Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FIRMEI
ANUL II
2020
CUPRINS
Cap.III. – Investiţiile.............................................................................................24
3.1. Durata de recuperare a investiţiei.....................................................................24
3.2. Valoarea actualizată netă (VAN).....................................................................26
3.3. Indicele de rentabilitate (IR).............................................................................29
3.4. Rata rentabilităţii interne (RIR).......................................................................30
2
CAPITOLUL I
CONCEPTUL ŞI FUNCŢIILE GESTIUNII FINANCIARE
A ÎNTREPRINDERII
1.1. Conceptul privind Gestiunea financiară a
întreprinderii
11
Stancu, I. - „Gestiunea financiară“, Ed. Economică, Bucureşti, 1994, p. 25.
3
1.2.1. Funcţia de repartiţie a Gestiunii financiare a
întreprinderii
În general, prin funcţia de repartiţie a Gestiunii financiare a
întreprinderii se înţelege formarea, repartizarea şi utilizarea capitalurilor în
vederea realizării obiectivelor întreprinderii. Funcţia de repartiţie se
concretizează în constituirea, repartizarea şi utilizarea capitalurilor proprii şi
împrumutate, în repartizarea profitului, rambursarea creditelor şi achitarea
obligaţiilor.
55
Adochiţei, M., - Op. cit., p. 21.
5
3. metoda creditării;
4. metoda finanţării bugetare.
66
Stancu, I., - „Finanţe“, Ed. Economică, Bucureşti, 1996, p. 375.
77
Adochiţei, M., - Op. cit., p. 29.
6
1.5. Structura financiară şi politica financiară a unei firme
88
Adochiţei, M., - Op. cit., p. 32.
99
Adochiţei, M., - Op. cit., p.34.
7
CAPITOLUL II
SURSELE DE FINANŢARE
8
Acţiunile nu aduc venituri certe, iar deţinătorilor de acţiuni comune nu li se
garantează dividende întrucât acestea vor fi distribuite doar dacă firma va
realiza profit.
Pe parcursul activităţii sale, o firmă poate emite noi acţiuni în
vederea majorării capitalului. Aceste noi acţiuni conferă noilor acţionari
aceleaşi drepturi ca şi cele vechi. Însă, acţionarii iniţiali au un drept
preferenţial de a subscrie noile acţiuni.
Preţul de emisiune al noilor acţiuni este mai mic decât cursul la
bursă al acţiunilor, astfel încât acestea să fie atractive pentru cei care doresc
să-şi plaseze capitalul. Dacă preţul de emisiune al noilor acţiuni ar fi egal
sau mai mare decât cursul lor bursier, atunci potenţialii investitori şi-ar
putea achiziţiona acţiuni de la bursă sau de pe piaţa secundară, la un preţ
mai mic şi ar obţine astfel un câştig, iar noile acţiuni nu ar mai fi atractive.
Majorarea capitalului unei firme se poate realiza, nu doar prin
emiterea de noi acţiuni, ci şi prin:
- aporturi noi în numerar şi natură;
- încorporarea rezervelor;
- fuziune şi absorbţie.
Dintre acestea doar majorarea capitalului prin noi aporturi în
numerar reprezintă o modalitate de finanţare directă prin care firma îşi poate
procura noi lichidităţi. Astfel, această modalitate de finanţare directă se
poate realiza sub două forme, şi anume:
- aport nou în numerar realizat de către vechii acţionari; este dificil
de realizat întrucât trebuie ca toţi vechii acţionari să consimtă în legătură cu
majorarea contribuţiei lor la capitalul social;
- emiterea de noi acţiuni care pot fi subscrise atât de către vechii
acţionari cât şi de alţi noi acţionari.
Dreptul preferenţial de subscriere permite vechilor acţionari să
cumpere acţiuni noi la preţul de emisiune, dar numai într-un număr
proporţional cu cele pe care le deţin. Potenţialii investitori care doresc să
cumpere acţiuni noi, vor trebui să achiziţioneze mai întâi de la vechii
acţionari neinteresaţi de noile acţiuni, un anumit număr de drepturi de
subscriere şi abia apoi va putea să cumpere noi acţiuni la preţul de emisiune.
Astfel, acţionarii vechi fie cumpără numărul corespunzător de acţiuni noi,
fie pot opta pentru vânzarea drepturilor de subscriere pe care le deţin astfel
încât nu vor pierde nimic din cauza faptului că se reduce valoarea nominală
nouă a acţiunilor, dar nici nu vor câştiga nimic în plus din această
operaţiune.
Majorarea capitalului prin emiterea de noi acţiuni conduce la
apariţia de noi acţionari în cadrul firmei, împreună cu care acţionarii vechi
9
vor trebui să-şi împartă profitul obţinut şi puterea, ceea ce poartă numele de
„diluarea profitului“ şi „diluarea puterii“. 10
Majorarea capitalului se poate realiza şi prin încorporarea
rezervelor, dar astfel nu apar fluxuri financiare noi şi nici resurse financiare
noi. În urma deciziei de încorporare a rezervelor în capitalul social, firma
respectivă poate opta pentru una din următoarele două variante:
- emite acţiuni noi pe care le distribuie în mod gratuit vechilor
acţionari;
- majorează valoarea nominală a acţiunilor existente.
De asemenea, tot la fel cum acţionarii şi asociaţii decid să-şi
majoreze aportul adus la capitalul social al firmei, pot opta pentru reducerea
aportului lor sau pentru scăderea din capitalul social a pierderilor
înregistrate de societate.
„Operaţiunea de reducere a capitalului prin scăderea pierderea
poartă denumirea de asanare financiară“.11
B) O altă sursă externă de formare a capitalurilor proprii o
reprezintă contribuţia statului sau a unor organisme financiare specializate.
Statul acordă firmelor, în anumite situaţii prevăzute de lege, prime
şi subvenţii nerambursabile. Organismele financiare pot participa cu
„fonduri proprii pentru dezvoltarea întreprinderii. Obiectivul lor este ca
întreprinderea să cunoască asemenea dezvoltare şi rentabilitate încât la
sfârşitul unei perioade de câţiva ani să poată fi introdusă în bursă, deci, ca
banca să se poată retrage din investiţie“12 şi să obţină profit.
1010
Adochiţei, M. - Op. cit., p. 59.
1111
Adochiţei, M. - Op. cit., p. 64.
1212
Adochiţei, M. - Op. cit., p. 55.
