qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqw

ertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwert
yuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui
opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
VIATA-VALOARE SUPREMA
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
PROIECT

ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghj
AMGIII

STEFANACHE DIANA

klzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklz
xcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn
mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuio
pasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas
dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjk
Din punctul meu de vedere, dreptul la viata este un drept fundamental al omului fara de care celelalte
drepturi nu-si mai au rostul. Pot exista diferite polemici pe acest subiect, dar pina la urma dreptul la
viata ramine pozitionat in centrul universal al drepturilor omului.

DIN PUNCT DE VEDERE RELIGIOS

„Si luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata, si s-a
facut omul fiinta vie” (Fac. II, 7; I Cor. 15, 45, 47). Din invatatura crestina deducem ca „viata este un dar
dumnezeiesc, este valoarea suprema a omului pe pamant, fiindca ea este suportul tuturor celorlalte
valori, care o exprima si o impun in fruntea tuturor acestora, pentru ca omul a fost facut dupa chipul si
asemanarea lui Dumnezeu (Fac. I, 26-27), intrucat este o fiinta vie menita sa traiasca in comunitatea
altor fiinte vii, cu care impreuna se bucura de viata ca valoare personala si ca valoare comunitar-
soborniceasca.” (Pr. Aurel Radu)

Ideea de "valoare a vieţii umane" este astăzi controversată. Pe de o parte, aceasta are ca efect
readucerea în prim plan a ideii naziste de eugenie, conform căreia unii oameni au o viaţă ce nu merită a
fi trăită, fie pentru că ar fi o povară prea mare pentru societate, fie pur şi simplu pentru că cei vizaţi nu
pot presta servicii pentru societate. Pe de altă parte, opţiunea politică şi morală a democraţiilor, care
constă în legitimarea tuturor libertăţilor de alegere personală, "merge până la acceptarea relativ
consensuală a faptului că un individ este singurul judecător al valorii vieţii sale". În cele din urmă,
"utilizarea noilor tehnologii pare să arunce o umbră de îndoială asupra principiului respectării absolute a
vieţii umane, care ar trebui să ghideze profesia de medic". În astfel de situaţii, cum ar fi terapia intensivă
pentru adulţi, îngrijirea intensivă neonatală sau întreruperea medicală a sarcinii, chestiunea "a devenit,
mai degrabă, de a şti dacă un pacient, în starea sa actuală şi funcţională de sănătate, (mai) trebuie să
trăiască".

Problema care se pune este de a delimita şi salva demnitatea umană. În istorie, există două puncte de
vedere, luate şi astăzi ca reper. Unul, moştenit de la Kant, care postulează că omul are, în temeiul a ceea
ce este, o demnitate inerentă şi inalterabilă, care implică un respect primordial, inclusiv al persoanei în
sine. Acest lucru necesită, în special, obligaţia de a nu degrada trupul. Cel de-al doilea a fost dezvoltat de
către John Stuart Mill şi postulează că demnitatea se supune "sentimentului de demnitate" pe care un
individ îl încearcă. Capriciile de viaţă şi subiectivitatea pot provoca, prin urmare, evaluări diferite, chiar şi
pierderea demnităţii.

Conceptul de "valoare a vieţii" este folosit astăzi în două situaţii, în mediul medical occidental. Una, în
care o persoană face judecăţi despre propria viaţă, în contextul unei cereri de a fi lăsată să moară sau de
asistenţă pentru a muri şi cea de-a doua situaţie, când un terţ ar trebui să ia decizii medicale pentru altă
persoană.

Chestiunea "dreptului de a muri", din dezbaterea publică occidentală, cel puţin, are semnificaţii diferite
şi specifice şi trebuie să fie înţeleasă ca atare. Dezvoltarea îngrijirii paliative a arătat că, de fapt, decizia
de a căuta moartea de multe ori viza o cerere de ameliorare a suferinţei. Cartea lui Gaille împărtăşeşte
nelinişte unor lucrători medicali care "nu ştiu întotdeauna cum să îngrijească o fiinţă umană" în astfel de
situaţii. Autoarea constată că reperele morale lipsesc de multe ori din deciziile asupra vieţii unui pacient:
"Mai ales în puţinele ocazii când un membru al unui serviciu încearcă să clarifice orice îndoială sau
dezacord pe baza principiilor şi practicilor în vigoare, medicii din fruntea echipei sunt de obicei
"racordaţi" la un registru tehnic sau psihologic care ascunde aspectele morale".

Critica filosofică

Pentru a elimina orice ambiguitate etică, Marie Gaille se angajează într-o critică filosofică a conceptului
de valoare a vieţii prin intermediul a două întrebări: poate da cineva o judecată de valoare asupra vieţii
umane? Preferinţa subiectivă a unui pacient constituie oare un motiv pentru medic să acţioneze şi să-i
pună în aplicare doleanţele?

