Sunteți pe pagina 1din 3

Planificarea familială se referă în primul rînd la dreptul de a-ţi controla viaţa

de cuplu, de familie, momentul în care vrei să ai copii şi numărul acestora, precum


şi spaţierea dintre naşteri. Dar însemnătatea acestui concept nu se limitează doar la
acestea. Planificarea familială mai cuprinde educaţia sexuală, prevenirea bolilor cu
transmitere sexuală, efectuarea controalelor regulate la medicii genicologi,
rezolvarea probleme legate de fertilitate şi a tulburărilor în dinamica sexuală,
informarea privind sănătatea reproductivă, dar şi despre metodele de contracepţie.
În oferirea tuturor acestor servicii se urmăreşte principiul calităţii şi se încearcă ca
ele să fie accesibile, convenabile şi acceptabile pentru orice solicitant.
Datorită spectrului destul de larg de probleme pe care încearcă planificarea
familială să le abordeze ea devine foarte necesară şi indispensabilă pentru viaţa
unei familii moderne.
Analizînd numărul mare de copiii abandonaţi şi instituţionalizaţi, incidenţa
ridicată a bolilor sexual transmisibile şi ponderea ridicată a avorturilor, de
aproximativ 11%, înţelegem că există o necesitate stringentă de a dezvolta acest
serviciu în cadrul societăţii noastre, dar şi de conştientizare din partea persoanelor
a beneficiilor acestuia, ce au un impact pozitiv asupra tuturor membrilor familiei,
dar şi a comunităţii.
Este necesar de a implementa acest serviciu în societate deoarece
planificarea familială oferă posibilitatea exercitării unui drept fundamental uman şi
anume alegerea momentului optim în vederea concepţiei şi naşterii unui copil dorit
şi aşteptat. Multe familii cu ajutorul planificării familiale pot amîna momentul
apariţiei copilului din mai multe considerente, lipsa unui spaţiu locativ, a unui
serviciu şi a unei situaţii financiare stabile. Astfel cu ajutorul planificării familiale
partenerii pot alege împreună cu medicul specialist metoda contraceptivă cea mai
eficientă şi mai sigură pe care să o poată folosi pînă cînd se decid să aibă un copil.
Este destul de important ca acest serviciu să fie dezvoltat fiindcă prin
intermediul lui se poate reduce incidenţa sarcinilor neplanificate la femei, ceea ce
influenţează mult asupra ponderii copiilor abandonaţi şi instituţionalizaţi.
Planificarea familială este crucială şi pentru evitarea sau limitarea numărului de
avorturi în rîndul adolescenţilor şi tinerilor. Prin campaniile de publicitate

1
organizate de acest serviciu adolescenţii sunt informaţi despre metodele de
contracepţie, despre importanţa utilizării prezervativului la orice act sexual cu o
persoană necunoscută sau ocazională, precum şi riscul la care sunt expuşi datorită
nefolosirii lui, de exemplu bolile sexual transmisile. Adolescentelor, care urmează
să fie viitoarele mame, le sunt aduse la cunoştinţă efectele negative pe care le
prezintă un avort şi li se atrage atenţia asupra erorii mitului în care multe din ele
tind să creadă, precum că „fac sex pentru prima dată- nu am cum să rămîn
însărcinată”. Specialiştii însă, ne atrag atenţia asupra faptului că o femeie rămîne
însărcinată ori de cîte ori ovulul este fecundat de spermatozoizi, indiferent de
faptul dacă este sau nu la prima experienţă sexuală. Astfel serviciul de planificare
familială îşi propune îndreptarea multor acţiuni spre reducerea rolului avortului ca
metodă de reglare a natalităţii prin asigurarea cu opţiuni contraceptive moderne,
cum sunt pastila orală combinată, steriletul, contraceptivele injectabile, diafragma,
cupola cervicală, spermicidele etc.
La fel necesitatea planificării familiale derivă şi de la faptul că are ca
obiectiv reducerea mortalităţii şi morbidităţii materne şi infantile. În Republica
Moldova indicele mortalităţii materne este de 17,2 cazuri la 100.000 de cazuri de
naştere, pe cînd cea infantilă atinge cotele de 12 cazuri la 1000 de nou născuţi. În
conţinutul Strategiei Naţionale în sănătatea reproducerii pentru anii 2005-2015
acest obiectiv are ca ţintă principală reducerea ratei:
-  mortalităţii materne sub 20,0 la 100 mii născuţi vii;
-  mortalităţii perinatale sub 10,0 la 1000 născuţi vii şi morţi;
-  mortalităţii neonatale precoce sub 5,0 la 1000 născuţi vii;
-  morbidităţii neonatale precoce sub 200,0 la 1000 născuţi vii.
Realizarea acestui obiectiv se urmăreşte prin ameliorarea calităţii şi creşterea
accesibilităţii la serviciile medicale, precum şi formarea atitudinii şi deprinderilor
sănătoase ale populaţiei în domeniul îngrijirilor perinatale.
Serviciul de planificare familială îşi propune ca activitate importantă şi
formarea unei atitudini responsabile şi sigure a întregii populaţii referitor la
comportamentul sexual, prin informarea acesteia privind importanţa pe care
aceasta trebuie să o acorde igienei şi sănătăţii reproductive şi sexuale pentru a

2
ajunge la o dezvoltare şi maturizare sexuală sănătoasă şi la capacitatea de a
întreţine relaţii sexuale lipsite de riscuri.
Planificarea familială participă activ la stabilizarea creşterii populaţiei pe
globul pămîntesc şi la realizarea principiului de securitate demografică a naţiunii.
Chiar şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) pledează pentru investiţii mai mari în
domeniul planificării familiale, pentru a reduce sărăcia şi a încetini creşterea
populaţiei. ONU estimeaza că pînă în 2050, populaţia globului va creşte cu peste o
treime, iar această creştere nu va putea fi suportată.
Dacă e să ne referim la beneficiile pe care le are planificarea familială asupra
întregii familii atunci trebuie să menţionăm că acestea există şi că sunt destul de
evidente. În primul rînd copilul care se va naşte va fi dorit şi astfel va primi o
îngrijire şi o educaţie mai bună şi va avea o alimentaţie sănătoasă, fără ca să fie
expus riscului de abandon. Iar soţii vor avea o viaţă de cuplu armonioasă, o
comunicare mai eficientă şi probabilitatea de îmbolnăvire de careva boli sexual
transmisibile va fi destul de mică.
Necesitatea implementării planificării familiale astfel ca să devină accesibilă
pentru orişicine este de o stringenţă majoră. Acest lucru este determinat de
caracterului socio-medical al serviciilor pe care le aceasta le încearcă să le pună la
dispoziţia populaţiei. La fel complexitatea problemelor la care planificarea
familială este obligată să le găsească rezolvare la un nivel calitativ cît mai ridicat
cere şi o variată paletă de specialişti, în această activitate fiind implicaţi medici de
planificare familială, de medicină generală, asistente medicale, psihologi,
profesori, asistenţi sociali, jurişti, dar şi economişti, demografi, experţi sociali etc.
Multe persoane sunt de părerea că planificarea familială şi conceptul de
contraceptive sunt sinonime. Da, e adevărat dar nu trebuie să uităm că planificarea
familială cuprinde şi toate celelalte aspecte enumerate mai sus. Implementarea şi
dezvoltarea planificării familiale e necesară pentru formarea unei atitudini
responsabile a persoanelor faţă de sănătatea lor reproductivă, ceea ce duce şi la
atingerea maximei: “ O planificare familială eficientă azi- O natalitate sigură
pentru viitor”.
 

S-ar putea să vă placă și