10
- apără libertatea de acţiune a întreprinderii, în sensul că autonomia
financiară dobândită prin autofinanţare îngăduie acesteia independenţă de
gestionare faţă de organismele financiare şi de credit, organisme care
exercită un control riguros spre a-şi asigura garanţia capitalurilor date cu
împrumut“.13
Deşi, autofinanţarea prezintă asemenea avantaje, într-o economie
de piaţă funcţională marea majoritatea a întreprinderilor apelează într-o
formă sau alta la capitaluri împrumutate. De asemenea, în favoarea
recurgerii la capitaluri împrumutate pledează şi teoria financiară a levierului
financiar.
1313
Adochiţei, M. - Op.cit., p. 57.
11
7. preţul de rambursare poate fi mai mare decât valoarea nominală
ceea ce conduce la apariţia aşa-numitei prime de rambursare;
8. obligaţiunile pot fi cotate la bursa de valori, tot la fel ca şi
acţiunile unor societăţi comerciale. Societatea respectivă poate să cumpere
obligaţiunile de la bursă la un preţ ce poate fi inferior valorii de rambursare
ceea ce va conduce la realizarea unei economii.
Deţinătorii obligaţiunilor, spre deosebire de acţionari, sunt
confruntaţi cu „mai puţine riscuri, securitatea acestora fiind mai bine
asigurată. Motivului de securitate i se adaugă şi cel de lichiditate, deoarece
posesorul de economii preferă să-şi investească banii în titluri negociabile la
bursă, avantaj neoferit de întreprinderile cu dimensiuni reduse /…/
Particularitatea acestui împrumut constă în aceea că întreprinderea face apel
la economia publică, astfel că solicită finanţarea de la un ansamblu de
indivizi şi nu de la o instituţie financiară. Datoria întreprinderii se
materializează în obligaţiuni.“14
Pentru asigurarea echilibrului financiar firmele trebuie să asigure o
anumită corelaţie între scadenţa creditelor pe termen lung şi durata de
amortizare a imobilizărilor care au fost finanţate din aceste împrumuturi.
2.1.c. Leasingul
1414
Adochiţei, M. - Op. cit., p. 68.
1515
Basno, C.; Dardac, N.; Floricel, C. - „Monedă. Credit. Bănci“ – E. D. P., Bucureşti, 1995,
p. 261.
12
2.2. SURSELE DE FINANŢARE PE TERMEN SCURT
2.2.a. Mobilizarea creanţelor
2.2.a.1. Factoringul
2.2.a.2. Scontarea
1616
Basno, C.; Dardac, N.; Floricel, C. - Op. cit., p. 264.
13
Scontarea este operaţiunea prin care beneficiarul unei cambii o
cedează unui alt beneficiar (de regulă banca) în schimbul valorii actuale a
cambiei. Agenţii economici apelează de regulă la această operaţiune atunci
când au nevoie de lichidităţi şi nu mai pot aştepta până la scadenţă. Banca
percepe pentru scontarea unei cambii un comision, scontul (dobânda
percepută de la scontare până la scadenţă) şi o garanţie care va fi restituită
în momentul încasării cambiei.
Valoarea scontului ce trebuie plătit băncii se determină pe baza
relaţiei:
Vn xTs x Nz
S= ,
365
unde:
S = scontul;
Vn = valoarea nominală a cambiei;
Ts = taxa scontului;
Nz = nr. de zile de la scontare până la scadenţă.
Aplicatie:
S.C. „Beta“ S.A., beneficiarul unei cambii, în valoare de 36.500
lei, scadentă pe 25 iunie a.c. o prezintă la bancă spre scontare pe 1 iunie a.c.
Taxa scontului practicată de banca respectivă este de 30%, comisionul este
de 100 lei, şi garanţia de 10% din valoarea nominală a cambiei până în
momentul încasării acesteia. Să se determine ce sumă va încasa S.C. „Beta“
S.A. în momentul scontării?
Rezolvare:
unde:
Va = valoarea actuală a cambiei;
Vn = valoarea nominală a cambiei;
S = scontul
Vn xTs x Nz
S= ,
365
14
unde:
Vn = 36.500 lei
Ts = 30% = 0,30
Nz = nr. de zile de la scontare până la scadenţă = 25 zile.
36.500 x 30 % x 25
S= =750 lei
365
Garanţia = 10% x 36.500 = 3.650 lei
Deci: Va = 36.500 – 750 – 100 – 3.650
Va = 32.000 lei.
CP DTL
CMPK =k x +r x x (1−t i)
CP + DTL CP+ DTL
unde:
CMPK = costul mediu ponderat al capitalului;
k = costul capitalului propriu (rata dividendelor);
r = costul capitalului împrumutat (rata medie a dobânzii);
CP = capital propriu;
DTL = datorii pe termen lung;
ti = cota impozitului pe profit.
1818
Adochiţei, M. - Op. cit., p. 84.
16
17
Aplicatie:
Să se calculeze costul mediu ponderat al capitalului total al unei
firme din România, dacă cota impozitului pe profit este de 16% şi care
prezintă următoarea situaţie:
Rezolvare:
CP DTL
CMPK =k x +r x x (1−t i)
CP + DTL CP+ DTL
unde: k = 15%
r = 10%
CP = 6.000 mii lei
DTL = 4.000 mii lei
ti = 16 %
Deci, CMPK va fi de:
6.000 4.000
CMPK =0,15 x + 0,10 x x (1−0,16)
6.000+ 4.000 6.000+ 4.000
CMPK=0,1296=12,96 %
În ceea ce priveşte costul capitalurilor împrumutate, dobânda se
poate exprima fie în sumă absolută, fie sub formă de rată în procent.
Dobânda exprimată sub formă de sumă absolută se calculează pe baza
relaţiei:
D=C 0 x n x i
18
n = durata creditului;
i = rata dobânzii.
Rata dobânzii (i) reprezintă „venitul unei sume de 100 lei plasată
pe o perioadă de un an şi depinde de cererea şi oferta de capitaluri.“19
De asemenea, dobânzile se pot grupa în:
- dobânzi simple – cele care nu dau naştere la alte dobânzi;
- dobânzi compuse – cele care generează în permanenţă alte
dobânzi care se vor adăuga la capitalul împrumutat.
