Politica pronatalistă

a României comuniste
1945-1989

Prof. coordonator: Roxana Vasiliu

Student: Chițimuș Alexandra

Resurse Umane, anul III, gr II

Iași, Noiembrie 2017

0
 Reglementarea accesului la avort și contracepția modernă în România
comunistă

Politica pronatalistă din România comunistă, poate fi privită ca o luptă între doua tabere,
dintre care una este reprezentată de stat, cu instituțiile și instrumentele sale de coerciție și
control. A doua este reprezentată de cetățenii României, care sunt nevoiți să-și dezvolte
mecanisme de rezistență, beneficiind de un relativ avantaj al spațiului privat. În tot acest decor
intervine medicul, pus în postura ingrată de a allege între conștiința sa morală și profesională și
etica medicală socialistă.

Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu denotă o viziune simplistă, primitivă asupra

populației, marcată de ignoranță și nepăsare, cu un final tragic: decesul a mii de femei. La
sfârșitul anilor ‘50 și prima jumătate a anilor ‘60, România traversa o perioadă de declin
demografic favorizat de existența unei legislații care permitea efectuarea întreruperilor de sarcină
la cerere. Conform datelor oficiale, dacă în România în 1957, natalitatea se situa la o valoare de
22,9%o, aceasta scade la 14,6%o în 1965, situând România pe penultimul loc din Europa,
înaintea Unguariei. În contextul existent, în România la nivelul anului 1966, autoritățile au
stabilit ca obiectiv creșterea ratei natalității prin obținerea unor rezultate rapide, spectaculoase și
care să implice un efort financiar minim.

Legislația postbelică privind avortul, 1948-1966

În anul 1920, uniunea sovietică a fost primul stat care a introdus o legislație liberal în
ceea ce privește întreruperile de sarcină. Această măsură nu avea un scop demografic în sine ci
viza îmbunătățirea statutului social al femeii dar și rezolvarea unor probleme precum protejarea
sănătății acesteia prin efectuarea intervențiilor în clinici specializate. Efectele negative asupra
natalității au determinat revizuirea acesteia, în 1936, avortul fiind reincriminat.
În România postbelică, avortul nu a fost incriminate printr-o prevedere legislativă aparte.
Avortul liber nu a fost niciodată permis în România modernă, perioada interbelică neavând
modificări substanțiale în raport cu avortul.
În România, un prim semnal în privința liberalizării întreruperilor de sarcină este transmis la
1 noiembrie 1955, printr-o modificare a articolului 484 din Codul Penal, ce îngăduia întreruperea
sarcinii pe motive sociale și efectuarea intervenției în afara unităților sanitare.
Liberalizarea avorturilor avea să fie legiferată pentru prima data în România abia peste 2 ani

1
prin adoptarea Decretului 463/1957, la initiative Procuraturii Generale.
Avortul este privit în această perioadă de către marea majoritate a populației ca mijloc
de planning familial. Lipsa unei educații privind reproducerea, absența mijloacelor contraceptive
și faptul că doar o mică parte din populație avea cunoștințe despre utilizarea lor se contabilizează
în amploarea pe care o iau întreruperile de sarcină în prima jumătate a anilor 60.
Dacă în 1959 numărul de chiuretaje era de 578 000, în numai 5 ani, această cifră se
dublează, înregistrandu-se circa 1.115.000 de intervenții în 1965.

Contextul apariției Decretului 770/1966

Măsura interzicerii întreruperilor de sarcină la cerere în România comunistă nu a venit
brusc, ci a fost rezultatul a aproape 9 luni de discuții și negocieri între tehnocrați și puterea
politică.
În anul 1965, România traversa o criză demografică, manifestată în special prin scăderea
indicelui de natalitate, situație întâlnită în majoritatea statelor central și est europene.
Autoritățile decid să intervină prin adoptarea unor măsuri legislative care să permit un
control efficient asupra reproducerii populației. La nivel public, un prim semnal este dat de către
Nicolae Ceaușescu, prin Cuvântarea susținută la Conferința Națională a Femeilor, 23-25 iunie
1966. Liderul communist afirma: ” În ultimii ani, se constată o scădere a natalității. În legătură
cu aceasta, trebuie spus că legislația din țara noastră prezintă unele lacune care favorizează
scăderea numărului nașterilor.

”Reglementarea întreruperilor de sarcină”

Definitivat la sfârșitul lunii iunie și dezbătut în ședința Comitetului Politic Executiv al CC
al PCR din data de 2 august 1966, ”Studiul privind situația natalității prezintă o importanță
deosebită. România ocupa la nivelul anului 1965 penultimul loc in Europa cu o valoare de
14,6%o, fiind urmată îndeaproape de Ungaria cu 13,2%o. Au fost identificate 5 tipuri de factori
care au contribuit la scăderea natalității:
- factori social economici (fenomenul migrației de la sat la oraș ca urmare a industrializării și
urbanizării, emanciparea femeii, lipsa locurilor în creșe, munca în schimburi, etc.)
- factori demografici ( scăderea numărului de căsătorii)
- educativ-culturali (țin de prelungirea duratei de școlarizare și ridicarea nivelului cultural, ceea

2
ce determină amânarea constituirii familiei)

Soluționarea problemelor demografice era condiționată de îmbunătățirea legislației în

vigoare, prin modificări successive aduse Codului Familiei, Codului Muncii și Codului Penal.
Anexa intitulată ” Reglementarea întreruperilor de sarcină” se prezintă sub forma unor proiecte
de acte normative ce vizau modificarea legislației avortului. Acesta era alcătuit din 8 articole.
În articolul 1 al proiectului de decret erau stabilite condițiile medicale pentru care se putea
solicita o intervenție, factori ereditari sau boli ce pot duce la dezvoltarea nefavorabilă a fătului
sau pun în pericol viața sau sănătatea gravidei.

