Sunteți pe pagina 1din 2

Controlul demografic

La fel ca in orice sistem totalitar, anularea solidaritatilor traditionale,


distrugerea individualitatii in vafoarea colectivitatii a insemnat confiscarea vietii
private in general si a celei de famiie in particular. Liberalizarea avorturilor s-a
incadrat in aceasta dimensiune, ca o forma de laicizare a practicilor juridice si
sociale. In anul 1957, Romania s-a liniat si ea aceste practici, adoptand o legislatie
libera asupra avorturilor. Decizia a favorizat intr-un anume fel familia, care trecea
printr-o perioada in care situatia economica si indeosebi nivelul de trai erau
deficitare. Pe de alta parte, avortul devenise singura metoda de planificare
familiala, in lipsa altor metode de contraceptie. Situatia precara din punct de
vedere socio-economic a favorizat insa scaderea natalitatii: daca in 1 956 existau
24 nou-nascuti la mia de locuitori, in 1966 s-a ajuns la 14 la mie, situand Romania
pe ultimul loc in Europa, alaturi de Ungaria. Drept urmare , dintr-o societate unde
avorturile erau libere si relativ ieftine, Romania Ceausista se singularizeaza in
1966, prin politica ei demografica, in intreg lagarul socialist. In toamna lui 1966 se
interzice prin lege intreruperea deliberata a sarcinii pentru femeile avand mai putin
de patru copii si 45 de ani. Penalitatile prevazut duceau la privarea de libertate atat
pentru femeile in cauza si pentu persoanele implicate in operatie, cat si pentru tatal
ce se facea vinovat de omisiune de denunt. Concomitent, celibatarii, cuplurile fara
copii sunt obligate sa plateasca taxe suplimentare. Divorturile sunt sistematic
descurajate. Crestera brusca a numarului de nou-nascuti in anul 1967 practic o
dublare in raport cu anul precedent - a reprezentat o performanta unica in istoria
demografica a populatiilor europene. Evolutia ulterioara a natalitatii (statul
comunist avea nevoie de cat mai multe persoane apte de munca pentru continuarea
industrializarii si redresarii economiei) nu a urmat planificarea imaginata de regim.
Avortul provocat, cel clandestin si practicile contraceptionale traditionale au
constituit mijloace eficiente de intrerupere a sarcinii. Natatlitatea a ajuns astfel, in
anul 1983, la 14 la mie, adica exact nivelul din 1966. Mai mult, Romania se afla pe
locul intai in lume in privinta mortalitatii materne. La mijocul anilor 80
autoritatile au decis ca actele de nastere ale copiilor sa nu fie eliberate mai devreme
de o luna de la nastere pentru a diminua numarul statistic al deceselor la nounascuti.

Politica de stimulare a natalitatii, prin orice mijloace, a atins cote aberante in


anii 80, o data cu ambitia lui Nicolae Ceausescu de a organiza o crestere
planificata, riguroasa si rapida a populatiei tarii. Propaganda in spiritul cresterii
natalitatii a devenit unul dintre subiectele predilecte ale presei comuniste, iar
masurile incurajate de autoritati precum controlul obligatoriu al femeilor in
vederea depistarii sarcinii, penalizarea financiara a persoanelor necasatorite, etc.
au reprezentat una dintre cele mai clare dovezi de incalcare a drepturilor omului si
a demnitatii umane. Alte consecinte foarte grave ale acestor masuri abuzive
precum cresterea numarului de copii abandonati sau a numarului copiilor nascuti
cu handicap in urma unor incercari de intrerupere a sacrinii au devenit vizibile
abia la caderea regimului, constituind o reala problema sociala.
In opinia mea, practicile comuniste de stimulare a cresterii natalitatii se
incadreaza intr-o serie de actiuni tipice regimului din acea vreme, fiind totodata o
dovada a faptului ca in Romania se impuneau anumite masuri drastice pentru a
imbunatatii imaginea internationala, neglijandu-se bunastarea cetatenilor. De altfel,
atunci au aparut generatiile de asa numiti decretei, in zilele noastre acest lucru
constituinduse ca un element foarte important deoarece copiii acestora vor fi
nevoiti sa le plateasca pensiile, chiar daca din punct de vedere al numarului sunt
mult mai putini.