Dobânda simplă se determină cu ajutorul uneia din următoarele
relaţii:
1) dacă perioada pentru care se acordă creditul este exprimată în
ani, relaţia de calcul este următoarea:
C0 x n x i
Ds =
100
unde: Ds = dobânda simplă;
Co = capitalul împrumutat;
N = nr. de ani;
i = rata dobânzii.
2) dacă perioada creditării este exprimată în luni, relaţia pentru
dobânda simplă se scrie astfel:
C0 x n x i
Ds =
12 x 100
unde: n = nr. de luni.
3) dacă durata pentru care se acordă creditul este exprimată în zile,
dobânda simplă se calculează astfel:
C0 x n x i
Ds =
360 x 100
unde: n = nr. de zile.
1919
Adochiţei, M. - Op. cit., p. 82.
19
Dc =C n−C 0
unde:
Dc = dobânda compusă;
Cn = capitalul la finele anului;
Co = capitalul împrumutat iniţial;
C n=C 0 x (1+i)n
Aplicatie: S.C. „Alfa“ S.A. împrumută 200 mii lei, cu o rată a dobânzii de 8
% pe an, pe o perioadă de 5 ani. Să se întocmească planul de rambursare cu
amortisment constant.
20
C0
Am =
n
unde: Am = amortismentul;
C0 = capitalul împrumutat;
n = nr. de ani.
200.000
Astfel, Am = =40.000 lei/an
5
2. plan de rambursare cu anuitate constantă sau cu rate anuale egale
Aplicatie: Pentru aceleaşi date de la punctul 1 să se întocmească planul de
rambursare a creditului dar cu anuitate constantă.
Anuitatea constantă se determină cu ajutorul relaţiei:
C0
a=
1−(1+i)−n
i
unde: a = anuitatea;
C0 = creditul;
i = rata dobânzii;
n = durata creditului (ani).
200.000
a= −5
Astfel, 1−(1+0,08) = 50.091 lei/an
0,08
21
5 - 50.091 3.709 46.382
Aplicaţii
Rezolvare:
C0⋅n⋅i 400⋅3⋅10
Ds = = mii . lei=120 mii lei
100 100
C 0⋅n⋅i
Ds =
b) 12 x 100 , unde: n = 20 luni
400⋅20⋅10
Ds = mii.lei=66 , 667 mii lei
12⋅100
C 0⋅n⋅i
Ds =
c) 360⋅100 , unde: n = 240 zile
22
400⋅240⋅10
Ds = mii .lei=26 , 67 mii . lei
360⋅100
Rezolvare:
Co = 100.000 lei
n = 3 ani
i = 20 %
An Credit Rata Dobânda Capitalul
nerestituit dob. anuală datorat
la finele anului
1 100.000 0,2 20.000 120.000
2 120.000 0,2 24.000 144.000
3 144.000 0,2 28.800 172.800
Total - - 72.800
23
4). Atunci când capitalizarea dobânzii se va face trimestrial, să se
determine care va fi dobânda şi capitalul împrumutat la sfârşitul fiecărui
trimestru, dacă împrumutul este tot de 100.000 lei, i = 20% pe an şi n = 3
ani.
20 %
= =5 %
Rata dobânzii trimestriale 4
Nr. de trimestre de creditare = 3 x 4 trim./an = 12 trim.
24
CAPITOLUL III
INVESTIŢIILE
2020
Toma, M; Brezeanu, P. - „Finanţe şi gestiune financiară“, Ed. Economică, Bucureşti,
1996.
25
Aplicaţie
1 60. 000 14
= x−4=
x−4 14 .000 60
Fi V
VAN= (1+i) n
-I 0 +
(1+i)n ,
unde:
27
VAN = valoarea actualizată netă;
Fi = fluxurile financiare anuale pozitive;
n = durata de viaţă economică a investiţiei;
V = valoarea reziduală;
i = coeficientul de actualizare (rata medie a dobânzii bancare sau
costul mediu ponderat al capitalului calculat în capitolul precedent).
Observaţie
- Atunci când coeficientul de actualizare (i) creşte, pe baza relaţiei
precedente se observă că VAN scade, şi invers.
Aplicaţie
Rezolvare:
I0 = 10 mil. lei;
n = 10 ani;
Fi = 2,5 mil. lei;
V=0
i = 15% = 0,15
Fi V
VAN= (1+i) n
-I 0 +
(1+i)n
2,5 1 1 1
VAN =∑ −10 mil+0=2,5⋅( + +.. .+ )−10 mil . lei
(1+0 ,15 )10 1, 15 1 , 15 2
1, 1510
−n
1 1−(1+i)
∑ (1+i)n
=
i
Se ştie că:
−10
1−(1, 15)
VAN=2,5⋅ −10≃2,55 mil .lei
0, 15
28
Deci, proiectul de investiţii este rentabil, întrucât aduce în cursul
celor 10 ani o valoare actualizată netă (profit actualizat) de 2,55 mil.lei, mai
mare decât dacă cei 10 mil. lei ar fi fost plasaţi într-un depozit bancar, cu
dobândă capitalizată, la o rată a dobânzii de 15 %, pe o perioadă de 10 ani.
3.2.2. Metoda profiturilor contabile de determinare a VAN
Aplicaţie
Dobânda Profit.
EBE Capit. aferenta contab.(EBE-
An Am
(Fi) neamortizat capit. Am-Dob.)
neamortiz (Pri)
1 200.000 160.000 640.000 96.000 -56.000
2 225.000 160.000 480.000 72.000 -7.000
3 230.000 160.000 320.000 48.000 22.000
4 240.000 160.000 160.000 24.000 56.000
5 220.000 160.000 - - 60.000
Pri V
VAN= (1+i) n
+
(1+i)n
29
−56 . 000 7 . 000 22 . 000
VAN = − + +
(1+ 0 ,15 )1 (1+0 , 15)2 (1+0 , 15 )3
56 . 000 60 .000
+ +
(1+0 , 15) (1+0 ,15 )5
4
Fi
(1+i) n
IR =
I0
Indicele de rentabilitate pe termen scurt este reprezentat printr-o
dreaptă, iar pe termen lung este reprezentat printr-o curbă.
Se va alege acel proiect de investiţii care are un indice de
rentabilitate mai mare.
Aplicaţie
30
3 3000 2000 0,7513 2254 1503
Total 5500 4500 - 4403 3611
4403 3611
I RA = =1 , 46 I RB = =0 , 90
3000 , 4000
Deci, dintre cele două proiecte posibile, va fi ales proiectul de
investiţii A care conduce la o rentabilitate mai ridicată.
