Timp de 24 de ani, din 1966 până în 1989, românii au fost cobaii celui mai sinistru experiment

demografic făcut vreodată în România. Planul lui Nicolae Ceauşescu, de a creşte cu forţa populaţia
României până la 30 de milioane de locuitori, a însemnat naşterea a zeci de mii de copii nedoriţi şi
moartea a mii de femei care au recurs la avorturi empirice. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ „Apostolii Epocii
de Aur“, episodul #1: Scurt dicţionar de servilism..... Acţiunea „Missouri”. Minciunile şi mofturile
Ceauşeştilor la Casa Albă... „Apostolii Epocii de Aur“, un nou serial-documentar în „Weekend
Adevăr... O populaţie de 30 de milioane de locuitori, familii cu cel puţin patru copii, femei devenite
mame indiferent de vârstă, cât mai mulţi şoimi ai patriei şi pionieri care să formeze generaţia Omului
Nou. Acesta a fost planul nebunesc al lui Nicolae Ceauşescu, care a stat la baza celebrului Decret 770
apărut în 1966. Ceauşescu nu a fost primul conducător al României care a interzis avorturile şi a
stabilit pedepse cu închisoarea pentru femeile care recurgeau la această operaţie. Avortul fusese
interzis în România prin lege în 1948, după al Doilea Război Mondial, când populaţia României
scăzuse drastic şi autorităţile au dorit creştere demografică. Măsura a avut efecte negative asupra
sănătăţii femeilor românce care au continuat să facă avorturi ilegale şi să-şi pun vieţile în pericol. Din
acest motiv, în 1957, autorităţile române au revenit asupra deciziei şi au emis o lege prin care
devenea legal avortul la cerere. Ceauşescu s-a îngrijorat însă, în 1966, când un studiu demografic a
scos la iveală faptul că, în România, se înregistra un spor natural negativ. Studiul a fost discutat de
comunişti în cadrul unei şedinţe a Comitetului Executiv Central al PCR. Concluzia trasă de Ceauşescu a
fost că natalitatea este scăzută din cauza libertăţii avorturilor. Aşa a apărut, în octombrie 1966,
Decretul 770 prin care se interzicea avortul la cerere. Textul articolului de lege stabilea faptul că”
interzicerea cursului sarcinilor este interzisă”. Articolul 2 al Decretului 770 prevedea situaţiile în care
avorturile erau permise: a) sarcina pune viaţa femeii într-o stare de pericol care nu poate fi înlaturat
printr-un alt mijloc; b) unul dintre părinţi suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar sau care
determină malformaţiuni congenitale grave; c) femeia însărcinată prezintă invalidităţi grave fizice,
psihice sau senzoriale; d) femeia este în vârstă de peste 45 de ani; e) femeia a născut patru copii şi îi
are în îngrijire; f) sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest”. Potrivit articolului 3, ”întreruperea
în cazurile prevazute la art. 2 se poate efectua în primele trei luni ale sarcinii. În caz exceptional, când
se constată o stare patologică gravă care pune în pericol viaţa femeii, întreruperea cursului sarcinii se
poate face până la şase luni”. Încălcarea prevederilor Decretului 770 intra sub incidenţă penală.
”Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte condiţii decît cele prevăzute în acest decret constituie
infracţiune şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului penal”, stabilea articolul 7 al celebrului
decret. Pasibile de pedepse erau nu doar româncele care încercau să scape de sarcină, ci şi medicii,
asistentele sau moaşele care se încumetau, pe ascuns, să facă întreruperi de sarcină. Avorturi
empirice În lipsa metodelor contraceptive, timp de 24 de ani cât a fost în vigoare decretul 770,
româncele care rămâneau gravide şi nu îşi doreau copii au recurs la avorturi empirice. Mii de femei
şi-au pierdut viaţa sau au rămas mutilate pentru tot restul existenţei lor, în urma apelării la avorturile
empirice. Multe femei au apelat la leacuri băbeşti şi la persoane fără pregătire medicală care ofereau
ajutor în schimbul unor sume de bani. Româncele care doreau să scape de sarcină pe ascuns îsi
introduceau în vagin alcool, hipermanganat de potasiu, chinină, muştar, zeamă de lămâie sau alte
substanţe toxice considerate a fi declanşatoare de avort. Operaţiunile se făceau în casele celor care
ofereau servicii, pe ascuns şi în condiţii deloc sanitare. Alte românce apelau la medicamente în
cantităţi mari pentru a le provoca întreruperile de sarcină. Făceau băi fierbinţi de şezut, beau bere
fiartă cu hrean răzuit, cărau greutăţi de tot felul până la provocarea sângerării, semn că sarcina era
pierdută. Multe femei mureau sau sufereau complicaţii în urma cărora rămâneau infertile pe viaţă.
Cele mai multe se fereau să ajungă pe mâinile medicilor chiar dacă erau în stare gravă, pentru că
descoprirea întreruperii de sarcină însemna puşcăria. Efectele decretului asupra natalităţii La un an
de la apariţia decretului 770, în România natalitatea s-a dublat. În perioada 1967-1972 s-au născut
două milioane de copii, care şi-au căpătat numele de ”decreţei”, după legea 770 care interzicea
avorturile. Natalitatea a început să scadă din nou după 1970. Între timp, româncele descoperiseră
avorturile empirice şi întreruperile de sarcină ilegale funcţionau în toate oraşele. Sub ameninţarea
scăderii natalităţii, Ceauşescu a impus şi alte măsuri. Femeile care lucrau în întreprinderi erau
obligate să facă anual un control ginecologic, iar medicii consemnau orice semn care ar fi putut indica
sarcina sau un avort. Gravidele erau monitorizate lunar. Ca să dea exemplu negativ şi să sperie
româncele cărora le-ar fi trecut prin cap să scape de sarcinile nedorite, regimul comunist a recurs la
gesturi sinistre, fără precedent în istorie. O femeie moartă în urma unui avort empiric, fostă
lucrătoare la APACA, a fost plimbată cu sicriul prin curtea unităţii, în văzul colegelor, drept exemplu
negativ. Taxa de celibat şi mamele eroine Ceauşescu a adoptat măsuri, atât pentru stimularea
natalităţii, cât şi pentru pedepsirea celor care nu făceau copii. În anul 1967, a apărut decretul 940.
Orice femeie care năştea 10 copii era numită ”Mamă eroină” şi primea drept răsplată bani.