Articolul 2 prevedea că intervenția putea fi efectuată numai până în luna a 3-a sau luna a 6-a în
cazul depistării unor stări patologice grave.

Articolul 3 prevedea faptul că chiuretajele se puteau efectua numai în unitățile sanitare de

specialitate.

Articolul 4 susține că orice excepție de la această regulă trebuia anunțată de către medicul care
a efectuat chiuretajul în termen de 24 de ore.

Articolul 5 introduce răspunderea penală pentru încălcarea prevederilor decretului. În forma

finală a decretului adoptată la 30 septembrie 1966, avortul va fi încadrat ca infracțiune, fiind
stabilite pedepse aspre prin modificareea Codului Penal.

Articolul 6 prevedea că aplicarea prevederilor decretului urma a fi stabilită prin instrucțiuni

emise de Ministerul Sănătății și Prevederilor Sociale.

3
Adoptarea Decretului nr. 770/1966

O primă poziție în ședința din data de 2 august este exprimată de Alexandru Drăghici, fost
ministru al Afacerilor Interne și șef al Departamentului Securității Statului în anii ’50.
Acesta critică inițiativele ce presupun cheltuieli suplimentare din bugetul statului, considerând că
redresarea natalității se poate face strict prin modificarea legislației în vigoare se poate face strict
prin modificarea legislației în vigoare.

Nicolae Ceaușescu susține: ,, Cred că trebuie să punem imediat capăt întreruperilor de sarcină’’

Pe 27 septembrie 1966 are loc Ședința Comitetului Executiv al CC al PCR, care a avut pe
ordinea de zi la punctul 2,, Propunerile cu privire la reglementarea și consolidarea familiei,,.

Astfel, s-a decis: ,, Întreruperea cursului sarcinii este interzisă’’, ea fiind autorizată în mod cu
totul exceptional. În articolul al doilea erau enumerate aceste excepții:

a) sarcina pune viața femeii într-o stare de pericol care nu poate fi înlăturat printr-un alt mijloc

b) unul din părinți suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar sau care determină
malformații congenitale grave

c) femeia însărcinată prezintă invalidități grave fizice, psihice sau senzoriale

d) femeia este în vârstă de peste 45 de ani

e) femeia a născut 4 copii și îi are în îngrijire

f) sarcina este urmarea unui viol sau unui incest.

În data de 29 decembrie 1966 au loc lucrările Marii Adunări Naționale, în teorie, unicul
organ legiuitor al statului convocat în sesiuni ordinare de 2 ori pe an. Rolul acesteia era unul pur
formal.
Reglementarea accesului la întreruperea de sarcină în România 1966-1989
Rezultatele interzicerii avortului liber din perspectiva creșterii natalității, cel puțin în primii
ani sunt notabile. La sfârșitul anului 1967, la numai un an de la aplicarea Decretului 770,
populația României crește cu 348.635 de locuitori, rata natalității crescând la 38 iar sporul
natural fiind de 3 ori mai mare decât in 1966.

4
 Măsurile socio-economice de stimulare a natalității
Măsurile financiare de sprijinire a natalității și maternității în România 1966-1989
- indemnizația de naștere
- alocația de stat pentru copii
- ajutoare acordate familiior/mamelor cu mai mulți copii
- ajutoare acordate soțiilor de militari în termen
- indemnizații pentru familiile de cooperatori agricoli cu copii

Măsuri de sprijinire a mamei active în câmpul muncii

- concediu de maternitate
- concediu pentru îngrijirea copiilor bolnavi
- concediu parental
- reducerea vârstei de pensionare
- acordarea de distincții mamelor care născuseră mai mulți copii

Reglementarea accesului la avort și contracepția modernă în Bulgaria, 1945-1989

Bulgaria a fost prima țară din Europa comunistă care, urmând exemplul URSS, a legalizat
avortul în 27 aprilie 1956. Natalitatea în Bulgaria era printre cele mai scăzute în Europa de est și
continua să fie în scădere. Articolul 135 din Codul Penal bulgar prevedea pedepsirea avortului
cu: 3-5 ani de privațiune de libertate dacă avortul a fost provocat cu consimțământul femeii, 10
ani de privațiune dacă avortul a fost provocat fără acordul acesteia și i-a adus moartea. În 28
decembrie 1967, Comitetul Central al Partidului Comunist Bulgar și Consiliul de Miniștri au
aplicat restricționări administrative asupra legislației din 1956. Noile prevederi interziceau
avortul la cererere pentru femeile fără niciun copil în viață. Avortul era permis până în a 12-a
săptămână de sarcină. Creșterea natalității a fost favorizată de către stimulentele socio-
economice. În Bulgaria comunistă cea mai folosită metodă de contracepție era coitus-interuptus
urmată de metoda calendarului, prezervativ și alte metode.

5
 Bibliografie

Corina Doboș (coord.), Luciana M. Jinga, Florin S. Soare, Politica pronatalistă a

regimului Ceaușescu,București, Polirom, 2010.

https://geopolitikon.wordpress.com/2008/10/29/ceausescu-decretul-7701966-si-
generatia-decreteilor/