2121
Toma, M.; Brezeanu, P., - „Finanţe şi gestiune financiară“, Ed. Economică, Bucureşti,
1996, p. 194.
31
Fi V
VAN= (1+i) n
-I 0 +
(1+i)n
=0
sau
VAN1
i=i1 + ×(i 2 -i1 )
VAN1 +|VAN 2 |
Demonstraţie
Δ ABC≈ ΔA ' B ' C '
32
VAN 1 |VAN 2|
AB A ' B ' =
= i−i 1 i 2 −i
BC B ' C '
Aplicaţie
33
valoare reziduală (V)
ptr. proiect A = 0
ptr. proiect B = 0
Să se determine ce proiect de investiţii va fi ales, folosind criteriul
RIR.
Proiectul A
Pentru i = 0.2
5
Fi 140. 000
⇒VAN A =∑ k
−I 0 = ∑ k
−450 .000=−31 .314 ,3
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 2 )
Pentru i = 0.17
5
Fi 140. 000
⇒VAN A=∑ k
−I 0 = ∑ k
−450 . 000=−2 . 091. 54
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 17 )
Pentru i = 0.15
5
Fi 140. 000
⇒VAN A=∑ k
−I 0 = ∑ k
−450 . 000=19 .301 , 71
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 15 )
Pentru i = 0.16
5
Fi 140. 000
⇒VAN A=∑ k
−I 0 = ∑ k
−450 . 000=8 . 401 , 112
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 16 )
Pentru i = 0.165
5
Fi 140. 000
⇒VAN A=∑ k
−I 0 = ∑ k
−450 .000=3 .105 , 06
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 165 )
Pentru i = 0.1675
5
Fi 140. 000
⇒VAN A =∑ k
−I 0 = ∑ −450 .000=494 , 48
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 1675 )k
34
Pentru i = 0.169
5
Fi 140. 000
⇒VAN A =∑ k
−I 0 = ∑ k
−450 .000=−1 .060 , 06
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 169 )
Pentru i = 0.168
5
Fi 140. 000
⇒VAN A =∑ k
−I 0 = ∑ k
−450 .000=−24 ,675
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 168 )
Pentru i = 0.1676
5
Fi 140. 000
⇒VAN A =∑ k
−I 0 = ∑ k
−450 . 000=390 , 5736
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 1676 )
35
Proiectul B
Pentru i = 0.1
7
Fi 180. 000
⇒VAN A =∑ k
−I 0 = ∑ −850 . 000=26 .315 , 39
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 1 )k
Pentru i = 0.15
7
Fi 180. 000
⇒VAN A =∑ k
−I 0 = ∑ k
−850. 000=−101. 124
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 15 )
Pentru i = 0.125
7
Fi 180. 000
⇒VAN A =∑ k
−I 0 = ∑ k
−850. 000=−41 . 385 ,8
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 125 )
Pentru i = 0.11
7
Fi 180. 000
⇒VAN A=∑ k
−I 0 = ∑ k
−850 .000=−1 .804 ,67
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 11 )
Pentru i = 0.1075
7
Fi 180. 000
⇒VAN A=∑ k
−I 0 = ∑ −850. 000=5. 090 , 416
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 1075 )k
Pentru i = 0.109
7
Fi 180. 000
⇒VAN A=∑ k
−I 0 = ∑ k
−850. 000=942 ,7803
( 1+i ) k =1 ( 1+0 . 109 )
36
i 1⋅|VAN 2|+i 2⋅VAN 1
RIR(i) B =
VAN 1 +|VAN 2| =
0,109⋅1. 804 ,67+0 .11⋅942 ,7803
942 ,7803+804 , 67 =0,109343
Pentru A i = 16,797%
Pentru B i = 10,9343%
Firma se va decide pentru proiectul de investiţii A care are o rată a
rentabilităţii interne mai mare.
37
CAPITOLUL IV
AMORTIZAREA MIJLOACELOR FIXE
100
K= (%)
DNU ,
Astfel,
Am =Vi ×K ,
Aplicaţie
Rezolvare:
100 100
K= = =10 %
DNU 10
10
A m=V i⋅K= ⋅7 mil .=700 mii. lei/an
100
39
60 60
A m ch . de exp l.= ⋅A m= ⋅700 mii .lei=420 mii .lei /an
100 100
Diferenţa dintre amortizarea liniară şi amortizarea indusă în
cheltuielile de exploatare (700 mii. – 420 mii. = 280 mii. lei/an) va fi
înregistrată în cheltuieli excepţionale cu amortizarea.
Aplicaţie
40
4 32.666 16.333 16.334
5 16.333 16.333 -
100 100
K= %= =20 %
DNU 5
K deg r =K⋅1,5=30%
Aplicaţie
41
Să se amortizeze un mijloc fix cu Vi = 100.000 lei într-o perioadă
de 6 ani (DNU) utilizând sistemul de amortizare accelerat.
V
k= i
Q
unde: Vi = valoarea de intrare;
Q = producţia totală.
Aplicaţie
42
O firmă a cumpărat un mijloc fix la preţul de 42.000. lei. Se
estimează că utilajul va avea o DNU = 10 ani şi va contribui la obţinerea a
70.000 de buc. De produse. În anul respectiv, întreprinderea îşi planifică să
producă 10.000 de produse, iar în anul următor 5.000 de produse. Să se
determine Am anuală pentru primii 2 ani de funcţionare a utilajului după
metoda amortizării în funcţie de volumul de activitate.
Vi = 42.000
DNU = 10 ani
QT = 70.000 buc.
I an Q1= 10.000 buc.
II an Q2 = 5.000 buc.
Vi
k=
Se ştie : QT
42 .000
k= =0,6 lei /buc . de produs
70. 000
Am1 = k x Q1 = 0,6 x 10.000 = 6.000 lei
Am2 = k x Q2 = 0,6 x 5.000 = 3.000 lei
43
CAPITOLUL V
GESTIUNEA ACTIVELOR CIRCULANTE
Orice întreprindere trebuie să dispună de active fixe şi active
circulante pentru a putea să-şi atingă obiectivul său (producţie şi
comercializare). Activele circulante sunt alcătuite din:
- stocuri
- creanţe
- disponibilităţi băneşti
„Din punct de vedere al duratei, activele circulante sunt bunuri
destinate a fi consumate într-o perioadă scurtă de timp, prin încorporarea lor
în fabricaţie sau prin vânzarea lor ca atare.“25
În cadrul activelor circulante ponderea cea mai mare o deţin
stocurile. Mărimea acestora depinde în special de durata ciclului de
exploatare, de valoarea producţiei, ritmicitatea aprovizionării şi desfacerii.