Pentru a arăta că nu ştim să evaluăm în mod obiectiv viaţa în funcţie de diferite stări ale noastre, autorul
evocă opiniile a trei filosofi. Pornind de la Kant, este afirmată demnitatea inerentă şi absolută, ataşată
naturii sale de fiinţă morală. Omul este, prin urmare, un scop în sine. Schopenhauer recunoaşte că pot
exista diferite evaluări ale vieţii, dar el distinge cu atenţie voinţa de a trăi, care este o evaluare
subiectivă, de cunoaştere obiectivă a valorii vieţii. "Dacă îl urmăm pe Schopenhauer, prin urmare,
decizia privind valoarea vieţii nu poate fi contestată, deoarece se referă la o experienţă trăită de subiect,
dar el nu poate avea nici o pretenţie de obiectivitate".

"Judecata cu privire la valoarea vieţii, oricare ar fi, nu este un argument moral pentru decizia de a
menţine sau de a-i ridica cuiva viaţa (...), deoarece însăşi ideea unei "măsuri" şi a unei ierarhii între
stările existente în viaţa umană nu are nici un temei obiectiv şi nu poate justifica actul medicului, chiar şi
atunci când ea este luată ca o expresie a unei judecăţi privind valoarea strict personală a pacientului
asupra vieţii sale", spune Marie Gaille.

Dreptul la viață și demnitate al ființei umane

Fiecare om are dreptul la viață, de la concepţie şi până la moartea naturală. Respectarea acestui drept
duce la construirea unei culturi a vieţii, în care fiecare existenţă are valoare intrinsecă, necondiţionată
de utilitatea pentru alţii, pentru stat ori pentru alte structuri.

Fiinţa umană nu trebuie să demonstreze nici conştiinţă de sine, nici vreo abilitate cognitivă pentru a fi
considerată om. Nici progresul ştiinţific şi nici dorinţa de a-i ajuta pe alţii nu pot justifica sacrificarea
vieţii unei fiinţe umane. Fiecare om, născut sau nenăscut, merită protecţia egală a legii. Instituirea şi
apărarea acesteia constituie scopul final al activității noastre.

Avortul

Puţine acte aduc atingere atât de profund sanctităţii vieţii umane precum avortul. O sarcină nu ar trebui
pur şi simplu „întreruptă”, ca şi cum ar fi ceva impersonal şi problematic, iar acest act nu poate rămâne
fără consecinţe fizico-emoţionale.
Ştiinţa a stabilit că odată cu concepţia începe o nouă viaţă umană, distinctă de cea a părinţilor și care se
dezvoltă în propriul ritm. A nega această certitudine a biologiei nu este o expresie a „lipsei de credinţă”
şi ca atare a respingerii unor învăţături morale sau religioase, ci pur şi simplu lipsa unor cunoştinţe de
bază despre natura umană.

Afirmaţia că proprietatea asupra corpului său îi conferă femeii un presupus „drept la avort” este
complet contrazisă de fapte, căci nici embrionul, nici fetusul nu sunt părţi sau organe ale corpului femeii.

Nu doar din punct de vedere ştiinţific, ci şi din perspectivă sociologică, psihologică şi teologică, omul este
om de la zămislire, fiind o unitate psihosomatică unică şi irepetabilă care trebuie să se bucure, fără
excepţie, de protecţie. Cu toate acestea, legea nu recunoaşte răul făcut de avort, iar societatea
românească în ansamblul său a transformat avortul într-un act banal şi foarte accesibil. PRO VITA
prezintă publicului şi legiuitorilor aceste adevăruri, pregătind cu răbdare ziua în care starea de fapt se va
schimba.

Implicaţiile majore şi efectele ireversibile ale practicilor avortive se răsfrâng direct şi pe termen lung
asupra femeii, familiei şi societăţii. Diverse forme de cancer, infertilitate, dereglări hormonale şi alte su
Femeia are nevoie să fie pe deplin informată înainte de a lua orice decizie care îi priveşte sănătatea,
inclusiv cea maternală şi reproductivă. Cunoştinţele temeinice despre factorii de risc, despre dezvoltarea
şi îngrijirea în sarcină şi postpartum, despre riscurile şi efectele fiziologice, psihologice şi spirituale ale
avortului precum şi despre alternativele pozitive la acesta sunt indispensabile pentru ameliorarea stării
de sănătate a femeii. Aceste cunoștințe trebuie să fie transmise femeii în mod onest, într-un cadru care
să includă partenerii şi familiile lor şi totodată să asigure acordarea de sprijin emoţional, material și
financiar acolo unde este necesar.ferinţe fizice ori psihice, divorţul şi chiar suicidul sunt câteva din
urmările directe ale avortului.

Eutanasia şi problemele legate de finalul vieţii

Bolile şi handicapurile grave, inclusiv acelea în care diagnosticul este fără speranţă, sunt tragice. Totuşi,
nu există nici o viaţă fără valoare, care să nu merite a fi trăită. Fiecare viaţă are un sens şi o misiune,
chiar dacă este dezavantajată de boală, handicap sau vârsta înaintată. Suprimarea deliberată a vieţii prin
eutanasie sau asistarea sinuciderii este profund imorală. Adevărata compasiune înseamnă găsirea unei
căi pentru a uşura suferinţa fiecărei persoane, păstrandu-i intactă demnitatea.