
încălțăminte, industria metalurgică, de mașini ușoare și de asamblare
de mașini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de
construcții, chimică, alimentară și cea de rafinare a petrolului. În
prezent, industria constructoare de mașini este foarte largă și este
orientată înspre piață. Industria românească de IT cunoaște o creștere
anuală constantă.
Puterea economică a României este concentrată în primul rând
pe producerea de bunuri de către întreprinderile mici și mijlocii în
industrii precum cea a mașinilor de precizie, vehiculelor cu motor,
industria chimică, farmaceutică, a aparatelor electrocasnice și a
îmbrăcămintei.
Industrie
Schimburi
comercial Energie
e cu alte
țări

Forța de Construcții
muncă
Sectoarele
economiei

Finanțe Agricultură

Comunica
Turism
țiile
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Economia_Rom%C3%A2niei
2. http://www.proiecte.ro/economie/etapele-constituirii-
econimiei-de-piata-in-romania-66969
3. http://dezvoltareconomica.blogspot.ro/
4. http://documents.tips/documents/etapele-constituirii-
economie-de-piata-in-romania.html#
5. http://conspecte.com/Teoria-econamica/economia-
romaniei.html
VĂ MULȚUMIM
PENTRU ATENȚIE !

S-ar putea să vă placă și