Stocul nu trebuie să fie nici foarte mic şi nici foarte mare. Un stoc foarte
mic poate produce rupturi în aprovizionare şi producţie, iar un stoc prea
mare necesită resurse financiare suplimentare.
Activele circulante sunt o parte a activului economic care se
caracterizează printr-o transformare permanentă şi consumarea lor într-un
singur exerciţiu economico-financiar precum şi prin transmiterea valorii lor
integrale asupra producţiei în care se încorporează.
În cadrul activelor circulante intră elemente, precum: materii
prime, materiale, combustibili, producţie neterminată, semifabricate,
produse finite, clienţi, mijloace băneşti.
Se asimilează activelor circulante şi obiectele de inventar de mică
valoare sau scurtă durată, echipamentele şi materialele de protecţie care
prezintă deosebiri din punct de vedere al duratei şi modului de transmitere a
valorii faţă de celelalte active circulante.“26
O importanţă deosebită o are utilizarea combinată a fondurilor
proprii şi împrumutate astfel încât să se asigure o reducere a costului
capitalului, un grad acceptabil de îndatorare şi autonomie financiară.
Nevoia de credite este în general mai mare în ramurile cu activitate
sezonieră întrucât volumul activelor circulante suferă variaţii sensibile de la
o perioadă la alta.“27
Volumul activelor circulante depinde de mai mulţi factori precum:
2525
Adochiţei, M. - Op. cit., p. 148.
2626
Adochiţei, M. - Op. cit, p. 150.
2727
Ibidem.
44
- volumul producţiei, al aprovizionării şi desfacerii şi viteza de
rotaţie a activelor circulante.
În ceea ce priveşte viteza de rotaţie, accelerarea acesteia,
influenţează, în sensul că are loc o eliberare de resurse financiare.
Încetinirea vitezei de rotaţie atrage după sine o creştere a activelor
circulante, o blocare de fonduri, reducând eficienţa utilizării capitalului.“ 28
Ciclul de exploatare reprezintă ansamblul operaţiunilor care au loc
în cadrul unei firme, în vederea realizării de bunuri şi servicii.
Ciclul de exploatare presupune 3 faze:
- faza aprovizionării cu bunuri şi servicii;
- faza producţiei când are loc prelucrarea materiilor prime şi
materialelor, în vederea realizării produselor finite;
- faza comercializării, adică vânzarea produselor finite realizate.
Aprovizionarea cu materii prime, materiale, etc., cât şi
comercializarea produselor finite nu se realizează continuu, astfel încât
asigurarea continuităţii ciclului de exploatare se realizează cu ajutorul
stocurilor.
Stocurile se împart în trei mari categorii şi anume:
1) stocuri de materii prime şi materiale;
2) stocuri de produse în curs de fabricaţie;
3) stocuri de produse finite.
„Prin însumarea resurselor materiale în stare de rezerve de
producţie cu cele din sfera producţiei propriu-zise şi cu stocurile de produse
finite se obţine stocul global, stoc care trebuie să îndeplinească mai multe
cerinţe:“29
- să fie complet, adică să cuprindă toate tipurile de materiale
necesare producţiei;
- să fie suficient în orice moment, dar fără a se imobiliza resurse
financiare în stocuri mai mari decât cele necesare;
- să fie completat în mod sistematic în vederea minimizării
cheltuielilor de aprovizionare şi stocare.
„Volumul stocurilor trebuie stabilit pe baza unor criterii ştiinţifice,
întrucât numai pe această cale se asigură desfăşurarea ritmică a ciclului de
exploatare şi evitarea blocării de resurse inutile şi costisitoare. Gestionarea
eficientă a stocurilor reclamă stabilirea de legături directe şi de durată cu
furnizorii şi alegerea acestora în funcţie de criteriul distanţei, stabilirea şi
urmărirea unor grafice de aprovizionare, lichidarea întârzierilor în
aprovizionare, reducerea cheltuielilor de transport şi aprovizionare, evitarea
2828
Idem, op. cit., p. 151.
2929
Adochiţei, M. - Op. cit., p. 152.
45
constituirii unor stocuri inutile, îmbunătăţirea condiţiilor de manipulare şi
depozitare, reducerea cheltuielilor cu pierderile din timpul transportului şi
depozitării.“30
Creşterea eficienţei activelor circulante necesită stabilirea nivelului
optim al stocului. Pentru stabilirea nivelului optim al stocului de materii
prime şi materiale trebuie să se găsească o soluţie între:
- aprovizionarea la intervale lungi, ceea ce ar duce la reducerea
cheltuielilor de transport şi aprovizionare, dar şi la o creştere a
imobilizării de fonduri şi a cheltuielilor de păstrare şi depozitare;
- aprovizionarea frecventă ceea ce ar duce la reducerea
imobilizării de fonduri şi păstrare şi depozitare, dar şi la o creştere
a cheltuielilor de transport şi aprovizionare.
Există mai multe metode de dimensionare a stocului şi anume:
1. Metoda analitică;
2. Metoda pe elemente;
3. Metoda mixtă;
4. Metoda sintetică.
Nv = Nf x P cump.
unde: Nv = necesarul valoric;
3030
Adochiţei, M. - Op. cit., p. 153.
46
Nf = necesarul fizic;
Pcump. = preţul de cumpărare.
Tsc =
(Qi ×i)
Qi
unde: Tsc = timpul pentru stocul curent;
Qi = cantităţile intrate;
i = perioada de timp între intrări.
b) timpul pentru stocul de condiţionare – arată numărul de zile
necesar pregătirii materialelor, în vederea intrării în producţie. (Tscdţ)
c) timpul pentru stocul de siguranţă – reprezintă numărul de zile
în care procesul de producţie se derulează în continuare, fără întreruperi,
chiar dacă apar defecţiuni în aprovizionare; se calculează potrivit relaţiei:
Tssig =
(Q î ×Z î )
Qî
unde: Qî = cantităţi întârziate;
Zî = zile de întârziere.
47
Ti ×N
Si =
90(sau 360)
unde: Si = stocul;
N = necesarul fizic sau valoric
Ti = timpul de imobilizare.
Astfel relaţia de calcul pentru stocul curent este:
Tsc ×N
Sc =
90(360)
Tscdţ ×N
Scdţ =
90(360)
Tssig ×N
Ssig =
90(360)
Tit ×N
S=
90(360)
B ×T
Se = ce ie
90(360) ,
Seo
Tie = ×90(360)
Bceo
unde:
Seo = stocul mediu pe elementele din anul precedent;
Bceo = baza de calcul pe elemente din anul precedent.
3131
Adochiţei, M. - Op. cit., p. 158.
49
Din cadrul stocurilor pe elemente se vor scădea stocurile fără
mişcare, produsele care nu au asigurată desfacerea şi cele de proastă calitate
(rebuturile).
Se = Seo K
Q1
K=
Q0
3333
Adochiţei, M. - Op. cit., p. 181.
50
Q1
S=
K r0
unde: Q1 = producţia din anul curent;
Kr0 = coeficientul de rotaţie a activelor circulante din anul
precedent
Q0
K r0 =
Aco
Q1 ×Z0
S=
90(360)
Aco
Z0 = ×360
Q0
Ac1 = Aco K
Q1 ×p 0
St =
100(1000)lei
unde:
51
Q1= producţia din anul curent;
po = ponderea activelor circulante la 100 sau 1000 de lei producţie
marfă în anul precedent.
Aplicaţii
Rezolvare:
N⋅T it N f⋅T it
S= Sf =
360 360
N v⋅T it
Sv=
360
Nf = necesarul fizic = 3600 t
Nv = necesarul valoric = Nf Pa = 3.600 5.000. = 18 mil. lei
Tit = timpul de imobilizare totală
T sc=
∑ Qi⋅i = (30 x 300 )+(31 x 270 )+(29 x 330 ) ≃30 zile
∑ Qi 300+270+ 300
T sig =
∑ Qî⋅Z î = ( 9 x 300)+(10 x 270)+(10 x 330) ≃10 zile
∑ Q î 300+270+300
Ts cdţ = 6 + 2+ 1 = 9 zile
Ttr.intern = 1 zi
Tit = 30 + 10 + 9 + 1 = 50 zile
3600 xtx 50
Sf = =500 t
360
18 mil . x 50
Sv = =2,5 mil . lei
360
53
2. Să se calculeze pentru aplicaţia precedentă şi stocul curent,
stocul de siguranţă, stocul de condiţionare şi stocul pentru transportul intern,
atât fizic cât şi valoric.
1) Stocurile fizice (Sf)
N f⋅T sc 3600 x 30
Sc = = =300 t
360 360
N f⋅T ssig 3600 x 10
S sig = = =100 t
360 360
N f⋅T scond 3600 x 9
S cond = = =90 t
360 360
N f⋅T tr . int . 3600 x 1
S tr . int .= = =10 t
360 360
Suma acestor stocuri fizice este de 500 t = stocul valoric total.
54
CAPITOLUL VI
ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE A
ÎNTREPRINDERII ÎN VEDEREA STABILIRII
STRATEGIEI FINANCIARE
Elaborarea strategiei financiare presupune cunoaşterea în ansamblu
şi în amănunt a întreprinderii respective, pe baza datelor din documentele
contabile de sinteză (bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi şi anexele
la bilanţ). Pe baza acestor informaţii se pot determina punctele tari şi
punctele slabe ale întreprinderii, probabilitatea de a da faliment, precum şi
posibilităţile de redresare şi a posibilităţilor de creştere şi dezvoltare în
viitor.
Aceste informaţii sunt solicitate atât de către managerii
întreprinderii cât şi de salariaţi în vederea exercitării controlului asupra
modului în care sunt utilizate fondurile financiare şi resursele materiale ale
întreprinderii în vederea utilizării cât mai eficiente a capitalului. De
asemenea, aceste informaţii sunt necesare şi potenţialilor investitori care
doresc să cunoască situaţia întreprinderii în care îşi vor plasa capitalurile în
vederea minimizării riscurilor asociate acestor plasamente. De altfel, şi
instituţiile şi organismele financiare sunt interesate să cunoască aceste
informaţii pentru a se asigura că împrumuturile pe care le vor acorda vor
putea fi restituite la scadenţă, iar riscul de nerambursare este minim.
Organele administraţiei financiare sunt şi ele interesate de cunoaşterea cât
mai exactă a situaţiei economico-financiare, a firmelor în scopul
determinării impozitelor şi taxelor care trebuiau plătite către bugetele de stat
locale şi centrale, precum şi în vederea determinării majorărilor şi
penalităţilor care trebuiesc achitate de către agenţii economici.
PERMANENTE
E > 1 an: permanente: E
C Imobilizări Capitaluri proprii S
E necorporale Datorii care U
S Imobilizări trebuie plătite R
I corporale într-o perioadă > S
T Imobilizări 1 an
E
TEMPORARE
56
Investiţii pe termen Datorii care trebuie
TEMPORARE
scurt plătite într-o perioadă
Casa şi conturi la < 1 an:
bănci Sume datorate
instituţiilor de
Cheltuieli în avans credit
Datorii
comerciale
Datorii salariale
Datorii către stat
Venituri înregistrate
în avans
3434
Coşea, M., Nastovici, L. - „Evaluarea riscurilor – Metode şi tehnici de analiză la nivel
micro şi macroeconomic“, Ed. Lux Libris, Braşov, 1997, p. 51.
57
NECESITĂȚI RESURSE
Funcția de investiții
Necesități stabile brute
Funcția de finanțare
Funcția de exploatare
Resurse stabile (durabile)
Necesități ciclice
Capitaluri proprii
Activ circulant de
Datorii financiare stabile
exploatare
Activ circulant în afara
exploatării
Funcția de trezorerie Funcția de exploatare
Activ circulant financiar Resurse ciclice
Datorii de exploatare
Datorii în afara
exploatării
TOTAL NECESITĂȚI TOTAL RESURSE
Fig. 2 Schema bilanțului funcțional
3636
Niculescu, M. – „Diagnostic global – strategic”, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, p.421.
3737
Niculescu, M. – Op. cit., p. 422, 423.
59
- Fond de rulment brut (FRB), reprezintă ansamblul elementelor de
A care pot fi transformate în bani într-un termen mai mic de 1 an şi care
efectuează cel puţin o rotaţie pe an (activele circulante)
- Fondul de rulment net (FRN) este acea parte a capitalului
permanent care poate fi utilizată pentru finanţarea activelor circulante sau
excedentul activelor cu lichidităţi mai mici de 1 an, asupra pasivelor cu
exigibilităţi mai mici de 1 an sau excedentul capitalului permanent asupra
activelor imobilizate.
- Fondul de rulment propriu (FRP) reprezintă excedentul
capitalului propriu asupra activelor imobilizate sau autonomia firmei în ceea
ce priveşte finanţarea investiţiilor.
- Fondul de rulment străin (FRS) reprezintă diferenţa dintre FRN şi
FRP, adică datoriile la termen.
Aplicaţie
Bilanţul contabil al unei firme se prezintă astfel:
Active Pasive
3838
Dalotă, M. D.; Dalotă, S. – „Analiza şi evaluarea firmei”, Ed. Orizonturi Universitare,
Timişoara, 2000, p. 210
1
Petrescu, S. – “Analiză și diagnostic financiar contabil”, ediția a III-a, revizuită și actualizată, Editura
CECCAR, București, 2010, p. 201
61
Aplicaţie:
Bilanţul contabil al unei firme se prezintă astfel:
Active Pasive
Să se determine: NFR.
62
FRN = fondul de rulment net
NFR = necesarul de fond de rulment
AT = activele de trezorerie
PT = pasivele de trezorerie
Activele de trezorerie reprezintă ansamblul următoarelor elemente
patrimoniale: disponibilităţile băneşti, valorile mobiliare de plasament
(acţiuni, obligaţiuni), precum şi alte titluri de valoare.
Pasivele de trezorerie sunt acele conturi curente descoperite pe
termen scurt, precum şi efectele scontate şi neajunse la scadenţă.
În ceea ce priveşte trezoreria, se urmăreşte optimizarea acesteia,
prin aducerea ei cât mai aproape de zero, şi nu aşa cum am fi tentaţi să
credem, maximizarea ei. Atunci când trezoreria este negativă evidenţiază
dificultăţi în acoperirea necesarului de fond de rulment din resursele
durabile şi întreprinderea respectivă este nevoită să apeleze la credite
bancare, ea fiind considerată vulnerabilă. Atunci când trezoreria este
pozitivă arată că sume importante rămân neutilizate. „Soldul de trezorerie
pozitiv ar putea fi însă semnul unei fragilităţi potenţiale pe termen mediu
sau lung. Abundenţa de resurse stabile semnifică o utilizare insuficient de
eficace a acestora, ceea ce în perspectivă medie sau lungă generează
dificultăţi în remunerarea capitalului şi rambursarea împrumuturilor.”39
„Trezoreria reflectă lichidităţile efective, precum şi alte resurse
care nu sunt imediat lichide, rămase după acoperirea nevoilor de investiţii şi
de exploatare.”40
„Pragurile cele mai utilizate în normele bancare sunt următoarele:
creditele de trezorerie nu trebuie să fie mai mari decât
jumătate din nevoia de fond de rulment (de exploatare);
fondul de rulment (funcţional) trebuie să fie mai mare decât
jumătate din nevoia de fond de rulment (de exploatare).”41
Cu toate acestea, aceste valori sunt doar orientative, şi rămân la
aprecierea instituţiei bancare. „Nivelul fondului de rulment necesar
echilibrului financiar depinde de variabilitatea nevoii de fond de rulment şi
de mărimea riscului de faliment pe care creditorii sunt dispuşi să-l
suporte.”42
3939
Coşea, M.; Nastovici, L. – „Evaluarea riscurilor – Metode şi tehnici de analiză la nivel
micro şi macro economic”, Ed.Lux Libris, Braşov, 1997, p. 67.
4040
Dalotă, M. D.; Dalotă, S. – „Analiza şi evaluarea firmei”, Ed. Orizonturi Universitare,
Timişoara, 2000, p. 212.
4141
Stancu, I. – „Finanţe”, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, p. 513.
4242
Charreaux, G. – „Finance d'entreprise”, Litec; Paris, 1995, p. 60.
63
Pe baza analizei lichiditate – exigibilitate sunt evidenţiate regulile
pentru menţinerea echilibrului financiar al unei întreprinderi, precum şi
riscul de faliment (de insolvabilitate) cu care se vor confrunta acţionarii şi
creditorii.
Echilibrul financiar al unei firme se fundamentează pe trei reguli
de bază, şi anume:
1. regula echilibrului financiar minim potrivit căreia,
întreprinderea trebuie să-şi asigure o marjă de securitate, sub forma fondului
de rulment pozitiv.
2. regula îndatorării maxime, potrivit căreia trebuie respectate
două condiţii:
datoriile pe termen lung nu trebuie să depăşească capitalurile
proprii;
datoriile pe termen lung nu trebuie să depăşească
autofinanţarea medie aferentă unei perioade de trei ani:
DTL ≤ Autofinanţare medie anuală × 3
3. regula finanţării maxime, reprezintă o combinaţie a primelor
două reguli: pentru fiecare investiţie făcută de firmă pe baza îndatorării pe
termen mediu sau lung, împrumutul contractat în acest scop nu trebuie să
reprezinte mai mult de 50 – 75% din valoarea investiţiei fără TVA.
Analiza lichiditate – exigibilitate pune în evidenţă, îndeosebi riscul
de faliment sau de insolvabilitate al unei firme, fapt care prezintă un interes
deosebit pentru creditori şi bănci.
Nu există stabilită mărimea optimă a fondului de rulment, iar
aprecierea acestuia se face comparativ cu FR al întreprinderilor din acelaşi
sector de activitate sau se analizează evoluţia sa în timp. Un FR negativ şi o
evoluţie defavorabilă a acestuia constituie, indiscutabil, în marea majoritate
a situaţiilor, simptome ale riscului de faliment.
Aplicaţie:
Bilanţul contabil al unei firme se prezintă astfel:
Active Pasive
Să se determine: TN.
TN = FRN – NFR
Aplicație:
Pe baza bilanţului următor să se calculeze fondul de rulment,
necesarul de fond de rulment şi trezoreria netă:
Active Pasive
Rezolvare:
FRN = C Permanent – Imobilizări
65
Cpermanent = Cap. Propriu + Datorii > 1 an;
Cap. Propriu = Cap. social + Rezerve + Provizioane + Prime +
Rez. Reportat;
C.P = 2.200 + 100 = 2.300 lei;
Cpermanent = 2.300 + 800 = 3.100 lei;
FRN = 3100 – 2000 = 1.100 lei;
NFR = Stocuri + Creanțe – Datorii nebancare < 1 an
NFR = (500 + 300 + 200) - (200 + 200) = 1.000 – 400 = 600 lei;
TN = FRN – NFR
TN = 1.100 – 600 = 500 lei.
1) Rezultatul exploatării.
Apare ca un surplus rezultat din diferenţa dintre veniturile şi
cheltuielile aferente activităţii curente a întreprinderii, adică din operaţiunile
de aprovizionare, producţie şi vânzare.
Veniturile din exploatare provin din:
a) vânzări de produse finite şi mărfuri;
b) servicii prestate şi lucrări executate;
c) venituri din producţia stocată sau imobilizată.
Cheltuielile de exploatare includ:
a) consumuri de materii prime, materiale, lucrări şi servicii
procurate de la terţi;
b) impozite şi taxe asimilate activităţilor curente;
c) salarii şi cheltuieli sociale aferente;
d) cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele.
Rezultatul exploatării este influenţat de alegerea metodelor de
evaluare a anumitor elemente patrimoniale cum ar fi:
a) stocurile, care se pot evalua sintetic (metoda inventarului
permanent sau intermitent) şi analitic (LIFO, FIFO, CMP);
66
b) alegerea metodei de amortizare (liniară, degresivă sau
accelerată) în funcţie de DNU;
c) provizioanele au un caracter previzional, şi ca urmare
reprezintă o estimare aproximativă a riscurilor
2) Rezultatul financiar
Rezultă ca diferenţă dintre veniturile şi cheltuielile financiare.
Cheltuielile financiare se referă la:
- cheltuielile financiare privind amortizarea şi provizioanele;
- pierderi din creanţe legate de participaţie;
- cheltuieli din diferenţe de curs valutar;
- cheltuieli cu titluri de plasament cedate.
Veniturile financiare sunt:
- venituri financiare din provizioane;
- venituri din cedarea titlurilor de plasament;
- venituri din diferenţe favorabile de curs valutar.
Aplicație:
Să se determine rezultatul din exploatare, rezultatul financiar,
rezultatul brut al exercițiului și rezultatul net al exercițiului pe baza datelor
din tabelul următor:
Nr. Valoare anuală
Indicatori
crt. - lei-
1. Producția vândută 134.648
2. Venituri din vânzarea mărfurilor 1.381
3. Cheltuieli privind mărfurile 1.109
4. Venituri aferente costului producției în
67
Nr. Valoare anuală
Indicatori
crt. - lei-
curs de execuție (producția stocată) +2.813
Sold C (711+712) + 12.732
Sold D (711+712) - 9.919
5. Producția realizată pentru scopuri proprii
140
și capitalizată (producția imobilizată)
6. Consumuri intermediare, din care: 72.775
- ch. cu materiile prime și materialele 54.759
consumabile
- alte cheltuieli materiale 630
- alte cheltuieli externe (energie și apă) 8.344
- ch. privind prestațiile externe 9.042
7. Cheltuieli cu alte impozite, taxe și
712
vărsăminte asimilate
8. Cheltuieli cu personalul 31.645
9. Alte venituri din exploatare 816
10. Alte cheltuieli de exploatare (Ch. cu 7.678
despăgubiri, donații și active cedate)
11. Venituri financiare 3.536
12. Cheltuieli financiare 2.852
13. Impozitul pe profit 5.152
Rezolvare:
Rezultatul din exploatare = Venituri din exploatare –
Cheltuieli din exploatare
Rexpl = 139.798 – 113.919 = 25.879 lei
68
6.4.1. Soldurile intermediare de gestiune (S.I.G.)
69
Prin însumarea celor 3 elemente se determină nivelul activităţii
întreprinderii respective. Producţia exerciţiului se determină cu ajutorul
următoarei formule:
VA = Qex + MC – CI
CAF = EBE
+ Alte venituri de expl.
- Alte ch. de expl. (Ch. cu despăgubiri, donații și active cedate)
+ Cotele părți din rezultat din operațiunile făcute în comun
+ V. financiare
- Ch. financiare
- Impozitul pe profit.
Aplicație:
Să se determine cifra de afaceri, marja comercială, producţia
exerciţiului, valoarea adăugată, excedentul brut de exploatare și capacitatea
de autofinanțare, pe baza datelor din tabelul următor:
Nr. Valoare anuală
Indicatori
crt. - lei-
1. Producția vândută 134.648
2. Venituri din vânzarea mărfurilor 1.381
3. Cheltuieli privind mărfurile 1.109
4. Venituri aferente costului producției în
curs de execuție (producția stocată) +2.813
Sold C (711+712) + 12.732
Sold D (711+712) - 9.919
71
Nr. Valoare anuală
Indicatori
crt. - lei-
5. Producția realizată pentru scopuri proprii
140
și capitalizată (producția imobilizată)
6. Consumuri intermediare, din care: 72.775
- ch. cu materiile prime și materialele 54.759
consumabile
- alte cheltuieli materiale 630
- alte cheltuieli externe (energie și apă) 8.344
- ch. privind prestațiile externe 9.042
7. Cheltuieli cu alte impozite, taxe și
712
vărsăminte asimilate
8. Cheltuieli cu personalul 31.645
9. Alte venituri din exploatare 816
10. Alte cheltuieli de exploatare (Ch. cu 7.678
despăgubiri, donații și active cedate)
11. Venituri financiare 3.536
12. Cheltuieli financiare 2.852
13. Impozitul pe profit 5.152
Rezolvare:
CA = V. din producţia vândută + V. din vânzarea mărfurilor –
Reduceri comerciale + V. din activităţi diverse aferente cifrei de afaceri
CA = 1.381 + 134.648 = 136.029 lei
VA = Qex + MC – CI
VA = 137.601 + 272 – 72.775 = 65.098 lei
CAF = EBE
+ Alte venituri de expl.
72
- Alte ch. de expl. (Ch. cu despăgubiri, donații și active cedate)
+ Cotele părți din rezultat din operațiunile făcute în comun
+ V. financiare
- Ch. financiare
- Impozitul pe profit.
CAF = 32.741 + 816 – 7.678 + 3.536 – 2.852 – 5.152 = 21.411 lei
73
BIBLIOGRAFIE